 |  |
|
1. Limbaj si comunicare; formele limbajului
2. Aparatul periferic si centrii corticali ai limbajului verbal
3. Structura limbajului verbal
4. Limbajul nonverbal
LIMBAJ SI COMUNICARE; FORMELE LIMBAJULUI
! Limbajul poate fi definit ca un sistem de sunete, gesturi, sau semne scrise care alcatuiesc unitati cu sens (ex. cuvinte), sunt aranjate in functie de anumite reguli (ex. reguli gramaticale) si care au rolul principal de a asigura comunicarea (Seamon&Kenrick, p. 271).
Limbajele sunt de doua feluri: naturale si artificiale. Limbajele naturale s-au format si s-au dezvoltat pe parcursul evolutiei popoarelor si sunt insusite de fiecare individ in ontogeneza, in cursul interactiunii cu cei din jur. Ele au un caracter verbal (ex limba romana) sau nonverbal (ex gesturile). Limbajele artificiale au fost create de om (ex limbajul matematic, al hartilor, calculatoarelor etc.) (idem, p. 271).
Cea mai importanta functie a oricarui limbaj este cea de comunicare. Comunicarea este un proces de transmitere a unor informatii (Popescu-Neveanu, 1997, p. 69). Schema generala a actului de comunicare este prezentata in fig. 1.
Emitatorul transforma informatia pe care vrea sa o transmita intr-un mesaj care este exprimat printr-un cod, adica printr-un sistem de semne. Mesajul strabate canalul de comunicare si ajunge la receptor unde este decodificat si transformat intr-o informatie mai mult sau mai putin asemanatoare cu cea originala. Pentru ca sa se inteleaga, emitatorul si receptorul trebuie sa aiba un repertoriu comun de semne (adica sa inteleaga in acelasi fel semnele). Aceasta schema este valabila pentru orice comunicare: dintre oameni, dintre animale, dintre om si animale, om si calculator etc.
Emitator Receptor
Codare Decodificare
Repertoriu de semne
Fig. 1. Schema actului de comunicare (dupa Radu, 1991, p. 158)
In cazul comunicarii interumane informatia transmisa este formata din idei, cunostinte, opinii, stari afective, dorinte, comenzi etc. Emitatorul transforma aceste informatii in mesaje utilizand un cod verbal sau nonverbal (gesturi). Canalul de comunicare poate fi atmosfera, cablul telefonic, cartea, filmul etc. Persoana care receptioneaza mesajul il decodifica, adica il transforma din nou in idei, cunostinte, opinii etc si il intelege mai mult sau mai putin corect.
Asemanarea dintre mesajul emis si cel receptionat poate fi mai mica sau mai mare. Erorile de intelegere se pot datora unor factori perturbatori care pot afecta oricare element al sistemului de comunicare. Astfel pronuntarea defectuoasa este o sursa de eroare care afecteaza emitatorul. Hipoacuzia sau cunostintele insuficiente pot fi surse de eroare la nivelul receptorului. Mesajul poate fi distorsionat pe canal din cauza conditiilor nefavorabile de transmitere, distantei mari dintre cei care comunica etc. Un factor care contribuie la reducerea erorilor de intelegere este redundanta. Elementele redundante sunt acele elemente ale unui mesaj care nu transmit informatii suplimentare, fiind cunoscute dinainte, dar care usureaza intelegerea ( ex daca cineva reia explicatiile intr-o forma asemanatoare) (Rosca, 1976, p. 320-322, 338).
Tema
Concretizati schema comunicarii descriind modul in care se realizeaza comunicarea dintre un adult surdo-mut si un copil. Analizati componentele actului de comunicaresi cauzele dificultatilor care ar putea sa apara.
Formele limbajului
Limbajul, in functie de natura semnelor utilizate, poate fi limbaj verbal sau nonverbal.
Limbajul verbal in functie de orientare poate fi limbaj extern care de regula se adreseaza altora sau limbaj intern care se desfasoara pe plan mintal. Limbajul verbal-extern, in functie de rolul subiectului, poate fi clasificat in limbaj activ (subiectul este emitator) sau pasiv (subiectul este receptor), iar in functie de modul de transmitere al mesajului in limbaj oral sau scris (Rosca, 1976, p. 343).
Limbajul nonverbal are doua forme: paralimbajul si metacomunicarea (fig. 2).
Oral Scris
activ vorbire scriere
extern
pasiv ascultare citire
verbal
intern
Limbaj
paralimbaj
nonverbal
metacomunicare
APARATUL PERIFERIC SI CENTRII CORTICALI
AI LIMBAJULUI VERBAL
Aparatul periferic al limbajului verbal este alcatuit din trei sisteme distincte:
- sistemul respirator - format din muschii intercostali, abdominali, diafragma si muschii traheo-bronhiali care au rol in respiratie.
- sistemul generator - alcatuit din laringe si coardele vocale, valul palatin, limba si dintii care au rol in producerea si modelarea sunetelor
- sistemul rezonator - format din cavitatea toracica, laringe, faringe, cavitatea bucala, cavitatea nazala.
Vorbirea se realizeaza in faza de expiratie. Muschii din sistemul respirator se contracta si aerul este impins spre exterior. In acelasi timp, sub actiunea impulsurilor nervoase sosite de la scoarta cerebrala, coardele vocale vibreaza si produc undele sonore. Undele sonore sufera modificari in functie de pozitia valului palatin, buzelor, limbii, dintilor cat si in functie de modificarile volumului si formei cavitatilor rezonatoare (Rosca, 1976, p. 328).
Centrii corticali ai limbajului verbal. Centrul cortical care realizeaza receptionarea si intelegerea limbajului oral se afla in aria temporo-parietala (centrul Wernicke) (Rosca, 1976, p. 138). Lezarea acestei zone determina afazia senzoriala. Bolnavii care sufera de aceasta tulburare vorbesc fluent, dar nu inteleg ceea ce li se spune. Din acest motiv vorbirea lor de multe ori devine bizara, lipsita de sens.
Centrul vorbirii se afla in zonele motorii din lobul frontal (centrul Broca). Lezarea acestei zone produce afazia motorie. Acesti bolnavi inteleg ceea ce li se spune dar se exprima lent, greoi, pronunta incorect cuvintele. De regula centrii vorbirii sunt localizati in emisfera stanga (Seamon&Kenrick, p. 63; Hayes&Orrell, p. 117).
