Notiunea de terrorism este cunoscuta omenirii de la inceputul istoriei, dar in istorie acest termen a aparut dupa revolutia franceza din 1789. In secolul XX terorismul international savarsit in timp de pace a luat o amploare deosebita. Principala caracteristica a terorismului este intimidarea prin violenta, mijloacele folosite fiind extrem de variate, incluzand rapirea de persoane, luarea de ostatici, asasinatul, executiile sumare, producerea de explozii, distrugerea unor edificii publice, sabotarea cailor ferate sau a unor instalatii industriale ori a mijloacelor de telecomunicatii, ruperea unor diguri, otravirea apei potabile (a raurilor, fantanilor sau rezervoarelor de apa), producerea unor boli contaginoase, executarea de bombardamente etc. La metodele "traditionale" s-au mai adaugat si noi forme, cum ar fi atentatele contra sefilor de state, atacurile misiunilor diplomatice si a diplomatilor, atentate impotriva personalitatilor politice sau a unor persoane particulare cunoscute pentru opiniile lor, atacarea unor institutii publice sau intreprinderi comerciale, a avioanelor, a fortelor de ordine s.a.
In raport cu scopurile pe care si le propun autorii actelor de terorism, precum si de obiectul sau urmarile unor asemenea acte, terorismul poate sa constituie o infractiune de drept comun cand prin aceasta se urmareste realizarea unui avantaj material ori cu titlu personal, cum ar fi executarea de fonduri sau razbunarea, dar poate lua si forma unei crime politice, cand urmareste sa complice sau sa determine ruperea relatiilor dintre state, sa inlature anumiti lideri politici, inclusiv sefi de state, deveniti indezirabili unor cercuri politice, sa influenteze prin intimidare politica generala a unor state sau pozitia pe care acestea urmeaza sa o adopte in solutionarea unor probleme concrete, sa impuna o doctrina politica ori o anumita forma de organizare a statului, in aceasta ultima categorie incadrandu-se si terorismul de stat, constand in acte de violenta si agresiune exercitata de un guvern sau de o forta politica conducatoare intr-un stat impotriva membrilor propriei societati, dar si, in anumite cazuri, impotriva miscarilor de eliberare nationala a unor popoare subjugate. Necesitatea elaborarii unei Conventii internationale pentru universalizarea reprimarii terorismului a fost abordata, in 1926, la initiativa Romaniei in cadrul Societatii Natiunilor. Iar un proiect al Conventiei pentru instituirea unei Curti
penale internationale impotriva terorismului a fost elaborat de eminentul jurist roman Vespasian V. Pella in 1935 si prezentat Societatii Natiunilor. Statele parti la Conventia pentru prevenirea si reprimarea terorismului din 1937 se angajau sa previna si sa reprime activitatile de acest gen, sa-si dea reciproc concursul in acest sens, astfel, se "reafirma principiul de drept international dupa care este de datoria oricarui stat sa se abtina el insusi de la orice fapt destinat a favoriza activitatile teroriste indreptate impotriva altui stat si sa impiedice actele prin care acesta se manifesta".
