Alimentatia in antichitate

Alimentatia in antichitate

Dupa ce timp de cel putin o jumatate de milion de ani a trait din vanat si cules, acum pentru prima data omul ajunge sa domine natura ; natura vegetala prin cultura plantelor si practica agriculturii, iar natura animala, prin domesticirea si cresterea animalelor. Alimentatia continua desigur sa se bazeze inca in mare parte pe cules, vanatoare si pescuit. In America, singura sursa de alimentatie pe baza de carne in tot timpul neoliticului o va furniza vanatoarea si pescuitul. In Africa se vanau acum intens elefantul, rinocerul, hipopotamul, girafa, zebra, mistretul, antilopa, gazela, si strutul. In regiunea occidentala a Asiei, precum si in Europa, omul continua sa aiba ca baza a alimentatiei carnea animalelor salbatice . In cele ce urmeaza vom relata mai pe larg despre alimentatia popoarelor mai importante care au condus lumea in trecut. Alimentul principal al egiptenilor era painea si celelalte preparate din faina. Preotii prescriau pregatirea painii fara sare, socotita element 'impur' ; dar aceasta prescriptie nu era respectata decat cel mult de catre preoti. Egiptenii pregateau mai bine de 40 de sorturi de paine si alte preparate cu diferite ingrediente. Din cauza lipsei combustibilului, o buna parte din alimentatia egipteanului sarac o constituiau mancarurile crude,nefierte sau fripte. Carnea de vita si de oaie era un lux rezervat celor bogati. Preotii considerau ca pestele era un aliment 'impur' , dar taranii consumau mult peste, proaspat,uscat sau sarat. Porcul era socotit un animal necurat ; dar in afara de preoti, ceilalti aveau voie sa manance carne de porc o data pe luna. Preotii nu consumau deloc sare , nici ceapa sau usturoi, si nu mancau niciodata peste sau carne de porc. Interesante sunt si alte amanunte privind alimentatia. De pilda, faptul ca nu orice peste se manca oriunde si oricand ; anumite specii erau interzise in unele orase sau provincii ale tarii, si in anumite zile ale anului. Animalele sacre, deci interzise la taiere, erau vaca si berbecul. Mai mult consumata era carnea de rata si de gasca ; in popor se consuma insa, in timpurile vechi, si carnea de hiena, pusa la ingrasat. Drept alimente serveau si radacina de lotus si o parte din tulpina de bambus. Din florile de lotus uscate la soare si pisate egiptenii faceau un fel de paine pe care o coceau la foc. La toate acestea se adaugau laptele si produsele lactate ; iar ca bauturi , pe langa vinul de struguri , care era foarte scump, mai erau berea de orz si vin de curmale. Pentru gatit se folosea uleiul de ricin care era mai ieftin; uleiul de susan era mai scump, iar cel de masline, importat, era un articol de lux. Calatorind imaginar pe harta,,ajungem "in indepartata Indie, leagan al unei civilizatii infloritoare unde ,din mainile scribilor au iesit marile opere ale acelor vremi, Ramayana si Mahabharatha. Clima si generozitatea solului Indiei permiteau o alimentatie destul de variata . Baza o constituia orezul, pregatit in nenumarate feluri, cu o mare diversitate de legume si de sosuri. Din faina de orez se pregatea si un fel de clatite mai groase , ceea ce reprezenta dejunul obisnuit. Mancarea taranului era pregatita din grau sau orz, fiarta sau prajita. O gama bogata de mancaruri era furnizata de zarzavaturi, in special de fasole si linte. Uleiul consumat pentru gatit era extras din seminte de in, de susan si de mustar. Trestia de zahar se consuma adesea in stare naturala, dar mai ales servea la prepararea unui suc foarte apreciat , precum si a zaharului , unul din produsele indiene cele mai cautate in alte tari. Numarul plantelor comestibile, folosite de indieni era imens. Foarte mult se foloseau mirodenile : piperul, mustarul,chimionul,coriandrul,maghiranul,cuisoarele, pentru pregatirea supelor si a sosurilor picante. In schimb indienii nu suportau mirosul de ceapa si de usturoi, care nu putea fi consumate decat in afara oraselor. Lumea modesta nu-si putea permite luxul carnii de vita decat foarte rar. Se multumea cu peste, cu pasari de curte (la marile sarbatori - carne de paun), sau cu ceea ce le furnizau pasararii : potarnichi,prepelite,vrabii,cocos salbatic etc. Mai rar, si numai cei instariti , consumau carne de berbec, de ied sau de vitel. Era interzisa de prescriptiile religioase carnea animalelor care dau lapte , in afara de gazela.

