Proceduri internationale de protectie a drepturilor omului

Proceduri internationale de protectie a drepturilor omului

1. Clasificarea procedurilor

2. Proceduri nejudiciare

3. Proceduri judiciare

3.1. Aspecte generale de procedura

3.2. Principalele etape ale procedurii desfasurate in fata Curtii europene a drepturilor omului

OBIECTIVE

1. Clasificarea procedurilor

Pentru a asigura apararea internationala a drepturilor omului, normele juridice internationale in materie instituie o serie de proceduri internationale de protectie a drepturilor omului.

Procedurile internationale de garantare a drepturilor omului se deruleaza in fata institutiilor care au atributii in materia drepturilor omului, prezentate deja, in capitolul precedent.

Asa cum am aratat, un principiu fundamental al protectiei internationale a drepturilor omului este subsidiaritatea mecanismelor internationale in raport cu cele interne. Astfel, primul rol in garantarea drepturilor omului (situatie similara celei a consacrarii acestora) revine statului, prin structurile si mecanismele sale interne. Sistemele internationale intervin numai in ultima instanta, atunci cand cele interne s-au dovedit a fi ineficiente. Din acest motiv este necesara parcurgerea si epuizarea completa a cailor interne de atac, in vederea remedierii presupuselor violari ale drepturilor omului. Procedurile internationale de protectie a drepturilor omului nu se substituie celor interne, ci sunt complementare acestora, in scopul remedierii carentelor protectiei interne.

Numarul cauzelor impotriva unui stat, aflate pe rolul structurilor institutionale de garantare a drepturilor omului, precum si numarul de condamnari din partea acestora depind de numerosi factori, rolul esential avandu-l acceptarea de catre statul in cauza a supunerii sale fata de respectivele mecanisme de control international. Alti factori sunt: situatia generala a respectarii drepturilor omului, eficienta mecanismelor interne, gradul de informare a titularilor drepturilor asupra posibilitatilor internationale de atac, mijloacele financiare de care acestia dispun, mentalitatea generala combativa, sau dimpotriva, pasiva fata de incalcarile drepturilor omului.

Numarul cauzelor impotriva unui stat in fata organelor internationale de protectie a drepturilor omului este proportional atat cu un element pozitiv (acceptarea de catre respectivul stat a mai multor proceduri internationale de control), cat si cu elemente negative (starea generala privitoare la respectarea sau incalcarea drepturilor omului si modul in care sunt solutionate plangerile la nivel intern).

De aceea, un numar mai mare de condamnari ale unui stat din partea organelor internationale, in raport cu alte state, nu poate duce, automat la concluzia ca, in respectivul stat situatia respectarii drepturilor omului este inferioara. Dimpotriva, el poate semnifica de multe ori contrariul, intrucat poate sa fie un stat care este parte la mai multe tratate internationale in materia drepturilor omului, care a acceptat sa se supuna mai multor proceduri internationale de asigurare a respectarii drepturilor omului, unde populatia este bine informata si are o atitudine activa fata de respectarea drepturilor sale.

Invers, un stat care nu accepta, prevalandu-se de un inteles rigid si absolutist al suveranitatii, sa se supuna formelor eficiente de control international, unde oamenii sunt tinuti voluntar intr-o stare de ignoranta fata de drepturile lor, va avea foarte putine condamnari juridice internationale pentru nerespectarea drepturilor omului.

La state cu un nivel comparabil de asigurare a respectarii drepturilor omului, de aderare la mecanismele internationale si de combativitate a populatiei, numarul uneori foarte diferit de condamnari internationale prin raportare la totalul populatiei exprima carentele sistemului intern de protectie, in principal ale celui judiciar, care nu reuseste sa asigure satisfactie in urma actiunilor introduse de cei vatamati.

Procedurile internationale de protectie a drepturilor omului pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

I. Dupa natura lor, acestea se impart in:

1. proceduri judiciare, care la randul lor pot fi: controlul in urma plangerilor individuale si controlul in urma sesizarilor statale;

2. proceduri nejudiciare internationale care imbraca urmatoarele forme: controlul pe calea rapoartelor statale; controlul in urma sesizarilor statale; controlul in urma plangerilor individuale; controlul in urma plangerilor colective; controlul in urma sesizarilor interne; controlul prin anchete; controlul pe calea avizelor consultative; controlul prin mijloace politice si diplomatice.

II. Dupa natura organului in fata caruia se deruleaza, procedurile internationale de protectie a drepturilor omului, pot fi:

proceduri desfasurate in fata unui organ international judiciar (un tribunal international)

proceduri desfasurate in fata unui organ international parajudiciar sau executional (care actioneaza intr-un sistem din care face parte un tribunal international)

proceduri desfasurate in fata unui organ nejudiciar

III. Dupa izvorul lor formal, procedurile internationale de garantare a drepturilor omului sunt:

1. proceduri conventionale (prevazute prin tratate internationale)

