Trecerea la tratament

Trecerea la tratament

In capitolele precedente este discutat pe larg o mare parte din materialul teoretic de baza. In acest moment, s-ar putea dovedi benefic sa incepem primele ore de tratament, pentru ca experienta pe care o vom castiga sa ne ajute sa transformam conceptele abstracte prezentate mai devreme in ceva mai usor de inteles.

Conceptele prezentate in acest capitol (instructiuni, raspunsuri, raspunsuri induse, intariri ale unor reactii), vor fi discutate mult mai pe larg in capitolele urmatoare. Aceasta sectiune foloseste conceptele respective pentru a-l ajuta pe profesor sa stabileasca o cooperare si sa reduca reactiile isterice ce apar in procesul de invatare. Aceste etape initiale sunt cruciale pentru predarea deprinderilor prezentate in capitolele urmatoare. Unii dintre elevi ar trebui sa devina familiarizati cu materialul prezentat mai departe in acest manual, pentru a putea fi capabili sa ofere un feedback constructiv in timpul primelor ore ale tratamentului. Oricum, sfatuim ca toti membrii echipei sa citeasca acest capitol inainte de inceperea procesului de invatare.

Primele ore sunt, probabil, cele mai importante si, deopotriva, cele mai tensionate ore pentru elev, in cadrul tratamentului. Aceste prime ore sunt importante deoarece succesul elevului va ofera incurajarea necesara pentru continuarea procesului de invatare si ii ofera elevului increderea in sine, increderea in profesor si ii trezeste o dorinta de a coopera, toate aceste aspecte fiind critice pentru viitoarele eforturi educationale. Aceste prime ore sunt stresante, doarece cei mai multi elevi au reactii isterice si se opun situatiei si este foarte probabil sa fiti speriat, atat pentru dumneavoastra cat si pentru elevi. Chiar si copiii de 3-4 ani pot avea reactii isterice foarte puternice si pot ingrozi destul de tare adultii ce incearca sa-i educe.

Tineti cont de doua observatii foarte importante facute mai devreme, in cadrul acestui manual: In primul rand, reactiile isterice ale elevului sunt un raspuns la frustrarea de a nu intelege ce anume doriti s-o invatati. In al doilea rand, prin intermediul acestor reactii isterice, eleva reuseste sa reziste in fata cererilor venite din exterior pe care nu le intelege. Reactiile sale isterice va produc anxietate si va pot impinge sa dati inapoi, retragandu-va cerintele expuse. Dumneavoastra si elevul v-ati adaptat unei situatii foarte dificile: Elevul este intarit in reactiile sale isterice de retragerea cerintelor expuse de dumneavoastra, iar dumneavoastra va este intarita reactia de retragere a cerintelor, deoarece, actionand astfel, se produce o scadere a anxietatii dumneavoastra privind reactiile isterice ale elevului. Dupa un an sau mai mult de asemenea intalniri cotidiene, exista motive sa credem ca aceasta interactiune devine foarte bine stabilita si greu de schimbat.

Nu uitati, puteti tine mult la elev, iar aceasta nu trebuie sa va impiedice sa aveti anumite cerinte din partea sa. Poate ca dragostea pe care un adult i-o ofera elevului ar trebui definita prin prisma efectelor asupra elevului. Daca ceea ce faceti dumneavoastra il ajuta pe elev sa duca o viata mai bogata si mai plina de continut, atunci aceasta este dragoste. Oferind atentie si dragoste neconditionata unor elevi cu comportamente neadaptate, parintele nu face altceva decat sa inrautateasca acele comportamente. Asemenea interventii nu au dreptul de a fi catalogate ca dragoste.

Stiind ca desfasurarea adecvata a primelor ore de tratament este critica pentru obtinerea unui inceput bun, este important sa va faceti cu mare atentie un plan pentru aceste ore. Se impune, in mod special, urmatorul sfat: priviti manifestarile de frustrare ale unui elev ca pe un lucru pozitiv. Esecurile din trecut il apasa pe elev si dumneavoastra puteti folosi aceasta motivatie in favoarea reusitei educatiei. Va puteti spune: " Iata toata aceasta energie pe care o poseda, iar eu o pot ajuta sa o canalizeze in scopuri constructive".

Organizarea spatiului educational

In capitolul 4 vi s-a oferit consultanta privind depistarea persoanelor ce va pot ajuta sa oferiti elevului un mare numar de ore de educatie, construind intalniri directe, de la om la om, cum sa dezvoltati o echipa de tratament, si vi s-a vorbit despre importanta unei echipe datorita ajutorului acordat de aceasta in rezolvarea problemelor educationale. In capitolul 36, Ronald Huff ofera consultanta privind organizarea unui grup de parinti, astfel incat sa puteti obtine atat suport emotional, cat si informatii tehnice privind eforturile ce va asteapta. Multi dintre parintii si profesorii ce participa la un astfel de grup ce poate sa fi experimentat deja stresul si satisfactia succesului generate de aceste prime ore. Sfaturile pe care acestia vi le ofera ar putea fi pline de semnificatii si e bine sa tineti cont de ele.

Inainte de inceperea primelor ore ale tratamentului, amenajati in acest scop o camera in locuinta dumneavoastra.

Pentru aceasta va trebuie o incapere ce poate gazdui intre cinci si opt persoane, ce contine o masuta si doua scaune (scaunele, daca este necesar). La intalnirile saptamanale, profesorii ar trebui sa stea asezati in cerc in jurul mesei, astfel incat fiecare dintre acestia sa aiba o imagine clara a elevului.

La inceputul tratamentului nu aveti nevoie de prea multe materiale: cateva cuburi de construit din lemn, o galeata de plastic, si articole de intarire a unor reactii, cum ar fi jucarii favorite sau gustari; acestea ar trebui sa fie suficiente. Pe masura ce elevul progreseaza, materialele educationale se vor inmulti, necesitand un recipient mai mare, plin cu cartoane si obiecte de stimulare. Ar trebui sa existe un registru de monitorizare, in care sa scrieti programele ce au fost implementate si stadiul la care s-a ajuns cu diverse articole din cadrul acestor programe (a se vedea capitolul 33). Acest registru de monitorizare ar putea ajunge la cateva sute de pagini, devenind inregistrarea progreselor elevului, pe parcursul tratamentului.

Daca angajati un consultant comportamental pentru a conduce a sesiune de specialitate, alocati-va trei zile pentru aceasta (a se vedea capitolul 34). Este important ca dumneavoastra si toti membrii echipei dumneavoastra sa fie prezenti la acest seminar de informare. Daca trebuie sa incepeti tratamentul fara un asemenea consultant, s-ar putea dovedi util sa faceti o simulare a primelor ore, inainte de implicarea elevului. Alegeti o persoana din echipa pentru a juca rolul elevului. Aceasta ar trebui sa-l cunoasca bine si sa prezinte o anumita familiaritate legata de posibilele reactii ale elevului atunci cand i se va cere sa se conformeze anumitor cerinte.

Nu uitati sa oferiti apreciere si incredere membrilor echipei participante la acest training, lasandu-i, totodata, sa isi exprime opiniile personale. Dificultatile abordate in comun duc la adeziunea grupului. Este important ca fiecare membru al grupului sa exerseze, pe rand, efectuarea tratamentului si receptionarea rezultatelor generate de capacitatile sale terapeutice. Daca ati angajat un terapeut, rugati aceea persoana sa initieze un tratament "prin contact direct" si sa va arate etapele reale si concrete implicate in acesta. Aceasta va va oferi o imagine mai clara asupra competentei persoanei respective ( este usor sa vorbesti si sa faci simulari, dar este mult mai dificil sa tratezi, propriu-zis, elevul). O asemenea demonstratie este recunoscuta a fi mult mai productivi si eficienta decat simularile.

Intaritori de reactii (recompense) Stabilirea cooperarii si reducerea manifestarilor de isterie

Capitolul 7 va ofera descrieri detaliate ale numerosilor intaritori de reactie ce pot fi utilizati pe parcursul tratamentului. De aceea, in acest capitol va vom oferi doar o scurta trecere in revista a acestora. Dintre toate aspectele implicate in educatia comportamentala, tipurile de intaritori de reactie si utilizarea lor reprezinta aspectul cel mai important. Inainte de inceperea tratamentului, identificati cat mai multi intaritori de reactie cu putinta. Asigurati-va ca va sunt disponibili si la indemana, dar, in acelasi timp, in afara campului de actiune al elevului.

