Lirica religioasa

Lirica religioasa

Inceputurile poeziei in limba romana s-au aflat sub cupola credintei si a identitatii de neam[1]. Inca din secolul al XIV-lea, tentatia versificarii s-a materializat in cantece religioase redactate in medio-bulgara, slavona, latina, italiana, polona. Poezia romanilor s-a nascut din nevoia de a comunica Divinitatii sentimentele de recunostinta ori de tristete, nascute din confruntarea, adesea dureroasa, cu viata. Astfel, in traditie bizantin-ortodoxa s-au inaltat laude pentru rarele momente de pace si intelegere, ori s-a clamat tristetea in fata disparitiei premature a unor fiinte dragi.

Autori ai unor opere teologice de prestigiu, mitropolitii Atanasie Crimca, Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu au versificat pentru enoriasii lor molitve[2] si cantece liturgice. Vietile sfintilor au inspirat versuri hagiografice, iar Psalmii lui David  au modelat un ritual mental, intelectual si sufletesc, de evlavie si credinta.

Sub influenta Psalmilor si a Cantarii cantarilor s-au scris in Tarile Romane primele cantece religioase. Primul versificator, atestat la anul 1394 pe teritoriul romanesc, este Filotei, autorul a 33 de imnuri in medio-bulgara, Nicolaus Olahus a scris versuri ocazionale in limba latina, Petru Cercel a redactat mai multe versuri din care s-a pastrat doar un imn in italiana, Mihai Halici fiul si Dosoftei completand lista primilor autori romani de ode si imnuri religioase.

Din anii 1535-1555 s-a pastrat un cantec religios, inspirat de ceremonialul traditional funerar. Autorul acestor versuri impleteste mai multe motive lirice, printre care despartirea sufletului de trup si convorbirea  acestuia cu Arhanghelul Mihail, la vadurile raiului. Lipsit de muzicalitatea prozodiei clasice, acest text poate fi asezat cu dificultate in seria creatiilor lirice. Iata un fragment, realizat sub forma unui monolog: "Sa vrea sti eu aceasta lume, eu vrea a intreba trupul meu. E deca muriu eu, eu ma suiu in cea magura nalta si cautai dindaratul meu si vazui mormantul meu si graii: Murmante, primeaste trupul meu ca maica buna fiul ei, ca aceea tarana deprejun trupul meu mi-e mie vesmantul meu faptu intai de parintii".

Prima antologie de cantece religioase tiparita in anii 1571-1575, cu litere latinesti si in ortografie maghiara, a fost realizata la cererea comunitatii romane de confesiune calvina din Cluj. Iata cum sunau versurile romanesti la acea data: "Tatal Domnul, zau noi credem/ Ca-i noua roditoru/ Si-inca-n toate agiutoru/ Meserernicu grijitor./ Jesus Cristus ispasitor/ Si de paguba slobozitor/ Si meserernicu feritor/ La tatal sfantu graitor/ Duhul sfantu-i invatator/ Pre izbava indereptator/ Tristilor veselitor/ In suflete hrabitor"[6].