Politici guvernamentale de preturi

Politici guvernamentale de preturi

Evolutia politicilor guvernamentale in domeniul preturilor este strans legata de evolutia conceptiilor privind rolul statului in economie. Analizele intreprinse de numerosi economisti scot in evidenta faptul ca interventia statului in procesul formarii si evolutiei preturilor este un fenomen prezent - in proportii si forme diferite - in toate tarile cu economie de piata.

Prin mesajele transmise, preturile reprezinta sursa de imformatii si principalul semnal de decizie pentru toti agentii economici, nivelul si dinamica lor influentand fluxurile reale si monetare din economie, evolutia productiei si productivitatii, remunerarea factorilor de productie, echilibrul si cresterea economica etc. De aceea, interventia statului in procesul formarii preturilor vizeaza, pe langa limitatea sau inlaturarea tendintelor monopoliste din partea monopolurilor si oligopolurilor, obiective ale politicii economice de ansamblu, precum: cresterea economica, asigurarea stabilitatii economice si sporirea ecficientei utilizarii resurselor, prevenirea sau atenuarea unor dificultati economico-sociale, ca cele din perioadele de recesiune, inflatie accentuata etc.

Potrivit obiectivelor concrete urmarite, traditiilor si realitatilor din fiecare tara, politicile statului in domeniul preturilor se caracterizeaza printr-o mare diversitate; ele cuprind pe de o parte, masuri de reglementare a pietei, iar pe de alta parte, masuri si actiuni pe linia stabilirii nivelului preturilor unor produse sau de influentare a evolutei lor.

Reglementarea functionarii pietei se realizeaza prin promovarea unor masuri de mentinere, restaurare sau consolidare a mediului economic si de afaceri necesar functionarii normale a pietei concurentiale. In acest sens, se actioneaza in ambele directii: reglementarea juridica a tranzactiilor comerciale si a concurentei in vederea controlarii si limitarii tendintelor monopoliste; supravegherea respectarii normelor si masurilor luate de legislativ privind desfasurarea concurentei si formarea preturilor prin mecanismele pietei.

Utilizarea politicilor antitrust, care interzic anumite tipuri de comportament anticoncurential, supravegherea nivelului preturilor de catre agentiile specializate in ramurile care sunt reglementate si masurile menite sa incurajeze concurenta, constituie esenta politicilor moderne de preturi promovate in tarile dezvoltate din punct de vedere economic.

Mecanismele pietei nu asigura in orice conditii alocarea eficienta a resurselor economice din punct de vedere social. Aceasta situatie, numita esec al pietelor, justifica interventia guvernelor pe diferite piete. Este cazul mai ales a structurilor de piata caracterizate prin tendinte de comportament monopolist din partea firmelor cu mare putere de piata, care restrictioneaza cantitatea oferita si practica preturi de monopol pentru a beneficia de supraprofituri ridicate.

Exista, desigur, si alte situatii de esec al pietelor (cum este cazul externalitatilor negative, de genul poluarii), precum si alte motive care justifica interventia guvernelor in economie prin politicile de preturi; in principiu, interventia guvernelor in procesele de formare si evolutie a preturilor poate fi directa - pe cale autoritara si prin metode administrative - si indirecta - prin mijloace si metode economice.

In cazul interventiei indirecte, prin intermediul unor mijloace si metode economice, statul actioneaza, in general, asupra cererii si/sau ofertei pe diferite piete. Astfel, cumpararea de catre stat a unor produse si stocarea lor, acordarea unor facilitati la exportul unor bunuri, practicarea unor politici selective de credite, subventiile, fiscalitatea influenteaza evolutia raportului cerere-oferta si implicit nivelul preturilor. De semenea, reglementarea modului de calcul a profitului, impozitelor, adaosului comercial, stabilirea regimului taxelor vamale etc., influenteaza evolutia preturilor, evidentiind faptul ca, in procesul formarii lor, se intrepatrund factori endogeni pietei cu factorii exogeni, care tin de autoritatea publica.

In context, deosebit de relevanta este analiza interventiei autoritatii publice pe pietele produselor agricole, caracterizate prin doua importante particularitati care isi pun amprenta asupra preturilor, si anume: inelasticitatea cererii si fluctuatiile mari ale ofertei. De aici si necesitatea interventiei in scopul protejarii consumatorilor, dar si al garantarii veniturilor producatorilor si stabilitatii fortei de munca in acest sector al economiei. Intr-adevar, datorita inelasticitatii cererii in functie de pret, o crestere importanta a ofertei de produse agricole nu va putea fi achizitionata de catre consumatori si va genera o reducere puternica a pretului pietei si, implicit, a veniturilor producatorilor. Dimpotriva, in anii cu recolte slabe, reducerea drastica a ofertei va determina o crestere pe masura a preturilor care va afecta veniturile reale ale consumatorilor.