Pentru a preveni aparitia senzatiei de satietate, asigurati-va ca toate stimulentele alimentare sunt oferite in doze mici. De exemplu, stimulati-va elevul folosind crutoane de marimea unui cubulet de zahar, sau un fulg de cereale, cum ar fi Frosten Flakes, la o recompensare. Cu toate ca mancarea se stie a fi un stimulent puternic, unii elevi sunt prea deprimati pe parcursul primelor ore de tratament pentru a putea ingera hrana solida. Totusi, aceiasi elevi pot accepta mici inghitituri din bautura lor favorita. La fel ca in cazul alimentelor solide, nu vor fi oferite elevului decat cantitati mici din acel lichid. Poate veti dori sa aveti gata pregatite paharele continand doze mici din acel lichid. Mai tarziu, pe masura ce va veti castiga increderea, ii veti putea oferi posibilitatea de a sorbi cate putin dintr-un pahar plin.

Nu oferiti elevului un mic dejun sau un pranz satios inaintea orelor de predare. O persoana satula nu mai poate privi mancarea ca un stimulent. Atunci cand este posibil, folositi mancare sanatoasa, evitand bomboanele, si dulciurile in general, exceptand anumite recompense speciale. Alegeti stimulente alimentare care pot fi consumate rapid; evitati-le pe cele ce necesita o indelungata masticatie, deoarece maresc intervalul dintre sesiunile de invatare. In general, consumarea stimulentelor nu trebuie sa dureze mai mult de zece secunde; de cele mai multe ori, un interval de 3-5 secunde reprezinta o limita de timp perfecta. Cu cat sunt oferite mai multe stimulente, cu atat mai multe oportunitati de invatare devin accesibile elevului. Unii dintre elevi pot fi recompensati lasandu-i sa-si imbratiseze 5 secunde jucaria favorita, sau sa gaseasca locul unei piese intr-un joc de puzzle. Cei mai multi dintre elevi sunt recompensati permitandu-le sa paraseasca lectia si sa fuga la parintii lor pentru o imbratisare. Mai tarziu, elevul poate sa accepte tandrete si din partea altor adulti. Stimulentele aditionale descrise in capitolul 7 includ si aprecierea verbala ("Ce copil bun!"), precum si aplauze puternice din partea tuturor adultilor prezenti. Adesea, aplauzele reprezinta un puternic stimulent pentru elevi. Alte stimulente, cum ar fi jocuri ce implica atingeri directe, pot fi folosite abia dupa ce elevul a participat la cateva ore de tratament. Unor elevi le place la nebunie sa fie ridicati in brate si aruncati in sus, altii sunt topiti de placere daca li se maseaza picioarele. Altora le plac usoarele sperieturi sau surprizele. Retineti ca elevul trebuie sa atinga o stare de confort in relatia cu dumneavoastra pentru a accepta asemenea jocuri, si ca exista deosebiri imense intre ceea ce fiecare elev considera a fi stimulativ. Descoperirea a noi stimulenti, adesea idiosincratici, este ceea ce va poate face un profesor mai bun, si ceea ce duce la mentinerea motivatiilor de invatare ale elevului.

Unii elevi pot sa nu accepte o mancare favorita sau un obiect drag, atunci cand sunt folosite ca recompensa. Aceasta se poate intampla pentru ca sunt prea deprimati, sau pentru ca pot detecta ca dumneavoastra doriti ca astfel sa incepeti procesul de invatare si, ca o consecinta, sa le schimbati obiceiurile. Schimbarea unei rutine este, adesea, ultimul lucru pe care elevul vi-l va permite, pe parcursul primelor stadii ale tratamentului. Ei doresc sa isi mentina controlul asupra situatiei. Exista moduri de a depasi asemenea refuzuri, cu toate ca acestea necesita o mare doza de inventivitate pentru a le descoperi. Odata am lucrat cu un copil ce refuza toate recompensele comune, pana cand am descoperit ca era puternic stimulat de permisiunea de a canta, timp de 5 secunde, piesa lui Walt Disney "It's a Small World". Cu un alt elev, ajunsesem intr-un impas total in incercarea de a descoperi o recompensa eficienta, pana cand am nimerit, din intamplare, peste obiceiul de a lasa apa sa curga, dintr-un pahar in altul, unul dintre ritualurile sale favorite de auto-stimulare. Ca recompensa, am plasat pahare si carafe de apa pe masa, si i-am permis elevului sa toarne apa, dupa ce efectua sarcina pe care i-o dadea profesorul. Efectul stimulent al actiunii de a turna apa s-a mentinut vreme de sute de sedinte si, odata ce elevul a inceput sa coopereze datorita acestei recompense, si alte recompense au fost acceptate si utilizate cu succes.

Daca detectati o recompensp eficienta si o utilizati corect, veti face primul pas pe calea procesului de invatare al elevului. Capatati un control stimulativ asupra comportamentului elevului, lucru care reprezinta cel mai important semn ca veti putea ajuta la dezvoltarea acestui elev. Intr-un limbaj cotidian, ati fost capabil sa selectati recompensele (intaritorii de reactie), si sa le utilizati intr-un asemenea mod incat sa-l ajutati pe elev sa invete. Inainte de atingerea unui asemenea nivel de control, nu sunteti foarte eficient in actiunea de ajutare a elevului. Considerati castigarea controlului prin intaritorii de reactie ca fiind o victorie majora, independent de cat de lipsite de importanta ar putea parea pentru un observator exterior schimbarile comportamentale ale elevului.

Odata stimulentele eficiente descoperite, plasatile in afara zonei de acces a elevului; in caz contrar, veti duce o lupta continua, incercand sa impiedicati elevul sa ajunga la ele, fara sa depuna un efort pentru a le merita. Daca elevului i se va permite accesul la recompense, acestea isi vor pierde eficacitatea in cadrul spatiului educational. Daca este posibil, tineti stimulentul in mana dumneavoastra, astfel incat sa il puteti oferi imediat ce elevul indeplineste sarcina corect. Pe masura ce elevul face progrese in cadrul tratamentului, veti putea lasa recompensa pe masa acestuia, la indemana lui, deoarece elevul va ajunge, in timp, sa invete sa faca o conexiune intre raspunsul sau si stimulentul dorit, validat de recompensa verbala a dumneavoastra. La un moment dat, o verbalizare gen "Bine!", va deveni, probabil, un stimulent secundar, sau asimilat, dupa ce, in repetate randuri, s-a facut conexiunea dintre acesta si o recompensa alimentara.

Actiunea de a sta pe un scaun

Avantajul principal in a incepe cu o sarcina usoara ca cea de a sta, este acela ca elevul va putea sa o invete cu succes si usurinta si va putea, astfel, sa fie recompensat. Statul pe scaun este, in general, invatat primul pentru ca actiunea de a sta este un comportament relativ simplu si, de aceea, usor de indeplinit. Statul pe scaun este edificator in privinta reactiilor elevului (pentru ca implica reactii motrice primare) si reprezinta un raspuns clar, usurand astfel decizia profesorului de a oferi sau nu intaritori de reactie. In plus, statul pe scaun este un comportament pe care elevul trebuie, oricum, sa-l invete.

Multi elevi sunt capabili sa invete sa stea pe scaun ca o prima sarcina invatata. Pentru alti elevi, in schimb, aceasta sarcina induce o mare agitatie emotionala, iar rezistenta implica un comportament isteric atat de puternic, incat interfereaza cu posibilitatea de a oferi recompensa.

Putin mai incolo, in cadrul acestui capitol, vom oferi cateva solutii potentiale pentru aceasta problema, mentionand acum doar ca orice comportament social adecvat ca stimulent este acceptat ca prima reactie. Exemple de asemenea comportamente vor fi furnizate in cadrul acestui capitol. Tinand cont de diferentele individuale, este bine sa aveti in minte trei, patru alternative comportamentale.

Pentru a invata statul jos, asezati doua scaune (scaunele, daca este cazul), astfel incat sa se gaseasca fata in fata, la 30-60 cm distanta intre ele. Elevul va fi asezat in picioare, cu fata, intre picioarele dumneavoastra, cu scaunul plasat exact in spate, astfel incat asezatul (raspunsul corect), sa fie usor de indeplinit. Asezati-va picioarele in spatele picioarelor din fata ale scaunului elevului, pentru ca acesta sa nu poata da scaunul inapoi, sa se loveasca sau sa fuga. Daca se va permite elevului sa fuga, va trebui sa se alerge dupa el, ceea ce s-ar putea sa se transforme intr-un eveniment de intarire a reactiei sale. Daca se declanseaza o asemenea cursa, comportamentul de a scapa prin fuga va fi foarte mult intarit.

