INTRODUCERE
"Este pentru mine in afara de orice indoiala faptul ca fiecare om se comporta in viata de parca ar avea o opinie precisa cu privire la puterea si capacitatile de care dispune ( ), pe scurt, comportamentul sau isi are originea in opinia sa despre sine." (1, p. 17)
Dupa spusele psihologului Alfred Adler (1) si a multor alti autori (3), (6), (20), dar si dupa parerea fiecaruia dintre noi, omul este in situatia de a se putea privi din exterior si a se descrie, aprecia si judeca. A ne putea cunoaste sinele, a ne
cunoaste propriul Eu si felul cum acesta se organizeaza este un lucru important pentru viata noastra sociala, dar in acelasi timp si o conditie indispensabila in procesul de formare si dezvoltare a individului supus unor influente benefice sau negative sociale.
Adesea insa se constata o neconcordanta intre ceea ce am dori sa fim si ceea ce credem ca suntem la un moment dat. Unii psihologi (6), (9), (16), (53) cred ca este o neconcordanta si cu ceea ce suntem de fapt. Aceasta este problematica imaginii de sine pe care individul si-o formeaza de-a lungul vietii sale.
Neconcordantele care apar in structura imaginii de sine se refera de fapt la conflictul dintre Eul actual si Eul ideal, conflict care poate duce la frustrare, stres si o scazuta stima de sine. Pentru unii dintre oameni conflictul poate parea coplesitor si conduce la depresie, pentru altii un asemenea conflict constituie modalitatea mobilizarii resurselor necesare atingerii idealurilor propuse.
Fiecare poarta in sine o "opinie despre sine" si despre indatoririle vietii. "O linie de viata si o lege de miscare care il domina fara ca el sa-si dea seama de ele." (1, p. 22). Aceasta lege de miscare isi are originea in spatiul ingust al copilariei si se dezvolta conform unei optiuni automate de folosire libera a fortelor native si a impresiilor provenite de la lumea din afara.
Multe "opinii despre sine", extrem de diferite in multiplicitatea lor, se pot opune de cele mai multe ori realitatii si certitudinilor sociale. Opinia eronata a unui om cu privire la sine si la problemele vietii se loveste, mai devreme sau mai tarziu, de opozitia ferma a realitatii, care cere solutii in sensul sentimentului de comuniune sociala. Ceea ce se intampla in cazul acestei ciocniri poate fi comparat cu un efect de soc.
"Opinia celui care da gres, al carui stil de viata nu rezista exigentei factorului exogen, nu este prin aceasta dizolvata sau modificata. Aspiratia catre superioritatea personala isi continua drumul ei, insa este necesara eliminarea scopului care
ameninta cu o infrangere a stilului de viata, retragerea din fata problemei pentru a
carei rezolvare lipseste pregatirea corespunzatoare. Efectul de soc se manifesta insa
in plan psihic si corporal, devalorizeaza ultimul rest al sentimentului de comuniune sociala si produce toate esecurile posibile in viata, in timp ce il constrange pe individ la o retragere, ca in nevroza, ori il determina sa se lase sa alunece pe toboganul actelor sociale, ceea ce nu inseamna nicidecum curaj." (1, p. 24).
Este limpede ca "opinia" care sta la baza imaginii despre lume a unui om, care-i determina, ideile, sentimentele, vointa si actele sale, este opinia, sau mai bine zis, imaginea de sine.
Desi frecvent considerata ca avand o natura eminamente subiectiva, imaginea de sine intruneste, datorita influentei sale asupra cursului intregii activitati a omului, caracteristicile unui dat obiectiv. intr-o viziune sintetica si unitara asupra
personalitatii, rolul imaginii de sine in cadrul adaptarii sociale, al autocunoasterii si autoechilibrarii nu poate fi inlaturat.
Pornind chiar de la celebrul indemn "Cunoaste-te pe tine insuti !", putem afirma ca autocunoasterea si imaginea de sine se situeaza in centrul problematicii umane, cu numeroase implicatii asupra educatiei si autoeducatiei, a dezvoltarii si integrarii socio-profesionale si morale a personalitatii.
in lucrarea de fata ne propunem sa studiem si sa analizam caracteristicile imaginii de sine la o categorie speciala de copii, defavorizati din anumite puncte de vedere de oameni si de soarta; este vorba despre copiii cu debilitate mintala (in cazul studiului de fata ne vom referi la copiii cu debilitate mintala din clasele mici).
"Cum se formeaza imaginea de sine in cazul debilitatii mintale ?" este
intrebarea la care incercam sa raspundem, stiind si sperand ca acest raspuns al nostru ne va ajuta sa-i intelegem mai bine pe acesti copii, dar si ca ne va ajuta pentru o mai buna organizare a procesului educational.
I. CE ESTE IMAGINEA DE SINE
I.1. Locul imaginii de sine in cadrul personalitatii umane
"Constiinta este o modalitate procesuala superioara a sistemului psihic uman, elaborata prin activitate sociala si enculturatie, mijlocita prin limba, bazata pe un model comunicational intern si intern-extern, constand din reflectare codificata prin cunostinte, autoorganizare cu efecte emergente si autoreglaj la nivelul
coordonarii necesitatilor subiective cu necesitatea obiectiva, esentiala." (27, p. 138).
