Norme conflictuale privind starea si capacitatea persoanei fizice

NORME CONFLICTUALE PRIVIND STAREA SI CAPACITATEA PERSOANEI FIZICE

Aspecte introductive

1. Statutul persoanei fizice include:

Starea civila

Capacitatea civila

Relatiile de familie

1.1 Starea civila este reprezinta un ansamblu de elemente prin care persoana fizica se individualizeaza in familie si societate; aceasta stare rezulta din actele si faptele de stare civila.

Sunt acte de stare civila, in intelesul de manifestari de vointa, producatoare de efecte juridice : casatoria, recunoasterea filiatiei, adoptia, hotararile judecatoresti care atesta starea civila s.a.

Sunt fapte de stare civila : nasterea, moartea, din care rezulta inceputul si sfarsitul calitatii de subiect de drept.

1.2 Capacitatea civila constituie aptitudinea unei persoane fizice de a avea si de a-si exercita drepturile si obligatiile, savarsind acte juridice.

Capacitatea are doua componente, si anume: capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu.

1.3 Relatiile de familie vizeaza institutii specifice dreptului familiei, respectiv: casatoria, adoptia, obligatia de intretinere, ocrotirea anumitor categorii de persoane, s.a.

Normele conflictuale privind starea si capacitatea persoanei

1. Regula

Ca regula, starea si capacitatea persoanei fizice, care impreuna cu relatiile de familie formeaza statutul persoanei fizice, sunt guvernate de legea nationala, cu exceptia situatiilor in care, prin dispozitii speciale, se prevede altfel (art.11 din Legea 105/1992) .

* Noul Cod Civil in art.2568 alin. (1) contine reglementari similare, in care se arata ca: "starea civila si capacitatea persoanei fizice sunt carmuite de legea sa nationala, daca prin dispozitii speciale nu se prevede altfel".

Prin « lege nationala » se intelege legea statului a carui cetatenie o are persoana respectiva ( lex patriae).

* Conform art.2564 alin.(1) din noul Cod Civil, « legea nationala este legea statului a carui cetatenie o are persoana fizica ».

Cetatenia constituie punctul de legatura pentru norma conflictuala in al carei continut intra starea si capacitatea persoanei fizice.

Argumente in favoarea aplicarii legii nationale:

cetatenia reprezinta legatura politico - juridica dintre individ si stat, fiind in masura sa reglementeze conditia juridica a persoanei fizice;

cetatenia are caracter de stabilitate, in sensul ca se dobandeste si se pierde in conditii strict reglementate de lege;

cetatenia este o stare de drept si se probeaza cu documente oficiale emise de autoritatile statului despre a carui cetatenie este vorba. De aici rezulta caracterul de certitudine a cetateniei dar si faptul ca prezinta mai multa siguranta decat domiciliului, care este o simpla stare de fapt;

legea nationala tine cont de specificul natiunii respective, de obiceiurile si traditiile acesteia, fiind mai bine adaptata particularitatilor persoanelor fizice apartinand natiunii respective. Datorita acestui caracter, legea nationala asigura o mai buna ocrotire a intereselor persoanelor fizice resortisante, indiferent unde acestea s-ar afla;

dobandirea unei noi cetatenii presupune, de regula, acceptarea unui nou regim al statutului personal;

notiunea de « cetatenie » are acelasi continut in toate sistemele de drept fiind mai usor de probat;

elementul determinant in alegerea cetateniei ca lege primordial aplicabila statulului persoanei fizice este interesul statului de a asigura o cat mai larga si completa extindere a legilor sale asupra persoanelor fizice resortisante, oriunde s-at afla acestea.

Dezavantajele aplicarii legii nationale sunt:

cetatenia nu este intotdeauna un criteriu adecvat de determinare a legii personale in cazul apatrizilor sau pentru cetatenii apartinand unor state cum sunt federatiile, confederatiile sau cele cu reglementari regionale diferite, deoarece reglementarile statutului personal difera de la o regiune la alta;

in cazul in care membrii unei familii au cetatenii diferite, aplicarea legii nationale presupune ca statutul personal al acestora urmeaza sa fie carrmuit de legi diferite, in timp ce domiciliul este comun;

exista dificultati in determinarea legii nationale in cazul persoanelor care au dubla cetatenie.

