QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente administratie

Statul si administratia in Dacia romana



Statul si administratia in Dacia romana


Aflat in plin proces de expansiune , imperiul roman a reusit, in mai putin de patru-cinci decenii, din vremea domniei lui Vespasian pana in anii lui Traian, sa inglobeze cea mai mare parte a teritoriilor dacice. Inca inaintea venirii la carma statului dac a bravului Decebal, romanii au ocupat in 26 e.n. teritoriile dintre Dunare si Balcani, apoi in anul 46 e.n. Dobrogea - care vor apartine in granitele imperiului roman circa 6 secole, in vreme ce achizitiile din 102 si 106, Oltenia, Banatul, Transilvania, vor fi stapanite efectiv 16 decenii si jumatate, in timp ce sudul Moldovei, Muntenia si vestul Banatului abia ceva mai mult de un deceniu.

Cucerirea Daciei de catre romani a avut o insemnatate complexa. Evenimentul marca un moment de apogeu al imperiului. Romanii au capturat din Dacia imense bogatii, evaluate de contemporani la 165.000 kg aur si 331.000 kg argint. Cu aceste sume fabuloase, imparatul Traian a redresat tezaurul imperiului, a platit soldatii si a initiat numeroase constructii, intre care noul centru al Romei, Forum Traiani, Columna - care este ea insasi o cronica in piatra a genezei noului popor, roman.



Dar cea mai importanta semnificatie a cuceririi romane a fost etnogeneza romaneasca, nasterea poporului si a limbii romane. Acest proces, hotarator pentru intreaga evolutie istorica, a fost determinat de un complex de factori: impunerea limbii latine prin mijloace administrative, colonizarea masiva a Daciei cu populatie latinofona din intreg imperiul roman, stationarea unor trupe de elita si auxiliare cu un efectiv permanent de circa 35.000 - 40.000 militari (serviciul militar in imperiu dura 25-30 de ani), iar cei lasati la vatra se stabileau, de regula, in provincia in care erau si improprietariti - limba romana era singura dintre limbile neo-latine care pastreaza termenul de veteranus, batran, care desemneaza ostasul lasat la vatra. Calea urbanizarii - intemeierea a circa 40 de orase - intreaga civilizatie si cultura romana, continuitatea daco-romana dupa retragerea armatei varfurilor administratiei in vremea lui Aurelian (270-275) au dus in etapa ulterioara la definitivarea si uniformizarea romanitatii in Dacia.

Intre factorii romanizarii care ne intereseaza in mod deosebit, organizarea adiministrativa a jucat un rol esential .

Imparatul Traian a creat, inca din anul 106 - fapt confirmat si prin diploma militara din 17 februarie 110 - provincia Dacia, numita de contemporani si Dacia Felix. Ea era condusa de un guvernator, numit legatus Augusti propraetore. Primul guvernator pomenit intr-o inscriptie descoperita aici a fost D. Terentius Scaurianus. In diploma militara din 17 februarie 110 aflam ca guvernatorul avea la dispozitia sa, pentru paza si ordine, doua unitati de calarime si zece cohorte de pedestrasi, ce locuiau in castre.

Din aceeasi diploma militara mai sus mentionata ca: "imparatul Caesar Traian, fiul lui Nerva, cel trecut printre zei, prea slavitul, biruitorul germanilor si al dacilor, cel mai mare preot, in al patrusprezecelea al puterii sale de tribun, a luat cetatenie calaretilor si pedestrasilor care au facut serviciul militar in cele doua alae si zece cohorte si sunt in Dacia sub conducerea lui D. Terentius Scaurianus, care au slujit in oaste 25 de ani sau mai bine si care au fost eliberati cu cinste, si anume celor insemnati mai jos, copiilor si urmasilor lor".

