Ghita /Lica Samadaul din nuvela Moara cu noroc

Ghita /Lica Samadaul din nuvela Moara cu noroc

Moara cu noroc de Ioana Slavici, inclusa in volumul Novele din popor, 1881, este considerata o capodopera a nuvelisticii romanesti. Este o proza realista de analiza psihologica prin tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare psihologica, dupa natura conflictului interior. Slavici este un scriitor preocupat de analiza sufleteasca si de conturarea unor personaje puternice, surprinse in complicate relatii cu lumea sau manate de pasiuni mistuitoare. Scriitorul evoca o lume practica, cu oameni energici, intrepreinzatori, adeseori lacomi, care platesc pentru lipsa lor de cumpatare.

Nuvela Moara cu noroc prezinta consecintele nefaste si dezumanizante ale setei de inavutire. In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Ghita este personajul cel mai complex din nuvelistica lui Slavici. Complexitatea si "capacitatea de a ne surprinde in mod convingator" fac din el un personaj "rotund" (E.M. Forster). Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala: carciumarul dornic de avere, la individualitate, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana: valorile familiei, iubirea, linistea colibei; si cele simbolizate de Lica: bogatia, atractia malefica a banilor.

Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momentele de incordare, consemnand gesturile, limbajul, precizand relatiile dintre ele - caracterizare indirecta. De asemenea, realizeaza portrete sugestive, concise, reduse la esential - caracterizare directa. Mijloacele de investigare psihologica sunt: scenele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat in stil indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii. Slavici isi dovedeste talentul in realizarea celor doua personaje, Ghita si Lica, doua caractere puternice, personajul protagonist si antagonist. Scriitorul aduce in prim-plan firi pasionale si complexe care traiesc la limita dintre moral si imoral, intr-o lume dominata de patima inavutirii. Eroii sunt realizati cu detasare si realism. Protagonistul nuvelei, Ghita este centrul de iradiere a semnificatiilor, destinul sau ilustrand toate cele trei straturi tematice ale nuvelei (social, psihologic si moral), ilustrand "teza morala" a textului - formulata de personajul-raisonneur al cartii, batrana. Cel care poarta numele desacralizat al Sfantului Gheorghe nu poate fi decat antieroul care se lasa invins de balaurul raului. Scenariul arhetipal pe care il reediteaza traseul sau existential nu este decat o alta "ispitire si cadere in pacat". Dinamica psihica a personajului reliefeaza insa nu o involutie lineara, o degradare continua, ci o traiectorie sinuoasa, generata de criza morala. Eroul lui Slavici este, asadar, un personaj complex, dilematic, care evolueaza de la tipicitate - carciumar dornic de avere - la  individualitate. Procesul devenirii lui Ghita este surprins prin mijloacele moderne ale analizei psihologice, prin monologul interior si dialogul polemic. Devenirea sa tragica se adanceste prin "caderea" dintr-o ipostaza in alta, dinspre omul moral spre cel imoral.

Prima ipostaza e cea de om moral care respecta codul etic al comunitatii si tine la respectul oamenilor. Ca un adevarat "pater familias", el manifesta iubire si responsabilitate fata de ai sai, dorinta de a-i proteja si dorinta de autodepasire spre mai binele familiei. Acestui model uman i se asociaza dimensiunile eroului civilizator, ce vrea sa instaureze autoritatea legilor morale in lumea salbatica aflata sub stapanirea lui Samadaului: "Dar binecuvantat era locul acesta mai ales de cand venisera carciumarul cel nou cu nevasta lui tanara si cu soacra-sa cea batrana". Harnicia si priceperea eroului, destoinicia si spiritul lui practic se vadesc in rapiditatea cu care transforma hanul in ruina intr-un loc cautat de drumetii care nu mai vorbeau despre Moara cu noroc, ci despre "carciuma lui Ghita". Cand linistea celor cinci este tulburata de aparitia lui Lica Samadaul, Ghita incearca sa i se impotriveasca ferm si demn. Numai ca prima eroare - aceea de a nu renunta la arenda hanului cand intelege ca nu poate ramane acolo impotriva vointei lui Lica - declanseaza situatia de criza: "El era om cu minte si intelegea cele ce se petrec [], pentru ca sa poti sta la Moara cu noroc, mai trebuie sa te faci si om al lui Lica" . Aparitia lui Lica Samadaul "om rau si primejdios", tulbura linistea familiei si echilibrul interior al lui Ghita. Lica intuieste ca acesta nu s-a facut carciumar din pasiune pentru meserie, ci pentru bani si, de aceea, vrea sa si-l faca asociat. La prima intalnire "cu stapanul acestor locuri", incearca sa fie autoritar si darz: "- Cred ca ne-am inteles? adause Lica / -Intelegere cu de-a sila nu se poate" Samadaul isi impune conditiile: "Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie" Aceasta e o violare morala, o suprimare a autonomiei celuilalt. Barbatului i se cere aservirea si i se ia libertatea de decizie, el e constrans sa se supuna. Lica este omul pus in slujba raului, realist, unic in literatura noastra prin chipul sau satanic, ce exercita asupra celorlalte personaje o dominatie fascinanta. Desi linear ca viata sufleteasca, fara framantarile si zbuciumul lui Ghita, Lica se distinge prin cateva trasaturi de caracter bine conturate.

