CONTINUTUL, FUNCTIILE SI ROLUL INDICATORILOR IN MANAGEMENTUL FINANCIAR AL INTREPRINDERII

1.1. Conceptul de "indicator"

In conceptia moderna cu privire la rolul si atributiile functiei financiare a intreprinderii, punctul de vedere cel mai raspandit este acela ca scopul exercitarii acesteia consta in a se lua decizii cu privire la fluxurile monetare ce caracterizeaza viata intreprinderii. Accesul nu este pus atat pe resursa ca atare, cat pe folosirea ei, ceea ce face necesar de subliniat aspectul decizional al exercitarii sale.

Informatiile obtinute si vehiculate in legatura cu exercitarea functiei financiare a intreprinderii imbraca forma indicatorilor. Acestia devin un instrument de lucru indispensabil activitatii financiare si implicit derularii actului decizional microeconomic. De aceea in proiectarea si derularea procesului financiar microeconomic un accent aparte se pune tocmai pe sistemul de indicatori, construit si folosit in acest scop, precum si pe modalitatile concrete de folosire a acestora, vizandu-se indeosebi controlul acestui proces.

Indicatorul reflecta numeric activitatea economica sub anumite aspecte ale acesteia, fluxurile materiale si banesti care se formeaza intre agentii economici si ofera informatiile necesare pentru orientare, analiza si decizie in actiunea economica.

"In sens general, indicatorul poate fi definit ca expresia numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un proces sau fenomen economic, social, financiar etc. sau ii defineste evolutia in functie de conditiile concrete de loc si timp si legatura reciproca cu alte fenomene" .

Indicatorii sunt purtatori de informatii, avand un continut real, obiectiv, concis determinat, putand fi utilizati unilateral sau in interdependenta reciproca.

Rezultatele prin care se evidentiaza trasaturile cantitative si calitative ale fenomenelor si proceselor social-economice, sub raportul volumului, structurii, intensitatii, interdependentelor si modificarii lor in timp si spatiu, sunt exprimate sintetic si analitic prin intermediul indicatorilor.

Nivelurile indicatorilor, fie proiectate, fie realizate, devin, din punctul de vedere al practicii manageriale, parametrii in cadrul carora se va derula (respectiv, s-a derulat) procesul financiar. Mai plastic spus, reprezinta parametrii tehnologiei financiare adoptata si aplicata de intreprindere, in baza careia ea realizeaza transformarea efectului utilizarii capitalului in profit. De aici si optiunea noastra pentru indicatorii selectivi, specifici domeniului si pentru corelatiile posibile ce se stabilesc intre acestia, cu ajutorul carora managerul financiar poate sa controleze si sa influenteze o evolutie conforma a procesului financiar si prin care sa contribuie la o dezvoltare ascendenta, de ansamblu, a intregului sistem economic intreprindere. In consens cu aceasta, mai subliniem si necesitatea perfectionarii continue a tehnicilor de folosire a indicatorilor economico-financiari in procesul decizional.

Calitatile unui bun indicator

Un bun indicator trebuie sa fie[2]:

e fiabil,

e just si

e precis.

Fiabilitatea este calitatea unui instrument de masura care da intotdeauna aceeasi indicatie atunci cand este plasat sau utilizat in aceleasi conditii. Justetea este proprietatea a ceea ce este conform realitatii. Precizia atinge gradul de exactitate al masurii. Defectele de justete si de fiabilitate sunt contradictii ale oricarei masurari serioase.

1.2. Functiile indicatorilor utilizati in managementul financiar al intreprinderii

Indicatorii, dupa continutul si formele pe care le imbraca, precum si in functie de etapele in care sunt determinati si folositi in caracterizarea activitatii la nivel microeconomic, indeplinesc o serie de functii , ca:

e  Functia de reflectare, cunoastere si masurare - care deriva chiar din particularitatile fenomenelor si proceselor economice, pornindu-se intotdeauna de la cunoasterea empirica a fenomenelor, prin generalizare, pentru a ajunge la esenta acestora;

e  Functia de comparare, care deriva din aceea ca fenomenele studiate sunt variabile, fapt ce necesita cunoasterea modificarilor intervenite ca structura sau nivel de dezvoltare;

e  Functia de analiza implica existenta variabilelor complexe care, la randul lor, se pot descompune intr-un produs de mai multi factori sau intr-o suma de mai multe elemente componente. Compararea indicatorilor se face fie sub forma de raport, fie ca diferenta, ceea ce duce la calculul indicatorilor derivati, sub forma de coeficienti, procente sau in unitati concrete de masura;

e  Functia de sinteza, care implica utilizarea indicatorilor sub forma de valori medii; valorile individuale diferite se sintetizeaza intr-o expresie numerica care devine tipica si esentiala pentru toate fenomenele de acelasi fel;

e  Functia de estimare, care se utilizeaza in scopul masurarii tendintei de dezvoltare a fenomenului, variabil in timp si spatiu si din punct de vedere organizatoric. Indicatorii obtinuti au caracter de marime medie, fiind considerati ecuatii de estimare;

e  Functia de verificare a ipotezelor si de testare a semnificatiei, una din cele mai importante, deoarece fenomenele sunt diferite si variabile in timp si spatiu datorita influentei unui ansamblu de factori interni si externi;

e  Functia de parghie economico-financiara, care este data de complexitatea ansamblului de factori si corelatii, cu influente asupra fenomenului studiat si deciziilor care trebuie luate in vederea obtinerii unor rezultate superioare;

e  Functia de comanda a indicatorilor, care are rolul primordial de transmitere a deciziilor economice la utilizatori, sub forma sarcinilor directe sau prin determinarea conditiilor si limitelor de variatie ale unor parametri care influenteaza asupra deciziilor.

In scopul corelarii continutului teoretic al categoriilor prezentate cu activitatea practica, al elaborarii si calcularii diferitilor indicatori, este necesar sa se adopte metodologii adecvate de construire si folosire a acestora, sa se elaboreze si sa se utilizeze o gama mai variata de indicatori economici, sociali, financiari, datorita necesitatii trecerii de la metodele intuitive si empirice de conducere la metode perfectionate de gestiune si, totodata, sa se delimiteze clar functiile indicatorilor.

1.3. Indicatorii - suport decizional in managementul financiar

Indicatorii pot fi considerati expresii concentrate ale informatiei economico-financiare, folosita in procesul conducerii intreprinderii . De aici decurge in mod logic ca prima functie atribuita unui indicator, respectiv unui sistem de indicatori, in procesul conducerii, este functia de reflectare si cunoastere a fenomenelor. Este functia de baza care serveste drept suport pentru realizarile de ordin practic ce pot fi dobandite in domeniul conducerii. Tocmai datorita acestui fapt, sistemului de indicatori i se atribuie rolul de instrument de lucru indispensabil, cu ajutorul caruia decidentii patrund in ceea ce este esential fenomenelor si proceselor economice. Aceasta reclama in mod necesar ca indicatorii sa asigure o reflectare cantitativa a structurii, nivelului si dinamicii fenomenului sau procesului economic urmarit. Rezulta de aici ca, datorita continutului atribuit indicatorilor, sistemul de indicatori, in calitatea acestuia de instrument al conducerii, indeplineste functia de orientare-coordonare a activitatii economico-financiare a intreprinderii. Practic, cu ajutorul lui se asigura ghidarea ansamblului condus, respectiv orientarea si coordonarea, cantitativa si calitativa, a procesului economic.

Intrucat indicatorii ne apar ca niste expresii numerice esentializate a unor realitati dinamice, cu cat continutul lor economic si, mai ales, acuratetea reflectarii acestei realitati, sunt mai adecvate scopului activitatii, cu atat sistemul de indicatori isi indeplineste in mai bune conditii functia de orientare-coordonare.

In cadrul mecanismului intreprinderii, fiecarui indicator i se asociaza doua niveluri, unul prestabilit, iar altul realizat, ceea ce in actul conducerii se apreciaza drept baza informationala necesara a infaptui conducerea prin obiective sau prin abatere de la norma. Norma sistemului o reprezinta tocmai nivelul prestabilit al indicatorilor. Ea poate fi interpretata si in sensul de a reprezenta conditia limita, exprimata numeric, ce serveste reglementarii activitatilor sistemului, dar si aprecierii efortului si efectelor pe care le presupune functionarea lui.

Intrucat sistemul de indicatori este menit sa serveasca ghidarii intregului proces micro-economic, mai putem afirma ca indicatorii sai sunt "implicati" direct in exercitarea unor functii de proportionare, de cointeresare si stimulare, si mai ales de sporire a eficientei economico-financiare a intreprinderii, functii pe care le presupune in mod necesar insasi functionarea mecanismului sau.

1.3.1. Patru intrebari ale managerului financiar

Diagnosticul financiar pe baza indicatorilor are ca obiectiv raspunsul la patru intrebari esentiale in sens managerial financiar[5]:

Aprecierea solvabilitatii

Solvabilitatea unei intreprinderi se defineste ca fiind aptitudinea de a asigura reglementarea datoriilor sale atunci cand acestea ajung la scadenta. Bilantul permite estimarea solvabilitatii procedand la o clasificare a posturilor de activ dupa criteriul lichiditatii crescatoare (aptitudinea de a se transforma lichiditati) si la o clasificare a posturilor de pasiv dupa criteriul exigibilitati crescatoare. Este vorba de o semnificatie patrimoniala a intreprinderii.

Aceasta semnificatie traditionala a solvabilitatii tinde sa fie inlocuita printr-o semnificatie noua, semnificatie functionala a bilantului si a tabloului de finantare.

Masurarea performantelor intreprinderii

Pentru a aprecia performantele realizate de o intreprindere, trebuie comparate mijloacele puse in opera cu rezultatele obtinute. Acestea din urma sunt masurate prin indicatorii rezultatelor.

Cresterea

Intreprinderea trebuie sa masoare cresterea activitatii sale pe perioada de observatie retinuta. Ritmul cresterii este un indicator interesant cu conditia:

ca incidenta cresterii preturilor sa fie neutralizata;

ca indicatorul sa fie comparat cu rata de crestere a sectorului.

Riscuri

Ultimul obiectiv urmarit prin analiza financiara este aprecierea riscurilor la care se expune intreprinderea. Este vorba, in mod esential, de riscul de faliment ca urmare a unei incetari a platilor.

Remarca:

Pornind de la aceste obiective, managerul financiar trebuie sa poata face sinteza pentru a evidentia punctele forte si punctele slabe.

Punctele forte pot fi:

abundenta de lichiditati a intreprinderii;

calitatea relatiilor cu bancile.

Punctele slabe pot fi:

fragilitatea echilibrelor financiare;

o insuficienta de fonduri proprii in raport cu indatorarea.

1.3.2. Sistemul de informatii - premisa a managementului financiar

Intr-o economie concurentiala rolul decidentilor este cu atat mai dificil, cu cat corelatia produs - piata - concurenta devine mai complexa. In aceste conditii, informatia de calitate, obtinuta la momentul oportun, constituie o resursa pentru intreprindere, cu conditia sa fie corespunzator integrata in procesul decizional[6].

Astazi sunt publicate o varietate de informatii privind intreprinderea in general, unele in cadrul obligatiilor legale (situatiile financiare anuale), altele datorita dorintei intreprinderilor de a se face cunoscute, de a-si dezvolta imaginea in randul clientilor. Problematica actului decizional nu consta in lipsa infor­matiilor ci in dificultatea culegerii, prelucrarii si selectionarii lor.

In ultimii ani s-a redus considerabil durata de viata a produselor. Lansarea unui produs necesita informatii stiintifice care:

sa evite realizarea unor produse care exista deja;

sa permita identificarea unor idei, procedee, tehnici, metode folosite de altii si care ar putea fi integrate in realizarea produselor intreprinderii;

sa identifice studiile, proiectele care n-au reusit, pentru a evita reluarea lor si a se lansa in directii de dezvoltare mai promitatoare.

Specialistii apreciaza ca aproape 90% din informatii sunt informatii legale, iar dintre acestea 70% sunt informatii deschise. Din categoria informatiilor des­chise fac parte cele asigurate de: reviste, cotidiene, magazine, periodice; colocvii, conferinte, congrese; saloane, expozitii, targuri; bancile de date.

Toate aceste resurse ofera informatii brute, care nu pot fi folosite ca atare in procesul decizional, necesitand o anumita prelucrare. Intreprinderile mici si mijlocii care nu au resurse suficiente pot apela la diverse organisme furnizoare de documente de sinteza, cum sunt: agentii regionale de informare stiintifica si tehnica; camerele de comert si industrie; institute nationale de statistica; cabinete de consultanta; agentii nationale de cercetare si informare etc.

Informatiile inchise sunt obtinute prin: vizite, intalniri, relatii directe cu clientii, furnizorii si concurentii; cumpararea si analiza de esantioane; reteaua proprie a intreprinderii etc.

Dintre criteriile posibile de grupare a informatiilor prezentate in fig. 1.1, ultimele doua prezinta interes deosebit in managementul financiar.

Fig.1.1. Gruparea informatiilor[7]

Capacitatea unei intreprinderi de a folosi in interesul sau ansamblul de cunostinte izvorate din sutele de informatii inchise sau deschise reprezinta asa-zisa inteligenta economica.

Aceasta se concretizeaza prin ansamblul de actiuni coordonate de culegere, tratare, comunicare a informatiilor in vederea exploa­tarii lor eficiente in interesul actorilor economici.

Pe plan mondial, tara cu cea mai mare capacitate de culegere si exploatare a informatiei este Japonia. Pe langa sursele clasice prezentate, japonezii folosesc si alte mijloace de culegere a informatiei: misiuni ale oamenilor de afaceri in strainatate, trimiterea tinerilor la studii in strainatate, contracte de cercetare cu marile universitati din lume, negocierile.

Informatia constituie premisa optimizarii deciziei manageriale, in masura in care ea satisface exigentele calitative privind: utilitatea, accesibilitatea, pertinenta, fidelitatea, comunicabilitatea, reactivitatea, coerenta.

O informatie utila este o informatie de care au nevoie diferitele niveluri decizionale interne sau diferiti parteneri externi. Eficienta decizionala depinde de pertinenta informatiilor, de continutul si valoarea lor, de capacitatea de a prezenta cu fidelitate, fara eroare, realitatea[8].

Utilitatea informatiilor este strans legata de comunicabilitatea si coerenta lor (semnificatie unitara pentru diverse trepte ierarhice si diversi utilizatori externi).

Asigurarea unei informatii de calitate are un cost. Eforturile intreprin­derilor pe acest plan sunt justificate numai in masura in care avantajele potentiale ce decurg din utilizarea aceleiasi informatii sunt mai mari decat costul culegerii, tratarii si prelucrarii lor.  

1.3.3. Implicarea diagnosticului financiar in procesul de fundamentare a deciziilor

Diagnosticul financiar este rezultatul unui proces de evaluare a potentialului financiar al intreprinderii. El este practicat de agenti economici diversi ("stakeholders") care au un interes in identificarea unor aspecte comportamentale, secventiale privind activitatea intreprinderii analizate sau sunt angajati in anumite raporturi juridice cu aceasta. Astfel, se explica de ce obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, in functie de obiectul pe care il evalueaza, acordandu-se atentie unui aspect sau altuia, capabil sa surprinda situatia financiara a intreprinderii dupa scopurile urmarite.

Obiectivele diagnosticului financiar pot fi grupate pe doua categorii principale de "stakeholders"[9] si anume actionari si manageri, pe de o parte, respectiv creantieri (banci, furnizori, salariati), pe de alta parte, dupa cum se vede in figura nr. 1.2:

Figura 1.2. Obiectivele diagnosticului financiar pe tipuri de "stakeholders"[10]

Prin diagnostic se identifica punctele critice in cadrul activitatii financiare derulate de-a lungul exercitiului financiar incheiat si se avizeaza centrele de decizie pentru a initia masurile de reglare.

Este important de mentionat ca diagnosticul se elaboreaza nu numai cand, la nivelul intreprinderii apar semnale de dereglare, ci si atunci cand se constata o functionare normala a activitatii, in raport cu obiectivele fixate. Acest lucru se impune deoarece, in interiorul mecanismului financiar de la nivel microeconomic, intervin actiuni compensatoare care modereaza sau anihileaza abaterile nefavorabile in functionarea acestuia.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul ca volumul de informatii poate constitui o adevarata problema in munca de analiza si de diagnosticare a starii de performanta a intreprinderii.

Realitatea a demonstrat ca o analiza financiara prea aprofundata poate genera, nu castiguri, ci chiar pierderi substantiale pentru firma, din cel putin doua motive: furnizarea unui ansamblu de date, foarte bine fundamentate, dar mult mai tarziu decat este nevoie si oferirea factorului de decizie a unor elemente contradictorii. Astfel multi indicatori pot fi interpretati intr-o maniera duala: ei sunt avantajosi pentru o firma si dezavantajosi pentru alt. Uneori, managerul, datorita specificului propriei profesii, nu are abilitatea de a intelege semnificatia indicatorilor; daca nu coopereaza cu analistul financiar, astfel de imprejurari pot determina falimentul firmei.

In concluzie, scopul cuplului analiza financiara-diagnostic financiar este de a caracteriza intr-o maniera cat mai pertinenta si mai prudenta situatia intreprinderii, in scopul fundamentarii pe criterii de optim a deciziilor de constituire si utilizare a resurselor.