In conditiile oscilatiilor productiei, cuantumul efectiv al salariului poate fi cand mai mare, cand mai mic decat aceasta suma; in conditii normale insa, aceasta suma trebuie sa fie rezultanta medie a tuturor abaterilor.
O zi de munca echitabila reprezinta durata zilei de munca si intensitatea muncii efective, in conditiile carora muncitorul isi cheltuieste complet forta de munca in cursul unei zile, dar si-o cheltuieste in asa fel, incat sa nu-si prejudicieze capacitatea de a presta aceiasi cantitate de munca si adoua zi, si in zilele urmatoare.
Asadar, tranzactia consta in urmatoarele: muncitorul ofera capitalistului intreaga sa forta de munca pe o zi, adica cantitatea pe care o poate oferi fara a face imposibila reinnoirea continua a tranzactiei.
El primeste in schimb exact atatea, si nu mai multe, obiecte necesare traiului de cate are nevoie ca aceasta tranzactie sa se poata repeta zilnic.Muncitorul da atat de mult,iar capitalistul da atat de putin cat permite natura tranzactiei. Iata care este aceasta echitate extrem de originala.
Dar sa analizam mai in amanunt. Intrucat, potrivit economiei politice, salariul si ziua de munca sunt determinate de concurenta, echitatea cere, evident, ca ambele parti sa fie puse de la bun inceput in conditii egale. Or,nu asa se petrec lucrurile in realitate. Daca capitalistul nu ajunge la o intelegerecu muncitorul, el poate astepta, traind din capitalul sau.Mucitorul nu are aceasta posibilitate.In afara salariului el n-are alte mijloace de trai, si de aceia e silit sa ia de lucru atunci, acolo si in alte conditii in care il poate primi. Muncitrul se afla de la bun inceput in conditii de lupta nefavorabile. Foamea il pune intr-o situatie extrem de dezavantajoasa. Potrivit economiei a clasei capitalistilor, tocmai aceasta constituie culmea echitatii.
Dar asta nu-i nimic. Introducerea fortei mecanice si a masinilor in noi intreprinderi, precum si perfectionarea masinilor si extinderea folosirii lor in intreprinderile unde erau deja folosite, lasa fara lucru un numar din ce in ce mai mare de "brate", si asta se produce cu mult mai repede de cat pot fi absorbite si pot gasi de lucru in fabricile din tara "bratele" inlaturate. Aceste "brate"concediate formeaza o adevarata armata industriala de rezera, de care se foloseste capitalul. Daca in industrie situatia este proasta, muncitorii pot sa moara de foame, sa cerseaca, sa fure sau sa intre in casele de munca; daca situatia in industrie este buna, ei se afla oricand la indemana pentru extinderea productiei; si atata timp cat pana si ultimul dintre barbatii, femeile si copii formeaza aceasta armata de rezeva isi gaseste de lucru-ceea ce se intampla numai in perioade de supraproductie excesive, concurenta acestei armate de rezerva va face sa scada salariul si insasi existenta ei va face sa se intareasca puterea capitalului in lupta lui impotriva muncii. In competitia cu capitalul, munca nu numai ca e pusa intr-o situatie dezavantajoasa, dar trebuie sa tarasca dupa ea ghiuleaua de fier care-i atarna de picioare.Totusi, potrivit economiei politice a capitalistilor, acest lucru este echitabil.
Dar sa vedem din ce fond plateste capitalul salariul atat de echitabil. Fireste ca din capital. Dar capitalul nu produce valoare. Munca este, in afara de pamant,singura sursa de avutie; caitalul insusi nu este altceva decat produsul acumulat al mucii. Asadar, munca este retribuita din insasi munca si muncitorul este platit din propriul sau produs. In conformitate cu ceea ce noi numim in mod obisnuit echitate, salariul munciorului ar trebui sa corespunda produsului muncii sale. Dar, potrivit economiei , n-ar fi echitabil. Dinpotriva, produsul muncii muncitorului revine capitalistului, iar muncitorul nu primeste mai mult decat ai este absolut necesar pentru trai.