Carnea, in afara de cea de pasare, era pregaita numai fiarta, dar i se dadea gust adaugandu-i-se diferite sosuri . La mesele regelui sau ale nobililor se serveau ca desert branzeturi usoare, felii subtiri de nuca de cocos, perisoare de orez cu zahar prajite in unt, banane fierte in lapte dulce, prajituri variate pregatite cu unt si melasa, iar la urma orez cu sare si un paharel de zer. Ca bauturi la masa, mai obisnuite erau apa si laptele batut , dar si diferite sucuri din fructe fermentate. Taranii beau bauturi alcoolice , dar numai in carciumi, aceste bauturi fiind supuse unor taxe mari. Aceste bauturi erau pregatite pe baza de orez , suc de palmier, de nuca de cocos sau de melasa condimentata cu piper. Pranzul se desfasura dupa un anumit ritual. Mai intai , in semn de respect, copiii spalau picioarele parintilor. Apoi, femeia il servea pe sot ducandu-i un vas cu apa de spalat pe maini, pe urma felurile de mancare, fiecare pe o frunza de bananier. Barbatul manca, servindu-se numai de degetele mainii drepte, si la urma se spala pe dinti. Dupa care, incepea sa manance si sotia, servita de copii. Acestia mancau dupa ce mama terminase masa.

Periplul nostrum nutritional ,,continua" si ajungem in China antica unde societatea era dominata de percptele si morala filozofica confucianista si in care alimental era privit ca un medicament . Elementul de baza in alimentatia chinezilor din nord era meiul (consumat de obicei sub forma de mamaliga), iar in sud, orezul. Graul, introdus in China probabil din apus, precum si orzul au ramas totdeauna pe plan secundar.

Din mei (si la fel din orez si din orz) se pregatea, si se pregateste si astazi, prin fermentatie o bautura alcoolica, asemanatoare cu berea, condimentata cu mirodenii. Aceasta bautura este apreciata si astazi. Vita- de- vie, a fost introdusa din Asia Centrala in sec II sau I i.e.n. , dar si peste un mileniu vinul a ramas inca un lux pe care si-l poate permite numai curtea imperiala. Chinezii nu aveau nici o restrictie de ordin religios in materie de alimentatie cu carne (ca indienii, evreii sau arabii). Numai chinezii budhisti se abtineau de la carne,oua,ceapa sau usturoi. Carnea de bovine era accesibila numai celor bogati. Mai mult ca orice se consuma carnea de porc si de caine , special ingrasat cu mei si alte cereale. Legumele si fructele ofereau un repertoriu culinar bogat si variat. Chinezii nu consumau deloc nici laptele, nici produsele lactate.

Ajunsi in tara ,Soarelui Rasare ,Japonia observam obiceiurile alimentare ale locuitoriilor acestei tari.Baza alimentatiei, care varia, evident dupa regiuni,epoci,situatie economica si clasa sociala a respectivului japonez, era orzul,meiul si in mare cantitate bobul. Orezul a inlocuit painea , dar numai incepand din sec. XV-lea. La acestea se adauga o bogata gama de zarzavaturi. Carnea, interzisa de prescriptiile buddhiste, se consuma totusi, mai ales carnea de vanat (cerb, mistret, iepure, viezure, capra salbatica), inclusiv pasari , de la prepelite, sitari, vrabii sau fazani, pana la soimi, berze si gsaste salbatice. Zonele de coasta ofereau din abundenta o imensa varietate de pesti, crustacee si alge marine.