O rascoala a dacilor din teritoriile romane - ajutati si de dacii liberi si sarmati - produsa in vremea mortii lui Traian, l-a obligat pe succesorul acestuia, Hadrian, ca in anul 120 sa infiinteze "doua provincii, pe care le-a numit Dacia Superior (de Sus) si Dacia Inferior (de Jos)". Dacia Superior cuprindea Transilvania de Sus, partea dinspre miaza-noapte si era condusa de un demnitar, care purta acelasi titlu, ca si in cazul unei singure provincii -legatus Augusti propraetori. Dacia Inferior cuprindea Transilvania dinspre miaza-zi, zona dintre Olt si Carpati, Oltenia si Banat. Odata cu aceasta divizare a Daciei in doua provincii, spre a putea fi controlate si subordonate mai usor, imparatul Hadrian a adus noi forte militare si le-a acordat noi privilegii.

Intr-o a treia etapa a organizarii-administrativ teritoriale, impartirea in doua provincii, dovedindu-se neadestulatoare, mai ales datorita luptelor cu dacii liberi din teritoriile neocupate de romani, noul imparat Antonius Pius procedeaza in anul 158 la o noua impartire si organizare a teritoriilor dacice ocupate de romani, in 3 provincii: 1) Dacia Porolissensis, numita astfel dupa numele capitalei, Parolissum, Moigrad; 2) Dacia Apulensis, cu capitala la Apulum, Alba Iulia si 3) Dacia Malvensis, cu capitala la Malva, in sudul Olteniei.

Din cauza atacurilor marcomanilor, in vremea imparatului Marcus Aurelius, in anul 169 este adusa in teritoriile ocupate de romani si cea de-a doua legiune, a V-a Macedonica, ce se adauga celeilalte existente din perioada anterioara, a XIII-a Gemina. Nevoia de a se asigura o unitate de comanda se realizeaza acum prin numirea unui guvernator suprem peste cele 3 Dacii, purtand titlul de legatus Augustus propaetore Daciarum trium - adica: legat al lui Augustus cu rang de pretor pentru cele trei Dacii; si consularis trium daciarum (consul al celor trei dacii). Intr-o inscriptie de epoca se da conducatorului si denumirea de dux. In acelasi timp, fiecare din cele trei Dacii erau conduse de catre un procurator - cu atributii diverse, atat administrative cat si financiare. Ni s-au pastrat inscriptii care precizeaza titulatura si atributiile guvernatorilor. De pilda, Ulpius Victor este numit - intr-o inscriptie - procurator al slavitului imparat in provincia Dacia Apulensis, loctiitor al guvernatorului, de asemenea, procurator al provinciei Dacia Porolissensis. In schimb, Marcus Claudius este "legat al slavitului, cu rang de pretor pentru cele 3 dacii si al Moesiei de Sus". Titlurile guvernatorilor apar in inscriptii, cu mici diferentieri, in mod frecvent astfel: "legat al lui Augustus, cu rang de pretor al celor trei Dacii" sau "consular al celor trei Dacii".

Superioritatea civilizatiei si culturii romane rezida si din nivelul avansat, structura complexa si cvasicompleta a organizarii Daciei romane, privind organele centrale si locale.

Pentru prima oara, asadar, pe teritoriul patriei noastre gasim o structura organizatorica cu norme juridice si un sistem administrativ complex, ce vor sta la baza dreptului romanesc ulterior. Guvernatorul provinciei "are - glasuia o diploma militara de epoca - in acea provincie o putere mai mare decat toti, afara de imparat"; atributiile sale sunt de natura politica, judecatoreasca, administrativa etc. El  are asupra oamenilor din provincia sa putere numai atata vreme cat este in provincie, caci daca a iesit din provincie este un simplu particular. Uneori are putere si fata de oamenii straini, daca au savarsit vreo fapta rea, caci sta scris in mandatele imparatilor ca "cel ce guverneaza o provincie trebuie sa se ingrijeasca o provincie sa curete provincia de oameni rai, fara sa faca deosebire de unde sunt". De asemenea, intre atributiile fundamentale, trebuie "sa se ingrijeasca de faptul ca provincia pe care o conduce sa fie potolita si linistita".

