Natura juridica a fondului de comert

Natura juridica a fondului de comert

Fondul de comert fiind compus din elemente eterogene de natura diferita, din categorii de bunuri cu regimuri juridice distincte, si in literatura juridica si practica judiciara, opiniile cu privire la natura sa juridica au fost diferite.

Intr-adevar, fiecare element al fondului de comert are o natura juridica pro­prie: utilaje si marfuri (bunuri mobiliare si corporale); dreptul la locatie (drept personal); brevete de inventie si marci de fabrica (proprietate incorporala). Fie­care element al fondului de comert poate face obiectul unei tranzactii si unei cesiuni separate, dar reunirea tuturor acestor elemente in vederea unui obiect unic (exploatarea fondului) si intr-un scop precis (atragerea si retinerea clientelei) constituie un ansamblu distinct, supus unor reguli deosebite de cele ale elementelor care-1 compun si avand o valoare baneasca distincta, adesea superioara celei a ele­mentelor sale care fac parte din el, deoarece trebuie sa se tina seama de clientela. O reunire artificiala de elemente, asa de disparate, supusa prin vointa comercian­tului unui regim special, cu efecte juridice distincte, cere o explicatie juridica aprofundata.

Doctrina juridica a emis, in acest sens, mai multe teorii in privinta explicarii naturii juridice a fondului de comert, astfel:

1. Teoria universalitatii, in aceasta teorie se considera ca fondul de comert constituie o universalitate: fie juridica, ceea ce echivaleaza cu un patrimoniu autonom, cu drepturi si obligatii distincte de cele civile fie o universalitate de fapt, reprezentand un complex de bunuri eterogene, creata prin vointa titularului sau pentru realizarea unui scop comun. Ambele teorii au fost criticate. Prima teorie, a universalitatii juridice, a fost respinsa pentru ca universalitatile juridice sunt create prin lege, ceea ce nu este cazul cu fondul de comert. A doua teorie nu explica natura juridica a fondului de comert, in afara de aceasta, universa­litatea de fapt neavand un regim juridic propriu, nu este posibila determinarea naturii juridice a fondului de comert.

2. Teoria personificarii fondului de comert din dreptul german, recunoaste fondului de comert o existenta juridica independenta de aceea a comerciantului, avand un sediu, firma, patrimoniu, deci drepturi si obligatii proprii.

Aceasta teorie contravine principiului unitatii patrimoniului consacrata de dreptul civil (art. 1718 C. civ. roman). Patrimoniul este legat indisolubil de titu­larul sau, persoana fizica sau persoana juridica. Fondul de comert oricata unitate contabila ar reprezenta, nu poate fi personificat.

3. Teoria patrimoniului de afectatie. Potrivit acestei teorii, bunurile componente ale fondului de comert au regimul juridic dobandit prin insasi afectatiunea lor. Aceasta teorie este, de fapt, o re­luare in alta exprirnare a teoriei universalitatii juridice si pentru aceleasi motive nu poate fi retinuta.

4. Teoria proprietatii incorporate considera ca fondul de comert este un drept de proprietate incorporala. Aceasta teorie care este acceptata in prezent de majoritatea autorilor , se bazeaza pe argumente de interpretare istorica dar si pentru motive de interpretare rationala si de context.

Originea expresiei "fond de comert' se gaseste in sintagma "fond de terre' (proprietate rurala) care mai tarziu a devenit "fond de comert', folosindu-se in limbajul comun de specialitate locutiuni ca: "proprietatea fondului de comert', "vanzarea fondului de comert' pentru o proprietate de natura particulara care comporta mai multe elemente incorporale.

In ansamblul bunurilor cuprinse in fondul de comert predomina bunurile mobile corporale de natura comerciala, toate formand un bun distinct de ele­mentele ce-1 compun. Datorita acestor particularitati, s-a acceptat idea ca din fondul de comert pot face parte si imobile care sunt supuse regimului juridic al dreptului comercial.

Din cele de mai sus se retin urmatoarele concluzii:

a) fondul de comert este un bun unitar distinct de elementele care-1 compun, fara sa inlature individualitatea elementelor componente. El poate face obiectul vanzarii, locatiunii, gajului etc.;

b) Fondul de comert este un bun mobil pentru ca elementele care-1 compun sunt fie mobile corporale (materiale, utilaje, marfuri etc), fie mobile incorpo­rate, drepturi mobiliare (dreptul la locatie mai ales) supuse regimului juridic al bunurilor mobile. Executarea silita a bunurilor din fondul de comert se va face, in consecinta, dupa regulile de procedura pentru bunurile mobile, in cazuri de exceptie, cand fondul de comert cuprinde si imobile, se aplica regulile de executare din materie imobiliara;

c) Fondul de comert este un bun mobil incorporai in ratiunea elementelor incorporale preponderente care-1 caracterizeaza, clientela mai ales. in conse­cinta, acestei categorii de bunuri nu ii este aplicabila regula prevazuta de disp. art. 1909 C. civ. "posesia valoreaza titlu", deoarece nu ne aflam in prezenta unei posesii, ci a proprietatii asupra unui bun incorporai. S-a considerat din acest motiv, ca fondul de comert poate face obiectul unui uzufruct si i se aplica teoria accesiunii.

d) Fondul de comert este un mobil corporal de natura comerciala. Orice operatie asupra fondului de comert este o operatie comerciala, in virtutea teoriei accesoriul urmeaza principalul.