VARSTA ADULTA TARZIE

Cine sunt de fapt batranii?

Momentul de inceput al varstei a treia este considerat in mod conventional varsta de 65 ani, deoarece pentru majoritatea indivizilor ea coincide cu pensionarea. Aceasta varsta este insa doar aproximativa. Statisticile afirma ca populatia de peste 65 de ani reprezinta in prezent cam 13% din populatia globului (in conditiile in care in 1950 reprezenta doar 7%), preconizandu-se o crestere a procentajului in urmatoarele decenii. Daca la inceputul anului 2000 in S.U.A. erau 34,5 milioane persoane de peste 65 ani, se estimeaza ca in anul 2030 vor fi aproximativ 70 milioane. Un alt lucru notabil este reprezentat de cresterea numarului celor cu varste "inaintate". De exemplu, comparativ cu 1990, in 1999 erau de 16 ori mai multe persoane cu varsta cuprinsa intre 75 si 84 ani, si de 34 ori mai multe persoane de peste 85 ani. In tarile civilizate procentul celor de peste 85 ani atinge deocamdata la 1% si pare a fi, de asemenea, in crestere.

Asadar, daca la inceputul secolului 20 varsta maxima la care putea ajunge un individ parea a fi, in medie, cea de 49 ani la inceputul secolului 21 ea a crescut, in tarile civilizate, pana la 80 ani. Dintre cei de peste 85 ani femeile detin majoritatea. Aceasta "supravietuire prelungita" isi are insa avantajele si dezavantajele ei. Intrucat barbatii ating doar o varsta medie de aproximativ 70 ani, 82% dintre femei sunt vaduve. Mai multi ani de viata inseamna de fapt mai multe probleme: de sanatate, financiare, sociale. Asadar, acesti ani suplimentari nu reprezinta un bonus, ci dimpotriva cel mai adesea un plus de boala, saracie, dependenta de ceilalti si insingurare.

1.1. Mituri si prejudecati legate de varsta a treia

Optimizarea vietii varstnicilor nu este posibila in absenta depasirii unor mituri sau prejudecati despre persoanele in varsta, dintre care cele mai frecvente sunt urmatoarele:

"Toate persoanele in varsta au o slaba coordonare motorie."

"Varstnicii se simt obositi tot timpul."

"Varstnicii se infecteaza foarte usor."

"Persoanele de varsta a treia au foarte multe "accidente", chiar pur si simplu in casa."

"Varstnicii isi petrec majoritatea timpului in pat."

"Varstnicii nu pot sa-si aminteasca nimic, ei uita totul."

"Persoanele de varsta a treia se izoleaza de familie - simt nevoia sa fie singuri."

"Varstnicii sunt pisalogi, indispusi mereu, iritabili, plini de autocompatimire"- idee care duce la o infantilizare nejustificata.

"Persoanele in varsta nu pot invata noi deprinderi."

"Batranii nu isi folosesc timpul in mod productiv."

Efectele acestor prejudecati pot fi identificate in diferite contexte. De exemplu, un medic care e convins ca o persoana cardiaca de 75 ani nu mai este interesata sa aiba o viata sexuala, nici macar nu va deschide acest subiect. Un copil ultraprotector poate sa ajunga sa isi domine si chiar infantilizeze parintele, in virtutea unor astfel de cognitii. Un asistent social sau un psiholog care accepta ca depresia este o realitate a varstei a treia isi abandoneaza cazul. Asadar modul in care gandim despre ele afecteaza radical modul in care traiesc si simt persoanele in varsta. Exista, mai rar, si stereotipuri pozitive la fel de nerealiste legate de varsta a treia, aceasta fiind vazuta ca "varsta de aur" a pacii, multumirii, relaxarii.

1.2. Dimensiuni si perspective ale fenomenului de imbatranire

Dimensiunea biologica a imbatranirii

Problema imbatranirii are un mare interes stiintific pentru biologie. La prima vedere se pare ca imbatranirea si moartea prin batranete evidentiaza imperfectiuni ale organizarii vitale sau ale corelatiilor dintre organism si mediu, incapacitatea de a repara "uzura" adusa de functionare. Analizata sub incidenta biofizica, problema senescentei si, implicit, a mortii, evolutia ireversibila a vietii catre senescenta este explicata de catre Gheorghe Marinescu in mai multe lucrari prin cresterea entropiei.