In Dacia romana "toate plangerile, ce la Roma se indreapta la diferiti judecatori, tin de indatoririle guvernatorilor", ne relateaza Marcianus. Precizandu-se, in detaliu, atributiile judecatoresti ale guvernatorului, instructiunile de epoca mai precizau: guvernatorii de provincie sa nu intre in legaturi de prietenie cu locuitorii din zona, caci legaturile de la egal la egal duc la o scadere a demnitatii de guvernator; in timpul anchetelor "guvernatorii nu trebuie sa se aprinda impotriva acelora pe care ii crede rai, nici sa lacrimeze la rugamintile nenorocitilor, caci nu este un judecator statornic si drept acela a carui tulburare sufleteasca se vadeste in infatisarea lui; pe scurt, el trebuie sa imparta astfel dreptatea, incat prin priceperea sa, sa sporeasca atributiile functiei".

Atributiile de ordin administrativ ale guvernatorilor, erau precizate, in instructiunile trimise de la Roma, in Dacia, astfel: sa opreasca si sa previna lucrarile nedrepte si facute cu silnicie, vanzarile obtinute prin violenta, chitantele fara numararea si insemnarea pretului; sa se ingrijeasca asa fel ca nimeni sa nu dobandeasca un castig nedrept sau sa sufere vreo paguba; sa nu lezeze adevarul printr-o gresala asupra celor intamplate; sa urmeze ceea ce i se pare lui vrednic de crezare, potrivit celor ce se vor dovedi; sa vegheze ca cei puternici sa nu faca vreo nedreptate celor de jos si nici aparatorii acestora sa nu-i urmareasca cu pari nedrepte; sa se ingrijeasca sa opreasca serviciile neangaduite, care duc la pagubirea oamenilor; sa opreasca luarea de dari nedrepte. De asemenea, guvernatorul trebuia sa se ingrijeasca ca nimeni sa nu fie oprit de la o indeletnicire ingaduita si nici sa nu ingaduie ca cineva sa se indeletniceasca cu ceva oprit, "nici sa pedepseasca pe cei nevinovati". Guvernatorul se va ingriji ca oamenii fara mijloace sa nu fie pagubiti, pe nedrept, sub pretextul venirii unor slujbasi sau soldati, luandu-li-se singura lor locuinta sau bunurile lor marunte din casa. Guvernatorul trebuia sa previna si sa opreasca abuzurile soldatilor; sa fie cu luare aminte ca medicii sa nu-i omoare pe oameni din nestiinta, "iar fapta celui care ii insala pe oameni la vreme de primejdie, nu trebuie sa ramana nepedepsita, sub pretextul slabiciunii omenesti"; in anumite cazuri prevazute strict de lege "cel ce guverneaza are dreptul sa dea pedeapsa capitala si sa trimita la ocna"; in cazul in care pentru o infractiune se percepea o amenda "daca guvernatorul gaseste cu cale ca nu poate incasa amenda pe care a dat-o, atunci, la nevoie, sa micsoreze suma de plata, caci trebuie combatuta lacomia neangaduita a perceptorilor; totusi, nu trebuie sa ceara de la cei ce guverneaza provinciile iertarea amenzii din pricina saraciei". Intre atributiile administrative ale guvernatorului intra si aceea "de a controla cladirile ce ameninta cu prabusirea" si, in acest caz, "sa sileasca pe proprietarul lor, dupa ce va face o cercetare, sa le repare si, impotriva celui indaratnic, sa foloseasca mijlocul potrivit, spre a indrepta lipsa de estetica.

Adunarea provinciala - concilium provinciae - formata din delegati ai oraselor, care se adunau annual la Sarmizegetusa, avea atributii politice, administrative, juridice, dar mai ales avea in grija cultul imparatului, ridicarea unor monumente in cinstea celor care faceau binefaceri sau sa aduca multumiri guvernatorului la iesirea sa din slujba. In cadrul adunarii se discutau si chestiuni de interes public: cereri si plangeri ale oraselor sau ale celor 3 provincii etc.

