Uniunea Vamala

Uniunea Vamala

Conform art. 9-26 CEE Uniunea Vamala cuprinde:

a) aplicarea unui tarif vamal comun intre statele membre si statele terte, tarif numit tarif exterior comun (art. 10 CEE, art. 18-29 CEE);

b) interdictia de drepturi de vama si taxe cu efect echivalent acestor drepturi de vama intre statele membre (art. 12 - art. 17 CEE).

1.1 Tariful exterior comun

Se aplica tuturor produselor care provin din state terte si care intra pe teritoriul vamal al Uniunii Europene.

In materie vamala Consiliul, la 12 octombrie 1992, a adoptat regulamentul nr. 2913/92 care a instituit Codul vamal comunitar, cod ce a fost completat de Comisie prin Regulamentul de aplicare nr. 2454/93 din 2 iulie 1993.

Trebuie retinut ca potrivit art. 227[1] din Tratatul CEE si art. 3 din Codul vamal, teritoriul vamal corespunde teritoriului statelor membre, cu excluderea teritoriului altor state, prin care intelegem si statele care au semnat acordul de asociere la Uniunea Europeana.

1.2. Interdictia de drepturi de vama si taxe cu efect echivalent

Aceasta reglementare o gasim in art. 13 CEE - privind interdictia drepturilor vamale la import si a taxelor cu efect echivalent - si in art. 16 CEE - privind interdictia drepturilor vamale la export si a taxelor cu efect echivalent.

Tratatul CEE, in urma modificarilor, prevede aceasta interdictie, intr-un articol unic (art. 25: 'taxele vamale la import si export sau taxele cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre. Aceasta interdictie se aplica si taxelor vamale cu caracter fiscal').

Drepturile vamale sunt sarcinile pecuniare ce apasa un produs la import sau export si care, in general, au doua scopuri:

- de instrument de protectie desemnat sa elimine sau sa reduca importul prin cresterea pretului acestuia;

- de mijloc de obtinere a unor venituri pentru bugetul tarilor care le aplica[2].

Cand vorbim despre drepturile vamale trebuie sa precizam ce se intelege prin tarif vamal; in mod curent, si indeosebi in spatiul comunitar, tariful vamal, sub aspectul stabilirii sale poate fi:

- tarif vamal general, care consta in ansamblul taxelor vamale ce se aplica operatiunilor de import-export de bunuri, indiferent de statul din care provin sau catre care se exporta;

- tarif vamal conventional, care este stabilit prin conventii intre state sau prin clauze ale diverselor acorduri comerciale privind toate operatiunile de import-export de marfuri sau produse, sau numai unele dintre vanzarile de marfuri sau operatii mai frecvente;

- tarif vamal diferentiat, care priveste vanzarile de marfuri sau produse in relatiile numai cu anumite state;

- tarif vamal preferential care consta in practicarea de taxe vamale in cuantumuri reduse si in exceptarea de la plata taxelor vamale a unor categorii de marfuri si produse .

Cat priveste reglementarea comunitara - in forma sa originara - prin art. 19 CEE se interzicea statelor membre sa perceapa drepturi de vama pentru produsele provenite ori cu destinatia in alte state membre, iar prin art. 12 CEE se interzicea introducerea de noi drepturi de vama. Cu incepere de la 1 ianuarie 1962 au fost suprimate drepturile vamale la export, iar cu incepere de la 1 iulie 1968, au fost suprimate drepturile de vama la import.

Curtea de Justitie si-a adus contributia notabila la interpretarea acestor articole, statuand ca 'statele membre se vor abtine de a introduce intre ele orice alte taxe vamale noi, asupra importurilor si exporturilor, precum si orice taxe cu efect echivalent, cat si de la cresterea cuantumului celor care exista deja in comertul dintre ele'.

Taxele cu efect echivalent (drepturilor de vama n.a.) fac obiectul reglementarii exprese continuta in Tratatul de la Roma.

In aceasta privinta, art. 9 CEE, art. 12 CEE si art. 16 CEE privesc nu numai taxele vamale, dar si alte taxe cu efect echivalent acestora. Aceasta reglementare a devenit necesara pentru a inlatura posibilitatea interpretarii in mod tendentios, stricto sensu a prevederilor Tratatului, ceea ce ar fi dus la posibilitatea crearii unui alt gen de taxe, dar tot cu efect protectionist[4]. Astfel, aceste manopere cad tot sub incidenta art. 9-17 CEE care privesc interzicerea drepturilor de vama in interiorul spatiului comunitar.

In lumina dispozitiilor art. 16 CEE, interdictia taxelor cu efect echivalent drepturilor vamale, ofera posibilitatea sanctionarii statelor membre, cand acestea aplica taxe, care desi legale in aparenta, produc un efect similar drepturilor vamale si antreneaza un efect descurajant asupra importurilor ori exporturilor.

Tratatul CEE nu defineste notiunea de taxe cu efect echivalent drepturilor vamale, ceea ce a dat Comisiei si Curtii de Justitie posibilitatea de a adopta reglementari variate pe baza carora statele au putut fi sanctionate.

