Caile de atac in cazul conflictelor de munca

1. Aspecte generale privind recursul

Hotararile date in solutionarea unor conflicte de drepturi (definitive, dar nu si irevocabile) sunt susceptibile de atac numai pe calea recursului la curtea de apel. Exista, deci, numai doua grade de jurisdictie (la tribunal si, posibil, la curtea de apel).

Chestiunea eliminarii caii de atac a apelului in cazul conflictelor de drepturi s-a aflat in mod frecvent in atentia Curtii Constitutionale care s-a pronuntat asupra mai multor exceptii de neconstutionalitate.

Curtea a fost sesizata sustinandu-se neconstitutionalitatea prevederilor privind caile de atac in cazul conflictelor de munca. S-a sustinut ca prevederile art. 79 si art. 80 din Legea nr. 168/1999 ar restrange liberul acces la justitie pentru apararea unor drepturi fundamentale ale cetateanului, limitand la doua grade de jurisdictie procedura de judecata a litigiilor de munca. Ele ar institui o inegalitate intre cetateni prin aceea ca o parte dintre ei au acces la doua cai de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in vreme ce altii au la dispozitie doar o singura cale de atac, incalcandu-se prin aceasta dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, precum si principiul accesului liber la justitie, consacrat la art. 21 din Constitutie.

Aceleasi dispozitii legale, s-a mai considerat, ingradesc si exercitiul dreptului la aparare, prevazut la art. 24 din Constitutie, deoarece in calea de atac a recursului se pot folosi ca probe noi doar inscrisurile, iar nu si alte probe, asa cum permite calea de atac a apelului. De asemenea, s-a sustinut ca prin aplicarea dispozitiilor legale invocate litigiilor declansate anterior intrarii acestora in vigoare este incalcat principiul neretroactivitatii legii, consacrat la art. 15 alin. 2 din Constitutie.

Prin Decizia nr. 53/2001, Curtea Constitutionala a stabilit ca existenta a doua grade de jurisdictie (fond si recurs), utilizarea unei singure cai de atac, recursul, si suprimarea caii de apelului in materia conflictelor de drepturi, nu constituie dispozitii legale neconstitutionale. Ele au ca finalitate doar asigurarea celeritatii solutionarii conflictelor de munca, fara a se incalca art. 21 alin. (2) din Constitutie potrivit caruia nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie. Intr-adevar, interdictia constitutionala de a se ingradi accesul la justitie are ca seminificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Dar, legiuitorul este in drept sa stabileasca - din  ratiuni temeinice cum sunt cele de celeritate - numai doua grade de jurisdictie (instituind recursul ca singura cale de atac). De altfel, inca prin Decizia nr. 38/1998 Curtea Constitutionala stabilise principial ca accesul liber la justitie nu presupune in toate cazurile "accesul la toate structurile judecatoresti - judecatorii, tribunale, curti de apel, Curtea Suprema de Justitie - si la toate caile de atac prevazute de lege, deoarece competenta si procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta asigurand posibilitatea de a ajunge in fata instantelor judecatoresti, in conditii de egalitate, poate stabili reguli deosebite". Pozitia constanta a Curtii Constitutionale in materia conflictelor de munca in sensul constitutionalitatii art. 79 si art. 80 din Legea nr. 168/1999 (referitoare la cele doua grade de jurisdictie) a fost reafirmata si prin Decizia nr. 175/2002.

Curtea a mai apreciat ca nu se poate retine incalcarea principiului nerectroactivitatii legii, inscris la art. 15 alin. 2 din Constitutie, intrucat ele nu dispun pentru trecut, ci doar pentru viitor. Aceste dispozitii legale, constituind reguli procedurale, sunt de imediata aplicabilitate, dar nu produc efecte retroactive.

Ca instante de recurs, curtile de apel judeca recursurile impotriva hotararilor pornuntate de tribunale in materia conflictelor de munca, fiind instante de drept comun in aceasta privinta.

Curtea de Apel Bucuresti judeca si recursurile impotriva hotararilor pronuntate de Tribunalul Bucuresti prin care constata indeplinirea, sau nu, a conditiilor de reprezentativitate a asociatiilor patronale si organizatiilor sindicale, in conditiile Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca.

