Parlamentul european

PARLAMENTUL EUROPEAN

Pentru a raspunde principiilor democratiei reprezentative, alaturi de interesele guvernelor si cel al Comunitatii trebuie sa fie satisfacute si interesele cetatenilor, iar singurul organ care o putea face era un parlament constituit dupa reguli cat mai apropiate de cel al parlamentelor nationale.

Prin crearea Parlamentului European ca Institutie de baza care reprezinta interesul poporului, ulterior prin elaborarea procedurilor pentru organizarea de alegeri directe s-a dat satisfactie principiului democratic evocat.

Intreaga evolutie a reglementarilor ce privesc regimul acestui organ, inclusiv modificarile aduse prin Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam pun in lumina doua tendinte de principiu: sa se dea o cat mai mare legitimitate si sa creasca rolul sau, astfel incat in timp sa poata indeplini functiile oricarui parlament national. Aceasta evolutie inseamna un grad din ce in ce mai mare de integrare, inclusiv sub aspect politic.

A.    Compunere

Stabilirea numarului de locuri pentru Parlament si repartizarea acestora intre statele membre este o problema destul de delicata. Ea trebuie sa tina seama de urmatoarele considerente:

-alegerile directe implica o crestere a numarului de reprezentanti alesi pentru acest forum democratic;

-trebuie sa se aiba in vedere eventualitatea largirii sale, urmare a aderarii de noi state;

-numarul total trebuie sa asigure o buna functionare a Institutiei, sa nu creeze un mecanism greoi, ineficient;

-numarul de locuri acordat fiecarui stat sa nu fie atat de mic incat statele mai putin populate sa nu-si poata exprima optiunea politica a electoratului.

In aceste conditii Parlamentul "celor 15" numara 626 membri repartizati astfel: Germania, 99 de locuri, Franta, Italia si Marea Britanie cate 87 de locuri; Spania 64 de locuri; Olanda 31 de locuri; Belgia, Grecia, Portugalia cate 25 de locuri, Irlanda 15 locuri si Luxembourg 6 locuri. Criteriul demografic este baza negocierii numarului de locuri acordate feicarui stat. Spre exemplu, dupa reunificarea Germaniei, demografic acest stat se afla pe primul loc (81.100.000 locuitori), Italia (57.700.000 locuitori), Franta (57.500.000 locuitori) si Marea Britanie (57.500.000 locuitori). Olanda (15.700.000 locuitori) este cea mai populata dintre tarile mijlocii sub aspect demografic din cadrul UE.

Tratatul de la Amsterdam din iunie 1997, modificand Tratatele constitutive a fixat la 700 numarul maxim de membri ce il poate avea Parlamentul European, in perspectiva aderarii de noi state la UE.

Tratatul de la Nisa prevede ca in perspectiva extinderii UE cu pana la 27 de state membre, numarul de locuri in Parlamentul European va fi maxim de 732 repartizate astfel: Germania 99 locuri, Marea Britanie, Franta, Italia 72, Spania, Polonia 50, Romania 33, Olanda 25, Grecia, Belgia, Portugalia 22, Republica Ceha, Ungaria 20, Suedia 18, Bulgaria, Austria 17, Slovacia, Danemarca, Finlanda 13, Irlanda, Lituania 12, Letonia 8, Slovenia 7, Estonia, Cipru, Luxemburg 6, Malta 5. In cazul extinderii Uniunii Europene cu mai mult de 27 de state se va reconsidera numarul de locuri acordat fiecarui stat fara a se depasi numarul total de 732.

B.    Proceduri electorale

Initial deputatii au fost desemnati de catre Parlamentele nationale din randul membrilor acestora, pe criteriul reprezentativitatii politice. Desi tratatele prevazusera principiul alegerilor directe, ele au fost posibile doar dupa realizarea conditiilor necesare punerii in practica a acestei proceduri.