Neurologul roman observa ca fenomenele fiziologice "sfarsesc printr-o actiune termica, asadar o energie inferioara", procesul fiind unidirectional. Deci, dupa Gheorghe Marinescu, evolutia catre senescenta si moarte este un fapt care se incadreaza intr-o lege universala.

Dimensiunea antropologica a imbatranirii

Problema imbatranirii si a batranetii are, de asemenea, un mare interes pentru stiintele despre om, pentru antropologie. Omul este o fiinta care imbatraneste, dar el nu este doar o fiinta biologica, ci si o fiinta sociala, astfel incat imbatranirea sa se caracterizeaza prin modificari particulare atat pe plan corporal (morfologic si fiziologic), cat si pe plan psihologic si social, in sfera comportamentului, a afectivitatii si a gandirii, a conduitei si a atitudinilor, a activitatii si a relatiilor interpersonale. Totodata, procesul de imbatranire poate fi accelerat sau imbatranit prin influenta factorilor sociali (munca, obiceiuri de alimentatie si viata). Cu alte cuvinte imbatranirea omului este un proces in care se impletesc factori cauzali si compensatori de natura bio-psiho-sociala.

In cursul istoriei, longevitatea medie a omului a fost mediocra, iar repartitia populatiei pe varste arata o pondere marcanta a grupelor de varste "active". In ultimele decenii situatia s-a schimbat. Introducerea unor medicamente eficace a permis recuperarea din boala a unui mare numar de varstnici si batrani.

Daca varsta de pensionare este in continua crestere aceasta se datoreaza recunoasterii acestei capacitati si necesitatii sociale de a o utiliza. Pe de alta parte, insa, desfasurarea tot mai rapida a progresului stiintific si tehnic ridica problema capacitatii varstnicului si a batranului de a se adapta la ritmul acestor schimbari.

Dimensiuni psiho-sociale ale imbatranirii

Dimensiunile psiho-sociale ale imbatranirii trebuie cunoscute pentru o mai mare eficacitate in asistenta pe toate planurile varstnicului. Prin incetarea activitatii profesionale (incetare de cele mai multe ori brusca) fara a pregati, in perioada retragerii are loc o nivelare sociala si psihologica. Varstnicul isi pierde sentimentul utilitatii sociale, pierde rolul social activ, pierdere ce se constituie intr-un STAS, care actioneaza asemenea agentului patogen, determinand de multe ori asa zisa "patologie de retragere".

Demisia din viata activa impusa de societate, fireasca dar aplicata fara pregatire corespunzatoare, este echivalenta pentru unele persoane cu o drama, "o moarte sociala" si are puternice implicatii psihice. La pierderea rolului social productiv se adauga pierderea prestigiului social, a responsabilitatii castigate cu truda de-a lungul vietii, pierdere de roluri si statuturi in familie, prin urmare alti factori psiho-sociali cu efect stresant. In multe cazuri suferinta cea mai importanta este izolarea. Asistam astazi la o conduita de izolare a varstnicului nedelimitata ca atare, ceea ce face ca, in unele cazuri, ocrotirea in institutii specializate sa fie de fapt o forma deghizata de izolare, promovata de familie si societate.

Combaterea izolarii si conservarea demnitatii varstnicului presupune schimbarea mentalitatii, creearea unei opinii favorabile fata de problemele varstnicului.

Dimensiuni psihologice ale imbatranirii

Cunoasterea unor notiuni generale de psihologie a imbatranirii se impune ca instrument indispensabil in cercetarea si intelegerea fenomenului de imbatranire. Acest lucru poate fi realizat daca se tine cont de necesitatea abordarii accesibile a pacientului varstnic, prin facilitarea unui dialog intre medic si pacient, intre asistent social si pacient, intre psiholog si pacient, evitand de a eticheta drept patologice anumite modificari psihologice de varsta si necesitatea angajarii anturajului familial in actiunile terapeutice, familia trebuind sa fie informata corect si stiintific asupra modificarilor patologice ale varstnicului.

Imbatranirea psihologica este rezultanta modificarilor determinate de factori interni (ereditate, uzura sistemului vietii psihice) si de factori externi ai mediului ambiant (ecologici, sociali, culturali). Evenimentele din mediul social (socio-profesional, socio-cultural, relational) intervin in mod particular in existenta varstnicului, determinand modificari psihologice sau imbolnaviri psihice. Dintre aceste evenimente de ordin social fac parte: retragerea din activitate, renuntarea la unele activitati, scaderea potentialului biologic, imbolnaviri somatice, invalidari, scaderea numarului membrilor familiei (plecarea copiilor adulti, decesul partenerului), disparitia vechilor prieteni.