Instructiuni, Sugestii si Stimulente pentru invatarea actiunii de a sta jos

Este important sa exersati urmatorii pasi cu un alt adult jucand rolul elevului, Inainte de a incepe tratamentul propriu-zis. Dupa ce ati luat loc si ati asezat elevul in fata scaunului sau, orientat spre dumneavoastra, spuneti "Stai jos", tare si clar. Este important sa prezentati instructiunile pe scurt, concret si intr-o maniera clara. Nu aratati nici o ezitare si nu folositi o vorbire elaborata; cuvintele "Stai jos" sunt suficiente. In cazul ideal, elevul va sta jos si il puteti recompensa pentru aceasta. In cele mai multe cazuri, totusi, elevul nu va sta jos cand i se va spune s-o faca si va trebui sa-l constrangeti.

Il veti constrange sa stea jos, asezandu-va ambele maini pe umerii acestuia, si impingand usor in spate, catre pozitia de sedere pe scaun. Amintiti-va ca trebuie sa va pozitionati picioarele in spatele picioarelor din fata ale scaunului elevului, pentru a nu permite scaunului sa se deplaseze in spate. Ar fi bine ca aceasta sugestie sa coincida cu momentul in care dati instructiunea de sedere.

In functie de elev, vor fi necesare diferite intensitati de sugestie. Pe cand, pentru unii elevi, o simpla atingere pe umeri este suficienta pentru a se aseza, pentru altii este nevoie de o apasare mai puternica, spre scaun.

Imediat ce elevul se gaseste asezat (si inainte de a se ridica), trebuie sa i se administreze toate recompensele pe care i le puteti oferi. Atunci cand oferiti o recompensa, comportati-va ca si cum acesta a indeplinit o sarcina foarte dificila. Ceea ce doriti sa obtineti este cresterea increderii elevului, atat in dumneavoastra, cat si in sine insusi. Acest lucru poate fi facut oferindu-i elevului un program bogat in recompense, o bautura, un aliment, un obiect dragi lui, sau orice altceva ce elevul va accepta si cu care se va simti confortabil la momentul respectiv. In plus, toti cei prezenti vor aplauda, vor zambi si ii vor oferi o cat mai mare doza de apreciere verbala.

Ulterior, ca intaritor de reactie, profesorul ar trebui sa-si lase elevul la unul din parintii lui, pentru o imbratisare, dupa ce a stat jos. S-ar putea sa fiti nevoit sa constrangeti elevul sa mearga la parintii sai. Acest lucru poate fi facut pozitionand elevul in asa fel incat sa-si vada mama sau tatal care, cu bratele intinse, sa spuna "Vino aici". Cu blandete, impingeti copilul catre parintele sau, pentru a putea fi luat in brate. Chiar daca elevul nu a cautat compania parintilor sai pana in acest moment, este foarte probabil sa o faca de-acum incolo, Odata ce devine constient de aceasta.

Aceasta procedura, incepand cu comanda si sfarsind cu recompensa, este o etapa. Odata ce elevul a fost stimulat lasandu-l sa stea in bratele parintelui sau pentru circa jumatate de minut, repetati intregul proces, asezand din nou copilul langa scaun si incepeti a doua etapa, urmand exact aceeiasi pasi ca si in prima; acestia sunt, mai exact, comanda "Stai", sugestia, si recompensa, asa cum s-a desfasurat si data trecuta.

Prima data cand invatati un elev sa stea jos la cerere, veti putea sa desfasurati una, doua etape pe minut. Pentru a maximiza procesul de invatare al elevului, puteti, totusi, scurta, treptat, timpul de recompensa petrecut cu parintele sau, pana la 10-15 secunde, astfel incat sarcina de a sta jos sa fie puternic intarita. In acelasi timp, puteti creste gradat timpul petrecut de elev stand pe scaun, de la 3, 4 secunde la 10 secunde sau chiar mai mult.

Nici un elev nu poate primi mai multa afectiune decat aceea ce-i este furnizata in cadrul unui program comportamental ce se desfasoara corespunzator. Odata ce elevul incepe sa inteleaga sarcina pe care i-o predati (lucru demonstrat de o stare de agitatie mai mica, necesitatea constrangerilor scade, sau ambele), nu este surprinzator sa observam cum acesta priveste catre asistenta, anticipand si recunoscand aprobarea acesteia. Aceste intamplari prezinta o evidenta clara ca sunteti pe drumul cel bun. Intr-un asemenea moment, nivelul propriei dumneavoastra anxietati se poate reduce, lasand loc unei senzatii de usurare si de fericire. Atunci cand atingeti acest punct, tratamentul devine o interactiune reciproc recompensanta.

Diminuarea sugestiei

Avantajul principal al sugestiilor este acela ca il ajuta pe elev sa indeplineasca corect tintele comportamentale. Daca nu il sugestionati, este posibil ca elevul sa nu va raspunda niciodata corect la instructiuni. Principalul dezavantaj al sugestiilor este acela ca elevul nu mai indeplineste comportamentul respectiv pe cont propriu, atunci cand sunt utilizate metode de sugestie; astfel, el nu este stimulat sa raspunda la cererea dumneavoastra ci, mai degraba, sa raspunda la sugestie. Datorita acestui fapt, elevul poate deveni dependent de sugestii. Pentru a evita creearea acestei dependente, trebuie sa diminuati sugestiile. Aceasta diminuare se poate efectua folosind, gradat, sugestii din ce in ce mai slabe si pastrand, in acelasi timp, aceeasi fermitate in instructiuni. Pentru a diminua sugestia in cazul statului pe scaun, pronuntati instructiunea ("Stai jos"), in timp ce, simultan, usurati apasarea fizica, mentinand doar atata forta cat este necesar pentru a induce raspunsul corect. De exemplu, schimbati-va atitudinea de la a aseza, pur si simplu, elevul pe scaun, la a ii pune doar mainile pe umeri, apoi la a-l atinge doar cu un singur deget, apoi la a-i gesticula doar cu mainile dand din cap aprobator, apoi doar dand aprobator din cap si fixand scaunul cu privirea, ajungand sa va uitati, simplu, la scaun. Se va putea ajunge la simpla comanda "Stai jos", neinsotita de nici o sugestie.

Daca elevul nu reuseste sa raspunda corect dupa ce sugestia a fost diminuata sau indepartata complet, folositi din nou aceeasi doza de sugestie necesara pentru a obtine raspunsul corect. Retineti ca instructiunile verbale trebuie exprimate cu aceeasi hotarare, chiar daca sugestiiile au scazut. Mutarea controlului asupra raspunsului de la sugestie la instructiunea verbala trebuie considerata ca fiind un succes de importanta majora; este un semn ca elevul invata.

In termeni tehnici, efectul de diminuare a unui stimul de sugestie, Odata cu amplificarea unui stimul verbal (in acest caz, instructiunea "Stai jos"), este cunoscut sub denumirea de transfer al stimulilor de control. Controlul asupra comportamentului elevului este transferat de la stimulul de sugestie la stimulul dumneavostra verbal. Pe masura ce stimulii dumneavoastra verbali castiga putere, devenind un puternic si stabil intaritor de reactie (stimulent), sugestia devine din ce in ce mai putin necesara. Daca aveti o mare indemanare pedagogica, acest fenomen de tranzitie duce, incet-incet, la o etapa in care elevul face greseli minime sau nu mai greseste deloc. Acest lucru se intampla datorita faptului ca elevul primeste intariri de reactie aproape continuu, si nu mai este tentat sa reactioneze la o lipsa de stimulare prin manifestari isterice. Tehnic, acest proces este cunoscut sub denumirea de invatare fara greseli. Pentru aceia dintre noi care au facut multe greseli in trecutul educational, poate parea un vis eventualitatea existentei unei situatii educationale in care cineva sa reuseasca aproape intotdeauna (si astfel, sa aibe foarte rar esecuri). Intr-un mediu educational ideal, numarul succeselor trebuie sa fie, fata de numarul esecurilor, intr-un raport de 4 la 1, pentru a reusi sa se mentina implicarea elevilor si continuarea procesului de invatare din partea acestora. Pentru binele dumneavoastra si al elevului, asigurati-va ca incepeti cat mai simplu, pentru ca amandoi sa puteti invata regulile de baza si sa fiti stimulati pentru a continua.