2. proceduri interne (prevazute prin acte interne ale unor organe ale organizatiilor internationale)

proceduri prevazute prin acte internationale politice si juridice de soft-law

IV Dupa posibilitatea pretinsei victime de a avea acces direct la procedurile internationale, acestea pot fi:

proceduri declansate la sesizarea individuala a pretinsei victime

proceduri la care pretinsa victima nu are acces

V. Dupa efectele lor, procedurile internationale se impart

in proceduri care se finalizeaza prin acte cu forta juridica obligatorie

proceduri care se finalizeaza prin propuneri, recomandari sau avize consultative

VI. In raport cu gradul de generalitate al controlului respectarii drepturilor omului distingem:

proceduri in cadrul carora se analizeaza un caz particular

proceduri vizand situatia generala a respectarii drepturilor omului

VII. In fine, un ultim criteriu de clasificare este nivelul geografic la care actioneaza:

proceduri la nivel universal

proceduri la niveluri regionale (european, interamerican, african)

Sub aspectul importantei si eficientei lor, procedurile judiciare, care dau dreptul direct de acces si care se finalizeaza printr-un act avand forta obligatorie sunt cele mai importante.

De asemenea precizam ca nu trebuie confundata clasificarea procedurilor in raport de natura lor cu clasificarea lor prin raportare la organul international in fata caruia se desfasoara. De exemplu, in fata curtilor internationale specializate in materie care sunt organe judiciare se poate desfasura o procedura nejudiciara, aceea a avizului consultativ, fara forta juridica obligatorie.

O regula generala este ca procedurile internationale de protectie declansate la sesizare si care analizeaza un caz particular nu pot fi supuse unei duble utilizari, nici concomitent, nici succesiv, datorita cauzelor de neadmitere privind litispendenta (situatie in care acelasi litigiu a fost supus spre solutionare in fata a doua organe de jurisdictie de acelasi grad) si autoritatea de lucru judecat. Prin urmare, in principiu, regula electa una via, la nivel international, este respectata.

Nu exista nici o subordonare intre sistemele regionale si cel universal de protectie, deci, in principiu, nu este deschisa nici o cale de atac la un organ international la nivel universal impotriva unei solutii pronuntate de un organ international la nivel regional. Mai mult, comparativ, sistemele regionale sunt, in regula generala, mai evoluate decat cel universal, fiind bazate pe un tribunal international specializat in materia drepturilor omului. Asa fiind, particularul prefera, de cele mai multe ori sa utilizeze o procedura judiciara regionala, iar nu una universala, care nu are caracter judiciar, cu exceptia unor situatii in care fie nu are deschisa procedura regionala (statul pretins agresor nu este justitiabil in fata tribunalului international regional ori individul nu are drept direct de sesizare), fie dreptul pretins incalcat nu este consacrat decat la nivel universal sau este consacrat la un standard superior.

2. Proceduri nejudiciare

1. Controlul pe calea rapoartelor statale - este o forma generalizata de control international al respectarii, de state, a obligatiilor in materia drepturilor omului. Desi este o procedura larg intalnita este si cea mai primitiva ca modalitate de control international.

De regula are caracter conventional si rezulta direct din ratificarea tratatelor internationale, fara a fi necesara o declaratie facultativa expresa a statului de acceptare a acestei proceduri. Se desfasoara in fata unor organe fara caracter judiciar, care nu presupune analiza unui caz concret, ci a situatiei generale a respectarii drepturilor omului si se finalizeaza prin acte fara forta juridica obligatorie. Mai mult nu exista sanctiune pentru intarzierea sau neprezentarea raportului. Procedura controlului prin rapoarte este, dintre formele de control international asupra statelor, cea mai "respectuoasa" pentru suveranitatea statului, din acest motiv fiind acceptata in general fara mari reticente.

Datorita caracterului sau rudimentar aceasta forma de control international nu constituie un motiv de inadmisibilitate pentru sesizare privind un caz concret de incalcare a drepturilor omului, nici sub forma litispendetei, nici sub cea a autoritatii lucrului judecat sau decis.

Controlul pe aceasta cale poarta denumiri diferite: rapoarte, informatii, studii.

Exemple ale unor tratate internationale care prevad o asemenea procedura  sunt:

- Pactul international relativ la drepturile civile si politice  - rapoartele sunt inaintate Secretarului general al ONU, iar competenta examinarii acestora revine Comitetului drepturilor omului;

- Pactul international relativ la drepturile economice, sociale si culturale - rapoartele sunt inaintate Secretarului general al ONU, iar competent pentru analizarea lor este Consiliul Economic si Social;

- Carta sociala europeana si Carta sociala europeana revizuita - statele parti prezinta secretarului general al Consiliului Europei, in forma stabilita de Comitetul Ministrilor un raport bianual referitor la acceptarea dispozitiilor din Carta, rapoarte analizate de Comitetul de experti;

- Conventia americana relativa la drepturile omului - competenta analizarii rapoartelor revine Comisiei interamericane a drepturilor omului.

2. Controlul in urma sesizarilor - este o forma evoluata de control international,  conventionala, avand un caracter suplimentar, intrucat necesita un acord expres al statelor, distinct de simpla ratificare a tratatului international in cauza, o declaratie expresa ca statul se supune acestui gen de control. Controlul in urma sesizarilor asigura o cercetare individualizata a cazurilor referitoare la pretinse violari ale drepturilor omului si se prezinta sub mai multe forme:

a. Controlul in urma sesizarilor statale

Prin tratatele internationale in materie, statele nu se obliga in primul rand unele fata de celelalte, ci se obliga fata de beneficiarii acestor drepturi si fata de comunitatea internationala. Se creeaza astfel o ordine publica internationala, de a carei respectare sunt interesate toate statele.