1.3. Principalele tipuri si teorii ale imbatranirii

Gerontologii afirma ca multi dintre cei care au astazi 70 ani gandesc si actioneaza asa cum o faceau cu 2-3 decenii in urma persoanele de 50 ani. Din acest motiv se vorbeste despre doua categorii de batrani (Neugarten & Neugarten, 1987):

batranii "tineri" - majoritatea, indiferent de varsta, caracterizati prin vigoare, vitalitate, activism;

batranii "batrani" - cei slabi, infirmi, care reprezinta o minoritate; problemele acestora sunt mai putin legate strict de varsta si mai mult de comportamentul alimentar defectuos, lipsa exercitiului fizic, prezenta unor boli, inclusiv neurologice, etc.

In acelasi spirit se face distinctia intre mai multe tipuri de imbatranire:

a) imbatranirea primara (Busse, 1987). Aceasta se refera la procese intrinseci imbatranirii, ce se considera a fi ireversibile: schimbari in modul de procesare a informatiei, modificari in registrul motor, avantaj in procesarea informatiei verbale in detrimentul celei spatiale, declin in ceea ce priveste "inteligenta fluida" si mentinerea la nivel constant a "inteligentei cristalizate", stabilitate in ceea ce priveste personalitatea, functionarea organismului inca la parametrii optimi;

b) imbatranirea secundara (Busse, 1987). Se refera la acele schimbari asociate cu boli, ce coreleaza cu varsta, dar pot fi prevenite sau chiar reversibile: prevalenta crescuta a bolilor cronice (cardiovasculare, gastrointestinale), incidenta sporita a cataractei, arteriosclerozei;

c) imbatranirea tertiara.  Au loc schimbari foarte precipitate ce apar la varsta a treia, pe masura ce se prefigureaza momentul mortii - asa-numitul "terminal drop" (Riegel & Riegel, 1972) - modificari ce afecteaza atat functionarea cognitiva, cat si paternul de personalitate.

Teorii ale imbatranirii

A. Teorii ale imbatranirii programate

Acest grup de teorii sugereaza faptul ca imbatranirea este inevitabila, intrucat ea este "inscrisa" in genele noastre.

a. Printre primele teorii din aceasta categorie se numara cea a lui Leonard Hayflick (1974), care considera ca exista un numar limitat de diviziuni celulare pe care le poate suporta corpul nostru - maxim de 50-70 ori. Daca celulele ar respecta acest numar maxim de diviziuni, se pare ca am fi "programati" sa traim aproximativ 120 de ani. Acest fenomen, numit senescenta replicativa este caracteristic si pentru celulele altor mamifere studiate in mediu de cultura.

b. Mai recent s-a stabilit faptul ca celulele umane folosesc scurtarea telomerelor (capetele cromozomilor) ca indicator al acestei senescente replicative: cu fiecare diviziune celulara acestea se scurteaza si opresc procesul dupa 50-90 diviziuni. Ca urmare a acestui fapt, se produce fuziunea capetelor cromozomilor si apoptoza celulara. Doar o celula din 10 milioane poate trece peste acest "blocaj". Se considera ca aceste mecanisme intrinseci ar avea rolul de a regla proliferarea celulara, intervenind in controlul cancerului - mai precis al mutatiilor progresive ce il pot provoca. Dar aceste mecanisme au si o a doua rezultanta, ducand la aglomerarea de celule, la capatul vietii proliferative, ce pot fi responsabile de diferite aspecte ale imbatranirii.

c. O alta directie de cercetare este aceea care cauta genele imbatranirii. In anii 90 cercetarile au aratat ca, de exemplu, cromozomul 1 ar avea un rol in imbatranire, deoarece transferul acestui cromozom uman la hamsteri duce la instalarea semnelor tipice ale imbatranirii. Mai recent se vorbeste despre asa-numita gena klotho, care ar avea o varianta a carei prezenta duce la cresterea de 2,6 ori a mortalitatii inainte de 65 ani.