Actul intervenit la 20 septembrie 1976 a intarit acest sistem, primele alegeri universale si directe avand loc in anul 1979, fiind urmate de cele din 1984, 1989, 1994 si 1999.

Alegerile directe din anii 1979, 1984 si 1989 s-au desfasurat dupa urmatoarele reguli:

-fiecare stat organizeaza alegerile dupa regimul electoral national, rezultatul alegerilor fiind stabilit conform legii electorale nationale;

-fiecare persoana cu drept de vot este indreptatita doar la un vot (in raport de teritoriu nu poate vota de mai multe ori in tari diferite);

-alegerile se organizeaza dupa un calendar general stabilit de Comunitati;

-data alegerilor este fixata de fiecare stat membru, in functie de acest calendar general;

-urnele de vot nu se dezvelesc inainte de terminarea ultimei alegeri;

-daca una din procedurile nationale prevede votul cu doua scrutinuri, primul dintre ele va trebui organizat in perioada fixata de Comunitati.

Diversitatea de regimuri nationale electorale este foarte mare. Spre exemplu, varsta electorala variaza de la 18 la 25 de ani; majoritateaa statelor prevad scrutinul proportional, iar Marea Britanie scrutinul majoritar uninominal cu un singur tur; regimul listelor de vot si al regulilor de numarare a voturilor difera de la tara la tara etc.

In aceste conditii diversitatea regimurilor nationale a ridicat unele probleme la alegerile pentru Parlamentul European.

In anul 1982 a fost adoptat de Parlament "proiectul de procedura electorala uniforma" care prevedea ca in fiecare stat membru trebuie sa se recunoasca dreptul de vot resortisantilor celorlalte state membre, daca acestia sunt rezidenti de cel putin 4 ani. Se mai prevedea respectarea reprezentarii proportionale in cadrul regional dat si adaptarea regimurilor electorale din Franta si Marea Britanie la cele din celelalte tari membre, avand in vedere ca aceste doua state prezentau sistemele cu cele mai mari particularitati.

Acest act a premers Tratatului de la Maastricht care a introdus cetatenia europeana ca statut politico-juridic ce da printre altele, dreptul de vot pentru alegerile generale pentru Parlamentul European, cat si pentru alegerile locale tuturor resortisantilor statelor membre, rezidenti pe teritoriul acestor state, indiferent de nationalitate (a se intelege cetatenie conform dreptului nostru).

Alegerile din 1994 si 1999 au avut loc dupa aceasta procedura care tinde sa apropie cat mai mult sistemul national si astfel sa dea Parlamentului European legitimitatea unui parlament national.

C.    Statutul parlamentarilor

Tratatele constitutive, actul din 1976, dispozitiile prevazute in legislatiile nationale privind statutul membrilor parlamentului dau configuratia acestei calitati.

Durata mandatului este de 5 ani si are un caracter reprezentativ (votul fiecarui deputat este personal si individual).

Actele evocate mai sus impreuna cu Protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor definesc statutul parlamentarilor.

Calitatea de membru al Parlamentului European este incompatibila cu cea de membru al oricarei alte Institutii precum si a organelor auxiliare mai importante; este de asemenea incompatibila cu cea de membru al unui guvern national. Din reglementarea data rezulta ca nu exista incompatibilitate fata de calitatea de membru al unui parlament national. In fapt, 9/10 din deputatii Parlamentului European au si calitatea de membri ai legislativului national, situatie care pune in evident profit Institutia, datorita politicii europeiste promovata in acest mod in parlamentele nationale.

D.    Organizare si functionare

Organizarea si functionarea sunt guvernate de regulile stabilite in regulamentul intern, dispozitiile fiind asemanatoare cu cele din dreptul parlamentar national.

Organele proprii de conduce sunt Biroul si Biroul largit. Biroul se compune din: Presedinte, 14 vicepresedinti si 5 chestori alesi pentru un mandat de 2 ani si jumatate iar, Biroul largit cuprinde in afara membrilor Biroului si presedintii grupurilor politice.

