QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente drept

Mijloacele juridice de transmitere a obligatiilor



MIJLOACELE JURIDICE DE TRANSMITERE A OBLIGATIILOR


1. CESIUNEA DE CREANTA

1) Definitie. Cesiunea de creanta este contractul prin care un creditor (cedent) transmite dreptul sau de creanta asupra patrimoniului unui debitor (debitor cedat), cu titlu oneros si cu titlu gratuit, unei alte persoane (cesionar).

Cesiunea de creanta este, de regula, un contract incheiat intre cedent si cesionar, fata de care, debitorul cedat are calitatea de tert. Nu este exclusa insa, posibilitatea ca cesiunea sa faca parte dintr-o operatiune complexa la care sa participe si debitorul cedat. Cesiunea de creanta este reglementata de art. 1391-1398, 1402-1404 Cod civil, in cadrul contractului de vannzare-cumparare. Reglementarea se refera numai la cesiunea de creanta cu titlu oneros. Cu toate acestea, cesiunea de creanta poate fi incheiata si cu titlu gratuit.



2) Conditiile cesiunii de creanta. Pentru a determina coordonatele cesiunii de creanta, este necesar sa distingem intre conditiile de validitate si conditiile de publicitate ale acesteia:

- conditiile de validitate: pentru a fi valabila, cesiunea trebuie sa intruneasca toate conditiile de validitate ale contractelor (prevazute de art. 948 si urm. Cod civil), referitoare atat la fond cat si la forma. In plus, daca cesiunea de creanta este incorporata intr-o operatiune juridica numita, ea trebuie sa intruneasca si conditiile de validitate de fond si de forma specifice acesteia (de exemplu, forma autentica in cazul donatiei). Sub aspectul obiectului cesiunii de creanta, trebuie

retinut ca ea poate avea ca obiect orice creante (prezente sau viitoare, certe sau incerte, etc.). Prin exceptie, nu pot face obiectul cesiunii, creantele intuitu personae (alocatia de stat pentru minori, pensia de intretinere, pensiile din sistemul asigurarilor sociale de stat, etc.)

- conditiile de publicitate (de opozabilitate). Cesiunea este fata de debitorul cedat (si fata de tertii interesati) un res inter alios acta. Conform art. 1393 Cod civil, pentru ca ea sa produca efecte juridice fata de terti, este necesara notificarea debitorului de catre cedent sau cesionar (care atrage opozabilitatea fata de toti tertii interesati) sau acceptarea expresa in forma autentica a cesiunii de catre debitorul cedat. Daca acceptarea nu este incheiata in forma autentica, efectul

opozabilitatii cesiunii se va produce numai fata de debitorul cedat. Prin exceptie, notificarea sau acceptarea pot sa lipseasca, in cazul unor reglementari derogatorii sau in materie comerciala.

3) Efectele cesiunii de creanta

- In raporturile dintre cedent si cesionar, cesiunea are ca principal efect transferul dreptului de creanta, cu aceeasi natura (civila sau comerciala), cu toate garantiile (ipoteca, privilegiu, gaj, fidejusiune, etc.), precum si cu toate accesoriile sale (actiuni in justitie, drepturi la reclamatii administrative, etc.) din patrimoniul primului in patrimoniul celui din urma. Cand cesiunea este cu titlu oneros, cedentul are fata de cesionar o obligatie de garantie cu privire la existenta actuala

a creantei si la valabilitatea acesteia. Obligatia de garantie mentionata nu exista in cazul in care cesiunea se realizeaza prin donatie, decat atunci cand cedentul si-o asuma expres. De asemenea, ea nu exista nici in cazul instrainarii unor drepturi aleatorii care s-au stins datrita implinirii evenimentului alea si, de regula, nici in cazul stingerii dreptului din cauze posterioare (cu exceptia cazurilor in care desfiintarea dreptului are efecte retroactive). Garantia se intinde si la solvabilitatea actuala a debitorului atunci cand a fost asumata expres (art. 1398 Cod civil). Cedentul se poate obliga chiar si la garantarea solvabilitatii viitoare a debitorului cedat. Obligatia de garantie presupune despagubirea cesionarului de catre cedent pentru prejudiciile cauzate de producerea faptelor juridice pentru care functioneaza aceasta obligatie. Obligatia de garantie este limitata la pretul cesiunii, indiferent daca acesta este inferior valorii creantei cedate;

- Fata de tertii interesati (debitorul cedat, creditorii cesionarului, creditorii cedentului, cesionarii ulteriori sau anteriori ai aceleiasi creante) cesiune produce efecte numai daca sunt intrunite conditiile de publicitate mentionate mai sus: notificarea sau acceptarea.

