Istoriografia Tarii Romanesti

Istoriografia Tarii Romanesti

"Datorita caracterului ei partizan, factionar sau encomiastic, deci lipsei de obiectivitate, datorita faptului ca in mare parte apartine unor autori anonimi, pana azi neidentificati cu suficienta precizie, precum si din cauza ca a fost mai putin raspandita prin editii, istoriografia Tarii Romanesti este pe nedrept socotita inferioara istoriografiei moldovene. Daca din punct de vedere documentar se poate intr-adevar conferi un merit mai mare cronicarilor moldoveni, din punctul de vedere literar cronicarii munteni nu sunt cu nimic mai prejos, desi altfel decat fratii lor" [1].

In Tara Romaneasca, primele scrieri originale in limba materna au fost de inspiratie religioasa si cuprindeau sporadice insemnari despre contem­porani. Dupa hagiografiile, de felul Vietii lui Nifon, si testamentele politice, precum Invataturile lui Neagoe, istoriografia propriu-zisa incepe sa se afirme in lucrari distincte, dedicate unor personalitati si evenimente militare. Domnia lui Mihai Viteazul, spre exemplu, readuce in actualitate scrierea istorica in forma ei antica, multi dintre contemporani, impresionati de proiectele si gesturile lui eroice, consemnandu-le cu simpatie si atentionand asupra caracterului lor exemplar. Cronica Buzestilor, prima cronica redactata in romana pe teritoriul Munteniei, cele ale lui Stavrinos, Walther Balthasar sau Cyro Spontoni, elaborate in greaca, latina si italiana, impletesc tehnicile documentar-istorice cu cele subiectiv-artistice.

Continuator al acestor inceputuri literare este si Matei al Mirelor[2], autor al mai multor lucrari documentar-istorice si de etica voievodala, precum: Sfaturi catre Alexandru Ilias, Povestire pre scurt despre neasteptata cadere din domnie a lui Serban-Voda, zis si Radul si despre venirea in Tara Romaneasca a lui Radu-Voievod, fiul lui Mihnea, Istoria celor savarsite in Ungro-Vlahia incepand de la Serban-Voievod pana la Gavril-Voievod  .

Istoriile diverselor domnii sunt adunate in timpul lui Matei Basarab si transformate intr-o poveste unitara a existentei romanilor in Tara Romaneasca, incepand cu legenda intemeierii statului medieval din anii 1290. Bucurandu-se de o larga circulatie in extrateritorialitate, cronica domniilor din Tara Romaneasca este tiparita in limbile greaca si araba[4]. Cele mai cunoscute letopisete ale Tarii Romanesti, pe care istoria literara le-a selectat si comentat relevandu-le contributia la dezvoltarea limbajului artistic, apartin insa secolului al XVII-lea. Letopisetul Cantacuzinesc evoca evenimente din anii 1290-1688. Autorul presupus al acestei lucrari este Stoica Ludescu, sluga batrana la casa raposatului postelnic Constantin Cantacuzino. Manuscriul a fost publicat abia in 1847 de N. Balcescu si A. T. Laurian in Magazin Istoric pentru Dacia.

Raspunsul anonim la Cronica Cantacuzinilor este cunoscut sub numele de Letopisetul Balenilor. Aici sunt consemnate evenimente din anii 1669-1699. Descoperit de N. Balcescu si A. T. Laurian, el a fost tiparit in Magazinul istoric pentru Dacia, in anii 1845-1846. El are ca autor prezumtiv pe Radu Popescu, si exemplifica un stil ironic, usor sarcastic, insinuant, invelit intr-o aparenta gravitate, existenta romanilor intr-o perioada framantata de lupte desarte de putere.

Cronica domniei lui Constantin Brancoveanu, 1688-1714, este redactata de Radu Greceanu[5], unul dintre savantii devotati domnitorului. Scriere aflata sub permanenta supraveghere domneasca, Incepatura istoriii vietii luminatului si preacrestinului domnului Tarii Rumanesti, Io Costandin Brancoveanu Basarab-voievod, da cand Dumnezeu cu domnia l-au incoronat, pentru vremile si intamplarile, ce in pamantul acesta in zilele marii-sale s-au intamplat a fost elaborata intre anii 1693-1714. Alcatuit meticulos, sub forma unui jurnal organizat pe ani, manuscrisul a fost publicat tot de N. Balcescu in gazeta sa, in anii 1846-1847.