Romanii au creat in Dacia si o riguroasa organizare financiara. In fruntea finantelor din fiecare provincie se afla un procurator financiar, ales din randurile ordinului ecvestru, subordonat direct guvernatorului. Pentru fixarea si strangerea impozitelor se faceau recensaminte din 5 in 5 ani de catre magistrati specializati in domeniul acesta. Impozitele erau de doua categorii: directe si indirecte. Cele directe erau impozitul funciar si capitatia. Toate terenurile particulare erau supuse darilor funciare - care in documentele de epoca se numeau capitatio terrena, stipendium jugato - nume pe care le aflam dintr-o tablita cerata, de epoca. Asupra intregului pamant din Dacia romana proprietarul avea doar un drept de folosinta. Stabilirea impozitului funciar se facea in functie de valoarea economica si fertilitatea solului. Cetatile care se bucurau de jus italicum - Sarmizegetusa, Apulum, Potaissa, Napoca, Dierna - erau scutite de impozit funciar.

Pe langa impozitul funciar, exista si un impozit personal sau capitatia - tributum capitis, capitatio plebeia - platita de toti locuitorii provinciei, indiferent daca erau sau nu cetateni italieni, romani, peregrini, liberti. Negustorii plateau un impozit special, care a fost introdus cu precizie in vremea imparatului Alexandru Sever - impozit numit aurum negotiatorum. Daca datornicul nu-si platea la timp obligatiile fiscale, functionarii romani puteau recurge la executia silita asupra averii debitorului.

Pe langa impozitele directe, mai importante erau cele indirecte: impozitul pe mosteniri (vicesima hereditatis), pe eliberarile de sclavi (vicesima manumissionum sau libertatis); acesta era fixat la 10% in vremea imparatului Caracalla si de 5% in vremea lui Macrinus. Se percepea si o taxa de 4% pe vanzarile de sclavi (quinta et vicesima venalium mancipiorum) si de 1% pe diverse alte vanzari de bunuri.

Importante venituri se obtineau si din taxele percepute din transportul marfurilor; Dacia romana facea parte din circumscriptia vamala a Iliniei; existau mai multe locuri pentru vama marfurilor transportate.

Alte venituri se obtineau si din taxele de monopol - pe minele de sare, minele de aur, diverse munci si servicii. In strangerea impozitelor si taxelor procurorul financiar era ajutat de slujbasi inferiori, care purtau diverse titulaturi: procurator a caducis, librarius, adiutor oficii comiculariorum etc.

Ulpian ne informeaza ca, pentru fixarea exacta a impozitelor, fiecare locuitor era obligat sa declare la cens numele fondului, in ce sat se afla care-i sunt cei doi vecini mai apropiati; apoi - cate ingare are ogorul, cu ce va fi insamantat in urmatorii 10 ani, cati butuci de vie are, cate ingare si cati pomi au livezile; pasunile, padurile - iar cel ce facea declaratia era obligat sa faca el insusi o evaluare a acestor bunuri. De asemenea, fiecare proprietar era obligat sa-si declare sclavii, din ce neam sunt, varsta, slujbele sau mestesugurile pe care le stie; la fel in cazul baltilor cu peste, a ocnelor de sare si alte bunuri. Erau scutiti de impozitul funciar - dispunand de dreptul de jus italicum - coloniile, orasele Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Apulum, Potaissa .

Tot atat de riguroasa si precisa era si organizarea romana in domeniul militar. In timpul stapanirii Daciei, romanii au adus in zona mai multe tipuri de unitati militare: trupe de elita, Legiunea XIII - Gemina si Legiunea a-IV-a Macedonica. Comandamentul legiunii era un legatus, iar mai tarziu, un praefectus legionis, ajutat de ofiteri, denumiti tribuni (tribunni militum). Existau si acei "mai mari ai taberelor" (praefecti castrorum), care aveau misiunea de a asigura conducerea garnizoanei din localitatea respectiva.

Existau si trupe auxiliare, de calareti si pedestrasi, trupe neregulate, alcatuite din "barbari", localnici, ce luptau dupa traditiile si armele lor nationale - vexillationes, detasamente provizorii care incercau sa se organizeze dupa modelul roman. In unele inscriptii aflam informatii ca s-au recrutat si trupe neregulate, din randul localnicilor, al dacilor mai ales, pentru paza granitelor si serviciile de posta. Legiunile aveau 6.000 de ostasi, uneori chiar mai multi.