Intrucat este o chestiune care nu este lasata la latitudinea victimei, fiind de ordine publica, si cum la nivel international nu exista, ca la nivel intern un organ cu rol de Minister Public pentru a promova actiunea publica in cazul violarii drepturilor omului, se recunoaste in plan international dreptul a introduce o actiune populara (echivalenta celei publice interne) oricarui stat, impotriva altui stat, nu pentru protejarea unui interes propriu, ci pentru a face sa fie respectata ordinea publica internationala in materia drepturilor omului. Conditia esentiala este insa ca ambele state sa fi acceptat competenta organului competent sa solutioneze sesizarea respectiva.

Controlul pe aceasta cale poarta denumiri diverse: comunicari statale, plangeri, informatii.

Un asemenea tip de control este recunoscut prin: Pactul international relativ la drepturile civile si politice, Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, Conventia contra torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, actele juridice internationale din cadrul Organizatiei Internationale a Muncii si a OSCE.

b. Controlul in urma plangerilor individuale

Aceasta este cea mai evoluata forma de control international nejurisdictional asupra respectarii de catre state a obligatiilor lor in materia drepturilor omului, orice persoana dobandind astfel dreptul la o actiune personala. In cazul in care controlul pe calea reclamatiilor individuale are temei conventional, acceptarea acestei forme de control de catre state presupune o vointa juridica expresa din partea acestora, suplimentara fata de simpla ratificare a tratatului respectiv. Acest mijloc procedural poarta diverse denumiri: comunicari, petitii, plangeri, informatii.

Acest tip de control este prevazut de: Conventia internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, primul protocol facultativ la Pactul international relativ la drepturile civile si politice, Conventia contra torturii si altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, Rezolutia 1503/1970 a Consiliului Economic si Social al ONU, dreptul comunitar originar (tratatele initiale), actele juridice internationale ale OSCE.

c. Controlul in urma plangerilor colective

Acest control este declansat la sesizarea unor subiecte colective de drept, apartinand ordinii juridice interne, fara prerogative de putere publica: organizatii neguvernamentale, grupuri de particulari. Acestea dispun de dreptul la o actiune sociala. Aceasta forma de control poarta denumirea de: reclamatii, informatii.

De exemplu, in cadrul Organizatiei Internationale a Muncii, organizatiile sindicale si cele patronale pot prezenta reclamatii impotriva statelor, purtand asupra modului de executare a obligatiilor acestora referitoare la respectarea drepturilor omului, in domeniul de activitate al acestei organizatii.

Si in cadrul OSCE este prevazut un asemenea control al respectarii drepturilor omului, sub dimensiunea protectiei minoritatilor nationale, pe calea rapoartelor speciale de sesizare, facute de asociatii, organizatii neguvernamentale, grupuri religioase, alte grupuri ale minoritatilor nationale, media si autoritati regionale si locale din zonele in care locuiesc minoritati nationale, de competenta Inaltului Comisar OSCE pentru Minoritatile Nationale.

d. Controlul in urma sesizarilor interne

Aceasta forma de control este declansata de organe interne ale organizatiei internationale in cadrul careia se exercita respectivul control. Acest control se exercita sub denumirea de plangeri. OIM este o organizatie in cadrul careia declansarea unui control asupra respectarii de catre state a obligatiilor lor privind respectarea drepturilor omului poate fi facuta si de organe interne ale organizatiei internationale.

3. Controlul prin anchete

Este un control eficient, pentru ca presupune inspectii la fata locului. Ancheta poate fi efectuata atat la sesizarea unui subiect de drept, cat si ca urmare a autosesizarii.

Controlul prin anchete se intalneste mai ales in cazul torturii si supunerii la tratamente inumane, iar cele doua organisme internationale competente in materie sunt: unul universal  - Comitetul contra torturii (in cadrul ONU) - si altul regional european - Comitetul european pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (in cadrul Consiliului Europei).

Sub aspectul competentelor aceasta forma de control a respectarii drepturilor omului este extrem de larga, incluzand dreptul de a efectua oricand, fara nici un consimtamant prealabil (cu o simpla notificare anterioara si doar cu posibilitatea exceptionala a unor limitari temporale sau spatiale), o vizita in orice loc de privare de libertate, de a discuta cu orice persoana si de a obtine orice informatii in legatura cu acest subiect. In schimb, actele prin care se finalizeaza controlul nu au forta juridica obligatorie, fiind niste simple constatari de fapt insotite de recomandari, iar singura sanctiune posibila are caracter moral, constand in aducerea la cunostinta publicului a unui rezumat al informatiilor privind ancheta efectuata.

Controlul pe calea avizelor consultative

Controlul pe calea avizelor consultative este o procedura conventionala, fara efecte juridice obligatorii. El este in general, de competenta tribunalelor internationale regionale, specializate in materia drepturilor omului, ca expresie a competentei consultative a acestora, alaturi de competenta lor jurisdictionala.

Competenta consultativa a tribunalelor internationale regionale specializate in materia drepturilor omului nu poate intra in conflict cu competenta lor jurisdictionala, nu se poate substitui acestora si nu poate avea prioritate in fata ei. De aceea, solicitarile de avize consultative adresate tribunalelor internationale nu sunt admisibile decat daca poarta asupra cazurilor ce privesc litigii de competenta respectivului tribunal.