Cronica anonima despre Constantin Brancoveanu (1688-1717) este atribuita unor autori, precum: Radu Popescu, spatarul Preda Parscoveanu-Brancoveanu, postelnicul Constantin Strambeanu. Scrierea prezinta cu simpatie pe Constantin Brancoveanu, demonstrandu-i eforturile de a conduce Tara in folosul locuitorilor ei. Pentru autorul anonim, domnitorul se nascuse sub o zodie norocoasa "caci multi au noroc in lume, dar nu in toate, ca unii au noroc de cinste, iar nu de feciori, si de bogatie, si de stat frumos si de altele, altii au noroc de feciori, iar nu de cinste si de bogatie si de altele, si tot au si lipsa de unile Iar acest domn in toate au avut noroc, bogat, frumos la chip, la stat, vorba lui frumoasa, cu minte mare, rude multe, fii, feate din destul, gineri, nurori asijderea, cinste mare si in boieriea lui, si in domnia lui, cat au domnit nici o lipsa nu va fi avut"[6]. Cu o exprimare fluenta, Anonimul Brancovenesc demonstreaza maturitatea prozei istorice in acel secol. Istoriile domniilor Tarii Romanesti (1699-1729) completeaza lista cronicilor muntene. Radu Popescu, carturar poliglot care il insotise pe Carol al XII-lea in expeditiile sale militare din Rusia, nu-si ascunde lipsa de simpatie fata de Brancoveanu si nu se zgarceste cu laudele atunci cand scrie despre vreun binefacator ocazional. In versiunea sa, Constantin Brancoveanu a fost un domn fericit si nicidecum laudat de cineva, pentru ca norocul i-a fost daruit la nastere prin gratie divina.

In afara acestor letopisete cu un pronuntat caracter subiectiv, in Tara Romaneasca se redacteaza si istorii erudite, in traditia marilor cronici bizantine. Stolnicul Constantin Cantacuzino (1640-1716) concureaza prin pregatire intelectuala si creatie istorica pe Miron Costin, din Moldova. Descendent al unei vechi familii bizantine, cu studii la Padova, posesor al unei biblioteci unice in Tara Romaneasca prin valoarea manuscriselor si a cartilor achizitionate (peste 500 de titluri), in corespondenta cu personalitati culturale ale vremii, el a consiliat pe traducatorii Bibliei de la Bucuresti si s-a implicat in opera de reforma culturala. A infiintat un Colegiu greco-latin la Targoviste si a participat la organizarea Academiei Domnesti din Bucuresti. Implicat in comploturile politice ale epocii, el a sfarsit tragic, asemenea altor carturari ai secolului, fiind spanzurat de turci la Constantinopole, impreuna cu domnitorul Stefan Cantacuzino. Istoria Tarii Rumanesti intru care se cuprinde numele ei dintai si cine au fost locuitorii sai atunci si apoi care o au mai descalecat si o au stapanit pana in vremile de acmu, a fost scrisa incepand cu anii 1685-1686 si prezinta cucerirea romana a Daciei si anii pana la invazia hunilor, secolul al IV-lea dupa I.H.

Stolnicul C. Cantacuzino isi incredinteaza cititorii ca "fara istorie, nu numai de rasul altora si de ocara suntem, ci si orbi, muti, surzi suntem de lucrurile si faptele celor de mult ce intr-acest pamant s-au intamplat si s-au facut, cari de nevoie inca le era si ne iaste a le sti, pentru ca sa putem si traiul vietii noastre a tocmi". De asemenea, el aprecia ca este frumos lucru "den greselile altora sa tocmim viata noastra si nu ce altii au facut sa cercam, ci ce bine facut va fi, noi a urma sa ne punem inainte. Si trebuie sa stim ca pre cei buni si vrednici, carii vor fi fost bune faptele lor, sa le pomenim bine si pre ei sa-i laudam. Iar pre cei rai si facatori de rau, sa-i blestemam si sa-i ocaram aceea parte alegandu-si in lume, cat am trait, ca sa-i ramaie". Stolnicul a studiat numeroase si diverse surse de inspiratie: istoricii si geografii Antichitatii greco-latine, cronografii bizantini, scriitorii Europei medievale si umaniste, traditiile locale, orale si scrise. Intre ideile istorice principale mentionate se numara si cele referitoare la originea romana a populatiei autohtone: "iara noi rumanii suntem adevarati romani si alesi romani in credinta si in barbatie, den care Ulpie Traian i-au asezat aici in urma lui Decheval, dupa ce de tot l-au supus si l-au predat si i-au lasat asezati aici si dintr-o ramasita sa trag romanii acestia". Cu privire la latinitatea limbii si unitatea tuturor romanilor, el aprecia ca: "rumanii inteleg nu numai cestia de aici ce si den Ardeal, carii inca si mai neaosi sunt, si moldovenii, si toti cati si intr-alta parte se afla si au aceasta limba, macar fie si cevasi mai osebita in niste cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iara tot unii sunt. Ce dara pe acestea, cum zic, tot rumani ii tinem ca toti acestia dintr-o fantana au izvorat si cura".