Recursul impotriva hotararilor pronuntate in fond depune la tribunalul care a solutionat cauza si se adreseaza curtii de apel.

Deoarece in materia conflictelor de munca exista o singura cale de atac, fie cu privire la conflictele de drepturi, fie cu privire la hotararea tribunalului referitoare la nelegalitatea grevei, recursul - potrivit art. 304¹ din Codul de procedura civila - nu este limitat la motivele prevazute de art. 304 din acelasi Cod. Ca urmare, recursul se motiveaza tinand cont de faptul ca instanta de recurs are obligatia de a examina cauza atat sub aspectul legalitatii, cat si al temeiniciei (deci sub toate aspectele ridicate de recurent sau din oficiu).

In cadrul procedurii de urgenta instituit de Legea nr. 168/1999, termenul de recurs este mai scurt decit cel de drept comun, si anume de 10 zile (art. 80). Acest text este "in concordanta cu prevederile art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie, potrivit carora competenta si procedura de judecata sunt stabilite numai prin lege, iar caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti se exercita in conditiile legii".

2. Solutionarea conflictelor de drepturi de catre Curtile de Apel

In ceea ce priveste probele admisibile in etapa recursului, Codul de procedura civila prevede ca poate fi vorba doar de inscrisuri. Textul art. 305 C. proc. civ. consacra regula inadmisibilitatii probelor noi in recurs, cu exceptia inscrisurilor, care pot fi depuse pana la inchiderea dezbaterilor. In esenta, aceasta regula generala este aplicabila si in cazul judecarii recursului in materia conflictelor de drepturi. Fara a o ignora, ne punem intrebarea daca ea este mentinuta si in situatia casarii hotararii instantei de fond si retinerii cauzei spre rejudecare de catre instanta de recurs.

La rejudecarea cauzei in fond se va proceda si la administrarea probelor, insa instantele de recurs pot da solutii diferite, unele aplicand ad litteram dispozitiile art. 305 C. proc. civ., altele considerand ca la rejudecarea in fond, art. 305 C. proc. civ. este inaplicabil si instanta de recurs poate readministra sau administra orice alte probe noi, dupa caz.

Majoritatea literaturii de specialitate considera ca in materia conflictelor de munca este posibila casarea cu trimitere exclusiv in situatiile limitativ prevazute  de art. 81 alin. (2) din Legea nr. 168/1999: a) solutionarea cauzei de instanta de fond s-a facut cu incalcarea prevederilor legale referitoare la competenta; b) judecata in fond a avut loc in lipsa partii care nu a fost legal citata. Aceasta deoarece Legea nr. 168/1999 este lege speciala si deroga de la dispozitiile legii generale - Codului muncii. De asemenea, instanta superioara, in situatia in care retine cauza spre rejudecare, se comporta ca instanta de fond, fiind posibila si administrarea altor probe decat inscrisurile. Curtea de apel pronunta astfel o hotarare irevocabila care poate fi contestata numai prin cai extraordinare de atac.

Urmarind o unificare a practicii judiciare, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, prin admiterea unui recurs in interesul legii, a realizat o interpretare a textelor legale in materie intr-un sens contrar acestei opinii. Astfel, prin decizia nr. XXI/2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca, in recurs, casarea cu trimitere in materia conflictelor de munca poate fi dispusa si in cazul in care prima instanta nu s-a pronuntat asupra fondului cauzei.

I.C.C.J. a considerat ca "pentru asigurarea unui echilibru functional in activitatea jurisdictionala, pronuntarea asupra fondului cauzei si stabilirea situatiei de fapt raman totusi in sarcina instantelor de fond, iar instanta de recurs nu poate fi decat o instanta de control judiciar, cu structura specifica in dreptul de cenzura. A considera altfel ar insemna ca recursul sa se transforme in calea de atac a apelului, iar instantei de recurs sa i se atribuie, contrar spiritului legii, atributia de a se ocupa de stabilirea situatiei de fapt si de a se pronunta asupra fondului procesului si in alte situatii decat cele la care se refera art. 304¹ din Codul de procedura civila, fara ca aceasta chestiune sa fi fost rezolvata mai intai de catre instanta de fond, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 305 din Codul de procedura civila, potrivit carora in instanta de recurs nu se pot produce probe noi, cu exceptia inscrisurilor".

