Dreptul de optiune succesorala

Dreptul de optiune succesorala

Intre momentul deschiderii mostenirii si luarea deciziei de a accepta sau repudia succesiunea exista o situatie de juridica de incertitudine, cand nu se stie sigur care dintre succesibili doreste sa mosteneasca si care nu. Dreptul de optiune succesorala este unul aparte, care nu este nici real (nu poarta asupra unui bun) si nici de creanta (nu confera titularului sau posibilitatea de a cere altcuiva sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva), fiind definit ca o "prerogativa juridica care permite titularului sau de a putea, printr-un act unilateral de vointa, sa modifice o situatie juridica incerta, dupa o alternativa precisa si previzibila", fiind inclus in categoria speciala a drepturilor potestative . Succesibilii. Dreptul de optiune apartine tuturor succesibililor, indiferent daca titlul lor de mostenire este legea, testamentul sau contractul, ori daca vocatia lor este universala, cu titlu uniersal sau particulara .In cazul mostenirii legale, optiunea trebuie exercitata in termenul prevazut de lege de toti succesibilii cu vocatie eventuala, indiferent de clasa de mostenitori din care fac parte . Dintre mostenitorii acceptanti, in final, vor fi chemati efectiv la mostenire cei indicati de regulile aplicabile devolutiunii legale, testamentare sau contractuale a mostenirii.Mostenitorii subsecventi nu au la dispozitie nici un mijloc legal de a-i determina pe cei chemati la mostenire in rang preferntial sa opteze intr-un fel sau altul . Conform dispozitiilor art. 692 C. civ., in caz de deces al titularului dreptului de optiune anterior exercitarii acestuia in termenul prevazut de lege, optiunea se transmite la mostenitorii acestuia, care o pot exercita in restul de timp ramas pana la stingerea prin prescriptie, adica in conditiile in care putea fi exercitata de antecesor. Capacitatea ceruta pentru exercitarea dreptului de optiune. Potrivit dispozitiilor art. 687 C. civ., minorii si interzisii nu pot face valabil acceptarea unei mosteniri decat conformandu-se regulilor referitoare la minoritate si tutela. Cu toate ca textul se refera doar la acceptarea mostenirii, este neindoielnic faptul ca el se aplica si renuntarii la mostenire. Pentru minorii sub 14 ani si pentru interzisi dreptul de optiune succesorala se exercita de parinti sau tutori (art. 105 alin.1, art. 124 alin. 1 si art. 147 C. fam), in timp ce minorii intre 14-18 ani isi exercita singuri acest drept, cu incuviintarea parintilor sau tutorilor (art. 105 alin. 2 si art. 124 alin. 2 C. fam). Fiind un act de dispozitie, optiunea succesorala necesita si incuviintarea autoritatii tutelare (art. 129 alin. 2 si art. 105 alin. 3 C. fam.) .Oricum, minorii si interzisii sunt protejati si prin faptul ca in cazul lor acceptarea mostenirii nu poate fi facuta decat sub beneficiu de inventar (art. 19 din decretul nr. 32/1954), afara de cazul acceptarii fortate a mostenirii care este pura si simpla, pentru aceasta cerandu-li-se insa capacitate delictuala. Principiu si exceptii. Fiecare succesibil este in drept sa aleaga intre acceptarea pura si simpla, acceptarea sub beneficiu de inventar sau renuntarea la mostenire .De la acest principiu exista exceptii care se refera la urmatoarele ipoteze: Ipoteza cand succesibilii sunt minori sau incapabili-Conform dispozitiilor art. 19 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea in aplicare a Codului familiei si a decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, "acceptarea mostenirii cuvenite unui minor, indiferent de varsta, sau a unei persoane puse sub interdictie va fi socotita totdeauna ca fiind facuta sub benefciu de inventar". Rezulta asadar ca, din ratiuni de protectie, minorii si interzisii, persoane care nu au capacitatea de exercitiu deplina, acceptarea mostenirii nu se poate face decat sub beneficiu de inventar, iar nu si pur si simplu. Cu incuviintarile cerute de lege intrucat este un act de dispozitie, renuntarea ramane o optiune posibila pentru aceste persoane. Ipoteza succesibilului decedat inaintea expirarii termenului de optiune ai carui succesori nu se inteleg asupra optiunii-Daca un succesibil decedeaza inainte de a-si fi exprimat alegerea, iar termenul de prescriptie pentru exercitarea acestui drept nu s-a implinit, acesta se transmite la succesorii celui decedat, care, in restul de timp ramas, pot opta dupa cum cred de cuviinta atata timp cat optiunea aleasa este unica. Cand intelegerea intre succesori nu se poate realiza, "succesiunea se va accepta sub beneficiu de inventar" (art. 693 C. civ.), aceasta solutie fiind cea mai putin periculoasa pentru succesori. Ipoteza ascunderii sau dosirii unor bunuri succesorale de catre unii succesibili- Din dispozitiile art. 703 si 712 C. civ. rezulta ca succesibilul care da la o parte sau ascunde bunuri succesorale cu intentia de a si le apropria in exclusivitate sustragandu-le partajului este considerat acceptant pur si simplu, fiind decazut din dreptul de a opta pentru renuntarea la mostenire sau acceptarea sub beneficiu de inventar. Pe langa aceasta, succesibilul vinovat pierde dreptul la partea ce i s-ar fi cuvenit din bunurile date la o parte sau ascunse. Acunderea sau dosirea bunurilor succesorale nu constituie simple acte de acceptare tacita a mostenirii, ci o frauda sanctionata cu o pedeapsa privata, una din rarele cazuri de sanctiune in interes privat admise inca de lege .Elementele constitutive ale ascunderii-Elementul material. Practica judiciara si doctrina dau o interpretare foare larga notiunilor de ascundere sau dare la o parte, incluzand in aceasta categorie actiuni foarte diverse, cum ar fi: ascunerea materiala a unor bunuri, nedeclararea unor bunuri cu prilejul intocmirii inventarului