Castigatori si perdanti de la inceputul tranzitiei

Castigatori si perdanti de la inceputul tranzitiei

Introducere

Tranzitia Romaniei, inceputa in 1990, a fost mai dificila decat in alte tari din Europa Centrala si de Est. Aceasta s-a datorat, in parte, faptului ca la sfarsitul anilor 1980, economia Romaniei era in pragul colapsului dupa 40 de ani de planificare centrala stricta care a pus accentul asupra industriei grele si asupra proiectelor de infrastructura mari si nerentabile.

Mediul economic, social si politic s-a schimbat la nivel national si a afectat populatia si relatiile dintre oameni. Unii au renuntat repede la vechiul sistem si au profitat de noile oportunitati ale pietei, dar altii s-au adaptat mai greu la noul sistem, dorind revenirea la modul de viata comunist si la valorile acestuia.

Multi considera ca tranzitia la economia de piata este plina de contradictii si ambiguitati. In loc sa aduca raspunsuri la problemele comunismului, tranzitia provoaca noi dileme. Castigatorii procesului de tranzitie (antreprenorii si politicienii) sustin economia de piata. In schimb, victimele acestuia (somerii, pensionarii, unii angajati din sectorul public) prefera sistemul comunist, centralizat, unde aveau o viata fara griji.

Dupa 1990, reformele economice au fost asociate in Romania cu costuri sociale mari. Statul trebuia sa efectueze doua procese simultane : impunerea disciplinei in intreprinderile de stat si incurajarea constituirii de noi firme.

Aceste procese au generat pierderi pe termen scurt, ducand la cresterea inflatiei, a somajului, a saraciei. Incurajarea economiei de piata are efecte doar pe termen mediu si lung. A aparut astfel necesitatea efectuarii unei alegeri : acceptarea unor costuri sociale mari pe termen scurt cu speranta ca se vor obtine castiguri mari pe termen lung. Pentru a realiza acest lucru, statul avea nevoie de o puternica credibilitate din partea populatiei pentru a-i convinge pe cei care suportau pierderile la inceputul tranzitiei ca mai tarziu vor obtine castiguri. Totusi, au fost grupuri care au realizat castiguri chiar in prima parte a tranzitiei.

In timpul tranzitiei au existat 3 categorii de castigatori sau perdanti :

Muncitorii din sectorul de stat sunt indivizii cu calificare inferioara care nu au posibilitatea de a intra pe o piata concurentiala. Ei sunt perdantii perioadei de tranzitie, confruntandu-se cu numeroase probleme din cauza saraciei, a cresterii preturilor, a somajului. Acestia s-au dovedit incapabili sa castige din incurajarea intrarii pe piata a unor noi firme.

Noii intrati pe piata reprezinta lucratorii din intreprinderile nou-create sau antreprenorii. Ei provin din intreprinderile de stat, dar care au avut posibilitatea si abilitatile necesare intrarii pe o piata competitiva. Initial, ei au inregistrat pierderi ca urmare a declinului sectorului de stat, dupa care au inceput sa castige de pe urma incurajarii sectorului privat.

Politicienii si oligarhii au detinut de la inceputul perioadei de tranzitie puterea politica, mostenita de la vechiul sistem si au avut un control substantial asupra activelor statului. Aceasta categorie a avut beneficii enorme de pe urma proceselor de liberalizare si privatizare. Pierderile lor au inceput sa apara odata cu implementarea corecta a reformelor in Romania.

In cadrul economiei de tranzitie din Romania castigurile si pierderile depind de forta si rapiditatea primelor reforme adoptate. Cu cat reformele initiale sunt mai radicale si incurajeaza competitia cu atat noii intreprinzatori intrevad castiguri potentiale mai mari, iar oligarhii si cei din apropierea politicienilor au castiguri mai mici. Reformele lente, in schimb, au costuri mici pentru lucratorii din sectorul public si pentru noii intreprinzatori si aduc castiguri mari pentru oligarhi din cauza lipsei competitiei.

In Romania, adoptarea unei terapii graduale in prima parte a tranzitiei a provocat blocarea reformelor necesare functionarii economiei. Astfel, oligarhii au beneficiat de slaba securitate a dreptului de proprietate. Ei au acaparat sectoare strategice ale economiei, in special sectorul energetic, pentru a amana aplicarea reformelor care sa intareasca siguranta dreptului de proprietate si sa poata exploata economia de scara.

A aparut astfel in Romania un nivel ridicat de inegalitate in ceea ce priveste avutia si puterea. Aceasta inegalitate a dus la o lunga perioada de insecuritate a dreptului de proprietate, la o slaba sustinere a reformelor din partea populatiei, la pierderea credibilitatii statului, la un grad ridicat de saracie, la instabilitate politica si la coruptie.

Fiecare dintre cele 3 categorii de castigatori sau perdanti prefera o combinatie diferita de reforme. Muncitorii din sectorul public prefera starea initiala in care au locuri de munca in intreprinderile de stat si resping noile reforme. Oligarhii prefera reformele lente sau partiale pentru a castiga cat mai mult. Antreprenorii prefera reformele rapide si avansate desi acestea presupun sacrificii la inceput, dar prin aceste reforme se creeaza un mediu competitiv care le genereaza castiguri mari.

Statul trebuie sa puna accentul pe noile intreprinderi, fara sa neglijeze insa restructurarea celor vechi. Crearea unui mediu economic favorabil este la fel de important ca si restructurarea si reforma.

2 Somerii - perdanti ai tranzitiei

Fenomenul somajului a fost un insotitor permanent al perioadei de tranzitie la economia de piata. O data cu prima reglementare privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala (legea nr. 1/1991), somajul a inceput sa fie evidentiat pe baza inscrierii la oficiile de somaj.

Rata somajului a avut o evolutie oscilanta : a crescut continuu, cu mici variatii lunare in perioada februarie 1991 - martie 1995, urmand scaderi, apoi cresteri, ajungand la 4,5% in 2007.