Alegerea Presedintelui se face dupa o procedura cu majoritate absoluta, scrutin exprimat in trei tururi. Primii doi candidati ramasi dupa cel de-al treilea scrutin vor participa la turul patru in urma caruia se va decide in final alegerea presedintelui. Rolul sau este mai mare decat cel obisnuit al presedintilor camerelor unui parlament national.

Alegerile vicepresedintilor se fac dupa aceeasi procedura in doua tururi de scrutin, la cel de-al treilea participand primii 28 de candidati ramasi in cursa, acestia alegandu-se in final cei 14 vicepresedinti.

Chestorii sunt alesi dupa aceeasi procedura si ei au un vot consultativ in cadrul biroului.

Biroul largit are atributii interne importante, in special in ceea ce privesc relatiile cu celelalte Institutii si organele auxiliare, cu organele diferitelor organisme internationale; el are calitatea de a elabora propunerea de proiect bugetar al Comunitatilor.

Ca formatii de lucru, Parlamentul European este compus din grupuri politice, comisii permanente, comisii temporare, comisii de ancheta si delegatii interparlamentare.

Grupurile politice sunt alcatuite pe principiul afinitatilor politice. Numarul minim pentru constituirea unui grup politic este de 23 daca deputatii apartin unui singur stat, de 18 daca apartin la 2 state si 12 daca apartin la 3 sau mai multe state.

Un deputat nu poate face parte decat dintr-un grup politic. In cadrul ultimului mandat au functionat 10 grupuri politice: socialist (180 membri), partidul popular european (121 membri), liberal democratic si reformator (49 membri), democrati europenei (28 membri), adunarea democratilor europeni (22 membri), dreapta europeana (17 membri), coalitie de stanga (14 membri) si diversi "curcubeu" (14 membri).

Grupurile politice joaca un rol deosebit, ele au dreptul de initiativa, timpi de interventii la dezbateri, locuri in comisiile parlamentare s.a. Pentru desfasurarea activitatii se bucura de un personal auxiliar-tehnic si de localuri si dotari.

O alta formatie importanta de lucru o constituie comisiile permanente organizate pe domenii. In cadrul ultimului mandat au figurat 18 comisii permanente dintre care exemplificam: comisia politica; comisia pentru agricultura, bugetara, economica, monetara si politica industriala; comisia juridica si protectia drepturilor omului; comisia pentru relatii economice externe; comisia pentru energie; comisia pentru transporturi si turism etc.

Fiecare deputat este membru plin al unei comisii si membru supleant al alteia. Membrii comisiei se aleg pentru un mandat de 2 ani si jumatate ce poate fi reinnoit. Numarul si denumirea comisiilor sunt fixate printr-un act intern al Parlamentului, la inceputul fiecarui mandat. Comisiile permanente isi desfasoara activitatea intre sesiuni, dupa un program prestabilit.

Comisiile temporare al caror mandat este de maxim 12 luni sunt create printr-o decizie a Parlamentului, act in care se arata durata mandatului si atributiile.

La cererea a cel putin un sfert din membrii sai, Parlamentul poate constitui comisii de ancheta, al caror numar de membri nu poate fi mai mare de 15 si al caror mandat nu poate fi mai lung de 9 luni. Membrii acestor comisii sunt alesi la propunerea Biroului, dintre candidatii propusi de grupurile politice, iar alegerea lor se face tinand cont de spectrul politic al Parlamentului. Institutia mai poate constitui delegatii interparlamentare desemnate de gruparile politice si ale caror competente sunt determinate printr-un act intern de Parlament.

Reuniunile urmeaza in mare regimul parlamentar clasic.

Perioada cea mai lunga si corespunzatoare mandatului este legislatura. Anual Parlamentul se reuneste intr-o sesiune, iar perioadele efective de lucru sunt sesiunile lunare. In mod traditional Parlamentul isi incepe sesiunea in a II-a zi de marti a lunii martie din fiecare an. Parlamentul se convoaca la initiativa Biroului largit si in mod exceptional de Presedinte, la initiativa Comisiei sau a Consiliului.