succesiunii, nerestituirea unui bun primit de la defunt si detinut cu titlu precar, nedeclararea unor datorii ale succesibilului catre succesiune, disimularea sau distrugerea unui testament, ascunderea primirii unei donatii supuse raportului sau a unei donatii preciputare, chiar daca aceasta din urma nu depaseste limitele cotitatii disponibile, motivul fiind ca omiterea acesteia de la stabilirea masei de calcul diminueaza in acelasi timp atat rezerva, cat si cotitatea disponibila . Ascunderea sau dosirea se pot realiza nu numai in privinta bunurilor mobile, ci si a celor imobile. Astfel, o asemenea actiune a fost realizata de doi succesori prin vanzarea unui imobil succesoral in ascuns fata de un al treilea, prezentandu-se ca singurii mostenitori ai defunctului, cei doi acaparand pretul . Lista acestor actiuni este in continua expansiune, mai recent, fiind incluse in aceasta categorie retragerea unei sume dintr-un cont bancar al defunctului in temeiul unei procuri pe care succesibilul o detinea sau transferul locatiei unui seif de pe numele defunctului pe numele succesibilului . Se constata asadar ca ascunderea poate consta atat in manopere pozitive (dosirea unui bun, falsificarea unui testament), cat si intr-o abstentiune (nerestituirea unui bun), o simpla minciuna (negarea primirii unei donatii) sau chiar o simpla tacere (ndeclararea unui bun la inventar) .Nu are importanta faptul daca actiunile frauduloase sunt realizate inainte sau dupa deschiderea mostenirii sau daca cele anterioare deschiderii mostenirii au fost realizate cu sau fara acordul lui de cujus . De asemenea, nu prezinta importanta daca succesibilul este autor al faptei sau doar complice , dar nu se cere ca faptele sa fie sanctionate penal, desi unele dintre ele constituie infractiuni. Clandestinitatea este o caracteristica esentiala a elementului material . Daca, de pilda, preluarea de catre un mostenitor unor bunuri succesorale este cunoscuta celorlalti, existenta acestora fiind evidentiata prin inventarierea lor, nu poate fi vorba de aplicarea sanctiunilor prevazute de lege. Plecand de la formularea textelor legale, care vorbesc doar de ascunderea bunurilor succesorale, practica judiciara a refuzat sa aplice sanctiunile prevazute la art. 703 si 712 C. civ. in cazul ascunderii existentei unui alt mostenitor cu ocazia lichidarii si partajului succesiunii . In Franta, aceasta solutie pare a fi mai reecent reconsiderata , fiind anterior viu criticata de doctrina .Elementul intentional (frauda). Ascunderea sau dosirea bunurilor succesorale nu sunt sanctionate decat dacaau fost savarsite cu rea-credinta, adica cu intentia de a frauda pe comostenitori prin insusirea unor bunuri in dauna lor, prin ruperea echilibrului partajului. Avand drept tinta fraudarea comostenitorilor, ascunderea nu este eficienta (sanctionabila) decat daca un mostenitor universal sau cu titlu universal vine la mostenire in concurs cu alti succesori similari, nu si atunci cand autorul faptei este unicul mostenitor universal sau cu titlu universal, un legatar particular, un donatar nesuccesibil ori un succesibil exheredat. De asemenea, in cazul in care sotul supravietuitor ascunde bunuri din categoria celor care ii revin in exclusivitate in temeiul dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 319/1944, actiunea nu este sanctionabila intrucat nu poate dauna coerezilor care nu au nici un drept la aceste bunuri .Dupa unii autori, sanctiunea este aplicabila si in cazul cand exista un singur mostenitor universal sau cu titlu universal care urmareste fraudarea creditorilor succesorali prin sustragerea unor bunuri gajului acestora . Acesti autori sunt inconsecventi, caci desi admit ca frauda in dauna fiscului nu intra sub incidenta sanctiunilor civile prevazute la art. 702 si 712 C. civ., ci a celor fiscale, scapa din vedere ca fiscul nu este nici el decat un creditor succesoral; or, ceeea ce este valabil pentru fisc, este valabil si pentru ceilalti creditori succesorali. In plus, autorii mentionati admit ca in cazul examinat sanctiunea nu este decat partiala, constand doar in acceptarea fortata a mostenirii, iar nu si in decaderea din dreptul de a beneficia de bunurile respective; or, aceasta solutie decurge mai degraba din acceptarea tacita a mostenirii prin insusirea unor bunuri succesorale, decat din aplicarea art. 702 si 712 C. civ. Frauda nu se prezuma, ea trebuie intotdeauna dovedita. De aceea, de pilda, simpla constatare a omisiunii declararii unor bunuri la inventar de catre un succesibil nu atrage sanctiunea, fiind necesara administrarea probei ca eredele a cunoscut faptul ca apartin succesiunii si ca le-a omis cu intentia de a si le insusi . Tot astfel, nedeclararea din eroare a unei donatii primite de erede ori retinerea unor bunuri succesorale de catre un erede in credinta eronata ca ii apartin, nu pot fi sanctionate din lipsa elementului intentional . In cazul donatiilor deghizate, simulatia nu da nastere unei prezumtii de frauda, aceasta trebuind sa fie dovedita prin orice mijloc de proba .Fiind un delict civil, frauda poate fi savarsita nu numai de persoanele cu deplina capacitate de exercitiu, ci si de minorii si interzisii judecatoresti care au capacitate delictuala intrucat au lucrat cu discernamant, pierzand beneficiul de inventar care rezulta din dispozitiile art.19 din Decretul nr.32/1954 . Practica judiciara si doctrina absolva de vina pe eredele care, dupa savarsirea faptelor pevazute de lege, restituie bunurile sau isi marturiseste gresala readucand lucrurile la normal inainte de a fi descoperit, recunoastere care nu poate fi facuta decat personal de autorul fraudei, iar nu si de mostenitori dupa decesul sau .Ascunderea sau dosirea este sanctionata pe de o parte prin Atribuirea fortata