Terorismul a fost una din problemele aflate frecvent pe ordinea de zi a Adunarii Generale a ONU care a adoptat in acest sens Rezolutia 303 (XXVII) din 18 decembrie 1972 prin care se recomanda adoptarea de urgenta a unor masuri de combatere a terorismului, intensificarea cooperarii internationale in acest domeniu. Cu regret, pana in prezent, nu s-a reusit sa se realizeze o reglementare internationala multilaterala care sa se refere si sa incrimineze in mod expres actele de terorism. E de mentionat totusi succesele obtinute in plan regional, in acest domeniu, adoptarea in cadrul Organizatiei Statelor Americane, la 2 februarie 1971,la Waschington, a"Conventiei pentru prevenirea sau reprimarea actelor de terorism care iau forma delictelor contra persoanelor ca si a extorcarilor conexe acestor delicte, daca asemenea acte au repercusiuni internationale", intrata in vigoare in 1977 si adoptarea "Conventiei europene asupra terorismului" la 10 noiembrie in cadrul Consiliului Europei. In legatura cu combaterea si incriminarea terorismului, la momentul dat, pot fi invocate de asemenea urmatoarele conventii internationale: Conventia cu privire la prevenirea si reprimarea infractiunilor comise contra persoanelor ce se bucura de protectie internationala, inclusiv agentii diplomatici, adoptata de Adunarea Generala prin Rezolutia 3166 (XXVIII) din 14 decembrie 1973, Conventia internationala impotriva luarii de ostateci, adoptata la 17 decembrie 1979 de Adunarea Generala la Haga din 10 decembrie 1970, privind reprimarea capturarii ilicite de aeronave si prin Conventia privind reprimarea actelor ilicite indreptate impotriva securitatii aviatiei civile semnata la 23 septembrie 1971, la Montreal.Actele de terorism savarsite impotriva lui Aldo Moro in Italia, sau cele savarsite de Brigazile Rosii, Mafia, sau cel impotriva lui Olaf Palme in Suedia s.a. au fost calificate ca infractiuni de drept comun. Pe cand actele de terorism comise la Jocurile Olimpice din 1974, desfasurate in R.F.Germana, sau atacurile de la New Yorck si Wachington din 11 septembrie 2001 sunt calificate ca infractiuni internationale. Calificare unui act de terorism international are loc numai atunci, cand, "autorul sau victima sa nu fie cetateni ai statului pe teritoriul caruia s-a comis actul, sau ca autorul sa fi refugiat dupa comiterea actului pe teritoriul altui stat si, ca prin actul comis, sa se afecteze interesele mai multor state" .
Una din formele de terorism care se detaseaza prin frecventa sa si mai cu seama prin consecintele sale asupra raporturilor interstatale este terorismul politic .In ziarul "Iuridicescaia gazeta" nr.9 din 1991 se scria, ca in prezent in lume actioneaza peste 500 de organizatii si grupari teroriste de diferite orientari. In ultimii 10 ani de ele au fost savarsite 6500 de acte de terorism international, in urma carora au cazut victime peste 5000 de persoane, iar numarul ranitilor fiind de peste 12000 de persoane. In prezent, raspunderea internationala este o institutie unanim recunoscuta fiind angajata nu numai in cazul declansarii unui razboi de agresiune ci si in situatiile de recurgere la represalii, interventie militara.
Cu prilejul dezbaterilor asupra "principiilor de la Nurnberg", cat si in timpul elaborarii conventiei cu privire la prevenirea si reprimarea crimei de genocid s-a discutat problema crearii unei instante penale internationale cu caracter permanent. Prin Rezolutia 260 A/III din 9 decembrie 1948 Adunarea Generala a ONU a cerut Comisiei de drept international sa-si dea avizul asupra oportunitatii si posibilitatii crearii unui organ judiciar international care sa judece persoanele vinovate de comiterea crimei de genocid sau de alte crime, care ar intra in competenta sa potrivit conventiilor internationale. In cea de-a doua sesiune a sa din 1950 Comisia de drept international si-a dat avizul favorabil, considerand ca este oportun si posibil crearea unui asemenea organ. In decembrie 1950, Adunarea Generala a ONU a creat prin Rezolutia 489/V, un comitet special, denumit "Comitetul de la Geneva " alcatuit din reprezentanti a 17 state membre cu misiunea de a elabora propuneri, referitoare la crearea unei Curti penale internationale permanente, precum si statutul ei. In iunie 1992 la cea de-a VII sesiune a Adunarii Generale a ONU a dezbatut proiectul de statut al Curtii. Conform rezolutiei 687/VII a Adunarii Generale a ONU din 1953 a fost creat un nou Comitet, "Comitetul 1953 ", care a prezentat un proiect de statut al Curtii revizuit ce prevedea: crearea unei Curti penale internationale pe baza unei Conventii; Curtea urma sa aiba un caracter permanent si autonom si o competenta materiala (de a judeca crime internationale) si personala (jurisdictia se aplica persoanelor fizice din diferite state, deci Curtea nu se putea sesiza ex-officia); Curtea era investita cu puterea de a aplica pedepse; functia de avizare era incredintata unei comisii desemnata ad-hoc pentru fiecare caz in parte, care era compusa din 15 membri prezenti din statele parti la statut;
pe langa Curte era prevazut si un "Comitet de gratiere " alcatuit din cinci membri. Proiectul de statut mai prevede si crearea de fiecare stat a unor tribunale speciale pentru judecarea crimelor internationale.Mai apoi, ideea crearii Curtii internationale penale a fost abandonata, deoarece o serie de state i-au adus critici serioase, considerand statutul Comisiei de drept international drept un pas inapoi fata de tribunalul de la Nurnberg, iar pe de alta parte, pentru ca din punct de vedere procedural, problema a fost conexata cu cea a proiectului de Cod a crimelor contra pacii si omenirii si cu definitia agresiunii. Pana la 1989 aceasta problema nu a mai figurat pe ordinea de prioritati a Natiunilor Unite.In urma actelor de cruzime si bestialitatile savarsite de toate partile combatante in conflictul care l-au opus sarbii, croatii si musulmanii de pe teritoriul fostei Iugoslavii dupa 1991 a determinat Consiliul de Securitate a ONU sa creeze "Un tribunal international pentru a judeca persoanele prezumate responsabile de violarile grave ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii dupa 1991 ", Rezolutia 827 din 25 mai 1993(Crearea tribunalului international special pentru fosta Iugoslavie in Haga). Un an, mai tarziu la 1995, Consiliul de Securitate a extins jurisdictia Tribunalului astfel incat sa acopere si genocidul din Rwanda (Crearea tribunalului international special pentru Rwanda in Arusa). Acest tribunal este primul organism judiciar international de acest fel, creat dupa infiintarea, la incheierea celui de-al doilea razboi mondial, a tribunalelor de la Nurnberg si Tokio, pentru crime de razboi. In 1996 a fost instituita comisia pentru fondarea Tribunalului Penal International.
Intre 15 iunie si 17 iulie 1998 a avut loc Conferinta de la Roma a Statelor, prin care a fost adoptat Statutul de la Roma a Curtii Penale Internationale. Prin semnarea Statutului de la Roma comunitatea mondiala a luat decizia privind crearea Curtii Penale Internationale permanente , care are ca scop - ancheta, retinerea,invinuirea si daca e dovedita vina, pedepsirea criminalilor de razboi, vinovati de comiterea crimelor grave impotriva drepturilor omului, - cu ajutorul acestui instrument va fi pus capat nepedepsirii crimelor de razboi. Secretarul General al Organizatiei Natiunilor Unite Cofi Anan a numit semnarea Statutului de la Roma "Dar al sperantei pentru generatiile viitoare si un enorm progres in calea universalizarii drepturilor omului si a sistemului de drept, Posibilitatea, pe care a avut-o candva umanitatea, de a termina cu "cultura nepedepsirii" a devenit reala ca niciodata. Nu avem dreptul sa nu ne folosim de ea".Preambulul Statutului de la Roma aminteste, ca "in ultimii o suta de ani milioane de copii, femei si barbati au devenit victimele unor atrocitati incredibile, care au zguduit constiinta umanitatii. Aceste grave crime prezinta un pericol pentru pacea, securitatea