Animalele domestice aveau un rol neansemnat in alimentatie ; boul si oaia, extrem de rare in Japonia, au aparut foarte tarziu , iar porcul , abia in secolul trecut. Se consumau multe oua ; in schimb japonezii nu foloseau in alimentatia lor grasimea, uleiul, laptele, untul sau branza. Fructele nu erau considerate o hrana. Zmeura, coacazele sau murele, de pilda, erau necunoscute. Marul, parul sau piersicul au inceput sa fie plantati in Japonia abia la sfarsitul secolului trecut. Dudul japonez nu da fructe. Varietatile existente de prun si cais dadeau un fruct de o calitate cu totul inferioara ; ciresul salbatic era cultivat numai pentru flori. Foarte rare erau smochinul si vita- de- vie ; se cultivau in schimb portocalul si pepenele galben. Vechea Japonie nu cunostea nici vinul, nici berea, nici cafeaua. Bautura cea mai raspandita a fost dintotdeauna saké , obtinuta prin distilarea orezului fermentat si avand o tarie de 10-14 grade . Zaharul, importat din China , incepand din sec VIII , era socotit la inceput un medicament. Ceaiul, adus din aceeasi tara in anul 1187, a devenit peste trei secole de uz curent la toate nivelurile sociale, baut fara zahar, rece si in cesti minuscule. In Japonia consumul ceremonial al ceaiului a cunoscut o prima faza, medico-religioasa. Preotii buddhisti obisnuiau sa bea ceaiul spre a-i tine trezi in timpul meditatiilor nocturne. In a doua faza , inceputa prin 1330, nobilii obisnuiau sa se reuneasca, intr-o ambianta de lux rafinat, sa serveasca o masa compusa numai din raritati si la sfarsit sa se retraga intr-o mica incapere (sala de ceai), unde aristocraticul divertisment consta in a gusta si ghici nuanta bauturii, incercand sa distinga intre 70-100 de varietati de ceai.

In 1594 incepe a treia faza : ceremonia ceaiului, practicata si azi, este acum codificata riguros, elaborandu-se totodata doctrina adorarii simplitatii si frumosului vechii arte nationale. Ceremonia respecta o eticheta foarte complicata, in care tot ritualul era minutios stabilit : spalatul mainilor, curatatul si aranjamentul camerei, felul anumit de a suna clopotelul , forma cutiei de ceai si a vasului de ars parfumuri , aranjatul florilor , intrarea in casa si iesirea apoi in gradina a invitatilor .

Grecia antica,leganul unei civilizatii infloritoare pe care numai Cetatea etrna a Romei a reusit sa o egaleze, intre civilizatiile europeene avea obiceiuri culinare diferentiate pe clase sociale.

In general greci erau sorbi la mancare, majoritatea se limitau la doua mese pe zi. Dimineata, cateva bucati de lipie inmuiate in vin, eventual cateva masline si smochine. Lipia, articolul principal in alimentatie, era din faina de orz, secara, ovaz sau de grau (care insa era mult mai scump). In afara de lipie, uneori condimentata cu diferite arome de plante, pentru cei saraci alimentul cel mai obisnuit era pestele sarat sau afumat. Ciorbele de asemenea erau mancarea saracului. Legumele erau consumate crude sau fierte, pregatite sub forma de salate, cu otet, sare si untdelemn. Maslinele se gaseau din abundenta. O importanta deosebita aveau in bucataria grecilor ceapa si usturoiul. Laptele (mai ales de capra) si branzeturile se consumau mult ; iar ca desert fructe (nuci, smochine uscate, struguri) si turta dulce. Fireste ca regimul alimentar varia dupa posibilitatile economice ale fiecaruia, precum si dupa regiuni : in Bogata regiune a Beotiei se manca mai mult si mai bine, in timp ce Sparta, cu faimoasa ei ''ciorba neagra'' ca fel de mancare obisnuit, era renumita prin alimentatia ei primitiva.

Peste tot carnea (care era scumpa, mai putin cea de porc) si vinul erau articole rezervate celor bogati. In loc de vin se bea un amestec de miere cu apa (hidromel) in fermentatie alcoolica. Majoritatea grecilor mancau carne aproape numai la sarbatori, cu ocazia sacrificiilor, cand carnea animalelor sacrificate se impartea celor de fata. La mesele celor bogati se servea nu numai carne de animale domestice, ci si vanat (mistret, cerb etc) ; carnea cea mai pretuita fiind cea de iepure. Carnea era pregatita cu felurite sosuri, care erau in acelasi timp dulci si picante. Vinul se bea amestecat in proportie de doua parti apa si o parte vin. Nici la mesele cu invitati, la mesele de ocazii, la sarbatori familiale, nu se serveau un meniu prea variat si copios : se dadea mai multa atentie felului in care erau prezentate mancarurile si in care era organizata masa. Cand se organizau ospete, la care sotiile erau riguros excluse, invitatii barbati contribuiau cu totii, sau fiecare isi aducea mancare de acasa. Un invitat isi putea aduce un alt invitat personal, al sau. La intrare, un sclav scotea incaltamintea oaspetilor si le spala picioarele. Oaspetii se asezau, intinsi cate doi pe un pat-sofa, rezemandu-se in cotul stang. Li se aducea mai intai un lighean cu apa ca sa-si spele mainile, apoi la fiecare pat-sofa cate o masuta pe care erau aranjate mancarurile. Se manca cu degetele, din strachini de lemn, de ceramica sau din farfurii de metal ; se foloseau un fel de linguri si mai rar cutite. Bineinteles ca nu existau fete de masa sau servetele ; consumatorii isi stergeau buzele si degetele cu miez de paine.