Uneori, puteti verifica controlul asupra unui raspuns, prin indepartarea brusca a sugestiei, testand astfel daca elevul raspunde corect la cererea de a sta jos, caz in care nu mai e necesara diminuarea sugestiei. Daca elevul nu raspunde, reinstaurati doza minimaa de sugestie necesara pentru a provoca raspunsul corect, apoi diminuati sugestia in mod gradat.

Rata de diminuare trebuie determinata pe considerente individuale, pentru fiecare elev. Principiul de ghidare este acela conform caruia se va folosi nivelul minim de sugestie necesar ce duce la obtinerea raspunsului corect.

Modelarea Modelarea este un termen utilizat pentru a descrie stimularea progresiva, pe masura ce va apropiati de obtinerea comportamentului dorit

La fel ca si alti termeni tehnici, si acesta este tratat mai pe larg in cadrul acestui manual. In primele ore de invatare, aceasta procedura se va desfasura dupa cum urmeaza: Imediat ce elevul ajunge, constant, sa stea jos atunci cand i se cere, recompensati-l. Apoi, cresteti gradat perioada de timp in care elevul sta jos, de la 1-2 secunde la 5 secunde si apoi la 10, pana la 15 secunde, sau chiar mai mult, Inainte de a ii furniza recompensa. Prin aceasta procedura, perioada de timp pe care elevul o petrece stand pe scaun este modelata prin oferirea unor recompense neprevazute, Odata cu cresterea perioadei de timp petrecuta pe scaun. O modalitate utila pentru dumneavoastra de a monitoriza intervalul de timp in care elevul trebuie sa stea jos este aceea de a numara in gand, tinand cont de numarul de secunde necesar, inainte de a ii oferi recompensa. Un elev ce invata sa stea pe un scaun timp de 15 secunde, este de presupus ca va fi mai productiv in sesiunile de invatare viitoare decat un elev care invata sa stea pe scaun numai doua secunde. Cresteri ulterioare ale perioadelor de timp vin de la sine, pe masura ce noi programe sunt introduse in procesul de invatare.

Asimilarea deprinderii de a sta jos

Procesul de invatare a deprinderii de a sta jos, ca o prima lectie, poate lua de la una pana la zece ore pana va fi dobandit. Pe masura ce sesiunea progreseaza, ar trebui sa apara o crestere gradata a usurintei si a incidentei cu care elevul sta jos. Aceasta crestere a incidentei cu care elevul sta jos, dobandita cu ajutorul stimulentelor, se numeste proces de asimilare. Conceptul de asimilare a fost introdus pentru prima data in capitolul 5, capitol despre comportamentul isteric si auto-distructiv. Agresivitatea orientata spre sine, la fel ca si statul pe scaun, reprezinta un comportament si, ca orice comportament, este sensibil la stimuli. Comportamentele adecvate din punct de vedere social, cum ar fi statul pe un scaun, inlocuiesc gradat comportamentele inadecvate social, cum sunt manifestarile isterice si cele auto-distructive, atunci cand cele adecvate sunt stimulate corespunzator, iar cele inadecvate nu sunt stimulate. In tratamentul comportamental, atitudinile adecvate social sunt intarite de catre aceeasi stimulenti, sau stimulenti similari, ca si cei pentru manifestarile isterice sau auto-distructive, scazand incet nevoia elevului de a se angaja in acestea din urma. Unii elevi ajung sa stea jos cu o indrumare minima, si nu prezinta un comportament distructiv major, inca de la inceputul procesului de invatare. Altii, au o mare doza de comportament isteric, dar, atata vreme cat raman asezati pe toata durata de timp ceruta, ei trebuie sa fie recompensati, lasandu-i, de exemplu, sa paraseasca situatia respectiva de invatare pentru o scurta perioada. Experienta noastra ne-a aratat ca, atunci cand elevul a invatat deja sa stea jos la comanda primita, succesul repetat oferit de actiunea de a sta jos si de recompensele primite pentru aceasta este suficient pentru a reduce manifestarile isterice existente la inceput. In orice caz, daca manifestarile isterice nu cedeaza, macar intr-o oarecare masura, in primele doua ore ale procesului de invatare, sunteti sfatuit sa treceti la cea de-a doua sectiune a procesului, invatand copilul sa renunte la aceste manifestari.

Renuntarea la comportamentul isteric

In cazul unui elev care continua sa manifeste un comportament isteric in timp ce sta jos, se poate dovedi util sa selectati, ca un al doilea raspuns invatat, renuntarea la comportamentul isteric. Incepeti prin a face elevul sa stea pe scaun suficient cat sa ajunga la o perioada de liniste de 1-2 secunde. Imediat ce manifestarile isterice si tipetele scad in intensitate, elevul trebuie sa fie bogat recompensat (de exemplu, lasandu-l sa se ridice de pe scaun, sa primeasca o gustare favorita si aprecieri verbale, sau sa mearga la parintii sai). Cresteti gradat (modelati) perioada de timp in care elevul trebuie sa ramana linistit.

Cand un elev are manifestari isterice, nimeni nu trebuie sa se uite la el. In schimb, pe toata durata acestei manifestari, toata lumea prezenta trebuie sa priveasca in jos, catre podea. Chiar si o privire scurta aruncata de catre parinti sau de catre unul dintre membrii grupului, este suficienta pentru a intari reactia de manifestare isterica a elevului, chiar daca o asemenea privire nu a fost niciodata eficienta pentru intarirea oricarui alt comportament al elevului. Poate ca o privire incarcata de anxietate este, pentru elev, un semn ca cineva va face un compromis si ca el va fi lasat sa paraseasca aceasta situatie. Pentru a evita aparitia unei asemenea priviri, se poate dovedi util sa plasati elevul cu spatele la parintii sai, in stadiile primare ale procesului de invatare, deoarece parintii sunt, potential, cele mai importante persoane pentru elev, si cei ce prezinta cel mai inalt nivel de anxietate si nesiguranta in privinta comportamentului cel mai adecvat. Tot parintii sunt aceia care, fiind cei mai vulnerabili, pot ceda cei dintai, dand atentie copilului in timpul manifestarilor sale isterice.

Odata ce un elev invata sa stea jos, renuntand la manifestarile sale isterice, vor fi introdusi in procesul de invatare profesori alternanti (inclusiv parintii copilului). Acest procedeu este cunoscut sub denumirea de castiguri ale tratamentului generalizat. In mod normal, elevul isi reincepe manifestarile isterice atunci cand un al doilea profesor este introdus in proces, pentru a-l testa pe acesta. Testarile continua, din nou si din nou, nu numai cand un nou profesor este introdus, ci si atunci cand apar situatii de invatare noi, ca de exemplu in cazul in care sesiunile de invatare sunt mutate din camera initiala in alte incaperi ale casei, sau intr-un spatiu exterior (de exemplu: magazine, restaurante, scoli). Elevul trebuie sa invete, odata cu fiecare nou adult si cu fiecare situatie nou intalnita, ca nu poate scapa prin manifestarile sale isterice. Manifestarile isterice ale elevului si comportamentul sau necooperant vor scadea in timp, fata de noi profesori si in noile spatii de desfasurare, demonstrand ca consecintele actiunilor elevului raman constante, iar comportamentele discordante nu mai sunt stimulate, fiind, in schimb, pe cale de disparitie (ceea ce inseamna ca acele comportamente neadecvate nu mai primesc intaritorii de reactie ce mentineau, initial, acel comportament).

Construirea unui puzzle

Cu toate ca majoritatea elevilor invata sa stea pe scaun si sa isi reduca manifestarile isterice pe parcursul primelor ore de tratament, unii dintre ei gasesc aceasta experienta ca fiind prea deprimanta sau prea dificila. Renuntarea la manifestarile isterice se poate dovedi, de asemenea, foarte dificil de invatat de catre unii elevi. Tinand cont de marile diferente individuale dintre elevi, este important sa fim flexibili, si sa schimbam sarcinile, daca nu este observat nici un progres pe parcursul primelor ore ( vezi capitolul 33, ce trateaza metode de inregistrare a progreselor).

Sarcina de a construi un puzzle poate fi predata pe podea sau la masa.