3. STRUCTURA LIMBAJULUI VERBAL
Limbajul verbal este un sistem de semne acustice si grafice care sunt utilizate in procesul de comunicare (limbajul extern) si in activitatea mintala - gandire, invatare, memorare, reverie etc. (limbajul intern) (Seamon&Kenrick)
Limbile naturale sunt studiate de lingvistica. La granita dintre lingvistica si psihologie s-a format psiholingvistica. Aceasta studiaza influenta fenomenelor psihice asupra modului de a intelege limbajul si de a se exprima (Cosmovici, p.171). In continuare vom vorbi despre cateva probleme psihologice legate de componentele limbajului.
Fonemele (sunetele) sunt cele mai mici unitati sonore care intra in componenta morfemelor si cuvintelor. Ele sunt studiate de fonetica. Fonemele nu au un inteles propriu-zis (unele dintre ele pot exprima stari afective de durere, mirare, bucurie: Au!, Ooo!). Semnificatia unui cuvant nu depinde de fonemele din care este alcatuit [(omonimele sunt formate din aceleasi sunete dar au sensuri diferite in functie de context (port, mare, poarta etc.); sinonimele sunt formate din sunete diferite, dar au aceeasi semnificatie (zapada, nea, omat)]. Fonemele servesc la identificarea si deosebirea cuvintelor. Ele se impart in doua mari categorii: vocale si consoane. Consoanele sunt mai importante pentru identificarea cuvintelor decat vocalele (Rosca, 1976, p. 332-334).
Din unirea fonemelor rezulta morfemele (silabele). Unele cuvinte sunt formate dintr-un singur morfem, cele mai multe sunt alcatuite din mai multe silabe. Cuvantul are rolul principal in comunicare. Cuvintele sunt niste semne care inlocuiesc obiectele, fiintele, fenomenele, actiunile etc. (Cosmovici, p. 170). Majoritatea cuvintelor au o semnificatie care este de fapt notiunea.
Totalitatea cuvintelor dintr-o limba formeaza lexicul sau vocabularul. Limba romana este formata din peste 120000 cuvinte. Adultii cu un nivel cultural mediu cunosc semnificatia a aproximativ 12000 cuvinte. Cei cu o cultura mai bogata cunosc sensul a aproximativ 14000 cuvinte.
Vocabularul unei persoane are doua "zone": vocabularul activ si cel pasiv:
- vocabularul activ este format din toate cuvintele pe care le utilizam in vorbire;
- vocabularul pasiv cuprinde toate cuvintele pe care le intelegem.
Vocabularul pasiv intotdeauna este mai bogat. Cunoastem multe arhaisme, regionalisme etc. pe care le folosim foarte rar sau deloc. Limitele dintre vocabularul activ si pasiv nu sunt rigide. Prin invatare sfera vocabularului pasiv se largeste.
Intrebare
Ce termeni au patruns in vocabularul D-voastra pasiv (sau poate chiar activ) de cand studiati cursul de psihologie generala?
Cuvintele pot sa treaca din vocabularul pasiv in cel activ sau invers, in functie de modificarile preocuparilor (daca cineva se ocupa de psihologie medicala cuvinte ca nevroza, hipomnezie, oligofrenie intra in vocabularul activ si sunt folosite aproape zilnic; dupa schimbarea locului de munca sau pensionare aceste cuvinte intra in vocabularul pasiv) (Rosca, 1976, p. 335).
In timpul comunicarii cuvintele sunt grupate in propozitii si isi modifica forma dupa reguli specifice limbii - reguli studiate de gramatica.
Structura gramaticala a limbilor naturale a fost studiata de lingvistul american Noam Chomsky. El a elaborat teoria gramaticii generative sau transformationale care a avut un mare rasunet si in psihologie. Pentru Chomsky o limba poate fi definita ca multimea tuturor propozitiilor corecte din punct de vedere gramatical care pot fi formulate in limba respectiva. Aceasta multime bineinteles este infinita. Gramatica unei limbi este un ansamblu finit de reguli care functioneaza ca un mecanism capabil sa genereze toate propozitiile care formeaza limba respectiva.
Vorbirea incepe cu aparitia motivului (dorim sa spunem ceva). Apoi ideea care exista in minte este transpusa (de obicei pe planul limbajului intern) intr-o propozitie-nucleu sau schema verbala formata dintr-un substantiv si un verb. Aceasta cea mai simpla forma a propozitiei este structura sa de profunzime. Structura de profunzime se modifica in conformitate cu regulile transformationale ale gramaticii generative. Prin aceste reguli sunt generate structurile de suprafata. Ordinea efectiva a cuvintelor din propozitie reprezinta structura sa de suprafata (Foss, p.195).
Ex. Stau de vorba cu cineva si vreau sa-i spun ca baiatul meu a plecat la plimbare (motivul). Propozitia-nucleu (schema verbala) din minte va fi: Gabi a plecat. Aceasta reprezinta structura de profunzime care apoi va fi transformata in functie de regulile gramaticale si eu as putea sa spun: Fiul meu, Gabi, a plecat impreuna cu prietenii sai sa se plimbe . (structura de suprafata).
Chomsky a studiat multe limbi si a ajuns la concluzia ca in orice limba exista aceleasi scheme verbale, structura de profunzime este aceeasi. Limbajele naturale se deosebesc prin regulile fonetice si transformationale - adica prin structura superficiala. Chomsky sustine ca structura profunda a limbajului este innascuta (Hayes&Orrell, p. 156). Daca copilul traieste in societate, este sanatos si i se vorbeste atunci el va invata sa se exprime corect gramatical fara ca parintii sa puna un accent prea mare pe insusirea regulilor gramaticale (regulile gramaticale ale limbii materne sunt utilizate corect si de persoanele care nu au invatat gramatica) (Rosca, 1976, 339-342).
Tema
Dati exemple de propozitii nucleu si aratati cum se transforma in structuri de suprafata (superficiala). Dintr-o propozitie nucleu pot rezulta mai multe structuri de suprafata? Exemplificati.
4. LIMBAJUL NONVERBAL
Limbajul nonverbal are doua forme: paralimbajul si metacomunicarea.
