Cazurile care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau care sting actiunea penala

Art. 10, alin.1, lit. a ( fapta nu exista)

Singurul temei al raspunderii penale este savarsirea unei infractiuni. Inexistenta unei fapte presupune inexistenta infractiunii.

Constatarea inexistentei faptei exclude imputarea ei oricarui faptuitor. Inexistenta faptei are consecinte si asupra actiunii civile. In cazul in care inculpatul a fost achitat pt. inexistenta faptei, instanta va respinge actiunea civila. In acest caz, solutiile ce pot fi pronuntate sunt :

- scoaterea de sub urmarire penala daca actiunea penala se stinge in faza de urmarire penala;

- achitarea daca actiunea are loc in faza de judecata;

- in situatia in care in cauza nu exista invinuit, solutia poate fi aceea de clasare a cauzei penale.

Art. 10, lit. b ( fapta nu este prevazuta de Legea penala)

In conformitate cu dispozitiile art. 2 C. pen., legea precizeaza care fapte constituie infractiuni, iar in caz contrar inseamna ca in cauza respectiva nu exista infractiune. In situatia in care o persoana imprumuta pe alta cu o suma de bani, scop in care au incheiat un contract de imprumut sau o simpla chitanta, refuzul restituirii sumei imprumutate nu poate constitui infractiune. Solutiile ce pot fi pronuntate sunt :

- scoaterea de sub urmarire penala cand exista invinuit sau inculpat;

- clasarea cand nu exista invinuit ;

- achitarea in cazul cand cauza a ajuns pe rolul instantei.

Art. 10, lit. b indice 1 ( fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni)

Acest text a fost introdus prin Legea nr.7/1973 publicat in Monitorul Oficial nr. 49 / 6 aprilie 1973. Art. 18 indice 1 C. pen. prevede ca nu a constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala prin atingerea minima adusa uneia dintre valorile sociale ocrotite de lege si prin continutul ei concret fiind lipsita in mod vadit de importanta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Potrivit art. 17, alin. 2 C. pen. infractiunea fiind singurul temei al raspunderii penale, absenta acesteia lipseste de temei si actiunea penala.

Art. 10, lit. c ( fapta nu a fost ramasita de invinuit sau inculpat)

Plecand de la principiul ca raspunderea penala este personala si ca actiunea penala nu poate fi exercitata decat impotriva aceluia care a comis infractiunea, rezulta ca acest caz impiedica exercitarea actiunii penale. Acest caz impiedica si actiunea civila fata de presupusul invinuit sau inculpat. Daca acest caz se va constata in fata instantei de judecata, ea va aplica dispozitiile art. 346, alin. 3.

Art. 10, lit. d ( faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii)

Absenta oricarei trasaturi sau element al infractiunii impiedica exercitarea actiunii penale.

Art. 10, lit. e ( exista vreunul din cazurile care inlatura caracterul penal al faptei) : legitime aparare, starea de necesitate, constrangerea fizica si constrangerea morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia.

Cauzele sunt enumerate in art. 44 - 51 C. pen. si sunt intemeiate pe lipsa vinovatiei. Aceste cauze au aplicabilitate generala. Alaturi de elemente putem intalni si unele cazuri speciale ca de exemplu art.255, alin. 2 si art.304, alin. 6 C.pen.

Art. 10, lit. f ( lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate)

Autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale. 

Art. 10, lit. g ( a intervenit amnistia, prescriptia ori decesul faptuitorului)

Conform art. 119 C. pen., amnistia e o cauza ce inlatura raspunderea penala. Daca ea intervine inainte de condamnare ea va inlatura executarea pedepsei. Ea nu produce efecte asupra actiunii civile si nu se intinde asupra cheltuielilor de judecata facute de partea civila. Codul penal cuprinde anumite reglementarii dupa cum inculpatul a cerut continuarea  procesului penal. Amnistia se acorda de Parlament.

Prescripia conform art.121 C.pen e o cauza de inlaturarea raspunderii penale care opereaza in privinta tuturor infractiunilor cu exceptia infractiunii contra pacii si omenirii. Art.10,lit.g., nu prevede la care din cele 2 prescriptii reglementate de C. pen. se refera, dar este evident ca textul nu se refera la prescriptia executarii pedepsei. Conform art. 123 C. pen. cursul prescriptiei poate fi intrerupt.

Moartea inculpatului constituie o cauza de impiedicare a exercitarii raspunderii penale, stiut fiind ca raspunderea penala este personala. Decesul celorlante parti nu produce efecte asupra  actiunii penale. In ceea ce priveste actiunea civila in cauza se introduc succesorii. Exista o singura exceptie in care moartea altei persoane decat inculpatul produce efecte asupra actiunii penale. Este vorba de infractiunea de adulter.

Art. 10, lit. h ( a fost retrasa plangerea prealabila sau partile s-au impacat)

Caz prevazut in art. 131 C. pen.

Art. 10, lit. i ( s-a dispus inlocuirea raspunderii penale)

Potrivit actualei reglementari, raspunderea penala nu poate fi inlocuita decat in conformitate cu art.91 C. pen. care prevede sanctiunile cu caracter administrativ pe care le poate aplica instanta si anume mustrarea, mustrarea cu avertisment si amenda.

Art. 10, lit.j (exista autoritate de lucru judecat)

Impotriva hotararii judecatoresti definitive, deci care au intrat in puterea lucrului judecat nu se pot exercita decat caile de atac extraordinare (revizuirea si contestatia in anulare). Pentru a opera autoritatea de lucru judecat in materie penala, instanta penala cere dubla identitate intre cele 2 cauze (identitatea de persoana si identitatea de obiect). In materia civila se cere tripla identitate (de persoana, de obiect si de cauza).

