Hotararile supuse revizuirii si cazurile de revizuire

Hotararile supuse revizuirii si cazurile de revizuire

1. Hotararile supuse revizuirii. Pot fi supuse revizuirii hotararile judecatoresti definitive pronuntate de oricare instanta penala romana[1]. Hotararile judecatoresti straine nu pot forma obiectul revizuirii in tara noastra nici chiar atunci cand au fost recunoscute de o instanta romana pentru ca prin procedura de recunoastere instanta nu a rezolvat fondul cauzei .

Hotararile definitive supuse acestui remediu procesual trebuie sa contina o rezolvare a fondului pricinii, respectiv instanta sa fi pronuntat condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal. Nu pot fi supuse revizuirii hotararile de dezinvestire, hotararile prin care se rezolva o cerere de abtinere sau recuzare, hotararile prin care se iau sau se revoca masuri de preventie sau prin care se dispune suspendarea procesului penal, hotararile prin care se rezolva conflictele de competenta, cereri de stramutare, hotarari prin care se rezolva aspecte de executare (contestatia la executare, amanarea sau intreruperea executarii pedepsei) .

Art.393 C.p.p. prevede ca hotararile judecatoresti definitive pot fi supuse revizuirii atat cu privire la latura penala cat si cu privire la latura civila. In plus art.408 face precizarea ca in rezolvarea laturii civile se aplica in mod corespunzator regulile cuprinse in Codul de procedura penala in sectiunea referitoare la revizuirea laturii penale.

Reglementarea anterioara nu raspundea la intrebarea daca o hotarare definitiva poate fi supusa revizuirii partiale. Actualul cod de procedura penala, art.393 alin.2 precizeaza ca daca o hotarare priveste mai multe infractiuni sau mai multe persoane revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre faptuitori.

2. Cazurile de revizuire cunoscute sub denumirea de motive sau temeiuri de revizuire necesita o reglementare ce implica doua tendinte principale; pe de o parte sistemul trebuie organizat cu prudenta si circumspectie, pentru a nu permite prea usor anularea hotararilor judecatoresti care au obtinut autoritate de lucru judecat ; pe de alta parte cazurile trebuie sa corespunda unor situatii obiective in care repararea erorilor judiciare se impune in mod necesar iar interesul aflarii adevarului sa nu fie franat de dorinta mentinerii in orice conditii a hotararilor definitive.

Art.394 C.p.p. invedereaza cinci situatii care permit introducerea revizuirii .

a) Primul caz cuprins in art.394 alin.1 lit.a prevede ca revizuirea poate fi ceruta cand s-au descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei.

Dispozitia se conjuga cu prevederile alin.2 care completeaza ipoteza de mai sus precizand ca motivul constituie cauza de revizuire daca pe baza faptelor sau imprejurarilor noi se poate dovedi netemeinicia hotararii de achitare, de incetare a procesului penal ori de condamnare.

Prin continutul sau larg acest caz de revizuire are folosinta cea mai frecventa si a impus numeroase lamuriri in practica judiciara si in literatura de specialitate.

O prima chestiune se refera la descoperirea de fapte sau imprejurari noi; acestea urmeaza a fi dovedite tot prin fapte probatorii adica prin probe in sensul art.63 C.p.p.

Noi trebuie sa fie probele si nu mijloacele de proba prin care se administreaza probele. Imprejurarea ca revizuentul in dovedirea sustinerilor sale propune audierea unor noi martori nu indeplineste conditiile prevazute de art.394 alin.1 lit.a fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii sa se prelungeasca probatiunea unei cauze pentru fapte stabilite anterior .

Probele noi trebuie sa aiba ca obiect elemente de baza in solutionarea cauzei si anume imprejurari legate de existenta faptei, a vinovatiei faptuitorului ori existenta unei cauze de incetare a procesului penal nereferindu-se la elemente accesorii cum ar fi cauzele de agravare sau atenuare ; revizuirea urmeaza a fi admisa doar in cazul in care se ajunge la o solutie diametral opusa solutiei initiale.