Determinarea si proba cetateniei se fac potrivit legii statului a carui cetatenie se invoca (art.12 alin.1 din Legea 105/1992). Se consacra astfel o exceptie de la regula calificarii institutiilor juridice dupa legea forului (art.3 din Legea 105/1992).

* Noul Cod Civil dispune in art.2565: « determinarea si proba cetateniei se fac in conformitate cu legea statului a carui cetatenie se invoca ».

Pentru cetatenii romani se aplica legea romana, chiar daca acestia au dubla sau multipla cetatenie, cat timp nu au pierdut cetatenia romana, conform dreptului roman.

Daca un strain are mai multe cetatenii, legea lui nationala este legea statului unde isi are domiciliul sau, in lipsa, resedinta. Cu titlu de exceptie, in cazul copilului cetatean strain care are si o alta cetatenie straina, se aplica legea care ii este mai favorabila.

*Art.2564 alin. (2) din noul Cod Civil specifica cu privire la legea nationala aplicabila strainului ce are mai multe cetatenii : « daca persoana are mai multe cetatenii, se aplica legea aceluia dintre state a carui cetatenie o are si de care este cel mai strans legata, in special prin resedinta sa obisnuita"

2. Exceptii

In cazul apatrizilor se aplica legea domiciliului (lex domicilii) sau, in lipsa, legea resedintei (art.12 alin.4 din Legea 105/1992).

* In noul Cod Civil regasim cu privire la legea nationala aplicabila in cazul apatrizilor, dispozitiile art 2564 alin. (3) in care se mentioneaza: « in cazul persoanei care nu are nicio cetatenie, trimiterea la legea nationala este inteleasa ca fiind facuta la legea statului unde are resedinta obisnuita ».

Aceste legi au un caracter subsidiar pentru determinarea starii si capacitatii persoanei fizice.

Legea nationala (lex patriae) si legea domiciliului (lex domicilii) sau a resedintei compun notiunea de lege personala (lex personalis) a persoanei fizice.

3. Caracterul normei conflictuale privind statutul persoanei fizice

Normele conflictuale privind statutul persoanei fizice sunt imperative, astfel ca partile nu pot deroga de la ele, prin manifestarea unilaterala sau, dupa caz, prin acordul lor de vointa.

Domeniul de aplicare a legii personale in privinta statutului persoanei fizice.

1. Starea civila

Sunt supuse normei conflictuale lex personalis urmatoarele:

1) aspectele privind filiatia (este sau nu stabilita filiatia; filiatia este legitima sau nelegitima; filiatia este din casatorie sau din afara casatoriei, etc);

2) aspecte privind casatoria ( persoana este: casatorita, celibatara, divortata, vaduva, etc);

3) aspecte cu privire la adoptie ( calitatea de adoptat, cea de adoptator, conditiile adoptiei, etc);

4) aspecte cu privire la rudenie ( exista sau nu calitatea de ruda, conditii etc);

5) aspecte cu privire la afinitate ( persoana este sau nu afin, conditii etc);

6) folosinta starii civile (posesia de stat);

7) actiunile de stare civila.

Intocmirea si inregistrarea actelor si faptelor de stare civila nu se supune legii personale ci legii locului incheierii actului (conform regulii locus regit actum) sau legii autoritatii care efectueaza inregistrarea (conform regulii auctor regit actum).

2. Capacitatea civila

2.1 Capacitatea de folosinta a persoanei fizice este supusa legii nationale, care determina inceputul, continutul si incetarea personalitatii.

Prin art.2569 din noul Cod Civil, in care se prevede "inceputul si incetarea personalitatii sunt determinate de legea nationala a fiecarei persoane" se reiau practic dispozitiile Legii 105/1992 privind legea aplicabila capacitatii de folosinta.

