Privire generala asupra analizatorilor

PRIVIRE GENERALA ASUPRA ANALIZATORILOR

Principial vorbind, cimpurile receptoare de la niveleul segmentelor periferice ale analizatorilor, nu reprezinta altceva decit porti de intrarea spre cortexul cerebral a informatiilor despre mediul extern sau intern, informatii purtate, insa, nu de parametrii de stare in sine, proprii acestor medii, ci de variatiile acestora. Astfel, glucoreceptorii din zonele reflexogene (interoceptori) nu sint stimulati de prezenta glucozei in plasma, ci de variatiile -in sens pozitiv sau negativ- ale concentratiei acesteia. Cind glucoza are o concentratie optima in plasma (1 gr./l), ea nu este purtatoare de informatie, dar cind concentratia ei creste sau scade peste sau sub un anume nivel admis, tocmai aceasta variatie se institue ca purtatoare de informatie. Deci, stimulul nu este reprezentat de glucoza in sine, ci de modificarile semnificative ale concentratiei ei in plasma. De aici deducem ca si sensibilitatea receptorilor este legata nu de prezenta parametrului de stare, ci de variatiile valorice (valoare ca intensitate sau ca semnificatie) ale acestuia. Explicatia acestui fapt este simpla. Cita vreme stimulul nu are decit rolul de a deschide canalele ionice, se deduce ca, la valoarea optima a oricarui parametru de stare, stabilitatea legaturii dintre Ca++ si proteina canal este maxima, iar la variatiile acestuia -in sens pozitiv sau negativ- aceasta se reduce pina la anulare.

    Sa ne reamintim discutia de mai sus despre cele doua tipuri de cauze: eficiente si  declansatoare. Sistemul nervos opereaza in baza potentialelor de actiune, ca elemente de comunicare, si numai prin intermediul lor receptorii pot transmite informatii semnificative centrilor corticali despre variatiile parametrilor de stare ai mediului extern sau intern. Cu alte cuvinte, variatiile parametrilor de stare ar trebui sa genereze asemenea mijloace de comunicare - potentiale de actiune. In realitate, insa, variatia parametrilor de stare ai celor doua medii -extern si intern-, in calitatea ei de stimul, nu constitue cauza eficienta a producerii semnalului (potentialul de actiune), ci doar cauza declansatoare a aparitiei acestuia. Or, tocmai din acest motiv, nu putem admite ca adevarate afirmatiile ca stimulul (variatia) genereaza semnalul purtator de informatie (potentialul de actiune) si ca, la nivelul receptorului are loc o conversie a energiei stimulului in energie nervoasa (electroionica). Stimulul  nu reprezinta decit cauza declansatoare a generarii semnalului purtator de informatie (potentialul de actiune), el prvocind doar deschiderea canalelor in numar critic, cauza eficienta a generarii semnalului (PA) fiind cu totul alta: forta gradientilor electochimici ai ionilor Na+ si K+, generata anterior de activitatea pompei ionice.

    Desigur, la nivelul cimpurilor receptore au loc procese de codificare a informatiilor, dar aceasta codificare nu duce la generarea mesajelor pe care noi le constientizam (senzatii). Ceea ce receptorii transmit reprezinta doar "materia prima" din care cortexul cerebral va constitui, prin procesare specifica, mesajele inteligibile. Senzatiile, ca rezultat al prelucrarii materiei prime, se formeaza doar in scoarta cerebrala, asa cum ne convinge existenta senzatiei membrului fantoma. La nivelul cortexului cerebral exista zone neuronale care primesc informatii in mod direct de la cimpurile receptoare, numite zone primare, si la nivelul carora sint generate senzatiile, si zone periferice acestora, numite zone secundare, care primesc informatii de la cele dintii si care sint responsabile, nu in mod exclusiv, ci si cu participarea altor zone corticale, de generarea perceptiilor. Astfel, cind privim un tablou, in zona primara (direct conectata cu cimpul receptor), aflata in lobul occipital, sint generate senzatii, iar prin contributia zonei secundare (aflata in acelasi lob occipital si care primeste informatii de la cea primara) si a altor zone corticale (prefrontala, temporala, parietala etc.), diferite de la un individ la altul, functie de mai multi factori (nivel de cultura, stare psihica, circumstante etc.), apar perceptiile, mai mult sau mai putin complexe, in baza carora se institue starea de catarsis.

    Senzatiile, perceptiile si trairile, ca purtatoare de informatii cu o anume semnificatie, sint engramate in depozitul individual de memorare, dar nu intr-o modalitate statica, nu asa cum sint dispuse obiectele intr-o lada de zestre, ci ca un fel de puzzle dinamic, in care ele intra in relatii reciproce si se structureaza si restructureaza, generind, uneori, configuratii noi, fara legatura cu realitatea cunoscuta (asa-numitele revelatii). Desigur, functie de particularitatile individuale, informatiile pot fi stocate in mare cantitate, dar in mica masura restructurate (procesate), caracterizind omul informat, sau, chiar mai putine cantitativ, dar intens restructurate (procesate), generind configuratii noi, uneori nebanuite, caracterizind omul cult. Prea ades, cel dintii este confundat cu cel din urma!

    O problema deosebit de importanta este reprezentata de raportul cantitativ dintre informatiile primite de la cimpul receptor si comenzile date in consecinta de centrul efector. Cunoscind ca sistemul nervos opereaza in baza arcului reflex, se presupune ca fiecarei informatii trebuie sa-i corespunda un raspuns, cu alte cuvinte, ca fiecarei cai de informatie ii corespunde o cale de comanda si un efector. O asemenea situatie este valabila numai in cazuri limitate si ea implica doar primul nivel de decizie (la atingerea unui obiect fierbinte, reactia de retragere a segmentului corporal implicat este aproape instantanee). Daca am considera un nerv spinal din zona medie a maduvei, vom constata ca trunchiul acestuia contine cam 600.000 de axoni si dendrite. Cum trunchiul nervului spinal rezulta din alaturarea radacinii dorsale, ca nerv senzitiv, la cea ventrala, ca nerv efector, am fi tentati sa consideram ca fiecare radacina contine cite o jumtate din numarul total de fibre de pe trunchi. In realitate insa, radacina dorsala, senzitiva, este formata din aproximativ 500.000 fibre, in vreme ce radacina ventrala, efectorie, numai din 100.000 fibre. Aceasta inseamna ca, centrul nervos, pentru a da o comanda, are nevoie de cinci informatii, cel putin. Proportia de 5/1 (in medie) se pastreaza si in cazul zonelor corticale senzitive si efectorii. Explicatia necesitatii acestui raport o putem intui printr-un exemplu antropomorfic. Daca un director de institutie este informat de un subaltern ca un altul l-a blamat, catalogindu-l drept zbir, actionind punitiv asupra denigratorului-reclamat, directorul poate gresi in proportie de 50%. Poate delatorul avea intentia sa strice relatia dintre director si invinuit, desigur, in interes propriu si, in acest scop, a inventat totul. Daca directorul este un bun manager, va intreba un alt subaltern despre problema. Daca acesta confirma pe delator, probabilitatea de a gresi scade pentru director, dar nu suficient: cei doi ar fi putut sa se inteleaga in acelasi scop initial. Atunci directorul va cere informatii si de la alti subalterni, pentru a reduce procentul erorii in caz de pedeapsa aplicata invinuitului. Daca cinci subalterni sustin informatia initala a delaorului, atunci probabilitatea de a gresi prin admonestarea reclamatului se reduce foarte mult, fara insa ca ea sa fie anulata. (pg.81 -89; 121 - 124)