Sistemul revizuirii totale se aplica si in rezolvarea laturii civile pe baza de fapte sau imprejurari noi . Este inadmisibila cererea de revizuire prin care se tinde a se dovedi ca despagubirile civile au fost gresit stabilite in ceea ce priveste intinderea lor cata vreme se pretinde ca prejudiciul a fost mai mic si nu inexistent .

Probele noi trebuie sa nu fi fost cunoscute anterior, respectiv cunoasterea lor trebuie sa aiba loc pentru prima data in procedura revizuirii.

Ceea ce este determinant in aplicarea art.394 alin.1 lit.a este aspectul ca faptul pretins nou sa nu fie cunoscut . Daca in fata instantei s-a relevat un fapt care nu a fost retinut imprejurarea nu poate fi invocata ulterior in revizuire ca o proba noua . Daca totusi fapta a fost invederata, dar instanta nu a retinut-o pentru imposibilitatea obiectiva a administrarii probei (martorul nu a putut fi audiat) aceiasi imprejurare poate fi considerata proba noua in momentul cand a devenit administrabila (exista posibilitatea audierii martorului) .

Impacarea partilor despre care instanta nu a avut cunostinta intrucat partile fiind bolnave nu s-au prezentat la instanta, dar s-au impacat prin act autentic in fata notarului, poate constitui un fapt nou determinant in revizuirea hotararii prin care inculpatul a fost condamnat .

Exista posibilitatea ca unele imprejurari noi sa fie invocate in revizuire ca urmare a unor descoperiri stiintifice de data recenta fata de care instanta sa fi avut anterior o alta reprezentare eventual eronata, datorita limitelor cunoasterii stiintifice .

In legatura cu probele noi se mai pune si problema eficientei probatorii a acestora. Altfel spus chestiunea care se ridica este de a sti daca noile probe trebuie sa demonstreze certitudinea erorii judiciare sau numai posibilitatea ei.

Legea stabileste ca probele noi constituie temei de revizuire daca pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotararii atacate (de achitare, de incetare a procesului penale ori de condamnare). Dispozitiile legii lasa sa se inteleaga ca este suficient ca noile probe sa determine un dubiu serios cu privire la temeinicia hotararii supuse revizuirii, de natura a zdruncina increderea in justetea solutiei pronuntate .

b) Al doilea caz de revizuire este aplicabil cand un martor, un expert sau un interpret a savarsit infractiunea de marturie mincinoasa in cauza a carei revizuire se cere (art.394 alin.1 lit.b).

Spre deosebire de cazul precedent, unde revizuirea se intemeia pe lipsa unui probe, in situatia analizata proba folosita in solutionarea cauzei a fost denaturata de o activitate infractionala. Imprejurarea trebuie sa fi ramas necunoscuta instantei care a rezolvat cauza.

Marturia mincinoasa trebuie sa se fi produs in cauza supusa revizuirii si nu in alta cauza, iar denaturarea probei sa fi dus la darea unei hotarari judecatoresti nelegale sau netemeinice (art.394 alin.3). Prin acest motiv de revizuire se poate ajunge la schimbarea incadrarii juridice, redozarea pedepsei sau alt tratament juridic aplicat cauzei, intrucat temeiul de revizuire nu necesita adoptarea unei solutii diametral opuse fata de hotararea atacata.

Marturia mincinoasa trebuie sa fi influentat hotarator solutionarea cauzei, pentru ca legea permite folosirea acestui motiv de revizuire numai daca "a dus" la darea unei hotarari gresite (influenta probei mincinoase a fost determinanta in momentul solutiei initiale).

Cea mai importanta conditionare a admiterii acestui caz de revizuire este de ordin formal. Potrivit art.395 alin.1 marturia mincinoasa invocata drept temei de revizuire nu se poate dovedi decat prin hotarare judecatoreasca sau prin ordonanta procurorului, daca prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei . Hotararea judecatoreasca, desi legea nu o precizeaza, trebuie sa fie definitiva, stabilind marturia mincinoasa fara posibilitatea de indoiala.