a calitatii de acceptant pur si simplu. Eredele viovat de ascundere este privat cu efecte retroactive de dreptul de optiune succesorala, fiind considerat acceptant pur si simplu. Prin urmare: daca inca nu a optat, el nu mai poate sa o faca, iar orice renutare ulterioara la actele care atrag sanctiunea sunt lipsite de efecte; daca a acceptat pur si simplu, ramane in continuare in aceeasi situatie; daca a acceptat sub beneficiu de inventar, este decazut din acest beneficiu (art. 712 C. civ.); daca a renuntat, optiunea sa ramane fara efecte dar numai daca renuntarea nu este inca definitiva, caci daca renuntarea este definitiva, ceea ce survine fie prin scurgerea termenului de prescriptie a dreptului de optiune, fie prin acceptarea unui alt succesibil survenita intre timp, eredele renuntator nu a putut fi subiect al fraudei speciale prevazute de lege, fiind strain de mostenire, ci, eventual, doar autor al infractiunilor de furt sau abuz de incredere .Fiind considerat acceptant pur si simplu, autorul fraudei va fi tinut ultra vires hereditatis la plata datoriilor succesorale in rapor cu cota parte ce ii revine din mostenire, iar nu cu valoarea bunurilor cu care, eventual, ramane dupa aplicarea celei de a doua sanctiuni constand in pierderea drepturilor asupra bunurilor ascunse sau dosite. Pierderea drepturilor asupra bunurilor care au format obiectul fraudei. Frauda comisa se intoarce impotriva autorului sau, caci din castigator, acesta devine perdant, legea lipsindu-l de drepturile ce i-ar fi revenit asupra bunurilor ascunse sau dosite (art. 703 C. civ.). Pierderea poarta chiar si asupra rezervei celui vinovat, sanctiunea trecand inaintea acesteia. Situatia profita coerezilor, proportional cu cota ce revine fiecaruia din mostenire .Restituirea este datorata in natura, dar daca bunul a fost instrainat restituirea se va face prin echivalent, raportat la valoarea actuala a bunului, nici o compensare nefiind posibila intre restitirea datorata de erede si drepturile sale succesorale Condamnarea ca acceptanti pur si simpli Conditii. Conform dispozitiilor art. 706 C. civ., succesibilii in privinta carora termenul pentru intocmirea inventarului si deliberare (trei luni si patruzeci de zile) pentru exprimarea optiunii succesorale (infra nr. 514) a expirat fara ca acestia sa opteze si sunt urmariti de creditorii succesiunii, vor fi condamnati la cererea creditorilor ca acceptanti pur si simplu daca raman in continuare inactivi, pstrandu-si dreptul de optiune in raport cu ceilalti creditori. Este vorba de o situatie speciala, in care, practic, succesibilii in cauza, la presiunea creditorilor succesorali care au dreptul sa-si realizeze creantele, sunt indirect constransi sa opteze in termenul mentionat (mai ales daca succesiunea este insolvabila), iar doar daca nu o fac si doar in raport cu creditorii care actioneaza vor fi obligati la plata creantelor ca si cand ar fi acceptanti pur si simplu ai mostenirii. Optiunea succesorala nu poate fi decat pura si simpla, neputand fi acompaniata de modalitati (termen sau conditie).Acceptarea sau renuntarea la termen produce efecte imediate, ca si cand acesta nu ar fi fost stipulat, in timp ce aceptarea sau renuntarea sub conditie sunt nule .Optiunea succesorala este indivizibila, nefiind posibil ca, de pilda, o mostenire sa fie acceptata in parte, pentru o anumita cota sau pentru un anumit bun, iar in parte nu, ori ca o parte sa fie acceptata pur si simplu, iar cealalta parte sub beneficiu de inventar . Aceasta este o consecinta a unitatii patrimoniului si a succesiunii, astfel incat in cazul exceptional in care una si aceeasi persoana lasa doua succesiuni independente una de alta -; una ordinara si una anomala, succesibilul care este chemat la ambele poate opta diferit pentru fiecare dintre ele .Daca unul si acelasi mostenitor are insa atat vocatie legala cat si testamentara la una si aceeasi mostenire, el poate opta diferit, acceptind mostenirea legala si repudiinnd-o pe cea testamentara sau invers . Solutia isi gaseste temeiul juridic in dispozitiile art. 752 C. civ., conform caruia "eredele care renunta la succesiune poate . cere legatul ce i s-a facut". Indivizibila in ceea ce priveste succesiunea, adica obiectul sau, optiunea este divizibila in ceea ce priveste persoanele carora le este deschisa, atunci cand exista mai multi succesibili chemati la aceeasi mostenire, fiecare dintre acestia putand opta cum crede de cuviinta .Optiunea succesorala este irevocabila doar in privinta acceptarii mostenirii, indiferent daca aceasta s-a facut expres sau tacit, pur si simplu sau sub beneficiu de inventar, acceptantul nemaiputand renunta ulterior (art. 694 C. civ.) . Acceptantul sub beneficiu de inventar poate insa renunta la beneficiu, devenind acceptant pur si simplu. Renuntarea la mostenire insa, din dorinta legiuitorului de a evita situatiile de vacanta succesorala, poate fi revocata in anumite conditii. Optiunea succesorala, indiferent daca este vorba de acceptare sau de renuntare, produce efecte din momentul deschderii mostenirii, iar nu din momentul exercitarii optiunii. Conform dispozitiilor art. 688 C. civ., "efectul acceptarii se suie pana in ziua deschiderii succesiunii", in timp ce "eredele ce renunta este considerat ca n-a fost niciodata erede" (art. 696 C. civ.). Renuntarea anticipata la mostenire nedeschisa intra sub incidenta prohibitiei pactelor asupra succesiunilor nedeschise, finind sanctionata cu nulitatea absoluta (art. 965 alin. 2 C. civ.). Chiar daca textul se refera doar la renuntarea la mostenire, aceleasi motive de ordine publica trebuie extinse si la acceptarea anticipata a unei mosteniri nedeschise .Ca orice act juridic, optiunea succesorala trebuie sa nu fie afectata de vicii de consimtamant.
