Conceptul de personalitate criminala
Criminologia - spre
deosebire de alte discipline umaniste - abordeaza personalitatea
umana din perspectiva implicarii acesteia in problematica etiologiei
si profilaxiei manifestarilor infractionale, cautand
sa dea raspuns la intrebari atat de dificile ca
: cine e infractorul? cum apare si spre
deosebire de altii adopta modelul comportamentului criminal? Conceptul de personalitate a infractorului a suferit, in evolutia
criminologiei, interpretari diferite, aproape fiecare autor avand propria
sa definitie, propriul lui punct de vedere asupra
personalitatii. Din multiplele cercetari asupra
criminalului, atat cele de criminologie generala, cat si cele de
criminologie speciala (psihologie criminala) ori, mai ales, cele de
criminologie clinica2 rezulta ca intre criminal
si noncriminal nu sunt deosebiri de natura, ci de grad. Potrivit
acesteia, si unul si altul sunt impinsi la actiuni si
activitati de anumite nevoi, mobilul, si unul si altul sunt
ajutati sau neajutati de anumite capacitati, de anumite
acte de vointa, etc. Aceste elemente psihice, fizice si altele
la criminali sunt uneori mai puternice, de exemplu impulsurile, mobilurile -
agresivitatea, sexualitate - si altele mai slabe - de exemplu vointa,
stapanirea de sine si altele. Pe aceasta linie de gandire s-a
observat ca nu toate aceste elemente psihice stau toate pe acelasi
plan si nu trebuie observate in mod izolat, ci pe ansamblu si,
indeosebi, in felul cum se grupeaza, ca mai importanta este
"constelatia" lor, spre exemplu impulsuri puternice si
vointa slaba ; asemenea constelatii si
structurari au un anumit accent de durata si stabilitate, de
exemplu, la recidivisti aceste elemente sunt mai vadite. Se mai
constata ca unii recidivisti comit uneori aceleasi crime
si ca dovedesc precocitate in manifestarile criminale; ei
manifesta un fel de inclinatie spre crima si, mai ales,
spre anumite crime; totodata, acestia arata
persistenta pe calea criminalitatii si ocolirea muncii,
neincadrare in randul oamenilor cinstiti, dovedesc periculozitate
sociala, fiindca au o inclinatie si pornire spre
crima. Astfel
de trasaturi si manifestari caracterizeaza pe
criminali si ii deosebesc de noncriminali. Dar deosebirea, nu este
dupa cum am mai spus, de natura, criminalii nu sunt o alta
speta de oameni, ci o deosebire de grad sau de prag, care
caracterizeaza pe criminali. Crima - spune Pinatel - este un act
omenesc, iar criminalii sunt oameni ca si noncriminalii, dar ei se disting
de altii deoarece comiterea crimei este expresia unei diferente de
grad, deci cantitativa si nu calitativa; exista o
diferenta de grad intre psihismul criminalilor si acela al
noncriminalilor. Cercetarea criminologica trebuie
sa scoata in evidenta tocmai aceste deosebiri de grad, care
caracterizeaza pe criminali. In felul acesta, criminalul este o
persoana care se deosebeste totusi de noncriminal, este o
personalitate inclinata spre crima, adica o personalitate
criminala. Aceasta problema a trasaturilor de
baza si specifice criminalilor a fost sesizata de mult in
criminologie, indeosebi de criminologia clinica si in special in
problema etiologiei crimei. Autori ca Pinatel, Di Tulio, Kinberg, De Greeff
si altii au cercetat si au formulat, pe baza acestor
trasaturi, teoria personalitatii criminale. S-au
mentionat trasaturi psihologice caracteristice la criminali, cum
sunt: agresivitatea, egocentrismul, indiferenta afectiva, lipsa de
inhibitie si altele. La
problema trasaturilor personalitatii criminale s-a ajuns in
criminologie dupa ce s-a parcurs un drum lung si ocolit. In stiinta criminologiei s-a pus mereu intrebarea de ce
infractorul nu se opreste de la comiterea crimei nici de teama oprobriului
social, care inconjoara pe criminal, nici de teama pedepsei ce urmeaza
dupa comiterea faptei. S-a raspuns, criminalul este lipsit de
prevedere, criminalul nu are stapanire de sine, nu are putere de
inhibitie a pornirilor sale antisociale etc. S-a dovedit ca aceste
trasaturi sau capacitati psihice nu sunt suficiente ca sa
opreasca pornirea criminala. Criminologia moderna, indeosebi
criminologia clinica, au scos in evidenta trasaturi
ale criminalului care sunt mai puternice decat lipsa de prevedere,
inhibitia etc. si datorita carora criminalul nu se opreste
de la comiterea faptei criminale, trasaturi cum sunt: agresivitatea,
egoismul sau altele de natura acestora din urma, care - impreuna -
fac ca un criminal sa prezinte o stare de pericol social in sensul ca
acesta este inclinat sa comita crime.