Restrangerea procedurii de probare a marturiei mincinoase se impune din mai multe puncte de vedere. In primul rand ea constituie o bariera care impiedica invocarea lesnicioasa a motivului; astfel, partile ar putea introduce cererea de revizuire cu usurinta, in ideea dovedirii ulterioare, in cadrul judecarii revizuirii, a relei credinte a unui martor expert sau interpret. In al doilea rand, procedura de revizuire este degrevata de rezolvarea unui aspect adiacent, greoi si complicat, cum este cel al dovedirii neindoielnice a denaturarii unei probe. In sfarsit, stabilirea certa si cu toate garantiile procesuale a infractiunii de marturie mincinoasa se poate realiza cel mai bine pe calea desfasurarii obisnuite a unui proces separat.

Reglementarea romana actuala nu cere ca hotararea de constatare a marturiei mincinoase sa fie una exclusiv de condamnare, (de ex. marturia mincinoasa a fost savarsita in conditii de existenta a unei cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei - eroare de fapt, constrangere morala etc.). De asemenea, prin ordonanta procurorului se poate dispune scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale pentru marturia mincinoasa (de ex. in conditiile art.10 lit.b¹ sau art.10 lit.g).

Declaratia mincinoasa a martorului nu trebuie sa constituie obligatoriu o infractiune, determinata fiind constatarea pe cale judiciara a denaturarii adevarului .

Art.395 alin.2 admite ca marturia mincinoasa se poate constata in procedura de revizuire sau prin alte dovezi decat hotararea judecatoreasca sau ordonanta procurorului. Aceasta este posibil cand nu s-a putut examina fondul cauzei potrivit art.395 alin.1.

Este de observat ca legea foloseste expresii diferite: organele judiciare mentionate la art.395 alin.1 "nu pot" sau "nu au putut" examina fondul cauzei. Aceasta intrucat cauzele de inlaturare a raspunderii penale - moartea faptuitorului, amnistia, prescriptia etc. - pot interveni diferentiat, fie inainte de inceperea noului proces penal, fie dupa declansarea lui.

Cand dovada marturiei mincinoase nu se poate face prin hotarare judecatoreasca sau ordonanta procurorului, caracterul mincinos al declaratiei urmeaza sa rezulte si din alte elemente probatorii, in cursul procedurii de revizuire .

c) Al treilea caz de revizuire survine cand un inscris care a servit ca temei al hotararii a carei revizuire se cere, a fost declarat fals (art.394 alin.1 lit.c).

Cazul este foarte apropiat de cel precedent bazandu-se tot pe faptul ca proba care a determinat solutionarea eronata a cauzei a fost denaturata. In afara declaratiilor mincinoase ale unor martori pot duce la erori judiciare si inscrisurile false; de aceea, regimul juridic al acestui caz de revizuire este conceput in aceleasi conditii, motiv pentru care reglementarile si explicatiile enuntate la cazul anterior urmeaza a se avea in vedere in mod corespunzator .

Principial este de admis, ca erorile judiciare pot fi determinate de orice probe denaturate si nu numai de declaratiile mincinoase ale unor martori, experti sau interpreti, ori de falsitatea unor inscrisuri. Totusi, legislatia noastra nu reglementeaza expres, intr-un regim juridic special, decat cazul acestora, pentru alte imprejurari avandu-se in vedere primul motiv de revizuire, care prin continutul lui larg prezinta temeiul general de inglobare a tuturor situatiilor.

d) Al patrulea caz prevede ca revizuirea poate fi intemeiata in ipoteza in care un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infractiune in legatura cu cauza a carei revizuiri se cere (art.394 alin.1 lit.d).

Practica judiciara si istoria procesului penal au demonstrat, ca in unele cazuri gresita solutionare a pricinilor penale s-a datorat si unor manifestari de abuz sau coruptie din partea organelor judiciare care au desfasurat activitatea in cauza respectiva. Probabilitatea este desigur foarte redusa in conditiile unui mecanism procesual corect si bine pus la punct, dar nu poate fi exclusa cu desavarsire, motiv pentru care un astfel de caz este reglementat - in diverse variante apropiate ca esenta - in toate legislatiile.

