Corelatii si factorii de influenta a nivelului stocurilor de productie

Corelatii si factorii de influenta a nivelului stocurilor de productie

Stocul de productie este un 'indicator' important al activitatii economice a intreprinderii; de nivelul acestuia depinde gradul de activizare a mijloacelor materiale si financiare de care dispune sau pe care si le-a asigurat unitatea economica si eficienta utilizarii lor. De volumul si structura stocurilor depind eforturile investitionale pe care trebuie sa le faca firma industriala pentru achizitionarea, aducerea, depozitarea si pastrarea resurselor materiale stocate. Facand parte din 'sistemul general de indicatori' prin care se apreciaza activitatea economica si financiara de ansamblu a agentului economic, stocul de productie intra intr-un sistem complex de corelatii directe de determinare si fundamentare, de conditionare si cauzalitate cu mai multi indicatori ai activitatii economice. O prima corelatie este cea cu 'capitalul social' al unitatii economice, stocurile materiale fiind, in anumite conditii, parte componenta a acestuia; pe masura ce sunt trecute in consum, materialele din stoc sunt transformate in produse sau incorporate in lucrari, servicii destinate vanzarii sau contractate de clienti.

A doua corelatie cu o semnificatie economica deosebita este cea cu 'veniturile firmei' care reprezinta sursa de finantare a stocurilor; prin aceasta se influenteaza modul de repartizare pe destinatii de utilizare a veniturilor agentului economic. O situatie economico-financiara favorabila este caracterizata printr-un 'raport continuu descrescator' intre volumul de stocuri de resurse materiale si veniturile firmei industriale; aceasta inseamna ca, de la o etapa la alta, se aloca o parte mai mica din venituri pentru formarea stocurilor de productie si o parte mai mare pentru fondurile destinate dezvoltarii unitatii, extinderii activitatii productive a acesteia si sporirii astfel a cifrei de afaceri. In acelasi mod se interpreteaza si 'raportul' dintre volumul de stocuri si 'profitul

unitatii', intrucat cresterea stocurilor se finanteaza pe seama acestuia.

A treia corelatie importanta este cea cu viteza de rotatie a capitalului circulant, fiind determinata de faptul ca stocul mediu de productie reprezinta element de calcul si fundamentare a acestui indicator de eficienta. Ca urmare, orice diminuare a 'nivelului stocurilor' inseamna, in acelasi timp, accelerarea vitezei de rotatie a capitalului circulant si implicit sporirea eficientei economice in utilizarea resurselor materiale si financiar-valutare.

Sistemul de relatii care exprima aceasta corelatie se prezinta astfel:

pv S = stocul mediu de productie in expresie valorica (lei, mii lei, mil.lei);

Vrz = viteza de rotatie in zile (durata unei rotatii);

Nv = necesarul valoric (mii lei, mil.lei);

Nr = numarul de rotatii in perioada de gestiune (anul, trim., sem.).

cmzv = consumul mediu zilnic in expresie valorica (lei, mii lei, mil.lei)

Deci, diminuandu-se pv S se reduce numarul de zile ale unei rotatii; corespunzator, va creste numarul de rotatii pe parcursul aceleiasi perioade de gestiune luate in calcul.

A patra corelatie semnificativa se stabileste cu 'indicatorii din planul de aprovizionare',  in sensul ca:

pe de o parte, stocul de productie, indicator distinct al planului de aprovizionare sub denumirea de stoc la sfarsit de an intr-o anumita structura si marime, asigura continuitatea alimentarii consumului productiv atat in cursul perioadei de gestiune, cat si in primele zile ale anului urmator, pana la prima intrare de materiale (stocul de productie, ca stoc la sfarsit de an reprezinta suportul material de formare a stocului de la inceputul anului urmator);

pe de alta parte, necesarul de materiale pentru indeplinirea programului de productie imbraca, in perioada dintre primirea-receptia resurselor materiale si consumul acestora, forma stocului curent ; de cantitatile in care se asigura necesarul depinde direct nivelul de constituire a stocului curent. Rezulta ca volumul fizic si valoric al necesarului de materiale pentru indeplinirea planului determina direct nivelul de formare a stocului curent, implicit a celui de productie, ca si a volumului capitalului circulant aferent.

A cincea corelatie este intre stocul de productie si volumul productiei; prin aceasta se evidentiaza potentialul de productie realizabil pe seama stocurilor de resurse materiale constituite sau existente in unitatea economica la un moment dat. Totodata, volumul de productie conditioneaza, prin necesarul pentru indeplinirea planului si consumului mediu zilnic, nivelul si structura stocurilor care trebuie formate in depozitele unitatii economice. In esenta, aceasta corelatie cere ca, in unitatile economice, sa se constituie stocuri asortate, in cantitatile minim-necesare care asigura desfasurarea in bune conditiuni a fabricatiei produselor, realizarea integrala si la termenele stabilite a programelor de fabricatie, si prin aceasta a contractelor economice.

