Intuim la el dorinta de a reduce uzajul lingvistic la cateva principii inteligibile, mai mult sau mai putin rationale.
In acest spirit,compune,in anul 54, pe cand traversa Alpii pentru a reveni in Gallia,doua carti De analogia dedicate lui Cicero.
Caesar folosea drept regula uzajul vorbirii nu numai in ceea ce priveste sintaxa,ci si in primul rand pentru alegerea cuvintelor,refuzand termenii inuzitati sau arhaici.
Caesar a gasit ragazul sa compuna un poem despre calatoria sa in Hispania (Ister) ,in anul 45 ,si doua carti de proza,intitulate Anti-Cato ,dictate pe campul de lupta de la Munda,cu scopul de a lichida mitul lui Cato din Utica,mit ce tocmai de tesea,in special datorita lui Cicero.
Consul in anul 59 face sa-i revina guvernarea provinciilor Gallia Cisalpina si Gallia Transalpina (Narborensis). Intervenind in aceasta calitate,pentru a impiedica traversarea in masa a helvetilor prin ultima provincie,Caesar s-a implicat profund in viata lumii celtice si din 58 pana in 52, a asigurat stapanirea romana asupra intregii Galii.Cand in 51 si-a dat seama ca Senatul nu mai avea de gand sa-i prelungeasca comandamentul,s-a pregatit sa reziste cu armele. In ianuarie 49 a trecut Rubiconul.Acesta a fost inceputul razboiului civil intre el si armata senatoriala aflata sub ordinele lui Pompeius.
Invingator la Pharsalus, in Tesalia a trebuit dupa aceea sa pacifice Orientul, apoi sa lupte in Africa,unde sa regrupasera partizanii lui Pompeius. I-a zdrobit la Thapsus.
O noua campanie,in Hispania i-a asigurat in martie 45,la Munda ,victoria asupra fiului mai mare a lui Pompeius.Un an mai tarziu,pe 15 martie 44 era asasinat la Roma.
Opera pastrata a lui Caesar consta in sapte carti despre razboiul din Gallia si despre razboiul civil.
In Brutus (opera redactata inainte de moartea lui),Cicero exalta operele lui Caesar.El face elogiul elocintei lui si in general il lauda eleganta,adaugand urmatoarele in legatura cu ansamblul scrierilor sale: "sunt lipsite de vesmant,bine facuta,gratioase,fara nici o podoaba oratorica, stralucind in goliciunea lor.
Dar vrand sa ofere celorlalti un material deja pregatit, de unde sa se inspire cei care ar intentiona sa scrie istorie, si-a atras, poate recunostinta naivilor,poate bucurosi sa aiba totul de-a gata, in schimb, oamenilor cu judecata le-a taiat cheful de a mai scrie, caci in materie de istorie, nimic nu este mai placut decat o concluzie pura si luminoasa."
Cicero saluta aici,prin urmare,aparitia unei noi modalitati de a scrie istoria,a unor noi raporturi stabilite intre ea si arta oratorica.
Redactandu-si opera,Caesar si-a fixat un scop usor de descoperit: el nu urmarea sa-si creeze o opera de arta, ci era un om politic impins de necesitatea de a-si convinge publicul, intentie comuna cu aceea a unui orator care compune o "suasoria", dar realizata prin mijloace extrem de diferita.
Aceasta opera istorica a lui Caesar o cunoastem sub titlul de Comentarii, Comentarii de Bello Gallico,
Si Comentarii de Bello Civilii.
Titlurile respective nu figureaza in manuscrise.Cu toate acestea nu par mai putin autentice si urca probabil pana la Caesar insusi dupa cum o dovedesc un pasaj din Brutus si un pasaj din Suetonius.
Termenul "comentarius" denumeste orice fel de note,indiferenta fata de aspectul literar. Oratorii spuneam utilizau astfel de memoratoare, care ii ajutau sa nu omita nimic din ceea ce trebuia sa spuna fiecare cand urma sa pronunte discursul.Asa ceva sunt deci "comentarii"lui Caesar, nu memorii personale ci note care , daca ar fi sa-l credem pe Caesar insusi,nu ar avea alt scop decat sa salveze de la uitare suita evenimentelor la care el a luat parte.Sa le salveze de la uitare si totodata de reaua vointa care s-ar stradui sa le deformeze,prin urmare sa fixeze un adevar -unii ar spune adevarul sau.
In momentul acesta,in masura in care o atare expunere de fapte,oricat de simpla,lipsita de podoabe ar fi, raspunde totusi unei vointe de a convinge retorica se instaleaza din nou in text.
O astfel de intentie explica absenta in aceste "Comentarii" a ornamentelor obisnuite. Intalnim de pilda,foarte rara discursuri "confectionate" artificiu prin intermediul caruia istoricul incearca sa reveleze cititorului gandirea si personalitatea personajului protagonist.
Caesar refuza in principiu sa introduca in naratiune discursuri " directe".El se multumeste sa rezume, in stil indirect parerile altora, pareri care devin, astfel, simple dari de seama obiective.Astfel el ocoleste capcaneleretorice.De asemenea Caesar nu vorbeste despre el insusi decat la persoana a treia.Nu apare decat ca un personaj printre altele;iar acest procedeu confera naratiunii o aparenta de totala activitate.Caesar, martorul se confrunta cu Caesar actorul.Ceea ce se spune despre el insusi este cu ata mai convingator.
I se intampla totusi sa incalce regula si sa introduca cate un discurs in stil direct,pronuntat de un altul;doua exemple intalnim in cartea a saptea, ultima redactata de Caesar insusi.
Pentru a convinge publicul caruia ii erau destinati Comentarii,Caesar utilizeaza ceea ce retorii o numeau o "prosopopee",un discurs direct atribuit unui personaj, real sau imaginar, inclusiv o entitate abstracta.
Oratorii apelau pe scara larga la un astfel de procedeu in fata tribunalului atunci cand pretindeau de exemplu ca dezvaluie sub o forma frapanta gandurile adversarilor.
Aceasta fictiune, spune Quintalus, este cu totul eficace; nu va reusi sa il convinga pe auditor decat daca autorul va reusi sa atribuie personajului sau ganduri pe care ar fi absurd sa I le puna in seama.
