Exceptiile de la principiul relativitatii contractului fata de terti

EXCEPTIILE DE LA PRINCIPIUL RELATIVITATII CONTRACTULUI FATA DE TERTI

1. NOTIUNE

Exceptia de la principiul relativitatii efectelor contractului presupune acea situatie in care o persoana care nu a participat la incheierea contractului dobandeste obligatii si drepturi izvorate din acest contract. Prima situatie de exceptie (obligatii in sarcina unei persoane care nu a participat la incheierea contractului din care acestea rezulta si nu are nici calitatea de avand-cauza) nu poate fi admisa in nici un caz deoarece ar reprezenta o incalcare a libertatii persoanelor. Nimeni nu poate fi obligat impotriva vointei sale printr-un contract la incheierea caruia nu si-a dat consimtamantul. Unii autori au sustinut totusi ca exista asemenea exceptii: contractul colectiv de munca si actiunile directe, promisiunea pentru altul (conventia de porte-fort). In realitate, toate aceste asa-numite exceptii nu sunt decat aparente, deoarece sursa reala a obligatiilor in sarcina tertilor o constituie legea (in cazul contractului colectiv de munca si al actiunilor directe), iar in ce priveste promisiunea pentru altul, aceasta nu da nastere la obligatii in sarcina tertului care nu a participat la conventie.

A doua situatie de exceptie se refera la contractul incheiat intre doua persoane din care ia nastere un drept in favoarea unui tert care nu a participat la incheierea contractului din care rezulta dreptul si care nu are nici calitatea de avand cauza. Nici o regula morala nu se poate opune unei atare posibilitati. Dimpotriva, acceptarea unei solutii in sensul determinat mai sus, poate simplifica anumite raporturi juridice. Acesta este motivul pentru care se admite ca exceptia reala de la relativitatea contractului fata de terti este stipulatia pentru altul.

2. CONTRACTUL IN FAVOAREA UNEI TERTE PERSOANE SAU STIPULATIA PENTRU ALTUL

1) Definitie. Contractul in favoarea unei terte persoane sau stipulatia pentru altul reprezinta un contract sau o clauza dintr-un contract prin care o parte numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita stipulant, sa execute o prestatie in favoarea unei alte persoane, straina de contract, numita tert beneficiar.

Desi nu este reglementata expres in Codul civil, prezenta unor aplicatii reglementate expres, precum si utilitatea sa practica, au drept consecinta considerarea sa ca exceptie reala de la principiul relativitatii efectelor contractului. Dintre aplicatiile sale practice expres reglementate, merita amintite: posibilitatea stipularii rentei viagere in favoarea unei terte persoane (art. 1642 alin. 1 Cod civil), donatia cu sarcina stipulata in favoarea unei terte persoane (dedusa din interpretarea art. 832 si 829 Cod civil), contractul de transport in favoarea unui tert-destinatar (dedus pe cale de interpretare din prevederile art. 432-434 si 438 Cod comercial), stipularea platii indemnizatiei de asigurare in favoarea uni terte persoane (Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile).

2) Problema valabilitatii stipulatiei pentru altul. Pentru ca stipulatia pentru altul sa fie valabila, ea trebuie sa respecte conditiile de validitate prevazute de art. 948 si urmatoarele din Codul civil, referitoare la capacitate, consimtamant, obiect si cauza. Pe langa acestea, mai este necesara indeplinirea a doua conditii specifice:

- stipulatia sa fie certa si neindoielnica - din redactarea stipulatiei trebuie sa rezulte cu fermitate ca tertul beneficiar dobandeste un drept de sine-statator, putand pretinde prmitentului executarea fata de sine a unei anumite prestatii;

- tertul beneficiar sa fie determinat sau determinabil - pentru a fi indeplinita aceasta conditie nu este absolut necesar catertul sa fie o persoana individualizata in momentul perfectarii simulatiei, fiind admisibil ca individualizarea sa se realizeze la un moment ulterior (in cazul asigurarilor de raspundere civila sau asigurarilor de viata si sanatate, determinarea tertului beneficiar se poate realiza in momentul producerii riscului sau chiar la un moment ulterior); tertul beneficiar desemnat prin stipulatie poate sa fie chiar si o persoana viitoare (care nu exista in momentul incheierii contractului), cum ar fi stipulatia in beneficiul unei fundatii care urmeaza sa fie infiintata; tertul beneficiar poate sa fie chiar si o persoana incapabila sau cu capacitate de exercitiu restransa.

Participarea tertului la incheierea stipulatiei nu are nici o relevanta cu privire la validitatea actului juridic. Cu toate acestea, consimtamantul tertului beneficiar (concretizat in acceptarea stipulatiei, sau mai precis a dreptului nascut in favoarea sa), reprezinta o conditie de eficacitate a stipulatiei. Stipulatia in favoarea unui tert nu are nici un efect daca tertul nu doreste sa dobandeasca vreun drept rezultat din acest act juridic si refuza sa confirme stipulatia facuta in favoarea sa.