Art. 694 fraza I C. civ. prevede ca acceptarea mostenirii poate fi anulata pentru dol. Acceptarea fiind vorba de un act unilateral, dolul poate proveni de la oricine. Practica judiciara si doctrina au admis fara retineri extinderea textului, pe de o parte, si la renuntarea sau retractarea renuntarii la mostenire, iar pe de alta parte la viciul de consimtamant al violentei .In ceea ce priveste eroarea, desi odinioara i s-a contestat aplicabilitatea cel putin in cazul acceptarii mostenirii (pe motiv ca atunci cand poarta asupra identitatii succesiunii, nu exista practic optiune, ci doar o simpla aparenta, lipsind consimtamantul, iar daca poarta asupra consistentei succesiunii, este vorba despre o leziune) , ulterior i s-a recunoscut legitimitatea cel putin in cazul cand vizeaza natura sau intinderea drepturilor succesibilului, ori a consecintelor renuntarii la mostenire (de pilda, un rezervatar chemat la mostenire impreuna cu alti rezervatari renunta la mostenire crezand ca aceasta va profita legatarilor si donatarilor), toate acestea fiind mai ales erori de drept . Eroarea asupra valorii bunurilor succesorale este insa lipsita de efecte, leziunea neconstituind o cauza generala de anulare a optiunii . In cazul anularii optiunii pentru vicii de consimtamant, succesibilii redobandesc libertatea deplina in privinta exercitarii acestui drept. Leziunea nu este reglementata ca un principiu general de anulare a optiunii. Prin urmare, de pilda, o renuntare la succesiune nu poate fi desfiintata pe motiv ca succesiunea este avantajoasa, ori dimpotriva, o acceptare pura si simpla sa fie anulata pentru ca s-a decoperit ulterior un pasiv necunoscut care o face neatractiva . Legea face totusi o exceptie, art. 694 fraza a II-a C. civ. prevazand posibilitatea anularii (resciziunii) acceptarii pentru leziune in cazul in care succesiunea ar fi absorbita sau micsorata cu mai mult de jumatate din valoarea ei prin descoperirea unui testament necunoscut la momentul acceptarii. Considerat "enigmatic", textul nu are ratiune, caci daca legatul nu depaseste activul mostenirii, descoperirea testamentului nu are nimic lezionar -; castigul este diminuat, dar nu exista pierdere -,iar daca valoarea legatului depaseste activul, acceptantul in mod obisnuit nu este lezat deoarece legatele particulare nu-l tin pe acesta la plata decat intra vires hereditatis . De altfel, nici in practica noastra judiciara, nici in practica judiciara franceza textul nu a fost aplicat vreodata.Frauda pauliana-Conditii. Creditorii succesibililor sunt protejati contra optiunii frauduloase a debitorilor lor prin posibilitatea atacarii acesteia pe cale pauliana (art. 975 C. civ.). Frauda pauliana presupune o actiune a debitorului prin care acesta, deliberat, isi creaza sau adanceste o stare de insolvabilitate in dauna creditorilor sai. Acceptarea mostenirii sub beneficiu de inventar exclude posibilitatea fraudarii creditorilor, beneficiul punand la adapost patrimoniul acceptantului de invazia pasivului succesoral, care nu poate fi satisfacut decat intra vires hereditatis (in limitele activului succesoral). In schimb, renuntarea la o mostenire solvabila facuta de un succesibil insolvabil este un act de insaracire a debitorului care intruneste conditiile fraudei pauliene atunci cand este facuta cu intentia de a-i prejudicia pe creditori. Nu este vorba doar de refuzul unei imbogatiri, care, potrivit dreptului comun, nu poate fi sanctionata pe cale pauliana, ci de o veritabila insaracire, din moment ce succesibilii dobandesc in principiu bunurile succesorale de la data deschiderii mostenirii, iar nu de la data actului de optiune . Art. 699 C. civ. prevede in mod expres posibilitatea revocarii pauliene a unei asemenea renuntari. Cu toate ca art. 699 se refera doar la renuntarea la mostenire, aplicabilitatea lui este admisa si in cazul acceptarii pure si simple a unei mosteniri insolvabile, dar dovda fraudei in acest caz este mai dificil de facut, succesibilul putand pretinde ca a optat in acest fel pentru a onora angajamentele lui de cujus, iar nu pentru a-i frauda pe creditori . Titulari ai actiunii pauliane prevazute de art. 699 C. civ. nu pot fi decat creditorii succesibililor,iar nu si comostenitorii, legatarii sau creditorii succesiunii , acestia, asa cum vom vedea, putandu-se apara insa impotriva actelor frauduloase ale succesibililor prin invocarea inopozabilitatii in temeiul principiului fraus omnia corrumpit. Efectele actiunii pauliene. In pofida termenilor in care este formulat art. 699 C. civ., conform carora creditorii "pot sa ia autorizatia justitiei ca sa accepte succesiunea pentru debitorele lor, in locul si randul sau" (alin.1), renuntarea fiind "anulata numai in favorul creditorilor si numai pana la concurenta creantelor lor" (alin.2), in realitate, admiterea actiunii pauliene are ca efect inopozabilitatea actului de optiune fata de reclamant , acesta fiind doar autorizat sa fie platit din valorile patrimoniale "care ar fi intrat in patrimoniul debitorului lor daca ar fi acceptat" . Plecand de la formularea art. 699 alin. 1 C. civ., numerosi autori sustin ideea acceptarii pe cale oblica a succesiunii, subsecvent admiterii actiunii pauliene. Cu toate acestea, ramanem consecventi ideii ca optiunea succesorala nu poate fi exercitata pe cale oblica (supra nr. 488). Aceasta cu atat mai mult cu cat actiunea pauliana este supusa prescriptiei extinctive in termenul general de trei ani , in timp ce dreptul de optiune succesoraa se prescrie in termen de 6 luni de la data deschiderii mostenirii (art. 700 alin. 1 C. civ.), astfel incat, in cazul analizat, nu se poate explica in nici un fel cum ar putea duce exercitarea actiunii pauliene dupa expirarea termenului de 6 luni la acceptarea succesiunii pe cale oblica, atata timp cat acest drept este prescris in patrimoniul debitorului.