Incepeti prin asezarea jocului de puzzle cu trei piese (de exemplu: patrat, cerc, triunghi) pe podea sau pe masa. Indepartati una dintre piese (de exemplu, cercul). Urmatorul pas este sa aduceti elevul in fata si sa ii inmanati piesa, dandu-i instructiunea "Aseaz-o". Sugerati amplasarea corecta si intariti comportamentul cu alimente si aprecieri verbale. Remarcati ca potrivirea formelor, cum ar fi cercul peste cerc, se poate dovedi a fi un intaritor in sine. Repetati aceasta etapa, pe masura ce diminuati, gradat, sugestia. Dupa mai multe asemenea etape succesive, cresteti, treptat, numarul de piese indepartata din jocul de puzzle, si dati-i elevului de la una pana la trei piese odata. Ceea ce elevul invata in aceasta situatie, este sa indeplineasca o sarcina atunci cand i se cere (din punct de vedere tehnic, ii orientati comportamentul catre controlul instructional).

Retineti ca, si in eventualitatea in care elevul coopereaza, si da semne ca se simte bine in cadrul acestei sesiuni, este de asteptat ca manifestarile isterice sa apara din nou atunci cand va veti intoarce la cea de-a doua sesiune de invatare a statului pe scaun. Renuntarea la detinerea controlului este un lucru dificil pentru majoritatea persoanelor, fie ca au sau nu o intarziere in dezvoltare. Telul este, in orice caz, acela de a va invata elevul modalitati mai bune si mai eficiente de a ii controla pe ceilalti decat aceea de a se manifesta isteric.

Aruncarea cuburilor intr-o galeata

Aruncarea cuburilor intr-o galeata s-a descoperit a fi de ajutor in stabilirea unor relatii de cooperare, pe parcursul primelor ore ale tratamentului. In orice caz, transferul catre invatarea unui nou raspuns, in aceste prime stadii ale tratamentului, tinde sa readuca sau sa creasca nivelul manifestarilor isterice. Daca ignorati aceste manifestari, continuand cu noua sarcina, acestea, de cele mai multe ori, se vor diminua, ca forta si durata, odata cu introducerea urmatoarelor sarcini. Inainte de a invata elevul sa arunce cuburi intr-o galeata, alegeti acele cuburi pe care elevul le poate tine cu usurinta in mana. Plasati un cub pe masa, la indemana dumneavoastra si a elevului. Alegeti o galeata cu gura larga si asezati-o in apropiere si usor sub masa, sau intre picioarele dumneavoastra, astfel incat elevul sa nu poata rata aruncarea cubului in galeata. Ajuta, de asemenea, folosirea unei galeti dintr-un material ce produce zgomot atunci cand cubul cade in ea (de exemplu, metal sau plastic). Similar cu procesul de feedback tactil produs in cadrul sarcinii de a sta pe scaun, sarcina "cubului in galeata" ofera un feedback auditiv, ce il usureaza elevului procesul de formare a unei asocieri intre comportamentul sau si recompensa de intarire.

Pentru a incepe procesul de invatare al acestei noi sarcini, spuneti clar si tare : "Arunca cubul", in timp ce sugerati raspunsul de aruncare. Efectuati sugestia luand mana elevului, punand-o deasupra cubului si ajutandu-l sa il apuce. Ghidati mana elevului deasupra galetii si desfaceti-i degetele cu care tine cubul. Odata ce a cazut cubul, oferiti-i o intarire puternica. Diminuati sugestia scazand gradat forta de strangere a mainii dumneavoastra, ghidati mana elevului catre cub, lpsandu-l pe el sp il apuce singur,  ajungeti apoi, treptat, doar sa ii atingeti mana, dupa aceea doar sa gesticulati catre cub cu mana dumneavoastra, si, la un moment dat, numai sa va uitati la cub cand ii dati instructajul "Arunca cubul". In final, diminuati complet sugestia, astfel incat cererea verbala de a arunca cubul (in timp ce priviti elevul si nu cubul sau galeata) va fi suficienta pentru reusita sarcinii. Daca actul fizic de a apuca cubul este dificil de realizat de catre elev, schimbati metoda de sugerare, aratandu-i cum sa-l impinga de pe masa in galeata asezata partial sub aceasta. Repetati instructiunea de aruncare, diminuand sugestia pe parcursul urmatoarelor etape.

Odata ce elevul ajunge sa arunce cuburile in galeata la simpla dumneavoastra cerere, neinsotita de vreo sugestie, cresteti in mod gradat dificultatea sarcinii, cerandu-i acestuia sa arunce mai mult de un cub, pentru a i se putea oferi intarirea. Acest lucru poate fi facut prin instructajul: "Arunca cubul" si intarziind intarirea asteptata pana cand elevul arunca doua, apoi trei, ajungand pana la  5-6 cuburi. Se poate, de asemenea, creste dificulatea sarcinii, marind treptat distanta dintre cuburile de pe masa si galeata. Pe masura ce numarul de etape parcurse a crescut, unii elevi ajung, in mod spontan, sa se foloseasca de ambele maini, pentru a pune mai multe cuburi in galeata, si arunca cu mai multa forta aceste cuburi. Poate ca acesti elevi sunt intariti suplimentar de zgomotul general produs de cuburile ce lovesc galeata. In orice caz, asemenea comportamente extraadecvate necesita o intarire puternica.

"Vino aici"

Odata ce elevul a invatat oricare doua dintre sarcinile prezentate pana acum, puteti introduce noua sarcina de a veni la unul din parinti atunci cand acesta ii spune "Vino aici". Nu este de asteptat ca elevul sa poata stapani aceasta sarcina in perioada de inceput a tratamentului, in primele ore, din cauza faptului ca multi elevi au manifestari isterice atat de puternice, incat sugestia 'Vino aici" este dificil de efectuat. In plus, comportamente ce implica ridicarea de pe scaun, cum ar fi acela de a merge la un parinte la cererea acestuia, pot stimula alte comportamente interferente, cum ar fi fuga. Pentru cea mai mare parte a elevilor, cea mai buna solutie este sa se amane aceasta sarcina pana la 3, 4 ore de la inceperea tratamentului. Daca sarcina de "Vino aici" se dovedeste a fi prea dificila pentru elev, avansati la Programul de Deprindere a Asocierii si Sortarii, (capitolul 12), la Programul de Deprindere a Imitatiei Nonverbale (capitolul 13), sau la ambele. Va puteti intoarce la invatarea sarcinii de "Vino aici' dupa ce s-au facut unele progrese intr-unul din aceste doua programe sau in ambele.

Pentru procesul de invatare a sarcinii de "Vino aici", unul dintre parintii copilului sau unul dintre profesori va sta pe un scaun sau pe o canapea, la o distanta de 1.5 - 2 metri departare fata de elev. Dupa indeplinirea sarcinii de la masa (de exemplu, aruncarea cuburilor in galeata), asezati-l pe elev cu fata la parinte, care, cu bratele larg deschise, va spune clar si cu voce tare  "Vino aici". Sugerati copilului sa mearga la parintele sau, punand un al doilea adult sa il orienteze, fizic, pe copil catre parinte. Comportamentul de a merge catre parinte ii permite elevului sa paraseasca mediul de invatare in afara cazurilor in care indeplineste o sarcina (de exemplu, aruncarea cuburilor in galeata, sau statul pe scaun), cazuri in care primea o intarire a acestor sarcini. Imediat ce copilul ajunge la parinte, el va primi o intarire puternica, atat prin parasirea unui mediu de invatare initial neplacut, cat si prin castigarea unor manifestari de tandrete din partea parintilor. Elevul mai poate fi recompensat si permitandu-i-se sa tina in brate cartea sa favorita sau jucaria preferata, in timp ce sta in bratele parintelui sau.

Retineti ca instructiunea de "Vino aici" trebuie sa fie pronuntata clar si cu voce tare pentru a capta atentia elevului. De asemenea, tineti cont de faptul ca parintele trebuie sa maximizeze sansa elevului de reusita, stand cu fata la acesta si intinzandu-se catre el, adaugand astfel un stimul vizual la instructiunea verbala. Sugerarea fizica efectuata de catre un al doilea adult, ulterior, serveste tot la maximizarea succesului elevului. Amintiti-va ca toate sugestiile trebuie sa fie diminuate progresiv. Daca aceasta sugestie este diminuata prea rapid, copilul poate sa nu raspunda corect, deoarece el nu il "aude" si nu il intelege inca pe parinte. Pe masura ce sunt diminuate sugestiile, pe parcursul mai multor etape, acele etape ce implica mai putina sugestie trebuie intarite mai intens decat cele care necesita mai multa sugestie. Pe masura ce elevul devine mai familiarizat cu mediul de invatare, valoarea  recompensei pentru aceasta sarcina poate sa scada. De aceea, copilul poate alege sa nu se mai idrepte catre parinte. Un asemenea comportament este acceptabil in acest moment. Totusi, in viitor si in alte situatii, elevul trebuie sa invete sa vina constant la parinte atunci cand acest lucru este necesar. In plus, elevul trebuie sa invete sa vina la dumneavoastra, la cerere, in cadrul situatiilor educationale.

