Caracterizarea personajelor din romanul Enigma Otiliei de George Calinescu

Caracterizarea personajelor din romanul Enigma Otiliei de George Calinescu

Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor, detine franele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stinge actiunea. Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, il manifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind anihilat de teama de a se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de 'fe-fetita' sa apare si ca o compensatie morala pentru averea mamei Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce a cauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial. In schimbul acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sa paterna si promisiunea ca-i va asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-i rapeste libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului, personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi si tutore - adica administrator al averii acestuia pana la majorat - il defineste ca atare. Mai departe, 'ciupeste' in mod meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il 'ciupeste' si pe Pascalopol la jocul de carti sau tarandu-se pe sub masa dupa o moneda cazuta din buzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei. Cumpara material demolat, fiindca e mai ieftin, sau incearca la mai multe farmacii sa faca o reteta ca sa vada la care e mai ieftin si sa castige astfel cateva centime. Mananca cu lacomie respingatoare la masa oferita de restauratorul chirias caruia ii vanduse cladirea restaurantului. Scena imbolnavirii subite, in care este dezbracat si imbracat - citata mai sus - dezvaluie pana unde poate duce teroarea avaritiei care-i anuleaza demnitatea de om.
 

Otilia Marculescu este 'eroina mea lirica' proiectia autorului in afara, 'tipizarea mea in ipostaza feminina'.} Este cel mai modern personaj al romanului atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand drama feminitatii.
Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelalte personaje feminine din literatura romana (Sasa Comanesteanu din 'Viata la tara de Duiliu Zamilrescu si de Olguta din 'La Medeleni' de Ionel Teodoreanu) prin aceea ca ea se alla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire.
Portretul fizic sugereaza trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: ' un cap prelung si tanar de lata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica. imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colerela de daniela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat'.
Definita prin felul de a fi, prin fapte, afiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoaslere desavarsita a propriei firi: 'Eu am un temperament nefericii: ma plictisesc repede, sufar cand sunt
contrariata'.
Camera Otiliei o defineste intru lotul prin detaliile cu semnificatii caracteriale; 'o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, . () un scaun rotativ pentru pian', ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibila (motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al 'ascunzisului feminin', cum spune autorul.
Fata de Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru el. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Felix insusi conchizand ca dupa atatia ani, pentru el Otilia ramasese 'o enigma'. Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o 'femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica', ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui.

Este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia personajelor in mod diferii, starnind contradictii surprinzatoare.
Mos Costaohe o iubeste pe 'Otilica', 'pe fe-fetita mea', el fiind 'papa' care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia '6 fala admirabila, superioara, pe care n-o inteleg'. Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, cu care are rabdare, dar fata de care nu distinge insa 'ce e patern si ce e viril' in dragostea lui pentru ea, o considera 'o artista', il incanta si il emotioneaza, 'e ca o randunica'. Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu 'spirit practic', care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: 'desteapta fata'. Aglae o considera 'o zanatica', 'o dezmatata', 'o stricata', care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati.
Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece orice fiinta umana se bucura.de viata adevarata doar cativa ani: 'noi nu traim decat cinci-sase ani'.
 