Intrarea lui in actiune este pregatita minutios: "Samadaul porcar si el, dar om cu stare, care poate sa plateasca porcii pierduti sau furati. De aceea, [] e mai ales om aspru si neindurat, care umbla mereu calare de la turma la turma [], cunoaste pe toti oamenii [] de care tremura toata lumea". Naratorul ofera detalii suplimentare despre personaj prin realizarea directa a portretului fizic: "un om de 36 de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochi mici si verzi cu sprancene dese si impreunate la mijloc".

Cea de-a doua ipostaza aduce in prim-plan omul dilematic, care penduleaza intre dorinta de a ramane om cinstit si ispita castigului nemuncit. In contact cu Samadaul, care il fascineaza si il inspaimanta in acelasi timp, Ghita intra in mecanismul necrutator al existentei zbuciumate.Tentativa esuata de a se impotrivi lui Lica e urmata de alunecarea treptata sub influenta samadaului, de acceptarea compromisului moral. Intre cei doi barbati e un conflict de interese si o confruntare de vointe si de orgolii barbatesti:" ei stetera tacuti fata in fata, hotarati amandoi si simtind fiecare ca si-a gasit omul". Constiinta lui devine acum campul unei lupte aprige intre doua indemnuri: unul care il recheama la viata onesta de dinainte, altul care il ispiteste la complicitati necinstite in scopul inavutirii. Ghita "se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii". Cu toate acestea, Ghita isi ia toate masurile de rpecautie impotriva lui Lica: merge la Arad sa-si cumpere doua pistoale, isi ia doi caini pe care ii asmute impotriva turmelor de porci si angajeaza o sluga credincioasa "un ungur inalt ca un brad". Vocea auctoriala dirijeaza destinul eroului, surprinzandu-l cu toate mijloacele analizei psihologice cele mai profunde ganduri, reactii, trairi. Ghita ajunge sa regrete faptul ca are familie si copii "pentru ca sa poata zice: _Prea putin imi pasa!" Patima banului transforma radical caracterul lui Ghita: devine ursuz, "se aprindea pentru orisice lucru de nimic", nu mai zambea.

Vointa si forta launtrica a lui Ghita se naruie insa treptat, sub ispita navalnica de a "vedea banii gramada inaintea sa" si sub fascinatia fortei malefice a lui Lica. Ghita se inchide in  sine, refuzand comunicarea cu Ana, devine taciturn, sumbru, irascibil. In lupta sinelui cu sine, teama, suspiciunea, sentimentul instrainarii alterneaza cu remuscarile si cu sentimentul culpabilitatii. In raport cu familia, grija tandra si duiosia sunt tot mai des inlocuite cu raceala si vorba rastita, el ajungand sa-si doreasca "sa n-aiba nevasta si copii". In raport cu lumea careia ii apartine, Ghita alege duplicitatea, vrand "sa para om cinstit", dar devenind complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului. Scena procesului devine un moment- cheie in devenirea personajului, momentul de culminatie al crizei morale. Desi convins de vinovatia samadaului, Ghita depune marturie falsa, contribuind la disculparea lui Lica si la condamnarea lui Saila Boariu si a lui Buza-Rupta. Optiunea eroului este determinata nu de frica, ci de constiinta faptului ca Lica are stapani puternici care il protejeaza: "(Lica) nu este un om singur, ci un intreg rand de oameni din care unii se razbuna pe altii".

