Cauzele inflatiei

Cauzele inflatiei

Inainte de a trece la analiza concreta a cauzelor inflatiei trebuie facute cateva precizari:

cauzele directe ale aparitiei, mentinerii si accelerarii inflatiei sunt reduse, de regula, la procese ce au loc in sfera circulatiei . Chiar daca dezechilibrul este atat material cat si monetar, cauza sa originara este de natura baneasca.

cei mai multi specialisti, cele mai multe studii si monografii recente analizeaza factorii carte au declansat si intretinut inflatia de mare amploare din anii '70 - '80. S-a discutat putin sau deloc despre cauzele originale ale procesului si despre mecanismele intretinerii lui de-a lungul secolelor si deceniilor. Ori, analiza concreta si comparata a factorilor ce au dus la aparitia inflatiei, ca si a acelora ce determina perpetuarea lui cu diferite grade de intensitate este de mare insemnatate;

cauzele si factorii inflatiei se structureaza si se ierarhizeaza in maniere diferite pe tari. S-a putut constata, nu de putine ori, ca o anumita cauza a jucat rolul de factor principal intr-o anumita tara si perioada, in timp ce, in alte imprejurari, aceasta nu a influentat notabil;

se resimte tot mai mult nevoia de a evidentia acei factori si acele circumstante care au facut posibila trecerea la inflatia moderata in anii 1980 in tarile dezvoltate economic si mentinerea ei sub controlul guvernelor;

o tot mai mare atentie se acorda cauzelor multiple (economice, sociale, politice) care au declansat inflatia de mare amploare in tarile foste socialiste. Aceste aspecte sunt pe cat de complexe, pe atat de concrete si unice in plan istoric.

Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M. Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteia decurgand din deciziile organismelor economice specializate, in sensul sporirii activelor lor (bani de credit).

In alte lucrari si contexte, puseul inflationiost este pus pe seama excesului de cerere solvabila (inflatia prin cerere). Este vorba despre acele impulsuri dinspre cerere, care statueaza si consolideaza un dezechilibru pe piata, cererea mininala solvabila mentinandu-se mai mare decat oferta.

Un loc aparte il ocupa acele conceptii care considera drept cauza unica a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariilor, nu este compensata printr-o crestere corespunzatoare a productiei si a productivitatii. Apare, astfel, o penurie de bunuri si servicii economice. Specialistii numesc un asemenea dezechilibru, inflatie reala.

Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezechilibrul inflationist, la excesul de cerere niminala pentru bunurile de consum (inflatie prin credit).  In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale intreprinderilor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii pe seama bugetului. Dar, o asemenea politica pune problema gasirii resurselor de finantare. Profiturile fiind insuficiente, cum s-a aratat, iar salariile neputand fi atacate frontal fara riscuri sociale mari, se recurge la credit. Acesta solutie este nu numai necesara dar si posibila, existand premisele cresterii creditului.

Masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de consum, in timp ce noile investitii nu se materializeaza inca in cresteri ale ofertei. Ca urmare, cresc preturile de piata, are loc prelevarea inflationista a profiturilor si se reduce puterea de cumparare a salariilor nominale.

Exista numerosi economisti care considera ca inflatia are drept cauza sporirea costurilor de productie (inflatia prin costuri). O asemenea inflatie se declanseaza si se mentine atunci cand si acolo unde intreprinderile, guvernele, salariatii si consumatorii actioneaza parca convergent in directia cresterii costurilor. Economistul J.K. Galbraith sustine ca variatiile salariilor nominale, sporirea costurilor salariale duc la inflatie. Spre deosebire de acesta, economista britanica Joan Robinson leaga inflatia atat de cresterea salariilor nominale, cat si de cea a profiturilor.

Recurgerea la una sau alta dintre cauzele singulare ale inflatiei este tentanta. Din punct de vedere didactic, o asemenea metoda de analiza este chiar recomandabila. Numai ca procesul inflationist contemporan, ale carui premise se pierd intr-un trecut mai mult sau mai putin indepartat, nu poate fi explicat doar prin valorificarea unei astfel de metodologii. Chiar daca este vorba de o singura tara si de o anumita perioada istorica, declansarea si intretinerea inflatiei contemporane pot fi intelese numai prin punerea lor in ecuatie cu multipli factori :

economici ;

sociali-politici;

interni (nationali);

externi;

directi;

indirecti;

pe termen scurt;

pe termen mediu, etc;

Evolutia si manifestarile postbelice ale inflatiei atesta ca numai impreuna luati factorii aratati au generat si intretinut procesul respectiv. Un model de analiza si explicare multifactoriala a inflatiei este cel care a fost elaborat pe exemplul tarilor avansate economic in anii 1970, cand inflatia a reprezentat pentru ele 'inamicul public numarul unu'.

In acei ani, exigentele revolutiei tehnico-stiintifice si concurenta intensa pe plan mondial au dus la sporirea cheltuielilor publice, deci la cresterea presiunii fiscale. Ca urmare, apar tendinte puternice de crestere a preturilor de consum. O asemenea tendinta atrage, prin mecanismul revendicarilor salariatilor, ridicarea veniturilor din munca. La randul ei, sporirea respectiva antreneaza cresterea costurilor. Toata aceasta inlantuire de cresteri-impozite, costuri, venituri, preturi- dezechilibreaza raportul dintre oferta reala de bunuri si cererea nominala a populatiei. Solutionarea acestui dezechilibru se poate face in mai multe feluri. Dar, intre reducerea cererii pana la nivelul ofertei reale si mentinerea cererii nominale la niveluri inalte cu tendinta crescatoare se prefera cea de a doua solutie. Dar, aceasta solutie antreneaza si sustine inflatia.