Pana in momentul notificarii sau acceptarii, debitorul cedat poate sa neglijeze existenta cesiunii si sa faca o plata valabila in mainile cedentului, dupa cum poate beneficia de remiterea de datorie din partea caestuia, poate invoca fata de el compensatia sau poate ridica exceptia prescriptiei. Dupa notificare sau acceptare, debitorul nu mai poate face plata decat in mainile cesionarului. Mai mult, daca a acceptat cesiunea (in orice forma), debitorul nu mai poate invoca beneficiul compensatiei iar daca aceasta a operat deja intre obligatiile reciproce dintre el si cedent, atunci compensatia va fi rezolvita.

In cazul unor cesionari succesivi ai aceleiasi creante, va avea prioritate acela dintre cesionari care a indeplinit primul conditiile de publicitate. In cazul creditorilor cedentului, pana in momentul indeplinirii conditiilor de publicitate, ei vor putea urmari creanta lor in patrimoniul cedentului. Dupa indeplinirea conditiilor de publicitate, creditorii vor putea cel mult sa ceara revocarea cesiunii prin intermediul actiunii pauliene, daca aceasta s-a facut in frauda drepturilor lor.

4) Cesiunea creantelor litigioase. Retractul litigios. In cazul instrainarii cu titlu oneros a unui drept de creanta litigios (a carui existenta sau intindere este contestata), debitorul cedat are dreptul de a se libera fata de cesionar, restituindu-i acestuia pretul cesiunii, spezele contractului si dobanda pretului din ziua cand a platit spezele cesiunii. Aceasta operatiune se numeste retract litigios si este reglementata de art. 1402-1404 Cod civil.

Retractul litigios nu poate fi invocat:

a. cand cesiunea s-a facut catre un comostenitor sau cocreditor;

b. cand cesiunea s-a facut unui creditor al cedentului pentru plata creantei fata de acesta;

c. cand cesiunea s-a facut proprietarului unui imobil care a fost ipotecat pentru a garanta creanta litigioasa;

d. cand cesiunea s-a facut cu titlu gratuit;

e. in materie comerciala.


2. SUBROGATIA IN DREPTURILE CREDITORULUI PRIN PLATA CREANTEI

1) Definitie. Subrogatia consta intr-o plata si totodata o transmitere a unei creante, realizata prin inlocuirea creditorului dintr-un raport juridic obligational, cu o alta persoana care, platind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urma, dobandind toate drepturile creditorului platit. Subrogatia este reglementata de art. 1106-1109 Cod civil.

2) Subrogatia conventionala. Acest tip de subrogatie poate fi de doua feluri:

A. Subrogatia consimtita de creditor isi are fundamentul in acordul dintre tertul care plateste datoria debitorului si creditorul acestuia. Pentru a fi in prezenta acestei subrogatii este necesar ca:

a. subrogatia sa fie stipulata expres;

b. subrogatia sa fie concomitenta cu plata (conditii de validitate);

c. inscrisul sau chitanta care constata plata si totodata subrogatia, sa aiba data certa (conditie de proba si de opozabilitate fata de terti);

B. Subrogatia consimtita de debitor se intemeiaza pe intelegerea dintre debitor si un tert: primul se imprumuta de la cel din urma pentru a-l plati pe creditorul sau, subrogand pe tert in drepturile creditorului initial. Pentru a fi valabila, ea trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:

a. actul de imprumut si chitanta de plata sa imbrace forma inscrisului autentic notarial;

b. in actul de imprumut sa se stipuleze expres ca imprumutul se face in scopul platii datoriei fata de creditor;

c. in chitanta de plata sa se mentioneze expres ca plata s-a facut cu suma imprumutata de catre debitor de la tert pe care il subroga in drepturile creditorului platit;