In raport de situatiile aratate, in SUA, de mai multe decenii, s-a promovat o politica de consolidare a pietei agricole cu mijloace financiare considerabile, preturile de piata ale produselor agricole au fost sustinute, uneori, prin subventii sau acordarea de credite producatorilor; alteori, in anii cu recolte mari, s-au practicat preturi minime, insotite de compensarea baneasca a diferentei nefavorabile dintre acestea si nivelul mai redus al preturilor determinate de jocul cererii si ofertei. In principiu, aceleasi obiective sunt urmarite, dupa 1962, in Uniunea Europeana, unde preturile majoritatii produselor agricole sunt sustinute prin politici si resurse financiare considerabile, agricultura reprezentand, de departe, cel mai important capitol al bugetului comunitar (peste 1 000 de miliarde echivalent Euro anual).

Interventia directa se refera, de fapt, la controlul statului asupra preturilor fie prin fixarea autoritara a nivelului preturilor, fie prin "inghetarea" sau blocajul preturilor unor produse. In practica, aceasta metoda a fost utilizata numei in situatii exceptionale: in vreme de razboi, in situatii de crize profunde si deosebite, hiperinflatie etc. Tot in categoria metodelor directe de interventie si control ale statului asupra preturilor intra si masurile de stabilire a unor limite minime/maxime ale acestora.

Preturile minime se practica in conditiile excesului de oferta si reprezinta, de regula, o modalitate de protejare a intereselor producatorilor. Stabilirea unui nivel minim al pretului este, insa, relevanta numai daca acesta este superior pretului de echilibru format pe baza actiunii fortelor pietei. Dupa cum se observa in figura 8.4, la nivelul pretului minim cantitatea oferita este superioara atat celei la nivel de echilibru, cat si celei cerute de cumparatori (Q₂ > Q­_e > Q₁). Surplusul de oferta (Q₂ - Q­₁) la nivelul pretului minim (P_m) ar trebui achizitionata de catre stat. Preturile maxime denumite si preturi-plafon, se afla sub nivelul celor determinate de fortele pietei. Aceste plafoane de preturi nu pot fi depasite si sunt considerate o modalitate de protejare a consumatorilor in situatii de penurie de produse, cand preturile pot creste foarte mult. In tarile cu economie dezvoltata, ultima oara cand s-au aplicat asemenea masuri de control asupra preturilor a fost in anii '70 ai secolului trecut, sub impactul crizei petrolului. Practicarea unor preturi-plafon la produsele petroliere s-a dovesit o masura extrem de dura, care a distorsionat si subminat functionarea eficienta a mecanismului pietei si a condus la formarea unor cozi uriase la benzinarii.

Penuria de produse este un fenomen conjunctural generat de anumite cauze, cum a fost criza petrolului de la inceputul anilor '70 la care ne-am referit. Acest fenomen nu trebuie confundat cu deficitul de piata care are drept cauza chiar practicarea unor preturi-plafon. In Figura 8.5 se observa ca, la pretul maxim (P_M), situat sub pretul de echilibru, cantitatea ceruta de cumparatori (Q₂) depaseste cantitatea oferita de producatori (Q₁). Deficitul de piata (Q₂ - Q₁) este reprezentat grafic prin spatiul dintre curba ofertei si curba cererii, fiind cu stat mai mare cu cat pretul-plafon este situat mai jos decat pretul de echilibru. Fixarea de catre structurile autoritatii publice a unor preturi-plafon constituie, asadar, cauza unor deficite de piata care se vor manifesta atata vreme cat pretirile nu-si pot exercita rolul in echilibrarea cererii si ofertei pe piata poduselor respective. In aceasta situatie, asistam la cresterea costurilor nemonetare din partea cumparatorilor (timpul irosit pentru a gasi bunurile solicitate, asteptatul la coada etc.) sau la aparitia "pietei negre". Acestea reprezinta costuri pentru consumatori, care nu sunt resimtite si de producatori; de aceea, ele se mai numesc si "costuri de balast".