5. Controlul pe calea mijloacelor politice si diplomatice

Organele politice ale organizatiilor internationale, fie in temeiul tratatelor constitutive ale acestora, fie in temeiul unor acte interne adoptate de ele, exercita un control politic si diplomatic asupra respectarii drepturilor omului, prin monitorizare, rezolutii, declaratii si alte asemenea mijloace.

Astfel, Consiliul de Securitate al ONU, in temeiul competentelor sale a decis ca violari grave, sistematice, masive ale drepturilor omului pot constitui o amenintare contra pacii, care ii da dreptul sa aplice sanctiunile prevazute de Carta ONU, inclusiv sanctiunea cu folosirea fortei armate.

In cadrul Consiliului Europei, prin Statutul acestuia, Comitetul Ministrilor are competenta, in cazul incalcarii in mod grav a drepturilor omului, sa aplice sanctiunile prevazute in acest tratat, si anume: suspendarea drepturilor de reprezentare in cadrul Consiliului Europei; cererea adresata statului de a se retrage din Consiliul Europei; decizia privind incetarea calitatii de membru al Consiliului Europei a statului respectiv.

3. Procedurile  judiciare

Procedurile internationale judiciare de protectie a drepturilor omului se desfasoara in fata  tribunalelor internationale. Sub aspectul specializarii organului judiciar international distingem:

proceduri desfasurate in fata tribunalelor internationale specializate in materia drepturilor omului (Curtea europeana a drepturilor omului, Curtea interamericana a drepturilor omului, Curtea africana a drepturilor omului si popoarelor);

proceduri internationale desfasurate in fata unor tribunale internationale care nu sunt specializate in materia drepturilor omului ( Curtea Internationala de Justitie, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, Tribunalele penale internationale ad hoc pentru fosta Iugoslavie si pentru Rwanda)

Inainte de a incepe prezentarea procedurii judiciare care se desfasoara in fata Curtii europene a drepturilor omului, pentru o mai buna intelegere a functionarii mecanismelor procedurale la nivel intern si international, dar si pentru o buna insusire a notiunilor juridice ce tin de dreptul procedural, vom expune sintetic, comparativ, caile ce pot fi utilizate in caz de violare a drepturilor omului.

In dreptul intern exista doua tipuri de proceduri in functie de interesul aparat:

1. actiunea personala, individuala, situatie in care trebuie justificat interesul actiunii si trebuie sa existe o incalcare a dreptului subiectiv;
2. actiunea publica, in scopul apararii si mentinerii ordinii publice; nu mai exista conditia justificarii interesului, iar titularul este Ministerul Public, ca si reprezentant al statului.

In dreptul international al drepturilor omului exista de asemenea doua situatii: cand se incalca dreptul individual al titularului sau cand se incalca ordinea publica. Tipurile de actiuni care pot interveni sunt asadar:

1. actiunea individuala - introdusa de pretinsa victima;
2. actiunea statala - introdusa de un stat. Reluam precizarea facuta anterior ca in dreptul international nu se poate recurge la actiunea publica pentru ca nu exista un titular al actiunii - Ministerul Public, asa incat ratiunea exista - protejarea ordinii publice - dar nu exista titular ar dreptului de sesizare, asa incat nu are cine sa introduca actiunea. In plan international, asa cum am aratat, pentru apararea ordinii publice ca substitut al actiunii publice exista actiunea populara, pe care orice stat poate sa o introduca, nu pentru apararea unor interese particulare, ci pentru apararea ordinii publice.

In fata Curtii europene a drepturilor omului pot fi introduse ambele tipuri de actiuni, atat cea individuala, cat si cea statala.

3.1. Aspecte generale de procedura

a) Conform Conventiei, competenta Curtii europene a drepturilor omului include toate chestiunile privind interpretarea si aplicarea Conventiei si a Protocoalelor sale.

b) Partile care pot participa in proces pot fi principale (reclamantul si paratul) si accesorii (intervenientii).

Reclamantul poate fi un stat sau un particular. Au capacitate procesuala activa (atitudinea generala si abstracta de a putea sesiza Curtea) orice stat parte la Conventie, precum si orice persoana fizica sau juridica, orice organizatie neguvernamentala si orice grup de particulari, fara sa existe vreo conditie de cetatenie (particularii pot fi cetateni ai statului parat, ai altui stat parte la Conventie, ai unui stat tert sau sa nu aiba nici o cetatenie). Au calitate procesuala activa (capacitatea concreta de sesizare a Curtii): orice stat parte la Conventie[2], orice particular care se pretinde victima a unei violari a drepturilor recunoscute de Conventie din partea unui stat parte.

Paratul nu poate fi decat un stat. Are capacitate procesuala pasiva orice stat parte la Conventie, intrucat prin simplul fapt al ratificarii, statele recunosc competenta obligatorie a Curtii. Are calitate procesuala pasiva acel stat despre care se pretinde ca este autorul incalcarii drepturilor.

Partile accesorii (tertii intervenienti) pot fi: intervenienti voluntari si intervenienti invitati/ autorizati.

Tert intervenient voluntar poate fi statul parte la Conventie a carui cetatenie sau nationalitate o are reclamantul, cu conditia ca acest stat sa nu fie parat. Aceasta interventie are caracter voluntar, fiind un drept pentru statul in cauza pe care acesta il exercita daca doreste. Interventia voluntara nu poate exista decat intr-o cauza purtand asupra unei cereri individuale, nu si intr-o cauza interstatala. Tertul intervenient voluntar are dreptul sa prezinte observatii scrise si sa participe la audieri, dar nu poate exercita cai de atac.

Tert intervenient invitat sau autorizat poate fi orice stat parte la Conventie, care nu este parte in proces, sau orice persoana interesata, alta decat reclamantul, daca apreciaza Curtea interesul participarii lui. Acest tip de interventie poate avea loc atat intr-o cauza interstatala, cat si intr-una declansata printr-o plangere individuala. In cazul interventiei la invitatie statul sau persoana invitata nu are nici o obligatie sa accepte aceasta invitatie. De aceea nu este vorba de o invitatie fortata.

In procedurile in fata Curtii mai pot participa si martori, expertii, interpreti si alte persoane.

a)       Reprezentarea partilor

1. Statele parti la Conventie care participa la procedura, fie in calitate de parte principala (reclamant sau parat), fie in calitate de tert intervenient (voluntar sau la invitatie) sunt reprezentati de agenti, care pot fi asistati de avocati si consilieri.

2. Reclamantul particular este reprezentat de un avocat sau consilier autorizat sa practice in oricare dintre statele parti la conventie si rezidand pe teritoriul unuia dintre ele.

La cererea reclamantului individual sau din oficiu, presedintele camerei sau a Marii Camere poate sa acorde asistenta judiciara reclamantului pentru apararea in cauza. Asistenta judiciara poate fi acordata doar daca se constata ca acordarea ei este necesara pentru buna derulare a cauzei in fata camerei sau a Marii Camere si daca reclamantul nu dispune de mijloace financiare suficiente pentru a face fata tuturor sau unei parti din cheltuielile pe care urmeaza sa le faca. In acest sens trebuie ca reclamantul sa completeze o declaratie privind veniturile sale, declaratie certificata de autoritatea interna competenta. Asistenta judiciara oferita poate sa acopere pe langa onorariile avocatului si cheltuielile de deplasare si de sejur, ca si celelalte cheltuieli necesare reclamantului sau reprezentantului sau.

d) Partilor, reprezentantilor acestora si celorlalti reprezentanti la procedura le sunt acordate o serie de imunitati si facilitati in vederea asigurarii libertatii cuvantului si a independentei necesare indeplinirii atributiilor sau obligatiilor ce la revin. Acestea sunt:

imunitatea de jurisdictie pentru declaratiile facute oral sau in scris in fata Curtii, ca si in privinta mijloacelor de proba pe care le prezinta acesteia;

dreptul de a coresponda liber cu Curtea. In cazul persoanelor detinute exercitarea acestui drept implica urmatoarele: corespondenta acestora trebuie sa fie transmisa si sa le fie remisa fara prea mari intarzieri si fara a fi modificata; aceste persoane nu pot face obiectul nici unei masuri disciplinare ca urmare a transmiterii de documente Curtii.

dreptul sa circule si sa calatoreasca liber pentru a asista la procedura in fata Curtii si sa se intoarca.

e) Conform Conventiei audierile sunt publice, cu exceptia situatiei in care Curtea decide altfel, datorita unor circumstante exceptionale. Accesul in sala poate fi interzis presei si publicului pe durata intregii audieri sau a unei parti a audierii in interesul moralitatii, al ordinii publice sau al securitatii nationale intr-o societate democratica, daca interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor o cer sau daca publicitatea a r fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei.

f) Limbile oficiale ale Curtii sunt engleza si franceza, toate comunicarile care intervin pe parcursul procedurii trebuind a fi facute intr-una din aceste limbi.

g) Nici un judecator nu poate participa la examinarea unei cauze daca exista vreun motiv de incompatibilitate:

- este interesat personal in cauza;

- a intervenit anterior in cauza in calitate de agent, avocat sau consilier al unei parti;

- a intervenit anterior in cauza ca membru al unei instante judecatoresti sau al unei comisii de ancheta.

3.2. Principalele etape ale procedurii desfasurate in fata Curtii europene a drepturilor omului

Principalele faze ale procedurii desfasurate in fata acestui tribunal international sunt: introducerea si inregistrarea cererii; admisibilitatea cererii; incercarea de solutionare pe cale amiabila; instruirea cauzei si statuarea pe fond in prima instanta; solutionarea cailor de atac; executarea hotararii.

Introducerea si inregistrarea cererii

Atat cererile statale cat si cele individuale trebuie sa fie prezentate in scris si semnate de reclamant sau de reprezentantul sau.

Statul care doreste sa introduca o cerere in fata Curtii o depune la Grefa, indicand: numele statului parte la Conventie impotriva caruia este indreptata cererea; o expunere a faptelor, o expunere a violarii sau a violarilor pretinse ale Conventiei sau ale Protocoalelor sale si argumentele pertinente;  o expunere asupra respectarii criteriilor de admisibilitate privind epuizarea recursurilor interne si respectarea termenului de 6 luni; obiectul cererii si, in linii mari, cererea de satisfactie echitabila eventual formulate pe seama partii sau partilor presupus vatamate; numele si adresa persoanelor desemnate ca agenti. Cererea trebuie insotita de copii ale tuturor documentelor pertinente.

In ceea ce priveste cererea individuala, orice asemenea cerere este prezentata pe un formular furnizat de grefa care indica, in afara elementelor mentionate si in cazul cererii statale si: numele, data nasterii, cetatenia, sexul, profesia si adresa reclamantului, daca este cazul numele, adresa si profesia reprezentantului sau; statul sau statele parti la Conventie contra carora este introdusa cererea. In caz de nerespectare a elementelor din continutul cererii aceasta nu poate fi inregistrata si nici examinata de Curte.

Reclamantul care nu doreste sa i se dezvaluie identitatea trebuie sa precizeze aceasta si sa furnizeze o explicatie a motivelor justificand o derogare de la principiul publicitatii procedurii in fata Curtii. Presedintele camerei poate sa autorizeze anonimatul in cazuri exceptionale si temeinic motivate.

Data inregistrarii cererii este data primei comunicari a reclamantului, expunand, chiar si sumar, obiectul cererii. Dupa inregistrare, plangerea este atribuita unei sectii (ca regula generala sectiei din care face parte judecatorul national al partii parate).

Admisibilitatea cererii

Presedintele sectiei va desemna un judecator raportor insarcinat cu intocmirea unui raport asupra admisibilitatii. Dupa acest moment este posibil ca plangerea sa fie transmisa:

a) unui comitet - daca judecatorul apreciaza ca plangerea este vadit inadmisibila - care are competenta ca in unanimitate sa declare plangerea inadmisibila, printr-o decizie definitiva, nesusceptibila de nici o cale de atac, in acest mod incheindu-se procedura. In situatia in care nu exista vot unanim este trimisa spre solutionare unei Camere.

b) unei camere  - daca judecatorul raportor considera ca nu este evident ca nu e inadmisibila cererea. Camera analizeaza admisibilitatea, si fie respinge cererea ca inadmisibila, fie pronunta o decizie de admisibilitate. Decizia se ia cu majoritatea voturilor.

Cauzele generale de inadmisibilitate (aplicabile cererilor individuale si celor statale) sunt:

1. prematuritatea - sesizarea s-a facut inainte de epuizarea cailor de recurs interne;
2. tardivitatea - sesizarea este facuta dupa expirarea termenului de 6 luni cu incepere de la data deciziei interne definitive.

Cauzele speciale de inadmisibilitate (aplicabile doar cererilor individuale) sunt:

1. cererea este anonima;

2. litispendenta - cererea este in mod esential aceeasi cu o cerere deja supusa unui alt organ international de ancheta si se afla in curs de examinare a acesteia;

3. autoritatea de lucru judecat sau decis - cererea este in mod esential aceeasi cu cea examinata si solutionata anterior de Curte sau de un alt organ international de ancheta, daca ea nu contine fapte noi;

cererea este incompatibila cu dispozitiile Conventiei sau a Protocoalelor sale;

5. cererea este in mod manifest nefondata;

6. cererea este abuziva.

3. Incercarea de solutionare pe cale amiabila

Daca o cerere a fost declarata admisibila de o camera sau de Marea Camera, aceasta, in acelasi timp cu instruirea fondului se pune la dispozitia celor interesati, in vederea ajungerii la o reglementare amiabila a cauzei, care sa se inspire din respectarea drepturilor omului, astfel cum sunt recunoscute de Conventie si de Protocoalele sale, si nu sa fie rezultatul unor presiuni din partea statului parat. Procedura este confidentiala. In caz de reglementare amiabila, dupa ce s-a asigurat ca solutia se inspira din respectarea drepturilor omului, Curtea europeana radiaza cauza de pe rol.

4. Instruirea cauzei si statuarea pe fond in prima instanta

Examinarea pe fond cuprinde doua proceduri: una scrisa (in care sunt primite observatiile scrise ale participantilor la proces) si una orala (in care au loc audierile).

Competenta ordinara apartine camerei. Prin exceptie, daca aceasta s-a desesizat in favoarea Marii Camere, instruirea fondului cauzei este facuta de aceasta. Motivele pentru care o camera se poate desesiza sunt, alternativ: pe rol este o cauza care ridica o chestiune grava relativa la interpretarea Conventiei sau a Protocoalelor sale sau solutionarea unei chestiuni poate duce la o contradictie cu o hotarare pronuntata anterior de Curte.

Solutia pe fond se pronunta printr-o hotarare, luata cu majoritatea voturilor, aceasta putand sa fie de "achitare" sau de "condamnare" a statului parat, adica de constatare a existentei sau inexistentei unei violari a Conventiei sau a Protocoalelor sale. Prin aceeasi hotarare se solutioneaza si chestiunea satisfactiei echitabile a victimei.

Conventia prevede ca, in cazul in care Curtea declara ca a existat o violare a Conventiei sau a Protocoalelor sale, si daca dreptul intern al statului parte la Conventie nu permite inlaturarea decat in mod imperfect a consecintelor acestei violari, Curtea acorda partii vatamate, daca este cazul o satisfactie echitabila.