In timpul mesei nu se bea decat apa. La sfarsit oaspetii se spalau din nou pe maini. Masutele erau scoase, sclavii curatau incaperea de resturile de mancare aruncate pe jos, apoi aduceau alte masute, vinul, apa si un vas mare in care urma sa fie facut amestecul. Din acest moment incepea partea a doua a ospatului.

Alimentatia vechilor romani, in primele timpuri era simpla, ca mai apoi sa devina destul de variata si , ca mod de preparare, foarte diferita de a noastra. Painea a ajuns un aliment comun abia in sec II i.e.n. Pana la acea data, in loc de paine se consuma un fel de fiertura, un terci, din mei sau din faina de grau cu tarate, fierte in apa sau in lapte , la care se adauga , dupa gust si dupa posibilitati, oua, branza, miere, condimente diferite, bucati de carne sau maruntaie. Acest terci a ramas pana in epoca imperiului mancarea de baza, aproape zilnica, a celor saraci. Painea, din faina de grau, sau mai modesta, din orz, a ramas mult timp un articol de lux. Romanii consumau mai multe calitati si varietati de paine : pregatita cu lapte, sau cu untdelemn, sau cu untura, sau cu condimente, sau cu oua, sau chiar cu stafide. Taranii consumau carne de oaie si de capra, extrem de rar carne de vaca ; carnea de porc puea fi apreciata numai de cei avuti. Pentru mesele celor foarte bogati se vanau cerbul si mistretul , in timp ce iepurii si harciogii erau ingrasati in crescatorii. Dintre pasari, cele mai apreciate la marile ospete erau fazanul, bibilica si in special paunul ingrasat.

Laptele dulce era folosit mai mult pentru prepararea mancarurilor decat baut. Romanii beau mai ales lapte acru, de oaie si de capra, foarte rar lapte de vaca. Pregateau cascaval si diferite branzeturi, condimentandu-le cu tot felul de ierburi, de fructe si diferite substante aromatice ; in schimb nu consumau defel smantana sau unt. Desi cunosteau uleiul de nuca, de migdale, de susan, de rapita , romaniiiintrebuintau in alimentatie numai untedelemnul de masline. Maslinele se consumau in mare cantitate, proaspete sau conservate ; indulcite cu miere se serveau fie ca aperitiv, fie ca desert. Taranii mai faceau si un fel de turta din masline tocate si condimentate cu diferite ierburi aromatice. Smochinele, strugurii, alunele si nucile se mancau cu paine. Conservate prin uscare, merele, perele si prunele erau mancarea frecventa a taranilor iarna. Dar marea pasiune gastronomica a romanilor era pestele, precum si numeroasele specii de crustacee si moluste. In timp ce pessele cel mai comun de mare si de rau era la indemana oricui, la mesele celor bogati erau preferati sturionii si calcanul. S-au pastrat numeroase retete culinare si multe informatii privind bucataria romanilor. In general, retetele si preferintele lor pentru carnea anumitor animale sau pasari raman foarte departe de gusturile lumii moderne. Carnea de porumbel, de exemplu, era pregatita cu miere, curmale, piper, otet, untdelemn si mustar ; tiparul se servea cu piersici drept garnitura ; iar alte specii de pesti erau preparati nu mai putin straniu : cu prune, marmelada de caise sau cu pireu de gutui. Romanii erau foarte lacomi de ciuperci, pe care insa le pregateau cu miere de albine.

