Efectele contractului

EFECTELE CONTRACTULUI

Efectele contractului sunt guvernate de doua principii generale:

- principiul fortei obligatorii a contractului, si

- principiul relativitatii efectelor contractului.

I. PRINCIPIUL FORTEI OBLIGATORII A CONTRACTELOR

1. ENUNTAREA PRINCIPIULUI. FUNDAMENT SI CONSECINTE

1) Principiul fortei obligatorii a contractului. Conform art.969, al.1, C.civ. "conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante". Aceasta prevedere reprezinta consacrarea legala a principiului conform caruia contractul este legea partilor, acestea fiind tinute sa il respecte intocmai (pacta sunt servanda).

Forta obligatorie a contractului produce urmatoarele consecinte intre partile contractante:

- obligatia partilor de a executa intocmai contractul - executarea trebuie sa aiba loc in conditiile si termenele stabilite de parti;

- irevocabilitatea pe cale unilaterala a contractului - contractele, nu pot fi revocate ca efect al vointei unei singure parti, ci doar printr-o manifestare de vointa simetrica incheierii contractului, dar contrara acesteia - motiv pentru care se vorbeste de simetria in contracte; revocarea prin consimtamant mutual reprezinta de fapt un nou contract prin care se desface contractul incheiat anterior intre aceleasi parti; de regula revocarea contractului produce efecte numai pentru viitor.

Revocarea unilaterala a contractului, ca exceptie de la regula simetriei, este posibila numai daca partile au prevazut expres aceasta posibilitate in contract, precum si atunci cand legea permite o astfel de revocare (ex. contractele incheiate pe durata nedeterminata cu executare succesiva, dar si de anumite contracte incheiate pe durata determinata - cum ar fi inchirierea de lociunte, a carui reglementare speciala permite revocarea unilaterala facuta de locatar cu un previz de 60 de zile  sau contractul de mandat).

Uneori, incetarea contractelor pentru viitor poate avea loc si fortat, adica impotriva vointei partilor. Un asemenea caz este acela al contractelor intuitu personae, care inceteaza ca efect al decesului contractantului vizat la incheierea contractului.

- executarea cu buna credinta a contractului. - conventiile trebuie executate cu buna credinta, ceea ce implica urmatoarele obligatii care revin partilor contractante: obligatia de loialitate - de informare reciproca pe toata durata executarii contractului - si obligatia de cooperare - fiecare parte trebuie sa se comporte in asa incat sa nu impuna celeilalte parti efectuarea unor cheltuieli inutile.

3) Obligatia instantelor de judecata de a respecta contractul implica obligatia judecatorului competent de a solutiona orice litigiu legat de contract tinand seama de stipulatiile contractuale si neputandu-le modifica. Interpretarea contractului de catre instanta de judecata trebuie sa tina seama de urmatoarelor reguli:

a) reguli de stabilire a vointei reale a partilor contractante

- interpretarea contractelor se face dupa intentia comuna a partilor contractante si nu dupa intelesul literal al termenilor, sau, cu alte cuvinte, vointa reala a partilor are prioritate fata de cea aparenta (art. 977 Cod civil)

b) reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contradictorii:

- cand o clauza este primitoare de doua intelesuri, se va interpreta in sensul in care poate avea un efect si nu in acela care ar duce la inlaturarea ei (art. 978 Cod civil);

- termenii susceptibili de doua intelesuri se interpreteaza in sensul in care rezulta din natura contractului (art. 979 Cod civil);

- clauzele indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului incheierii contractului (art. 980 Cod civil);

- atunci cand exista indoiala, clauzele se interpreteaza in favoarea celui care se obliga, adica a debitorului (art. 983 Cod civil);

- oricat de generali ar fi termenii contractului, acesta are ca obiect numai prestatiile la care partile s-au obligat (art. 984 Cod civil);

- atunci cand in contract se da un exemplu pentru explicarea obligatiilor, nu se restrange numarul si intinderea acestora la exemplul dat (art. 985 Cod civil).

c) reguli de interpretare a clauzelor tacite care completeaza contractul:

- clauzele obisnuite intr-un contract se subinteleg, chiar daca nu sunt stabilite expres de partile contractante (art. 981 Cod civil);

- contractele obliga partile nu numai la ceea ce este expres stipulat, ci la toate urmarile pe care echitatea, obiceiul sau legea le dau obligatiei, dupa natura sa (art. 970 alin. 2 Cod civil).

e. Impreviziunea in contracte. De obicei partile contractante se obliga tinand seama de conjunctura economica din momentul incheierii contractului. Se pune intrebarea daca in cazul contractelor cu executare succesiva si a celor afectate de un termen suspensiv este posibila adaptarea prestatiilor in functie de fluctuatiile monetare generate de conjunctura economica, concretizate in fenomene de inflatie sau deflatie.