Lerner (2000) sugereaza ca imbatranirea e data de schimbari dramatice ce au loc la nivelul genelor de control al calitatii celulei ("gene Cerber"). Exista aproximativ 60 de astfel de gene, care nu mai functioneaza corect in cazul persoanelor de 70-90 de ani. Genele de control al calitatii sunt cele care decid, dupa ce a avut loc diviziunea celulara, daca o noua celula este suficient de buna pentru a continua sa traiasca. Daca acest mecanism de control nu mai functioneaza, genele gresite se multiplica, cauzand deficite functionale si, in cele din urma, problemele tipice ale imbatranirii. Imbatranirea ar consta deci: in transferul gresit de gene de la o celula mama la celulele fiice; in erori ale genelor de control al calitatii privind corectarea acestor greseli; in esecul eliminarii celulelor "gresite". Celulele osoase sufera modificari ale genomului care pot sa mearga pana la absenta totala a cromozomilor, ceea ce duce la fragilitate osoasa. La nivelul epidermei prolifereaza sub-seturi celulare, care sunt deficitare, dand aspectul de piele flasca. Deci, si imbatranirea este data de alterarea functiei genice si producerea de celule cu functie diminuata.

d. Alte teorii sugereaza ca administrarea hormonului de crestere poate inversa efectele imbatranirii. De aici si ideea ca o serie de efecte ale imbatranirii, cum ar fi aglomerarea grasimilor, degenerarea muschilor si atrofierea organelor, sunt provocate de scaderea nivelului hormonului de crestere.

e. Exista si puncte de vedere care sugereaza ca ar ramane aceeasi cantitate de proteine in corpul persoanelor in varsta, dar ele nu mai pot fi descompuse ca in anii tineretii.

f. Alman (1993, 1996) sugereaza ca aceasta programare biologica a imbatranirii se reflecta in volumul creierului. Speciile cu creierul mai mare au o longevitate mai mare, probabil acesta functionand ca buffer impotriva variatiilor de mediu. Animalele cu o viata mai lunga sunt mai expuse de-a lungul vietii unor perioade critice severe mai frecvente. Cerebelul, amigdala, hipotalamusul si neocortexul coreleaza cu durata vietii.

B. Teorii ale deteriorarii

Imbatranirea e consecinta utilizarii continue a organismului, a acumularii factorilor stresori si a consecintelor acestora. Exista celule care, din punctul de vedere traditional, nu se inlocuiesc, in creier si inima. Restul celulelor se pot tot mai greu repara sau inlocui. Stresorii interni si externi acumulati, inclusiv substantele nocive, produsi critici ai metabolismului, agraveaza acest proces.

Teoria degradarii ("Disengagement Theory")

Teoria degradarii este singura teorie a imbatranirii formulata complet, cu toate ca nu mai este privita ca o explicatie valida si pertinenta a imbatranirii. Ea a fost introdusa in anul 1961 de Cumming si Henry.

Aceasta teorie se bazeaza pe faptul ca moartea este inevitabila, in acord cu principiile dezagregarii, inevitabilitatea mortii implicand atat societatea cat si batranul ca individ de a se angaja in relatii reciproce. In acest mod moartea individului nu este separata de sistem. Desi extinderea si formele dezangajarii variaza de la persoana la persoana si de la societate la societate, dezangajarea reprezinta un fenomen universal.

Teoria activismului sau teoria activitatii.

In acelasi timp cu teoria retragerii din activitate (a dezangajarii) s-a dezvoltat teoria activitatii, cunoscuta si sub numele de teoria implicarii. Aceasta teorie expune faptul ca, exceptand schimbarile biologice si moartea, populatia in varsta are aceleasi nevoi psiho-sociale ca si populatia de varsta mijlocie. Din aceasta perspectiva, reducerea interactiunilor sociale implicate in fenomenul imbatranirii rezulta din retragerea din societate a persoanelor varstnice, proces ce actioneaza impotriva dorintelor acestora.

Argumentele pro pentru teoria activitatii sustin ca cei ce-si continua activitatea la batranete isi mentin sanatatea fizica, functiile cognitive, acestea fiind prelungite prin activitate si nu prin sedentarism, continuarea relatiilor sociale si a activitatilor in grup contribuind la obtinerea satisfactiei socio-afective.

Teoria grupului minoritar

Aceasta teorie promoveaza ideea conform careia persoanele in varsta constituie un grup minoritar in structura societatii.

Teoria se axeaza pe trei criterii:

- batranii reprezinta o clasa, un grup bine determinat in cadrul societatii;

- batranii sunt afectati de fenomenul discriminarii, fiind priviti ca pe un alt fel de tipologie umana.

