Largirea comunitatilor europene

LARGIREA COMUNITATILOR EUROPENE

Introducere

Extinderea reprezinta una din sansele cele mai importante pentru Uniunea Europeana in momentul cand se pregateste sa intre in secolul 21.

Urmarirea integrarii continentului prin mijloace pasnice, extinzand aceasta zona de stabilitate si prosperitate catre noi membri, constituie o sarcina unica si istorica.

Uniunea Europeana arealizat deja o serie de extinderi reusite. Tratatul de la Paris (1951) constituind Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO ), Tratatul de la Roma (1957 ) constituind Comunitatea Economica Europeana (CEE ) si Euroatom-ul , au fost semnate de cele sase state membre fondatoare: Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Uniunea Europeana a cunoscut patru extinderi succesive:

- 1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit al M. Britanii

- 1981: Grecia

- 1986: Portugalia si Spania

- 1995: Austria, Finlanda si Suedia

In martie 1998, U.E. lansa oficial procesele care ii vor permite extinderea.

Extinderea inglobeaza urmatoarele 13 tari: Bulgaria, Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania, Slovacia, Slovenia si Turcia.

Inca din decembrie 1997 la Luxemburg, Consiliul European a decis ca procesele de extindere trebuie sa cuprinda:

-Conferinta Europeana, cadru multilateral care uneste cele 10 tari din Europa Centrala si de Est, Cipru si Turcia, care a fost lansata pe 12 martie 1998:

- procesele de aderare, acoperind 10 tari din Europa Centrala si de Est si Cipru care a demarat la 30 martie 1998:

- negocierile de aderare, pe care Consiliul European a decis sa le porneasca la 31 martie 1998 cu 6 tari, dupa cum recomanda Comisia Europeana, adica: Cipru, Cehia, Estonia, Ungaria, Polonia si Slovenia.

Malta care-si inghetase candidatura in 1996, si-a plasat-o in octombrie 1998.

Extinderea pe care o asteapta Uniunea Europeana astazi presupune o provocare unica, deoarece este fara precedent prin amploarea si diversitatea ei: numarul tarilor candidate, bogatia istoriilor si culturilor diferite.suprafata (o crestere de 34%) si populatia (o crestere de 105 milioane),

EUROPA DE LA SASELA DOISPREZECE

2.1.1. EXTINDEREA SPRE NORD

Aderarea M. Britanii, Danemarcei si Irlandei

Impresionat de primele succese ale celor trei Comunitati Europene, guvernul britanic devenise constient ca nu-si va putea mentine influenta politica externa doar prin exercitarea unui rol preponderent in Commonwealth. In acelasi timp Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS), ale carei obiective erau doar de natura economica - spre deosebire

de Comunitatile Europene care isi propunea si obiective politice - nu putea oferi Londrei un sprijin substantial pentru cresterea influentei sale politice , astfel incat neparticiparea la CECO, EUROATOM si CEE risca sa o izoleze in plan politic.

Pe de alta parte, piata comunitara ar fi deschis firmelor britanice posibilitatea de a-si mobiliza fortele intr-o concurenta severa cu partenerii continentali, ceea ce ar fi dus la relansareaeconomiei in ansamblu.

La randul lor,statele scandinave isi manifestau interesul pentru apartenenta lor la Comunitatile Europene plecand de la ideea ca aveau mai mult de castigat decat de pierdut prin practicarea liberului schimb in interiorul acestui spatiu.

Cererea de aderare a Danemarcei a fost motivata de interesul acestei tari de a avea acces liber la piata comuna a CEE. Cu o productie alimentara suficienta pentru a hrani 15 milioane de persoane, adica triplul populatiei sale, Danemarca avea nevoie sa-si exporte produsele sale agricole in spatiul comunitar, cu atat mai mult cu cat principalul sau beneficiar, M. Britanie, solicitase si ea aderarea la CEE.

Intr-o situatie asemanatoare se gasea si Irlanda, legata de continentul european prin traditii culturale, religioase si militare, care spera ca imensul potential al productiei sale agricole va putea fi absorbit de piata europeana.