Impreviziunea consta in paguba pe care o sufera una din partile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine intre prestatiile sale si contraprestatiile celeilalte parti, in cursul executarii contractului, determinat de fluctuatiile monetare, care cel mai adesea constau intr-o inflatie deschisa sau galopanta. Trebuie precizat ca problema impreviziunii este de ordin economic si financiar si ca ea poate fi pusa numai cu privire la obligatiile izvorate din contracte cu titlu oneros. Atunci cand cauza dezechilibului prestatiilor este de alta natura, nu suntem in prezenta impreviziunii.

Prin acordul lor de vointa partile contractante pot sa corecteze dezechilibrul contractual cauzat de fluctuatia monetara. De asemenea, partile pot anticipa un asemenea dezechilibru si stipula o clauza contractuala a carei functie sa fie aceea de a opera in cazul producerii dezechilibrului (clauza de indexare). Mai este posibila si stipularea unor clauze de revizuire a contractului, clauze care obliga partile ca la anumite intervale de timp sa revada si sa reajusteze daca este cazul, prestatiile lor, tinand seama de schimbarile economice. Spre deosebire de clauzele de indexare, care opereaza automat, clauzele de revizuire genereaza o obligatie de renegociere a unor elemente contractuale.

Legiuitorul poate interveni de asemenea prin norme imperative asupra contractului, putand dispune readaptarea contractelor si procedand la indexarea sau reevaluarea prestatiilor, chiar si in cazul impreviziunii.

Se pune insa intrebarea daca in lipsa unei prevederi legale sau a unei stipulatii contractuale, precum si in lipsa unei conventii de reevaluare, instantele de judecata ar putea fi indreptatite sa modifice contractul in sensul revizuirii si adaptarii sale la noile circumstantele economice. In sustinerea unui raspuns afirmativ s-au invocat mai multe argumente, intre care ideea ca partile au inteles sa se oblige raportat la situatia din momentul contractului, ca a profita de impreviziune este inechitabil, ca neadaptarea prestatiilor ar reprezenta o imbogatire fara just temei a creditorului, etc. In opinia majoritara insa, oglindita in mare parte de jurisprudenta, teza revizuirii contractelor pentru impreviziune este respinsa. Argumentele principale sunt legate de faptul ca fluctuatia preturilor este un fenomen care tine de esenta vietii economice, precum si  de forta obligatorie a contractului. Urmarea respingerii acestei teze este aplicarea principiului nominalismului monetar, conform caruia, in obligatiile pecuniare, puterea de plata a banilor ramane beschimbata, chiar daca puterea lor de cumparare s-a modificat pana la scadenta datoriei. Cu titlu de exceptie insa, se admite ca in anumite contracte este necesara aplicarea impreviziunii. Sunt avute in vedere anumite contracte cu executare succesiva (cum ar fi contractul de inchiriere - reevaluarea chiriei, in cazul in care contractul a fost incheiat pentru o perioada mai indelungata, precum si contractele care genereaza "datorii de valoare" (obligatii al caror obiect il constituie valori exprimate in sume de bani, sume care sunt insa supuse modificarii atunci cand datorita fluctuatiilor monetare sumele respective de bani nu mai reprezinta valorile respective - cum ar fi obligatia contractuala de intretinere).

II. EFECTELE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

1. PRINCIPIUL RECIPROCITATII SI INTERDEPENDENTEI OBLIGATIILOR PARTILOR IN CONTRACTELE SINALAGMATICE

Obligatiile partilor au in contractele sinalagmatice un caracter reciproc si interdependent, care permite circumstantierea urmatoarelor efecte speciale:

- exceptia de neexecutare a contractului - orice parte contractanta are dreptul sa refuze a-si executa obligatia cat timp cealalta parte nu si-a executat obligatiile, pe motiv ca in astfel de contracte obligatiile trebuie sa fie executate simultan, cu exceptia cazurilor in care natura acestora sau vointa partilor instituie o exceptie de la aceasta regula;

- rezolutiunea contractului - daca una din parti nu-si executa culpabil obligatiile, cealalta parte are dreptul sa solicite desfiintarea contractului.

- suportarea riscurilor contractuale - daca un eveniment independent de vointa partilor impiedica executarea obligatiilor uneia dintre parti, contractul inceteaza - se pune problema daca cealalta  parte va fi sau nu exonerata de obligatiile sale.