Somajul nu afecteaza in mod egal diferite categorii de oameni. La inceputul tranzitiei, tinerii au fost categoria de varsta cea mai vulnerabila fata de somaj. Ponderea persoanelor sub 25 de ani din totalul somerilor a avut o evolutie fluctuanta. Daca in 1995 44% dintre someri erau tineri, in 2005 ei reprezentau doar 21,7%. In schimb, pentru grupele de varsta de peste 40 ani situatia s-a inrautatit.

Pentru a estima in ce masura realocarea fortei de munca este eficienta este necesara analiza nu numai a structurii fortei de munca, ci si a numarului de angajati din diferite sectoare.

Somajul din Romania prezinta multe caracteristici asemanatoare somajului din celelalte tari ale Uniunii Europene, cum ar fi rata relativ scazuta de intrare in somaj, durata medie si numarul de iesiri din somaj (angajari) foarte scazut.

In unele sectoare somajul este mai mare decat in altele. Locurile de munca din industria prelucratoare continua sa scada cu aproximativ 200 mii angajati, pana la atingerea structurii Uniunii Europene. Comertul si serviciile catre comunitate par sa aiba un potential larg de creare de noi locuri de munca. Aproape un milion de noi locuri de munca pot fi create in sectorul comercial. In timp ce in cazul serviciilor pentru comunitate (sanatate, educatie, administratie) crearea de noi locuri de munca poate costa mult, in conditiile in care acestea sunt dependente de starea bugetului. In sectoarele comerciale care includ vanzarea cu ridicata si cu amanuntul, hoteluri si restaurante, lucrurile nu sunt asa de greu de imbunatatit prin masuri de reforma standard, ca privatizarea si liberalizarea, completate de politici active cum ar fi programele de sustinere a noilor afaceri si intreprinderi mici si mijlocii in aceste sectoare.

In conditiile in care realocarea fortei de munca se face cu serioase costuri economice si sociale, este importanta evitarea modificarilor structurale care nu sunt necesare si este primordiala comparatia acestor costuri cu cele implicate de o ajustare mai inceata. Cu alte cuvinte, ar putea fi mai convenabil din punct de vedere financiar o restructurare graduala dar in directie corecta decat una rapida dar in directie opusa echilibrului pe termen lung. Romania are numai 66,1% din restructurare in directia dorita. Sectoarele in care restructurarea a avut loc in directia corecta sunt industria prelucratoare, comertul si transportul. In schimb, agricultura, constructiile si serviciile catre comunitate sunt sectoarele cel mai putin performante, cu modificari neconvergente pe termen scurt.

Distrugerea de locuri de munca, cu toate costurile sociale pe care le implica, este din punct de vedere economic mult mai usor de obtinut decat crearea de noi locuri de munca. Romania are un indice de 12,5% de noi locuri de munca create pana acum in sectoarele cu potential, din necesarul total.

Problema care apare vizeaza relatia dintre restructurare si somaj. Este somajul imposibil de evitat in procesul de reforma ? Are somajul un rol de a asista acest proces ? Raspunsul depinde de caracterul distructiv sau creator al restructurarii. Partea distructiva a restructurarii este de asteptat sa fie corelata pozitiv cu somajul, pentru ca cu cat locurile de munca sunt distruse mai rapid, cu atat va fi mai mare rata somajului. La polul opus crearea de noi locuri de munca este de asteptat sa fie asociata cu rata scazuta a somajului. Obiectivul restructurarii din punct de vedere al pietei muncii este de creare de locuri de munca in sectoarele cu potential de crestere. Exista ipoteza ca acest proces poate fi asistat de o rata ridicata de distrugere a locurilor de munca si de somaj tranzitional, dar distrugerea de locuri de munca si somajul nu trebuie privite ca obiective politice, ci ca metode pentru indeplinirea scopului, obiectivul fiind crearea de noi locuri de munca acolo unde sunt necesare. Dezvoltarea sectorului privat, in special in servicii, nu pare sa fie impiedicata de un ritm mai rapid al pierderii de locuri de munca in sectorul de stat.

O ancheta efectuata a constatat ca marea majoritate a salariatilor in firme private au fost recrutati direct din firmele de stat, in timp ce majoritatea somerilor ce si-au gasit slujbe s-au reintors in sectorul de stat. De fapt, mai multe persoane au intrat in somaj din sectorul privat decat si-au gasit somerii locuri de munca in sectorul privat.

Daca firmele in crestere recruteaza angajati din sectorul de stat, salariul pe care vor trebui sa-l plateasca va depinde de salariile platite de firmele de stat care la randul lor sunt influentate de rata somajului. Atunci cand iesirile din somaj sunt reduse, mecanismul de fixare al salariilor este de asteptat sa fie mult mai sensibil la tratamentul somerilor, in special la nivelul si la durata ajutoarelor de somaj, decat la impactul modificarilor in rata somajului asupra perspectivelor de a gasi o alta slujba.

Politicile pietei muncii au recunoscut necesitatea realocarii masive a fortei de munca intre sectoare. S-a considerat ca restructurarea fortei de munca poate duce la un nivel temporar ridicat al somajului pentru ca viteza de distrugere a locurilor de munca in sectoarele in declin ar putea fi mult mai mare decat rata de creare a noi locuri de munca in sectoarele in dezvoltare, dar si datorita obstacolelor in calea mobilitatii fortei de munca. In aceste conditii, elementele cele mai importante ale politicilor economice sunt :

supunerea firmelor unor bugete rigide pentru a forta o restructurare rapida,

incurajarea mobilitatii si flexibilitatii fortei de munca

existenta unor beneficii de somaj sau a altor forme de protectie sociala pentru acele persoane prinse temporar intre reducerea numarului de locuri de munca in sectorul de stat si aparitia acestora in sectorul privat

incurajarea tranzitiei fortei de munca, eventual prin oferte de pensionare generoase si programe de pensionare inainte de termen

In fata declinului productiei, firmele au ca optiune mentinerea numarului de angajati, iar modul in care isi exercita aceasta optiune poate fi influentat de politici economice. Politicile adoptate nu au eliminat subventiile ascunse, ci de multe ori au mutat incidenta de la firme la gospodarii, prin conditionarea suportului financiar de creare a somajului.

