Riscul contractului
Cand in cadrul unui contract
sinalagmatic, o parte nu vrea sa-si execute obligatia sa, ori
este, in orice alt mod, culpabila de aceasta neexecutare, este normal
ca si cealalta parte sa fie exonerata de executarea
obligatiei sale corelative. Se poate intampla insa ca dintr-o
imprejurare independenta de vointa partilor, una dintre
parti sa se afle in imposibilitatea de a-si executa
obligatia. Se pune atunci problema de a sti daca partea
cealalta mai este tinuta sa-si execute obligatia
ce-i revine ori, cu alte cuvinte, cine va suporta riscul contractului in cazul
imposibilitatii fortuite de executare a obligatiei ce revine
uneia dintre parti. Problema suportarii riscurilor contractuale
a fost solutionata diferit in decursul timpului. In dreptul roman,
contractele sinalagmatice aveau la baza doua stipulatii
independente; de exemplu, la contractul de vanzare-cumparare,
stipulatia prin care vanzatorul se obliga sa vanda bunul
cumparatorului si stipulatia prin care
cumparatorul se obliga sa plateasca pretul
vanzatorului. De aceea si obligatiile izvorate din cele
doua stipulatii erau independente una fata de alta. Ca
urmare, pierderea fortuita a bunului inainte de predare, libera pe
vanzator, nu insa si pe cumparator, care trebuia
sa plateasca pretul, adica sa suporte riscul
contractual; deci res perit emptori, care exprima aplicarea la
vanzare-cumparare a adagiului res perit creditori. In dreptul medieval,
solutia injusta din dreptul roman, a fost inlocuita, din
considerente de echitate, cu solutia res perit domino. Aceasta
solutie s-a transmis, cu titlu de regula, si in dreptul civil
modern, insa nu in exprimarea extracontractuala de res perit
domino, ci in exprimarea contractuala de res perit debitori.
Regula mentionata inseamna ca debitorul obligatiei
imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti
sa-si execute obligatia corelativa, dar nici cealalta
parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul
obligatiei imposibil de executat. Temeiul sau fundamentul regulii res
perit debitori consta in caracterul reciproc si interdependent
al obligatilor ce revin partilor contractante. In contractele
sinalagmatice, obligatia fiecarui contractant este cauza
executarii obligatiei de catre celalalt contractant. Imposibilitatea
fortuita de executare a obligatiei debitorului lipseste de
cauza obligatia creditorului. Cu alte cuvinte, neexecutarea
obligatiei uneia dintre parti lipseste de suport juridic
obligatia celeilalte care, astfel, nu va mai trebui sa fie
executata. Regula ca riscul contractului este suportat de debitorul
obligatiei imposibil de executat nu este formulata de Codul civil,
dar acesta face unele aplicatii, ale regulii, in diferite materii. Astfel:
in materie de inchiriere, daca in timpul locatiunii lucrul inchiriat
piere in totalitate, prin caz fortuit, contractul se considera de drept
desfacut, ceea ce inseamna ca locatorul nu va avea dreptul
sa pretinda chiria de la chirias (art. 1423 Cod civil civil).
Locatorul este debitorul unei obligatii imposibil de executat si va
suporta riscul contractului; in materia contractului de antrepriza,
daca inainte de predare, lucrul confectionat de antreprenor piere
fortuit, antreprenorul nu va putea pretinde de la comitent plata pentru munca
investita in confectionarea lucrului Antreprenorul are, in acest caz,
calitatea de debitor al unei obligatii imposibil de executat si deci
suporta riscul contractului. In cazul in care obligatia devine numai
partial imposibil de executat, deci nu in intregime ca in situatiile
precedente, doua situatii sunt posibile: fie solutia de a se
reduce in mod corespunzator contraprestatia ce ar urma sa se
execute de cealalta parte, ceea ce inseamna ca debitorul
obligatiei imposibil de executat suporta riscul contractului in masura
obligatiei neexecutate de el; fie solutia desfiintarii sau
desfacerii in intregime a contractului, daca parte ce ar putea fi
executata nu asigura scopul pentru care contractul a fost incheiat.
In aceasta situatie riscul contractului este suportat integral de
catre debitorul obligatiei imposibil de executat. Regula riscurilor
contractuale se intemeiaza pe vointa prezumata a
partilor care s-au obligat fiecare numai in consideratia
executarii obligatiei corelative, motiv pentru care aceasta
regula, care pune riscurile in sarcina debitorului obligatiei a
carei executare a devenit imposibila, nu are caracter imperativ,
asa incat partile pot conveni cu privire la sarcina riscurilor
contractuale, de pilda, pentru a o impune creditorului. Cazul fortuit,
care determina aplicarea regulii riscului contractual, produce efecte
retroactiv, in sensul ca ambele obligatii se considera ca
si cum nu au existat niciodata. Suportarea riscurilor in contractele sinalagmatice translative de
proprietate-Riscul contractului capata o solutie
specifica in cazul in care este vorba de un contract sinalagmatic
translativ de proprietate privind un bun cert. O asemenea problema se pune
in situatia in care lucrul care a facut obiectul contractului a
pierit dintr-o cauza fortuita, inainte de a fi fort predat de
catre transmitator. Regula consacrata in legislatie
este aceea ca in cazul contractelor translative de proprietate, riscul
contractului il suporta acea parte care avea calitatea de proprietar al
lucrului la momentul pieirii fortuite a acestuia (res perit domino).