Felix Sima, definii chiar de Calinescu 'martor si actor', deschide romanul prin descrierea casei, privita prin ochii sai si il incheie cu aceeasi imagine a cladirii vazuta din perspectiva eroziunii timpului. Romanul pune in centrul narativ al actiunii formarea personalitatii lui Felix, de aceea poate II considerai un bildungsroman. Felix este cel care introduce cititorul intr-o lume necunoscuta, de care ia act prin imaginile refletate in constiinta acestui personaj. Felix Sima este fiul doctorului losif Sima, de la lasi, care murise si-1 lasase in grija tutorelui Costache Giurgiuveanu. Tanarul vine la Bucuresti, la unchiul sau. ca sa urmeze cursurile facultatii de medicina.
Portretul Trzk ilustreaza, prin detaliile descrierii, portretul moral al personajului: 'fata ii era juvenila si prelunga, aproape feminina', cu 'suvite mari de par ce-i cadeau de sub sapca', obrazul de 'culoare maslinie', iar nasul 'de o taietura elenica' ii dadea o 'nota voluntara'.
Comportamentul, gesturile, atitudinile, faptele, contureaza inca de la inceput o fire rationala, lucid, cu o mare nevoie de certitdini, o fire analitica si un spirit de observatie foarte dezvoltat. De la inceput simte pentru Otilia o simpatie spontana, care se transforma in iubire, fiind chinuit de lupta ce se da in sufletul sau intre a crede barfele clanului Tulea si a pastra o dragoste pura pentru fata. 11 descumpaneste comportamentul derutant al Otiliei, nu-si poate explica schimbarile bruste de atitudine ale fetei, trecerea ei de la o stare la alta. Plecarea Otiliei la Paris cu Pascalopol il deznadajduieste, insa nu renunta la cariera, ba dimpotriva, esecul in dragoste il maturizeaza, Felix pastrand in amintire o iubire romantica, inaltatoare, care-i da putere, fiind un corolar al muncii sale. Lucid si rational, el intelege ca intr-o societate degradata in esentele ei morale, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, casatoria devenind o afacere pentru supravietuire si nu o implinire a iubirii. Felix insusi 'se casatori intr-un chip care se cheama stralucit si intra, prin sotie, intr-un cerc de persoane influente'.
in relatiile cu celelalte personaje, Felix apare ca un intelectual superior, siluandu-se deasupra superficialitatii si meschinariei lumii burgheze, condueandu-se dupa un cod superior de norme etice: 'sa-mi fac o educatie de om. Voi li ambitios, nu orgolios.'
Ambitios, asadar, invata si face eforturi deosebite de a se remarca pe plan profesional. Ferm si tenace, munceste cu seriozitate pentru a deveni un nume cunoscut in medicina, publica un studiu de specialitate intr-o revista franceza si, cu indarjire si preocupare pentru cariera sa,
devine profesor universitar, o autoritate medicala, casatorindu-se, potrivii ambitiei sale, cu fata unei personalittai politice a vremii, carc-i asigura si un statut social superior.

Stanica Ratiu este tipul arivistului, al parvenitului, inscris in galeria lui Dinu Paturica, personajul lui Nicolae Filimon, fiind in acelasi limp si tipul demagogului, alaturi de Nae Catavencu al lui I.L.Caragiale. 'Avocatul fara procese , Stanica provine dintr-o familie numeroasa care-si impartise diferitele mosteniri, fiind produsul societatii in care traieste, o societate in care banii reprezinta lotul, in care casatoriile se bazeaza pe interese materiale, ca si cariera, succesul in viata politica, respectul si statutul social, adica o lume unde 'Zeul la care se inchina toti este banul' (Balzac).

, Portretul lui Stanica Ratiu, avocat de profesie, dar fara succes in profesie, este construit, asemenea celorlalte personaje, din detalii fizice cu semnificatii morale, acesla fiind un barbat 'de o sanatate agresiva', cu 'parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca', imbracat 'intr-un costum de soie-ecrue deschis', cu 'o lavaliera' infoiala, semn al dorintei sale de a parea un om de lume, in pas cu moda. El isi face aparitia in casa lui Costachc Giurgiuveanu, unde se .adunasera toate personajele romanului la o partida de carti, cu scopul de a-1 convinge pe socrul sau, Simion Tulea, sa-i dea dota promisa Olimpiei, pentru ca, la randul lui, sa-si respecte promisiunea de a se casatori legal eu dansa.
Gesturile, atitudinea, actiunile si mai ales locvacitatea personajului compun parvenitul si demagogul tipic: 'Stanica vorbea sonor, rotund, cu gest artistic si declamator', care asteapta cu nerabdare 'lovitura cea mare care sa-i schimbe cursul vietii'. De aceea el nu se da in laturi de la nimic pentru a deveni bogat, colporteaza stiri, da sfaturi pe care nu i le cere nimeni, se amesteca in cele mai personale actiuni ale altora, face promisiuni pe care nici nu se gandeste sa le respecte, fiind mereu in miscare, prezent oriunde si peste lot, agasand pe toata lumea: 'informeaza si se informeaza, trage sfori cu indiscretie si cu un tupeu revoltator'.
Dotat cu o locvacitate desavarsita. Stanica tine discursuri demagogice despre orice: familie, societate, principii morale, libertate, religie, cu o usurinta ce demonstreaza ca nici una din ideile exprimate
nu-1 defineste.
Se iluzioneaza cu marea iubire pentru Olimpia, cu care traieste in concubinaj, sperand ca ea va mosteni o avere importanta, face'un calcul de maestru care nu se uita la bunurile imediate, ci la cele ce pot decurge mai tarziu', dar iubirea se stinge, ea nu este femeia potrivita care sa-1 ajute in ascensiunea de a deveni un om important in societate, prin imbogatire. De aceea se hotaraste sa se desparta de ea, deoarece nici casele promise