2. EXCEPTIA DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI

1) Notiune. Temei juridic. Exceptia de neexecutare a contractului este un mijloc juridic de aparare aflat la dispozitia uneia dintre partile contractului sinalgmatic in cazul in care i se pretinde executarea obligatiei ce-i incumba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligatii. Ea consta in posibilitatea, considerata legitima, de a refuza executarea obligatiei contractuale daca sunt intrunite toate conditiile pentru invocarea  exceptiei.. De exemplu, in cazul contractului de vanzare-cumparare, vanzatorul poate refuza predarea bunului cat timp cumparatorul nu a platit pretul.

Exceptia de neexecutare nu este reglementata expres de Codul civil, ci doar sub forma unor aplicatii practice.

2) Conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului sunt urmatoarele:

- obligatiile reciproce ale partilor sa isi aiba izvorul in acelasi contract;

- sa existe o neexecutare a obligatiilor, chiar si partiala, dar suficient de importanta, din partea celuilalt cocontractant;

- neexecutarea sa nu se datoreze faptei partii care invoca exceptia de neexecutare, respectiv, acesta sa nu-l fi impiedicat pe celalalt sa-si execute obligatiile;

- raportul contractual sa implice executarea simultana a obligatiilor contractuale sau obligatiile ambelor parti sa fie scadente la momentul invocarii exceptiei.

In cazul in care sunt intrunite toate aceste conditii, exceptia de neexecutare a contractului opereaza exclusiv in puterea partii care o invoca, adica fara interventia instantei de judecata si fara a fi necesara conditia punerii in intarziere a celeilalte parti.

3) Efectul principal al exceptiei de neexecutare consta in suspendarea obligativitatea executarii prestatiilor celui care o invoca, asemanator situatiei in care acesta ar beneficia de un termen suspensiv. Exceptia de neexecutare poate fi opusa nu numai celeilalte parti, ci tuturor persoanelor ale caror pretentii se intemeiaza pe acel contract (cum ar fi creditorii celeilalte parti care folosesc actiunea oblica). Ea nu poate fi insa opusa acelor terti care invoca un drept propriu si absolut distinct nascut din contractul respectiv (cum ar fi dreptul tertului beneficiar, in cazul stipulatiei pentru altul).

Exceptia de neexecutare avand ca efect suspendarea fortei obligatorii a contractului, partea care are dreptul de a refuza executarea obligatillor sale, nu poate fi obligata sa plateasca daune-interese moratorii pe motiv ca ar fi intarziat executarea prestatiilor pe care le datoreaza celeilalte parti.

4) Calificarea juridica. Exceptia de neexecutare este considerata a fi un mijloc de aparare a partii care o invoca si totodata un mijloc de presiune asupra celeilalte parti pentru ca aceasta sa isi execute obligatia, avand in vedere ca doreste contraprestatia la care are dreptul prin contract.

3. REZOLUTIUNEA CONTRACTULUI

1) Notiune. Reglementare. Rezolutiunea consta in desfiintarea unui contract sinalagmatic cu executare dintr-o data, la cererea uneia din parti, pentru motivul ca cealalta parte nu si-a executat culpabil obligatiile la care s-a indatorat. Desfiintarea contractului are loc atat pentru trecut, cat si pentru viitor.

Rezolutiunea este reglementata in art. 1020-1021 Cod civil (norme cu caracter supletiv), care se completeaza cu prevederi speciale aplicabile anumitor contracte.

2) Felurile rezolutiunii. Din analiza textelor legale rezulta ca regula o constituie rezolutiunea judiciara (care trebuie pronuntata de instanta de judecata). Normele care reglementeaza rezolutiunea judiciara fiind supletive, este posibil ca partile sa prevada in contract, prin clauze exprese, ca rezolutiunea poate avea loc pe cale conventionala.

Pentru a opera rezolutiunea judiciara, respectiv pentru a fi admisa actiunea in rezolutiune, este necesar sa fie intrunite urmatoarele conditii:

- una din parti sa nu-si fi executat obligatiile contractuale; neexecutarea totala va determina intotdeauna pronuntarea rezolutiunii; neexecutarea partiala determina rezolutiunea numai in cazul in care partea din obligatie neexecutata poate fi considerata ca fiind esentiala la incheierea contractului. Rezolutiunea este admisibila si in cazul neexecutarii cprespunzatoare, daca viciile prestatiei sunt importante, precum si in cazul intarzierii in executarea obligatiilor, mai ales cand creditorul nu mai are nici un interes sa primeasca prestatia de la debitor.