Cu privire la transmiterea proprietatii unui lucru cert, art. 971
Cod civil dispune: "In contractele ce au ca obiect translatia
proprietatii, sau a unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se
transmit prin efectul consimtamantului partilor, si
lucrul ramane in rizico-pericolul dobanditorului, chiar daca nu i s-a
facut traditiunea lucrului". Codul civil face aplicatia
practica a aceste reguli in materia contractului de
vanzare-cumparare, conform dispozitiilor art. 1295 alin. 1: "vinderea
este perfecta intre parti si proprietatea este de drept
stramutata la cumparator, in privinta
vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului
si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat
si pretul inca nu se va fi numarat". In cazul in care
obiectul contractului sunt bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate
opereaza numai odata cu predarea catre cumparator,
deoarece ca regula, numai in acest moment se realizeaza individualizarea
bunurilor. In consecinta, in cazul bunurilor de gen, daca
pana la predare intervine o imposibilitate de executare, riscul
contractului va fi suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat,
adica de vanzator. Pieirea unor bunuri de gen nu inlatura
obligatia vanzatorului de a-si executa in natura
obligatia. Chiar daca toate bunurile din patrimoniul
vanzatorului de genul celor vandute au pierit in mod fortuit,
vanzatorul este obligat sa-si procure altele, de acelasi
fel, spre a-si executa obligatia (genera non pereunt). In
caz de neexecutare vanzatorul poate fi obligat la plata de
despagubiri. Riscul contractului va fi suportat de catre
vanzator si atunci cand, desi este vorba de un bun cert, inainte
de pieirea lucrului, vanzatorul fusese pus in intarziere intrucat nu
isi executase la termenul prevazut, obligatia de predare, in
acest sens fiind dispozitiile art. 1074 alin. 2 Cod civil care
mentioneaza expres ca "lucrul este in rizico-pericolul
creditorului, afara daca debitorul este in intarziere; in acest caz
rizico-pericolul este al debitorului". Debitorul pus in intarziere poate
scapa de urmarile riscului numai daca dovedeste ca
lucrul ar fi pierit chiar daca ar fi fost predat cumparatorului
la termen (art. 1156 alin. 2 Cod civil).In cazul in care, desi este vorba
de bunuri certe, transferul proprietatii nu se produce la incheierea
contractului, ci ulterior, iar bunul piere inainte de a se fi operat transferul
proprietatii, riscul contractului va fi suportat de catre
vanzator, atat ca aplicare a principiului res perit domino, cat
si pentru ca el este debitorul obligatiei imposibil de executat.
O situatie deosebita apare in cazul in care transferul
proprietatii este afectat de o conditie. Astfel, urmeaza a
se distinge dupa cum este vorba de o conditie suspensiva sau de
o conditie rezolutorie. In cazul in care vanzarea a fost incheiata
sub conditie suspensiva, transmiterea proprietatii lucrului
individual determinat este subordonata realizarii conditiei.
Daca lucrul piere in mod fortuit pendente conditione, legea
dispune ca riscul il va suporta vanzatorul, acesta nemaifiind in
masura sa-si execute obligatia la implinirea
conditiei., iar cumparatorul nu va fi obligat sa
plateasca pretul, chiar daca se implineste
conditia (art. 1018 Cod civil). Daca pendente conditione
lucrul a pierit numai in parte, cumparatorul este obligat sa-l
primeasca in starea in care se gaseste, fara a putea
obtine vreo reducere a pretului (art. 1018 alin. 3 Cod civil). Daca
vanzarea s-a facut sub conditie rezolutorie, cumparatorul
unui lucru individual determinat devine proprietar din momentul incheierii
contractului si se afla in aceeasi situatie in care se
gaseste vanzatorul in contractul incheiat sub conditie
suspensiva. Daca lucrul piere mai inainte de realizarea conditiei
rezolutorii, riscul il suporta cumparatorul, proprietar sub
conditie rezolutorie, care va trebui sa plateasca deci
pretul, desi dreptul sau de proprietate este desfiintat cu
efect retroactiv din momentul incheierii contractului. In concluzie se poate
afirma ca ori de cate ori transferul unui bun este afectat de o
conditie, iar bunul piere pendente conditione, riscul
contractului va fi suportat de catre acea parte care are calitatea de
proprietar sub conditie rezolutorie.