- al treilea criteriu se refera la gandirea stereotipa existenta in legatura cu persoanele varstei a treia. Multi cred ca batranetea inseamna izolare si singuratate, ca batranii nu mai au interes sau nu dispun de capacitatile necesare pentru relatiile sexuale, ca nu mai pot munci ca cei tineri, intr-un cuvant ca au ajuns la un stadiu stationar care nu mai poate fi schimbat. Aceste presupuneri au izvorat din discriminarile determinate de populatia tanara si activa din cadrul economiei sau din neinformarea populatiei asupra fenomenului imbatranirii.

Teoria subculturilor

Aceasta teorie raspunde catorva din criticile aduse teoriei grupului minoritar prin faptul ca imbatranirea se aseamana grupurilor minoritare. Ca dezvoltare in timp, ea se dezvolta, iar ideile care le promoveaza se dezvolta si ele "uzandu-se" sau imbatranind. In acest caz, grupurile respective pot fi excluse de la interactiunile semnificative cu alte grupuri din cadrul populatiei, cum de altfel si imbatranirea, sau mai bine spus populatia varstnica, este supusa aceleiasi excluderi.

1.4. Modificari aduse de varsta a treia

Modificari fizice

a) Modificari morfologice ale sistemului nervos

Teoriile mai vechi considerau ca la varsta a treia volumul creierului scade cu 20%. Astazi este acceptat faptul ca, incepand cu varsta de 60 de ani volumul creierului scade cu 2% in fiecare deceniu, ca urmare a atrofierii substantei cenusii, "debransarii" dendritice si distrugerii sinaptice, precum si datorita reducerii cantitatii de substanta alba, prin scaderea cantitatii de mielina. Se constata o pierdere neuronala neuniforma, care afecteaza puternic substanta neagra din mezencefal, ganglionii bazali, cortexul prefrontal. Sunt mediu afectate ariile temporale, parietale, hipocampusul, cerebelul. Putin afectate sunt regiunile senzoriale si puntea trunchiului cerebral. Pierderea mielinei se produce de asemenea mai ales in cortexul prefrontal. Aceste modificari neuronale au ca efect rigiditatea posturala, tremurul, incovoierea, tulburari de ordin motor, mersul dificil, precum si particularitatile cognitive ale persoanelor de varsta a treia.

b) Modificari neurologice microscopice

Aparitia placilor senile (amiloide) - material amorf constand din acumulari de polipeptide formate din aproximativ 40 aminoacizi, ce se condenseaza in regiuni extracelulare. In jurul lor exista terminatii astrocitare, microgliale alterate sau neuroni alterati.

Degenerescente neurofibrilare - neurofilamente aberante, de forma helicoidala, sunt imperecheate. Acestea sunt rare inainte de varsta de 70 de ani, dupa acest prag aparand aproape la fiecare individ. Aceleasi modificari apar si in boala Alzheimer, care reprezinta o forma de imbatranire patologica, diferenta constand in faptul ca in cazul bolii Alzheimer aceste modificari sunt  repartizate diferit (de exemplu, apar si in amigdala si alte regiuni din neocortex).

c)Modificari neurochimice

Se constata deficite ale functiei dopaminergice, date in principal de scaderea numarului de receptori dopaminergici D2, care par sa duca la alterarea structurilor si proceselor memoriei de lucru.

d) Modificari senzoriale

vizuale: scade sensibilitatea la lumina, slabeste vederea de aproape, scade capacitatea de prelucrare a stimulilor in miscare, a adancimii, a culorilor, se reduc vederea diurna si capacitatea de cautare a unui stimul vizual, se reduce viteza de procesare a stimulilor vizuali.

auditive: aproximativ 3 din 10 persoane de 65 de ani si jumatate din cei de peste 75 ani au probleme in detectarea sunetelor de frecventa inalta, probleme de identificare a stimulilor auditivi, mai ales atunci cand exista un "zgomot de fond" sau distractori.

gustative: scade numarul de receptori gustativi functionali. Sensibilitatea pentru dulce ramane neafectata. Intrucat nu mai simt gustul sarat, acru, amar, mancarea este mai putin tentanta, ceea ce duce la nutritia lor deficitara sau exista tendinta de a sara excesiv mancarea (fapt care poate contribui la cresterea tensiunii arteriale).

olfactive: si aici apare un declin constant: intre 60 si 80 ani, posibil datorat atrofierii bulbului olfactiv. Patru din cinci persoane de peste 80 ani au probleme majore in sfera olfactiva, sesizand doar mirosuri de intensitate foarte mare, mai mult de jumatate pierzandu-si cu totul sensibilitatea olfactiva.

