Modalitati de definire a dreptului administrativ al uniunii europene

MODALITATI DE DEFINIRE A DREPTULUI ADMINISTRATIV AL UNIUNII EUROPENE

Notiunea de drept administrativ comunitar, la fel ca si cea de administratie publica europeana, poate fi analizata avandu-se in vedere doua sensuri, unul material si unul formal. Abordarea materiala presupune analizarea activitatii de organizare a executarii si de executare in concret a legislatiei comunitare (legislatia primara si derivata), realizata prin actiuni cu caracter de dispozitie sau actiuni cu caracter de prestatie,iar abordarea formala se bazeaza pe analiza sistemului de institutii si structuri administrative europene, care realizeaza aceasta activitate.

Notiunea de drept administrativ din punct de vedere formal

Din punct de vedere formal vom avea in vedere structura   politico-administrativa a Uniunii Europene, in care se aplica un principiu specific dreptului comunitar si anume cel al reprezentarii intereselor, potrivit caruia fiecare institutie a Uniunii Europene reprezinta un interes direct, distinct, o competenta materiala specifica. Astfel, Parlamentul European protejeaza interesele popoarelor statelor membre, Comisia Europeana reprezinta interesul general, Consiliul de Ministri apara interesele statelor membre, Curtea Europeana de Justitie asigura controlul jurisdictional etc.

Toate institutiile Uniunii Europene, chiar daca majoritatea nu apartin unui asa-zis executiv european, fiind elemente care in natura lor intima tin de legislativ sau de puterea judecatoreasca, realizeaza, conform competentelor lor si scopuri care tin de organizarea si executarea reglementarilor primare si derivate, de administrarea justitiei si de gestiunea afacerilor comunitare. Acestea sunt activitati administrative producatoare (actele administrative) sau nu (operatiunile administrative) de efecte juridice, dar guvernate de dreptul administrativ. J.Schwarze considera insa ca la nivel european s-a dezvoltat un concept suplimentar de administratie in sens formal: aceasta acopera toate activitatile exercitate de catre organele a caror sarcina principala este administrarea in sens material, fie ca aceste activitati sunt in sens material administrative, guvernamentale, legislative sau judecatoresti[1].

In prezent, institutiile europene reprezinta un conglomerat de influente nationale, care merg in directia mentinerii unei organizatii clasice bazate pe cooperarea interguvernamentala si de elemente originale, care actioneaza in directia consacrarii structurii supranationale. La origini, multe institutii europene au fost organizate dupa un model national. Astfel, Comunitatea Carbunelui si Otelului a fost organizata dupa modelul francez (Commisariat au Plan), codificarea procedurilor interne si sistemul de inspectie se datoreaza influentei modelului englez, Oficiul European de Conturi a preluat modelul german de la Bundesrechnungshof. Odata create, institutiile europene au produs modificari, unele in directia integrarii, iar altele in directia renationalizarii. Astazi, aceste organisme europene nu formeaza un corp institutional supranational, dar nici nu apartin administratiilor nationale. Ele pot fi considerate ca avand sarcina de a asigura controlul administratiilor nationale asupra mecanismului transnational.

Desi Uniunea Europeana "nu vorbeste inca pe o singura voce", unii autori considera ca procesul de luare a deciziilor in Uniunea Europeana raspunde unei concilieri a intereselor nationale (metoda interguvernamentala) cu interesele comunitare (metoda supranationala), rezultand astfel originalitatea structurala si functionala a organizatiei.

Notiunea de drept administrativ din punct de vedere material

Din punct de vedere material vom avea in vedere principiile (regulile) in cadrul carora administratia publica europeana isi manifesta puterea sa discretionara, ele dand contur unui drept administrativ european.

Infiintarea Comunitatilor Europene a creat in spatiul dezbaterilor doctrinare o problema controversata, cea a raportului dintre dreptul european comunitar, ca ordine juridica supraetatica si supranationala si ordinea de drept etatica si nationala, particulara fiecareia dintre statele membre ale Comunitatilor Europene[2]. S-a considerat ca este preferabil ca relatiile dintre ordinea juridica interna si ordinea juridica comunitara sa fie privite in termeni de cooperare, cu respectarea trasaturilor proprii fiecareia dintre ele. Avandu-se in vedere faptul ca jurisdictiile nationale au sarcina sa aplice dreptul comunitar, unele norme comunitare necesita o interventie a autoritatilor nationale pentru a avea deplina lor eficacitate si sunt efectuate retrimiteri de catre dreptul comunitar la dreptul national . Autonomia ordinii juridice comunitare nu exclude cooperarea cu sistemele juridice nationale, care este utila si necesara, exprimata, in principal, printr-o participare a autoritatilor statale la punerea in aplicare a dreptului comunitar.

Dreptul european a creat o noua ordine juridica autonoma care a completat sistemele traditionale de drept national si de drept international, pana atunci in vigoare. Ordinea juridica comunitara este proprie, fiind autonoma in raport cu ordinea juridica internationala, intemeiata in principal pe ideea de cooperare, ca urmare a mentinerii integrale a suveranitatii. De asemenea, ordinea juridica comunitara este relativ autonoma fata de dreptul intern al statelor membre, astfel, Curtea de Justitie nu e competenta sa verifice legalitatea unui act sau a unei masuri interne, nu aplica reguli de drept intern etc. Ordinea juridica europeana este conceputa ca o ordine de triere cu caracter de cooperare. Ordinea juridica europeana (dreptul comunitar) poate fi vazuta ca un sistem format din subsistemele dreptului administrativ european (atat sub aspectul reglementarii institutiilor, cat si al activitatii acestora), dreptului social european, dreptului bancar european, dreptului european comercial, monetar, fiscal etc.

Dreptul emanat din sursele comunitare, fiind un instrument de interes comun pentru toate popoarele si statele Comunitatilor, nu este nici drept strain si nici  drept extern, ci drept propriu fiecaruia dintre statele membre, ca si dreptul national al acestora, cu singura calitate suplimentara ca el reprezinta ierarhia textelor normative ale fiecarui stat.