Paralimbajul (para = pe langa) este mesajul care rezulta din inflexiunile vocii, accent, rapiditatea vorbirii, inaltimea sunetelor.
Metacomunicarea (meta = dincolo, in completare) cuprinde mesajele transmise prin mimica, gesturi, pozitie, imbracaminte, distanta spatiala, contactul vizual dintre interlocutori etc.
Semnificatia acestor mesaje este diferita de la un popor la altul. In Europa occidentala distanta obisnuita dintre doua persoane care converseaza si care nu sunt prieteni apropiati este de 1 -1,5 metri. In unele tari arabe aceasta distanta este mult mai mica. Daca un englez si un arab stau de vorba, englezul se va simti neplacut deoarece arabul se apropie prea mult, dar in acelasi timp si arabul se va simti penibil pentru ca englezul se va indeparta, ceea ce lui ii va crea impresia ca nu vrea sa converseze cu el (Hayes&Orrell, p. 292).
Atat emiterea cat si receptionarea mesajelor nonverbale se realizeaza partial inconstient. In general mesajul verbal este in concordanta cu cel nonverbal care il insoteste, dar uneori ele sunt in contradictie. In acest al doilea caz vorbim despre mesaj dublu; in general avem tendinta sa acordam mai multa incredere mesajului nonverbal (idem, p. 282). Utilizarea frecventa a mesajelor duble influenteaza negativ relatiile interpersonale si determina neincredere in cel care le foloseste. S-a constatat ca daca acest mod de comunicare este folosit frecvent de catre parinti sau cadre didactice in relatiile cu copiii, echilibrul afectiv al copilului poate fi perturbat (Cosmovici&Iacob, p. 189).
Activitate
Observati si apoi descrieti semnalele nonverbale utilizate de:
un copil mic in relatie cu parintii sai;
o vanzatoare;
un cersetor.
Rezumat
Limbajul este un sistem de sunete, gesturi, sau semne scrise care alcatuiesc unitati cu sens, sunt aranjate in functie de anumite reguli si au rolul de a asigura comunicarea.
Comunicarea este un proces de transmitere a unor informatii.
Cele mai importante componente ale actului de comunicare sunt emitatorul, canalul de comunicare si receptorul.
Aparatul periferic al limbajului verbal este alcatuit din sistemul respirator, sistemul
generator, si sistemul rezonator. Centrii corticali ai limbajului verbal sunt centrul
Wernicke cu rol in receptionarea si intelegerea limbajului oral si centrul Broca, centrul
vorbirii.
Fonemele (mai ales consoanele) servesc la identificarea si diferentierea cuvintelor.
Totalitatea cuvintelor dintr-o limba formeaza lexicul sau vocabularul. Vocabularul are
doua parti: vocabularul activ (format din cuvintele pe care le folosim) si cel pasiv (format
din cuvintele pe care le intelegem, dar le folosim foarte rar sau chiar deloc.
Limba poate fi definita ca multimea tuturor propozitiilor corecte din punct de vedere
gramatical, iar gramatica - un ansamblu finit de reguli care genereaza toate propozitiile.
Paralimbajul este mesajul care insoteste vorbirea si rezulta din inflexiunile vocii, accent,
rapiditatea vorbirii, inaltimea sunetelor.
Metacomunicarea reprezinta transmiterea mesajelor prin mimica, gesturi, pozitie,
imbracaminte, distanta spatiala, contactul vizual dintre interlocutori etc.
1. Definitia, componentele si operatiile gandirii
2. Functiile gandirii: a. intelegerea
b. rezolvarea de probleme
DEFINITIA, COMPONENTELE SI OPERATIILE GANDIRII
In vorbirea curenta foarte multe actiuni mintale sunt desemnate prin termenul "gandire". Spunem "ma gandesc" atunci cand planificam o actiune viitoare, trebuie sa luam o decizie, incercam sa rezolvam o problema, ne amintim de ceea ce s-a intamplat saptamana trecuta etc. (Hayes&Orrell, p. 130). Probabil aceasta este una dintre cauzele pentru care psihologii nu au reusit sa ajunga la un consens privind definirea gandirii.
! Unii psihologi definesc gandirea ca fiind manipularea mentala a simbolurilor (cum ar fi conceptele sau imaginile) care semnifica obiecte, evenimente sau idei (Seamon&Kenrick, p. 268).
Aceasta este o definitie foarte larga care include in sfera gandirii reveria, imaginarea unor situatii viitoare, reactualizarea unor amintiri, rezolvarea problemelor etc. Cosmovici (Cosmovici&Iacob, p. 163) propune o definitie cu o sfera mai restransa. El sustine ca gandirea este o activitate, "o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme".
Din ambele definitii rezulta ca in procesul gandirii are loc efectuarea unor operatii cu reprezentarile mintale care sunt componentele gandirii.
Reprezentarile (notiuni, prototipuri, imagini mintale, retele semantice etc. despre care am vorbit la capitolul "Memoria") sunt pastrate in memoria de lunga durata. In functie de necesitatile prezente ele sunt reactualizate, adica trecute in memoria de lucru. Aici ele sunt procesate, adica prelucrate, combinate intre ele cat si cu informatiile receptionate in prezent din exterior. Scopul acestor prelucrari este cel de a intelege lumea inconjuratoare, de a ne adapta la lume, de a rezolva problemele cu care ne confruntam etc.
Operatiile gandirii, in functie de gradul lor de complexitate, pot fi clasificate astfel (dupa Radu, 1991):
- operatii de nivel inferior: analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea. Acestea sunt considerate de nivel inferior deoarece sunt prezente in aproape orice act de gandire si intra in componenta celorlalte operatii ale gandirii;
- operatii de nivel mediu: negatia, implicatia, echivalenta, rationamentele (inferentele) deductive, inductive, analogiile etc.;
- operatii de nivel superior: strategiile algoritmice sau euristice utilizate pentru rezolvarea problemelor.