Olimpiei de catre familie nu ii sunt date de Simion si, din perfidie structurala, nu se lasa descoperit in adevaratele motive, ci da vina pe faptul ca este lipsit de 'fericirea paternitatii' (dupa moartea lui Relisor) si face parada de sensibilitatea sa, ducand 'o lupta dureroasa intre sentimente si datorie'.
Impostor, volubil, grosolan, trivial, demagog, patetic si naucitor de locvace, Stanica 'are geniu', adopta maniere distinse cu Aglac, pe Aurica 'o ia in brate si o saruta viguros'. Bun cunoscator de oameni, exercita asupra interlocutorului o influenta puternica, are o capacitate de adaptabilitate fantastica, este un actor talentat, jucand cu fiecare alt rol, in functie de interes. In timpul bolii lui Costachc Giurgiuveanu, Stanica ii povesteste despre decesele unor persoane, 'cu o viteza satanica', inspaimantandu-l pe batran.
Hotarat sa puna mana pe averea lui mos Costache, se furiseaza in casa acestuia, apare din umbra cand nu te astepti, il descoase cu privire la testament, pandeste mereu o ocazie potrivita si aceasta se iveste: vazand unde tine batranul banii. ii fura si-i cauzeaza astfel moartea: 'ba-banii, pu-pungasule'. Fara nici un pic de remuscarc, joaca rolul indureratului 'cel mai patruns de evlavie', mai ciupeste ceva bani din saculetul gasit de Aglae, apoi, imbogatit, paraseste eu lotul familia Tulea. Se casatoreste cu Georgeta, isi face firma de avocatura, patroneaza tripouri si cercuri de morlinomani si este propulsat de noul sali statul social in viata politica, devenind o personalitate remarcabila a acestei societati in care nu conteaza mijloacele de parvenire, ci numai banii, averea, bogatia.