O prima definitie a taxei cu efect echivalent este oferita de Curtea de Justitie, in anul 1962, care arata ca ea reprezinta 'un drept unilateral impus, fie in momentul importului, fie ulterior si care loveste in mod specific produsul importat, prin excluderea produsului national similar si care prin rezultatul asupra liberei circulatii a produselor realizeaza aceeasi incidenta ca un drept vamal' (CJCE, Comisia vs Luxemburg si Belgia, 14 decembrie 1962, dos. 2 si b/1962 in Rec., p. 813, caz cunoscut si sub denumirea 'Turta dulce').

In aplicarea dispozitiilor Tratatului CEE cu privire la taxele cu efect echivalent, Curtea de Justitie a sanctionat atitudinea Italiei de a impune o 'contributie' asupra bunurilor exportate in celelalte state membre 'cu scopul expres de a strange material statistic ce urma sa fie folosit in studierea modurilor in care se desfasura comertul' (CJCE Comisia vs Italia, dos. nr. 24/1968, hot. 12/193/1971).

In anul 1969, Curtea de Justitie a oferit o definitie dezvoltata asupra notiunii de taxa cu efect echivalent drepturilor vamale, aratand ca 'toate obligatiile pecuniare, fie ele minimale, unilateral impuse, indiferent de numele si tehnica impunerii, care lovesc marfurile nationale sau straine, cu ratiunea de a face ca ele sa treaca frontiera atunci cand nu sunt un drept de vama propriu-zis, constituie o taxa cu efect echivalent in sensul art. 9, 12, 13 si 16 din Tratat, chiar daca ele au fost percepute in profitul statului, nu au exercitat un efect discriminatoriu sau protector si produsul impozitat nu se gaseste in concurenta cu o productie nationala (CJCE Comisia vs Italia, dos. nr. 24/1968, Rec. p. 193)[5].

Urmare acestei interpretari date de Curtea de Justitie a fost calificata ca fiind o taxa cu efect echivalent unui drept de vama si impunerea unei redevente perceputa de autoritatile franceze cu ocazia controalelor sanitare la frontiera, cu privire la importurile de carne de oaie provenita din Marea Britanie (CJCE Comisia vs Franta, hot. 25 septembrie 1979, dos. 232/1978, in Rec. p. 2729).

Taxele cu efect echivalent - preciza Curtea in hotarare - trebuie eliminate, chiar daca efectul discriminatoriu nu este decat potential, ca in cazul in care nu exista un produs national similar in situatie de concurenta cu produsul importat.

O taxa nu este echivalenta unui drept vamal, daca ea remunereaza un serviciu facut de statul care a perceput-o, cu conditia ca acest serviciu sa fie in relatie directa cu comercializarea produsului in statul care importa. Adica, in cazul redeventei pentru controlul sanitar, aceasta taxa, pentru a scapa de calificarea de taxa cu efect echivalent, trebuie sa fie proportionala cu serviciul facut si la pretul real al controlului; din contra, ea va constitui o taxa cu efect echivalent daca este destinata administrarii functiei de mentinere a unui regim fitosanitar de interes general, in lipsa unei legaturi intre acest serviciu si comercializarea produsului la care se refera[6].

In solutiile pronuntate, Curtea de Justitie a subliniat ca prohibitia drepturilor vamale si a taxelor cu efect echivalent este nu numai imediata si cu aplicare directa - astfel incat importatorul are dreptul de a cere rambursarea taxei inaintea unei jurisdictii nationale competente pentru a obtine repararea prejudiciului ce ar putea rezulta din aplicarea acestei taxe - dar si generala, in sensul ca nu conteaza scopul perceperii drepturilor vamale si destinatia acestor incasari - ea fiind, de asemenea si absoluta - in sensul ca nu sunt admise exceptii.

La randul sau Comisia, in exercitarea sarcinilor incredintate cu privire la Uniunea vamala, s-a condus dupa:

- necesitatea promovarii schimburilor comerciale intre statele membre si statele terte;

- dezvoltarea conditiilor de concurenta in interiorul Comunitatii, in asa masura incat aceasta solutie sa poata avea ca efect sporirea competitivitatii intreprinderilor;

- necesitatile de aprovizionare a Comunitatii cu materii prime si semifabricate, avand in acelasi timp grija sa nu denatureze, intre statele membre, conditiile de concurenta referitoare la produsele finite;

- necesitatea evitarii unor tulburari grave in viata economica a statelor membre, a asigurarii unei dezvoltari rationale a productiei si a expansiunii consumului in Comunitate (art. 27 CEE).

Dintre tratatele ulterioare Tratatului CEE care au reglementat desavarsirea liberei circulatii a marfurilor, trebuie reamintit Acordul de la Schengen (14 iunie 1985) care consacra un titlu intreg (Titlul V) transportului si circulatiei marfurilor.

In spiritul intregului Acord - care rezida in ideea ca uniunea din ce in ce mai stransa intre popoarele statelor membre ale Comunitatilor Europene trebuie sa-si gaseasca expresia in libera trecere a frontierelor interne de toti cetatenii statelor membre si in libera circulatie a marfurilor si serviciilor[7] - Partile contractante asigurau ca legile, dispozitiile lor de reglementare si administrative nu vor impiedica in mod nejustificat circulatia marfurilor la frontierele interne.

Totodata Partile contractante isi exprimau angajamentul de a armoniza formalitatile privind circulatia marfurilor la frontierele externe, si de a monitoriza indeplinirea acestora potrivit unor principii uniforme[8] (scop in care Partile contractante au actionat concertat in cadrul Comitetului executiv, in cadrul Comunitatilor Europene si al altor foruri internationale) .