Romanii au construit in Dacia un sistem complex de aparare. Pe langa stationarea permanenta a aproximativ 35.000-40.000 ostasi, ei au construit valuri de aparare, castre, castele.

Organizarea locala viza atat asezarile urbane, cat si cele rurale. Centrele urbane erau, la randul lor, impartite in doua categorii - colonii, care, glasuia o inscriptie, "se bucura de toate drepturile si asezamintele poporului roman, mai ales daca locuitorii lor dispuneau de jus italicum", drept italian. Intre colonii aflam: Sarmizegetusa, Apulum, Malva, Napoca, Romula, iar intre municipii - Tibiscum, Dierna, Porolissum etc. Din izvoarele vremii nu reiese ce rang au avut unele orase ca Ampelum (Zlatna), Aquae (Calan) etc.

Atat coloniile cat si municipiile erau conduse de un sfat orasenesc, ordo decurionum; consiliul sau sfatul orasenesc era format din 30-35 decurioni, alesi din 5 in 5 ani, in varsta de cel putin 25 de ani, trebuind sa aiba o anumita avere; membrii acestui organ, decurionii, erau alesi de catre magistratii superiori ai oraselor. Decurionii aveau atributii administrative, se ingrijeau de strangerea contributiilor impuse locuitorilor, de perceperea impozitelor si taxelor, de plata contributiilor edilitare - aurum coronarium. Sfatul orasenesc era forul orasenesc suprem, iar deciziile sale erau obligatorii pentru toti locuitorii urbei respective. Sfatul coordona intreaga activitate administrativa, solutiona problemele veniturilor si cheltuielilor, chestiunile edilitare etc. In ordine ierarhica centrele urbane dispuneau de o salba de functionari secundari - magistrati, cu atributii juridice si executive secundare, alesi pe un an din randul decurionilor, edilii - care asigurau politia, ordinea, linistea, aprovizionarea pietelor si intretinerea cladirilor; existau, de asemenea, secretari, curieri, preoti. Locuitorii urbei erau stratificati, sub raport social, in ordinul decurionilor, al augustalilor (din care faceau parte preotii si functionarii ce intretineau cultul Romei si al imparatului); in acelasi timp, pe criterii etnice, juridice, profesionale sau religioase orasenii erau organizati pe colegii, conduse de un prefect.

Oraselor - colonii si municipii - le erau subordonate tinuturile rurale, unitati administrativ-teritoriale si politice, care cuprindeau un anumit numar de asezari rurale - targuri, cu magistrati alesi, pagi, sau districte, vici, sau sate, castella, asezari intarite, cannabae, sate formate in jurul castrelor militare.

Marea majoritate a populatiei din Dacia romana o formau, totusi, cum era si firesc, taranii. Conducerea administrativa a unui sat, vicus, era incredintata la doi magistri, care erau ajutati, pentru problemele financiare, de un questor. Satul dispunea de o sala de audiente si judecata, precum si o casa de stat, auditorium. In unele sate - potrivit inscriptiilor descoperite in Dacia romana - conducerea administrativa o avea un singur magister, care apare in documente sub titulatura magistratus, sau magistrans, dar si princeps loci. Acest functionar administrativ - primarul de mai tarziu - era ajutat de un sfat satesc, ordo.

Mai multe persoane, unite prin activitatea si profesiunea lor comuna, constituiau un colegiu sau asociatis. In inscriptii apar colegii de fierari (fabri), corabieri (nautae), lutrasi (utriculari), purtatori de lectice (lecticari), aurari (collegium aurarium), negustori (negotiatores). In fruntea colegiilor de afla un conducator, magister, un adjunct al acestuia, commagister, si un sfat - ordo decurionum. Acest sistem administrativ complex, minutios exprima imaginea rigurozitatii si seriozitatii modului de organizare romana in Dacia, fapt ce s-a rasfrant in intreaga evolutie ulterioara a dreptului romanesc.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }