Trasaturile caracteristice ale pietei muncii

Trasaturile caracteristice ale pietei muncii

Piata contemporana a muncii , desi isi pastreaza atributele de piata libera a capatat totusi , in raport cu cea existenta in secolul trecut , o serie de trasaturi noi .

Piata muncii este cea mai imperfecta si mai rigida dintre piete , datorita limitelor naturale ale mobilitatii fortei de munca , ale mecanismelor de reglare a cererii si ofertei , dar si gradului tot mai inalt de organizare , reglementare si control a proceselor din cadrul acesteia .

Astfel , procesele de ocupare si utilizare a fortei de munca sunt influientate si ajustate cu ajutorul altor mecanisme de catre firme , colectivitati locale sau de catre puterea publica .

Mecanismele proprii pietei muncii par a nu mai actiona ca o " mana invizibila " in reglarea volumului ocuparii in stransa corelatie cu miscarea cererii si ofertei pe celelalte piete.

Piata muncii prezinta o serie de trasaturi definitorii pe care le vom aborda in continuare .

Astfel , un prim aspect al acestei piete vizeaza extinderea sistemului de reglementari legale in vederea descurajarii acelor agenti economici care efectuiaza angajari fara respectarea articolelor prevazute in Codul Muncii , defavorizand angajatii fie prin acordarea unui salariu sub valoarea celui minim garantat , fie prin neplata asigurarilor sociale si privarea in acest caz a indivizilor de anumite servicii de care ar trebui sa beneficieze in mod normal ca urmare a contributiei angajatorului catre stat .

Totodata , acesti agenti economici care nu respecta prevederile legale sau se folosesc de posibilitatea de a interpreta anumite legi in favoarea lor nu-i prejudiciaza doar pe angajati , efectul actiunii lor resimtindu-se asupra mai multor categorii sociale , cum ar fi somerii sau pensionarii ori persoanele cu handicap sau cele institutionalizate , care primesc ajutoare si subventii de la stat , ajutoare a caror valoare se formeaza tocmai pe baza acestor cotizatii .

Din aceasta cauza legea nu trebuie sa prezinte lacune si nu trebuie sa lase loc de interpretari pentru a evita ingreunarea aplicarii sale .

Relatia angajat-angajator are aspecte conflictuale inerente . Unul din motive este distribuirea veniturilor ; conform principiilor economice , venitul va trebui impartit corespunzator productivitatii marginale , dar aceasta nu este usor de masurat , iar principiile economice nu se aplica intotdeauna .

Alt motiv , mult mai subtil , este ca firmele au nevoie sa monitorizeze eforturile depuse in munca , un element cheie al productivitatii , care se afla sub controlul fiecarui angajat individual . Luceatorii individuali angajati de o organizatie de mari dimensiuni se afla intr-o pozitie nefavorabila de negociere . Ei au o influenta foarte mica asupra propriului nivel al salariilor si este posibil sa nu se simta prea in siguroanta la discutarea conditiilor de munca , avand temeri in legatura cu represalii sub forma de reducere de salariu sau demitere . Ei pot de asemenea resimti anumite constrangeri , venite din partea angajatilor mai puternici , pentru a accepta conditii care in mediu concurential nu ar fi acceptabile .

Pentru a rezista unor asemenea presiuni , dar in special pentru a obtine niveluri mai ridicate de salariu si un cuvant de spus in functionarea de zi cu zi a propriului loc de munca , cei care muncesc s-au organizat in uniuni sindicale .

Organizatiile sindicale variaza considerabil de la o tara la alta . Costurile pentru functionarea acestora se formeaza pe baza cotizatiilor pe care le platesc membrii uniunii sindicale respective . Beneficiile variaza de la salarii mai mari si protectie impotriva deciziilor arbitrare ale angajatorilor pana la avantaje specifice , inclusiv prioritate in obtinerea anumitor slujbe si suplimentari de venituri atunci cand sindicatele se afla in greva .

Datorita aspectelor prezentate anterior , in ultima perioada s-a putut constata o crestere semnificativa a gradului de sindicalizare a salariatilor precum si o mai buna organizare a agentilor economici si a intreprinzatorilor .

O alta problema asupra careia se pune din ce in ce mai mult accent este reprezentata de extinderea sistemului de negocieri de la nivel de firma pana la nivelul national in vederea reglementarii ocuparii fortei de munca , la conditiile de lucru si salariul minim garantat si protectia sociala .

Problema ocuparii fortei de munca este una deosebit de importanta intrucat vizeaza atat aspecte economice cat si aspecte demografice . Este cunoscut faptul ca dezvoltarea economica si populatia activa se afla in relatii de reciprocitate .

Pe de o parte , cresterea are incidente directe asupra naturii si evolutiei angajatilor ( sectoare de activitate , grupuri socio-profesionale ) , asupra mobilitatii geografice si profesionale a populatiei active , asupra calitatii , duratei , greutatii , dificultatii muncii , etc. Pe de alta parte , populatia activa poate exercita o influenta favorabila asupra cresterii economice gratie cresterilor mai mici sau mai ridicate ale productivitatii , prin calitatea fortei de lucru , prin deschiderea sa spre mobilitatea geografica si profesionala . Stagnarile cresterii afecteaza populatia activa , favorizand sau franand evolutiile in curs ale acesteia .

Situatia populatiei active , a lucratorilor , grupurilor sociale , rezulta o data cu evolutiile pe termen lung .

In acest sens se impune definirea unor termeni precum " populatia ocupata " si respectiv " somerii " .

Populatia ocupata cuprinde populatia in varsta de munca , ocupara in una din ramurile economiei nationale , precum si persoanele din afara varstei de munca , dar care lucreaza .

Deci populatia ocupata cuprinde toate persoanele de 14 ani si peste care au desfasurat o activitate economica producatoare de bunuri si servicii de cel putin o ora in perioada de referinta , in scopul obtinerii unor venituri sub forma de salarii , plata in natura sau alte beneficii .

Se considera persoane ocupate :

- persoanele care au un loc de munca si care au lucrat in cursul saptamanii de referinta;

- persoanele temporar absente de la lucru in cursul saptamanii de referinta si care isi pastreaza legatura cu locul de munca ( concedii de orice fel , somaj tehnic , etc. ) ;

- persoanele care , temporar sau pe o durata nedeterminata nu sunt remunerate , dar carora nu li s-a desfacut contractul de munca ;

- persoanele care au un loc de munca ( in regim de lucru complet sau partial ) , aflate in cautarea altui loc de munca ;

- lucratorii familiali neremunerati ;

- ucenicii si stagiarii remunerati ;

- membrii fortelor armate .

Populatia ocupata se deosebeste de populatia activa prin aceea ca nu cuprinde persoanele care satisfac stagiul militar si persoanele care sunt in curs de schimbare a locului de munca .

Neocuparea este definita ca fiind numarul de persoane care cauta de lucru dar nu au loc de munca .

Somerii , conform Biroului International al Muncii , sunt persoanele de 14 ani si peste care in perioada de referinta indeplineau simultan urmatoarele trei conditii : nu lucrau , neavand loc de munca ; erau in cautarea unui loc de munca si au intreprins in ultimile 4 saptamani demersuri individuale pentru cautarea unui loc de munca ; erau disponibile sa inceapa lucrul in urmatoarele 15 zile daca s-ar fi gasit imediat un loc de munca .

Astfel , totalul fortei de munca este format din totalul celor angajati ( ocupati ) si al somerilor ( neocupati ) .

Deci , rata somajului exprima ponderea numarului somerilor in numarul total al fortei de munca sau in numarul celor ocupati .

Gasirea unui loc de munca depinde de eficacitatea procesului de adaptare . Ea depinde de cat de intens isi cauta de lucru cei care sunt someri , de cate noi slujbe sunt disponibile si de cat de usor este de gasit o oportunitate . Ea mai poate depinde si de stimulentele pentru a ramane in somaj , asigurarea de somaj exercitand aici un efect contrar .

Deoarece somajul este adesea un neajuns , asistenta sau indemnizatiile somerilor raspund unor necesitati crescute de solidaritate si constiinta sociala . Sistemele indemnizatiilor de somaj variaza considerabil de la o tara la alta , in functie de criteriile de acceptare , de rata inlocuirii veniturilor si de perioada pentru care sunt acordate .

In acelasi timp , ajutoarele de somaj au si efecte inverse . Ele pot incuraja lucratorii din industriile aflate in declin sa astepte pana la o putin probabila revenire , mai degraba decat sa se retraga si sa schimbe domeniul .

Acordarea ajutoarelor de somaj se prezinta de fapt sub forma unei protectii sociale a statului fata de indivizii pe care ii reprezinta . In unele situatii , interventia si sprijinul acordat de catre stat , prin intermediul organismelor sale special infiintate in aceasta privinta , este indispensabila sau chiar vitala pentru unele familii care nu ar putea practic sa supravietuiasca fara aceste ajutoare .

Prin sistemul de colectare a unor venituri de la toate persoanele care detin un loc de munca si isi exercita activitatea in cadrul acestuia , statul acumuleaza sumele de bani necesare finantarii si sprijinirii categoriilor sociale defavorizate sau a celor care nu au avut privilegiul sa-si gaseasca un loc de munca desi se afla in cautarea acestuia .

In fine , asa cum putem concluziona si din cele amintite mai sus , o alta trasatura care caracterizeaza piata muncii este interventia activa , directa sau indirecta , a statului pe piata muncii si in situatii deosebite el poate chiar sa sustina , dupa caz , oferta sau cererea de munca si protectia sociala .