Desi foarte variate, operatiile gandirii au cateva caracteristici comune (Cosmovici&Iacob, 166):
se desfasoara pe plan mintal, chiar daca efectuarea lor este insotita de manipularea unor obiecte (de exemplu pentru a clasifica niste obiecte in functie de culoare noi actionam cu acele obiecte, dar clasificarea nu ar fi reusita daca nu am sti pe plan mintal ce vrem sa facem, nu am avea notiunea de culoare etc.);
se formeaza prin interiorizarea actiunilor efective (transpunerea lor pe plan mintal). Ex inainte de a deveni capabil sa efectueze operatia de analiza pe plan mintal, copilul a desfacut de multe ori diferite obiecte (de ex jucarii) in partile lor componente;
se caracterizeaza prin reversibilitate, adica, pe plan mintal, ne putem intoarce la punctul de plecare. Pana la o anumita varsta (6-7 ani) gandirea copilului este rigida, nereversibila;
Operatiile gandirii se pot compune intre ele ceea ce ne permite sa efectuam rationamente complexe. Ex pentru a efectua operatia de impartire trebuie sa combinam operatia de impartire cu cele de comparare a cifrelor, inmultire, scadere.
Activitate
Pentru a constata rigiditatea gandirii sa facem cu un copil de 4-5 ani urmatorul experiment al lui Piaget: punem in fata lui 6 obiecte identice si apoi ii cerem sa aseze dedesubt tot atatea obiecte cate am pus si noi. In continuare lungim sau scurtam sirul (indepartam sau apropiem obiectele) si cerem copilului sa ne spuna daca in sirul astfel modificat sunt mai multe, tot atatea sau mai putine obiecte decat in sirul initial. Copilul probabil va spune ca in sirul modificat sunt mai multe sau mai putine obiecte, desi a vazut ca nu am adaugat sau nu am luat nici un obiect. Gandirea lui este rigida, nu este reversibila, el nu isi da seama ca pe plan mintal ar putea rearanja obiectele asa cum au fost la inceput, cand le-a asezat el (Kulcsar, p. 153).
Operatiile de nivel inferior (Cosmovici&Iacob, p. 163):
Analiza consta in descompunerea mintala a unor obiecte sau fenomene, separarea mintala a unor insusiri. Atunci cand spunem despre un apartament ca este format din trei camere, bucatarie, camara, baie etc. am efectuat operatia de analiza, am descompus pe plan mintal apartamentul in partile sale componente. La scoala copiii fac analiza gramaticala, adica descompun pe plan mintal propozitia in cuvinte.
Sinteza consta in unificarea mintala a unor elemente. Atunci cand facem un subiect de sinteza adunam informatii din mai multe surse si le reunim, le sintetizam.
Comparatia se realizeaza prin cautarea asemanarilor si deosebirilor dintre obiecte, fenomene sau notiuni, in functie de un criteriu. Criteriul dupa care facem comparatia trebuie sa fie intotdeauna pus in evidenta. Comparatia sta la baza operatiilor de seriere si clasificare. Serierea consta in aranjarea unor obiecte sau notiuni in ordine, in functie de un criteriu (ex jucariile pot fi aranjate in functie de marime, substantele chimice in functie de numarul de electroni etc.) (Lieury, p. 131). In cazul clasificarii obiectele sau notiunile sunt grupate in clase, in functie de anumite proprietati comune (Piaget, p. 177).
Abstractizarea este operatia prin care separam si reliefam pe plan mintal unele insusiri si omitem alte insusiri, adica facem abstractie de ele in acel moment. Atunci cand spunem: "Ionel este un elev introvertit" noi am abstractizat, am pus in evidenta o singura insusire a lui Ionel si am facut abstractie de faptul ca el este brunet, are 15 ani, ii place matematica etc.
Operatia inversa abstractizarii este concretizarea prin care exemplificam o insusire abstracta. Putem exemplifica notiunea "sociabil" explicand: "Petrica si Andrei sunt elevi sociabili pentru ca s-au imprietenit repede cu multi colegi de clasa".
Generalizarea consta in extinderea pe plan mintal a unei insusiri asupra unui grup de obiecte, fenomene, notiuni. Daca afirmam ca toti oamenii care au temperament sangvinic sunt sociabili, am generalizat (extins) insusirea de sociabil asupra tuturor celor care au temperament sangvinic. Operatia opusa generalizarii este particularizarea, adica indicarea unui element reprezentativ pentru o clasa de obiecte. Dupa ce profesorul explica o teorema, el particularizeaza, adica da niste exemple.
Dintre operatiile de nivel mediu fac parte operatii ca negatia (nu este adevarat ca 2+2=5), implicatia (daca Petrica este student atunci in iunie va fi in sesiune), reciprocitatea (Ion este fratele lui Petru, deci si Petru este fratele lui Ion) (Lieury, 132) etc., cat si rationamentele deductive si inductive.
In cazul rationamentelor (inferentelor) din una sau mai multe judecati (propozitii logice) numite premise este derivata o alta judecata numita concluzie. Logicienii studiaza rationamentele din punct de vedere al corectitudinii lor, in timp ce psihologii studiaza procesele psihice care intervin in realizarea rationamentelor cat si cauzele subiective ale greselilor de rationament. In continuare vom exemplifica modul in care analizeaza psihologii rationamentele deductive si inductive.
Rationamentul deductiv se caracterizeaza prin faptul ca concluzia nu depaseste, sub aspectul gradului sau de generalitate, premisele din care a fost derivata (Bieltz, p. 8). Exista mai multe tipuri de rationament deductiv. Psihologii au studiat mai mult rationamentul silogistic si rationamentul liniar (tranzitiv) (Miclea, p. 309).
a. Rationamentul silogistic. Silogismul consta in deducerea unei concluzii din doua premise prin mijlocirea unui termen mediu. In efectuarea unui silogism se parcurg mai multe etape.
Activitate Incercati sa constientizati aceste etape analizand modul in care rationati pentru a trage o concluzie din urmatoarea schema de rationament:
Toti M sunt P
Toti M sunt S
Concluzia este . . . . .
Pentru a verifica concluzia sa aplicam acelasi mod de a rationa in urmatorul caz:
Stim ca toti delicventii minori sunt copii.
De asemenea stim ca toti delicventii minori au savarsit fapte penale.
Concluzia este . . . . .
