Integrarea economica si globalizarea

Integrarea economica si globalizarea

In sirul schimbarilor care au loc in activitatea economica, in ultimile decenii se remarca prin dimensiuni si consecinte internationalizarea, procesul prin care actele economice in general si in mod deosebit cele de productie, schimb, consum si repartitie, alta data locale sau nationale depasesc tot mai mult spatiile economice si geografice ale tarilor si devin intr-o masura tot mai mare expresia participarii unitatilor economice din tari diferite. Cauza acestei tendinte o constituie cresterea si diverisificare nevoilor, aspiratia popoarelor de pretutindeni la un trai mai bun si posibilitatea deja confirmata ca pe aceasta cale este posibila o mai buna satisfacere a asteptarilor. Aceasta tendinta este sustinuta de un paienjenis tot mai des si mai diversificat al relatiilor dintre unitatile economice de toate felurile cu sediul in tari diferite.

Aceasta tendinta, existenta de multa vreme, s-a accentuat o data cu formarea si dezvoltarea pietelor mondiale si este relevata de fenomene si procese externe de diferite dintre care mentionam:

cresterea comertului exterior mondial si a ponderii acestuia in produsul intern brut al tarilor lumii:

extinderea fara precedent a investitiilor externe, proces prin care, intr-o masura tot mai mare, agentii economici intra in sfera efectelor induse de acestea:

cresterea vertiginoasa a tranzactiilor pe piata schimburilor valutare sistemul prin care fluidul monetar care iriga economiile natiunilor dreneaza aceasta resursa spre cele mai profitabile actiuni, indiferent unde va fi locatia acestora.

Rolul si locul pe carel ocupa economia fiecarei tari in paienjenisul internationalizarii se modifica din ce in ce mai repede si adesea in sensuri diferite, iar unitatile economice care actioneaza in limitele frontierelor oricarui stat devin intr-o masura tot mai mare unitati interne si in tot mai mica masura nationale.

Daca avem in vedere modul de manifestare si intensitatea fenomenului internationalizarii economiilor, distingem doua forme fundamentale ale acestuia, forme care se intrepatrund si se completeaza oferind o imagine complexa asupra sa: integrarea economica si globalizarea economiei.

1. Integrarea economica

Interactiunea dintre economiile tarilor participante la realizarea integrarii este, in general, foarte complexa. Integrarea economica este ansamblul proceselor prin care doua sau mai multe tari realizeaza un spatiu economic comun mai eficient sub anumite aspecte sau in ansamblul sau.

Vecinatatea statelor participante faciliteaza integrarea economica: granitele comune si apropierea sunt factori importanti in acest sens. Mai trebuie sa existe insa interese economice si politice comune sau convergente. Cand dezvoltarea tarilor dintr-o zona geografica ajunge la un anumit nivel si la o anumita complexitate apar si interese economice comune sau convergente care privesc adancirea colaborarii si cooperarii pe plan economic, social, cultural si politic. Formele de integrare create pe o asemenea baza se diferentiaza, in special, dupa intensitatea si obiectivele concrete pe care le au. In acest sens exista:

Integrare globala care cuprinde toate domeniile economiei;

Integrare sectoriala - care se refera doar la anumite sectoare, grupe de produse, obiective majore etc.

Participarea la integrarea economica este rezultatul unor intelegeri oficiale care prevad proceduri, termene, moduri de actiune etc. Cele mai multe acorduri de acest gen s-au incheiat intre tari din aceeasi zona a planetei la care ulterior s-au putut alatura si altele, uneori chiar din zone mai indepartate. Exista si tari care participa la doua asemenea acorduri.

Cu cat numarul tarilor participante la un acord se mareste si intensitatea integrarii creste, cu atat mai mult se contureaza necesitatea unui mod de organizare propriu si a unor autoritati juridice permanente carora tarile implicate le confera autoritatea de a indeplini obiectivele asumate. Asemenea structuri si autoritati sunt autonome fata de statele participante care au renuntat in mod deliberat la exercitarea unor atributii ce le reveneau ca state independente.  Cand se ajunge asemenea situatii, integrarea este interstatala.

Integrarea economica si structurile sale se constituie intr-un context insotit de controverse si dispute pentru ca:

- prin constituire si evolutie ulterioara afecteaza anumite interese in grad si sensuri diferite de la tara la tara; modifica perspectivele unor activitati, grupuri de unitati economice si chiar ale tarilor; plaseaza competitorii din fiecare tara pe alte grile de start fata de perspectiva; atrage anumite renuntari la diferite atribute ale independentei si in cele din urma la toate;

- atrage renuntari, costuri si avantaje in proportii diferite de la tara la tara;

- orientarile si practicile din spatiul integrationist au reflexe discriminatorii si contradictorii cu celelalte tari urmarind obtinerea unor avantaje unilaterale pentru tarile membre.