Eficienta economica a somajului depinde de costurile economice ale celor retinuti in slujbe, care datorita iesirilor din somaj foarte scazute, pot fi apropiate de zero. Credinta ca somajul este eficient in anumite circumstante ale tranzitiei pentru ca ar facilita mutarea fortei de munca in sectoarele in dezvoltare pare gresita. De asemenea, firmele private par sa recruteze angajati care au slujbe in sectorul de stat sau din cadrul noilor intrati in forta de munca mai degraba decat dintre someri. Realitatea arata ca cei mai multi angajati dati afara din sectoarele in declin si intrati in somaj tind sa stea acolo o durata indelungata si devin descurajati, cu sanse foarte mici de a fi reangajati.

De aceea, obiectivul politicii economice ar trebui sa fie incercarea de echilibrare a cresterii numarului de locuri de munca in sectorul privat cu scaderea locurilor de munca in sectorul de stat, prin incurajarea angajarii, in special in sectoarele de crestere, si reducand concedierile. Aceasta nu implica o politica de suport indefinita si nediscriminatorie pentru mentinerea fortei de munca in firmele in declin, ci o incercare de a tine cont de costurile private ale concedierilor. O extrema ar fi restrictionarea ajutoarelelor de somaj. Un mare dezavantaj al acestora este faptul ca ele permit prelungirea perioadei de cautare a unui loc de munca. Cu cat ajutorul de somaj este mai mare, cu atat nevoia unui serviciu devine mai putin presanta pentru somer. Multe persoane se intretin pe perioade lungi din somaj. Este posibil ca multi dintre cei inregistrati ca someri sa lucreze ocazional sau informal.

Problema este cresterea rapida a numarului de someri si in special a somerilor de lunga durata. Pericolul este dat de nepotrivirea dintre calificarile somerilor care au un grad ridicat de specializare si schimbarile in cererea de forta de munca. Multi dintre somerii proveniti din firmele aflate in sectoarele industriale in declin au sanse foarte mici sa-si gaseasca noi locuri de munca. Controalele mai restranse si niveluri mai scazute ale ajutoarelor de somaj pot reduce numarul celor intrati in somaj, dar nu vor ajuta la crearea de locuri de munca pentru someri. Numai atunci cand aceste politici vor reduce nivelul general al salariilor sau vor face parte dintr-un pachet reducand taxele pe forta de munca, ele vor fi in masura sa ajute la crearea de noi locuri de munca. Este insa improbabil ca aceste efecte sa fie suficient de importante incat sa aiba un impact major asupra problemei somajului.

In conditiile existentei unui echilibru general pe piata muncii, realizarea angajarii totale a fortei de munca si reducerea somajului ar fi posibile utilizand politici active. Aceste politici sunt efective in conditiile in care marea majoritate din populatia activa are slujba. Politicile active se realizeaza prin consiliere pentru obtinerea unei slujbe sau prin asigurarea unei slujbe temporare sau a cursurilor de calificare dupa sase luni de somaj ca o conditie a primirii ajutorului de somaj.

Rolul guvernului, impreuna cu fortele pietei este sa remedieze deficientele structurale si sa intervina in zonele in care mecanismele economiei de piata nu asigura singure conditiile necesare pentru succes. Acesta este scopul politicilor industriale pozitive. Rolul autoritatii este de a ajuta la cresterea industriilor cu potential pentru a le inlocui pe cele in declin. O asemenea politica include doua componente. Prima consta intr-un program de asistenta menit sa creasca competitivitatea si ajustarea structurala a sectoarelor in declin, prin adaptarea lor graduala la mediul economiei de piata si sa minimizeze distrugerea de locuri de munca. A doua componenta stimuleaza sectoarele cu potential, cu precadere orientate spre servicii, sectoare care vor asigura crearea de noi locuri de munca care sa absoarba forta de munca in exces.

3 Agricultura

In 1997guvernul a inceput aplicarea unui pachet de reforme in agricultura sprijinit de un imprumut de ajustare a sectorului agricol acordat de Banca Mondiala. Desi concepute a se incheia intr-un an de zile, din mai 1997 pana in iunie 1998, realizarea acestor reforme a fost afectata de sovaieli si inconsecvente, amanandu-se pana in iunie 1999. Reforma a avut patru componente:

crearea unor conditii egale pentru toti producatorii agricoli din Romania;

liberalizarea si apoi continua imbunatatire a functionarii pietei pamantului;

privatizarea, restructurarea sau lichidarea intreprinderilor de stat de productie agricola, precum si a celor din aval (depozite de cereale) si din amonte (servicii de mecanizare, de producere a semintelor certificate);

schimbarea rolului ministrului Agriculturii dintr-un minister al fermelor de stat intr-un minister al tuturor producatorilor agricoli, inclusiv al micilor producatori care au fost deseori ignorati.

Reforma stimulentelor economice din agricultura a cuprins doua aspecte principale: liberalizarea preturilor si o noua politica de subventionare. Principiile care au stat la baza noii politici au fost urmatoarele: posibilitatea de a se sustine din punct de vedere financiar prin reducerea subventiilor; concentrarea atentiei asupra fermelor de stat; respectarea bugetului dublata de transparenta in aplicare. O serie de reforme au fost rapid aplicate in 1997: a) liberalizarea preturilor produselor si eliminarea preturilor fixate administrativ; b) desfiintarea masurilor protectioniste in comertul cu produse agricole si a restrictiilor la export; c) instituirea la sfarsitul verii a unui sistem de cupoane agricole prin cea mai mare parte a subventiilor (70% din cheltuielile din agricultura din 1997) erau transferate producatorilor agricoli.

O noua politica a creditului agricol a fost conceputa si aplicata in 1997. In ianuarie a incetet refinantarea de catre Banca Nationala a creditelor preferentiale din agricultura. Fondurile pentru creditele din agricultura au fost incluse in buget, concurand in mod transparent cu alte destinatii ale unor resurse limitate. Statul a incetat sa mai garanteze imprumuturile din agricultura, iar bancile au fost stimulate sa isi selecteze clientii pe baza capacitatii de plata a acestora.