Art. 10, lit. iš ( exista o cauza de nepedepsire)

Acest text a fost introdus prin Legea nr. 281/ 2003, textul prevede ca procesul penal poate inceta atunci cand exista o cauza de nepedepsire din cele prevazute de Codul penal partea generala si speciala.

Actiunea civila in procesul penal

1. Notiunea de actiune civila ca instanta a dreptului procesual penal

Cea mai mare parte din infractiunile comune cauzeaza un prejudiciu material sau moral in dauna unei persoane. Conform art.998 C.civ., orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat a-l repara. Acest drept va fi valorificat prin intermediul actiunii civile, care in esenta este o institutie de drept procesual penal in masura in care actiunea se exercita in cadrul procesului penal. In consecinta, mijlocul legal prin care persoana pagubita material sau moral cere sa-i fie acoperit prejudiciul este actiunea civila.

Actiunea este alaturata actiunii penale in masura in care actiunea penala va fi pusa in miscare. Acest caracter accesoriu al actiunii civile face ca actiunea sa fie indreptata numai impotriva inculpatului, a partii responsabile civilmente si fata de succesorii acestuia.

Pentru exercitarea actiunii civile in procesul penal se cere a se indeplini urmatoarele conditii :

a. infractiunea sa fi cauzat un prejudiciu;

b. intre infractiunea savarsita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate;

c. prejudiciul sa fie cert. Prejudiciul este cert cand este constatat si este actual .

Prejudiciul poate fi actual sau viitor, in aceasta din urma situatie, acesta fiind susceptibil de evaluare. Ex: Partea vatamata a suferit o vatamare cu prejudicierea capacitatii de munca pana la o anumita data cand urmeaza sa fie reexaminata din punct de vedere medical.

In practica juridica s-a stabilit ca nu sunt admisibile cererile de despagubiri simbolice. De exemplu: cererea partii civile de a i se acorda cu titlu de despagubire suma de 1 leu, are un caracter simbolic si trebuie respinsa. Cand cererea se intemeiaza pe un fapt viitor si nesigur, actiunea civila trebuie respinsa.

d. prejudiciul sa nu fi fost acoperit. Este posibil ca prejudiciul sa fie acoperit de alte persoane decat inculpatul. De exemplu : partea vatamata primeste pensie din cadrul sistemului asigurarilor de stat sau primeste o despagubire de la o terta persoana. Cheltuielile de inmormantare ale victimei au fost suportate de rude sau colegii de munca. In toate aceste exemple repararea prejudiciului nu exclude posibilitatea exercitarii actiunii civile in procesul penal. In cazul in care prejudiciul a fost acoperit de o societate de asigurari, aceasta din urma se subroga in dreptul celui prejudiciat purtandu-se constitui parte civila in procesul penal.

e. sa existe o manifestare de vointa din partea celui vatamat in legatura cu constituirea de parte civila.

2. Elementele actiunii civile

a. obiectul actiunii civile   Conform art.14, alin.1 actiunea civila are ca obiect tragerea la raspundere civila a inculpatului precum si a partii responsabile civilmente. Conform art. 14, alin.3, repararea prejudiciului se face conform legii civile, adica in natura, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin desfiintarea totala sau partiala a unui inscris, prin plata unei despagubirii banesti in masura in care repararea in natura nu e posibila.

b. daunele morale. In dreptul civil roman prejudiciul nepatrimonial mai este denumit si prejudiciu nematerial sau imaterial, iar alte ori prejudiciu nepecuniar. Legiuitorul roman a consacrat in cateva acte normative posibilitatea reparatiei unor astfel de prejudicii folosind in continutul reglementarilor adoptate notiunea de daune morale. De exemplu : art.11, alin. 2 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ modificata prin legea 556/2004 sau art. 9 din Legea nr. 11/ 1991 privind combaterea concurentei neloiale ori art.2 din Legea nr.48/1992 a audiovizualului. Dreptul civil francez pentru determinarea prejudiciului nematerial foloseste expresia de prejudiciu moral. In dreptul civil elvetian se apreciaza ca prejudiciul definit este aceea diminuare involuntara a unui bun sau a unei valorii de ordin economic sau moral si care se subdivide in dauna morala care consta intr-o pierdere de ordin economic si care afecteaza persoana victimei ca rezultat al unei suferinte fizice sau morale resimtite de victima.

Dreptul american foloseste notiunea de prejudiciu nominal.

In dreptul englez se face distinctie intre diferitele categorii de prejudicii in raport cu diferitele tipuri de fapte ilicite.

Atat in doctrina occidentala cat si in cea romana s-a facut distinctie intre daunele morale si cele materiale. S-a apreciat ca prejudiciul moral este acela care nu se exprima intr-o pierdere de bani intrucat aduce atngere unui drept extrapatrimonial si unui patrimoniu. In acelasi sens s-a sustinut ca dauna morala este aceea care aduce atngere intereselor extrapatrimoniale si neeconomice ale persoanei, lezand asa zisele drepturi ale personalitatii.

In sistemul anglo-saxon se acorda despagubiri cu titlu de daune morale ex: suferinta fizica si psihica, pierderea sperantei de viata. In consecinta, notiunea de dauna morala poate fi definita ca un privilegiu nepatrimonial denumit si privilegiu moral sau dauna morala, care consta intr-o atingere adusa acelor valori ale individului care-i defineste personalitatea.