Totodata, in decizia mentionata se mai arata ca: "neavand putere sa decida, prin administrare de noi probe, altele decat inscrisurile, asupra existentei sau inexistentei faptei, instanta de recurs poate sa constate ca fondul cauzei nu a fost cercetat si, intr-o astfel de situatie, sa caseze hotararea cu trimiterea cauzei la prima instanta, pentru judecarea fondului".

Ca urmare, in viziunea I.C.C.J., casarea cu trimitere se impune si in cazul in care prima instanta nu s-a pronuntat asupra fondului cauzei. O consecinta directa a acestei interpretari si aplicarii prioritare a dispozitiilor art. 312 alin. 5 Cod procedura civila este aceea ca, in aceste conditii, fondul fiind intotdeauna judecat de prima instanta, curtea de apel va face intotdeauna aplicarea prevederilor art. 305 Cod procedura civila limitand probatiunea in recurs la inscrisuri.

Cu toate acestea, controversa doctrinara continua intrucat decizia Inaltei Curti este criticata in literatura de specialitate.

Este larg acceptata opinia conform careia prevederile art. 81 alin. (2) din Legea nr. 168/1999 referitoare la situatiile de exceptie in care instanta de recurs poate dispune casarea cu trimitere sunt de stricta interpretare si aplicare; prin urmare, se impune concluzia ca, in cazul nepronuntarii primei instante asupra fondului, instanta de recurs trebuie sa retina cauza spre judecare comportandu-se ca o instanta de fond, administrand deci chiar si probe noi, altele decat inscrisurile, pentru o solutionare justa a cauzei.

Este adevarat ca art. 312 alin. 5 din Codul de procedura civila prevede ca "in cazul in cazul instanta a carei hotarare este recurata a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului, instanta de recurs, dupa casare, trimite cauza spre rejudecare instantei care a pronuntat hotararea casata sau altei instante de acelasi grad". Insa, art. 81 din Legea nr. 168/1999 (lege speciala) prevede un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun in sensul ca, in cazul conflictelor de drepturi, curtea de apel nu va trimite cauza spre rejudecare daca tribunalul a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului, ci, chiar si in aceasta situatie, va retine cauza spre a o judeca pe fond.

Desi posibilitatea administrarii si altor probe in afara inscrisurilor nu se desprinde in mod evident din continutul vreunui text de lege si, mai mult decat atat, Codul de procedura civila consacra regula inadmisibilitatii probelor noi in recurs, cu exceptia inscrisurilor, consideram ca o astfel de situatie ar fi absurda in cazul in care dupa admiterea recursului, in circumstantele nepronuntarii primei instante asupra fondului cauzei, instanta caseaza hotararea cu retinere spre rejudecare.

In literatura de specialitate s-a formulat rationamentul conform caruia de vreme ce legiuitorul a stabilit obligatia retinerii cauzei spre rejudecare de catre instanta de recurs, a stabilit, totodata, si obligatia acesteia de a actiona, in continuare, ca o instanta de fond. Un alt argument ar fi acela ca in caz de casare cu retinere spre rejudecare este vorba, de fapt, de o noua judecata a pricinii si nu de o judecata in recurs. In plus, atat timp cat instanta de control judiciar poate indica instantei inferioare necesitatea administrarii unor probe, cu atat mai mult isi poate indica siesi aceste probe, iar, dupa casare, trebui sa se conformeze propriilor indicatii.

Asadar, instanta de recurs devenita, prin vointa legiuitorului, instanta de fond trebuie sa dispuna de mijloacele procesuale necesare indeplinirii actului de justitie, si anume administrarea oricaror probe utile solutionarii corecte a cauzei, dispozitiile art. 305 C. proc. civ. devenind inaplicabile dupa momentul casarii. Chiar si in prezenta actualei reglementari, ar fi dezirabila adoptarea acestei solutii, in caz contrar existand riscul pronuntarii unor hotarari irevocabile fara ca pricina sa fi fost judecata in fond, deoarece solutionarea acesteia necesita administrarea altor probe noi decat inscrisurile.

