Dreptul de proprietate publica

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICA

1. Definitie. Reglementare

Dreptul de proprietate publica este acel drept de proprietate care poarta asupra bunurilor din domeniul public de interes national si din domeniul public de interes local apartinand statului si unitatilor adminisrativ - teritoriale, fiind inalienabil, imprescriptibil si insesizabil. Potrivit prevederilor art. 136 din Constitutie

"(1)Proprietatea este publica sau privata.

(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.

(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.

(4) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii organice, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate; de asemenea, ele pot fi date in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica."

Reglementarile constitutionale, care sunt cadrul general, sunt detaliate prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia si se completeaza cu prevederile art. 475 alin. 2, art. 476-478, art. 499, art. 1310 si art. 1844 C. C; art. 4-5, art. 29, art. 83, art. 95-97 si art. 119 din Legea numarul 18/1991 a fondului funciar, cu modificarile ulterioare, precum si de Legea numarul 215/2001, legea administratiei publice locale, cu modificarile ulterioare.

2. Delimitarea bunurilor obiect al proprietatii publice

Legea nr. 213/1998 dispune in art. 3 ca din domeniul public fac parte bunurile prevazute in art. 135 alin. 4 Constitutie (actual 136 alin. 3), din cele stabilite prin anexa care face parte integranta chiar din aceasta lege si din orice bunuri care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege.

Din categoria bunurilor de uz public fac parte acele bunuri care prin natura lor sunt de folosinta generala adica: pietele, podurile, parcurile publice etc, iar din categoria bunurilor de interes public, fac parte acele bunuri care prin natura lor sunt destinate pentru a fi folosite sau exploatate in cadrul unui serviciu public, pentru desfasurarea unor activitati care intereseaza intreaga societate sau o anumita colectivitate, fara a avea acces la folosinta lor nemijlocita orice persoana, cum sunt: caile ferate, retelele de distributie a energiei electrice, cladirile institutiilor publice etc .

3. Titularii dreptului de proprietate publica

Potrivit reglementarilor in vigoare, titularii dreptului de proprietate publica sunt:

1. Statul Roman asupra bunurilor din domeniul public de interes national.

2. Unitatile administrative-teritoriale (comuna, orasul, municipiul, judetul) asupra bunurilor din

domeniul public de interes local.

In acelasi timp, acesti subiecti sunt si titulari ai dreptului de proprietate privata (regim de drept privat) care are ca obiect bunurile din domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale.

4. Caracterele dreptului de proprietate publica

Deoarece exercitarea dreptului de proprietate publica are loc numai in regim de drept public, caracterele acestui drept sunt urmatoarele:

inalienabil,

imprescriptibil

insesizabil.

4.1. Dreptul de proprietate publica este inalienabil. Acest caracter presupune ca bunurile care fac obiectul sau sunt scoase din circuitul civil general, neputand fi instrainate pe cale voluntara, prin acte juridice civile si nici pe cale fortata, prin expropriere. Este interzisa de asemenea dezmembrarea dreptului de proprietate prin constituirea de drepturi reale derivate cum sunt: uzufructul, uzul, servitutea, abitatia sau superficia, precum si ipotecarea sau gajarea lui. Asupra dreptului de proprietate publica pot fi constituite numai drepturi reale derivate care nu sunt dezmembraminte ale dreptului de proprietate, cum sunt dreptul de administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosinta gratuita a unor imobile. Bunurile proprietate publica pot fi de asemenea inchiriate, in conditiile legii.

4.2. Dreptul de proprietate publica este imprescriptibil atat extinctiv, cat si achizit

Imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv - actiunea in revendicarea dreptului de proprietate publica poate fi introdusa oricand, iar dreptul la actiune in sens material nu se stinge indiferent de intervalul de timp cat nu a fost exercitat de catre autoritatea care are calitate procesuala activa.

Imprescriptibilitatea achizitiva - imposibilitatea dobandirii de catre o alta persoana a bunurilor publice prin uzucapiune (in cazul imobilelor) sau prin posesie de buna credinta (in cazul bunurilor mobile).