termice: adaptarea mult mai lenta la frig sau la cald creste riscul de imbolnaviri.

e) Modificari psihomotorii: lentoare, scadere a vitezei de reactie, reducere a fortei fizice per ansamblu. Deficitul se observa si la nivelul reflexelor: scadere a controlului sfincterian (incontinenta), mult mai ineficienta coordonare senzoriomotorie, ceea ce creste riscul de accidente (de exemplu, accidente rutiere);

e Alte modificari fizice: pielea e ingalbenita, mult mai subtire, lipsita de elasticitate, dispare grasimea subcutanata, se reduce volumul muscular, apar o serie de vene varicoase, parul edevine subtire si albit. Apar regiuni noi in care creste pilozitatea - pe fata la femei, in pavilioanele urechilor la barbati. Se inregistreaza, de asemenea, o scadere in dimensiune (datorita atrofierii discurilor intervertebrale si a golirii de continut a celulelor osoase), apar probleme dentare, inima bate lent si neregulat, creste presiunea  sangvina, se reduce nevoia de somn ( in timpul somnului apar mai putine vise si se reduc perioadele de somn adanc).

Abilitati cognitive la varsta a treia

Functionarea intelectuala este variabila: la unii declinul incepe la 30 ani, la altii la 70 ani, dar aproximativ 1/3 din persoanele de 70 ani au performante mai bune decat adultul tanar. Declinul este foarte dependent de starea de sanatate.

Inteligenta fluida, abilitatea de a rezolva probleme noi pare sa sufere un declin, in schimb inteligenta cristalizata, bazata pe experienta, se mentine.

Slaba coordonare si lipsa de agilitate motorie duc la dificultatea de a rezolva cu viteza ceruta sarcinile ce trebuie sa se incadreze intr-o limita de timp. De altfel, accentul exagerat pus pe viteza de reactie a dus la desconsiderarea persoanelor in varsta.

Performanta intelectuala a persoanelor de varsta a treia este mult imbunatatita intr-un mediu suportiv, in care sunt lasati sa gaseasca singuri solutiile si sa invete singuri. Varstnicii pot invata si la aceasta varsta, cu conditia ca gradul de complexitate al materialului sa fie redus.

Mecanica inteligentei, procesarea informatiei si rezolvarea de probleme independente de continut sufera un declin. Pragmatica, adica gandirea critica, aplicarea de cunostinte sau abilitati acumulate, expertiza specializata, productivitatea personala continua sa se dezvolte.

Atentia sufera si ea modificari in sensul ca se reduce capacitatea de mobilizare, comutare, ignorare a stimulilor irelevanti.

Functiile executive (controlul, planificarea, automonitorizarea, inhibitia) sunt incetinite, avand loc o reducere a flexibilitatii si o scadere a capacitatii de inhibitie a raspunsurilor prepotente (care au fost exersate foarte mult in alte sarcini).

In ceea ce priveste limbajul, fonologia pare sa ramana intacta (la nivelul expresiv si comprehensiv). Sintaxa nu se modifica in functie de varsta, lexicul este in schimb afectat, scade fluenta verbala.

Memoria senzoriala ramane functionala pana tarziu, mai ales cea vizuala. Memoria de scurta durata pare, de asemenea, intacta, desi creste timpul de reactie. Memoria de lunga durata (episodica) pentru activitatile relativ recente sufera un declin, pentru evenimentele din trecut este destul de buna.

Schimbari legate de viata sociala

a) Iesirea la pensie - acest eveniment se produce nu atat pentru ca persoana respectiva este incompetenta, ci mai ales din ratiuni economice, pentru ca salariul pe care ar trebui sa il primeasca o persoana mai in varsta, mult mai calificata, ar fi prea mare. Pensionarea nu afecteaza sanatatea fizica, dar isi pune amprenta asupra dezvoltarii mentale (putand provoca depresie, nevroze obsesiv-compulsive, simptome fizice).

b) Relatiile personale

Familia ramane sursa principala de suport emotional. Se intampla, in cazul familiilor extinse, traditionale, sa coexiste mai multe generatii (4-5), ceea ce bineinteles creeaza nu doar surse de satisfactii, ci si o serie de tensiuni. O serie de probleme ramase deschise sunt provocari ale acestei varste. Pentru persoana in varsta aparitia unor noi membri (nepoti, stranepoti) se insoteste de pierderea altor fiinte dragi (sot, sotie, frati).