Reformele structurale s-au realizat cu intarzieri semnificative sau partiale. Referitor la tranzactiile funciare, guvernul a adoptat in mai 1997 o atitudine pasiva, permitand vanzarea libera a terenurilor agricole si simplificand procedura de arenda. Aceste masuri au fost temporar ratificate de catre parlament pana in august 1998. De asemenea, interventia statului pe piata cerealelor - ca principal achizitor sau vanzator - a incetat in mai 1997, iar privatizarea depozitelor de cereale a fost aprobata in acelasi an. Componenta de privatizare s-a dovedit mai greu de realizat. Daca privatizarea unor subsectoare - intreprinderi de crestere a porcilor si pasarilor si cele de furnizare a serviciilor de mecanizare - s-a realizat cu succes in 1997, cea a altora a fost amanata pana in 1999 (intreprinderi de producere a semintelor certificate si de depozitare) sau sa astepte realizarea unui acord politic (fermele de stat de produse vegetale).

Absenta reformelor structurale a anulat avantajele potentiale ale liberalizarii. In ce punct s-a produs abaterea reformei de la cursul pe care trebuia sa-l urmeze? Mai intai, nu s-au realizat progrese in liberalizarea pietei factorilor de productie agricola ca, de exemplu, terenurile agricole (in 1997 nu s-a permis vanzarea pamantului; sisteme de arendare nesatisfacatoarea, regim neclar al proprietatii asupra terenurilor atatului). Apoi s-a amanat privatizarea unor filiere de desfacere importante (depozite de cereale, producatorii de seminte certificate), fermelor de stat si a unor mari intreprinderi de crestere a porcilor.

Dupa reducerea si redirectionarea subvensiilor pentru agricultura, majoritatea fostilor lor beneficiari au dat faliment. Acei producatori ineficienti care si-au mentinut productia la un nivel ridicat si au inregistrat pierderi, prin cresterea productiei au redus preturile si randamentele marginale ale operatorilor privati, determinand in acelasi timp si o scadere a numarului celor care intrau in aceasta activitate. Desi aceste intreprinderi de stat ar fi trebuit sa-si inceteze producsia, ele continua sa functioneze. In concluzie, ordinea in care ar fi trebuia sa se realizeze fiecare masura de privatizare s-a dovedit a fi foarte importanta. Realizarea de progrese pe linia stimulentelor a marit numarul dificultatilor din sectoarele nerestructurate, inrautatindu-le perspectivele de privatizare.

Principala preocupare a majoritatii reformelor incepute in 1997 au constituit-o dezechilibrele macroeconomice provocate de sectorul agriculturii de stat. Accentul reformei s-a pus in buna parte pe crearea unor conditii egale sau privatizarea intreprinderilor din agricultura .In cadrul masurilor de reforma a agriculturii din 1997 nu s-a pus accentul pe nevoia dezvoltarii rurale sau de sprijinire a micilor producatori agricoli.

Unele din masuri au avut in vedere pe micii producatori. Printre cele mai importante

s-au numarat: a) eliminarea interdictiei tranyactiilor funciare; b) redirectionarea subventiilor catre sectorul privat prin intermediul cupoanelor agricole; c) schimbarea rolului Ministerului Agriculturii in cel al unei institutii de dezvoltare a sectorului privat.

Liberalizarea tranzactiilor funciare a facilitat transferul drepturilor de proprietate deplina, deschizand calea maririi suprafetelor de teren prin metode de piata. Sistemul cupoanelor agricole a urmarit trei obiective. In primul rand, cresterea cererii de factori de productie plitibili in numerar de catre producatorii agricoli cvasi-autarhici, inviorand pietele firave ale factorilor de productie din mediul rural. In al doilea rand, includerea unei componente de combatere a saraciei, largind sfera preocuparilor pur agricole. Doua anchete realizate in 1998 demonstreaza ca aceste obiective au fost atinse. In al treilea rand, dar nu mai putin important, modificarea rolului Ministerului Agriculturii, anterior eproape exclusiv conceput a sprijini si controla agricultura de stat, intr-o institutie de dezvoltare care sa asigure o serie de bunuri publice intregului sector agricol s-a dovedit a fi o sarcina importanta dar anevoioasa, care nu s-a incheiat.

In 1998, politica rurala continua sa fie monosectoriala, cu un accent pus exclusiv pe agricultura. Preocuparile lagate de dezvoltarea rurala au aparut abia in 1998/1999, fiind datorate, pe de o parte necesitatii de aliniere la conditiile cunoscute sub numele de acquis communautaire si pe de alta, eforturilor organizatiilor internationale, ale Bancii Mondiale in mod special. Conform unei anchete realizate de Banca Mondiala in 1998 exista o clasa foarte numeroasa de intreprinzatori creata de reforma funciara din 1991, care continua sa stea in expectativa ca urmare a unei politici ezitante si lipsite de consecventa. Multi dintre acesti intreprinzatori dispun de un urias potential de dezvoltare cu conditia aplicarii unei politici corespunzatoare. Desi economia rurala este predominant agrara, ea are si un sector neagricol dinamic, atat formal, cat si informal, care poate amorsa dezvoltarea la cumpina dintre milenii. O politica echilibrata care sa urmareasca dezvoltarea unui larg sector a fost o formula utillizata cu succes in multe tari.

Doua sunt motivele pentru care politica agricola a fost analizata pe larg. Primul este ca aceasta politica a constituit in buna masura cauza subdezvoltarii zonelor rurale pe care le poate scoate din saracie pentru a le aduce pe calea dezvoltarii. Al doilea motiv este pentru ca s-a dorit sublinierea importantei politicilor agricole si macroeconomice in promovarea liberei initiative pentru dezvoltarea rurala in general, spre deosebire de politicile interventioniste aplicate.

O evaluare a celor zece ani de tranzitie in agricultura

Se pune problema daca s-a realizat prin politica de mana forte a statului ce trebuia sa se realizeze.

