Poporanismul literar- aspecte ideologice si reflexe in operele literare

Poporanismul literar- aspecte ideologice si reflexe in operele literare

Ideea specificitatii nationale care alimenteaza esential substanta ideologica a poporanismului cultural se particularizeaza la nivelul ideologiei literare, prin aceeasi re ductie - ca si in cazul samanatorismului - la universul ruralitatii.Lumea rurala situata in centrul ideologiei poporaniste confera imaginea identitara, emblema specificului national.

In baza unor principii, normative comune celor doua curente (samanatorism si poporanism) coexistente in perioada antebelica a ultimului deceniu al secolului XIX si a primelor decenii ale secolului XX, se contureaza in plan literar-ideologic, aceeasi orientare filoagrariana.   Dar in modul de abordare a ruralului, poporanismul (ca orientare estetica literara) recomanda recrearea veridica, realista a ruralului - cu mizeria, saracia si nedreptatea caracteristice - combatand viziunea samanatorista care proiecteaza literar imaginea artificiala a unui sat idealizat, idilic. Doctrina artistica poporanista "recomanda artistului sa observe necrutator si indiferent viata . viata natiunii, viata romaneasca" (Calinescu, Istoria literaturii romane, p. 661). (Epitetele necrutator si indiferent sugereaza aspectul accentuat realist, obiectiv al reflectarii realitatii.) "Iar pe acest taran - scrie Ibraileanu - noi avem indrazneala sa spunem ca nimenea nu l-a zugravit asa realist in vremea asta de suspinuri romantice si altite tricolore. Bineinteles ca nu ne vom entuziasma pana acolo incat sa spunem ca l-a zugravit complet" (P.Nicanor et comp //G.Ibraileanu, Din lumea scriitorilor, in Viata romaneasca, VI, 1911, nr. 5, p. 302)

Reflectarea ruralului in spirit realist defineste aspectul eticii, al moralitatii in arta si literatura. In acest sens, precizeaza Ibraileanu ca poporanismul este "atitudine morala"  (G.Ibraileanu, Morala in arta, in Viata romaneasca, I, 1906, nr. 2). Implinirea idealului etic al scriitorului inseamna orientarea actului creator spre zona adevarata a ruralului, cu empatie fata de lumea taraneasca ("simpatie pentru taranime"/Ibraileanu, op. cit.) Eticul este inglobat, integrat in estetic si este subordonat esteticului. Niciodata criticii literari poporanisti nu au evaluat operele literare exclusiv din perspectiva eticului. Criteriul fundamental de evaluare ramane cel estetic, primeaza calitatea artistica a operei.

Ideologia poporanista pledeaza pentru valoarea utila a literaturii, pentru caracterul militant al acesteia. Literatura trebuie sa aiba o functie formativa, sa educe, sa sporeasca adecvat cunoasterea, sa comunice adevaruri tulburatoarte, sa lumineze constiintele. Literatura angajata, militanta implica mesianismul, datoria si responsabilitatea scriitorilor Ideea indatoririi intelectualului, in general, a scriitorului in particular, fata de poporul (adica, lumea taraneasca) in suferinta se concretizeaza in toate formele de expresie, de la studii de doctrina, la articole sociologice sau politice, la cronici literare si aplicativ, in unele proze literare. Ideea datoriei, a responsabilitatii creatorului (scriitorului) s-a impregnat in constiintele tuturor celor ce s-au constituit in gruparea poporanista, in constiintele tuturor scriitorilor afiliati acestei miscari.

