Aspecte introductive privind dreptul comertului international

ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERTULUI INTERNATIONAL

1. Notiunea de comert international

Aceasta notiune, in sensul ei traditional, se refera la operatiile de import si export de marfuri si servicii, realizate prin contracte comerciale internationale, precum: contractul de vanzare-cumparare internationala de marfuri, contractul de locatie, contractul de transport, contractul de comision, contractul de depozit, contractul de antrepriza etc.

Sensul modern al notiunii de comert international cuprinde operatii economice, bancare, financiare si altele, prin care se realizeaza cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala. Din acest punct de vedere, termenul de comert international a devenit sinonim cu acela de colaborare economica internationala.

Pentru realizarea comertului international modern, sub aspect juridic, s-au produs urmatoarele mutatii:

- tipurile de contracte traditionale au fost adaptate noilor exigente ale vietii comerciale (de ex., contractele de vanzare-cumparare pe termen lung cuprind clauze specifice pentru mentinerea echilibrului contractual);

- s-au imaginat noi forme de contracte (contractul de leasing, contractul de know-how, contractul de consulting-engineering, contractul de factoring) ;

- s-au utilizat noi metode de contractare, in locul vechii tehnici a negocierilor indelungate si prealabile fiind preferate noi tehnici caracterizate prin folosirea conditiilor generale, a contractelor-tip, a clauzelor standard, a uzantelor unificate si codificate etc.

2. Obiectul comertului international

Intr-o opinie, careia ne raliem, comertul international modern are ca obiect nu numai schimbul de marfuri corporale si transferul de capitaluri, ci si schimbul de servicii, numit si comertul invizibil. Acesta cuprinde prestari de servicii, precum transporturile internationale de marfuri si calatori, telecomunicatiile, turismul international, asigurarea si reasigurarea internationala, serviciile efectuate in porturi si pe aeroporturi internationale, intretinerea reprezentantelor economice, diplomatice, consulare si militare straine si a personalului acestora. Ritmul anual de crestere a comertului invizibil a depasit, in ultimii ani, pe cel al comertului cu marfuri.

Intr-o alta opinie "asimilarea serviciilor cu marfurile (care se practica in materie economica si in operatiile contabile), este inacceptabila juridic, deoarece se pune semnul de egalitate intre vanzare-cumparare (contract prin care se transmite un drept real) si un simplu contract cu titlu oneros, cum este contractul prin care se ofera servicii in schimbul unui pret. Pe de alta parte, serviciile, spre deosebire de marfuri, nu se stocheaza, nu se degradeaza, nu circula ca o marfa . . ."

3. Obiectul de reglementare al dreptului comertului international

Dreptul comertului international are ca obiect de reglementare acele raporturi juridice care se nasc in cadrul colaborarii economice internationale si au, in acelasi timp, caracter comercial si international.

3.1. Caracterul comercial al raporturilor de drept al comertului international

Calificarea caracterului comercial sau necomercial al unui raport juridic se face dupa criterii proprii dreptului national aplicabil potrivit normelor de drept international privat (lex causae).

In privinta determinarii caracterului comercial al unui act sau fapt juridic, exista, in diferitele sisteme nationale de drept, trei conceptii: una subiectiva, alta obiectiva si conceptia mixta, care imbina criteriul subiectiv cu cel obiectiv.

3.1.1. Conceptia subiectiva

Conceptia subiectiva ia in considerare calitatea de comerciant a participantilor la raportul juridic, incluzand in categoria actelor subiective de comert toate operatiunile facute de un comerciant in exercitiul profesiei sale. Comercialitatea este prezumata pentru ca actele juridice incheiate de cel care are calitatea de comerciant sunt considerate acte comerciale in temeiul principiului accesorium sequitur principalem, chiar daca, prin natura lor, asemenea acte apartin dreptului civil sau altor ramuri de drept si, obiectiv, nu au caracter de comercialitate (de exemplu, cumpararea de catre un comerciant a unor camioane pentru transportul marfurilor este un act de drept civil, dar in temeiul teoriei accesoriului el devine un act de comert pentru ca este savarsit de un comerciant).