In cazul in care in gandire utilizam silogisme parcurgem urmatoarele etape:
reprezentarea informatiei din premise in memoria de lucru. La cei mai multi subiecti aceasta ia urmatoarele forme:
S
M
S
combinarea
reprezentarilor, care se poate realiza astfel:
formularea verbala a concluziei
Cele mai frecvente greseli se datoreaza faptului ca oamenii au greutati in reprezentarea mintala a informatiilor din premise si in combinarea acestor reprezentari. (Ati facut vreo greseala de acest fel?) Daca exista mai multe posibilitati de reprezentare si combinare a premiselor, cei mai multi recurg la una singura si le omit pe celelalte.
b. Rationamentul liniar are de asemenea doua premise in care se precizeaza relatiile dintre cate doi termeni, un termen fiind comun in ambele premise. Subiectul trebuie sa stabileasca relatia dintre termenii necomuni.
Intrebare. Ion este mai inalt decat George. Nicu este mai scund decat George. Care baiat este cel mai inalt? Incercati sa constientizati cum ati procedat pentru a raspunde la intrebare.
Psihologii au constatat ca, pentru a efectua rationamente de acest tip, subiectii folosesc operatii lingvistice si operatii cu imagini.
informatiile din cele doua premise sunt reprezentate pe plan mintal sub forma unor imagini;
daca este necesar, una din premise este reformulata verbal, adica se foloseste o operatie lingvistica (a doua premisa devine "George este mai inalt decat Nicu");
dupa aranjarea spatiala corecta a imaginilor concluzia este formulata verbal (operatie lingvistica).
In cazul rationamentului inductiv concluzia este mai generala decat premisele din care ea a fost obtinuta (Bieltz, p. 8).Exista mai multe tipuri de rationament inductiv: rationament prin care se induce o proprietate, o regula, o structura (Miclea, p. 305).
a. Inducerea unei proprietati consta in generalizarea unei caracteristici constatate la cativa dintre membrii unei categorii la toti membrii categoriei. Acest rationament este mult folosit in viata de toate zilele. Noi tragem concluzii pe baza observarii catorva cazuri particulare deoarece nu avem posibilitatea sa examinam toate cazurile.
De exemplu am intrat in numeroase magazine si stim ca in magazin exista vanzatori, marfuri, marfa costa bani etc. Daca ajungem intr-un oras necunoscut din tara noastra si vedem un magazin stim ca vom intalni toate acestea si acolo.
Acest rationament are o mare valoare adaptativa pentru ca ne ajuta sa cunoastem insusiri importante ale unor obiecte, situatii etc. chiar daca nu le-am intalnit anterior. Totusi, acest rationament nu este in mod necesar valid (ar putea exista exceptii).
b. Inducerea unei reguli. In problemele de acest tip subiectului i se prezinta o serie organizata dupa o regula. El trebuie sa descopere regula si sa continue seria. (De exemplu: 2 1 4 3 6 5 ..)
c.Inducerea unei structuri. Pe baza unor exemple subiectul trebuie sa descopere relatia dintre doi termeni si apoi sa aplice relatia pentru alti doi termeni.
Ex "Avocatul este pentru clientul sau ceea ce medicul este pentru: a. medicina
b. bolnav
Capacitatea de a ajunge la concluzii corecte pe baza unui rationament este o trasatura esentiala a inteligentei. De aceea multe teste de inteligenta cuprind itemi care examineaza capacitatea subiectului de a rationa deductiv sau inductiv. In "Psihoteste" (p. 51) se gaseste un astfel de test care examineaza rationamentul deductiv silogistic (itemii 12, 24, 44) si liniar (18), cat si rationamentul inductiv prin care se induce o structura (7, 9) si o regula (15, 34).
2. FUNCTIILE GANDIRII: a. intelegerea
b. rezolvarea de probleme
a. Intelegerea
Intelegerea se realizeaza prin desprinderea semnificatiei unor propozitii, situatii, evenimente, texte etc. Pentru ca sa intelegem informatiile receptionate in prezent, trebuie sa le raportam la cunostintele asimilate anterior. Noi intelegem ce ne spun prietenii nostri deoarece cunoastem limba romana (avem la ce sa raportam ceea ce auzim in prezent), dar nu am intelege probabil nimic din ceea ce ne-ar spune cineva in limba chineza. Insuficienta cunostintelor ingreuneaza intelegerea sau o face imposibila (daca nu am invatat suficienta matematica nu vom intelege un curs de matematici superioare).
In functie de distanta dintre cunostintele vechi si informatiile noi intelegerea se poate realiza repede, fara nici un efort, sau treptat, dificil, prin eforturi constiente. Daca trebuie sa intelegem un text stiintific dificil, la inceput intelegem doar cateva fragmente, apoi incepem sa surprindem relatiile dintre fragmente, pentru ca in final sa desprindem semnificatia textului integral. Pentru ca sa ajungem la intelegerea textului cunostintele vechi trebuie sa fie restructurate (stabilim noi relatii intre cunostintele de care dispunem) si imbogatite (cautam informatii suplimentare in carti, dictionare etc.) (Cosmovici&Iacob, p. 171).
b. Rezolvarea de probleme b1. Caracteristici ale problemelor
b2. Strategii de rezolvare a problemelor
b3. Factori care ingreuneaza rezolvarea
de probleme
b1. Caracteristici ale problemelor
Despre problema vorbim atunci cand o persoana "intentioneaza sa-si realizeze un scop sau sa reactioneze la o situatie-stimul pentru care nu are un raspuns adecvat stocat in memorie" (Miclea, p.284). O situatie deci devine o problema daca solutiile necesare pentru a ne adapta la situatie nu pot fi gasite imediat, pe baza experientei anterioare (Cosmovici&Iacob, p.163). Pentru un student intrebarea "cat fac 2+2" nu reprezinta o problema, deoarece pe baza experientei anterioare stie sa raspunda imediat. Aceeasi situatie pentru un elev din clasa I ar putea fi problematica.
Rezolvarea unei probleme se realizeaza prin interactiunea tuturor mecanismelor cognitive (interactiunea perceptiei, memoriei, atentiei, gandirii, limbajului). Dificultatile intampinate in rezolvarea problemelor se pot datora deficientelor proceselor perceptive, memoriei, a greutatilor de a formula verbal ideile etc. (Miclea, p. 283).