In continutul capacitatii de folosinta intra, ca element esential, capacitatea persoanei fizice de a incheia acte juridice.

Pentru persoana fizica straina in Romania, determinarea drepturilor si obligatiilor ce intra in continutul capacitatii de folosinta, presupune luarea in considerare a legii nationale a strainului dar si a legii materiale romane ( care stabileste regimul strainului in Romania).

Incapacitatile de folosinta (adica acele dispozitii legale care lipsesc persoana de anumite drepturi si obligatii civile) sunt supuse unor norme conflictuale diferite.

Astfel, incapacitatile cu caracter de sanctiune civila ( ex : decaderea din drepturile parintesti) sunt supuse legii nationale a persoanei fizice respective.

Incapacitatile cu caracter de masuri de ocrotire urmeaza un regim diferentiat, in raport de sfera persoanelor intre care se actioneaza. Astfel,

- incapacitatile absolute (de ex: incapacitatea minorului sub 16 ani de a dispune prin donatie sau testament; incapacitatea minorului peste 16 ani de a dispune prin testament de mai mult de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major) fiind dispuse prin lege, in considerarea calitatii persoanei ingradite, sunt supuse, in principiu, legii nationale a acesteia. Specific incapacitatilor absolute este faptul ca opereaza intre persoana a carei capacitate este ingradita si toate celelalte persoane, nedeterminate (erga omnes).

- incapacitatile relative ( de ex: incapacitatea minorului de a dispune prin testament sau donatie in favoarea tutorelui sau; incapacitatea medicilor, farmacistilor si preotilor de a primi donatii sau legate din partea persoanelor pe care le-au ingrijit de boala de care au murit; incapacitatea sotilor de a incheia intre ei contracte de vanzare - cumparare) sunt supuse, in principiu, legii actului prohibit ( lex contractus - daca este vorba de un contract sau lex succesionis - daca este vorba de un testament). Specific incapacitatilor relative este faptul ca opereaza numai intre persoana a carei capacitate este ingradita si o alta sau alte persoane determinate.

Regimul de drept international privat privind sfarsitul capacitatii de folosinta a persoanei fizice este stabilit in art.16 din Legea 105/1992, conform caruia conditiile, efectele, si anularea unei hotarari prin care se constata moartea prezumata, absenta sau disparitia, precum si prezumtiile de supravietuire sau de moarte sunt supuse ultimei legi nationale a persoanei disparute. Daca legea nu poate fi identificata se aplica legea romana.

2.2 Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice este supusa legii nationale.

Incapacitatile de exercitiu sunt guvernate de legea nationala a incapabiliului. Aceasta va determina, in special urmatoarele:

a) categoria de acte juridice pe care nu le poate face persoana incapabila;

b) sanctiunea incalcarii incapacitatii.

Potrivit art.47 din Legea 105/1992, reprezentarea legala (pentru persoana fizica lipsita de capacitate de exercitiu) si asistarea ( pentru persoana fizica cu capacitate de exercitiu restransa) sunt supuse legii care se aplica raportului juridic din care s-a nascut atributia de reprezentare sau asistare.

* In ceea ce priveste legea aplicabila masurilor de ocrotire a persoanei cu capacitate deplina de exercitiu, art.2574 a noului Cod Civil prevede ca: "(1) Masurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplina de exercitiu sunt supuse legii statului unde aceasta are resedinta obisnuita la data deschiderii tutelei sau la data luarii unei alte masuri de ocrotire.

(2) In mod exceptional, in masura in care este necesar pentru ocrotirea persoanei fizice, autoritatea competenta poate sa aplice sau sa ia in considerare legea altui stat, cu care situatia juridica prezinta cele mai stranse legaturi.

(3) Legea prevazuta la alin.(1) carmuieste si existenta, intinderea, modificarea si stingerea puterii de reprezentare incredintata de persoana cu capacitate deplina de exercitiu, pentru situatia in care nu se va putea ingriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitatii mintale sau din alte cauze. Ea poate insa alege una dintre urmatoarele legi:

a) legea nationala;

b) legea unei resedinte obisnuite anterioare;

c) legea statului unde sunt situate bunurile, in ceea ce priveste masurile de ocrotire cu privire la bunuri.