Imprejurarea ca un organ judiciar a savarsit o infractiune in rezolvarea unei cauze penale nu duce la prezumtia ca acesta ar fi procedat identic si in alte cauze. Daca ar fi asa, s-ar naste un drept foarte larg si nedeterminat pentru toate persoanele a caror cauza a fost vreodata in instrumentarea acelui organ judiciar, ceea ce desigur este inacceptabil.

De asemenea, faptul ca un judecator, procuror, sau organ de cercetare a savarsit o infractiune in legatura cu o cauza, nu poate crea prin ea insasi, ipso facto, un temei de revizuire a acelei pricini. Motivul este intemeiat numai daca comiterea infractiunii a dus la darea unei hotarari nelegale sau netemeinice in cauza (art.394 alin.3). In consecinta, daca judecatorul a primit mita pentru a achita pe inculpat si totusi l-a judecat corect, dand solutia cuvenita, partea nu poate, in caz de condamnare a judecatorului pentru luarea de mita, cere revizuirea procesului invocand acest motiv.

Cand cererea de revizuire este intemeiata pe art.394 lit.d, instanta are obligatia sa verifice daca infractiunea savarsita de organul judiciar a determinat nelegalitatea sau netemeinicia hotararii atacate. Intr-o speta, s-a sustinut ca instanta trebuie sa ceara spre verificare dosarul prin care fostul lucrator din cadrul organului de cercetare fusese condamnat pentru exercitarea de violente cu ocazia ascultarii unui martor, pentru a putea conchide daca in felul acesta martorul a dat declaratii nereale, de natura a influenta solutia pronuntata in cauza a carei revizuire se cere .

Si in acest caz sunt aplicabile prevederile art.395 alin.1 care pretind dovedirea infractiunii comise de organul judiciar pentru o hotarare judecatoreasca sau prin ordonanta procurorului, respectiv in imprejurarile aratate in art.395 alin.2 C.p.p.

e) Al cincilea caz de revizuire se intemeiaza pe existenta a doua sau mai multe hotarari judecatoresti definitive care nu se pot concilia (art.394 alin.1 lit.e).

Din punct de vedere istoric cazul este cel mai vechi, in practica legislativa fiind de multa vreme unanim admis ca atunci cand doua hotarari sunt neconciliabile, subzista cu siguranta o eroare judiciara. Astfel apare logic si evident, ca intr-o asemenea situatie este posibil sa fie gresite ambele hotarari sau numai una din ele; dar se exclude cu desavarsire ca ambele sa cuprinda solutia justa. De aceea, revizuirea acestor hotarari se impune cu necesitate.

Pot constitui exemple de inconciabilitate situatii cum ar fi cele cand: hotararile condamna ca autor exclusiv al aceleiasi fapte materiale doua persoane diferite; intr-o cauza se condamna un inculpat pentru o anumita fapta, iar in alta cauza se achita cineva pe considerentul ca acea fapta este inexistenta; autorul este condamnat printr-o hotarare, iar complicele judecat ulterior este achitat de o alta hotarare care stabileste ca fapta nu este prevazuta de legea penala; o persoana este condamnata in hotarari diferite pentru fapte pe care le-a comis in acelasi timp, dar localizate spatial la distante foarte mari; o hotarare condamna o persoana pentru tainuire la o infractiune pe care a doua hotarare o stabileste ca nesavarsita etc.

Spre deosebire de celelalte cazuri de revizuire in care era atacata o singura hotarare definitiva, in cazul prevazut de art.394 alin.1 lit.e sunt supuse revizuirii toate hotararile judecatoresti care nu se pot concilia.

Hotararile inconciliabile supuse revizuirii trebuie sa prezinte urmatoarele caracteristici:

sa aiba caracter penal; problema inconciliabilitatii nu se pune intr-o hotarare judecatoreasca penala si una civila;

sa contina o rezolvare a fondului cauzei; nu se poate retine caracterul neconciliant dintre o hotarare care rezolva fondul cauzei si una de declinare a competentei;

inconciliabilitatea sa rezulte din dispozitivul hotararilor judecatoresti si se refera la situatii de fapt nu de drept[21].

Prin decizia nr.250/2004 Curtea Constitutionala a statuat ca prevederile art.394 C.p.p. sunt constitutionale[22].