In toate retetele de bucatarie romane figurau din abundenta substante aromatice, unele cu totul neobisnuite : pistil de sofran, suc de trandafiri etc . Asocierea de elemente picante cu elemente dulci era proprie bucatariei romane. Dulciurile pe care le pregateau romanii foloseau, ca elemente principale si in cele mai neobisnuite combinatii, mierea, branza, vinul, grasimea de porc, anasonul si chimionul. Alte dulciuri preferate erau : omleta pregatita cu lapte, apoi acoperita cu miere si cu piper ; sau nuci, migdale si curmale fierte in miere si la urma aromatizate cu felurite condimente picante. Dupa dulciuri urmau fructele uscate si , vinul. Romanii dispretuiau berea, bautura curenta in Hispania, in regiunile dunarene, in Galia. Masa principala a unui roman era cina. Dimineata, romanii luau o mica gustare : paine, branza, masline sau miere, iar la pranz, mancare rece, de obicei ramasa de seara precedenta.

Geto- Dacii aveau o alimentatie foarte diversificata , care se regasea in preparate simple dar nutritive ce se armonizau cu regimul activ de viata si clima temperata continentala. Alimentatia includea cereale lapte si lactate carne, legume si fructe ,grasimi condimente si bauturi .

I. CEREALE SI LEGUME
1. CEREALE
    a.Meiul este cereala cea mai des intalnita in asezarile dacice. Meiul putea fi consumat in mai multe moduri: macinat apoi fiert in apa sau lapte (putandu-se adauga si alte ingrediente cum ar fi branza, miere, oua, etc), terci de mei in care dacii introduceau frecvent spanac sau loboda, faina dadea un ferment (drojdie) prin amestecare cu vin dulce. Terciul de mei este cunoscut atat in lumea greco-romana dar si de catre celti, sarmati, probabil germani etc.
    b.Graul este a doua cereala ca importanta in siturile dacice. Graul a constituit baza alimentatiei pentru majoritatea popoarelor Europei. Dacii au preferat cateva specii: Triticum aestivum, Triticum dicoccum si Triticum monococcum. Graul putea fi gatit fie fiert sub forma de terci, fie macinat si utilizat la producerea unor lipii sau chiar a painii dospite. Desi nu s-au gasit bucati de paine carbonizata, se poate presupune existenta acesteia si la daci, dupa cazul popoarelor europene din acea perioada. Un argument in acest sens ar fi cuptoarele menajere descoperite in asezarile dacice. Prepararea painii necesita apa, sare si ferment
    c.Secara . Aceasta apare in asezarile dacice numai insotita cu semintele altor cereale (amestecate sau separate). Secara are calitatile nutritive net superioare celorlalte cereale. De obicei s-a gasit un amestec de grau si secara in raport de 2:1. Amestecarea fainii de grau cu cea de secara se intalneste in bucataria romaneasca pana tarziu in epoca moderna.
    d.Orzul are multe avantaje: dezvoltare vegetativa rapida, rezistenta la frig si seceta. Orzul putea fi consumat fie fiert, sub forma de terciuri, singur sau impreuna cu leguminoase, fie transformat in faina si utilizat la producerea lipiilor si a painii. Columella mentioneaza ca painea din faina de orz era mai buna decat cea de grau, de calitate inferioara. Faina de orz s-a folosit pana nu demult la obtinerea mamaligii, atunci cand taranii nu aveau la indemana porumb. O alta modalitate importanta de utilizare a orzului era prin obtinerea maltului si fermentarea lui pentru bere.
    e.Ovazul. Acesta apare insa mult mai rar. Probabil ca aceasta cereala era utilizata in hrana animalelor ca furaj, dar intrebuintarea ei ca aliment de catre comunitatile umane, nu este exclusa. Se putea prepara ca fiertura, simpla sau in combinatie cu alte cereale si legume sau transformat in faina si folosit la prepararea painii, in amestec cu faina de grau. Se pare ca faina din aceasta planta are proprietatea de a intarzia rancezirea produselor vechi (unt si a lapte inchegat).
2. LEGUME
    a.Lintea, apare adesea in combinatie cu alte plante cerealiere sau leguminoase. Lintea era consumata sub forma de fiertura impreuna cu alte cereale sau legume (intreaga sau zdrobita), posibil si carne, grasimi (animale sau vegetale) si produse lactate sau sub forma de supa.
    b.Mazarea era destul de rara. Ambele legume se puteau consuma fierte sub forma de supa sau terci (singure sau amestecate).
    c.Bobul, se pare ca a aparut pe teritoriul Romaniei este intalnit rar dar in cantitati destul de mari . Bobul putea fi consumat ca si celelalte legume sub forma de terci simplu sau in amestec.
    d.Nautul intalnit foarte rar, este extrem de rezistent la frig. Se prepara atat prajit cat si fiert. Consumul acestuia se facea insotit cel mai adesea cu de o turta de branza.
    e.Spanac, loboda (Atriplex patula), macris (Rumex acetosela), morcov (Daucus carota) etc. Acestea se consumau fie crude (salate), fie gatite (supe sau terci, singure sau amestecate). Interesant este ca, de obicei, spanacul este insotit de mei. Macrisul, datorita frunzelor sale acre, putea fi folosit crud, ca salata sau pregatit ca si spanacul.
    e.Usturoiul. Se consuma crud (salata) sau intra in compozitia unor feluri de mancare, fiind pastrat impletit ca o funie.
    f.Este destul de probabil ca dacii au consumat si alte tipuri de plante cum ar fi de exemplu ciupercile, chiar daca arheologic acestea nu lasa nici o urma, ciupercile cresc in toate zonele de relief, de primavara pana toamna tarziu si sunt frecvent consumate de oameni fie crude fie gatite (prajite, fierte).
    Spre deosebire de cereale care se puteau conserva foarte usor, legumele erau consumate doar in sezoanele cand se culegeau sau conservate prin diverse procedee: uscarea la soare, saramura,etc.