x

Intr-o apreciere unanima a criticii literare (incepand din epoca, in primul rand cu opiniile lui Garabet Ibraileanu, si pana in actualitate) poporanismul nu reprezinta un curent literar propriu-zis, in sensul ca nu a dezvoltat o literatura programatica, de relatie doctrinara. Insusi G. Ibraileanu, criticul de prim ordin si mentorul gruparii afirma cu claritate ca "poporanismul nu e nici un curent literar, nici o scoala literara, ci numai o conceptie asupra vietii aplicata la literatura".(Iarasi poporanismul, in Viata romaneasca, VI, 1911, p.481). Aceasta ideologie ("conceptie asupra vietii") a stimulat sensibilitatile literare, a produs anumite rezonante la nivelul gandirii creatoare a scriitorilor, dar nu a generat realizarea unei literaturi dupa retete si normative. Operele literare create de scriitorii formati in atmosfera curentului ideologic poporanist sunt mai mult sau mai putin influentate de fondul ideatic al acestei miscari, dar nu in sensul producerii unei literaturi cu caracter programatic. In viata literara a epocii, unii scriitori: Octavian Goga, M. Sadoveanu, C.Bratescu-Voinesti s.a. sunt atrasi de curentul de idei poporanist si se alatura cu convingere si fidelitate acestei grupari, venind dinspre samanatorismul pe care-l abandoneaza si devenind colaboratori ai publicatiilor cu profil poporanist (cu deosebire, Viata romaneasca). Un loc aparte ocupa in viata literara a timpului Mihail Sadoveanu, care a inceput prin a colabora activ ca redactor si membru al comitetului de conducere la Samanatorul, pentru a trece ulterior la revista poporanista centrala, Viata romaneasca, unde a ramas toata viata, autodeclarandu-se cu fermitate si convingere poporanist. Anii formatiei spirituale sadoveniene au stat sub semnul ideologiilor agrariene, al acestui climat spiritual aproape generalizat, influenta la care se adauga si predispozitiile sale afective fata de mediul rural, care l-au indreptat creativ spre universul satului. Opera lui Sadoveanu din anii tineretii, dar si cea din epoca deplinei maturitati creatoare se resimte de unele ecouri ale fondului de idei samanatorist si poporanist. Dar o evaluare integrala a operei sadoveniene in acest sens ar fi un act critic abuziv si fals, pentru ca prin geniul artei sale, Sadoveanu s-a inaltat deasupra normativelor ideologice, a obiectivelor programatice.

In ce fel se poate aprecia rezonanta acestei miscari de idei la nivelul transfigurarilor literare?

Prin influenta ideologiei poporaniste, cu o rara forta propulsiva, universul rural, cu metalitatile si continuturile specifice de civilizatie si cultura, se situeaza - ca si in cazul samanatorismului - in centrul vietii literare si devine obiectul preferential al opere- lor scriitorilor afiliati curentului ideologic poporanist. Dar viziunea asupra lumii rurale se incarca de accente realiste. Ibraileanu visa chiar la crearea unui mare roman taranesc romanesc, in care sa fie fixata "imaginea ei intreaga si epopeea ei", un fel de roman - fresca, influentat de romanul lui Reymont ("Taranii") A crezut ca o va face Bratescu-Voinesti. Nici Sadoveanu nu avea sa-i indeplineasca dezideratul, Baltagul (roman al energiei taranesti, al interventiei justitiare a omului din popor, al automatismului vietii rurale, departe de zbuciumul alcatuirilor urbane) aparand abia in 1930, cand Ibraileanu era un insingurat, chinuit de boala si de suferinta. (Iar Ion al lui Rebreanu nu era considerat astfel nefiind incadrat in preconceptele sale).

Intre scriitorii atasati si marcati ideologic de miscarea de idei poporanista, cel mai reprezentativ este Spiridon Popescu, un "poporanist tipic", cum il evalueaza criticul G. Calinescu, care subliniaza ca "putina lui opera pare a fi avut oarecare raspandire, probabil in mediile preocupate de problemele taranesti" si "merita interesul", pentru ca autorul desi "fara inventie si productivitate", are "o remarcabila cumpatare narativa, cu un stil sec, care chiar in vaditele lui moralitati nu cade in acel ton de predica institutoreasca ce rasuna in literatura poporanista in genere". (Calinescu, Istoria literaturii romane, p.668).