Prezumtia de comercialitate are un caracter relativ, deci poate fi inlaturata prin proba contrara, dar administrarea acestei probe este limitata. Ea se admite numai cand actul are o natura esential civila sau natura civila rezulta din insusi cuprinsul actului.

Conceptia subiectiva este consacrata in dreptul german.

3.1.2. Conceptia obiectiva

Conceptia obiectiva ia in considerare, pentru stabilirea caracterului comercial al unui act juridic, operatiile care sunt necesare vietii comerciale, indiferent de calitatea celui care le savarseste.

Aceasta conceptie considera ca sunt doua feluri de acte de comert: a) acte al caror caracter comercial rezulta din insasi forma actului (de exemplu, cambia, contractul de societate etc.) si b) acte al caror caracter comercial rezulta din natura sau din obiectul actului juridic. Actele din aceasta categorie sunt aratate de lege (de exemplu, potrivit art. 3 din Codul comercial, sunt fapte de comert cumpararea in scop de revanzare sau de inchiriere de bunuri mobile, asigurarile, depozitele pentru cauza de comert, intreprinderile de transporturi etc.).

Actele obiective de comert nu sunt definite, ci numai enumerate de lege.

Criteriul obiectiv este adoptat in dreptul francez, belgian, spaniol, portughez.

Codul comercial roman a consacrat conceptia obiectiva pentru stabilirea caracterului comercial al unui act juridic.

In dreptul comercial roman actele si faptele de comert[6] sunt clasificate in trei categorii, folosindu-se drept criteriu al acestei clasificari reglementarea Codului comercial: fapte de comert obiective (art. 3 Cod comercial), fapte de comert subiective (art. 4 Cod comercial) si fapte de comert unilaterale sau mixte (art. 56 C. com.).

A. Faptele de comert obiective au caracter comercial datorita naturii sau obiectului lor.

Codul comercial in art. 3, pct. 1-20 enumera, cu caracter exemplificativ, actele si faptele juridice considerate de legiuitor ca au caracter comercial.

De asemenea, H.G. nr. 201/1990, publicata in M. Of. Nr. 33-34 din 8 martie 1990, pentru aprobarea normelor de aplicare a Decretului-Lege nr. 54/1990, publicat in M. Of. Nr. 20 din 6 februarie 1990, privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice pe baza liberei initiative enumera in Anexa nr. 1 categoriile orientative de activitati care se pot organiza si care nu se pot organiza pe baza liberei initiative.[8]

Faptele de comert enumerate de C. com. au fost clasificate (pe baza unor criterii economice), avandu-se in vedere obiectul si functia economica a acestora, in trei categorii:[9]

a) actele de intermediere in procesul de circulatie a marfurilor, lucrarilor si serviciilor de la producator, executant sau prestator la consumator. Denumite si "operatiuni de interpunere in circulatia bunurilor si a valorilor", acestea cuprind urmatoarele acte enumerate de C. com.: vanzarea si cumpararea comerciala (art. 3 pct. 1 si 2), operatiunile de banca si schimb valutar (art. 3, pct. 11);

b) acte si fapte de comert efectuate sub forma de intreprindere.[10]

Intreprinderile enumerate de art. 3 (pct. 5-10, 13, 17 si 18) C. com. au fost grupate in intreprinderi de productie (intreprinderile de constructii si intreprinderile de fabrici si manufactura) si intreprinderi de prestari de servicii (intreprinderile de furnituri, de spectacole publice, de comisioane, agentii si oficii de afaceri, de editura, imprimerie, librarie si obiecte de arta, de asigurari, de depozite in docuri si antrepozite);

c) acte si fapte de comert conexe (accesorii) cu cele din primele doua categorii. Acestea dobandesc caracter comercial datorita legaturii economice sau juridice pe care o au cu acte sau fapte considerate de lege fapte de comert.