Indemnizatia echitabila cuprinde: repararea prejudiciului material, repararea prejudiciului moral, cheltuielile din procedurile interne si europeana si dobanzile moratorii pentru executarea cu intarziere a hotararii de condamnare. Tot ceea ce poate acorda Curtea reclamantului, deci tot ceea ce poate constitui condamnarea statutului parat, in cazul constatarii neconventionalitatii faptelor reclamate este o suma de bani[4].

Totusi principiul de baza al jurisdictiei europene este repunerea pe cat posibil a victimei in situatia anterioara, daca nu ar fi existat violarea, ceea ce semnifica faptul ca obligatia principala este restituirea in natura (restitutio in integrum), plata indemnizatiei banesti de satisfactie echitabila fiind doar subsidiara. In acelasi timp, caracterul alternativ al obligatiilor este explicit in considerentele si dispozitivul hotararii, iar alegerea modalitatilor de executare - restituirea in natura sau plata sumei de bani - este in competenta exclusiva a statului condamnat. Sub acest aspect, nici partea vatamata, nici Comitetul Ministrilor nu pot impune statului sa adopte vreuna dintre cele doua modalitati de executare, nu se pot opune modalitatii de executare alese de acesta si nu pot considera ca executarea intr-una din cele doua forme nu ar insemna indeplinirea obligatiei conventionale a statului condamnat de a se conforma hotararii Curtii.[5]

Hotararile Curtii sunt motivate si pot cuprinde si opinii separate ale judecatorilor, daca hotararea nu exprima in totalitate sau in parte, opinia unanima a acestora.

5. Solutionarea cailor de atac

Exista 4 cai de atac impotriva hotararilor pronuntate de camera: cererea de retrimitere, cererea de interpretare, cererea in revizuire si cererea in rectificarea erorilor.

a) Cererea de retrimitere este o cale extraordinara de atac utilizata pentru o chestiune grava referitoare la interpretarea sau la aplicarea Conventiei sau a Protocoalelor sale sau pentru o chestiune grava cu caracter general, care merita sa fie examinata de Marea Camera. O asemenea cerere este solutionata de o jurisdictie superioara (Marea Camera) celei care a pronuntat hotararea atacata (o camera). Termenul de exercitare a caii de atac este de 3 luni de la data pronuntarii hotararii camerei.

b) Cererea de interpretare poate fi introdusa in termen de 1 an de la data pronuntarii hotararii, la aceeasi camera care a solutionat cauza.

c) Cererea in revizuire poate fi introdusa in caz de descoperire a unui fapt care , prin natura lui, ar fi putut sa exercite o influenta decisiva asupra rezultatului unei cauze deja solutionate, si care, la data hotararii era necunoscut de Curte, si nu putea in mod rezonabil fi cunoscut de o parte. Termenul de exercitare a caii de atac este de 6 luni de la data cand partea a avut cunostinta de faptul descoperit.

d) Cererea in rectificarea erorilor se va introduce in termen de 1 luna de la data pronuntarii hotararii. Erorile de scriere sau de calcul si inexactitatile evidente pot fi rectificate de orice formatiune jurisdictionala a Curtii, fie din oficiu, fie la cererea partilor.

6. Executarea hotararii

Organul competent cu supravegherea executarii hotararilor Curtii este Comitetul Ministrilor. Problema supravegherii executarii se pune nu numai in privinta hotararilor de "condamnare" care acorda si o satisfactie echitabila partii vatamate (deci a platii efective a indemnizatiei de satisfactie echitabila), ci si asupra aspectelor de ordin general, decurgand din aceste hotarari, anume modificarea legislatiei interne necesara pentru a inlatura cauza generala de neconventionalitate si a preveni producerea altor violari de acelasi tip[6].

Conventia nu contine nici o dispozitie expresa referitoare la competentele Comitetului Ministrilor in cazul in care un stat refuza sa execute o hotarare de condamnare pronuntata de jurisdictia europeana. Potrivit Statutului Consiliului Europei insa, Comitetul are competenta ca in cazul incalcarii in mod grav a drepturilor omului (iar refuzul executarii unei hotarari a Curtii poate fi considerat astfel) sa aplice una din sanctiunile:

suspendarea drepturilor de reprezentare a statului respectiv in Consiliului Europei,

cererea adresata statului de a se retrage din organizatie,

decizia privind incetarea calitatii de membru al organizatiei.

SINTEZA IDEILOR PRINCIPALE

Pentru a asigura apararea internationala a drepturilor omului, normele juridice internationale in materie instituie o serie de proceduri internationale de protectie a drepturilor omului. Apararea propriu-zisa a drepturilor omului se transpune in actiunea de garantare a acestora.

Jurisdictiile internationale sunt chemate in subsidiar sa garanteze drepturile omului, asadar doar in ultima instanta, intrucat principalul rol in protectia drepturilor omului revine instantelor nationale. Astfel, procedurile internationale de protectie a drepturilor omului nu se substituie celor interne, ci sunt complementare acestora, in scopul remedierii carentelor protectiei interne.