Constiinta trebuie considerata in primul rand in unitate cu activitatea sociala de transformare a lumii, de adaptare de tip uman. Ea isi pastreaza la nivel social si individual, legatura sa vitala cu activitatea si dobandeste, in plan subiectiv, forma de desfasurare a activitatii, pentru ca, dupa cum arata A. N. Leontiev (27, p. 138),
odata cu transformarea structurii activitatii omului se schimba si structura constiintei. El precizeaza: "in fata omului se afla reteaua fenomenelor naturii. Omul instinctelor, salbaticul nu se desprinde pe sine din natura. Omul constient se desprinde pe sine, categoriile sunt treptele acestei desprinderi, adica ale cunoasterii lumii, puncte nodale in reteaua care-l ajuta s-o cunoasca si s-o cucereasca" (27, p. 139).
Pierre Janet (27, p. 139) considera ca "a fi constient inseamna a te inscrie povestea propriei tale experiente", iar Henri Ey (12) arata ca "asumandu-si functia de a vorbi, subiectul se ridica in fata lumii sale, caci identificand aceasta lume el se
infrunta cu sine insusi, isi apare siesi." (12, p. 299).
Constiinta este un proces de reflectare cognitiva de catre om a lumii si a lui
insusi. Vorbim astfel despre constiinta despre lume si constiinta despre sine. in timp de constiinta despre lume este coercitiva, prezentand masura reala a lucrurilor, necesitatea obiectiva inexorabila, constiinta despre sine este conditia esentiala a activismului autoreglator, a selectivitatii si a interventiei creative in mediu.
Constiinta despre lume se bazeaza pe modele sau imagini ale realitatii obiective, pe
cand constiinta despre sine se intemeiaza pe modelul eului si pe trasaturile personale.
Eul este nucleul personalitatii in alcatuirea caruia intra cunostintele si imaginea despre sine, precum si atitudinile fie constiente, fie inconstiente fata de cele mai importante interese si valori.
Eul, inteles ca ansamblul insusirilor personalitatii, este alcatuit din
urmatoarele ansambluri:
eu fizic sau biologic, ce are in vedere atitudinile corporale care se identifica cu schema corporala;
eu spiritual, alcatuit din totalitatea dispozitiilor psihice innascute sau
dobandite;
eu social, ce are in vedere atitudinile fata de relatiile sociale ale individului.
Gordon Allport (3) se intreaba daca ideea de eu este necesara si daca nu ar fi cazul sa fie inlocuita cu alta ceva mai cuprinzatoare, incluzand simtul corporal, self-identitatea, autoaprecierea, self-extensiunea, gandirea rationala, imaginea de sine, tendinta proprie, functia cunoasterii toate acestea fiind denumite prin conceptul
"proprium".
Dupa G. Allport, constiinta reprezinta o structurarea a catorva stari ale eului, in special:
respectul fata de sine;
imaginea de sine;
efortul central.
Eul este ceva de care suntem imediat constienti. G. Allport Il considera
"regiunea calda, centrala, strict personala a vietii noastre. Este un fel de nucleu al fiintei noastre si totusi nu este un nucleu constant" (3, p. 123).
Eul se elaboreaza treptat, incepand din copilaria mica, atunci cand copilul este "unicentrat", dar nu egocentric dupa Allport, si apare mai intai "non-eul", adica "TU". Eul corporal care incepe sa se dezvolte este o ancora a constiintei de sine.
Mai tarziu, din al doilea an de viata, factorul limbaj este foarte important, pentru ca prenumele este o delimitare stricta a Eului. Numele este strans legat de respectul de sine, dar si de simtul identitatii de sine.
Respectul de sine (self-esteem) apare in relatia normala dintre copil si
mediu din "impulsul explorator". Simtul eului apare cand actiunile lui sunt
zadarnicite si zdruncinate.
Nevoia de autonomie este semnul principal al Eului.
Gordon Allport considera ca "proprium"-ul are in structura lui sapte aspecte:
Geneza EU TIMPURIU (0-3 ani)
A1: Simtul eului corporal
A2: Simtul unei identitati de sine continue
A3: Respectul fata de sine, mandria
Geneza: 4-6 ani
A4: Extensia eului
A5: Imaginea eului
Geneza: 6-12 ani
A6: Eul ca factor rational
Geneza: Adolescenta
A7: Efortul personal central
"Proprium"-ul se considera a fi unificarea celor sapte aspecte.
in abordarea personalitatii umane, Gordon Allport o considera ca fiind "organizarea dinamica, in cadrul individului, a sistemelor psihofizice care determina comportamentul sau caracteristic si ideile sale." (3, p.94)
M. Zlate (53) considera ca pentru cunoasterea naturii si personalitatii umane are mare importanta:
ce este omul in realitate;
ce crede el ca este;
ce doreste sa fie;
ce gandeste despre altii;
ce considera ca gandesc altii despre el.
El abordeaza personalitatea privind mai multe "fatete" ale acesteia:
personalitatea reala;
personalitatea autoevaluata
personalitatea ideala;
personalitatea perceputa;
personalitatea proiectata;
personalitatea manifesta.
1. Personalitatea reala este constituita din ansamblul proceselor, functiilor, tendintelor, insusirilor si starilor psihice de care dispune omul la un moment dat si pe care le poate pune oricand in disponibilitate, fapt care-i asigura identitatea si durabilitatea in timp.
2. Personalitatea autoevaluata cuprinde totalitatea reprezentarilor, ideilor, credintelor individului despre propria sa personalitate incluse, de regula, in ceea ce numim noi imaginea de sine. Este vorba de felul cum se percepe individul, ce crede el despre sine, ce loc isi atribuie in raport cu ceilalti.