3.FRUCTE
    a.Strugurii, folosti pentru obtinerea vinului, erau consumati si cruzi.
    b.Marul putea fi consumat crud sau transformat prin fermentare in bautura.
    c.Se poate presupune si consumul fructelor de padure: fragi, zmeura, afine, mure etc.

II. CARNE
    a.Pe primul loc in preferintele alimentare ale dacilor era carnea de vanat ,carnea de vita fiind rar consumata. Resturi osteologice apartinand acestor mamifere s-au gasit in toate siturile. Vitele erau crescute in principiu pentru produse secundare (lapte, branza), eventual pentru reproducere si munca, aceste animale fiind sacrificate in general la maturitate. Vitele din epoca dacica, erau probabil de talie relativ mica si aveau o constitutie supla. Aceasta perioada este numita 'regresiunea dacica'.
    b.Pe locul doi in preferintele culinare ale dacilor, par a se situa suinele.

Porcinele erau tinute in exclusivitate ca producatoare de carne si eventual grasimi, de aceea si strategia de crestere si planificarea sacrificarii se deosebeau radical fata de cea adoptata pentru speciile folosite in scopuri, mai cu seama utilitare. Tipul crescut de daci pare a fi unul primitiv, cu o crestere inceata, apartinand unei rase cu talie destul de mica. Acest luau ar explica si sistemul de gestionare al turmelor, in majoritatea siturilor predominind animalele taiate in jurul varstei de 2 ani (se pare ca atingeau maturitatea sexuala mai tarziu, ajungand la greutatea optima de sacrificare abia la 2 ani). In foarte putine situri se intalnesc suine sacrificate tinere si tot asa numarul exemplarelor batrane este destul de redus. Se poate spune deci, ca majoritatea indivizilor erau sacrificati la sfarsitul perioadei de crestere si pastrati doar cativa pentru reproducere, stiut fiind ca dupa o anumita varsta cresterea lor devine nerentabila.
    c.Ovi nele si caprinele erau utilizate si ele pentru obtinerea de carne, dar si de produse secundare (lana, lapte). Rasele de ovine crescute in epoca dacica erau suple, apartinand unui tip neameliorat inca. S-a remarcat preponderenta in asezari, a oilor si numarul mic de capre crescute de daci. In ceea ce priveste gestionarea turmelor de oi, ea este orientata fie spre productia de carne - caracterizata prin sacrificarea unor animale tinere (intre 6 luni si 2 ani), fie pentru obtinerea de produse secundare.
    d.Cabalinele par sa fi constituit si ele o sursa de carne, dupa cum o dovedesc unele descoperi de resturi osteologice provenite de la cai, care apar la fel de fragmentate ca si cele ale altor specii, prezentand urme de arsuri (etc.)
   e.Intr-o foarte mica masura in alimentatia comunitatilor geto-dace se pare ca intrau si canidele, dupa cum o dovedeste prezenta unor resturi osteologice arse sau cu urme de retezare cu unelte taioase. Acest animal intra si in alimentatia altor populatii (celti, germani etc.).
    f.La aceste specii se adauga aparitia in asezarile epocii unor resturi osoase de pasare apartinand gainii domestice. Se consumau atat exemplarele tinere cat si cele adulte. Datorita taliei specifice mici, rolul gainilor in asigurarea proteinelor animale este destul de redus. Nu trebuie uitat insa, ca ele erau si furnizoare de oua.
    g.Gasca domestica este foarte rar intalnita.
    h.Ca in cazul gainilor si in cazul pestilor, resturile osoase sunt destul de putine in asezari (s-au pastrat in general oase de la pesti de mari dimensiuni, restul fiind probabil distruse de aciditatea solului). Practicarea pescuitului de catre dacii din asezari aflate in apropierea unor cursuri de apa, este incontestabila mai ales ca in numeroase astfel de asezari au fost descoperite unelte de pescuit (carlige de undita, greutati de la plasele de pescuit etc).
    i.Tot un caracter sporadic si fara o importanta foarte mare in alimentatia comunitatilor dacice, o are si culesul scoicilor si al melcilor, ale caror cochilii au fost destul de des descoperite in cateva asezari dacice.
    j.Spre deosebire de cele doua ocupatii pomenite anterior, vanatoarea se practica pe scara ceva mai larga. Se vanau cu precadere animale mari - cerbul si mistretul, disputandu-si adesea primatul in descoperirile arheologice,