Mai mult decat atat, imprejurarea ca, prin aplicarea art. 81 alin. 1 din Legea nr. 168/1999, se poate, uneori, ajunge la situatia in care probele sa se admita si sa se administreze exclusiv in fata instantei de recurs este consecinta respectarii riguroase a unui text dintr-o lege speciala (Legea nr. 168/1999), in raport cu legea generala (Codul de procedura civila), text care nu contravine legii fundamentale. Textul mentionat nu face nicio distinctie, nu reglementeaza vreo exceptie privind cazul in care instanta de fond a administrat sau nu vreo proba.

Referitor la controversa existenta in literatura de specialitate cu privire la posibilitatea administrarii si a altor probe in afara de inscrisuri de catre instanta de recurs in cazul retinerii cauzei spre rejudecare in fond, evidentiem necesitatea unor modificari si perfectionari ale legislatiei in vigoare in vederea obtinerii unei reglementari optime care sa asigure un cadru juridic stabil fara a da nastere unor solutii diametral opuse in practica instantelor.

Utilizarea unei singure cai de atac, recursul, cu termen procedural mai scurt (de 10 zile) in raport cu cel prevazut de Codul de procedura civila (de 15 zile, potrivit art. 301 C.proc.civ.) si suprimarea caii de atac a apelului, prevazute de dispozitiile legale criticate, au ca finalitate doar asigurarea celeritatii solutionarii unor asemenea litigii, iar nu incalcarea drepturilor fundamentale. Reglementarea se completeaza cu cea cuprinsa in Codul de procedura civila, in ceea ce priveste trimiterea prin posta a actelor de procedura.

3. Alte cai de atac

In masura in care atat Codul muncii, cat si Legea nr. 168/1999 nu cuprind reglementari privind posibilitatea folosirii altor cai extraordinare de atac impotriva unor hotarari definitive si irevocabile pronuntate in solutionarea conflictelor de munca, se considera ca aceste cai pot fi folosite, avandu-se in vedere:

a. art. 295 alin. 1 din Codul muncii, potrivit caruia dispozitiile Codului se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de Cod, cu dispozitiile legislatiei civile;

b. art. 82 din Legea nr. 168/1999, prin care se stabileste ca dispozitiile acestei legi, referitoare la procedura de solutionare a conflictelor de drepturi, se completeaza in mod corespunzator cu prevederile Codului de procedura civila.

Prin urmare, avand ca temei juridic aceste doua texte, atunci cand sunt indeplinite conditiile pentru folosirea contestatiei in anulare si revizuirii, ele pot fi exercitate, asa cum sunt reglementate prin Codul de procedura civila prin art. 317-321 si, respectiv, art. 322-328.

Contestatia in anulare

Potrivit dispozitiilor art. 317 din Codul de procedura civila, hotararile irevocabile pot fi atacate cu contestatie in anulare, pentru motivele aratate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau a recursului:

- cand procedura de chemare a partii, pentru ziua cand s-a judecat pricina, nu a fost indeplinita potrivit cu cerintele legii;

- cand hotararea a fost data de judecatori cu incalcarea competentei.

Cu toate acestea, contestatia poate fi primita, pentru motivele de mai sus aratate, in cazul cand aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanta le-a respins, pentru ca avea nevoie de verificari de fapt sau daca recursul a fost respins fara ca el sa fi fost judecat in fond.

De asemenea, hotararile instantei de recurs mai pot fi atacate cu contestatie, atunci cand hotararea data este rezultatul unei greseli materiale sau cand instanta, respingand recursul sau admitandu-1 numai in parte, a omis, din greseala, sa cerceteze unul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestatia se introduce la instanta a carei hotarare se ataca. Contestatia se poate face oricand inainte de inceputul executarii silite, iar in timpul ei, pana la implinirea termenului stabilit la art. 401 alin. 1 lit. b) sau c) Cod procedura civila. Impotriva hotararilor irevocabile care nu se aduc la indeplinire pe cale de executare silita, contestatia poate fi introdusa in termen de 15 zile de la data cand contestatorul a luat cunostinta de hotarare, dar nu mai tarziu de un an de la data cand hotararea a ramas irevocabila. Instanta poate suspenda executarea hotararii a carei anulare se cere, sub conditia depunerii unei cautiuni.