Aglae Tulea esle 'baba absoluta, fara cusur in rau', asa cum o caracterizeaza Weissman, esle sora lui Costache Giurgiuveanu, mama a trei copii: Olimpia, Titi si Aurica si sotia lui Simion Tulea.
Portretul fizic esle detaliat si are semnificatii pentru portretul moral: 'cu parul negru pieptanat bine intr-o coafura japoneza', cu fata 'galbicioasa', cu 'buzele subtiri', cu nasul incovoiat, obrajii brazdati de cute adanci si ochii bulbucati ca ai lui mos Costache, improasca ura si venin, fiind mereu invidioasa si artagoasa.
Lacoma si obsedata de averea lui Costache, are un singur scop, pe care nu si-l implineste: realizarea copiilor ei. Marginita, odioasa, meschina, inveninata impotriva Otiliei, Aglae se opune cu tarie incercarii fratelui ei de a infia fata: 'Cat traiesc cu, niciodata. Doar mai sunt legi in tara asta, mai sunt tribunale. il dau pe mana parchetului pe Costache, asta-i fac. L-a ametii stricata asta. Cine stie ce-o ( intre ei'.
Desconsidera orice preocupare intelectuala, considerand ca prea multa carte strica mintile oamncnilor, de aceea il intelege pe Titi, caruia-i
curge sange din nas de prea multa invatatura, desi acesta implinise 22 de ani si ramasese repetent mereu, ncrcusind sa-si termine scoala. Greseste profund in metodele de educatie, pe Tili il trimite sa se legene' ca sa se linisteasca, amplifieandu-i astfel boala psihica, iar pe Aurica o indeamna sa-si gaseasca un barbat si sa se marite, iubirea ncintrand in calculele sale. Pe sotul ei, desi bolnav, il dispretuieste, il ignora si il abandoneaza intr-un ospiciu, fiind total lipsita de sentimente umane.
O uraste profund pe Otilia, pe care o dispretuieste pentru ca e 'orfana', o jigneste fara nici un fel de jena, spunandu-i 'stricata' si 'dezmatata', dand-o de exemplu negativ Auricai. Autoritara, dar plina de rautate fata de toata lumea, anihileaza personalitatea copiilor ci, pe care nu-i intelege si care esueaza lamentabil: Olimpia e parasita de Stanica, Titi cade tot mai mult in mania 'leganatului', iar Aurica ramane fata batrana.
Zgarcita si rapace, invidioasa si plina de ura, ca sfarseste prin a mosteni o casa ruinata si darapanata, fiind inselata de Stanica, de Costache, desi instalase in casa fratelui ci un adevarat cartier general, organizase un asediu militar, astfel ca nimeni sa nu poata scoate nimic din casa, suspectand pe oricine, cade ea insasi in tesatura propriilor intrigi.

Aurica Tulea este fata cea mica a Aglaei, in antiteza cu feminitatea si delicatetea Otiliei, supusa de la inceput si pana la sfarsit unui automatism psihologic.
La sosirea sa in casa Giurgiuveanu, Pclix vede 'o fata cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite', aratand mult mai in varsta, deoarece era fardata strident, are trupul slab si uscat, parul rarit. Avida dupa barbati, este obsedata de maritis si vede in oricine un posibil pretendent. Insistentele ci insinuoase, comportamentul ei de 'fata cuminte' pun pe fuga toti barbatii. Este 'indragostita' din principiu, luand in calcul orice barbat aflat in preajma, pe Felix care 'odata fugi pe poarta repede, in oras, cand simti ca se iveste Aurica prin fund', pe Pascalopol, pe care nu-l intelege in dragostea lui pentru Otilia ('ce-o fi vazand Pascalopol la Otilia?'). Ura sa se indreapta lot asupra Otiliei, despre care crede, ca si mama sa, ca stie sa se agate de gatul barbatilor. Ura ii intuneca judecata in asemenea grad, incat se lanseaza in aprecieri defaimatoare, debiteaza invective, devenind nesuferita si artagoasa
Plimbarile ei pe Calea Victoriei devin din ce in ce mai dese si mai rapide, adevarate raiduri ce denota disperarea care este din ce in ce mai nestapanita, 'isi despleti parul () se vopsi si mai violent si-si incepu turneele pe Calea Victoriei'.
Lipsita de farmec, de generozitate, de noblete, de delicatete si sensibilitate, ca seamana cu Aglae, devenind acra, rea, artagoasa, nesuferita.