la acestea adaugandu-se capriorul, bourul, ursul, iepurele etc. Vanatoarea avea asadar un caracter preponderent alimentar, furnizand o cota importanta din carnea necesara locuitorilor asezarilor, ajungand in unele cazuri la procente foarte mari. Si materialul provenit de la aceste animale are un aspect tipic de 'resturi de bucatarie' prezentand sparturi, taieturi, arsuri etc.

Gatitul carnii . In antichitate predomina consumul carnii fierte, poate si datorita faptului ca se obtinea in acest fel si supa si carne. Se intalneste deasemenea consumul carnii pregatite prin prajire, fie in cuptoare, fie in frigari, rar pe gratar. Utilizarea gratarului pentru gatirea carnii era cunoscuta, desi era utilizata rar . Cantitatile mari de carne obtinute prin sacrificarea unor animale domestice sau vanarea unora salbatice, impuneau necesitatea conservarii carnii. Doua posibilitati simple de pastrare erau afumarea si conservarea prin sarare.

III. GRASIMI
Grasimile animale , cele mai frecvente puteau fi untura de porc si seul. Cercetatorii sunt insa de parere ca suinele crescute de daci, de un tip primitiv, nu ofereau o cantitate prea mare din acest produs.
Grasimile vegetale. Descoperirea in urma sapaturilor arheologice a numeroase amfore, ar putea fi un indiciu pentru importul uleiurilor sudice. Tot in urma sapaturilor arheologice a fost pusa in evidenta existenta in asezarile dacice a unor plante, care au un continut ridicat de ulei: lubit (Camelina sativa), mac (Papaver somniferum), mustar (Sinapis alba).

Din acestea se puteau obtine uleiuri comestibile, dar care puteau fi intrebuintate si in alte scopuri: iluminat, tabacitul pieilor etc.

IV. LACTATE
a.Columella pornind de la aceiasi preponderenta a produselor lactate in alimentatie, ne spune ca cei mai multi dintre nomazi si geti se numesc 'bautori de lapte'. Accentul cadea probabil pe laptele de vita. Laptele de oaie si de capra se situeaza in preferintele culinare ale dacilor pe locul doi.
b.Transformarea laptelui in branza era necesara in primul rand din motive de conservare.
c.In privinta consumului de de lapte acru si unt izvoarele istorice nu ofera date de certitudine .
V.CONDIMENTE
a.Intre condimente, pe primul loc se situeaza sarea, indispensabila in alimentatia umana. Exista mai multe posibilitati de obtinere a sarii: evaporarea apei de mare, extragerea din mine etc. Dacia dispunea de importante zacaminte de sare, aflate in general la mica adancime sau la zi, incat foarte probabil principala sursa de obtinere a sarii a fost extragerea din saline.
b.Otetul, obtinut in general din vin, putea sa intre si el in compozitia anumitor feluri de mancare.
c.Dintre mirodenii avem pomenita o singura planta - mustarul ale carui seminte se pare ca intrau in componenta unor mancaruri de linte, bob.