Contestatia se judeca de urgenta si cu precadere. Intampinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. Hotararea data in contestatie este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea atacata. Nu se poate face o noua contestatie pentru motive ce au existat la data celei dintai.

Revizuirea hotararilor

Potrivit dispozitiilor art. 322 din Codul de procedura civila, revizuirea unei hotarari ramase definitiva in instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarari data de o instanta de recurs atunci cand evoca fondul, se poate cere in urmatoarele cazuri:

"1. daca dispozitivul hotararii cuprinde dispozitii potrivnice ce nu se pot aduce la indeplinire;

2. daca s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;

3. daca obiectul pricinii nu se afla in fiinta;

4. daca un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii ori daca un magistrat a fost sanctionat disciplinar pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta in acea cauza;

5. daca, dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor, ori daca s-a desfiintat sau s-a modificat hotararea unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere;

6. daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela nu au fost aparati de loc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere;

7. daca exista hotarari definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, in una sau aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate.

Aceste dispozitii se aplica si in cazul cand hotararile potrivnice sunt date de instante de recurs. In cazul cand una dintre instante este Curtea Suprema de justitie, cererea de revizuire se va judeca de aceasta instanta.

8. daca partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa.

9. daca Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale acestei incalcari continua sa se produca si nu pot fi remediate decat prin revizuirea hotararii pronuntate.

Cererea de revizuire se indreapta la instanta care a dat hotararea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere. In cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va indrepta la instanta mai mare in grad fata de instanta sau instantele care au pronuntat hotararile potrivnice. Cand cele doua instante care au dat hotararile potrivnice fac parte din circumscriptii judecatoresti deosebite, instanta mai mare in grad la care urmeaza sa se indrepte cererea de revizuire va fi aceea a instantei care a dat prima hotarare.

Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:

1. in cazurile prevazute de art. 322 pct. 1, 2 si 7 al. 1, de la comunicarea hotararilor definitive, iar cand hotararile au fost date de instante de recurs dupa evocarea fondului, de la pronuntare; pentru hotararile prevazute la punctul 7 al. 2 de la pronuntarea ultimei hotarari;

2. in cazul prevazut de art. 322 pct. 3, de la cel din urma act de executare;

3. in cazurile prevazute de art. 322 pct. 4, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea instantei penale de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului ori de hotararea care a declarat fals inscrisul. In lipsa unei astfel de hotarari termenul curge de la data cand partea a luat cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data producerii acestora;

4. in cazurile prevazute de art. 322 pct. 5, din ziua in care s-au descoperit inscrisurile ce se invoca ori, dupa caz, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea desfiintata sau modificata pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere;

5. in cazurile prevazute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea hotararii definitive facuta statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publica, sau de la intoarcerea disparutului ori de la dobandirea capacitatii; in aceste din urma doua cazuri termenul fiind de 6 luni.

In cazul art. 322 pct. 8 termenul de revizuire este de 15 zile si se socoteste de la incetarea impiedicarii. Pentru motivul prevazut la art. 322 pct. 9, termenul este de 3 luni de la data publicarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Instanta poate suspenda executarea hotararii a carei revizuire se cere, sub conditia darii unei cautiuni.

Cererea de revizuire se judeca potrivit dispozitiilor prevazute pentru cererea de chemare in judecata. Intampinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se intemeiaza. Daca instanta incuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, in tot sau in parte, hotararea atacata, iar in cazul hotararilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotarare. Se va face aratare de hotararea data in revizuire, in josul originalului hotararii revizuite.

Hotararea asupra revizuirii este supusa cailor de atac prevazute de lege pentru hotararea revizuita. Daca revizuirea s-a cerut pentru hotarari potrivnice calea de atac este recursul, cu exceptia cazului in care instanta de revizuire este Inalta Curte de Casatie si Justitie, a carei hotarare este irevocabila.