Cea mai notabila creatie epica dintre prozele de influenta poporanista nemijlocita, "cea mai valoroasa compunere" (Calinescu, op. cit), este nuvela de mare intindere Ratacirea de la Stoborani, aparuta in 1909, in revista Viata romaneasca. Intreaga constructie epica se centreaza pe evenimentul rascoalei taranesti de la 1907, cu o localizare precisa, restransa ilustrativ la perimetrul unui sat, Stoborani. Imaginea mediului rural este una pregnant realista, vizand comunitatea taraneasca abrutizata de mizerie si de incultura. Viziunea narativa realista care configureaza imaginea acestei comunitati rurale presupune si diferentieri sociale si comportamentale la nivelul personajelor-tarani. Taranii din Stoborani au initial o idee vaga despre semnificatia organizarii statale si pornesc miscarea gonind autoritatile locale, convinsi ca indeplinesc o inalta dispozitie regala, sau se inversuneaza infantil impotriva masinilor socotite instrumente ale asupririi lor. Duhul de razmerita se concretizeaza incipient prin mici nemultumiri personale ale taranilor din Stoborani, care asteapta prilejul de expresie colectiva. Rascoala porneste prin contagiune. Autoritatea reprezentata de primarul din Stoborani arata o prudenta plina de compromisuri. Prozatorul surprinde realist, cu acuitate si finete, psihologia colectiva a taranilor aflati in pragul declansarii rascoalei. La inceput taranii petrec un rastimp de asteptare anxioasa si de indecizie pe fondul unei stari de ebrietate, in care se pot afirma temperamentele instigatorilor. Revolta se infiripa si se mplifica in acte de efractie prin incendiere. Prima victima cade Itic, carciumarul evreu din sat. Comportamentul personajelor-tarani in timpul revoltei in cestere este nuantat si sugestiv conturat de condeiul prozatorului Furia taranilor, care alunga familia boiereasca a lui "con Petrache" din propriul conac, evolueaza spre un comportament ludic decompensatoriu. Patrunzand in conacul proprietarilor fugiti, taranii fac jocul mimarii in deriziune a vietii boieresti, cu reala satisfactie. Este o scena realizata cu autenticitate si forta de sugestie:

Nechita! striga Gatlan, asezandu-se pe un scaun, langa masa, facandu-si chip de "con Petrache", cand cheama el pe vichilul Nichita, ca sa-i dea porunca pentru dimineata.

Ceilalti tovarasi inteleg numaidecat unde bate Gatlan; s-aseaza si ei pe scaune, imprejurul mesei si-si potrivesc si ei fetele, stapanindu-si rasul, dupa slujba acelui om pe care asi inchipuie ca il inlocuiesc.

Porunciti - raspunse Nasoiu, sculandu-se de pe sacun in semn de respect.

Vezi, mani dimineata, in zori, sa-mi aducei pe Gatlan in bice."

In comportamentul complex al personajelor-tarani rasculati se contureaza si atitudini de "instinctiva gingasie" (cum le defineste G.Calinescu, Istoria literaturii romane, p. 669), emblematice pentru psihologia reala a taranului. In nuvela lui Spiridon Popescu astfel de atitudini se descifreaza in felul in care taranii rasculati pretuiesc si protejeaza valorile specifice; ei nu distrug animalele, le gonesc din foc, pentru ca ele reprezinta valori vitale:"vita munceste ca si omul si-i pacat sa arda".

Pe parcursul revoltei taranii rasculati inteleg ca saracia lor nu e determinata de prezenta unor straini, negustor sau arendas, stabiliti in sat, ci sursa mizeriei este lipsa de pamant (pamantul fiind conditia fundamentala a existentei rurale). Cand se initiaza incendirea casei carciumarului evreu din Stoborani, un taran replica: "parca se auzea ca vine revolutia pentru pamant. apoi Itic are sa ne dea pamant?" Derularea intamplarilor narative care graviteaza in jurul evenimentului central al rascoalei implica evolutia mentalitatii rasculatilor, care ajung in cele din urma sa inteleaga justificarea reala a mizeriei vietii si a revoltei (nevoia vitala de pamant). In contextul acestei evolutii epice si de comportament si mentalitate a personajelor-tarani, titlul nuvelei care fixeaza referinta evenimentului narativ esential se incarca de "un substrat de ironie amara", dupa cum observa criticul Constantin Ciopraga, in amplul studiu Literatura romana intre 1900-1918 (Editura Junimea, 1971, p. 534)

Printre prozele care evoca rascoala, ampla naratiune a lui Spiridon Popescu - vadind o reala intuitie a compozitiei, suflu epic si calitati de fina observatie a sufletului si comportamentului taranesc - este negresit cea mai izbutita pana la aparitia romanului Rascoala de Liviu Rebreanu, pe care il anticipeaza."Fara a fi o imitatie abuziva, Rascoala dezvolta insa cu originalitate toate momentele din naratiunea lui Spiridon Popescu, care in ciuda vaditei lui tendinte, pastreaza aproape pana la sfarsit cea mai rece obiectivitate Fara notele de bestialitate ce aprind in Rascoala flacarile Apocalipsului, cu aspecte mai degraba de comedie, Ratacirea din Stoborani constituie un stralucit izvor".(G.Calinescu, Istoria literaturii romane, p. 669).