si bunastarea generala" si ca "cele mai serioase crime, ce trezesc ingrijorarea intregii comunitati, nu trebuie sa ramana nepedepsite". De competenta Curtii Penale Internationale tin urmatoarele crime: genocidul (art.6 al Statutului de la Roma) - actiunile savarsite cu intentia de nimicire partiala sau completa a unui oarecare grup national, etnic, rasial sau religios ca atare; Crimele contra umanitatii (art.7) - actiunile savarsite in cadrul atacurilor in masa sau sistematice asupra oricaror persoane civile, daca asemenea atacuri se savarsesc in mod intentionat; Crime de razboi (art.8) - incalcarea grava a Conventiilor de la Geneva de la 12 august 1949 atat in conflictele interne, cat si cele externe; agresiunea . Judecatii i-a fost atribuit un organ de invinuire, care e in drept sa initieze ancheta si sa efectueze procedura pe dosar, fara sanctiunile unui stat sau altui stat sau ale Consiliului Securitatii ONU - in cazurile, cand crima este savarsita pe teritoriul statului ce a ratificat Statutul de la Roma, sau invinuitul este cetatean al unui asemenea stat. Consiliul Securitatii ONU e in drept sa suspendeze anchetarea dosarului de fiecare data pe 12 luni. Pentru asemenea hotarare trebuie sa voteze majoritatea statelor-membre ale Consiliului Securitatii, insa orice stat-membru al Consiliului Securitatii poate aplica un veto pe aceasta hotarare.
Desigur, solutia ideala este crearea justitiei internationale cu caracter permanent, asa cum a preconizat-o eminentul jurist Vespasian V.Pella cu peste o jumatate de secol in urma, competenta extinzandu-se asupra tuturor situatiilor de violare a normelor dreptului international umanitar si ale drepturilor omului. O astfel de instanta creata pe baza conventionala, in baza Conferintei de la Roma a Statelor (15 iunie-17 iulie 1998), poate sa-si exercite functiile sale intr-o deplina independenta. Statutul de la Roma a Curtii Penale Internationale necesita a fi ratificat de minimum 60 de state. In calitate de cetatean, om de stiinta si ombudsman informez Parlamentul privind necesitatea ratificarii acestui Statut. Apararea eficienta a drepturilor omului presupune, de altfel, si urmarirea si pedepsirea criminalilor. De aceea si ma exprim pentru ratificarea cat mai urgenta a Statutului de la Roma de toate statele lumii.Lipsa unei jurisdictii internationale permanente si impartiale, competente sa judece toate infractiunile cu caracter international, inclusiv terorismul, constituie o lacuna in dreptul international actual si care desigur are consecinte defavorabile pentru comunitatea internationala in scopul de a contracara pe cei vinovati. Crearea unui tribunal ad-hoc pentru anumite crime comise intr-o anumita perioada si in anumite zone geografice este ineficient.E necesar sa se formuleze o notiune cat mai exacta a terorismului international, sa se dee o clasificare a formelor sale, incluzandu-le in codurile penale nationale. Deoarece actele de terorism international aduc prejudicii grave intereselor statelor, stirbeaza autoritatea lor si incalca grav, masiv drepturile omului se cere de elaborat o conceptie comuna a tuturor statelor. Fiecare stat in parte trebuie sa elaboreze si sa adopte programe de stat concrete in lupta cu terorismul, sa se creeze un birou special de coordonare a acestor activitati, avand la dispozitie o banca de date si informatii, experti. Desigur, lupta impotriva terorismului necesita cheltuieli financiare foarte mari din partea statului, dar dupa cum este cunoscut o alta forma de lupta cu acest flagel mondial nu exista. In ultimul timp a capatat o raspandire larga terorismul cu aspect religios si terorismul separatist, care de asemenea cere surse, forte pentru a fi contracarat.Un rol deosebit in combaterea terorismului i-i revine si mass-mediei, care trebuie corect si profesional sa informeze publicul despre evenimentele ce se produc, deoarece o prea multa informatie despre actul de terorism savarsit poate sa genereze mai multa frica si spaima.