A sasea corelatie este cea dintre stocul de productie si normele de consumuri specifice de materiale. Corelatia are in vedere consumurile specifice din documentatia tehnico-economica (care se mai numesc consumuri standard sau norme de consum), care, prin necesarul pentru indeplinirea programului de productie si consumul mediu zilnic, se folosesc la fundamentarea nivelului stocurilor. Ca urmare, reducerea acestor consumuri standard specifice, prin revizuirea lor sistematica in raport cu perfectionarile de ordin tehnic, tehnologic si organizatoric, va conduce, in mod firesc, la micsorarea stocurilor pentru productie.

In sfarsit, cea de a saptea corelatie este intre stocul de productie si costurile de productie, prin care se reflecta cheltuielile ocazionate de formarea si detinerea stocurilor respective (taxe de asigurare, dobanzi pentru credite, impozite, cheltuieli de conservare etc.). Ca urmare, orice cheltuieli neeconomicoase legate de stocuri (penalizari, cheltuieli suplimentare de intretinere generate de detinerea unui stoc de productie mai mare decat nivelul economic, ca si cele rezultate din uzura morala sau degradarea materialelor stocate pe durate de timp prea mari sau in conditii improprii) vor determina diminuarea eficientei economice a activitatii unitatii in cauza.

In legatura cu 'factorii' care influenteaza 'nivelul' de formare a stocurilor de productie mentionam ca acestia actioneaza diferit, au putere de influenta mai mare sau mai mica in raport cu natura resursei materiale, destinatia in consum si conditiile de asigurarefurnizare- depozitare-conservare. In frecvente cazuri, influenta acestor factori poate fi conjugata. Ceea ce este insa comun acestor factori este faptul ca actiunea lor se concretizeaza in cheltuieli sau pierderi care se inglobeaza in costul produselor, lucrarilor, serviciilor, influentand nivelul acestora si implicit rentabilitatea firmei. Ca urmare, 'modelarea economico-matematica' a factorilor trebuie sa elimine influentele generatoare de cheltuieli neeconomice, astfel incat rezultatul obtinut sa exprime un efort minim (cost

minim) cu procesele de stocare

Intre principalii 'factori de influenta' a nivelului de formare a stocurilor mentionam:

Frecventa livrarilor (aprovizionarilor) de la furnizori; aceasta trebuie stabilita tinandu-se cont de 'conditiile de livrare' ale furnizorului, cat si de cele de primire ale consumatorului. Conditiile se refera in principal la natura cererii, momentele de consum, natura resurselor, ciclicitatea productiei si lotizarea economica a fabricatiei la producatori-furnizori, evitarea suprastocarii nejustificate economic etc. O importanta deosebita prezinta modul in care furnizorul isi organizeaza livrarile catre clientii sai, atat in cazul fabricatiei cu caracter continuu, cat si a celei periodice. Strategia in organizarea livrarilor de catre furnizor trebuie cunoscuta de clienti, pentru ca optiunea lor sa se poata adapta la posibilitatile reale de livrare ale furnizorului; totodata, furnizorul poate influenta uneori chiar hotarator nivelul stocurilor la clientii sai si implicit angajamentul financiar aferent. In acelasi timp, furnizorul trebuie sa manifeste solicitudine pentru cererile clientilor care ii sunt sau pot deveni parteneri constanti pe piata de desfacere a produselor sale. Strategiile care pot fi aplicate de furnizor in organizarea si derularea livrarilor catre clientii sai sunt: livrarea alternativa sau simultana. Livrarea alternativa conduce la formarea la clienti a unor stocuri mai mari pentru perioade de timp mai lungi. Livrarea simultana actioneaza invers, fiind mai eficienta pentru clienti. A doua 'strategie de livrare' necesita insa organizarea mai complexa si mai ampla a activitatii de desfacere implicand un efort suplimentar din partea furnizorului, ceea ce nu intotdeauna ii este favorabil. De asemenea, livrarea la intervalele impuse de strategia servirii simultane poate deveni uneori neeconomica pentru clienti, in special pentru cei care solicita cantitati mici sau foarte mici de resurse materiale. Ca urmare, negocierile referitoare la stabilirea intervalelor de livrare intre furnizor si clienti trebuie sa aiba in vedere asemenea aspecte, rezultatele urmand a evidentia corelarea intereselor ambilor parteneri. Natura influentei celor doua strategii trebuie avuta in vedere de client (consumator) chiar in cadrul planului de organizare interna a activitatii de alimentare a subunitatilor de consum de la depozitele centrale proprii; aceasta in sensul extinderii servirii simultane care contribuie la formarea unor stocuri mici la nivelul subunitatilor de consum, prevenindu-se astfel amenajarea de spatii de depozitare prea mari.

Cantitatea minima care poate fi comandata (in vederea achizitionarii-cumpararii) de un client unui furnizor in conditii economice avantajoase sau la preturi accesibile

De regula, aceasta este stabilita de producator, ca reprezentand limita sub care fabricatia unui produs ar antrena cheltuieli de productie mai mari si implicit preturi de vanzare mai ridicate. Acest factor defavorizeaza solicitantii de cantitati mai mici (inferioare acestei limite) care, daca s-ar aproviziona la nivelul sau peste aceste limite, ar trebui sa-si constituie stocuri mai mari decat cele necesare in perioada imediata, ceea ce ar conduce la amplificarea eforturilor investitionale atat la cumparare, cat si in depozitarea-pastrarea materialelor.