Din categoria actelor si faptelor de comert conexe fac parte:

1.contractele de report a titlurilor de credit (art. 3, pct. 3 si art. 74-76 C. com.) ;

2.cumpararile sau vanzarile (cesiunile) de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale (art. 3 pct. 4 C. com.) ;

3.operatiunile de mijlocire in afaceri (art. 3 pct. 12 C. com.) ;

4.cambia si biletul la ordin pentru produse sau marfuri (art. 3 pct. 14 si L. 58/1934)

5.operatiunile cu privire la navigatie (art. 3 pct. 15 C. com.) ;

6.contractele de depozit pentru cauza de comert (art. 3 pct. 19 C. com)

7.contul curent (art. 6 alin. 2 si art. 370-373 C.- com.) ;

8.cecul (art. 6 alin. 2 C. com. si L. 59/1934) ;

9.contractul de mandat comercial (art. 374-391 C. com.) ;

1o. contractul de comision comercial (art. 405-412 C. com.) ;

11. contractul de consignatie (Legea nr. 187/1934) ;

12. contractul de gaj comercial (art. 478-489 C. com.) ;

13. fidejusiunea (cautiunea) comerciala (art. 42 alin. 2 C. com.) ;

14. operatiunile asupra recipiselor-warant (art. 3 pct. 20 C. com. si Legea nr. 153/1937) ;

15. operatiunile bursei de valori (Legea nr. 52/1994) si ale bursei de marfuri (Legea nr. 69/1997).

B. Faptele de comert subiective dobandesc caracter comercial datorita calitatii de comerciant a persoanei care le savarseste. Temeiul juridic il constituie art. 4 C. com., care instituie prezumtia de comercialitate a tuturor obligatiilor comerciantului , indiferent daca isi au temeiul in acte juridice sau fapte juridice licite ori ilicite.

Prezumtia de comercialitate este inlaturata in urmatoarele situatii:

1.daca obligatia are caracter civil (actele de drept civil propriu-zis precum testamentul, acceptarea unei mosteniri etc.; actele de dreptul familiei, cum ar fi adoptia, recunoasterea unui copil din afara casatoriei etc.) si

2.daca necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant (cumpararea de bunuri necesare pentru uzul cumparatorului sau al familiei sale ori revanzarea acestora, imprumutarea unei sume de bani care nu este destinata comertului cu conditia cunoasterii de catre comerciant a caracterului necomercial al actului juridic).

C. Faptele de comert unilaterale sau mixte. Sunt acele acte sau fapte juridice care au caracter comercial numai pentru una dintre parti, iar pentru cealalta parte au caracter civil(de exemplu, un necomerciant cumpara bunuri sau servicii de la un comerciant) .

In unele cazuri, chiar legea prevede ca anumite acte au caracter comercial numai pentru una dintre parti. Astfel, art. 6 alin. 1 C. com. prevede ca asigurarile de lucruri sau stabilimente (cladiri) care nu sunt obiectul comertului si asigurarile asupra vietii sunt fapte de comert numai pentru asigurator, pentru asigurat avand caracter civil. De asemenea, contul curent si cecul nu sunt considerate fapte de comert pentru necomercianti, decat daca ele au o cauza comerciala.

In privinta regimului juridic al faptelor de comert unilaterale, art. 56 C. com. prevede ca daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi, cat priveste acel act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare chiar la persoana comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel.[13]

Principiul enuntat de art. 56 C. com. a fost consacrat in art. 893 C. com. (referitor la competenta) si in art. 945 C. com. (referitor la prescriptie).

3.2. Caracterul international al raporturilor de drept al comertului international

Daca in cazul raporturilor de drept international privat, pentru determinarea caracterului international este suficienta simpla prezenta a unui element de extraneitate, in cazul raporturilor juridice din domeniul dreptului comertului international, elementul de extraneitate trebuie sa prezinte o importanta deosebita pentru aceste raporturi si anume sa fie apt de a face posibila carmuirea lor de mai multe sisteme de drept national.

Astfel, sunt considerate elemente de extraneitate, deci criterii pentru stabilirea caracterului international al raporturilor juridice care formeaza obiectul de reglementare al dreptului comertului international, sediul sau domiciliul (eventual resedinta) partilor, locul incheierii contractului, locul predarii bunului vandut(deci al executarii contractului).

