Fundamentele metodei montignac dovedite stiintific

FUNDAMENTELE METODEI MONTIGNAC DOVEDITE STIINTIFIC

In numarul din noiembrie 2001, British Journal of Nutrition, una din revistele stiintifice cele mai prestigioase, a publicat un studiu canadian care dovedeste fundamentele stiintifice ale metodei M[1].

Autorii acestui studiu sunt eminenti cercetatori ai Universitatii din Quebec, al carui sef de varf, profesorul Jean Dumensil, a pierdut 21 Kg in 1996 urmand metoda M. Impresionat de propria sa performanta, el a vrut, in calitatea sa de cercetator, sa aprofundeze misterele stiintifice.

A intreprins deci, cu echipa sa si cu colaborarea a doi din colegii sai eminenti (profesorul Angelo Tremblay, nutritionist si  profesorul Jean-Pierre Despres, specialist in boli lipidice), un studiu experimental constand din compararea metodei M. cu regimurile obisnuite recomandate de instantele medicale oficiale.

Pentru acest studiu, au fost recrutati 12 oameni, voluntari (varsta medie: 47 de ani), cu o suprasarcina ponderala importanta (greutate medie: 103,5 kg). Indicele lor de masa corporala era ridicat (IMC: 33) cu toate ca erau absolut sanatosi.

Acest grup a fost deci supus la 3 regimuri diferite, durand cate 6 zile, cu intervale de repaus de 2 saptamani intre regimuri. Pentru fiecare perioada de 6 zile, toate mesele erau luate la centrul de cercetare din spitalul  Laval din Quebec. Bineinteles, tot ce mancau era calculat cu precizie.

Analizele sanguine au fost facute la inceputul si la sfarsitul fiecarei perioade a experimentului, ultima zi facand obiectul recoltarii de sange la fiecare ora, in scopul de a masura variatiile orare ale concentratiei glucozei, insulinei si trigliceridelor pe parcursul unei zile tip.

Cele trei regimuri ca au facut obiectul experimentului erau urmatoarele:

Regimul 1: Cel recomandat de AHA (American Heart Association), asociatie cardiologica americana. Acest regim este slab in aportul lipidic dar nu impune nici o restrictie cantitativa a hranei.

Regimul 2: Corespundea metodei M. care recomanda mai ales alegerea glucidelor dintre cele al carui IG este scazut. Natural, el nu comporta nici-o restrictie, participantii putand manca ad libitum[2] alimentele diferitelor meniuri.

Regimul 3: Corespundea dietei AHA (American Heart Association) dar limitata de aceasta data la acelasi numar de calorii care au fost consumate spontan in timpul regimului 2, saptamana M.

Regimul AHA a fost ales pentru ca el constituia in America de Nord o referinta in domeniul prevenirii bolilor cardio-vasculare. Acest regim nu a avut niciodata ca obiectiv principal slabirea. El a fost conceput in principal, pentru a ameliora bilantul lipidic. De aceea el nu comporta a priori restrictii cantitative. El nu stinghereste experimentul, pentru ca el este construit pe aceleasi recomandari ca acelea pe care le fac nutritionistii oficiali: putine grasimi si multe glucide, fara a face distinctie intre acestea din urma.

Ipoteza de plecare a lui Dumesnil era ca regimul 2 (Montignac) va conduce participantii la a manca mai putine calorii decat in regimul 1, de bine ce in amandoua cazurile pot manca ad libitum. El a remarcat efectiv, urmandu-l personal, ca efectul de satietate in cazul metodei M era foarte mare. Aceasta ipoteza s-a confirmat de altfel exact, asa cum vom vedea si noi cand il vom urma.

In ce priveste regimul 3, in masura in care el era limitat in cantitate, se poate spune ca era o versiune restrictiva a regimului AHA, ceea ce corespunde putin regimurilor de slabire care sunt prescrise in spitale si de catre majoritatea nutritionistilor traditionali. 

REZULTATE IN TERMENI NUTRITIONALI

Era deci interesant de observat pentru fiecare experiment in parte numarul mediu de calorii ingerate dar si repartitia proportionala de micronutrimente a fiecaruia. La fel, era interesant de comparat variatia greutatii si circumferinta taliei chiar daca perioada de observare nu a fost decat de 6 zile. Aceste rezultate sunt indicate in tabelul de mai jos:

Prima remarca care se poate face este ca numarul de calorii consumate in regimul 2 este cu 25 % mai mic decat in regimul 1, in conditiile in care mancarea era servita liber. Acest rezultat este cu atat mai  surprinzator si semnificativ cu cat consumul mai mic in regimul Montignac se face fara efort.

Profesionistii nutritiei stiu ca o diminuare de asemenea importanta a aportului caloric nu este in mod obisnuit posibila decat prin luarea de medicamente care taie foamea. De altfel, mare parte dintre acestea au fost retrase de pe piata, tinand cont de efectele secundare. De exemplu, chestionarele completate de participanti la sfarsitul experimentului arata ca ei au fost perfect satui in cursul urmarii regimului M.