Intre 1992 si 1996, statul a controlat importante segmente ale sectorului agricol cam in acelasi fel in care a facut-o si in perioada de planificare centralizata. Sectiunea de fata face o evaluare, incercand sa vada daca aceste interventii au fost in favoarea sau in defavoarea producatorilor agricoli. Ea se bazeaza pe folosirea metodei costului de oportunitate pentru a evalua atat semnul, cat si dimensiunile multiplelor interventii ale statului. Constatarile se bazeaza pe aplicarea a trei indicatori ai stimulentelor (coeficientii de protectie nominala si efectiva si echivalentul subventiei la producator) pentru evaluarea empirica a impactului interventiilor in pretul facturilor de productie, comert, subventii, credit si cursul de schimb asupra stimulentelor economice.

Concluzia generala este ca interventiile statului in pretul produselor si comert au distorsionat considerabil sistemul de productie si desfacere din agricultura romaneasca, facand ca rentabilitatea financiara sa difere mult de cea economica. Aceasta situatie este ilustrata in urmatorul tabel, unde majoritatea coeficientilor de protectie efectiva - reprezentand raportul dintre valoarea adaugata financiara si costul sau de oportunitate - difera mult de 1. Ceea ce inseamna ca instaurarea unui climat de sera cu ridicate costuri fiscale si cvasifiscale a determinat in aproape toate sectoarele diferente intre aceste valori.

Saracie, inegalitate si protectie sociala

4.1 Introducere

Cresterea saraciei este comuna multor tari in tranzitie fiind ,de regula, considerata un rezultat insotitor al proceselor de reforma. In profida bunelor intentii, majoritatea reformelor economice se soldeaza cu victime. In mod obisnuit, reformele urmaresc schimbarea situatiei existente cu o alta mai buna, judecata prin prisma anumitor "criterii de compensare a nivelului de trai. "Unele reforme sunt sustinute de aparatorii acestora cu argumentul ca este nevoie sa induram unele suferinte astazi pentru ca maine sa poata fi mai bine. De obicei aceste reforme sunt etichetate drept programe de "macrostabilizare". Aceste programe sunt determinate de o crestere excesiva si greu de sustinut a cererii agregate in raport cu productia interna. Astfel de masuri concepute pentru "reinstaurarea stabilitatii macroeconomice "incearca sa tina in frau cererea interna agregata, ceea ce in majoritatea cazurilor reprezinta o reducere a nivelului general de consum - si, deci, a nivelului de trai- in tara respectiva. Nivelul de trai al multor indivizi va scadea.

Alte reforme se fac in ideea ca schimbarile care se repercuteaza negativ asupra unor anumite categorii de populatie sunt benefice pentru economie in intregul ei, intrucat cei care castiga, castiga mai mult decat cei care pierd. Acestea sunt programele de "ajustare structurala". Aceste programe care promoveaza schimbari la nivel sectorial prin restructurarea unor activitati ineficiente sau prin modificarea ori incetarea aplicarii unor politici ineficiente se aplica din convingerea ca avantajele pentru restul economiei sunt mai mari decat necazurile produse sectorului "sacrificat". In acest caz, nivelul de trai al unor grupuri de populatie ale caror castiguri depind de sectoarele ale caror dimensiuni se restrang va scadea.

Tarile in tranzitie care au aplicat reformele rapid si-au readus economiile pe calea cresterii sustinute, lucru pe care tarile in care cursul reformei a fost ezitant nu au reusit sa-l faca. Legatura dintre cresterea pozitiva si nivelul de trai este simpla. La nivel macroeconomic, tarile in tranzitie cu o economie in crestere au eliminat in buna parte "saracia temporara" si, datorita unui buget social apreciabil si a cererii mai mici de asistenta sociala au redus si o buna parte din "saracia permanenta".

Celelalte tari in tranzitie, printre care si Romania, sunt inca departe de realizarea acestui obiectiv.

Trei factori concura la plasarea Romaniei pe un nedorit loc de frunte in ceea ce priveste nivelul saraciei pe plan regional, si anume: a) diferentele de venit pe locuitor si in distributia venitului datand din perioada dinaintea tranzitiei; b) performantele inregistrate in cresterea economica si c) cresterea inegalitatii in cei zece ani de tranzitie in fiecare tara.

4.2 Profilul populatiei sarace

Un profil al saraciei poate fi realizat in functie de caracteristicile sociodemografice,

economice si regionale. Un raport de dependenta ridicat, o gospodarie al carui cap este femeia, tineretea si apartenenta la comunitatea romilor sunt tot atatia factori sociodemografici asociati saraciei. Cu cat o gospodarie dispune de mai multe resurse, de la cele umane la cele productive precum pamantul, sau de consum, printre care se numara bunurile de folosinta indelungata sau casa, cu atat sansele ca ea sa fie saraca sunt mai mici.

A)   caracteristicile socio-demografice

Raportul de dependenta (numarul de persoane dintr-o gospodarie si numarul copiilor).

Structura gospodariilor reprezinta unul dintre cei mai semnificativi determinanti ai saraciei intrucat de numarul persoanelor ce realizeaza un venit si numarul celor aflate in intretinere depind atat nevoile de consum, cat si de capacitatea de a le statisface. Peste tot in lume s-a observat ca rata saraciei este cu atat mai ridicata cu cat familia este mai numeroasa sau numarul de copii este mai mare. Riscul ca o gospodarie cu cinci membri sa fie saraca este de peste 50%, in timp ce pentru gospodariile alcatuite din sase membri sau mai multi, acest risc creste la 65%. Aceste 2 categorii alcatuiau 50% din totalul populatiei sarace in 1998. In schimb, pentru gospodariile alcatuite dintr-una sau doua persoane riscul de a fi sarace este foarte redus.

Saracia extrema, un concept care incearca identificarea acelor persoane care se confrunta cu o saracie maxima, este si ea ridicata in randurile gospodariilor numeroase. In 1998, 19% din gospodariile cu cinci membri si 35 % din cele avand in componenta lor mai mult de cinci membri traiau in conditii de saracie extrema.