Integrarea economica are un efect multiplicator asupra eficientei in economia tarilor membre si asigura cele mai bune conditii pentru stabilitatea si integritatea acelor tari. Perfectionarea pe parcurs, remedierea unor prevederi mai putin inspirtate, concilierea unor interese si eforturi, pot sa sporeasca atractivitatea integrarii economice contemporane.

Integrarea economica intre state poate lua mai multe forme care se disting dupa intensitatea fenomenului:

a)         zone de comert liber - taxele vamale si restrictiile in special cele cantitative in comertul dintre tarile membre se suprima, dar politicile fiecarei tari din zona in raport cu cele din afara raman libere;

b)         uniuni vamale - zone de comert liber in care tarile membre si-au armonizat (unificat) legislatiile vamale si au adoptat un tarif vamal extern unic fata de tarile terte;

c)         piete comune - de fapt, uniuni vamale care asigura in tarile membre circulatia libera a marfurilor, fortei de munca si capitalurilor;

d)         uniunile economice - piete comune ce realizeaza, in plus, armonizarea politicilor economice nationale pe ansamblu cat si sectoriale ajungandu-se la politici comune;

e)         integrare economica totala - cel mai inalt grad de integrare, in care politicile economice de ansamblu, sectoriale si structurale ale tarilor participante sunt unice sub conducerea unor autoritati suprastatale.

In lume exista peste 55 de acorduri cu caracter integrationist. Unele au fost semnate numai de un an sau doi; altele functioneaza de cativa ani dar evolueaza greu spre atingerea obiectivului; o alta categorie inregistreaza progrese relativ insemnate dar coeziunea tarilor se lasa asteptata; altele sunt inca intr-un proces de clarificare a orientarilor, unele sunt intre 2-3 tari, iar altele mult mai multe. Dintre cele care s-au impus atentiei in afara de U.E. mentionam: Pactul Andin (in America Latina, NAFTA (Acordul Nord-American de Comert Liber; Mercosur in America Latina etc.

2. Uniunea Europeana

Este forma cea mai avansata de integrare.

Constituirea sa a inceput prin Tratatul de la Roma semnat in 1957 si a cunoscut mai multe valuri de largire prin intrarea unor noi tari si de aprofundare prin trecerea pe trepte superioare ale procesului integrationist.

Ultimul val al extidenrii a fost realizat prin intrarea in aceasta organizatie integrationista a Romaniei si Bulgariei in 2007.

Are caracter interstatal si caracter deschis. Unele tari sunt in curs de aderare, altele se pregatesc pentru inceperea tratativelor in acest sens, iar un alt grup de tari au ca obiectiv depunerea optiunii pentru aderare.

Formarea Uniunii Europene a fost favorizata de:

- existenta unui mod de viata relativ asemanator avand in majoritatea tarilor acelasi tip de civilizatie;

- efectele pozitive intrevazute de initiatori au fost percepute si apreciate bine de cea mai mare parte a populatiei tarilor interesate de realizarea integrarii, iar apoi confirmate in decursul functionarii;

- existenta unei vointe politice ferme de a realiza integrarea;

- experienta si confirmarea posibilitatii unei integrari avansate oferite de alte organizatii integrationiste pentru crearea de piete comune in Europa.

Denumirea Uniunea Europeana ca atare a fost adoptata in 1992 si in prezent se afla in stadiul realizarii integrarii economice totale. Consiliul European a decis in 2001 trecerea la pregatirea unei etape vizand integrarea politica.

In prezent, tabloul de ansamblu al integrarii economiilor tarilor membre nu este omogen in ceea ce priveste gradul sau profunzimea integrarii intrucat intrarea tarilor in Uniunea Europeana s-a facut treptat. Cele mai multe dintre ele insa se afla in perioada integrarii totale, iar celelalte evolueaza mai repede sau mai incet in aceeasi directie situandu-se pe diferite trepte.

Economiile tarilor sunt de natura capitalista si functioneaza pe baze concurentiale intr-un contex in care coexista inca reglementari cu mai mult sau mai putine specificitati nationale (proprii) care formeaza exceptii de diferite nuante de la reglementarile unice europene.

Marimea, capacitatea competitiva si eficienta firmelor sunt foarte diferentiate pe tari si subgrupuri de tari. De aceea, legislatiile referitoare la firmele de pe teritoriul fiecarei tari )nationale sau interne) pastreaza sau introduc sau restrang diferite prevederi menite sa le acorde mai multe sanse pe pietele intraeuropene.

Paralel cu firmele care au sediul social pe teritoriul uneia din tarile membre ale U.E. si sunt considerate unitati economice interne sau nationale, in ultimii ani, s-au constituit si functioneaza intreprinderi (firme) europene care au reguli de constituire si functionare unice, europene aplicabile la fel in toate tarile membre, independente in raport cu legislatiile nationale.