In limitele creantelor creditorului reclamant, transmisiunea succesorala subsecventa renuntarii frauduloase la mostenire este lipsita de efecte, cota-parte corespunzatoare din bunurile succesorale putand fi urmarita pentru satisfacerea acelor creante. Beneficiarii renuntarii nu se pot plange intrucat ei doresc doar sa pastreze un castig realizat cu titlu gratuit (certat de lucro captando), in timp ce creditorul tinde sa evite o paguba cauzata lui prin frauda (certat de damno vitando). Renuntatorul fraudulos nu poate fi obligat sa despagubeasca pe comostenitorii sau mostenitorii subsecventi obligati sa suporte consecintele actiunii pauliene, nefiind tinut la nici un fel de garantie in favoarea acestora .
Creditorii care au ramas pasivi nu pot beneficia in nici un fel de admiterea actiunii pauliene (art. 699 alin. 2 fraza I C. civ.), fata de ei renuntarea ramanand eficienta, ceea ce inseamna excluderea ideii acceptarii pe cale oblica a mostenirii, care ar fi profitat tuturor creditorilor, nu numai celui reclamant. De asemenea, daca dupa urmarirea bunurilor succesorale de catre creditorul reclamant ramane un rest, acesta se cuvine comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi beneficiari ai renuntarii, iar nu debitorului renuntator (art. 699 alin. 2 fraza a II-a C. civ.). Dovada a faptului ca si dupa admiterea actiunii pauliene renuntatorul nu devine acceptant al mostenirii pe cale oblica este faptul ca, atunci cand acesta este rezervatar si a fost gratificat cu o donatie nescutita de raport, imputarea liberalitatii nu se va face asupra rezervei, cum s-ar intampla daca ar fi acceptant, ci asupra cotitatii disponibile a mostenirii, cum se intampla cand cel astfel gratificat renunta la mostenire .Practica judiciara franceza, aprobata de doctrina, plecand de la principiul fraus omnia corrumpit, a extins posibilitatea criticarii actului de optiune succesorala si la alte persoane decat creditorii succesibililor -; singurii in drept sa exercite actiunea pauliana prevazuta la art. 699 C. civ. -, recunoscandu-le dreptul de a obtine inopozabilitatea actului fraudulos in ceea ce ii priveste. Astfel, copilul natural al carui parinte renunta la mostenirea unei rude din familia legitima cu intentia de a-l priva pe copil de aceasta este in drept sa obtina declararea inopozabilitatii fata de el a actului de renuntare facut in frauda lui .Termenul pentru a face inventarul si a delibera- In conditiile in care termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala era si in dreptul nostru de 30 de ani, iar nu de 6 luni cum este in prezent, dispozitiile art. 706-711 C. civ. referitoare la facerea inventarului bunurilor succesorale si deliberare aveau importanta lor.