Prima cerere de aderare a celor trei tari la CEE a fost blocata, la mijlocul anului 1963, de opozitia generalului Charles de Gaulle presedinte al Frantei in acea perioada, extrem de neincrezator fata de M. Britanie. A doua cerere de aderare britanicain 1967, la care s-au alaturat din nou Irlanda, danemarca si Norvegia s-a lovit iarasi de reticenta Frantei.

Negocierile au inceput in iunie 1970 si s-au incheiat in iunie 1971.

Tratatele de aderare au fost semnate la 22 ianuarie 1972 si au intrat efectiv in vigoare la 1 ianuarie 1973 numai pentru M. Britanie, Danemarca si Irlanda. Norvegia nu a ratificat tratatul de aderare si deci nu a intrat in CEE.

Principalele prevederi inscrise in tratatul de aderare la CEE se refera la:

- perioada de tranzitie in decursul careia tarile aderente urmau sa se alinieze la prevederile Tratatului de la Roma;

- relatiile comerciale cu tertii;

- contributia financiara la CEE;

- participarea la organele comunitare

- aderarea la CECO si EUROATOM;

- participarea la realizarea Uniunii Economice si Unitare.

Perioada de tranzitie convenita a fost de patru ani si jumatate pentru produsele industriale si cinci ani pentru produsele agricole.

Pentru M. Britanie au fost admise si anumite derogari de la politica agricola a CEE pentru unele produse agricole (unt, zahar).

Cat priveste relatiile cu tertii, tratatul de aderare pentru M. britanie reglementeaza si unele probleme care vizeaza indeosebi tarile si teritoriile dependente din punct de vedere politic de M. Britanie. Tarile si teritoriile asociabile au optat pentru asocierea deplina la CEE dupa modelul Conventiei de la Yaounde, care implica si un ajutor financiar din partea CEE. Acestea au semnat in februarie 1975, Conventia de asociere de la Lome (Togo ).

La Conferinta la nivel inalt dela Dublin din martie 1975, s-a instituit ''mecanismul corector'' potrivit caruia cotele de participare la bugetul comunitar sa se stabileasca in functie de ponderea tarilor membre la PNB-ul cumulat al CEE.

Cu privire la participarea la organele comunitare s-a stabilit ca M. Britanie sa fie reprezentata in aceleasi conditii ca si Franta, Germania si Italia, iar celelalte doua tari la un nivel inferior.

Cele trei tari au negociat si aderarea la CECO si EUROATOM. Perioada de tranzitie pentru aderarea la aceste organizatii a fost de cinci ani, cu exceptia M. Britanii pentru care intrarea in CECO nu a mai necesitat o perioada de tranzitie, intrucat se asociase inca din 1954.

In ceea ce priveste participarea celor trei la realizarea Uniunii Economice si Monetare, tratatele de aderare au reglementat probleme care vizau in principal circulatia fortei de munca, circulatia capitalurilor si a serviciilor, urmand ca cele trei tari sa se alinieze "din mers" la programul adoptat in cadrul CEE.

M. Britanie a cerut renegocierea termenilor aderarii, considerand ca o parte din prevederile tratatuluinu corespund intereselor ei.

Guvernul laburist englez a cerut: reducerea contributiei M. Britanii la bugetul comunitar proportionalcu aportul ei la PNB-ul Comunitatii; revizuirea politicii agricole comunitare pentru a nu prejudicia agricultura niciunei tari membre; gestiunea politicii economice interne din tarile membre sa nu fie transferata organelor comunitare, M. Britanie dorind sa decida in mod suveran in acest domeniu; sa fie revizuit programul privind constructia Uniunii Economice si Monetare.

EXTINDEREA SPRE SUD (1981-1986)

a.ADERAREA GRECIEI LA CEE

Prin tratatul semnat in 1961 si intrat in vigoare in 1962, Grecia s-a asociat la CEE.

Tratatul de aderare a Greciei la CEE a fost semnat la Atena in mai 1979 si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1981, Grecia fiind al zecelea membru al Comunitatii.