3) Efectele stipulatiei pentru altul

In raporturile dintre stipulant si promitent se stabilesc raporturi juridice obisnuite, dupa tiparul relatiei contractuale, cu singura diferenta ca prestatia rezultata din stipulatie va trebui executata in favoarea unui tert si nu a stipulantului. Pentru a obtine executarea prestatiei, stipulantul are la indemana toate mijloacele conferite de dreptul comun: executarea silita in natura sau prin echivalent, exceptia de neexecutare a contractului, rezolutiunea, pretinderea de daune-interese (care pot fi chiar evaluate anticipat prin intermediul clauzei penale).

Raporturile dintre promitent si tertul beneficiar sunt guvernate de nasterea unui drept direct in patrimoniul tertului-beneficiar fara a trece pin patrimoniul stipulantului. Dobandirea dreptului are loc in mod originar, in momentul incheierii contractului. In consecinta, tertul beneficiar nu este tinut a suporta concursul creditorilor stipulantului si nici eventuala insolvabilitate a acestuia. Totodata, dreptul rezultat din stipulatie poate fi transmis pe cale succesorala chiar inainte de confirmarea sa de catre beneficiar. Cu toate ca tertul beneficiar si promitentul nu se gasesc intr-un raport contractual, primul are calitatea de creditor iar celalalt de debitor. Tertul are dreptul: sa pretinda executarea prestatiei promitentului, in conditiile cuprinse in stipulatie, putand in acest sens sa recurga la executarea silita in natura sau prin echivalent; sa foloseasca actiunile oblica sau pauliana daca raportul juridic existent intre tert si stipulant permite aceasta; sa se foloseasca de garantiile speciale (gaj, ipoteca, fidejusiune) constituite de catre promitent prin contractul incheiat cu stipulantul. Tertul beneficiar nu are insa dreptul sa solicite rezolutiunea contractului care cuprinde stipulatia pentru altul, deoarece actiunea in rezolutiune nu poate fi accesibila unei persoane terte fata de contract (regula dedusa din principiul relativitatii efectelor contractului), pentru ca tertul nu justifica un interes legitim in a solicita rezolutiunea care nu are cum sa-i profite.

Promitentul poate sa opuna tertului beneficiar exceptiile inerente raporturilor contractuale dintre el si stipulant: exceptia neexecutarii contractului, in cazul in care stipulantul nu isi indeplineste obligatiile, nulitatea contractului, neindeplinirea sau indeplinirea unei conditii suspensive, respectiv rezolutorii, neimplinirea termenului suspensive de executare, solicitarea termenului de gratie, etc.

Raporturile dintre tertul beneficiar si stipulant. Din mecanismul stipulatiei pentru altul nu rezulta nici un raport de obligatii intre tertul beneficiar si stipulant. Ei nu pot actiona unul impotriva celuilalt pe cale directa pentru ca nu ii leaga nici un raport contractual. Ei pot insa sa actioneze unul impotriva celuilalt pe cale indirecta, folosind actiunea oblica si actiunea pauliana.

Independent de stipulatie, de regula, stipulantul si tertul beneficiar sunt angajati intrun raport de creanta preexistent stipulatiei. In acest caz rolul contractului in favoarea tertului este acela de a stinge doua raporturi de creanta prin intermediul unei singure operatiuni: obligatia stipulantului fata de tertul beneficiar (rezultata dintr-un contract originar sau dintr-un alt fapt juridic) precum si obligatia promitentului fata de stipulant (care poate avea si ea o existenta anterioara, sau poate sa se nasca odata cu stipulatia). Este posibil si ca intre stipulant si tertul beneficiar sa nu existe un raport obligational originar. In acest caz, stipulatia reprezinta o donatie indirecta facuta in favoarea tertului. Literatura de specialitate este de acord ca o asemenea donatie trebuie sa intruneasca toate conditiile de validitate ale donatiei, mai putin forma autentica a acesteia. De asemenea regimul ei va fi acela de drpet comun al donatiilor, urmand a i se aplica, daca este cazul, reductiunea liberalitatii excesive, raportul succesoral, etc.

Legat de efectele stipulatiei se mai pune intrebarea daca una dintre parti (in temeiul unei clauze revocatorii) sau ambele parti, prin acordul lor (mutuus dissensus), decid revocarea beneficiului stipulatiei, ce efecte poate sa produca aceasta revocare. Revocarea se considera ca nu este posibila. Asadar, de regula, stipuatia este irevocabila, cu urmatoarele exceptii: 1) daca revocarea a fost prevazuta in contract, ea se poate realiza, dar numai pana in momentul confirmarii dreptului de catre tertul beneficiar; 2) in cazul contractului de asigurare, asiguratul are dreptul sa revoce tot timpul vietii stipulatia facuta in favoarea unei terte persoane; 3) in cazul contractului de transport, expeditorul are posibilitatea sa revoce dreptul destinatarului de a primi marfa, pana in momentul remiterii scrisorii de trasura.