(4) Masurile ce se iau cu privire la persoana ocrotita ori bunurile sale sunt supuse legii statului ale carui autoritati indruma si supravegheaza exercitarea ocrotirii de catre cei in drept".

Art.15 din Legea 105/1992 prevede ca apartenenta unei persoane la o noua lege nationala nu aduce atingere majoratului dobandit potrivit legii care ii era anterior aplicabila.

* Aceleasi dispozitii le regasim si in noul Cod Civil, in art.2571 unde se arata ca "apartenenta unei persoane la o noua lege nationala nu aduce atingere majoratului dobandit potrivit legii care ii era anterior aplicabila".

2.3 Exceptii de la aplicarea legii personale normal competente cu privire la capacitatea persoanei fizice (teoria interesului national)

In dreptul international privat roman aceasta exceptie se regaseste in art.17 din Legea 105/1992 conform careia, persoana care, potrivit legii nationale sau legii domiciliului sau, este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa, nu poate sa opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care l-a considerat, cu buna credinta, ca fiind deplin capabil potrivit legii locului unde a fost intocmit actul.

Speta lider in aceasta materie este cunoscuta sub numele de « speta Lizardi » solutionata in 1861 in fata instantelor franceze. In cauza, un cetatean mexican pe numele sau Lizardi, care locuia la Paris, a cumparat de la un bijutier francez bijuterii de valoare, pe care urma sa le plateasca prin cambiile pe care le-a emis cu acea ocazie. Cand aceste cambii au fost prezentate spre plata, mexicanul, prin tutorele sau, a invocat nulitatea contractului pentru incapacitatea sa, aratand ca, desi la data asumarii obligatiei prin cambii, el implinise varsta de 21 de ani, deci era capabil potrivit legii franceze din acel timp, nu era capabil potrivit legii sale nationale, conform careia capacitatea se dobandeste la varsta de 25 de ani, aceasta din urma lege fiind aplicabila in speta, in temeiul normei conflictuale franceze care, pentru capacitatea persoanei, trimitea la legea nationala (lex patriae). Instantele franceze au validat insa contractul de vanzare - cumparare a bijuteriilor, considerand ca, atunci cand incapacitatea unui strain, data de legea sa nationala, duce la lezarea interesului national francez, prin prejudicierea unui cetatean national care a actionat cu buna credinta, legea nationala a strainului trebuie inlaturata si inlocuita cu legea locala, care il declara capabil pe respectivul strain. In speta, in cazul in care contractul de vanzare - cumparare ar fi fost anulat, vanzatorul francez ( bijutierul) ar fi fost prejudiciat prin faptul ca bijuteriile nu ar mai fi putut fi restitutite, fiind instrainate intre timp de catre cumparatorul mexican.

Pentru aplicarea teoriei interesului national trebuie intrunite urmatoarele conditii:

persoana fizica straina sa fie incapabila potrivit legii sale personale;

aceasta persoana sa fie considerata pe deplin capabila potrivit legii forului;

actul sa fie intocmit in tara forului;

cocontractantul sa fie de buna credinta, adica sa nu fi cunoscut si, in mod rezonabil, nici sa nu fi putut cunoaste cauza de nevalabilitate a actului juridic, rezultand din starea de incapacitate a strainului;

anularea actului sa fie de natura a produce un prejudiciu nejustificat cocontractantului.

Daca aceste conditii sunt indeplinite, se produce urmatorul efect: legea personala (lex patriae sau lex domicilii) este inlocuita cu legea locului incheierii actului (lex loci actus).

Teoria interesului national nu se aplica actelor juridice referitoare la: a) familie; b) mostenire; c) transmiterea imobilelor.

* Cu privire la legea aplicabila in materia ocrotirii tertilor de buna credinta,  noul Cod Civil prevede in art.2575 : « (1) Persoana care, potrivit legii nationale, este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restransa, nu poate sa opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care l-a socotit, cu buna-credinta, ca fiind deplin capabil in conformitate cu legea locului unde actul a fost intocmit. Aceasta regula nu se aplica actelor juridice referitoare la familie, mostenire si transmiterea imobilelor.

(2) De asemenea, lipsa calitatii de reprezentant, stabilita potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusa tertului care cu buna-credinta s-a increzut in aceasta calitate, potrivit legii locului unde actul a fost intocmit, daca actul a fost incheiat intre prezenti si pe teritoriul aceluiasi stat".

Normele conflictuale privind numele si domiciliul persoanei fizice

1. Normele conflictuale privind numele persoanei fizice

Prin nume, in sens larg, se intelege atat numele de familie cat si prenumele.

In ceea ce priveste numele persoanei fizice, se aplica legea sa nationala (art.14 din Legea 105/1992).

Daca persoana fizica este apatrid, se aplica legea domiciliului sau, iar in lipsa legea resedintei.

Asadar, materia numelui persoanei fizice este guvernata, in principiu, de legea sa personala ( lex personalis).

Ca exceptii de la aceasta regula se disting urmatoarele situatii:

a) stabilirea numelui copilului gasit pe teritoriul Romaniei este de competenta autoritatii administrative in a carei raza teritoriala a fost gasit copilul, aplicandu-se regula « auctur regit actum »;

b) schimbarea numelui pe cale administrativa este supusa regulii lex domicilii si se solutioneaza in aceleasi conditii pentru cetatenii straini ca si pentru cetatenii romani;

c) stabilirea si modificarea numelui ca efect al incheierii casatoriei, filiatiei, adoptiei, etc, fiind efecte nepatrimoniale ale acestor institutii juridice, sunt supuse legii care le guverneaza efectele.

Pseudonimul este supus legii nationale a persoanei in cauza.

Ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume, savarsite in Romania, este asigurata potrivit legii romane (art.14 alin.2 din Legea 105/1992).

* In noul Cod Civil normele conflictuale privind numele persoanei fizice sunt statuate in art.2572 a carui continut il redam: "(1) Numele persoanei este carmuit de legea sa nationala.

(2) Cu toate acestea, stabilirea numelui copilului la nastere este carmuita, la alegere, fie de legea statului a carui cetatenie comuna o au atat parintii, cat si copilul, fie de legea statului unde copilul s-a nascut si locuieste de la nastere.

(3) Ocrotirea impotriva actelor de incalcare a dreptului la nume, savarsite in Romania, este asigurata potrivit legii romane".

Normele conflictuale privind domiciliul persoanei fizice

Domiciliul de drept comun al strainului in Romania tine de conditia strainului in tara noastra si este reglementat de legea materiala romana. Similar, problema pierderii de catre cetateanul roman aflat in strainatate a domiciliului sau de drept comun din Romania este supusa legii materiale romane.

Domiciliul legal, fiind o masura de ocrotire a persoanei fizice, este supus legii nationale a ocrotitului (minor, interzis judecatoresc, persoana disparuta, etc).

Domiciliul ales, fiind stabilit printr-un act juridic, este supus legii actului respectiv (lex voluntatis sau legea determinata prin localizarea obiectiva a actului).

Resedinta persoanei fizice straine in Romania este supusa regulilor aplicabile pentru domiciliul de drept comun.

* Intelesul notiunii de resedinta obisnuita a persoanei este determinata de art.2566 din noul Cod Civil unde se arata ca: « (1) In sensul prezentei carti, resedinta obisnuita este in statul in care persoana isi are locuinta sau asezarea principala, chiar daca nu a indeplinit formalitatile legale de inregistrare. Pentru determinarea locuintei sau asezarii principale vor fi avute in vedere acele circumstante personale si profesionale care indica legaturi durabile cu acest stat sau intentia de a stabili asemenea legaturi.

(2) Dovada resedintei obisnuite se poate face cu orice mijloace de proba.