Clasificarea procedurilor internationale se realizeaza dupa mai multe criterii:

1. Dupa natura lor:  - proceduri judiciare

- proceduri nejudiciare

2. Dupa natura organului in fata caruia se deruleaza:

- proceduri desfasurate in fata unui organ international judiciar

- proceduri desfasurate in fata unui organ international parajudiciar sau executional

- proceduri desfasurate in fata unui organ international nejudiciar

3. Dupa izvorul lor formal: - proceduri conventionale

- proceduri interne

- proceduri prevazute in acte internationale de soft-law

Dupa posibilitatea pretinsei victime de a avea acces direct:

- proceduri declansate la sesizarea individuala

- proceduri la care pretinsa victima nu are acces

5. Dupa efectele lor:

- proceduri finalizate prin acte cu forta juridica obligatorie

- proceduri finalizate cu propuneri, recomandari sau avize consultative

6. Dupa gradul de generalitate:

- proceduri privind un caz particular

- proceduri vizand situatia generala a respectarii drepturilor omului

7. Dupa criteriul geografic: - proceduri la nivel universal

- proceduri la niveluri regionale

Procedurile nejudiciare pot avea mai multe forme:

a) controlul pe calea rapoartelor statale - forma generalizata de control international, in care nu exista sanctiuni pentru state

b)    controlul in urma sesizarilor - forma evoluata de control international care necesita o declaratie expresa prin care statul accepta sa se supuna acestui gen de control

c) controlul prin anchete - eficient intrucat include dreptul de a efectua oricand, fara nici un consimtamant prealabil o vizita in orice loc de privare de libertate

d)    controlul pe calea avizelor consultative - fara efecte juridice obligatorii

e) controlul pe calea mijloacelor politice si diplomatice

Procedurile judiciare internationale pot avea loc in fata tribunalelor internationale specializate sau a tribunalelor internationale nespecializate. Exista doua tipuri de proceduri ce pot fi utilizate: actiuni individuale si actiuni statale.

Principalele etape ale procedurii judiciare desfasurata in fata Curtii europene a drepturilor omului sunt:

introducerea si inregistrarea cererii - cererile trebuie sa fie prezentate in scris si semnate;

admisibilitatea cererii - cele doua cauze generale de inadmisibilitate fiind prematuritatea si tardivitatea;

incercarea de solutionare pe cale amiabila - procedura confidentiala;

instruirea cauzei si statuarea pe fond in prima instanta - cuprinde doua etape, una scrisa si alta orala;

solutionarea cailor de atac - cererea de retrimitere, cererea de revizuire, cererea de interpretare, cererea in rectificarea erorilor;

executarea hotararii - organul competent este Comitetul Ministrilor.

INTREBARI DE AUTOEVALUARE

1. Analizati raportul existent intre sistemul universal si sistemele regionale de protectie a drepturilor omului sub aspectul subsidiaritatii.

2. Enumerati formele de control in urma sesizarilor si aratati eficienta fiecaruia.

3. Care sunt partile intr-un proces in fata Curtii europene a drepturilor omului?

Expuneti succint cauzele de admisibilitate generale si speciale in ceea ce priveste plangerile inaintate Curtii europene a drepturilor omului.

5. Prezentati etapele ce sunt parcurse in procedura judiciara in fata Curtii europene a drepturilor omului.

TESTE DE AUTOEVALUARE

1. Dupa natura lor procedurile pot fi:

a)  judiciare si nejudiciare;

b) la nivel universal si la niveluri regionale;

c) declansate la sesizarea individuala a victimei si proceduri la care aceasta nu are acces.

2. Litispendenta este:

a) un motiv de admitere a plangerilor;

b) echivalenta cu notiunea de lucru judecat;

c) supunerea aceluiasi litigiu  spre solutionare in fata a doua organe de jurisdictie de acelasi grad.

3. Controlul pe calea rapoartelor statale:

a) necesita o declaratie facultativa expresa a statului de acceptare a procedurii;

b) are drept consecinta sanctionarea pentru intarzierea sau neprezentarea raportului de catre stat

c) este procedura "cea mai respectuoasa" pentru suveranitatea statului.

Cea mai evoluata forma de control international nejurisdictional este:

a) controlul prin anchete;

b) controlul in urma plangerilor individuale;

c) controlul pe calea mijloacelor politice si diplomatice.

5. In cadrul Consiliului Europei aplicarea sanctiunilor in caz de incalcare grava a drepturilor omului revine:

a) Comitetului Ministrilor;

b) Consiliului de securitate;

c) Comitetului drepturilor omului.

6. Actiunea populara:

a) poate fi introdusa atat de un stat cat si de particulari;

b) este un substitut al actiunii publice;

c) este prerogativa Ministerului Public.

7. Au capacitate procesuala activa:

a) orice stat parte la Conventia europeana si orice particular;

b) numai statele;

c) numai particularii.

8. Constituie o cauza de incompatibilitate pentru judecatorii Curtii europene a drepturilor omului:

a) judecatorul are aceeasi cetatenie cu reclamantul;

b) este interesat in cauza un membru al familiei judecatorului in cauza;

c) judecatorul a intervenit anterior in cauza in calitate de agent.

9. Termenul de 3 luni de exercitare a unei cai de atac se aplica in cazul:

a) cererii de revizuire;

b) cererii de retrimitere;

c) cererii de interpretare.

10. Cand judecatorul raportor apreciaza plangerea ca vadit inadmisibila, aceasta este transmisa:

a) unei Camere;

b) unui Comitet;

c) Marii Camere.