Indata ce succesiunea s-a deschis, creditorii succesorali pot cere executarea creantelor succesibililor defunctului. Acestia, in principiu, nu pot fi insa obligati la plata decat daca accepta mostenirea. Pentru a opta in cunostinta de cauza au insa nevoie de timp. De aceea, art. 706 C. civ. confera succesibililor posibilitatea de a cere suspendarea urmaririi pana la intocmirea inventarului bunurilor succesorale, pentru aceasta avand la dispozitie un termen de 3 luni de la data deschiderii mostenirii, iar de la data intocmirii inventarului, dar nu mai tarziu de 3 luni de la data deschiderii mostenirii, pentru deliberare asupra optiunii succesorale, au la dispozitie un termen de 40 de zile. In interiorul termenelor pentru facerea inventarului si pentru deliberare, erezii nu pot fi obligati sa opteze intr-un fel sau altul si nici nu pot fi obligati la plata creantelor succesorale (art. 708 C. civ.). Este vorba asadar de o exceptie dilatorie. Pentru motive intemeiate, instanta de judecata poate prelungi termenele de inventar si deliberare (art. 709 C. civ.), dar nu mai mult decat durata termenului de prescriptie a dreptului de optiune. Daca succesibilul indreptatit la invocarea exceptiei dilatorii decedeaza inaintea implinirii termenului de deliberare, succesibilii acestuia dispun de un nou termen pentru aceasta .Situatia dupa expirarea termenelor a succesibililor care nu au optat. Daca termenele de intocmire a inventarului si deliberare au expirat fara ca succesibilul urmarit sa opteze, dreptul sau de optiune ramane intact pana la implinirea termenului de prescriptie de 6 luni, dar acesta poate fi condamnat (obligat la plata) ca si cand ar acceptat mostenirea pur si simplu (art. 711 C. civ.) . Dreptul succesibilului urmarit de a opta pentru acceptarea sub beneficiu de inventar sau renuntarea la mostenire se mentine fata de urmaritor atata timp cat hotararea de condamnare ca acceptant pur si simplu nu a ramas definitiva . Condamnarea succesibilului inert ca acceptant pur si simplu, datorita relativitatii atoritatii lucrului judecat, produce efecte doar in raport cu creditorul reclamant, fata de ceilalti creditori el pastrandu-si dreptul de optiune intact .Spre deosebire de creditorii succesiunii, comostenitorii si mostenitorii subsecventi nu pot constrange in nici un fel pe succesibili sa opteze intr-un fel sau altul, asteptarea lor putandu-se prelungi pana la implinirea termenului de prescriptie .Prescriptia dreptului de optiuneConform dispozitiilor art. 700 alin. 1 C. civ. (asa cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954), "dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la deschiderea succesiunii" .In formularea actuala textul se refera doar la acceptarea mostenirii, una din variantele dreptului de optiune succesorala, dar se admite ca in realitate el are in vedere si renuntarea la mostenire, asadar dreptul de optiune ca atare, fiind acordat succesibililor pentru a se putea pronunta in cunostinta de cauza atat asupra numarului si calitatii celor chemati la mostenire, cat si asupra continutului patrimoniului succesoral . Ultima formulare a art. 700 alin. 1 C. civ. este insa una logica, intrucat declarand prescriptibila acceptarea mostenirii in termen de 6 luni de la deschiderea succesiunii, automat succesibilul care lasa sa se scurga acest termen este considerat ca a optat pentru renuntarea la mostenire, punandu-se astfel capat discutiilor doctrinare purtate pe marginea formulei initiale a textului, considerat o "enigma" si taxat chiar ca "ininteligibil", doarece prescriindu-se atat dreptul de a accepta, cat si dreptul de a renunta la mostenire nu se putea stabili cu certitudine ce este succesibilul care a omis sa se pronnte in termenul prevazut de lege -; acceptant sau renuntator ?Natura juridica. Discutii au existat si cu privire la natura termenului prevazut de art. 700 alin. 1 C. civ. (art. 789 C. civ. francez), , considerat, de unii, cu mult timp in urma, ca fiind de prescriptie achizitiva , idee abandonata intrucat prescriptia achizitiva nu se aplica universalitatilor, de altii ca fiind de decadere , dar de majoritate ca fiind de prescriptie extinctiva .Domeniul de aplicare. In dreptul nostru, pornindu-se de la faptul ca art. 700 alin. 1 C. civ. vorbeste de dreptul de a accepta "succesiunea", s-a conturat ideea ca termenul de 6 luni vizeaza doar transmisiunile universale sau cu titlu universal, in cazul legatelor particulare fiind dobandit de la data deschiderii mostenirii, fara a fi necesara acceptarea, doar executarii acestora aplicandu-li-se dispozitiile referitoare la prescriptia de drept comun, care este de 3 ani, daca obiectul legatului consta intr-un bun de gen sau obligatie de a face, iar daca obiectul legatului este un bun individual determinat, revendicarea fiind imprescriptibila .Argumentul de text invocat este inselator, in context notiunea fiind utilizata cu intelesul de acceptare a unui drept succesoral, in inteles larg, incluzand si drepturile derivand din legatele particulare, iar nu a unui drept succesoral restrans la universalitatea succesorala sau o cota-parte din aceasta.Ideea este cu atat mai greu de primit cu cat implica acceptarea obligatorie a legatelor particulare, or, pe de o parte, in materie de legate este recunoscuta importanta considerentelor morale pentru acceptarea sau repudierea lor , iar pe de alta parte, potrivit art. 686 C. civ., "nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine". Prin urmare, optiunea succesorala este deschisa si legatarilor particulari, dreptul acestora de a accepta legatul fiind si el supus prescriptiei in termenul de 6 luni de la deschiderea mostenirii . Una este asadar problema prescriptiei acceptarii legatelor particulare, care este supusa dispozitiilor art. 700 alin. 1 C. civ., si alta este problema prescriptiei executarii legatelor, care este supusa dispozitiilor de drept comun, dar care nu poate interveni decat subsecvent acceptarii. In practica judiciara s-a pus problema daca dispozitiile art. 700 alin.1 C. civ. referitoare la prescriptia dreptului de a accepta mostenirea se aplica sau nu si in cazul mostenitorilor sezinari, care au posesia de drept a mostenirii (art. 653 alin. 1 C. civ.), raspunsul fiind in sens afirmativ . Statul, in caliatea sa de beneficiar al succesiunilor vacante, nu