Grecia spera astfel intr-o ''stabilizare a structurilor sale democratice si o ameliorare a reputatiei in plan international, in timp ce in plan economic avea in vedere modernizarea sectoarelor agricol si industrial".1

Perioada de tranzitie prevazuta pentru alinierea Greciei la CEE a fost de cinci ani, cu exceptia anumitor produse agricole pentru care s-a stabilit o perioada de tranzitie de sapte ani (tomate proaspete si conservate, piersici proaspete si conservate)

La 1 ianuarie 1986, taxele vamale de import in relatiile comerciale dinrte Grecia si CEE au fost complet inlaturate. Grecia s-a aliniat la tariful vamal comunitar in relatiile cu tertii.

In decursul perioadei de tranzitie Grecia a primit asistenta financiara de 1,8 miliarde dolari in vederea consolidarii si adaptarii economiei la cerintele CEE.

Participarea Greciei la bugetul comunitar s-a realizat treptat in decursul perioadei de tranzitie, criteriul de stabilire a cotei fiind ponderea Greciei in PNB-ul Comunitatii.

Grecia participa incepand cu 1 ianuarie 1981 la activitatea tuturor institutiilor comunitare, dispunand de 5 voturi in Consiliul Ministerial, 1 membru in Comisia Executiva, 24 deputati in Parlamentul comunitar.

Grecia a intrat de asemenea in CECO si EUROATOM, prevazandu-se aceeasi perioada de tranzitie de cinci ani.

Aderarea Greciei va avea anumite incidente asupra comertului international. Ea isi va intensifica relatiile comerciale cu tarile din CEE si va slabi rekatiile comerciale cu tarile terte.

b. ADERAREA PORTUGALIEI SI SPANIEI LA C.E.E.

ADERAREA PORTUGALIEI

Portugalia a cerut oficial aderarea la CEE in martie 1977, negocierile terminandu-se in martie1985. La 12 iunie 1985 s-a semnat la Lisabona acordul de aderare a portugaliei la CEE, acord care a inrtat in vigoare la 1 ianuarie 1986.

Pentru Portugalia apartenenta la Comunitatile Eurorene reprezenta intoarcerea la originea sa europeana, avand astfel posibilitatea de a iesi definitiv din izolarea politica si de a-si asana eeonomia cu ajutorul subventiilor comunitare.

Acordul a prevazut o perioada de tranzitie de sapte ani pentru produsele industriale si zece ani pentru produsele agricole si de pescuit. Pentru produsele industriale s-a stabilit un calendar precis privind eliminarea taxelor vamale, potrivit caruia la sfarsitul anului 1992 produsele industriale vor circula libere de vama. Pentru produsele agricole perioada de tranzitie de zece ani a fost impartita in doua etape a cate cinci ani fiecare. In prima etapa, Portugalia a primit ajutoare financiare din partea FEOGA si asistenta tehnica care sa ajute agricultura portugheza. In a doua etapa, acordul a prevazut alinierea Portugaliei la politica agricola comunitara.

In ceea ce priveste relatiile cu tertii, Portugalia trebuie sa se alinieze la politica comerciala a CEE care presupune:

incetarea valabilitatii acordurilor incheiate anterior cu tarile terte;

alinierea si aplicarea tarifului vamal comunitar la importul din tarile terte in decursul perioadei de tranzitie de sapte ani;

alinierea treptata a Portugaliei la schema comunitara de preferinte, la acordurile de zona de comert liber incheiate de CEE cu tarile din AELS si alte acorduri preferentiale si nepreferentiale incheiate de CEE cu diverse tari terte.2

In ceea ce priveste reprezentarea in organele comunitare Portugalia se bucura de acelasi regim ca si tarile mijlocii (Grecia, Olanda, Belgia si Danemarca).

Participarea la bugetul comunitar, se face treptat in decursul perioadei de tranzitie, urmand ca in 1992 sa participe cu cota integrala. Portugalia a primit si ajutoare financiare din partea CEE pentru modernizarea industriei in special.