VI. BAUTURI
a.La daci era cunoscut si apreciat vinul conform izvoarelor scrise si descoperirilor arheologice, care atesta existenta vitei- de- vie si a productiei de vin la daci. In multe asezari au fost descoperite seminte de struguri si de asemenea, numeroase fragmente de amfore de productie locala. La consumul vinurilor de productie proprie, se adauga a vinurilor de import provenite in principal din lumea greaca, dupa cum o dovedesc amforele cu stampile epigrafice.
b.O alta bautura frecventa in lumea barbara era berea.
c.Probabil ca au existat si alte bauturi (mied) dar informatii referitoare la ele nu s-au pastrat pana la noi.

Trecand de la antichitate la Evul Mediu , baza alimentatiei taranului nu s-a schimbat foarte mult, constituind-o tot cerealele. Cele mai mult folosite erau orzul(in primul rand), secara si graul. Ovazul intra mai ales in pregatirea supelor si a fierturilor , in care mai puteau intra legume(fasole,mazare,ceapa), seminte de canepa sau produse salbatice(castane,ghinda). Numai catre sfarsitul Evului Mediu, ovazul si alte cereale vor ramane ca hrana exclusiv pentru animale. Incepand din secolul al XII-lea, ameliorarea conditiilor de trai a permis ca in alimentatia taranilor sa intre mai multe proteine : carne, pasari de curte, oua(consumate in mare cantitate), branzeturi(mai mult din lapte de oaie), peste proaspat, sarat sau afumat, vanat. Consumul de carne de bovine si de ovine venea dupa carnea de porc. In orice caz, taranii din Occident, consumau incomparabil mai multa carne decat cei din Asia sau cei din Africa.

Majoritatea mancarurilor erau pregatite intr-o forma intermediara intre supa si tocana, cu sosuri in care intrau miez de paine, ceapa, zeama de agurida si nuca. La acestea se mai putea aduga piperul, care insa consta enorm. Deosebirea intre masa unui nobil si cea a unui taran instarit era minima. Alimentatia nobililor se deosebea de cea a taranilor prin faptul ca primii consumau mai multa carne. In primul rand vanat (taranilor le era interzis sa vaneze in paduri) : iepuri, cerbi, capre de munte, mistreti, ursi, porumbei, cocosi de munte, pauni, lebede, cocori, fluierari. Dar baza ramanea tot carnea de porc, iar mai tarziu, abia spre sfarsitul sec al XIII-lea, si de vita si de oaie. Carnea de cal nu se manca nici de catre tarani. Un loc important la masa il ocupa desertul : mai ales produse de patiserie si prajituri pe baza de miere si de fructe. Fructele crude locale(mere,pere,cirese,capsuni,etc) se mancau de regula in afara mesei. La mesele celor bogati se gaseau si fructe aduse de regula din Orient : pepene galben,caise,portocale,curmale sau smochine. Bautura celor saraci era cidrul, mai ales cel de pere, mai putin acru si care, lungit cu apa, era si bautura copiilor. Berea era o bautura obisnuita in regiunile septentrionale, mai ales in Anglia si Germania ; in alte parti nu era pretuita, decat de femei ; barbatii o beau numai cand n-aveau vin. Incepand din sec al XV-lea , la pregatirea ei s-a adaugat si hameiul. Uneori berea era indulcita cu miere , sau aromatizata cu menta. Dar bautura prin excelenta a Occidentului medieval , era vinul, considerat un izvor de sanatate si o binecuvantare a Cerului . Dupa anul 1000, vita- de- vie era cultivata peste tot .

Unele regiuni erau specializate in producerea de vinuri albe,usoare, sau in vinuri rosii,tari. Barbatii beau vinul curat, iar femeile si oamenii bolnavi cu apa . Mesele in casele nobililor se desfasurau respectandu-se anumite reguli, incepand cu spalatul mainilor, care se repeta si la sfarsitul mesei.

Indiferent daca se folosesc felurile traditionale sau cele mai diversificate retete, ramane adevarul spus de cunoscutul gastronom Ali-Bab , ca arta culinara e definita ca fiind 'Asocierea alimentelor astfel incat sa le faci cat mai gustoase si digerabile '.