Ultima ipostaza este aceea a omului imoral, cazut din demnitatea fiintei morale in zonele obscure ale instinctelor - lacomie, orgoliu si sete de razbunare oarba, gelozie. In sufletul eroului se produc mutatii esentiale. Ghita se lasa in voia intamplarilor si, pana la urma, gaseste ca ultima solutie este duplicitatea, dedublarea: "sa para om cinstit, dar sa fie si prieten cu Lica". Este constient ca se afunda in necinste pe zi ce trece, dar nu gaseste in el, nici in sotia sa, de care patima banului il izolase, sprijinul de care are nevoie. Cinismul lui Lica atinge punctul culminant in momentul in care ii spune hangiului: "Acum nu mai ai cum sa pleci, ai stat pana acum din incapatanare; trebuie sa stai de aici inainte din frica". Lica e mentorul subtil si rabdator al initierii in pacat al lui Ghita. Depunand marturie falsa la judecata lui Lica si a tovarasilor lui, banuiti ca au talharit un arendas si au participat la uciderea unei femei si a copilului ei, Ghita atinge ultima treapta a degradarii. Din acel moment el devine complice la crima si un irecuperabil in plan moral

Mortificat, are, totusi, o ultima parte a sufletului vie: iubirea pentru sotia sa. Lica insa recurge la ultima proba a supunerii si depersonalizatii : infrangerea prin femeie. Ghita isi arunca drept momeala sotia, sperand ca va rezista, impingand-o astfel in pacatul adulterului. Gravul dezechilibru interior este generat de acceptarea slabiciunilor, a viciului lacomiei si de justificarea acestora: "Ce sa-mi fac daca asa m-a lasat Dumnezeu?" Sub complicitatea acceptata tacit, intre Ghita si Lica are loc o confruntare subterana pe viata si moarte: "Tu esti om cinstit, Ghita si am facut din tine om vinovat []Tu esti om, Ghita, cu multa ura in sufletul tau si esti om cu minte; daca te-as avea tovaras pe tine, as rade si de dracul. Ma simt chiar eu mai vrednic, cand ma stiu alaturea de un om ca tine" - afirma Lica, in vreme ce Ghita gandeste: "Te crezi mai tare decat mine?! Sa vedem! Te duc la spanzuratoare, chiar dac-ar trebui sa merg si eu de hat cu tine". Aceasta confruntare de vointe si de forte va sfarsi prin hotararea lui Ghita de a-i aduce lui Pintea dovezile vinovatiei Samadaului. Deci, optiunea finala a protagonistului este aceea de a se situa, cu sacrificiul suprem, de partea Legii. Revenirea la valorile morale autentice nu mai este insa cu putinta si eroii vor plati cu viata abaterea de la norma etica. Scena finala a re tragismul dostoiesvskian al solidaritatii in nenorocire. Ucigasul isi iubeste victima sui o omoara tocmai pentru ca o iubeste. Ghita e un personaj cu destin tragic

Ghita are in structura sa elemente de factura romantica, de personaj exceptional in imprejurari exceptionale: este generos cu cei care il sprijina in afacere, la petreceri vesel, binevoitor, chiar seducator, se dovedeste neinduplecat cu tradatorii. Elocventa este scena uciderii femeii care se ocupa cu vanzarea lucrurilor furate de el si care este pedepsita pentru ca a indraznit sa-si opreasca un lant de aur care-i placea.

Lica marcheaza in mod nefast destinul tuturor celor care intra in contact cu el. Astfel, Lica il va aduce pe Ghita in situatia de a-si ucide sotia. Ghita va muri ucis de Raut, tot din ordinul lui Lica, iar acesta, din urma, isi va zdrobi capul de un copac pentru a nu cadea in mainile lui Pintea. Un incendiu mistuie moara si trupurile celor morti in noaptea de Pasti pentru a purifica locul.

Personajele lui Slavici sunt creatii complexe si verosimile, pentru ca ele se schimba, evolueaza in fata noastra. Ghita si Lica sunt prezentati in antiteza, contrastul moral dintre cei doi prefigureaza doua caractere puternice, care devin complementare, pe masura ce carciumarul ajunge aliatul Samadaului.

Autorul nu impune protagonistului un comportament anume. Ghita actioneaza, se framanta, greseste si suporta urmarile deciziilor sale. Conform metodei realiste, Slavici ilustreaza conditionarea eroului de mediu. Caracterul omului se schimba nu numai sub influenta societatii, ci si a unor predispozitii psihice. De aceea, Ghita nu poate fi incadrat de la inceput intr-o structura sufleteasca sau comportamentala. El evolueaza si se transforma odata cu ianintarea subiectului. Cuvintele batranei din incipitul nuvelei: "Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei sale te face fericit" au valoae premonitorie, anticipand destinul tragic al eroului. Batrana, depozitara a unei traditiii experimentale, opineaza pentru starea pe loc, pentru multumirea cu ceea ce soarta iti acorda. E un conflict intre generatii si mentalitati. Rezistenta acesteia e formala si invinsa. In final, tot ea mediteaza asupra celor intamplate, subliniind ideea unei fatalitati oarbe: "Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost dat!" Un incendiu teribil mistuie moara si trupurile celor morti in noaptea de Pasti pentru a purifica locul.

Dupa afirmatia lui G Calinescu : "Drama lui Ghita este analizata magistral".