Urmatoarea procedura este conceputa pentru a va ajuta sa generalizati comanda de "Vino aici" si pentru alti adulti si alte situatii, invatand elevul sa se apropie de persoana care ii da aceasta instructiune, indiferent de locatie si de identitatea acestei persoane. Este mult mai usor de realizat invatarea elevului sa raspunda la instructiunea "Vino aici", in aceasta maniera, daca asistenta este formata din doi adulti, ce vor fi numiti in continuare Profesorul 1 si Profesorul 2. Cei doi profesori vor alterna rolurile de persoana care da instructiuni si persoana care sugestioneaza.

Pasul 1

Profesorul 1 sta in picioare sau asezat, in spatele elevului, cu mainile in jurul taliei acestuia. Profesorul 2 sta la aproximativ un metru departare, cu fata la elev. Profesorul 2 trebuie sa tina in mana un element intaritor (de exemplu, o bucatica de mancare, o gura de suc, o jucarie predilecta a elevului), astfel incat sa poata fi vazuta de catre elev. Profesorul 2 da comanda "Vino aici" si constrange raspunsul prin deschiderea larga a bratelor in directia elevului. In acelasi timp, Profesorul 1 ii sugereaza fizic elevului sa mearga, printr-o usoara impingere inainte, in directia Profesorului 2. Profesorul 2 poate participa in continuare la aceasta sugerare, aratandu-i elevului recompensa alimentara. Odata ce elevul a ajuns la Profesorul 2, el trebuie stimulat pentru a se intoarce. Elevul va sta cu Profesorul 2 timp de aproximativ 5 secunde. Repetati etapa si diminuati sugestia, pe parcursul mai multor etape viitoare. Stabiliti pragul de reusita la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nesugerate.

Pasul 2

Inversati rolurile profesorilor. Profesorul 2 il va intoarce pe elev cu fata la Profesorul 1, iar Profesorul 1 da comanda "Vino aici" si sugereaza raspunsul prin deschiderea larga a bratelor in directia elevului. Profesorul 2 il sugestioneaza fizic pe elev sa mearga, printr-o usoara impingere inainte, in directia Profesorului 1. Intariti raspunsul elevului imediat ce ajunge la Profesorul 1. Stabiliti pragul de reusita la 9 din 10 sau 19 din 20 raspunsuri corecte nesugerate.

Pasul 3

Continuati alternanta intre Profesorul 1 si Profesorul 2, diminuand sugestiile pe parcursul etapelor. De exemplu, fiecare profesor poate incepe sa ascunda alimentele (daca acestea au fost folosite ca intaritor), sa intinda mainile catre elev pentru perioade mai scurte de timp, si sa ofere o sugestionare manuala redusa (impingerea elevului inspre inainte), pe masura ce numarul de etape parcurse creste. Cu aceasta alternanta a profesorilor, numarul de etape cu raspunsuri corecte si nesugerate necesare ar trebui sa scada, pana cand elevul va fi capabil sa se deplaseze independent catre oricare dintre profesori, la cererea acestuia.

Pasul 4

Odata ce elevul ajunge sa raspunda neconditionat la comanda de "Vino aici", pentru amandoi profesorii, mariti distanta dintre acestia la cca. 1,5 metri, apoi, gradat, pana la cca. 3 metri sau pana la parcurgerea distantei intregii camere. Reintroduceti sugestia prin deschiderea ampla a bratelor, de fiecare data cand distanta creste si diminuati nivelul sugestiei, treptat, in etapele ulterioare.

Pasul 5

Acest pas este elaborat pentru a-l invata pe elev sa vina la scaun la cererea profesorului. Acest pas este important pentru dumneavoastra pentru a invata sa desfasurati diferite programe prezentate in acest manual, ce sunt, in cea mai mare parte, predate elevului in timp ce sta asezat pe scaun. Pentru inceput, asezati elevul la o distanta de aproximativ 1,5 metri de scaunul pozitionat chiar in fata Profesorului 1. Cand Profesorul 1 da comanda "Vino aici", Profesorul 2 il sugereaza fizic elevului sa mearga, printr-o usoara impingere inainte, in directia scaunului. Oferiti intarirea imediat odata cu indeplinirea sarcinii. Continuati sa desfasurati etape ale sarcinii "Vino aici", diminuand, treptat, sugestia, de la o etapa la alta. Progresul se poate face, de exemplu, prin impingerea din ce in ce mai usoara a elevului, pana se ajunge la o simpla atingere a scaunului de catre profesorul aflat langa acesta. Atunci cand elevul ajunge sa raspunda la comanda fara sugestie, se va mari distanta fata de scaun la 2-3 metri. Sugerati, daca este necesar, la introducerea noii distante, si diminuati gradat, pe parcursul etapelor urmatoare, pana cand elevul ajunge la scaun la simpla auzire a comenzii verbale ("Vino aici"). Treptat, generalizati aceasta deprindere si pentru alte zone ale casei (de exemplu, intai in holul din vecinatatea camerei originale, apoi in alte incaperi). Odata ce elevul a ajuns sa stapaneasca aceasta instructiune, profesorul nu mai trebuie sa il sugestioneze fizic pe elev pentru ca acesta sa ajunga la scaun, lucru ce ii usureaza putin munca de predare.

Prezenta in camera a unor jucarii sau a altor obiecte care sa conduca la comportamente auto-stimulative poate interfera cu raspunsul elevului la comanda "Vino aici", sau la alte instructiuni. Pentru a maximiza, din start, succesele elevului, indepartati aceste obiecte. Pe masura ce venirea elevului la profesor capata siguranta si forta, si pe masura ce mediul educational capata proprietati de intarire pozitive, puteti introduce, treptat, asemenea obiecte in camera.

Pana in acest punct, nivel care presupune, in cazul celor mai multi elevi, intre 3 si 10 ore de exercitiu, elevul a invatat sa stea jos, sa indeplineasca o sarcina cum ar fi aruncarea cuburilor intr-o galeata si venirea la cerere la un parinte sau la alti adulti. Evitati sa predati oricare dintre aceste doua comportamente in acelasi timp; de exemplu, nu il invatati "Stai jos" si "Arunca cubul" simultan. In schimb, simplificati cerintele de raspuns prin invatarea fiecarei deprinderi separat, pana la deplina stapanire a raspunsului, si apoi combinati-le. Combinarea a doua raspunsuri separate constituie un lant comportamental care decurge natural, asa cum instructiunea "Stai jos" induce statul jos, care, la randul sau duce la aruncarea cuburilor, urmata de venirea catre un parinte sau profesor. Ultimul raspuns serveste ca intaritor pentru raspunsul care il urmeaza (tehnici privind constructia unor lanturi comportamentale sunt tratate mai tarziu, in cadrul acestui manual). Din punctul de vedere al psihologiei comportamentale, lumea este plina de asemenea lanturi, ca atunci cand te trezesti dimineata, faci dus, te imbraci, iti iei micul dejun si apoi te duci la munca sau la scoala. Forme rudimentare ale acestor lanturi complexe pot fi create pe parcursul primelor ore de tratament. In ultima parte a acestui capitol sunt prezentate anumite comportamente aditionale ce vor ajuta elevul sa valorifice la maximum oportunitatile de invatare oferite de acest manual. Aceste comportamente sunt prezentate aici pentru ca pot fi predate fara a folosi procedeele de invatare diferentiala (a se vedea capitolul 16), un set relativ complex de pasi necesari pentru predarea celor mai multe din programe.

Nu este necesar ca elevul sa stapaneasca perfect urmatoarele sarcini inainte de a trece mai departe, la programe ca Deprinderea Asocierii si Imitatiilor Nonverbale (capitolul 12 si respectiv 13), ambele programe putand fi predate simultan si impreuna cu sarcinile descrise mai jos.

