Renta - concept si tipologie

Renta - concept si tipologie

Specialistii in teoria economica, au fundamentat de-a lungul timpului diverse puncte de vedere cu privire la renta.

W. Petty, sustine ca ' renta funciara reprezinta surplusul obtinut de pe un teren oarecare, dupa ce, din venitul obtinut s-au scazut cheltuielile cu intretinerea lucratorului agricol si cu celelalte cheltuieli de exploatare a terenului'.

Fr. Quesnay, pornind de la premisa evidenta ca lucratorul agricol produce mai multe bunuri decat consuma, ajunge la concluzia ca numai munca agricola creeaza valoare si produs net, respectiv renta. Produsul net, excedentul de bogatie creata peste cea consumata, este considerat ca o darnicie a naturii.

Adam Smith considera ca renta este pretul platit pentru obtinerea dreptului de folosire a pamantului ca factor de productie originar. Renta este un produs al puterii naturii. Daca salariul si profitul sunt factori ai pretului, renta este efect al formarii unui anume pret.

David Ricardo, este considerat creatorul teoriei moderne a rentei. El a abordat renta atat static, cat si intr-o perspectiva dinamica. D.  Ricardo, si-a concentrat atentia atat in sensul explicarii mecanismului rentei, cat si in cel al evolutiei. El a demonstrat ca partea ce revine proprietarilor funciari depinde de costurile unitare diferite ale productiei, costuri care sunt in functie de fertilitatea terenurilor cultivate. Aceasta in sensul ca pretul de vanzare al produselor agricole, pentru majoritatea ofertantilor, este egal cu costul produselor obtinute pe terenul cel mai putin fertil, cu conditia ca aceste produse sa fie cerute pe piata, sa fie necesare. Renta fiind prelevata, restul de venit trebuie atribuit salariatilor si capitalistilor.

J.B. Say, sustinea ca renta este o recompensa pentru serviciile aduse de pamantul-natura, asa cum profitul recompenseaza capitalul, iar salariul munca.

J.B. Clark, a asezat teoria rentei pe temeiurile legii randamentelor neproportionale si ale productivitatii marginale a factorilor de productie, oricare ar fi acestea. 'este una din realitatile cele mai evidente -sustinea Clark- ca venitul muncii, pe de o parte, si al capitalului, pe de alta parte, sunt absolut de aceasi natura ca si renta solului'.

Toti marii economisti din tara noastra au cercetat cu mare atentie si cu succes natura si formele rentei funciare, evidentiind specificul ei in agricultura romaneasca. Sunt demne de retinut contributiile aduse la aprofundarea rentei funciare de catre Ion Ionescu de la Brad, Petre S. Aurelian, Stefan Zeletin, Ion Raducanu, Gr. Mladenatz, Virgil Madgearu.

Virgil Madgearu a explicat renta diferentiala pe baza legii fertilitatii descrescande a solului si a structurii proprietatii funciare din Romania.

Renta este acel venit fundamental care ii revine proprietarului oricarui factor de productie, a carui oferta este rigida sau foarte putin elastica. Este venitul pretins de proprietar pentru transferarea dreptului de folosinta si de uzufruct a factorilor de productie cu insusiri speciale catre alte persoane. Pentru utilizatorul factorului respectiv, renta constituie plata pentru folosirea temporara a acestui factor, pe baza de contract.

In sens restrans, renta este venitul incasat pentru cedarea dreptului de folosinta a factorului care are doar o singura utilizare posibila.

In sens larg, renta reprezinta incasarea pentru cedarea dreptului de folosire a oricarui factor de productie cu oferta inelastica in raport cu pretul, respectivul factor putand avea mai multe utilizari.

Cele mai des intalnite forme de renta sunt:

Renta economica, reprezinta plata destinata proprietarului unui factor de productie cu oferta limitata (natural sau institutional), atunci cand cresterea cererii are ca efect majorarea pretului prod-factorului pe piata. In aceasta formula, renta economica se obtine ca diferenta intre valoarea actuala (pretul curent) si cea anterioara, respectiv ca excedent in raport cu castigul rezultat dintr-o utilizare trecuta a factorului. Ea presupune cateva conditii:

oferta perfect inelastica sau rigida;

imposibilitatea substituirii prod-factorului;

monopolul proprietatii;

avantajele rezultate in urma utilizarii factorului, comparativ cu cheltuielile presupuse de folosirea lui.

Renta absoluta, este acel venit insusit de orice proprietar al unui factor de productie, in functie de randamentul acestuia, indiferent de caracteristicile lui si cantitatea in care se utilizeaza.

Renta funciara, rezulta din faptul ca proprietarii pretind o plata din partea arendasilor care lucreaza terenurile, in schimbul transferului drepturilor de folosinta si de uzufruct, pentru un interval de timp. Prin activitatea depusa, arendasii incearca, la randul lor, sa obtina cel putin acelasi castig pe care l-ar fi realizat investindu-si disponibilul de capital in alta afacere. Renta funciara rezulta, in esenta, din avantajele care decurg din diferentele de fertilitate si sau de pozitie in privinta terenurilor, dar si din rezultatele investitiilor suplimentare de capital pe acelasi teren.

Renta de monopol, se formeaza datorita valorificarii avantajului discriminatoriu detinut de proprietarul unui (sau mai multor) factor(i) de productie. Daca pe piata exista un singur producator care poate asigura acoperirea cererii pe piata, el este cel care fixeaza pretul bunului. Rezulta ca profitul de monopol (in cazul nostru renta de monopol) este cauza preturilor mari dintr-o anumita ramura. Indiferent de domeniu, renta de monopol se obtine din diferenta dintre pretul de monopol si cel de productie constructie.

Renta de raritate, este o forma de venit care ia nastere in conditiile in care oferta de prod-factori este fixa, iar nivelul ei este depasit de cererea manifestata pe piata (este vorba de resurse neregenerabile, foarte valoroase).

Renta conjuncturala, depinde de situatii de moment (economice, politice, sociale, s.a.).

Renta de abilitate, se datoreaza unor deprinderi deosebite, priceperii si aptitudinilor manifestate de proprietarul unui factor de productie, in raport cu altii.