este supus dispozitiilor referitoare la prescriptia acceptarii mostenirii, culegand acest drept in calitate de putere suverana. In schimb, cand vine la mostenire in calitate de legatar, trebuie sa faca acceptarea mostenirii ca orice alt legatar. Momentul inceperii curgerii termenului de prescriptie. In principiu, asa cum rezulta din dispozitiile art. 700 alin. 1 C. civ., termenul de prescriptie incepe sa curga de la data deschiderii mostenirii . Faptul ca anumite bunuri sunt aduse ulterior la masa de calcul sau ca drepturile defunctului nu sunt precizate ori individualizate la deces nu sunt elemente de natura sa modifice momentul inceperii curgerii prescriptiei .Regula curgerii termenului de prescriptie de la data deschiderii mostenirii se aplica nu numai mostenitorilor chemati in primul rand la mostenire, ci, in ideea de a preveni riscurile care ar rezulta din prelungirea nedefinita a dreptului de optiune, si celor subsecventi . Acceptarea succesiunii de catre mostenitorii subsecventi nu este decat una eventuala, care urmeaza sa produca efecte doar daca mostenitorii chemati in primul rand renunta sau lasa sa curga termenul de prescriptie fara sa faca acte de acceptare . Curgerea termenului de prescriptie pentru mostenitorii subsecventi de la data deschiderii mostenirii nu-i impiedica pe acestia sa se poata prevala de cauze de intrerupere sau suspendare a prescriptei care le sunt proprii .Aplicarea principiului contra non valentem agere non currit prescriptio. Aplicarea rigida a regulii curgerii termenului de prescriptie de la data deschiderii mostenirii poate conduce in unele situatii la consecinte inacceptabile. De aceea, in cazul persoanelor care ignora din motive intemeiate (neimputabile) nasterea dreptului lor de optiune, prin aplicarea principiului contra non valentem agere non curit prescriptio , prescriptia nu-si produce efectele . Aprecierea unor asemenea cazuri ramane la "luminile judecatorului", fiind o chestiune de fapt.Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens. Astfel, in cazul in care mostenitorul a aflat de existenta drepturilor sale succesorale dupa 6 luni de la data deschiderii mostenirii, prin descoperirea unui testament in favoarea sa sau prin aflarea legaturii de rudenie -; ascunse pana atunci -; cu defunctul, s-a judecat ca termenul de prescriptie curge doar de la data cunoasterii de catre succesibil a elementelor din care decurge vocatia sa la mostenire .De asemenea, in cazul stabilirii pataernitatii succesibilului fata de defunct ulterior deschiderii mostenirii, prescriptia curge de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, iar nu de la data decesului lui de cujus . Tot astfel, in cazul copilului conceput inaintea deschiderii mostenirii, dar nascut ulterior acestei date, termenul de prescriptie va curge de la data nasterii .In situatia declararii judecatoresti a mortii, termenul de prescriptie se va calcula de la data ramanerii definitive a hotararii judectoresti declarative de moarte, iar nu de la data stabilita in hotarare ca fiind cea a mortii .Suspendarea si intreruperea prescriptiei. Trimitere. Termenul de optiune de 6 luni prevazut de art. 700 alin. 1 C. civ. fiiind de prescriptie, poate fi intrerupt sau suspendat in conditiile dreptului comun (Decretul nr.167/1958 privitor la prescriptia extinctiva) , asupra caruia nu este cazul sa staruim aici. Ca elemente specifice optiunii succesorale, in practica judiciara s-a retinut ca un caz specific de suspendare a prescriptiei acela al demersurilor pentru obtinerea incuviintarii autoritatii tutelare a acceptarii mostenirii de catre un minor, pe toata durata acestora, pe langa cauzele de suspendare a prescriptiei prevazute la art. 13 din Decretul nr. 167/1958 . De asemenea, s-a mai retinut ca, in anumite conditii, boala succesibilului poate constitui un caz de forta majora de natura sa atraga suspendarea termenului legal de prescriptie pentru acceptarea succesiunii Repunerea in termen. Conform dispozitiilor art. 700 alin. 2 C. civ., care s-a pastrat nemodificat, "in cazul in care mostenitorul a fost impiedicat de a se folosi de dreptul sau, din motive de forta majora, instanta judecatoreasca, la cererea mostenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult 6 luni de la data cand a luat sfarsit impiedicarea". Dupa intrarea in vigoare a Decretului nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, care stabileste la art. 13 ca suspendarea prescriptiei extinctive -; printre ale carei cauze se enumera si forta majora -; opereaza de drept, iar la art. 19 dreptul instantelor de judecata ca in cazul unor motive temeinic justificate sa repuna in termenul de prescriptie pe acela care l-a pierdut din motive neimputabile, s-a pus problema daca si in ce masura dispozitiile art. 700 alin. 2 C, civ. au mai ramas in vigoare. Dupa unele ezitari ale practicii judiciare, Plenul Tribunalului Suprem, pornind de la dispozitiile art. 26 din Decretul nr. 167/1958 potrivit carora "pe data intrarii in vigoare a decretului . , se abroga orice dispozitii legale contrare . , in afara de cele care stabilesc un termen de prescriptie mai scurt decat termenul corespunzator prevazut prin decretul de fata", a conchis prin decizia de indrumare nr. 7/1963 ca din vechile dispozitii legale referitoare la prescriptie s-au pastrat numai termenele mai scurte decat cele prevazute de decret, restul fiind abrogate. In consecinta, dispozitiile art. 700 alin. 2 C. civ. trebuie considerate inlocuite cu dispozitiile corespunzatoare ale Decretului nr.167/1958, sens in care s-a retinut ca forta majora este o cauza de suspendare a prescriptiei care opereaza de drept si nu un motiv de repunere in termen . In lumina dispozitiilor art. 19 din Decretul nr. 167/1958, repunerea in termenul de prescriptie este posibila in orice situatie neimputabila succesibilului care a dus la pierderea termenului de prescriptie, verificarea temeiniciei acestor motive revenind instantei de judecata . Au fost considerate ca fiind motive temeinice imprejurari ca: ascunderea cu rea-credinta de catre unii succesibili fata de altii a mortii lui de cujus, decesul in tara straina in conditiile in care legaturile dintre cel decedat si succesibili nu erau normale, decesul intr-un penitenciar sau abandonarea unui minor de catre parintele