Activitate Exemplificati modul in care interactioneaza functiile cognitive in timpul rezolvarii problemelor referindu-va la o problema concreta cu care v-ati confruntat de curand.
Problema, asa cum exista ea in mod obiectiv, formeaza mediul problemei. Dar oamenii nu isi reprezenta la fel aceeasi problema, nu o inteleg la fel. [A te pregati pentru o lucrare, este o problema (mediul problemei); dar aceasta problema este vazuta diferit de cel mai ambitios elev din clasa, de elevul cu un nivel de aspiratie redus, care se multumeste cu nota 7, de elevul care nu doreste decat un 5, de elevul retardat mintal etc.]. Modul in care subiectul isi reprezinta problema constituie spatiul problemei. Spatiul problemei este alcatuit dintr-o multime de stari:
starea initiala (la scoala se spune: ceea ce se da)
starea finala (ceea ce se cere sau se intentioneaza)
stari intermediare care reprezinta transformari succesive ale starii initiale in starea finala. Transformarea unei stari in alta stare se face cu ajutorul unui operator. Un operator poate fi o actiune fizica sau o operatie cognitiva
Problema va fi rezolvata in urma aplicarii acelor operatori care transforma starea initiala in starea finala (Miclea, p. 285, Cosmovici&Iacob, p. 173). Unii psihologi cognitivisti numesc deplasarea de la starea initiala spre starea finala "navigatie" in spatiul problemei (Miclea, p.287).
Ex o problema destul de des intalnita este lipsa banilor necesari pentru a cumpara anumite lucruri foarte importante (mediul problemei). Problema este compusa din:
starea initiala (lipsa banilor)
starea finala (stim ca dorim sa avem banii necesari)
starile intermediare care ne-ar putea conduce spre procurarea banilor. Oamenii, in functie de cunostintele, aptitudinile, obisnuintele lor pot utiliza diferiti "operatori", adica fac diferite actiuni pentru a rezolva problema: unul incearca sa lucreze ceva ca sa obtina bani, altul apeleaza la prietenii sai, altul cerseste in fata bisericii etc. Modul in care isi reprezinta cineva problema pe plan mintal si cum o intelege este spatiul problemei.
In functie de caracteristicile celor trei componente ale spatiului problemei problemele pot fi clasificate in probleme bine definite si probleme insuficient definite (Miclea, p. 286).
o problema este bine definita daca se specifica complet starea initiala, starea finala si operatorii care pot fi utilizati.
Ex pregatirea unui examen este o problema bine definita deoarece de regula studentul cunoaste: - starea initiala - subiectele care trebuie invatate;
- starea finala - stie ca trebuie sa inteleaga si sa retina subiectele pentru a putea
raspunde la intrebarile examinatorului
- starile intermediare - cunoaste operatorii pe care ii poate utiliza: citirea
cursului, cautarea unor informatii suplimentare in carti, dictionare, intocmirea unor scheme, folosirea unor procedee pentru memorare etc.
problemele insuficient definite sunt cele in care nu sunt suficient de bine precizate starile problemei, nu se cunosc operatorii care pot fi utilizati.
Ex un diriginte are in clasa un elev foarte timid, inhibat.
- starea initiala: elevul este foarte nesociabil
- starea finala: copilul devine mai sociabil si se integreaza mai bine
in colectivul clasei
- starile intermediare: operatiile, metodele care ar putea fi utilizate
de diriginte - si care sunt insuficient cunoscute
b2. Strategii de rezolvare a problemelor
Pentru a rezolva problema se folosesc diferite strategii. Strategiile pot fi clasificate in functie de mai multe criterii.
1. In functie de directia rezolvarii strategiile pot fi prospective sau retrospective (Miclea, p. 292).
a. Strategiile prospective pornesc de la starea initiala. Se aplica diferite operatii pana cand se atinge starea finala. (Ex rezolvarea unei ecuatii de gradul doi). Aceste strategii sunt eficiente daca starea finala nu este bine definita sau daca nu exista prea multe variante de actiune.
b. Strategiile retrospective: se porneste de la solutie (starea finala Sn) si se cauta
o stare intermediara Sn-1 asupra careia ar trebui sa actionam pentru a ajunge la starea finala. Apoi cautam starea intermediara anterioara Sn-2 etc. In acest fel incercam sa ne intoarcem pana la starea initiala.
Revenind la un exemplu anterior:
- starea initiala: lipsa banilor
- starea finala: cumparam obiectul dorit: Sn
- starile intermediare Sn-1 : ar trebui sa avem bani; Sn-2 trebuie sa gasim un loc de munca; Sn-3 ne imaginam diferite demersuri pe care ar trebui sa le facem pentru a gasi acest serviciu etc. Aceste operatii se desfasoara bineinteles la inceput pe plan mintal si dupa ce am elaborat strategia o aplicam in realitate.
2. Din punct de vedere al certitudinii cu care se va ajunge la solutia corecta strategiile sunt algoritmice sau euristice (Miclea, p. 294).
a. Algoritmul este alcatuit dintr-o serie strict ordonata de operatii care se aplica succesiv, pana cand se ajunge la rezolvarea problemei (Ex extragerea radicalului; regulile dupa care aplicam si interpretam un test de inteligenta).
b. Cele mai multe probleme cu care ne confruntam sunt probleme complexe. In aceste cazuri exista foarte multe cai care ar putea fi incercate pentru a se ajunge la solutie. De regula nu avem nici timpul, nici posibilitatea de a le incerca pe toate. In aceste situatii folosim strategiile euristice, adica incercam sa gasim calea care ne conduce cu cea mai mare probabilitate spre solutie. Euristicile deci sunt proceduri care limiteaza numarul de cautari in spatiul problemei Utilizarea acestor strategii nu garanteaza nici gasirea solutiei, nici faptul ca am gasit cea mai buna solutie.
Psihologii au pus in evidenta mai multe strategii euristice; una dintre ele este rezolvarea unei probleme prin analogie cu o alta problema a carei solutie este cunoscuta. In aceste situatii se parcurg doua etape:
se descopera anumite asemanari (analogii) intre cele doua situatii;
pe baza analogiei descoperite se transfera modul de rezolvare de la prima la a doua problema.