In schimb, chestionarele completate la sfarsitul regimului 3 (versiunea restrictiva a regimului AHA) arata ca participantii nu au fost satui. Unii voiau chiar sa paraseasca experimentul, atat de rau suportau restrictia cantitativa. Acest comportament este de altfel perfect coerent cu refuzul regimurilor hipocalorice.

MECANISMUL PIERDERII IN GREUTATE

Reducerea spontana a aportului caloric in regimul 2 este una din explicatiile succesului acestei metode. Urmarea ei este efectiv, deosebit de lejera, in masura in care se atinge usor un nivel satisfacator de satietate, mancandu-se putin.

Sunt doua explicatii ale acestui fenomen. Mai intai proportia de proteine consumate spontan este foarte importanta. Ori, numeroase studii au demonstrat ca proteinele au un efect de saturatie superior celui al altor nutrimente. Dar mai ales, glucidele in metoda M. sunt alese exclusiv printre cele care au un IG scazut. Experienta aratat ca ele au si un efect de saturatie relativ ridicat. In plus, limitand varful glicemic, glucidele cu IG scazut impiedica hipoglicemiile reactionale care prelungesc in general senzatia de foame.

In termeni de pierdere in greutate si de modificare a circumferintei taliei, cu regimul 2 apare reducerea este cea mai semnificativa: de doua ori mai importanta decat cu regimul 3, in conditiile in care numarul de calorii consumate este identic.

DIFERENTA IN TERMENI DE ECHILIBRU ALIMENTAR

Este interesant de observat ratia cantitatilor de nutrimente pentru regimurile 2 si 3 in raport cu cele ale regimului 1. Tabelul de mai jos ne permite sa cunoastem mai bine variatiile de la un regim la altul.

Astfel, in raport cu regimul de control (regimul 1) remarcam ca metoda M. produce spontan o diminuare cu 49 % a glucidelor si cu 20 % a lipidelor, timp in care aportul proteic creste cu 55 %. Este vorba aici, dupa parerea profesorului Dumesnil, de o modulatie potential interesanta, cu atat mai mult cu cat diminuarile se fac in detrimentul lipidelor rele si glucidelor rele. Spre exemplu, nu a fost niciodata demonstrat ca o crestere a aportului proteic de acest ordin, poate avea vre-un oarecare inconvenient.

REZULTATE ASUPRA CONCENTRATIEI

DE GLUCOZA SI DE INSULINA

In acest studiu, era important pentru Dumesnil sa puna in evidenta efectele metodei M. asupra glicemiei si insulinemiei, care sunt unul din fundamentele metodei.

Curbele de mai jos arata deci, evolutia concentratiei de glucoza si de insulina observate de-a lungul ultimei zile din fiecare regim.

(Reprodus cu permisiunea British Journal of Nutrition)

In figura 1, continand glicemia, cele trei varfuri corespund la trei mese. La micul dejun, cele trei regimuri induc o crestere sensibila a glicemiei, in timp ce dupa pranz si cina glicemia este inferioara cu metoda M. Varful glicemic mai ridicat dimineata, acelasi in metoda M., se explica prin faptul ca este vorba de o masa cu predominanta glucidica a carei rezultanta glicemica este mult mai ridicata decat la celelalte doua mese.

Figura 2 arata ca nivelurile insulinei sunt intotdeauna, indubitabil mai scazute cu metoda M. (se intelege dupa micul dejun). La sfarsitul zilei, concentratia de insulina este de altfel asemanatoare cu aceea care era in timpul regimului M.

Acest punct, este in mod particular important caci demonstreaza ca potentialul metabolic al alimentelor are importanta mai mult decat continutul energetic, ceea ce constituie unul din fundamentele metodei M.

Rezultatele acestui studiu sunt dovada manifestata ca, criteriile IG-ului pot fi utilizate pentru o buna cunoastere a diminuarii, in mod substantial, a concentratiei de glucoza si insulina, procurand in totalitate un grad satisfacator de satietate. In acest fel se va putea diminua sau preveni hiperinsulinismul, care este un factor de risc al diabetului, al obezitatii si al unor afectiuni cardio-vasculare.

REZULTATE ASUPRA PROFILULUI LIPIDIC

Din toate rezultatele observate in timpul acestui experiment, cele obtinute pe planul factorilor de risc cardio-vascular sunt cert cei mai spectaculosi.

Tabelele urmatoare rezuma efectele celor trei regimuri privitor la profilul lipidic:

REGIMUL 1

(dieta AHA urmata de bunavoie)

Schimbarile statistic semnificative, sunt urmatoarele:

o coborare cu 10 % a colesterolului HDL (colesterolul "bun");

o crestere cu 9 % a raportului colesterol total/colesterol HDL ;

o crestere cu 28 % a trigliceridelor.

Toate aceste schimbari sunt negative si merg efectiv, impotriva rezultatului dorit.