In practica internationala se considera ca pentru caracterul international al unui raport juridic, cetatenia partilor, ca element de extraneitate, este irelevanta. Astfel, legea uniforma asupra vanzarii internationale de bunuri mobile corporale, Haga, 1 iulie 1964, prevede ca 'aplicarea acestei legi nu depinde de cetatenia partilor'. In acelasi sens, sunt prevederile Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, de la Viena, din aprilie 1980.

4. Trasaturi generale. Definitia dreptului comertului international

Definirea dreptului comertului international presupune mai intai surprinderea trasaturilor generale si esentiale ale acestei materii interdisciplinare. Consideram, alaturi de alti autori, ca aceste trasaturi sunt urmatoarele:

1.- Dreptul comertului international are un caracter normativ, intrucat cuprinde norme juridice care apartin mai multor ramuri de drept, fiind reunite in cadrul acestei materii interdisciplinare, prin obiectul lor comun de reglementare. Astfel:

a) cele mai importante norme juridice care constituie ansamblul denumit "dreptul comertului international", apartin dreptului comercial, dreptului civil si dreptului procesual civil, care constituie dreptul comun, aplicabil cand nu exista reglementari speciale in materie;

b) exista insa si norme juridice care apartin altor ramuri de drept si care intra in continutul dreptului comertului international in masura in care reglementeaza raporturi juridice care fac obiectul acestei materii. Asemenea norme juridice apartin:

b1) dreptului international public (de exemplu, acordurile interstatale in domeniul comertului si cooperarii economice internationale);

b2)dreptului constitutional (de exemplu, normele care stabilesc principiile politicii economice a unei tari si care se aplica raporturilor de comert international, cum ar fi principiul libertatii comertului, principiul protectiei concurentei loiale etc.);

b3)dreptului administrativ (de exemplu, normele privind regimul licentelor de import si export, contraventiile in domeniul operatiilor comerciale in strainatate etc.);

b4)dreptului financiar (de exemplu, facilitatile fiscale acordate societatilor comerciale cu capital strain);

b5)dreptului vamal (de exemplu, normele privind regimul valutar si cel vamal in comertul international);

b6)dreptului penal (de exemplu, infractiunile privind societatile comerciale romane cu capital strain);

b7)dreptului muncii (de exemplu, normele privind regimul personalului strain al societatilor comerciale cu sediul in Romania);

b8)dreptului de proprietate intelectuala (de exemplu, normele privind transferul international de tehnologie, normele privind protectia internationala a marcilor de fabrica, de comert si de serviciu etc.);

c) exista, de asemenea, norme materiale uniforme cuprinse in conventii internationale la care Romania este parte (aceste norme fac parte din dreptul intern in temeiul art. 11 (2 ) din Constitutie) si norme conflictuale , care sunt reunite in cadrul dreptului comertului international prin obiectul lor comun de reglementare.

2. - Raporturile ce cad sub incidenta reglementarilor din domeniul dreptului comertului international, trebuie sa contina cel putin un element de extraneitate, care sa fie apt sa determine carmuirea lor de catre doua sau mai multe sisteme nationale de drept.

3. - Aceste raporturi iau nastere, in principal, intre persoane fizice, persoane juridice, dar si statele, in anumite conditii, pot fi subiecte ale unor asemenea raporturi.

4. - Raporturile de drept al comertului international se caracterizeaza prin egalitatea juridica a partilor si prin echivalenta prestatiilor la care acestea se obliga.

5. - Dreptul comertului international nu este o ramura de drept distincta a sistemelor juridice nationale, ori a ordinii juridice internationale, ci o materie juridica pluridisciplinara, cuprinzand norme juridice care apartin deopotriva dreptului intern si dreptului international.[17] "Lipsa caracterului specific al normelor sale juridice, face ca dreptul comertului international sa nu constituie o ramura de drept de sine statatoare" . . . dar "aceste norme, fiind edictate pentru a reglementa o categorie de relatii sociale cu o fizionomie proprie, consacra anumite solutii specifice, derogatorii de la dreptul comercial si cel civil, ceea ce este de natura a conferi dreptului comertului international o anumita autonomie fata de alte ramuri de drept si justifica studierea lui in cadrul unei discipline juridice aparte" .