Multi indivizi cu intarzieri in dezvoltare sunt mai putin ascultatori decat un individ normal. Unii prezinta probleme majore atunci cand li se cere sa stea pe un scaun, chiar pentru perioade scurte de timp. Asa cum am demonstrat mai devreme in cadrul acestui capitol, primele ore ale tratamentului sunt dedicate exclusiv invatarii elevului sa stea, linistit, pe un scaun. Cu toate ca un elev poate ajunge sa-si insuseasca deprinderea de a sta pe un scaun, iar programele din acest manual nu necesita o sedere prelungita a elevului pe scaun, veti putea observa ca elevul se joaca cu degetele, isi loveste mainile excesiv, isi misca picioarele in fata si in spate, sau se leagana in timp ce sta pe scaun. Un asemenea comportament auto-stimulativ este adesea motivul lipsei de atentie din partea elevului. In termeni tehnici, elevul se gaseste sub controlul unor stimuli senzoriali auto-indusi, in loc sa se afle sub influenta stimularilor dumneavoastra mediate social.

Elevul a facut deja anumite progrese prin participarea sa si prin stapanirea unor sarcini ca raspunsul la cererile "Stai jos", "Pune inauntru", "Arunca cubul" si "Vino aici". In continuare, vom ilustra instructiunile "Laaa mainile" si "Stai frumos". Comportamentele desfasurate ca raspuns la aceste instructiuni ar trebui sa va ajute, in timp, sa castigati atentia elevului, pentru a facilita progresele acestuia in programele viitoare.

"Lasa mainile"

Invatarea elevului sa raspunda la cererea "Lasa mainile" il ajuta sa isi focalizeze atentia asupra sarcinii ce ii este predata si reduce impactul stimulilor generati de comportamentul sau auto-stimulativ. Raspunsul elevului la cererea de a-si tine mainile linistite poate fi compus din urmatoarele variante de reactie:

(1) sa-si duca bratele pe langa corp, cu palmele nemiscate,

(2) sa-si puna mainile pe coapse, cu palmele in jos, sau

(3) sa-si tina mainile in poala.

Alegeti pozitia ce vi se pare cea mai naturala pentru elev si cea mai de ajutor pentru dumneavoastra. Copiii care se joaca in continuu cu degetul mare si cel aratator, ar trebui sa fie invatati pozitia a doua, deoarece, cu palmele in jos si cu degetele rasfirate lipite de picior, tentatia de a le misca in continuu este minimalizata. Pozitiile unu si trei pot fi adecvate elevilor care isi lovesc palmele sau bratele.

Atunci cand elevul, stand pe scaun, isi misca intr-una mainile, dati-i comanda "Lasa mainile" si sugerati raspunsul corect pozitionandu-i  mainile in pozitia dorita. Intariti pe loc raspunsul elevul pentru indeplinirea comenzii. In urmatoarele situatii, atunci cand elevul isi face de lucru cu mainile in timp ce sta pe scaun, repetati comanda si sugerati raspunsul. Treptat, diminuati sugestia. De exemplu, dupa mai multe etape de sugestionare completa, prin plasarea mainilor elevului in poala sa, micsorati sugestia, ghidandu-i mainile doar pana la jumatatea drumului spre poala sa, apoi doar la un sfert de drum si tot asa, pana cand elevul indeplineste raspunsul fara nici un fel de asistenta.

Criteriile privind deprinderea sarcinii sunt foarte greu de stabilit in cazul instructiunii "Lasa mainile", precum si in cazul altor incercari de a diminua comportamentele auto-stimulative. De aceea, pregatiti-va pentru multe etape, pe parcursul mai multor saptamani sau luni, pana cand elevul ajunge la o perfecta stapanire a acestei sarcini. Asimilarea lenta a raspunsului se poate datora puternicelor efecte de intarire produse de comportamentul auto-stimulativ al elevului si de extinsa experienta a acestuia in manifestarea si intarirea unor astfel de comportamente.

Este posibil ca manifestarile auto-stimulative sa fie consolidate nu numai de intarirea senzoriala (pozitiva), dar si de intarire (negativa), ca rezultat al evitarii instructiunilor dumneavoastra.

Cea mai buna metoda pentru reducerea comportamentul auto-stimulator al elevului este aceea de a construi, gradat, comportamente adecvate social, pentru a le inlocui pe cele auto-stimulatoare, inadecvate.

Totusi, o asemenea strategie, necesita o mare cantitate de timp inainte de a ajunge la rezultatele dorite. Atunci cand unele forme de comportament auto-stimulativ par sa fie declansate de anumite surse de stimuli usor identificabile (de exemplu, vizionarea unei casete video favorite declanseaza o preocupare obsesiva fata de acea inregistrare; un anumit mod in care cade lumina declanseaza privitul in gol), va sfatuim sa indepartati aceste surse din spatiul educational, in stadiile initiale ale procesului de invatare.

"Stai cuminte"

Chiar si dupa ce un elev invata sa raspunda la comanda "Stai jos", se poate legana, apleca sau chiar sa alunece in scaun. In aceasta sectiune, elevul este invatat sa stea intr-o pozitie adecvata pe scaun, atunci cand i se cere. Atunci cand elevul nu sta cum trebuie pe scaun, probabil, acesta nu este atent la profesor, ci, mai degraba, la un feedback senzorial declansat de o anumita pozitie a corpului. Comanda de "Stai cuminte" va ajuta la minimalizarea stimularilor pe care elevul si le induce prin contorsionare sau leganare si astfel, il va ajuta pe acesta sa fie atent la sarcina in curs de invatare. Atunci cand elevul se contorsioneaza, sau aluneca in scaun, dati-i comanda "Stai cuminte", clar si cu voce tare. Simultan, sugerati elevului sa stea corespunzator, sugerand fizic pozitia dorita. Acest lucru poate implica o impingere blanda a umerilor sai spre spate, o saltare a sa in scaun, sau readucerea picioarelor in fata scaunului. Intariti imediat elevul pentru postura sa corespunzatoare. Dupa cateva etape de desfasurare a instructajului "Stai cuminte", cu sugerare constanta, diminuati sugestia pe parcursul urmatoarelor etape. De exemplu, daca aveti un elev care se lasa in scaun, asezati-va mainile pe mijlocul acestuia si urmariti daca ajunge sa se indrepte singur in scaun, in loc sa trebuiasca sa il indreptati dumneavoastra. Continuati sa oferiti din ce in ce mai putina asistenta, pana cand elevul ajunge singur sa raspunda corect .

Ca raspuns, atat la comanda "Lasa mainile", cat si la comanda "Stai cuminte", este suficient ca elevul sa-si suprime comportamentul auto-stimulativ, pentru o perioada suficienta de timp (de exemplu, intre 2 si 4 secunde), pentru ca dumneavoastra sa puteti prezenta instructiunea etapei urmatoare. Daca elevul nu se auto-stimuleaza in momentul cand prezentati aceasta instructiune, este mult mai probabil ca el sa si indeplineasca sarcina.

Puncte Critice

Comportamentul isteric afisat de catre elevi in timpul primelor ore de tratament poate fi, folosind o exprimare blanda, enervant. Chiar daca in timp, elevii trebuie sa invete sa nu raspunda cu manifestari isterice acute la situatiile stresante in care se pot afla, acestea pot fi initial diminuate sau eliminate, identificand si indepartand anumite situatii particulare, frustrante, in acelasi timp cu indeplinirea principalelor obiective tehnice. Urmatoarea anecdota, transmisa de catre un asistent comportamental este un exemplu privind modul in care se pot indeplini cele mentionate mai sus.

Sally Sally parea extrem de atasata de mama sa. Mai mult, dupa cum am putut observa in cursul acelei dimineti, istoricul intaririi reactiilor sale, cu care reusea sa scape de orice cerinta exterioara, era impresionant. De fiecare data cand Sally incepea sa tipe isteric si sa dea din maini, mama sa spunea "Bine, bine!" si isi retragea orice pretentie.

Am observat, de asemenea, ca Sally se arata interesata de 3 jucarii. Am reusit sa-i redirectionez atentia dinspre mama sa catre jucariile aflate pe podea si m-am jucat cu ea cateva minute. Sally nu parea suparata, ba chiar   parea ca ii place interactiunea intre ea, jucarii si persoana mea, suportand separarea de mama sa in timp ce ne jucam. Totusi, de cate ori i-am atras atentia asupra mamei, Sally sarea imediat in poala ei, isi sugea degetul si isi invartea suvite de par. Cu toate ca mersul la mama sa constituia o puternica intarire, indepartarea ei din aceasta situatie de intarire si asezarea pe scaun, pentru a o invata comanda "Stai jos" a produs manifestari isterice foarte puternice.