Suntem obligati sa constatam ca acest regim produce o agravare a factorilor de risc cardio-vascular. Ori sa nu uitam, ca acest mod de alimentare este, paradoxal, cel care este recomandat prin organismul american cel mai oficial in materie de prevenire cardio-vasculara. Este, de asemenea, chiar acela care este cel mai des prescris la pacienti cu o boala cardiaca sau care prezinta o hipercolesterolemie.

REGIMUL 2

(Metoda M.)

Se noteaza in acest caz ca, concentratia colesterolului HDL ramane neschimbata dar ca, global concentratia colesterolului regreseaza lejer. Raportul colesterol total/colesterol HDL se amelioreaza deci.

Dar ameliorarea cea mai spectaculoasa se refera la concentratia trigliceridelor care acuza o diminuare cu 35 %.

Diferenta intre concentratia ultimei zile a regimului 1 si ultimei zile a regimului 2 este inca mai semnificativa, pentru ca ea este superioara cu 70 %.

REGIMUL 3

(dieta AHA dar cu un aport caloric identic regimului 2, sau o diminuare energetica de 25 % in raport cu regimul 1)

Singura schimbare semnificativa este aici negativa. Se constata efectiv, o crestere a raportului colesterol total/colesterol HDL, ceea ce merge impotriva efectului dorit si trebuie deci, sa fie considerata ca nefasta.

ALTE MASURATORI EFECTUATE

INSULINA

Concentratia insulinei pe stomacul gol si in consecinta a hiperglicemiei provocata a fost masurata la sfarsitul fiecarui regim.

S-a putut asadar constata o diminuare deosebit de semnificativa a acestor parametri prin aplicarea regimului M. in conditiile in care nu au avut nici un efect notoriu cu celelalte doua regimuri.

Aceste rezultate merg, dupa parerea profesorului Dumesnil, in sensul unei diminuari a hiperinsulinismului si a rezistentei la insulina dupa ce a fost urmat regimul M. Si ele sunt cu atat mai surprinzatoare cu cat sunt observate dupa doar 6 zile. Vin asadar sa consolideze teza potrivit careia, rezistenta la insulina (originea diabetului de tip II) are in mod majoritar o origine nutritionala si mai ales un consum excesiv de glucide cu IG ridicat.

TALIA PARTICULELOR DE LDL

Acest parametru este efectiv considerat de acum incolo ca un factor de risc cardio-vascular, o talie mica fiind un factor care agraveaza riscul si invers o talie mare fiind un factor minor.

Ori, urmand regimul M., s-a putut constata ca talia particulelor dense de LDL era crescuta de o maniera semnificativa, in timp ce ea nu era marita cu celelalte doua regimuri.

O modificare si rapida si in sens pozitiv, doar prin modificarea alimentara, nu a fost descrisa niciodata, spune Dumesnil.

In acest context, este important sa amintim ca J-P. Despres (care a participat la acest studiu) a descris, spre exemplu, o triada metabolica in mod particular ucigatoare, care multiplica prin 20 riscul de aparitie a unui accident coronarian. Aceasta triada se regaseste mai ales la oameni care au o obezitate abdominala. Ea asociaza:

un hiperinsulinism;

o crestere a apolipoproteinelor B (care transporta colesterolul LDL);

o crestere a concentratiei particulelor mici de colesterol LDL.

Acest profil lipidic este, din nefericire, destul de frecvent. Si, dupa profesorul Dumesnil, metoda M. se arata in particular promitatoare in aceste cazuri, cu atat mai mult cu cat acest tip de pacient raspunde adesea, mai putin bine la tratamentele dietetice si medicamentoase traditionale.

CONCLUZII

Acest studiu confirma ideea ca recomandarile nutritionale oficiale care au fost construite pe modele teoretice, pacatuiesc printr-o absenta a rezultatelor. In unele cazuri, acestea din urma  merg chiar sa contrazica sfarsitul cercetarii.

Acest studiu demonstreaza dealtfel, ca metoda M. care pune esential accentul pe potentialul metabolic al alimentelor (si mai ales pe notiunea de IG pentru glucide) permite intr-un interval de timp foarte scurt (6 zile) sa modifice pozitiv numerosi parametri metabolici:

reductia calorica spontana, fiind pe deplin satul;

diminuarea greutatii si circumferintei taliei;

diminuarea glicemiei si a insulinei pe parcursul zilei;

diminuarea concentratiei de insulina pe stomacul gol si in consecinta a unei hiperglicemii provocate;

diminuarea concentratiei colesterolului total;

ameliorarea raportului colesterol total/colesterol HDL;

diminuarea spectaculoasa (-35 %) a concentratiei trigliceridelor;

cresterea marimii particulelor dense de colesterol LDL;

si prin voia rezultatelor:

diminuarea hiperinsulinismului si insulinorezistentei.

Acestea il fac pe profesorul Dumesnil sa spuna, ca metoda M. permite sa slabesti intr-o maniera eficace, fara frustrari (ceea ce ajuta la mentinerea rezultatelor pe timp lung) si ca de altfel ea constituie un mijloc formidabil de prevenire (vezi de reducere) a factorilor de risc cardio-vascular si de diabet de tip II.