Normele de drept care reglementeaza raporturile comerciale ce se nasc in cadrul comertului international, nu raman in afara sistemului de drept, ci se regasesc in acest sistem prin mijlocirea mai multor ramuri de drept, ceea ce face ca principiile acestor ramuri sa fie preluate de materia dreptului comertului international, in masura in care sunt compatibile cu continutul si finalitatea reglementarilor din acest domeniu.

6. - Obiectul social-juridic al reglementarilor din domeniul dreptului comertului international il constituie disciplinarea raporturilor juridice care se nasc in cadrul comertului international si cooperarii economice si tehnico-stiintifice internationale.

Definitie. In raport de aceste trasaturi, putem defini dreptul comertului international ca ansamblul de norme juridice apartinand mai multor ramuri de drept, dar grupate intr-o materie interdisciplinara (norme de drept civil, comercial, norme conflictuale, norme de drept material uniform, iar in anumite limite si norme de drept international public), prin care se reglementeaza relatiile de comert international si de cooperare economica si tehnico-stiintifica (internationala), relatii care au cel putin un element de extraneitate ce este apt sa determine carmuirea lor de doua sau mai multe sisteme de drept national si care se caracterizeaza prin egalitatea juridica a partilor si prin echivalenta prestatiilor.

5. Denumirea de "drept al comertului international"

In literatura juridica sunt folosite mai multe expresii pentru desemnarea acestei discipline: drept comercial international, drept international comercial, drept international privat comercial si evident, drept al comertului international.

Toate denumirile intrebuintate in prezent sunt susceptibile de obiectii:

1. Denumirea de "drept comercial international", folosita de o parte a doctrinei si de documentele O.N.U. , este discutabila, mai ales in ce priveste sintagma de "drept comercial". Astfel, sunt sisteme de drept care nu cunosc dualitatea dreptului patrimonial, de exemplu sistemul de drept anglo-saxon, dreptul italian etc., deci nu exista un drept civil si un drept comercial. Dar si subiectele din acele state in care este legiferata unitatea dreptului civil, participa la schimburile internationale de marfuri, fiindu-le aplicabil dreptul comertului international.

Pe de alta parte, chiar sistemele de drept care cunosc aceasta dualitate si o consacra juridic, o intemeiaza pe criterii foarte variabile.

In sfarsit, s-a spus ca "denumirea de drept comercial international sugereaza ideea existentei unui drept comercial cu aplicabilitate internationala, peste suveranitatea statelor comunitatii internationale, un drept ale carui subiecte sunt comerciantii, ca regula generala persoane fizice si juridice, nepurtatoare de suveranitate".

2. Denumirea de "drept international comercial" este, de asemenea, neadecvata intrucat nu corespunde realitatii. In comertul international nu este vorba de relatii intre state ca sa se poata vorbi de un drept international comercial, ci de relatii comerciale care se stabilesc, mai ales intre comercianti, persoane fizice si persoane juridice.

In al doilea rand, aceasta denumire sugereaza ca dreptul comertului international constituie o parte a dreptului international public, fapt ce nu poate fi sustinut pentru ca izvoarele sale interne (normele de drept international privat, de drept civil, de drept comercial, de drept administrativ, de drept financiar etc.) sunt foarte importante ca pondere.

3. Denumirea de "drept international privat comercial" se refera numai la conflictele de legi din comertul international (deci numai la relatiile de drept international privat). Asadar, aceasta denumire implica o restrangere a domeniului de reglementare, excluzand o parte insemnata a raporturilor juridice care se cuprind in sfera de incidenta a dreptului comertului international, adica raporturile de drept international public, de drept administrativ, de drept civil, de drept comercial, de drept financiar etc.

4. Denumirea de "drept al comertului international" este cea mai potrivita pentru ansamblul de reguli care reglementeaza comertul international, fiind o expresie care cuprinde toate institutiile juridice importante ale comertului international. Aceasta este o denumire descriptiva, care constata existenta unui fenomen obiectiv (comertul international) si exprima sintetic ansamblul de norme juridice care-l reglementeaza.