Aceasta inseamna ca, in urma cu un an, 1.6 milioane de persoane din Romania traiau cu mai putin de 40% din consumul mediu pe un adult echivalent.

B)    varsta

Incidenta ridicata a saraciei in randul gospodariilor cu copii face ca o treime din totalul populatiei sarace din Romania sa fie copii sub 15 ani. Ideea ca pensionarii reprezinta grupul de populatie cel mai dezavantajat este foarte populara in randul politicienilor. Datele AIG demonstreaza contrariul. Rata saraciei este de 18% pentru cei avand varsta cuprinsa intre 56 si 65 ani si doar 10% pentru cei peste 65 ani.

Impreuna aceste doua grupe reprezinta doar 10% din totalul populatiei sarace din Romania.

C)    sexul

Estimarile bivariate arata ca in perioada 1995-1998, pentru gospodariile al caror cap este femeia riscul de a fi sarace a fost mai mic decat al celor conduse de un barbat, dar deficitul de consum a fost mai mare. Aceasta este insa doar un "efect de compozitie". Majoritatea gospodariilor al caror cap este femeia sunt alcatuite dintr-o singura persoana, fie o femeie necasatorita, fie vaduva. Deci, raportul de dependenta in gospodariile al caror cap este femeia este mai mic decat in cele al caror cap este barbat. Intrucat efectul raportului de dependenta este mult mai puternic, estimarile bivariate vor indica-eronat- un risc mai redus de saracie pentru femei.

4.3 Salariatii si pensionarii saraci: cele mai numeroase grupe de populatie saraca

Cele mai numeroase grupe de populatie saraca sunt alcatuite din persoanele apartinand gospodariilor al caror cap este salariat (39%) si pensionar (26%), in profida incidentei relativ scazute a saraciei in randurile acestui tip de gospodarii.

Gospodariile de salariati. Factorii cei mai importanti asociati riscului de saracie sunt cei legati de structura demografica a gospodariei: cele mai vulnerabile gospodarii de salariati sunt in primul rand cele cu multi membri; in al doilea rand, cresterea raportului de dependenta (raportul dintre numarul de copii si numarul celor care realizeaza un venit permanent), precum si prezenta unor membri de gospodarie someri maresc semnificativ probabilitatea de a fi saraca. In sfarsit, sexul capului gospodariei reprezinta un alt factor cu o influenta considerabila asupra saraciei; riscul ca o gospodarie sa fie saraca creste in cazul in care este condusa de o femeie.

Gospodariile de pensionari. Gospodariile de pensionari ocupa locul doi, dupa cele de salariati, din punct de vedere al ponderii lor in populatia saraca. Cei mai importanti factori care le afecteaza situatia din acest punct de vedere sunt, ca si in cazul gospodariilor de salariati, cei legati de structura demografica: gospodariile mai numeroase sunt mai expuse riscului de saracie, ca si gospodariile care au membri someri. Pe de alta parte, existenta unor salariati in gospodarie sau a unui cap al gospodariei de sex masculin, reduce vulnerabilitatea la saracie. Si educatia capului gospodariei are un puternic impact asupra saraciei: este foarte probabil ca cei fara scoala sau cu un nivel redus de educatie sa fie saraci. Tipul de pensie de care beneficiaza capul gospodariei este un determinant important pentru gospodariile de pensionari: probabilitatea de a fi sarace creste pentru cei care primesc pensii din agricultura, de boala sau de urmas, comparativ cu cei care beneficiaza de pensii de asigurari de stat.

4.4 Doua categorii de saracie: saracia temporara si permanenta

Din punct de vedere conceptual, doua sunt situatiile care determina coborarea nivelului de trai al unei persoane sub pragul de saracie: socul veniturilor sau un nivel scazut al resurselor de care dispune si al caror randament este inelastic la crestere. Socurile de venit pot determina o saracie temporara a gospodariei. In literatura pe tema saraciei, astfel de gospodarii sunt denumite temporar sarace. Ele vor iesi din saracie chiar si fara ajutor din afara, dupa o perioada care este proportionala cu dimensiunea veniturilor si randamentul bunurilor de care dispun (inclusiv forta de munca). In aceasta categorie s-ar include somerii care, in perioadele de recesiune economica, isi pierd locurile de munca. O data cu redresarea economiei si cresterea numarului de locuri de munca, aceste persoane se vor reangaja si vor iesi din saracie.

Alte gospodarii nu vor putea iesi din saracie nici daca se va produce o redresare economica, intrucat bunurile pe care le poseda nu le permit realizarea unui venit suficient pentru a-i ridica peste pragul de saracie. Randamentele marginale ale putinelor resurse de care dispun aceste gospodarii sunt aceleasi, in perioadele de crestere economica, ca si in cele de recesiune aceste gospodarii sunt ceea ce se cheama permanent sarace. De obicei, in aceasta categorie intra persoanele cu incapacitate de munca sau cele in varsta care nu mai pot munci.

A doua impartire in saraci temporari si permanenti are drept criteriu lipsa mijloacelor de depasire a starii de saracie. In categoria saracilor permanenti intra cei cu incapcitate de munca, cei in varsta si gospodariile cu multi copii. Conform acestui criteriu, aproximativ 28% din numarul saracilor au fost saraci permanenti in 1995 si 1996. Dupa cum era de asteptat, in 1997 si 1998, ani de declin economic, aceasta proportie a scazut la 24% ca urmare a masivei intrari in grupa "saracilor temporari". Aceasta definitie ne ofera estimari superioare celor obtinute prin interpretarea "dinamica", dar in limite mai restranse. In ultima instanta, mesajul este acelasi: o buna parte a saraciei in Romania este temporara.

4.5. Eficacitatea sistemului de protectie sociala in reducerea saraciei

Romania are o multitudine de programe de protectie sociala atat sub forma de transferuri banesti (pensii, indemnizatii, alocatii si ajutoare) cat si sub forma de prestatii in natura. Transferurile banesti (peste 30 ca numar) detin cea mai mare pondere in totalul fondurilor de protectie sociala.