Activitate Cititi urmatoarea problema (Gick si Holyoak, dupa M. Miclea, p. 297) si incercati sa gasiti solutia. Daca nu reusiti, cititi povestirea de la sfarsitul acestui capitol.
Sa presupunem ca, fiind medic aveti un pacient cu o tumora la stomac. Bolnavul nu poate fi operat, dar daca tumora nu va fi distrusa, el va muri. Puteti insa recurge la radioterapie. Pentru a distruge tumora, radiatiile utilizate trebuie sa aiba o anumita intensitate si sa atinga concomitent tesutul malign. Daca radiatia ar atinge intensitatea dorita, in drumul ei spre tumora va distruge toate tesuturile sanatoase, creand mari prejudicii sanatatii pacientului. Daca radiatiile au o intensitate mai scazuta, ele nu vor distruge tesuturile sanatoase, dar nici tumora. Cum s-ar putea distruge tumora fara sa distrugem tesuturile sanatoase?
Activitate
Dati exemple de probleme:
bine definite / insuficient definite;
care pot fi rezolvate prin strategii prospective / retrospective;
care pot fi rezolvate prin strategii algoritmice / euristice.
b3. Factori care ingreuneaza rezolvarea de probleme
Psihologii studiaza nu numai metodele utilizate pentru rezolvarea problemelor ci si factorii care ingreuneaza procesul de rezolvare. Vom vorbi despre doi dintre acestia: montajele de invatare si fixitatea functionala.
Montajele de invatare. Prin termenul de montaj intelegem o stare de pregatire pentru a percepe ceva sau pentru a actiona intr-un anumit mod (Hayes&Orrell, p. 416). Daca am invatat sa rezolvam un tip de problema intr-un anumit mod, atunci avem tendinta sa generalizam metoda insusita si sa o folosim chiar si in situatiile care se deosebesc de situatia prezenta. Din cauza montajelor de invatare gandirea devine rigida, ne impiedica sa gasim solutii noi sau sa observam posibilitatea de a rezolva problema intr-un mod mai simplu (Hayes&Orrell, p.136).
Ex unii elevi care invata ca adunarea fractiilor se face prin aducere la acelasi numitor procedeaza in felul urmator:
Oamenii uneori nu reusesc sa gaseasca solutiile unor probleme pentru ca le este greu sa-si imagineze pentru obiectele frecvent utilizate alte functii decat cele cu care s-au obisnuit. Acest fenomen se numeste fixitate functionala.
Un exemplu este prezentat de A. Cosmovici (Cosmovici&Iacob, p. 155):
"In timpul razboiului o grupa de soldati a fost cartiruita intr-o casa parasita dintr-o localitate evacuata de inamic. Acolo ramasesera mai multe scaune, dar nu mai exista nici o masa. Mai multe zile, soldatii s-au chinuit sa manance cu mancarea pe brate, pana cand unuia i-a venit ideea sa scoata o usa din balamale si, punand-o pe 4 scaune, au avut o masa foarte comoda. Aceasta idee a venit foarte tarziu, intrucat pentru noi toti functia usii este de a inchide o incapere si nu de a servi drept scandura pentru masa".
Povestire. O tara indepartata era guvernata de un tiran sangeros care traia intr-o fortareata puternica din mijlocul ei. Fortareata era inconjurata de numeroase asezari omenesti. Un general rebel si-a pus in gand sa cucereasca fortareata si sa-l inlature pe dictator. El stia ca daca toate trupele sale vor ajunge concomitent in fata bastionului, prin forta si numarul lor vor putea sa-l cucereasca. Accesul spre fortareata se putea face pe mai multe drumuri. Generalul si-a concentrat trupele la capatul unei cai de acces, hotarat sa-si indeplineasca planul. Inainte de a porni atacul, el a aflat insa ca toate drumurile sunt minate, astfel incat pe orice drum puteau inainta in siguranta doar un numar redus de oameni. Atacul cu toate trupele deodata ar pricinui nu numai moartea multora dintre soldati, ci si distrugerea asezarilor omenesti din imprejurimi. In aceste conditii, se parea ca fortareata este imposibil de capturat.
Ingenios, generalul a gasit solutia. El si-a divizat armata in grupe mici, asezandu-le la capatul fiecarei cai de acces, astfel incat inaintarea lor se putea face fara pierderi. Le-a ordonat sa inainteze in ritm uniform, astfel incat sa ajunga in acelasi moment in fata fortaretei. Aranjandu-si astfel trupele, generalul a cucerit fortareata si l-a inlaturat pe dictator.
Acum puteti rezolva problema prezentata anterior? Ce va ajutat sa gasiti solutia?
Rezumat
1. Gandirea este o activitate care implica o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii (intelegere) si la rezolvarea anumitor probleme.
2. Elementele (componentele) utilizate in procesul gandirii sunt reprezentarile mintale care sunt prelucrate cu ajutorul unor operatii.
3. Operatiile gandirii pot fi clasificate in: operatii de nivel inferior (analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea), operatii de nivel mediu (negatia, implicatia, echivalenta, rationamentele deductive, inductive, analogiile etc.), operatii de nivel superior (strategiile algoritmice si euristice utilizate pentru rezolvarea problemelor.
4. Operatiile gandirii au urmatoarele caracteristici: se desfasoara pe plan mintal, se formeaza prin interiorizarea actiunilor cu obiectele, sunt reversibile si se pot compune.
5. Intelegerea inseamna desprinderea semnificatiei unor propozitii, situatii, evenimente, texte etc. prin raportarea informatiilor receptionate in prezent la cunostintele insusite anterior. In multe cazuri intelegerea presupune restructurarea si /sau imbogatirea cunostintelor de care dispunem.
6. O situatie deci devine o problema daca solutiile necesare pentru a ne adapta la situatie nu pot fi gasite imediat, pe baza experientei anterioare.
7. Problema, asa cum exista ea in mod obiectiv, formeaza mediul problemei. Modul in care subiectul isi reprezinta problema constituie spatiul problemei. Spatiul problemei este alcatuit din starea initiala, starea finala, starile intermediare. Trecerea de la o stare la alta se face cu ajutorul unui operator (o actiune fizica sau o operatie cognitiva).
8.Problemele pot fi clasificate in probleme bine definite (se specifica complet starea initiala, starea finala si operatorii care pot fi utilizati) si problemele insuficient definite (starile problemei sau operatorii care pot fi utilizati nu sunt bine precizati).