4.3. Dreptul de proprietate este insesizabil

Bunurile obiect ale proprietati publice, fiind si inalienabile, nu pot fi urmarite silit de creditorii titularului dreptului de proprietate (finalitatea urmaririi fiind vanzarea bunului pentru realizarea dreptului de creanta al creditorului).

5 Modurile de dobandire si de stingere a dreptului de proprietate publica

5.1 Modurile de dobandire a dreptului de proprietate publica.

Conform art. 7 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate publica se dobandeste prin urmatoarele mijloace:

a) pe cale naturala - se refera la bogatiile solului si subsolului ce se vor forma natural pe teritoriul sau in subsolul tarii.

b) Achizitii publice efectuate in conditiile legii

c) Exproprierea pentru cauza de utilitate publica

d) Donatii sau legate acceptate, in conditiile legii, de Guvern, sau dupa caz, de consiliul judetean sau consiliul local, daca bunul va intra in domeniul public. Acceptarea donatiilor se face in forma autentica.

e) Trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, pentru cauza de utilitate publica.

f) Alte moduri prevazute de lege, cu sunt: vanzarea sau schimbul facute pentru cauza de utilitate publica, accesiunea, tezaurul, confiscarea speciala etc.

5.2. Moduri de incetare a dreptului de proprietate publica.

Potrivit Legii nr. 213/1998 dreptul de proprietate publica inceteaza:

a) prin pieirea bunului pe cale naturala sau prin interventia omului;

a) prin trecerea bunului in domeniul privat, prin hotarare de Guvern, de Consiliu Judetean sau Consiliu Local, dupa caz;

b) Prin trecerea ex lege a unor bunuri din domeniul public in cel privat in vederea reconstituirii dreptului de proprietate particulara, pentru retrocedarea lor catre fostul proprietar sau pentru vanzare.

6. Modalitatile de exercitare a dreptului de proprietate publica.

Organizarea exercitarii dreptului de proprietate publica este de competenta organelor centrale ale puterii executive pentru bunurile din domeniul public de interes national si a autoritatilor publice locale pentru bunurile din domeniul public de interes local. Aceste autoritati au calitatea de subiecte de drept administrativ (sau public) si asigura "administrarea generala" a domeniului public, care exprima exercitarea atributelor de putere care revin acestor autoritati si nu a unui drept real de natura civila.

Autoritatile publice pot hotari ca dreptul de proprietate publica asupra unor bunuri sa fie exercitat, in planul dreptului civil, direct si nemijlocit de catre ele insele sau de alte autoritati publice care reprezinta organele lor de conducere, dar, de cele mai multe ori, exercitarea unora sau tuturor atributelor dreptului de proprietate publica se realizeaza prin intermediul unor subiecte de drept civil, in favoarea carora se constituie drepturi reale principale derivate din dreptul de proprietate publica: dreptul de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor proprietate publica, dreptul de concesiune si dreptul real de folosinta gratuita a unor bunuri imobile. Asa cum am mai precizat, bunurile proprietate publica pot fi de asemenea inchiriate, iar in acest caz ia nastere un drept de creanta al locatarului (de a folosi bunul respectiv conform contractului de inchiriere).

Cele trei drepturi reale principale derivate din dreptul de proprietate publica nu dezmembreaza acest drept, deoarece se constituie prin acte administrative, intre proprietar si titularii lor existand raporturi juridice administrative, de subordonare, astfel incat nu se duce atingere caracterului inalienabil al dreptului de proprietate publica.

Persoanele fizice sau juridice care au sau dobandesc bunuri proprietate publica in administrare, concesiune, folosinta sau cu titlu de inchiriere exercita, in temeiul acestor drepturi, atributele sau o parte din atributele dreptului de proprietate publica, astfel incat prin intermediul lor statul, sau dupa caz, unitatile administrativ-teritoriale exercita in concret prerogativele pe care li le confera dreptul de proprietate publica (asa numita "exercitarea prin altul a dreptului de proprietate publica").  