Reflexe ideologice poporaniste de viziune critica romantica a structurilor capitaliste-urbane dublata de credinta in posibilitatea crearii unui micro-univers rural ferit de excesele industrializarii razbat in unele opere epice ale unor scriitori afiliati gruparii poporaniste. Ecouri din straturile adanci ale acestui fond de idei transpar in in scrierile lui Calistrat Hogas (In Muntii Neamtului), unde se face elogiul simplitatii rustice, in izolare naturala departe de asezarile zgomotoase si alienante; sau in prozele lui Sadoveanu, incepand cu creatiile de tinerete si continuand cu scrierile interbelice, din deceniile 3 si 4 (Baltagul, Creanga de aur, Ostrovul lupilor, Zodia Cancerului), dominate de empatie pentru vechea civilizatie taraneasca, expresie a unei etici umaniste. Sadoveanu a elogiat universul etic si spiritual al vechii civilizatiei taranesti (Oameni din luna, Uvar, Apa mortilor, Noptile de Sanziene, Baltagul s.a.), pornind de la de la credinta in mediul pur al comunitatilor rurale, de la convingerea -deseori exprimata si publcistic - ca formele de viata taranesti stravechi sunt superioare si social, dar mai ales moral. Ibraileanu comenteaza opera lui Sadoveanu valorizand-o estetic, dar si etic: "Un scriitor, ca oricare om, are o atitudine in fata vietii, un mod de a concepe, un mod de a aprecia valorile morale Domnul Sadoveanu va avea o atitudine morala fata de subiectele sale".

Atitudinea de responsabilizare, de indatorire a intelectualilor fata de destinul poporului (al taranimii) si militantismul promovate cu obstinenta de ideologia poporanista au sensibilizat si constiintele scriitorilor, unii dintre ei dandu-i expresie artistica, in transfigurari literare. Structurata pe coordonate ideologice poporaniste, tema indatoririlor morale este prezenta in proza lui I.I.Mironescu (volumul Oameni si vremuri) si in opera lui Jean Bart, dand si titlul unei nuvele, Datorii uitate (1909), careia ii organizeaza intreaga compozitie epica. Personajul principal, profesorul Petru Corbu, ridicat de jos printr-un hazard fericit, munceste mult, indura umilinte, are idealuri inalte, dar avansand in viata si devenind om cu familie si deci cu responsabilitati, nu-si mai ingaduie fapte si atitudini avantate:

Neasteptand nimic in viata-i tihnita, monotona, se multumea sa-si pastreze locuil pe care- l prinsese in truda si necazuri. Corect si cumpatat, nu incerca a se inalta mai sus, de teama sa nu cada Din focul ce-l palpaise odata in vremea tineretii, nu mai stia nici el de-a mai ramas ceva sub stratul de cenusa pe care- l asternuse nevoile si vremea.Resortul sufletesc parea de mult tocit. Nu se tara, dar nici nu se incerca sa zboare.

Pe acest fond de resemnare tihnita si de letargie confortabila se produce o o drama de scurta durata, cu o schimbare radicala in psihologia personajului. Corbu intalneste pe strazile Tulcei un grup de tarani din satul sau, care venisera tocmai din tinuturile Bacaului, atrasi de promisiunea impropietaririi in Dobrogea. Dar o incurcatura birocratica i-a frustrat de pamanturile promise. Doreau sa se intoarca acasa, dar erau impiedicati de oficialitati si, lipsiti de bani de drum. Rataceau deznadajduiti in cautarea unui sprijin si a unei dezlegari. Datoria morala declansata de o voce interioara il obliga pe Corbu sa intervina: "Sunt fratii tai! Nu-i mai cunosti?" Dupa ce alearga fara rezultat, de la oficialitati la societati filantropice, la intelectuali cu pretentii liberale, la negustori, arendasi si ofiteri, intocmind si liste de subscriptie, istovit si scarbit de indiferenta generala, Petru Corbu isi sacrifica economiile modeste, inscrise pe un bilet purtand numele fiului sau, si astfel consatenii sai se vor putea intoarce in locurile de unde mizeria ii alungase. Iar militantismul lui Corbu se reduce la acest act unic de responsabilitate si generozitate, pentru ca personajul se reintoarce la existenta fara orizont, trecand peste datoriile morale, activate pentru un timp si apoi uitate. Notabila este descriptia realista a atmosferei locale, cu politicieni versatili si functionari abrutizati, cu o lume fixata in arivisme, habitudini meschine si insensibilitate in fata suferintei. A recunsocut-o si Ibraileanu care a elogiat numai "zugravirea mediului orasenesc, a egoismului feroce in indeferentismul lui total pentru suferintele altora".