Calitatea bunurilor in economia de piata

Demersul calitativ l-a insotit pe om in intreaga sa evolutie, influentandu-l permanent, determinandu-l si educandu-l. Odata cu organizarea societatii insa, apar prevazute in mod expres conditiile necesare pentru realizarea unor produse sau servicii, garantarea anumitor parametri stabiliti. In prezent, calitatea produselor si serviciilor este considerata a fi in stransa legatura cu calitatea vietii. De aceea, se analizeaza de cele mai multe ori produsul sub aspectul caracteristicilor sale sanogenetice si ecologice. Aceasta nu exclude insa interesul pentru celelalte caracteristici (tehnice, functionale, estetice, economice), demonstrand complexitatea conceptului de "calitate". Termenul provine din latinescul "qualitas" derivat la randul sau din "qualis" cu semnificatia de atribut, caracteristica, proprietate, mod de a fi.

Cuprinzand toate domeniile vietii umane, calitatea a devenit o notiune cu larga utilizare, iar termenul a fost definit din mai multe unghiuri si puncte de vedere, facand dificila precizarea lui stiintifica.

In sensul cel mai general, calitatea este o categorie filosofica si exprima insusirile esentiale ale unui obiect, serviciu, care il fac sa se distinga de toate celelalte produse (servicii) similare care au aceeasi destinatie, respectiv utilitate.

In practica economica, conceptul a suferit modificari determinate de dezvoltarea industriei. Astfel, daca in conditiile productiei artizanale, conceptul de calitate avea semnificatia de "lucru bine facut", in cazul productiei industriale calitatea este definita ca fiind aptitudinea de utilizare in conformitate cu scopul pentru care a fost creat. Este momentul in care apare sistemul de asigurare a calitatii, care presupune tocmai verificarea modului in care produsul este in "conformitate" cu standardele emise.

Societatea post industriala conduce evolutia conceptului de calitate spre semnificatia de "calitate a ofertei", de satisfacere totala a clientului

Astfel, calitatea este definita ca fiind "un grad al excelentului" (Dictionarul Webster) sau un "demers spre progres continuu" .

Se observa asadar caracterul complex si dinamic al calitatii. Caracterul complex - izvorat din necesitatea ca produsul sa indeplineasca mai multe caracteristici (tehnice, functionale, economice etc), iar caracterul dinamic reflecta evolutia unor factori cum sunt : progresul tehnic si stiintific, exigentele consumatorilor, competitivitatea tehnica.

Calitatea indeplineste urmatoarele functii:

Functia tehnica;

Functia economica;

Functia sociala.

Functia tehnica a calitatii este conferita de grupa caracteristicilor tehnico-functionale (respectiv de proprietati intrinseci, fizice, mecanice, fiabilitate etc.) si exprima gradul de utilitate, de satisfacere a unor nevoi, sau a unor segmente importante ale acestora.

Functia economica a calitatii  consta in stabilirea unui raport intre efortul producatorului pentru asigurarea calitatii, la care se adauga cheltuielile serviciului adus, exprimat prin gradul de satisfacere a nevoii. Exista, deci, doua influente economice ale calitatii: una asupra costului de productie, datorita nivelului prescris al caracteristicilor din prevederile proiectului; alta asupra veniturilor beneficiarilor, datorita modului de satisfacere al nevoii pe durata de folosinta a produsului, exprimata de fiabilitate.

Functia sociala a calitatii

Aceasta functie deriva din influenta pe care o exercita calitatea produselor si serviciilor asupra conditiilor de munca, asupra vietii si nivelului de trai, asupra mediului inconjurator.

In ultimul deceniu, aceasta functie a crescut in importanta, datorita accentuarii caracterului de masa a produselor si serviciilor.

Fundamentul pe care se construieste calitatea este alcatuit din caracteristicile calitatii.

Datorita variatiei sortimentelor de marfuri cu aceeasi destinatie, in practica economica se face apel la un numar restrans de proprietati  "care confera produsului atributul de a fi corespunzator pentru utilizare" .

Caracteristicile calitatii sunt, deci, cele mai importante proprietati selectionate dupa aportul lor la stabilirea gradului de utilitate a produsului. Ele isi pot restrange semnificatia pana la aceea de "insusire distinctiva a unui produs, referitoare la o cerinta". (standardul ISO 9000-2000). Aceasta insusire distinctiva, "intrinseca", este o caracteristica permanenta, proprie unei utilitati.