6.1. Dreptul de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor proprietate publica.

Titularii dreptului real de administrare sunt, potrivit Legii nr. 213/1998:

a) regiile autonome;

b) prefecturile si autoritatile publice centrale si locale cu personalitate juridica civila (ministere, agentii nationale, consilii judetene si consilii locale etc.);

c) institutiile publice de interes national, judetean sau local.

Dreptul de administrare ia nastere in temeiul unor acte de drept administrat

Dreptul real de administrare are o natura mixta; astfel: in raport cu titularii dreptului de proprietate publica are o natura administrativa, iar in raport cu ceilalti participanti la circuitul civil acest drept are o natura civila. Avand o natura civila si fiind drept real, dreptul de administrare nu este totusi un dezmembramant al dreptului de proprietate publica, ci doar un derivat al acestuia, avand caracteristicile acestuia din urma, fiind inalienabil, imprescriptibil si insesizabil. Dreptul real de administrare nu este opozabil fata de proprietar (stat sau unitati administrativ-teritoriale), acesta putand retrage sau revoca acest drept pe calea unui act administrativ, fara ca titularul sau sa se poata apara prin mijloace de drept civil (actiune in revendicare, actiune posesorie). Revocarea poate avea loc cu titlu de sanctiune, dar si in scopul redistribuirii unor bunuri intre regiile autonome sau institutiile publice (cand bunul nu mai este necesar titularului actual al dreptului de administrare) sau in cazul in care se urmareste trecerea unor bunuri din domeniul public in domeniul privat in vederea concesionarii sau inchirierii sau in Totusi actul administrativ de revocare poate fi atacat in contencios administrat Pe de alta parte, deoarece acest drept este un drept real, va putea fi aparat fata de ceilalti subiecti de drept civil (cu exceptia titularului dreptului de proprietate publica) prin orice mijloc de drept comun.

Continutul juridic al dreptului de administrare. Conform prevederilor Legii nr. 213/1998, titularul acestui drept poate sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de bunul aflat in administrare, in conditiile stabilite prin actul de atribuire.

A. Posesia - intre posesia proprietarului si cea a titularului dreptului de administrare exista deosebire numai cu privire la elementul animus (intentia cu care este stapanit bunul), posesia titularul dreptului de administrare avand stapanirea materiala a bunului (elementul corpus).

B. Folosinta

Titularul dreptului de administrare are posibilitatea si obligatia de a utiliza bunul in scopul indeplinirii obiectului sau de activitate, exercitarea folosintei facandu-se in puterea proprietarului, in sensul respectarii actului de dare in administrare. El are dreptul de a culege in proprietate fructele naturale si industriale ale bunului (daca legea nu prevede altfel), iar fructele civile obtinute in urma inchirierii bunului i se cuvin in proportie de 20-50%, iar restul de 50-80% se vor face venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, dupa caz.

C. Dispozitia

Dreptul de administrare nu poate conferi titularului sau mai multe drepturi decat are proprietarul, astfel incat si dreptul de administrare este inalienabil si nedezmebrabil. Totusi, pot fi transmise fara plata bunuri in stare de functionare de la o institutie publica, care nu mai are nevoie de ele, in administrarea altei institutii publice.

Titularul dreptului de administrare nu are de obicei nici un drept de dispozitie materiala asupra bunului, cu exceptia situatiei in care prin actul de administrare i s-a dat dreptul de a obtine producte sau de a executari care consuma substanta bunului (ex. taieri de arbori, exploatarea bogatiilor subsolului, excavarea de pamant pentru fundatii, demolari, reamenajari etc.).

6.3. Dreptul de concesiune

Este reglementat prin Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor si de Normele Metodologice cadru aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 216/1999.

Contractul de concesiune este contractul prin care o persoana, denumita concedent, transmite pentru o perioada determinata, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane, denumita concesionar, care actioneaza pe riscul si raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun, a unei activitati sau a unui serviciu public, in schimbul unei redevente.