Asigurari sociale: transferuri acordate pe baza contributiei de asigurari sociale si aparitiei unei situatii bine precizate cum ar fi varsta inaintata, somaj, boala sau pierderea capacitatii de munca. In asigurarile sociale intra pensiile, ajutoarele in cazul incapacitatii temporare de munca, ajutoarele pentru prevenirea imbolnavirilor.

Refacerea si intarirea sanatatii, ajutoarele de maternitate si pentru ingrijirea copilului bolnav, ajutorul de somaj, alocatia de sprijin, platile compensatorii. Ele reprezinta cea mai mare parte a cheltuielilor totale cu transferurile banesti. In 1997 asigurarile sociale au reprezentat 81% din totalul transferurilor banesti.

Drepturi generale: alocatii banesti acordate populatiei la cerere, pe baza unor caracteristici. Aceste alocatii nu depind de venit sau de contributia la asigurarile sociale. In aceasta categorie intra alocatia pentru copii, alocatia suplimentara pentru familiile cu mai multi copii si indemnizatia de nastere. In 1997 ele au reprezentat 14% din totalul cheltuielilor cu alocatiile banesti.

Asistenta sociala: alocatii banesti acordate persoanelor aflate in "nevoie" pe baza unei anchete sociale care testeaza mijloacele de subzistenta sau a aparitiei unei situatii de urgenta. In alocatiile de asistenta sociala intra ajutorul social pentru familiile cu venituri mici (un program de tipul venitului minim garantat), ajutorul pentru sotiile celor ce satisfac serviciul militar obligatoriu, alocatia de intretinere pentru plasament familial si incredintare, ajutoare de urgenta, alocatii pentru procurarea de proteze, alocatii pentru energia termica, ajutoare speciale pentru persoanele cu handicap. In 1997 aceste programe au reprezentat mai putin de 5% din totalul transferurilor banesti.

4.6 Concluzii

Strategii de combatere a saraciei avand principalele obiective:

1. finalizarea agendei reformei in domeniul ajustarii structurale si macrostabilizarii, ca factori esentiali de care depinde reluarea unui curs sustinut de crestere economica.

dezvoltarea unei baze largi de crestere economica, asigurandu-le celor saraci posibilitatea de a beneficia la maximum de aceasta crestere prin:

a) crearea cadrului necesar unei astfel de cresteri cu baza larga;

b) continuarea politicilor care sa asigure celor saraci accesul la bunuri esentiale, inclusiv educatia;

c) cresterea productivitatii celor saraci;

d) asigurarea unor conditii de piata nediscriminatorii pentru saraci

3. dezvoltarea capitalului uman al populatiei sarace ca una din caile de reducere a saraciei. Va trebui sa se puna accentul pe dezvoltarea copilului in primii ani de viata, pe invatamantul primar si gimnazial. Trebuie sa se reduca diferentele in accesul la educatie pe medii de rezidenta

4. imbunatatirea continua a capacitatii sistemului de protectie sociala de a combate saracia, in special in randurile celor permanent saraci.

Romania este o tara cu venit mijlociu, avand un PNB pe cap de locuitor de 3830 de milioane de dolari. Cu o populatie de aproximativ 21,63 milioane, este a doua tara ca marime din Europa Centrala si de Est, fiind mai mare decat 19 din cele 25 de tari membre actuale ale Uniunii Europene (UE).

Romania isi reformeaza si restructureaza economia in totalitate in vederea aderarii la UE in 2007. In acest context, Guvernul incearca sa consolideze institutii, sa elaboreze si sa implementeze politici pentru a transforma fundamental economia si societatea romaneasca. Pentru aceasta, este nevoie de un angajament politic puternic, experienta si resurse importante, precum si de sprijinul populatiei si cel extern.

Desi in ultimii cinci ani Romania a inregistrat o crestere economica remarcabila, dificultatile majore persista. Continuarea reformelor structurale este esentiala pentru consolidarea unei economii de piata competitive, capabila sa faca fata presiunilor integrarii in UE. In plus, saracia se mentine, 15,1% din populatie traind sub nivelul de subzistenta. Un procent de 60% din populatia saraca a Romaniei locuieste in zonele rurale in ciuda potentialului considerabil al tarii din agricultura, paduri si pescuit.

Romania a fost o tara pilot in Cadrul General de Dezvoltare care i-a permis sa 'detina' si sa conduca agenda de dezvoltare, pe baza unei strategii de dezvoltare pe termen lung. Consultarile care au avut loc in 1999, in cadrul acestei initiative, au demonstrat un consens larg in randul romanilor privind cele doua obiective de dezvoltare a tarii, si anume reducerea saraciei si aderarea la UE.

Romania are de infruntat o serie de provocari pentru a-si atinge cele doua obiective:. Printre acestea, se regasesc:

• Accelerarea reformelor structurale. Dificultatile cheie includ finalizarea agendei de privatizare, imbunatatirea climatului de afaceri prin eliminarea barierelor administrative si implementarea unui sistem fiscal deschis si previzibil cu scopul de a intari sistemul de colectare a taxelor in vederea asigurarii absorbtiei fondurilor structurale si de coeziune sociala pe care Romania le va primi de la Uniunea Europeana.
• Reforma institutiilor publice si imbunatatirea guvernantei. Serviciile publice trebuie sa fie gestionate astfel incat sa aduca beneficii populatiei. Aceasta se poate realiza prin instituirea unui serviciu public pe baza meritelor, remunerat corespunzator. De asemenea este necesar un cadru legal si reglementar care sa sprijine serviciile publice.
• Reforma procesului legislativ si a justitiei. In trecut, reformele au fost stanjenite de frecventele schimbari din legislatie si de incapacitatea de a implementa noile legi. De aceea, este esential sa se organizeze legislatia in vigoare si sa se elaboreze un sistem eficient de aprobare a legilor noi. In plus, trebuie consolidate atat profesionalismul si integritatea judecatorilor cat si independenta puterii juridice. Procesul juridic trebuie, de asemenea, sa devina mai rapid si mai eficient.
• Reforma sistemului de pensii. In ciuda reformelor recente, sistemul public de pensii se confrunta cu provocari semnificative datorate imbatranirii populatiei, structurii populatiei si manierei ineficiente de strangere a veniturilor. Este nevoie de reforme sustinute pentru garantarea sustenabilitatii financiare pe termen mediu si lung, asigurarea unor pensii mai mari si trecerea la al doilea pilon (contributia obligatorie si gestionarea la nivel privat a fondurilor de pensii).
• Dezvoltarea zonelor rurale si reducerea saraciei. Deoarece majoritatea populatiei sarace din Romania locuieste in zonele rurale, reformele din agricultura sunt esentiale pentru a reduce nivelul ridicat de saracie a tarii. Desi Romania are un teren agricol fertil, paduri intinse si o retea fluviala intinsa, zonele rurale au o infrastructura inadecvata si o productie agricola ineficienta. In plus, trebuie imbunatatit accesul la educatie si la servicii sociale in aceste zone.
• Reforma sectorului energetic. Desi reformele din sectorul energetic au fost impresionante, restructurarea trebuie sa continue mai ales in zona de generare. Privatizarea companiilor generatoare de energie a fost intarziata iar acest lucru afecteaza eficienta sectorului si competitivitatea sectorului energetic in cadrul Pietei Unice a Uniunii Europene.