"Caracteristicile calitatii reprezinta acele proprietati sau insusiri ale utilitatilor prin intermediul carora se evolueaza, la un moment dat, gradul de satisfacere a cerintelor clientilor".[2] Ele suporta diverse clasificari dupa criterii diferite.

Caracteristicile tehnice cuprind proprietatile intrinseci ale produselor cu ajutorul carora se asigura functionarea lor.

Ele sunt prevazute in standarde, specificatiile tehnice etc. si sunt extrem de dinamice, fiind determinate, de regula, in laboratoare.

Caracteristicile functionale cuprind acele proprietati care privesc comportarea in utilizare a produselor. Este vorba despre disponibilitatea care reprezinta capacitatea unui produs de a satisface pretentiile personalului, precum si posibilitatea ca acest produs sa poata fi folosit ori de cate ori utilizarea o doreste. Disponibilitatea are doua laturi : fiabilitate si mentenabilitate.

Fiabilitatea este definita ca fiind capacitatea unui produs de a functiona intr-o perioada data, la parametrii proiectati, potrivit destinatiei, in conditii determinate de exploatare, de regimuri de solicitare, intretinere, conservare si transport, fara sa se deterioreze sau cu defectiuni suportabile din punct de vedere economic.

Mentenabilitatea este proprietatea unui produs de a i se restabili insusirile functionale prin intretineri si reparatii intr-o perioada data.

Caracteristicile estetice analizeaza conformitatea produselor cu cerintele spirituale exprimand gradul de perfectiune si armonie in stil. Desi par minore ca importanta, sunt deseori determinante in luarea deciziei de cumparare. Caracteristicile estetice ofera consumatorilor produse moderne si atragatoare procurand satisfactii si fiind uneori irezistibile.

Caracteristicile sanogenetice sunt cele care influenteaza sanatatea consumatorilor. Sunt extrem de importante in industria alimentara (analizand concentratia de coloranti, aromatizanti etc.), dar si in alte domenii, cum sunt industria textilelor, industria electronica si electrotehnica etc.

Caracteristicile ecologice sunt acele caracteristici care influenteaza mediul inconjurator. Aparitia materialelor reciclabile, biodegradabile pentru ambalaje este o consecinta a importantei pe care aceste caracteristici au obtinut-o in ultimele decenii.

Caracteristicile economice analizeaza un aspect foarte important in decizia de cumparare: costul. Este vorba atat despre costuri in utilizare (consumuri in general), cat si de costuri de fabricatie, care aduc informatii legate de materiile prime utilizate, dotarea si tehnologizarea intreprinderilor producatoare dar si specializarea fortei de munca.

Mijlocul de realizare a calitatii totale (care reprezinta scopul) este managementul total al calitatii. Managementul total al calitatii reprezinta "un sistem de management al unei organizatii, centrat pe calitate, bazat pe participarea tuturor membrilor sai, prin care se urmareste asigurarea succesului pe termen lung, prin satisfacerea clientului si obtinerea de avantaje pentru toti membrii organizatiei si pentru societate" (ISO 8402).

"Calitatea totala reprezinta o strategie globala, destinata obtinerii calitatii produselor sau serviciilor la un cost cat mai mic pentru client"[3].

Definitiile conceptului "calitate totala" apartin aproape in exclusivitate ultimului deceniu.

Conceptul de calitate totala are urmatoarele elemente:

Tot ceea ce intreprinde o organizatie pentru a stabili daca clientii sai se reintorc in permanenta la ea si daca se transforma in clienti traditionali si fideli si, mai ales, daca o recomanda si altora;

Minimizarea costurilor printr-o organizare efectiva si eficienta;

Mobilizarea la maximum a resurselor materiale si a fortei de munca pentru a coopera la obtinerea pe piata a celei mai mari pozitii posibile in domeniul de activitate respectiv;

Exploatarea punctelor slabe ale concurentei.

Conceptul de calitate totala nu este aplicabil numai la nivelul agentilor economici; el este aplicabil si la nivel individual, guvernamental, organizatii voluntare, familii, unde nu se aplica principiul concurentei, ci doar perfectionarea si dezvoltarea.