Pentru aderarea la COCO si EUROATOM s-a prevazut o perioada de tranzitie de sapte ani.

ADERAREA SPANIEI

Spania a cerut oficial aderarea la CEE in iulie 1977. La 12 iunie 1985 a fost semnat la Madrid acordul de aderare a Spaniei la CEE, care a intrat efectiv in vigoare la 1 ianuarie 1986 cand Spania a devenit membra a CEE.

Perioada de tranzitie prevazuta pentru produsele industriale si agricole este de sapte ani, iar pentru unele produse agricole sensibile de zece ani. Pentru produsele piscicole perioada este cuprinsa intre sapte si zece ani. A fost prevazut un calendar de reducere treptata a taxelor vamale in relatiile reciproce ale CEE cu Spania in opt transe anuale, in decursul perioadei de tranzitie. Incepand cu 1 ianuarie 1986 au fost suprimate barierele netarifare, cu exceptia unor produse industriale (televizoare, tractoare) si a unor produse agricole (fructe, legume proaspete si conservate).

In relatiile cu tertii acordul cuprinde aceleasi prevederi ca si pentru Portugalia.

Participarea la bugetul comunitar, e face treptat in decursul perioadei de tranzitie, urmand ca din 1992 sa participe cu cota integrala.

Aderarea Spaniei la CECO si EUROATOM s-a facut in aceleasi conditii ca si pentru Portugalia.

Acordul cuprinde si prevederi referitoare la constituirea Uniunii Economice si Monetare.

Prin aderarea celor doua tari la CEE, potentialul economic si comercial al acestora va creste. PIB-ul, pe ansamblul CEE va creste cu 10% iar capacitatea de export cu cca. 5%. Populatia CEE in formula celor doisprezece state va creste cu aproape 50 milioane locuitori.

EUROPA DE LA DOISPREZECE LA CINCISPREZECE

2.2.1. NOILE STATE MEMBRE - AUSTRIA, FINLANDA, SUEDIA

SCOPUL UNEI NOI EXTINDERI

Motive de ordin politic - sfarsitul comunismului si accelerarea uniunii intre cele 12 state, ca urmare a Tratatului de la Maastricht, a facut ca Austria si tarile scandinave sa se teama de a nu fi excluse din aceasta miscare istorica

Motive de ordin economic - alaturandu-se pietei interioare in cadrul SEE tarile AELS au beneficiat din plin de efectul economic al apropierii lor de cei 12, insa fara

a fi membri ai Uniunii, nu puteau sa participe deplin la mecanismele institutionale si decizionale.

CALENDARUL NOII EXTINDE

In toamna anului 1993 au demarat negocierile pentru aderare alte patru state: Austria, Finlanda, Suedia si Norvegia. Aceste negocieri s-au incheiat in prima parte a anului 1994 (1 martie pentru primele trei si 15 martie pentru Norvegia) si au fost urmate de un proces accelerat de ratificare in parlamentele nationale, aderarea devenind efectiva pentru Austria, Finlanda si Suedia la 1 ianuarie 1995, in timp ce populatia Norvegiei a respins, pentru a doua oara, tot printr-un referendum, apartenenta acestei tari la U.E.

Ratiunile care au determinat aceste tari sa solicite apartenenta la Uniunea Europeana pot fi sintetizate astfel:

ADERAREA AUSTRIEI

Austria a facut intotdeauna eforturi pentru a intretine relatii intense cu Comunitatile Europene, incercand sa perticire activ la procesul de integrare europeana in ciuda posibilitatilor sale limitate date de statutul de neutralitate.

Ea a jucat un rol important in crearea AELS-lui, iar in 1961, impreuna cu Suedia si Elvetia a depus o cerere de asociere la Comunitatile Europene (CE). Datorita statutului de neutralitate, dar si de veto-ul Frantei la aderarea M. Britanii aceasta incercare s-a soldat cu un esec.

In 1963, si-a reinnoit cererea de asociere, de aceasta data singura. Negocierile, care au durat din 1965 pana in 1967, au esuat datorita unor probleme de ordin politic.