Titi Tulea - tipul retardatului, este mezinul familiei, un tanar neputincios, incapabil de a gandi ceva creativ. Este dominat de automatisme, copiaza note muzicale si carti postale, nu este in stare sa invete si ramane repetent de mai multe ori, abandonand scoala. Este incurajat de mama sa, Aglae, in manifestarile psihice, cand, aflat in criza, se leagana orc in sir. il mosteneste ereditar pe tatal sau, Simion Tulea, devenind treptat hi fel de apatic si dezinteresat de tot ce se petrece in jurul lui. Se tulbura erotic, devenind irascibil in preajma femeilor si, lipsit total de personalitate, o asculta pe Aglae si in relatiile amoroase, aceasta dirijandu-i intreaga viata, fiind autoritatea suprema cu care le ameninta pe cei carc-l supara: 'Va spun la mama!'
Simion Tulea, sotul Aglaei, fost mecanic, acum pensionar, devine senil si apatic, evoluand treptat spre nebunie. Starea sa se manifesta prin crize de melancolic sau, dimpotriva, de agitatie, devine obsedat de mancare, se crede Isus Hrislos, lucreaza la gherghef, toate acestea lasand-o loial indiferenta pe sotia lui. Nu are nici un fel de perceptie a statutului sau de tata, nu-si iubeste copiii, iar pe Olimpia nu o recunoaste drept fiica lui. innebuneste, este internat in ospiciu si este parasit de intreaga familie. - Leonida Pascalopol, mosier rafinat, este prezentat cititorilor tot prin ochii lui Felix, cure vede 'un om cam de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totusi evitand impresia de exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte. Parul rar dar bine ales intr-o carare care mergea din mijlocul fruntii pana la ceafa, lantul greu de aur cu breloc la vesta, hainele de stofa fina, parfumul discret in care intra si o nuanta de tabac, toate acestea reparau cu desavarsire, in apropiere, neajunsurile varstei si ale corpolentei'.

Pascalopol este un om generos, rafinat, cu gusturi desavarsite, elegant, arc o casa mobilata cu distinctie, canta la flaut, este cultivat si plin de noblete. Nerealizat pe planul studiilor (fusese student la litere in Germania si la drept in Franta), intrucat le abandonase cand ii murise tatal si trebuise sa ingrijeasca de mama sa si de mosie si pe plan matrimonial, pentru ca fusese casatorit cu 'o femeie de care se despartise sau ramasese vaduv', Leonida Pascalopol se considera un om ratat si vrea sa se faca util celor care au nevoie de el. Traieste in prejma Otiliei, pe care o cunoaste de cand era mica si-i satisface toate dorintele si capriciile, fiind un adevarat tata pentru 'orfana'. Olilia il vede ca pe un 'om de lume', un 'barbat sic si singur, saracul'. Cu timpul, sentimentele lui paterne se schimba, nutrind acum sentimente de iubire pentru tanara fermecatoare, 'ca o randunica',
desi el insusi recunoaste ca nu poate distinge 'ce e patern si ce e viril' in relatia lui eu Otilia. Fiind singur si bogat, neavand familie, Pascalopol are 'nevoie de domnisoara Otilia, ea e micul meu vitiu sentimental', acceptand, daca ar fi nevoie si statutul de parinte-, 'Daca nu pot fi un amant, raman intotdeauna un nepretuit prieten si parinte'. Dornic de a avea o familie, el vine aproape in fiecare seara in casa din strada Antim, joaca si pierde la carti in favoarea lui mos Coslachc, aduce delicatese pentru cina, rabda cu distinctie rautatile Aglaei si flirturile grotesti ale Auricai, ii plateste lui Felix taxele la Universitate, fara ca acesta sa stie.

Discret si delicat, Pascalopol este pentru Otilia nu numai un sprijin material, ci si unul moral, simtind din plin ocrotirea pe care acesta o revarsa asupra ei cu noblete si eleganta.
Cu aceeasi noblete sufleteasca, atunci cand isi da seama, dupa cativa ani de casatorie, ca nu mai este potrivii pentru Otilia, ii reda acesteia libertatea, ca ea sa poata deveni 'nevasta unui conte, asa ceva', dintr-un profund sentiment 'de umanitate s-o las sa-si petreaca libera anii cei mai frumosi'.
In 1932,vorbind despre directia pe care trebuie sa o urmeze romanul romanesc, daca sa fie balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Calinescu argumenta ca 'trebuie sa fim cat mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental, () literatura nu e in legatura cu psihologia, ci cu sufletul uman'.