- neexecutarea trebuie sa se datoreze culpei paratului. In cazul in care neexecutarea este consecinta unor imprejurari neimputabile celeilalte parti, se pune problema incetarii contractului datorita imposibilitatii fortuite de executare si a riscurilor contractuale, dar nu a rezolutiunii.

In cazul in care sunt intrunite conditiile mentionate, creditorul obligatiei neexecutate beneficiaza de un drept de optiune intre a cere rezolutiunea contractului sau executarea silita a debitorului.

In literatura de specialitate, alaturi de cele doua conditii enumerate anterior, se vorbeste si de cerinta punerii in intarziere a debitorului.

4) Rezolutiunea conventionala. Contractele pot cuprinde clauze exprese prin care partile stipuleaza rezolutinea contractului in caz de neexecutare a obligatiilor, incercand sa limiteze sau sa inlature interventia instantei de judecata in pronuntarea rezolutiunii. Aceste clauze poarta denumirea de pacte comisorii exprese.

In literatura de specialitate sunt mentionate patru tipuri de pacte comisorii:

- pactul comisoriu expres de gradul I - este clauza contractuala prin care partile stipuleaza ca in cazul neexecutarii obligatiilor de catre una din parti, contractul va fi rezolvit. Includerea intr-un contract a acestei clauze este de cele mai multe ori inutila intrucat reia precederile art.1020 C.civ., rezolutiunea ramanand exclusiv judiciara. Totusi, in cazul contractelor in cadrul carora rezolutiunea nu este prevazuta de lege sau este prevazuta restrictiv, stipulatea acestei clauze este eficienta (de ex. in cazul contractului de renta viagera).

- pactul comisoriu expres de gradul II - este clauza prin care partile stabilesc ca in cazul in care o parte nu va executa obligatiile, cealalta parte are dreptul sa desfiinteze unilateral contractul; rezoluitiunea va opera in acest caz in baza declaratiei unilaterale de rezolutiune, emisa de partea indreptatita; debitorul va putea insa sa-si execute obligatiile pana in momentul punerii in intarziere, evitand astfel rezolutiunea; instanta nu va putea acorda nici u termen de gratie.

- pactul comisoriu expres de gradul III - este clauza prin care se prevede ca in cazul in care o parte nu va executa obligatiile sale pana la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin drept; instanta de judecata nu va putea acorda termen de gratie si nici sa se pronunte cu privire la oportunitatea rezolutiunii; este insa necesar ca debitorul sa fi fost pus in intarziere.

- pactul comisoriu expres de gradul IV - este clauza contractuala prin care partile prevad ca in cazul neexecutarii obligatiilor contractul se desfiinteaza de plin drept, fara punerea in intarziere a debitorului si fara interventia instantei de judecata; ajungerea la termen a obligatiei neexecutate are ca efecte rezolutiunea de plin drept a contractului, in cazul in care creditorul doreste acest lucru (el poate opta pentru realizarea pe cale silita a dreptului sau de creanta)

Atat in cazul rezolutiunii judiciare cat si in cazul rezolutiunii conventionale, efectele desfiintarii contractului sunt identice, ele avand caracter retroactiv (operand atat pentru trecut -ex tunc, cat si pentru viitor - ex nunc). Intre parti rezolutiunea contractului are ca efect incetarea raportului contractual, iar in cazul in care partile au executat anumite prestatii, acestea vor trebui restituite (conform principiului restitutio in integrum) in temeiul imbogatirii fara justa cauza sau platii nedatorate. Fata de terti, de principiu, rezolutiunea desfiinteaza toate drepturile consimtite in favoarea acestora de catre dobanditorul prestatiei, care a format obiectul contractului rezolvit (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). De la ambele principii expuse anterior exista mai multe exceptii, cum ar fi: invocarea prevederile art. 1909 al 1 C.civ. privind efectele posesiei de buna credinta aspura bunurilor mobile; invocarea de catre tert a principiului error communis facit jus, etc.

In cazul contractelor sinalagmatice cu executare succesiva, desfiintarea pentru neexecutarea obligatiilor de catre una din parti se numeste reziliere. Aceasta are ca efecte desfiintarea contractului numai pentru viitor. Conditiile in care opereaza rezilierea sunt identice cu cele ale rezolutiunii.

6) Asemanari si deosebiri intre rezolutiune si nulitate.