9.Strategiile de rezolvare a problemelor pot fi:
strategii prospective (care pornesc de la starea initiala spre starea finala) sau retrospective (care pornesc de la solutie spre starea initiala);
strategii algoritmice (o serie strict ordonata de operatii care se aplica succesiv, pana cand
se ajunge la rezolvarea problemei) si euristice (proceduri care limiteaza numarul de cautari
in spatiul problemei).
10. Rezolvarea problemelor poate fi ingreunata de montajele de invatare (starea de pregatire pentru a actiona intr-un anumit mod, care ne impiedica sa observam metodele mai eficiente de rezolvare) sau de fixitatea functionala (dificultatea de a identifica modalitati noi de a utiliza unele obiecte pe care ne-am obisnuit sa le folosim intr-un anumit fel).
Intrebari de autoevaluare
Identificati raspunsul corect:
Pentru ca emitatorul si receptorul sa se inteleaga este important ca:
a. sa vorbeasca aceeasi limba;
b. sa fie prieteni;
c. sa dispuna de un repertoriu comun de semne.
Limba romana este:
a. un limbaj natural;
b. un limbaj nonverbal;
c. un limbaj artificial.
Prin metacomunicare intelegem:
a. o comunicare incoerenta, fara inteles;
b. comunicare prin mimica, gesturi;
c. neconcordanta dintre mesajul verbal si nonverbal.
Care din afirmatiile urmatoare sunt adevarate si care sunt false:
a. vocabularul activ este format din toate cuvintele pe care le cunoastem;
b. vocabularul pasiv este format din toate cuvintele pe care le intelegem;
c. vocabularul activ este mai bogat decat cel pasiv;
d. vocabularul pasiv este mai bogat decat cel activ;
e. prin invatare vocabularul pasiv se imbogateste.
5. Completati schema:
Oral Scris
activ
intern
Limbaj
nonverbal
6. Completati: Gandirea este o succesiune de operatii care . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . si la . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
7.Stabiliti care dintre urmatoarele afirmatii sunt adevarate si care sunt false:
a. operatiile gandirii se caracterizeaza prin reversibilitate
b. operatiile gandirii trebuie sa fie insotite de actiuni cu obiectele
c. analiza este o operatie de descompunere mintala a unui intreg
d. Comparatia presupune evidentierea unor deosebiri
e. Operatia inversa abstractizarii este particularizarea
Identificati raspunsul corect:
8.O problema este bine definita daca:
a. este bine explicata
b. este bine inteleasa
c. sunt precizate starea initiala, starea finala si operatorii care pot fi folositi
9.Atunci cand aplicam si interpretam un test de inteligenta utilizam:
a. o strategie retrospectiva
b. o strategie algoritmica
c. o strategie euristica
Fixitatea functionala este:
a. o strategie utilizata pentru rezolvarea problemelor
b. una dintre caracteristicile problemelor bine definite
c. un factor care ingreuneaza rezolvarea problemelor
Bibliografie
Atkinson, R., L., Atkinson, R., C., Smith, E., E., Bene, D., J., Introduction to Psychology, Harcourt Brace Iovanovich College Publishers, Forth Worth, 1993
Baddeley, A., Memoria umana, Editura Teora, Bucuresti, 1998
*Beniuc, M., Psihologie animala, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970
Bieltz, P., Logica, EDP, Bucuresti, 1993
*Chelcea, A., (coord.), Psihoteste, Societatea "Stiinta & Tehnica" S. A., Bucuresti, 1994
6. *Cosmovici, A., Psihologie generala, Polirom, Iasi, 1996
7. *Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.), Psihologie scolara, Polirom, Iasi, 1998
*Davidoff, L., Introduction to Psychology, New York, Mc. Graw Hill Book
Company, 1985
9. *** DEX, Dictionarul explicativ al limbii romane, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996
10.*Eysenck, H., Eysenck, M., Descifrarea comportamentului uman, Editura Teora,
Bucuresti, 1998
11.*Foss, B., M., (coord.), Orizonturi noi in psihologie, Editura Enciclopedica
Romana, Bucuresti, 1973
12.*Hayes, N., Orrell, S., Introducere in psihologie, Editura All Educational S.A., Bucuresti,
1997
13.*Kulcsar, T., Factorii psihologici ai reusitei scolare, EDP, Bucuresti, 1978
14. Lawick-Goodall, J., In umbra omului, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985
15. Lieury, A., Manual de psihologie generala, Editura Antet, Bucuresti, 1996
16. Lipcsey, A., A pszichiatria biologiai alapjai, Akadémiai kiado, Budapest, 1986
17. *Miclea, M., Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale, Polirom, Iasi, 1999
18. *Oancea-Ursu, G., Ereditatea si mediul in formarea personalitatii, Editura All
Educational, Bucuresti, 1998
19. Parot, F., Richelle, M., Introducere in psihologie. Istoric si metode, Editura
Humanitas, Bucuresti, 1995
20. Predescu, V., (sub red.), Psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti, 1976
21.*Piaget, J., Psihologia inteligentei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965
22. Popescu-Neveanu, P., Dictionar de psihologie, Editura Albatros, Bucuresti,
1978
23. Popescu-Neveanu, P., (coord.), Psihologie. Manual pentru scoli normale si
licee, EDP, Bucuresti, 1997
24. Radu, I., Psihologie scolara, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974
25. Radu, I., (sub. red.), Psihologie, Cluj-Napoca, 1991
26. *Rosca, Al., Metodologie si tehnici experimentale in psihologie, Editura Stiintifica,
Bucuresti, 1971
27. *Rosca, Al., (sub red.), Psihologie generala, EDP, Bucuresti, 1976
28. *Schiopu, U., (coord.), Dictionar enciclopedic de psihologie, Editura Babel,
Bucuresti, 1997
29. Seamon, J., G., Kenrick, D., T., Psychology, Prentice Hall, London, 1992
30. Sillamy, N., Dictionar de psihologie, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1996
31. Verza, E., Psihopedagogie speciala, EDP, Bucuresti, 1997
32. *Zlate, M., Introducere in psihologie, Editura Sansa, Bucuresti, 1994
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |