Casele taranilor erau de regula niste colibe saracacioase, cu pereti de barne acoperite cu lut si cu un acoperis de stuf. Dar chiar si cand casa era construita din materiale mai trainice, locuinta paturilor medii si sarace consta dintr-o singura incapere (atrium), avand o deschizatura larga in tavan si acoperis prin care patrundeau lumina si apa de ploaie, colectata intr-un bazin din mijlocul incaperii. Acesta era tipul obisnuit de casa etrusca.
La inceput vila familiei romane era concentrata in atrium, in jurul caminului - care avea totodata si o functie religioasa. Mai tarziu, din atrium s-au deschis una sau mai multe incaperi laterale. In perioada imperiului, cand s-a adoptat obiceiul grecesc de a lua masa intins pe un pat-canapea, romanii au adaugat casei lor si o sala de mese speciala (triclinium). Cu timpul prin sporirea numarului incaperilor, atrium-ul a devenit o mare si somptuoasa anticamera, cu peretii acoperiti de fresce, impodobita cu statui si alte obiecte de arta. Camere de baie existau numai in casele celor foarte bogati. Partea interioara a ansamblului de locuit il forma peristilul, gradina inconjurata de un portic sustinut de coloane. Aici lua masa familia, cand timpul era favorabil. Peristilul - cu statuete, cu masute de marmura, cu un mic bazin, eventual cu fantani arteziene si cu florile preferate de romani: trandafiri si crini - era locul de reculegere, zona intima a casei, un adevarat salon in aer liber.
Spre deosebire de casa moderna, casa romana era orientata spre interior (ceea ce explica si importanta peristilului). Privita din exterior, casa n-avea o adevarata fatada: ferestrele erau rare, sau chiar lipseau cu totul. Din strada se intra, nu direct pe o poarta, ci printr-un coridor (vestibulul) care dadea in atrium; usa de intrare din strada in casa era situata la jumatatea coridorului, a vestibulului. In casele celor bogati decoratia interioara era somptuoasa: fresce cu subiecte mitologice sau din viata cotidiana de la tara sau de la oras; peisaje, scene de vanatoare, fresce infatisand o arhitectura iluzorie, natura moarta, motive animale si florale, reale sau fantastice; apoi mozaicuri splendide, lucrate din pietre rare, din onix si chiar din bucati de aur.
Mobilierul era foarte redus: de altfel, in afara de atrium si de triclinium, celelalte incaperi erau si foarte mici. Casa romana avea un mare numar de paturi, cu destinatii diverse: paturi propriu-zise pentru dormit (foarte inalte), paturi-canapele pe care se lua masa si paturile care serveau drept sofale. Dar nici o mobila nu oferea o asemenea varietate ca diferitele tipuri de mese: cu 1, cu 3 sau cu 4 picioare, lucrate din esente de lemn pretios, cu incrustatii artistice turnate in bronz, cu diferite figuri si scene in relief, masute cu sculpturi delicate in fildes, s.a. Diverse erau si tipuri de scaune (cele cu speteaza erau rezervate de obicei femeilor), pe care se punea totdeauna o perna.
Pentru iluminat se foloseau lumanari de ceara sau de seu (necunoscute in lumea greceasca) si lampi mici cu ulei, cunoscutele opaite de lut sau de bronz, care puteau fi si atarnate trei la un loc pe un trepied, sau mai multe spre a forma un candelabru atarnand din plafon. Deosebit de bogata si de variata era vesela. Daca lumea de rand folosea numai vase de ceramica, in schimb la banchetele celor foarte bogati farfuriile erau de argint (sau cel putin de bronz), cupele erau de argint, de cristal, chiar de aur, adeseori cu incrustatii si ornamente in relief.
Pe langa casa din oras (domus), marii proprietari aveau pe domeniul lor si o locuinta tip ferma (villa rustica), in jurul careia se concentra intreaga gospodarie, depozitele, grajdurile, etc., inclusiv locuintele sclavilor. Villa rustica era locuita doar in anumite perioade ale anului, legate de nevoile administrarii domeniului. In schimb marii bogatasi isi mai construisera - spre sfarsitul perioadei republicii - locuinte de lux si de placere in apropierea orasului (villa urbana), plasate in locurile cele mai indicate de frumusetea peisajului, - locuinte prevazute cu tot confortul, amenajate cu gradini, parcuri, piscine si terenuri de sport. Faimoase, erau, printre altele, vilele cui Cicero, sau cea a lui Plinius cel tanar (care intr-o epistola da o amanuntita si sugestiva descriere a vilei sale); ca sa nu mai vorbim despre splendida villa a imparatului Hadrian, de la Tivoli - cea mai vasta si bogata dintre vilele imperiale.
Dar marea, imensa majoritate a celor din Roma locuiau in case de inchiriat - asemanatoare intrucatva blocurilor de locuinte populare din zilele noastre, dar infinit mai modeste, desigur, - numite insulae (fiindca erau inconjurate din toate partile fie de mari spatii libere, fie de strazi). Fata de mai putin de 1800 de case familiale cate existau in Roma in sec.III e.n., numarul "insulelor" trecea de 46.000. Construite pe structuri de lemn (ceea ce ducea la frecvente prabusiri si incendii catastrofale, care distrugeau dintr-o data cateva mii de asemenea insule!), acestea aveau pana la 5-6 etaje si o inaltime care uneori depasea 20 m. Casele de inchiriat, insulele erau speculate de proprietarii lor fara nici un scrupul. Avand la parter ateliere si pravalii, iar la etaje - comunicand prin scari interioare de lemn - locuinte de 1-2 camere si o bucatarie, incaperi despartite prin pereti de lemn, aceste imobile (in care, totusi, chiriile erau foarte ridicate) erau lipsite de cel mai elementar confort: fara incalzire, fara apa, fara servicii, cu o lipsa de igiena totala. La aceste neajunsuri se adaugau plosnitele, zgomotele continui din apartamentele vecine, mirosul pestilential, murdariile si gunoiul din apropierea imediata a insulelor .