Principiile calitatii totale sunt:

Satisfacerea clientului. Acest principiu presupune satisfacerea clientului extern, a cumparatorului produsului si in egala masura satisfacerea clientului intern ca o conditie a lucrului bine facut de la inceput pana la sfarsit;

Munca riguroasa, constanta, disciplinata, in scopul obtinerii rezultatelor dorite, in toate etapele si la toate nivelurile: cercetare, proiectare, industrializare, marketing, planificare, management;

Adeziunea personalului. Aceasta este stimulata prin activitati de formare, instruire, educare si exprimata prin participare si comunicare;

Imbunatatirea continua. Acest principiu mai este numit KAIZEN, din limba japoneza, insemnand schimbare ( KAI) buna ( ZEN). Reprezinta motorul noului model de management. Esenta acestui principiu rezulta din dictonul japonez " la intrarea la lucru trebuie sa ne gandim sa dezvoltam azi, un pic mai bine, ceea ce am facut ieri'

In timp ce calitatea totala reprezinta scopul, managementul total al calitatii reprezinta mijlocul pentru realizarea ei. El reprezinta un sistem de management al unei unitati economice care este centrat pe calitate si prin participarea tuturor membrilor sai.

Scopul acestui sistem este de asigurare a succesului intreprinderii pe termen lung, de satisfacere deplina a clientilor, asadar o reusita deplina a organizatiei concomitent cu  avantaje multiple pentru consumator.

Principiile de baza ale managementului calitatii totale sunt:

Concentrarea asupra clientului;

Imbunatatirea continua a calitatii;

Prevenirea defectelor;

Responsabilitate universala pentru calitate (a tuturor angajatilor)[4].

In sistemul clasic al agentilor economici, managerii erau implicati doar marginal in calitate, intreaga lor atentie fiind indreptata spre profit. De altfel, calitatea si productivitatea muncii erau considerate obiective opuse, motiv pentru care managerii preferau sacrificarea calitatii cand aceasta era in conflict cu cresterea productivitatii. De asemenea, ei luptau pentru reducerea costurilor, tot in detrimentul calitatii. Astfel, se admiteau produse defecte, vorbindu-se de un nivel acceptabil (AQL), sub forma unor produse care reflectau defectele a sute de produse. Defectele se gaseau atat in interiorul intreprinderii, cat si in afara ei. In cazuri limita se plateau despagubiri.

In prezent se vorbeste de indicatorul  numar defecte la un milion de piese sau chiar la un miliard. De asemenea, intreprinderea incearca sa sesizeze imediat defectele, stiut fiind faptul ca lasate in fluxul de fabricatie ele pot produce pierderi de circa 50 de ori mai mari decat daca ar fi retrase imediat din fabricatie.

Prin managementul total al calitatii, tot personalul agentilor economici, indiferent de compartimentul in care isi desfasoara activitatea, trebuie sa participe la realizarea calitatii. Managementul calitatii totale necesita de cele mai multe ori modificarea de esenta a planului general al intreprinderii, or acest lucru este posibil doar prin participarea activa a managerilor la acest proces.

Managementul calitatii totale in varianta japoneza presupune o abordare care are la baza sase cerinte :

calitatea este o prioritate a intreprinderii;

atentia trebuie concentrata asupra consumatorului;

prevenirea defectelor;

conducerea prin date, adica utilizarea sistematica a informatiilor in luarea deciziilor;

implicarea totala a salariatului;

comunicarea perfecta;

In toate fazele de implementare a managementului total al calitatii este de obicei implicat un numar mare de personal. Acesta are atat responsabilitati directe, cat si indirecte. Responsabilitatile directe presupun obligatiile legate de indeplinirea anumitor sarcini in vederea realizarii obiectivelor de calitate stabilite. Responsabilitatea indirecta este inteleasa ca fiind  obligatia de a urmari si supraveghea modul de indeplinire a obligatiilor asumate privind realizarea calitatii.

Aplicarea acestor principii si cerinte a permis agentilor economici japonezi sa devina in multe domenii lideri pe piata internationala si a deschis calea aprofundarii lor, astfel incat managementul total al calitatii sa fie un sistem care actioneaza in scopul perfectionarii si dezvoltarii.