Pentru a se evita o asemenea situatie nefavorabila, consumatorii de cantitati mici se pot aproviziona prin unitatile en-gros care colecteaza mai multe comenzi de la mai multi clienti. Se creeaza astfel conditii ca, prin cumulare, cantitatea rezultata care trebuie comandata unui producator sa intruneasca conditia de a depasi limita minima impusa pentru a fi produsa si vanduta la un pret accesibil. La fel se interpreteaza 'cantitatea minima livrabila in conditiile acordarii de rabat comercial sau de bonificatii' din partea furnizorilor.

Capacitatea de transport a mijloacelor folosite in aducerea resurselor materiale in corelatie cu distanta de transport corelarea impusa de factor asigura realizarea procesului de transport al resurselor materiale cu cheltuieli cat mai mici. In consecinta, marimea stocurilor este conditionata in anumite cazuri de capacitatea de transport in special pentru resursele materiale care se asigura din import, ca si in cazul celor pentru care in totalul cheltuielilor de aducere si stocare, cele aferente transportului detin ponderea esentiala.

Conditiile naturale si de clima determina, de regula, formarea stocurilor de iarna la resursele materiale a caror exploatare sau transport se intrerupe, ca urmare a influentei nefavorabile specifice sezonului de iarna. Nivelul de constituire a stocurilor sezoniere de acest tip va depinde direct de durata perioadei de sezon si de marimea probabila a consumului aferent acesteia.

Proprietatile fizico-chimice influenteaza in sensul ca limiteaza durata de stocare in timp a resurselor materiale perisabile, a celor cu termene de garantie scurte sau a celor care, prin compozitia si structura specifica, se degradeaza, daca sunt stationate in stocuri pe o perioada mai mare de timp decat cea admisa de caracteristicile specifice.

Capacitatea de depozitare existenta, disponibila sau care poate fi inchiriata, limiteaza cantitatea maxima de material ce poate fi stocata la un moment dat. Stocarea peste aceasta limita nu se poate face normal decat prin extinderea spatiilor de depozitare si amenajarea corespunzatoare a acestora. Se are in vedere si eventualitatea inchirierii de spatii suplimentare de la terti daca efortul investitional pentru plata chiriilor si a altor cheltuieli se justifica economic.

Volumul si structura productiei conditioneaza direct structura materiala a stocurilor si indirect (prin necesarul de resurse pentru realizarea programelor de productie si consumul mediu zilnic) nivelul de formare a acestora.

Normele de consum sau consumurile standard influenteaza indirect (prin acelasi necesar si consumurile medii zilnice) nivelul de constituire a stocurilor.

Volumul pe structura al productiei si normele de consum fac parte din categoria de 'indicatori' care:

pe de o parte, intra in corelatie cu stocul de productie privit ca un indicator folosibil in aprecierea activitatii economice a intreprinderilor;

pe de alta parte, se transpun in factori de influenta indirecta sau, dupa caz, directa a nivelului si structurii stocurilor prevazute pentru constituire.

Durata de comanda-aprovizionare conditioneaza nivelul de formare a stocurilor de siguranta.

Durata de conditionare-pregatire a resurselor materiale care intra sub incidenta influenteaza nivelul de formare a stocurilor de aceasta natura.

Durata estimata a sezonului de iarna conditioneaza nivelul de formare a stocului de iarna.

Cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare, ca si cele de stocare impun formarea stocurilor pe criterii economice.

Periodicitatea fabricatiei la producatori conditioneaza intervalul minim la care se pot aproviziona resursele materiale de la sursa directa, in sensul ca acesta nu poate fi mai mic fata de intervalul de reluare a productiei sau de ciclul de fabricatie al produselor la asemenea unitati. Deci, intervalul dintre doua reaprovizionari succesive, care sta la baza dimensionarii stocului, 'nu poate fi mai mic' decat intervalul de reluare a productiei. Factorul nu influenteaza acei consumatori care se aprovizioneaza de la unitati en gros, care isi pot crea stocuri la dimensiuni ce pot permite furnizarea continua, indiferent de intervalul de reintregire a acestora.

Amplasamentul stocurilor de resurse materiale influenteaza volumul stocurilor care se formeaza la nivelul subunitatilor de consum ale intreprinderii sub forma de 'stocuri pentru transport intern'. Actiunea este mai accentuata in cazul unitatilor economice care au subunitati de consum dispersate pe amplasamente diferite, aflate la distante apreciabile. Pentru 'minimizarea' stocurilor de acest gen este necesara, alaturi de alte masuri, aplicarea strategiei de 'servire simultana' a punctelor de consum de la stocul central sau comun.

Interpretarea acestor 'factori' se face diferentiat, prin corelarea influentei lor in functie de natura si caracterul resursei, de sursa de furnizare si forma de asigurare, de conditiile de economicitate impuse, de conjunctura de pe piata interna si internationala de resurse materiale s.a.