M-am decis apoi sa incerc ceva diferit. In loc de a o plasa pe mama lui Sally in imediata apropiere, i-am cerut sa se aseze intr-un colt indepartat al camerei, de unde nu putea fi vazuta cu usurinta de Sally. Am angrenat-o pe Sally intr-un joc cu cele trei jucarii pe podea, mutand apoi jucariile pe masa. Sally m-a urmat, dupa jucarii, la masa. Odata ajunsa acolo, i-am ordonat sa stea jos si ea a continuat sa se joace inca cateva secunde. Am recompensat-o din plin pe Sally cu alimente (pe care le-a luat cu placere de la mine in acel moment) si apoi am trimis-o din nou pe podea, sa se joace cu alte jucarii. Am continuat aceasta procedura vreme de inca 15 minute. In aceasta perioada, am marit si timpul petrecut petrecut la masa, de la cateva secunde la aproximativ un minut. Tinta mea era sa stabilesc un istoric de intarire pozitiva legat de acea masa. La sfarsitul acestei interventii, Sally se apropia, practic, singura de masa, se aseza pe scaun si incepea sa se joace cu cateva jucarii puse acolo. Schimbarile majore din comportamentul sau emotional s-au produs fara nici un efort.

Profesorii vor intampina probleme in cadrul fiecarui program. Manifestarile isterice severe ale lui Sally, atunci cand era separata de mama sa reprezinta un simplu exemplu. Unii elevi nu prezinta manifestari isterice atunci cand sunt separati de parintii lor, insa pot aparea alte tipuri de probleme comportamentale.

Acest lucru devine din ce in ce mai evident, pe masura ce incepeti si parcurgeti multitudinea si varietatea programelor prezentate in acest manual. In orice caz, cu cat predati mai mult, cu atat veti deveni mai putin rigid si mai creativ in utilizarea procedurilor de invatare descrise in acest manual, astfel incat veti usura din ce in ce mai mult dificultatile prezentate de fiecare elev.

Inainte de a incepe sa invatati un elev o anumita sarcina, nu va puteti folosi de un etalon pentru a masura, cu exactitate, masura in care va trebui sa cresteti dificultatea sarcinii. Va sugeram ca, daca elevul pare sa fi ajuns la o reactie "in platou" pe drumul sau catre stapanirea acelei sarcini, sa reveniti si sa simplificati cerintele de raspuns, pentru a obtine o executie corecta, inainte de a creste nivelul de dificultate. Retineti, experienta elevului privind succesele sale in cadrul instructional prezinta o importanta extrema. Elevul va va arata cat de rapid sa avansati; dumneavoastra va aflati sub controlul elevului, in aceeasi masura in care acesta se gaseste sub controlul dumneavoastra.

Pe parcursul predarii tuturor sarcinilor, toti membrii echipei trebuie sa se puna de acord si sa fie constanti in asteptarile lor din partea elevului. De exemplu, atunci cand se preda comanda "Stai jos", daca criteriul de indeplinire este de 5 secunde, toti profesorii trebuie sa ceara, constant, aceasta perioada de timp. Nimeni nu are voie sa isi introduca in program cerintele personale, cum ar fi sa urce la 10-15 secunde sau sa scada sub 5 secunde. Daca unul dintre membrii echipei doreste sa incerce o sarcina diferita sau sa modifice un criteriu, acest lucru trebuie discutat cu toti membrii echipei, si acceptat inainte de a fi pus in practica. La inceputul acestui tratament nu sunt permise performantele individuale ale unui asistent; constanta trebuie sa fie o regula de baza. Totusi, pe masura ce elevul progreseaza, vor fi introduse fluctuatii in mod sistematic si planificat, astfel incat sa poata fi masurate efectele si minimalizate esecurile. Evident, pentru un elev ce stapaneste un mare numar de programe, trebuie introduse fluctuatiile, variatiile in instructiuni si in cerintele de raspuns, iar elevul trebuie sa ajunga sa le stapaneasca. Viata reala nu este un mediu constant si elevul trebuie sa ajunga, in final, sa poata raspunde adecvat la varietate.

Atunci cand predati deprinderile subliniate in acest capitol, retineti ca este esentiala conexiunea intre comportament si intarire. In unele sarcini, cum ar fi contactul vizual direct sau bolboroseala, raspunsul este atat de subtil si are o durata atat de scurta, incat elevul nu va putea face legatura, de la inceput, intre comportamentul sau si intarire (din punct de vedere tehnic, elevul nu discerne motivatia recompensei). Din acest motiv, nu este indicat sa predati in mod explicit, comportamente subtile, cum ar fi contactul vizual direct, zambetul, vocalizarile, in stadiile de inceput ale tratamentului. Pe masura ce avansati cu predarea, este posibil ca aceste comportamente adecvate, ca zambetul, sau contactul vizual direct, sa apara spontan, fiind intarite de recompensele primite in cadrul programului respectiv. De exemplu, unii elevi pot incepe sa zambeasca sau sa bolboroseasca, atunci cand primesc alimente sau un sarut (din punct de vedere tehnic, stimulul de intarire contine proprietati stimulante neconditionate, scotand la iveala comportamente emotionale de raspuns sau reflexive ). Alti elevi se pot uita de jur imprejurul camerei, cautand recunoastere (intarire), pentru a da raspunsul corect. Intariti prin recompensare asemenea comportamente sociale adecvate si spontane. Pe masura ce competenta dumneavoastra, ca profesor, creste, veti incepe sa va comportati din ce in ce mai natural, in sensul ca sugestiile si intaririle dumneavoastra pentru diverse comportamente ale elevului vor fi mult mai coerente, reusind, astfel, sa se creeze o relatie dinamica cu elevul.

Concluzii

Conceptele tehnice prezentate in acest capitol sunt tratate mai detaliat in capitolul 10. Vom prezenta aceste concepte aici, insa descrierea lor detaliata nu se va dovedi esentiala in procesul de invatare a statului pe scaun, reducerea manifestarilor isterice, aruncarea cuburilor intr-o galeata, mersul la un parinte sau la un alt adult. Totusi, familiarizarea cu aceste concepte, usureaza completa intelegere a mecanismelor lor si a modului in care pot fi folosite pentru a preda programe mai avansate.

Chiar daca sarcinile predate in primele ore ale tratamentului pot parea minore, amintiti-va ca multi elevi nu au stat niciodata pe un scaun pentru o perioada mai indelungata de timp, nici macar in timpul mesei sau au stat fara a constientiza motivul. Cei mai multi elevi cu intarzieri in dezvoltare nu au raspuns niciodata la chemarea parintilor. Multi dintre acestia si-au chinuit destul de tare parintii, tipand si lovind, tiranizandu-i intr-un fel. Unii elevi au avut si atitudini de conformare in trecut, sporadice, in functie de starea in care se gaseau. Pentru a reusi in mediul educational, un elev trebuie sa invete sa se conformeze dorintelor adultilor. Daca elevul nu va face acest lucru, nimeni nu va putea sa-l invete ceea ce ii este necesar sa stapaneasca, pentru

a-si dezvolta mai multe manifestari de comportament normal. De aceea, sarcinile de inceput sunt special proiectate, cu intentia de a stabili fundatia necesara invatarii deprinderilor descrise in acest manual, si pentru a cladi increderea elevului in dumneavoastra si mandria fata de sine insusi.

Specialistii in psihologia comportamentala nu folosesc in mod normal termeni ca incredere, mandrie, si sentiment de implinire. Fac acest lucru din motive obiective. In schimb, literatura psihologiei comportamentale abunda in fraze de genul "antrenament de cooperare", sau "aducerea elevului sub controlul instructional al profesorului". Nu ar trebui folositi asemenea termeni, ce ingreuneaza intelegerea importantei programelor de educatie comportamentala in crearea a ceea ce este cunoscut sub denumirea comuna de mandrie, motivatie de a invata, si multe alte descrieri ce sunt familiare fiecarui individ, fie ca acesta este sau nu orientat catre domeniul comportamental. Mai mult, elevul care incepe sa zambeasca si se uita la ceilalti, intrand de bunavoie si singur in mediul educational, le permite si parintilor si profesorilor sa se simta impliniti si ca avand succes. Adultii au si ei nevoie sa primeasca anumite recompense; in caz contrar, ei isi vor pierde motivatia si, intr-un final, vor renunta.