Asistenta acordata de Banca Mondiala

Asistenta acordata de Banca Mondiala acopera toate sectoarele economice . Portofoliul de proiecte al Bancii Mondiale abordeaza trei domenii largi:

Promovarea sectorului privat si dezvoltarea pietelor eficiente

Aceasta include finalizarea agendei de privatizare, imbunatatirea serviciilor de infrastructura, instituirea unui mediu de afaceri favorabil investitiilor si cresterii economice si consolidarea eficientei pietei muncii.

2) Accelerarea reformelor structurale si institutionale pentru sustinerea cresterii economice

Aceasta va fi realizata prin reforma serviciului public, imbunatatirea gestionarii cheltuielilor publice si a responsabilizarii, implementarea strategiei anticoruptie si reforma justitiei.

3) Reducerea saraciei si promovarea incluziunii sociale

Aceasta va fi realizata prin imbunatatirea asigurarii serviciilor sociale din domeniul sanatatii si educatiei si imbunatatirea sistemului de pensii. Dezvoltarea zonelor rurale si programele de reducere a saraciei vizeaza imbunatatirea, printr-un proces participativ, a infrastructurii rurale (inclusiv a sistemului de irigatii), a serviciilor sociale si a sistemului financiar rural. Operatiunile bancii vizeaza, de asemenea, imbunatatirea productivitatii agricole si a conditiilor de viata a comunitatilor vulnerabile si dezavantajate.

La sfarsitul anului fiscal 2006 (AF 06), suma angajate de Banca Mondiala pentru portofoliul activ este de 1485,6 milioane de dolari.

5 Intreprinzatorii

Progresul pe care Romania l-a inregistrat pana acum in tranzitie se datoreaza in mare masura efortului initiativei si atitudinii de asumare a riscului adoptata de sute de mii de indivizi care s-au incumetat sa porneasca pe drumul anevoios al construirii unui altfel de viitor pentru ei si pentru familiile lor. Intreprinzatorii sunt in general recunoscuti ca fiind forta motrice a progresului economic iar in tarile de tranzitie se presupune ca ei trebuie sa fie in linia intai a bataliei pentru reforma.

Dar pe langa reusite, clasa intreprinzatorilor romani este responsabila si de esecuri astfel ca o analiza obiectiva a rolului intreprinzatorilor privati sa tina cont atat de meritele cat si de esecurile acestora.

Pozitia si rolul intreprinzatorilor in dezvoltarea sectorului privat din Romania reprezinta rezultatul unor circumstante specifice care au prezidat aparitia acestora ca un grup social distinct si particularitatile evolutiei lor ulterioare .Unele studii remarca doua diferente de baza dintre intreprinzatorul roman si cel vest-eurorean: origine sociala diferita, abordare, atitudine si asteptari diferite in ce priveste afacerile.

Cateva consecinte importante deriva din trasaturile structurale specifice ale clasei intreprinzatorilor din Romania.

a) In general, clasa intreprinzatorilor din Romania este alcatuita din persoane cu pregatire superioara in comparatie cu intreprinzatorii din celelalte tari europene, insa in acelasi timp,deficitara in privinta experientei practice intr-o activitate industriala reala, si ca atare, lipsita de abilitati manuale si tehnice.

b) Datorita provenientei lor din categorii sociale superioare, intreprinzatorii romani sunt oarecum insensibili la problema solidaritatii de breasla si se arata reticenti sa se asocieze intre ei. Intreprinzatorii particulari nu au in general spirit de asociere si sunt rareori inclinati sa se grupeze in asociatii bine organizate si puternice.

c) Cei mai multi oameni de afaceri romani percep mediul de afaceri exclusiv ca pe o competitie acerba si actioneaza ca si cum toate celelalte intreprinderi ar fi niste adversari periculosi mai degraba, decat potentiali parteneri.

Intelegerea relatiei fundamentale intre stat si clasa intreprinzatorilor privati ajuta la explicarea unor fenomene ambigue. Atitudinea ambigua a intreprinzatorilor romani fata de stat este un exemplu in acest sens: statul este blamat pentru toate lucrurile rele care se intampla in afaceri, dar tot la stat se cauta solutii. Iar solutiile cerute nu sunt de tip liberal asa cum ne-am astepta de la intreprinzatori privati, ci sunt puternic interventioniste.

Dar consecinta poate cea mai daunatoare a sistemului capitalismului de stat care domina viata economica este aceea ca face foarte dificil pentru multi alti intreprinzatori ce nu fac parte din sistem sa supravietuiasca si sa prospere, iar pietele libere sa functioneze corespunzator. Mass media prezinta sute de exemple de intreprinzatori romani sau straini care se dau batuti sau sunt invinsi in batalia cu sistemul capitalismului de stat.

Cazurile reale de succes sunt rare dar foarte pretioase deoarece dau motive de speranta.