supravietuitor, celalat parinte fiind chiar de cujus. Cererea de repunere in termen trebuie formulata in termen de o luna de la data la care succesibilul a luat cunostinta de vocatia sa succesorala. Admiterea cererii de repunere in termen constituie o acceptare implicita a mostenirii, nemaifiind necesara acordarea vreunui termen pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala , afara de cazul in care, succesibilul solicita sa i se acorde un termen pentru a face inventarul mostenirii si a delibera. Repunerea in termenul de acceptare a mostenirii in temeiul dispozitiilor speciale ale art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar. Conform art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, mostenitorii cooperatorilor care au adus pamant in fostele cooperative agricole de productie si care au dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate al autorului lor si nu pot dovedi aceasta calitate intrucat terenurile respective nu se puteau mosteni la data decesului autorului lor, sunt socotiti de drept repusi in termenul de acceptare cu privire la cote ce le revine din terenurile ce au apartinut autoruluilor, considerandu-se ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiilor locale de reconstituire a dreptului de proprietate. In practica judiciara si in doctrina s-a sustinut intr-o opinie ca prin textul mentionat au fost repusi in termenul de acceptare a mostenirii doar succesibilii care nu au acceptat-o in termenul si conditiile prevazute de art. 700 C. civ., iar nu si cei care au renuntat in mod expres la mostenire, considerati conform art. 696 C. civ. ca nu au fost niciodata erezi, argumentandu-se ca optiunea succesorala fiind indivizibila, nu este de conceput ca pentru o parte din bunurile succesorale sa se renunte la mostenire, iar pentru altele sa se accepte .Intr-o alta opinie se considera insa ca repunerea in termen se refera si la mostenitorii renuntatori. Pornind de la caracterul special al dispozitiilor art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, impartasim aceasta din urma opinie. Este de necontestat ca, in principiu, renuntatorul este considerat a fi strain de mostenire si ca optiunea succesorala este indivizibila. Numai ca in cazul analizat este vorba de o exceptie de la regula instituita prin lege. Sustinatorii primei opinii refuza sa ia act de un fapt evident, anume ca renuntarea expresa la mostenire si renuntarea tacita prin neacceptarea acesteia in termenul prevazut de lege nu difera prin nimic in privinta efectelor, ambele facand ca succesibilii sa fie considerati straini de mostenire. Renuntatorul tacit la mostenire nu este cu nimic mai putin strain de mostenire decat renuntatorul expres. Prin urmare, diferenta de tratament juridic a celor doua categorii de succesibili pe considerentul ca unul a renuntat tacit la mostenire, iar celalalt expres nu este altceva decat rezultatul unei inconsecvente.
De asemenea, argumentul caracterului indivizibil al actului de optiune succesorala este irelevant, intrucat prin dispozitiile art. 12 alin.2 din Legea nr.18/1991 legiuitorul nu face altceva decat sa instituie o derogare de la acest principiu. Nu se intelege si nu se explica de ce in cazul renuntatorului tacit la mostenire principiul nu ar fi incalcat (caci si in acest caz acceptarea facuta in temeiul dispozitiilor art. 12 alin.2 din Legea nr.18/1991 se refera doar la partea de mostenire, care include terenurile cooperativizate, iar nu si la partea de mostenire pentru care neacceptarea in termen echivaleaza cu renuntarea la mostenire), ci doar in cazul renuntatorului expres. Dispozitiile art. 12 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 sunt asadar dispozitii de exceptie care deroga de la dreptul comun. Legiuitorul, avand in vedere situatia nou creata prin dispozitiile legale de restituire a terenurilor socializate prin cooperativizare, au pus pe succesibilii celor care au suportat rigorile cooperativizarii fortate in situatia de a opta pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor care au apartinut antecesorlor lor, iar din acest punct de vedere, nu se justifica nici o diferentiere intre succesibilii care au renuntat tacit la mostenire si cei care au renuntat expres. Conform dispozitiilor art. 10 alin. 4 din Leegea nr. 18/1991, initial, termenul in care trebuia ceruta repunerea in termen a fost de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a legii, ulterior acesta fiind prelungit cu 15 zile prin Legea nr.29/1991. Acest termen a fost considerat a fi unul de decadere. Efectele prescriptiei. Expirarea termenului de prescriptie fara ca succesibilul sa fi facut acte de acceptare expresa sau tacita are drept consecinta pierderea dreptului de a accepta mostenirea, iar odata cu acesta si a vocatiei succesorale, fiind considerat strain de mostenire. Succesibilii, adica persoanele care au vocatie succesorala (indiferent daca aceasta este de natura legala, testamentara sau contractuala), dobandesc drepturile succesorale de la data deschiderii mostenirii, dar, intrucat acestia au dreptul de a confirma sau infirma aceasta dobandire, devin succesori (mostenitori efectivi) doar daca accepta mostenirea in termenul si conditiile prevazute de lege, pasivitatea prelungita ducand la pierderea retroactiva a drepturilor succesorale, ca si cand ar fi renuntatori. Aceasta solutie se justifica si pe considerentul de ordin practic care decurge din necesitatea de a da forta juridica unei situatii de fapt consolidate prin inactiunea prelungita a succesibililor care nu accepta mostenirea in teremenul prevazut de lege, ceea ce presupune lipsa de interes pentru acea succesiune .Orice persoana interesata (comostenitorii, mostenitorii subsecventi, donatarii si legatarii) si chiar si instanta de judecata, din oficiu, sunt in drept sa invoce aceasta prescriptie. In ceea ce priveste sarcina probei, revine succesibilului care alega acceptarea mostenirii in termen obligatia de a face dovada pozitiva a acestui fapt, iar nu celui interesat care invoca pasivitatea succesibilului de a face dovada negativa .Cand insa un creditor succesoral urmareste un succesibil pentru plata creantei sale afirmand ca acesta este acceptant, proba acceptarii mostenirii revine acelui creditor in temeiul regulii actori incumbit probatio, iar nu succesibilului .