Asemanari:

desfiinteaza actul juridic atat pentru trecut, cat si pentru viitor

aceleasi principii guverneaza efectele ambelor cauze de inficacitate, atat intre partile contractante, cat si fata de terti

Deosebiri:

in principiu, rezolutiunea este o cauza de ineficacitate care se aplica doar contractelor sinalagmatice, in timp ce nulitatea se aplica tuturor actelor juridice civile;

cauza rezolutiunii consta intotdeauna in neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una dintre partile contractante, in timp ce nulitatea se datoreaza nerespectarii conditiilor de validitate a actului juridic;

- cauzele rezolutiunii sunt, prin natura lor, ulterioare incheierii valabile a contractului, in timp ce cauzele nulitatii sunt intotdeauna originare, adica anterioare sau concomitente cu incheierea actului juridic;

In caz de rezolutiune, raspunderea partii contractante culpabile este o raspundere contractuala, in timp ce in cazul nulitatii, daca una dintre partile actului juridic nul a cauzat ceilalte parti un prejudiciu, va fi antrenata raspunderea civila delictuala.

4. RISCURILE CONTRACTULUI

1) Punerea problemei. In cazul imposibilitatii fortuite de executare generate de un caz fortuit sau de forta majora, obligatiile contractuale se sting. Prin exceptie, executarea lor este doar suspendata cand imposibilitatea are un caracter temporar.

In cazul contractelor unilaterale, obligatia debitorului se stinge atunci cand survine un caz de forta majora. In cazul contractelor sinalagmatice netranslative de proprietate se aplica regula conform careia debitorul suporta riscul neexecutarii (res perit debitori). Astfel, riscul neexecutarii este suportat de catre partea a carei obligatii, datorita fortei majore, nu mai poate fi executata. Acest lucru inseamna ca partea respectiva, nemaiputand sa isi execute obligatia, chiar daca nu are nici o culpa, nu va putea pretinde contraprestatia care i se datoreaza de catre cealalta parte sau daca a primit deja prestatia respectiva, va trebui sa o restituie. Atunci cand obligatia a devenit doar partial imposibil de executat este posibila reducerea corespunzatoare si proportionala a contraprestatiei celeilalte parti sau, atunci cand ceea ce ar putea fi executat nu mai asigura nici macar partial scopul contractului, incetarea in intregime a contractului.

2) Principii. In contractele sinalagmatice translative de proprietate trebuie sa distingem intre riscul imposibilitatii de executare a contractului (caruia i se aplica regula res perit debitori) si riscul pieirii fortuite a bunului caruia i se aplica regula conform careia riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de catre proprietarul bunului din momentul producerii riscului (res perit domino). Pentru nuantarea acestei ultime reguli sunt insa necesare mai multe distinctii:

- in cazul contractelor consensuale pure si simple prin care se transmite dreptul de proprietate asupra unui bun cert chiar in momentul realizarii acordului de vointe, riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de catre proprietar, chiar daca obligatia de predare a bunului nu a fost executata de catre instrainator (conform art. 971 si 1295 al.1 Cod civil). Prin exceptie, atunci cand instrainatorul a fost pus in intarziere cu privire la predarea bunului, riscul pieirii fortuite va fi suportat de catre instrainator (mai putin in situatia in care acesta probeaza ca lucrul ar fi pierit chiar daca s-ar fi aflat in paza dobanditorului);

- in cazul contractelor in care transmiterea proprietatii are loc ulterior momentului incheierii contractului (cazul instrainarilor bunurilor de gen, cand transferul proprietatii se realizeaza abia cu ocazia individualizarii lor prin masurare, cantarire, sau a contractelor solemne, cand transferul proprietatii se realizeaza doar cand acordul de vointe ia forma prevazuta ca si conditie de validitate a contractului etc.) riscul pieirii fortuite a bunului va fi suportat de catre instrainator, pana in momentul cand se realizeaza transferul dreptului de proprietate. In plus, mai trebuie retinut ca, in cazul pieirii fortuite a unor bunuri de gen, contractul nu va inceta, instrainatorul fiind tinut sa procure bunuri de gen de aceeasi calitate si cantitate cu cele promise;

- in cazul contractelor in care transferul proprietatii este afectat de o conditie, regula este ca riscul pieirii fortuite a bunului obiect al contractului, va fi suportat de persoana care dupa regulile incidente modalitatilor obligatiilor are calitatea de proprietar actual al bunului. In cazul conditiei suspensive, riscul va fi suportat de catre instrainator pana in momentul implinirii conditiei iar in cazul conditiei rezolutorii va fi suportat de catre dobanditor pana in momentul implinirii conditiei. In concluzie, intotdeauna, riscul va fi suportat de catre partea care are calitatea de proprietar sub conditie rezolutorie.