3) Subrogatia legala. Subrogatia legala este acel tip de subrogatie care opereaza de plin drept, fara a fi necesar consimtamantul creditorului platit sau al debitorului a carui datorie se plateste. Subrogatia opereaza de drept:

- in folosul celui care fiind el insusi creditor al aceluiasi debitor plateste el insusi pe un alt creditor ce are preferinta;

- in folosul celui care dobandind un imobil ipotecat, plateste pe creditorul ipotecar, pentru a preintampina urmarirea silita a bunului;

- in folosul celui care, fiind obligat cu altii sau pentru altii la plata datoriei, are interes de a o desface si il plateste pe creditor;

- in folosul mostenitorului care a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar si plateste din patrimoniul sau pe un creditor al mostenirii;

- in cazul asigurarilor de bunuri, societatea de asigurari se subroga ex lege in drepturile asiguratului despagubit, devenind creditorul celui vinovat de producerea prejudiciului;

4) Efectele subrogatiei. Ca efect al subrogatiei, tertul ia locul creditorului platit si beneficiaza de toate actiunile pe care le avea creditorul inlocuit fata de debitorul sau precum si de toate garantiile creantei (cu exceptia garantiei solidaritatii cofidejusorilor in cazul subrogatiei legale realizate prin plata facuta de catre un codebitor solidar tertului).

Atunci cand plata a fost facuta doar partial, atunci subrogatia opereaza doar in limita platii efectuate. Intotdeauna, tertul subrogat in drepturile creditorului va putea beneficia si de o actiune intemeiata pe mandat, gestiune de afaceri sau imbogatire fara justa cauza.


3. CESIUNEA DE DATORIE

1) Notiune. Cesiunea de datorie este acea operatie juridica prin care un debitor (debitor cedent), transmite datoria sa unei alte persoane (debitor cesionar), care se obliga de regula in locul sau fata de creditorul cedat. Cesiunea de datorie nu este reglementata expres de lege si se considera ca o cesiune de datorie realizata fara consimtamantul creditorului nu poate fi admisa decat in mod exceptional. De aceea, cesiunea de datorie nu este recunoscuta ca un mecanism independent de transmitere a obligatiei, ea putandu-se realiza numai in mod indirect si uneori numai partial:

A. Procedee prin care creditorul dobandeste un drept impotriva unui nou debitor, pastrand si dreptul fata de debitorul initial. In aceasta categorie se regasesc delegatia imperfecta (cand creditorul accepta pe debitorul delegatar dar nu consimte la eliberarea primului debitor) si stipulatia pentru altul (numai atunci cand stipulantul este de fapt obligat fata de tertul beneficiar si prin stipulatie urmareste sa obtina executarea datoriei sale de catre promitent);

B. Procedee prin care creditorul dobandeste un drept contra unui alt debitor, primul debitor fiind eliberat. In aceasta categorie se regasesc novatia prin schimbarea debitorului (cand datoria primului debitor se stinge si se naste o noua obligatie avand un alt subiect pasiv) si delegatia perfecta (care este, de fapt, o novatie prin schibare de debitor);

C. Cesiunea de datorie ca accesoriu al transmiterii unui bun sau a cesiunii unui contract. Transmiterea datoriei cu titlu accesoriu se poate realiza:

a. in cazul prevazut de art. 1441, cand cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea sau arenda facuta inainte de vanzare, daca a fost incheiata in forma autentica sau sub semnatura privata dar cu data certa, cu conditia sa nu se fi prevazut expres incetarea contractului pentru cazul vanzarii imobilului;

b. dobanditorul unui bun asigurat este tinut de obligatiile rezultate din contractul de asigurare daca nu intelege sa-l rezilieze;

c. ca efect al cesiunii de contract se poate, de asemenea, realiza o cesiune de datorie.



Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }