Obiectul probatiunii

Obiectul probatiunii

Prin obiect al probatiunii se intelege ansamblul faptelor si imprejurarilor de fapt ce trebuie dovedite intr-o cauza penala, pentru a fi legal si temeinic solutionata. In ansamblul de fapte si imprej care formeaza obiectul probatiunii se disting:

fapte si imprejurari ce se refera la fondul cauzei. Se refera la fondul cauzei imprejurarile referitoare la fapta, la faptuitor si la raspunderea penala ori civila a acestuia;

fapte si imprejurari ce se refera la normala desfasurare a cauzei. Faptele si imprejurarile ce se refera la normala desfasurare a cauzei nu au implicatii asupra fondului cauzei, insa este necesara dovedirea lor pentru a se constata daca sunt sau nu incidente anumite dispozitii legale care disciplineaza cursul procesului penal ori daca e necesara luarea unor masuri procesuale. Faptul principal il constituie faptele ce formeaza obiectul procesului penal - infractiunea si autorul ei.

Faptele probatorii sunt acele fapte sau imprejurari care desi nu cuprind faptul principal, prin existenta sau inexistenta lor asigura constatarea existentei sau inexistentei faptului principal.

In afara faptelor si imprejurarilor care au legatura cu faptul principal, mai exisa si altele care, desi nu au aceasta legatura, prin datele pe care le pot furniza pot sa ajute la rezolvarea unei cauze penale. Asemenea fapte pot fi: auxiliare, similare si negative.Faptele auxiliare sunt acele imprejurari care atesta exactitatea sau inexactitatea unei probe. Ele pot forma obiect al probatiunii deoarece servesc in mod implicit la constatarea exacta a faptului principal.

Faptele similare sunt fapte de aceeasi natura cu infractiunea judecata, savarsite anterior de invinuit sau inculpat. Aceste fapte similare pot forma obiect al probatiunii numai daca fac parte din infractiunea continuata sau de obicei ce formeaza obiectul judecatii ori daca releva un mod specific de operare. In cazul celorlalte tipuri de infractiuni, ele nu pot servi decat la retinerea starii de recidiva.

Faptele negative sunt fapte care nu s-au petrecut in realitate. Ele pot intra in obiectul probatiunii numai daca sunt determinate, fiind posibila probarea lor prin dovedirea unui fapt pozitiv determinat. Prezumtiile legale inlatura necesitatea dovedirii faptului prezumat, dispensand de orice proba pe cel in favoarea caruia sunt invocate. Ori de cate ori legea prezuma un anumit fapt, el este considerat ca existent fara a fi nevoie sa fie dovedit in fiecare caz concret. In cazul prezumtiilor relative, legea permite insa contraproba, deci existenta faptului prezumat este limitata in timp pana la proba contrarie. In ceea ce priveste insa prezumtiile absolute, acestea, prin vointa legii, nu sufera proba contrarie. Faptele evidente sunt cunostinte despre lumea inconjuratoare dobandite din experienta vietii. Asemenea fapte nu trebuie dovedite pentru ca in privinta lor nu exista indoiala. Faptele notorii sunt faptele cunoscute de toata lumea sau de un cerc larg de persoane. Notorietatea unei fapte poate fi generala sau locala.Faptele necontestate sunt acele fapte a caror existenta sau inexistenta este acceptata de parti. Pentru a nu da posibilitatea partilor de a conveni asupra unor elemente esentiale ale cauzei impiedicand astfel aflarea adevarului in cauza, legea obliga organele judiciare sa administreze probe si cu privire la acestea. In masura in care aceste fapte nu influenteaza raspunderea penala, nu se impune dovedirea lor.