Concesiunea este de trei feluri, in functie de obiectul sau:

a) concesiunea de bunuri;

b) concesiunea de servicii publice;

c) concesiunea de activitati economice.

Contractul de concesiune are o natura juridica mixta, avand doua parti:

- partea reglementara (cuprinzand cele mai importante clauze, cu privire la: conditiile de exploatare sau de folosire a bunurilor, preturile pe care le poate stabili concesionarul in raporturile sale cu tertii, dreptul concedentului de a controla si de a da ordine concesionarului, dreptul concedentului de a modifica unilateral contractul), guvernata de prevederile dreptului administrativ, si

- partea negociata, guvernata de prevederile dreptului civil.

Avand in vedere preponderenta partii reglementare, unii autori considera acest contract ca fiind un contract administrativ (si nu unul mixt).

Contractul de concesiune are urmatoarele caractere juridice:

sinalgamatic;

oneros;

comutativ;

cu executare succesiva;

intuitu personae - subconcesionarea este interzisa;

solemn, forma scrisa fiind o conditie pentru valabilitatea sa. Neindeplinirea conditiei de forma este sanctionata cu nulitatea absoluta;

Pot avea calitatea de concedent:

- ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, pentru bunurile din domeniul public national;

- consiliile judetene sau locale si institutiile publice de interes local, pentru bunurile din domeniul public judetean sau local.

Poate avea calitatea de concesionar orice persoana fizica sau juridica, romana sau straina.

Dreptul de concesiune este opozabil tuturor, cu exceptia proprietarului, reprezentat prin concedent. Raporturile juridice dintre concedent si concesionar sunt de subordonare, concedentul putand sa modifice unilateral anumite clauze contractuale, sa dea ordine concesionarului sau sa retraga dreptul de concesiune. Datorita acestor caracteristici dreptul de concesiune nu dezmembreaza dreptul de proprietate publica.

Titularul dreptului de concesiune are recunoscute atributele de posesie, folosinta si uneori atributul de dispozitie materiala (dobandirea in proprietate a productelor).

Incetarea contractului de concesiune poate avea loc prin:

- acordul partilor;

- implinirea termenului concesiunii;

- denuntare unilaterala de catre concedent sau rascumparare, cand interesul public o impune;

- reziliere unilaterala de catre concedent sau concesionar - ca urmare a neindeplinirii obligatiilor asumate de cealalta parte;

- renuntarea concesionarului la concesiune, in cazul in care din motive obiective este in imposibilitate de a utiliza sau exploata bunul (renuntarea abuziva nu duce la incetarea contractului);

- pieirea bunului dintr-o cauza de forta majora.

La incetarea concesiunii concesionarul este obligat sa restituie concedentului "bunurile de retur", constand din cele care au facut obiectul concesiunii si cele care au rezultat din investitiile pe care era obligat sa le faca in conformitate cu prevederile contractuale. Mai pot deveni proprietatea concedentului si "bunurile de preluare"- bunuri ale concesionarului care au fost utilizate pentru folosirea si exploatarea obiectului concesiunii - daca acesta isi manifesta vointa de a le prelua, cu obligatia de a-i plati concesionarului un pret egal cu valoarea contabila actualizata. Daca unele din bunurile concesionate au fost distruse total sau partial din culpa concesionarului, acesta va fi obligat sa il despagubeasca pe concedent.

6.4. Dreptul real de folosinta gratuita asupra unor bunuri imobile din domeniul public. Potrivit art. 17 din Legea nr. 213/1998, acest dreptul poate fi constituit printr-un act administrativ unilateral, in favoarea persoanelor juridice cu scop nelucrativ, care desfasoara activitati de binefacere sau de utilitate publica.

Caracterele juridice ale dreptului real de folosinta:

intuitu personae;

imobiliar;

cu titlu gratuit;

revocabil;

esentialmente temporar;

El are si caracteristicile dreptului de proprietate publica a carui derivat este, fiind inalienabil, imprescriptibil si insesizabil.

Titularul acestui drept are atributele de posesie si folosinta, fiind lipsit de atributul de dispozitie (atat materiala, cat si juridica).