Biroul largit stabileste ordinea de zi dupa consultarile avute de Presedinte cu grupurile politice si comisiile permanente. Ordinea de zi definitiva se hotaraste de Parlament prin vot.

Consiliul si Comisia pot asista la deliberarile privind ordinea de zi.

Reuniunile Parlamentului sunt deschise publicului.

Regulile privind discutiile si deliberarile sunt aceleasi ca in reglementarile nationale.

Quorumul este de o treime din numarul total al membrilor, iar votul absolut  personal este in principiu deschis. Hotararile se iau cu votul a doua treimi din cei prezenti.

In cadrul fiecarei sedinte se redacteaza un proces-verbal in care sunt consemnate toate aspectele (discutii, deliberari etc.) iar acest act se publica in termen de o luna in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE).

E.    Atributii

Tratatele constitutive, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam, prin atributiile conferite Parlamentului European i-au dat rolul de organ consultativ, de cooperare si decizional.

Linia politica inceputa dupa 1957 a fost de a largi atributiile si evident de a mari rolul acestei Institutii.

Ca organ de control politic isi exercita aceasta putere in raport cu Comisia, Consiliul si Consiliul European, aspecte deja evocate in sectiunile precedente ale capitolului.

Parlamentul dispunde de o reala putere decizionala in materie bugetara. Este cea mai importanta atributie, doar in acest domeniu fiind egalul Consiliului ca organ legislativ. Procedura bugetara este destul de complicata, atributiile in aceasta materie fiind impartite intre cele doua Institutii, asa incat sa se creeze un echilibru intre ele, in final hotararea bugetului Comunitatilor fiind opera celor doua organe.

Parlamentul mai are un rol codecizional de mai mica amploare, alaturi de Consiliu si uneori chiar de Comisie in proceduri de consultare (alaturi de Consiliu) in proceduri de coordonare (alaturi de Comisie) cat si in proceduri de cooperare (alaturi de Consiliu sau de ambele) in domenii particulare deternimate in Tratate.

Parlamentul European mai are un rol decizional alaturi de Consiliu in materia relatiilor externe ale  UE.

Cele mai importante acte prin care au fost sporite puterile acordate Parlamentului European sunt Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratataul de la Amsterdam. Actul Unic European (AUE) a prevazut ca daca Parlamentul respinge cu majoritate de voturi pentru a doua oara o propunere legislativa, Consiliul o va putea adopta doar cu unanimitate. Parlamentul are dreptul de a interpela in scris si oral, Comisia si Consiliul, poate initia procedura de demitere in bloc a Comisiei, se pronunta prin aviz asupra cererilor de aderare la UE si asupra acordurilor de asociere si comerciale incheiate de Uniune.

Tratatul de la Maastricht a dat Parlamentului dreptul la codecizie alaturi de Consiliu in anumite domenii ce privesc piata unica, dreptul de a cere Comisiei sa inainteze anumite propuneri legislative, de a numi un Avocat al poporului imputernicit sa primeasca reclamatii impotriva Institutiilor si organelor UE.

Tratatul de la Amsterdam a intarit si mai mult rolul codecizional al acestei institutii, atribuindu-i aceasta putere in domenii cum sunt: libertatea de deplasare a lucratorilor, piata unica, protectia mediului inconjurator, retele transeuropene, protectia consumatorului, educatie, cercetare, statistica etc.

Actul de modificare a CE din 1997 a intarit si rolul politic al Parlamentului, nominalizarea Presedintelui Comisiei fiind supusa aprobarii Parlamentului, iar la incheierea sedintelor Consiliului European, presedintele in exercitiu al acestei institutii prezinta concluziile lucrarilor in fata Parlamentului.

Putem spune ca, in esenta, el ramane un organ de control democratic al celorlalte Institutii, fara a avea rolul  unui Parlament national.