Principalele conditii pentru aderarea la Uniunea Europeana a unor noi tari sunt:

- asigurarea stabilitatii institutiilor care garanteaza buna functionare a democratiei, asigurarea suprematiei legii, drepturilor omului si respectului fata de minoritari;

- incorporarea in propria legislatie si aplicarea sistemului de norme comunitare - decizii, directive si regulamente - adoptate pana la momentul aderarii;

- recunoasterea obiectivelor stabilite pentru realizarea uniunii economice si monetare si promovarea actiunilor necesare pentru indeplinirea lor;

- existenta unei economii de piata functionale, capabila sa faca fata presiunilor concurentiale din cadrul pietei interne unice, fapt ce implica apropierea de nivelul dezvoltarii tarilor membre ale U.E.

Consensul de actiune a fortelor politice in directia atingerii acestui obiectiv si asumarea de catre populatie a aceleasi optiuni au fost si raman, desigur, determinante.

3. Globalizarea economiei

Globalizarea este procesul prin care, economia fiecarei tari devine expresia unui sistem de relatii intre unitatile economice din toate economiile tarilor lumii. Fiecare economie si firma devin componente ale unui sistem global de relatii prin aportul pe care-l aduce. Procesul s-a accelerat dupa 1985, odata cu prabusirea comunismului si este adesea perceput ca expresie a modernizarii si viitorului bazat pe tehnologii de varf desi, pana in prezent, efectele pe care le are nu confirma pretutindeni ca asa este. Multe guverne sunt preocupate sa-si inscrie economiile in acest proces intr-o masura mai mare dar sa se si protejeze impotriva efectelor adverse. Paralel, s-au dezvoltat si miscari contestarea ale globalizarii datorita dezavantajelor pe care le induce mai ales in tarile mai putin dezvoltate.

Pentru multi analisti si politicieni, globalizarea sau mondializarea cum i se mai spune in anumite parti ale lumii, este procesul prin care productia si schimbul se elibereaza de constrangerile impuse de frontierele tarilor (guvernelor nationale) si de distante, pietele se globalizeaza, iar reglarea se realizeaza prin functionarea pieselor si de catre instante mondiale.

Factorii cei mai importanti care au favorizat globalizarea sunt:

liberalizarea circulatiei bunurilor si serviciilor intre tari;

dezvoltarea transporturilor si telecomunicatiilor si diminuarea costurilor lor;

liberalizarea mai evidenta a pietelor de capital nationale si internationale.

Globalizarea economiei releva o realitate complexa:

intensificarea si diversificarea schimburilor intre tari, grupuri de tari si unitati economice de pretutindeni dar in mod deosebit intre tarile membre ale gruparilor integrationiste;

dezoltarea fara precedent a investitiilor straine directe in general, dar in special in tarile de interes si stabile din punct de vedere politic;

globalizarea pietelor de bunuri si factori de productie;

inmultirea deosebit de evidenta a firmelor cu participare straina si cu activitati in tari din ce in ce mai numeroase care-si lanseaza produsele simultan pe mai multe piete.

Din punct de vedere economic, participantii la globalizarea economiei au ca scop profitul, iar in acest scop ei actioneaza pentru extinderea si diversificarea afacerilor, mobilitatea geografica a firmelor, dobandirea, crearea si apararea avantajelor, monopolizarea unor resurse etc.

Cei mai implicati agenti ai globalizarii, dar si cei mai mari beneficiari sunt considerate firmele multinationale (FMN) sau firmele transnationale (FTN), adica acele unitati economice constituite cu capitaluri de oriunde si care actioneaza oriunde identifica cele mai mari avantaje pe care si le adjudeca prin multiple filiale si numeroase acorduri comerciale extrem de ingenioase care formeaza un paienjenis impresionant de care te poti foarte greu eschiva.

Actiunile acestui gen de firme ca si procesul globalizarii economiei, prin efecte directe si indirecte pe care le induc in economiile tarilor si asupra celorlalte unitati economice si-au atras aprecieri contradictorii uneori in expresii radicale, fapt de altfel firesc intrucat nici tarile si nici firmele nu sunt lovite toate de fenomenul globalizarii in acelasi sens, cu aceeasi intensitate si nici in acelasi timp.

Este clar ca fenomenul globalizarii releva existenta unor enorme avantaje si ca are mare potential de a crea asemenea avantaje, dar si ca trebuie gasite modalitati pentru gestionarea echitabila a acestora intrucat ii afecteaza pe toti.

Globalizarea economiei este un fenomen complex care evolueaza rapid si modifica sensibil in decursul unor perioade relativ scurte pozitiile economiilor tarilor in economia mondiala. Procesul este departe de a se fi incheiat si ca urmare, este peste tot urmarit pentru a putea sa i se intrevada cat mai timpuriu tendintele si sa se inscrie cat mai bine in sensurile lor favorabile.