Organizatiile neguvernamentale

Organizatiile neguvernamentale

Conceptul de organizatie neguvernamentala

Indiferent de cum se numesc ONG-urile - 'organizatii necomerciale', 'organizatii non-profit', 'organizatii neguvernamentale', 'sectorul asociativ necomercial', 'societate civila', 'sectorul trei', 'asociatii fara scop lucrativ', 'organizatii fara scop patrimonial' etc. - toate au o singura definitie. Ele sunt formatiuni benevole, de sine statatoare, constituite prin libera manifestare a vointei cetatenilor asociati pe baza comunitatii de interese profesionale si/sau de alta natura, in vederea realizarii in comun a drepturilor civile, economice, sociale si culturale, care nu au drept scop obtinerea profitului.

Termenul de organizatie nonguvernamentala a avut o serie de acceptiuni de-a lungul istoriei postbelice a Romaniei. Astfel, in 1958 era definit ca fiind 'o asociatie de oameni cu conceptii si preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate")[1].

In 1975 a fost formulata o alta definitie 'asociatie de persoane care au aceleasi interese, conceptii si preocupari, unite in vederea intreprinderii unor actiuni pentru atingerea unor obiective comune"[2]. Organizatia isi desfasoara activitatea pe baza unui regulament sau a unui statut menit sa asigure caracter unitar organizat al actiunii sale. In raport cu scopurile urmarite, organizatia prezinta o mare varietate: politica profesionala, cultural sportiva, de masa si obsteasca, guvernamentala, nonguvernamentala, militara, paramilitara etc.

In 1981, organizatia neguvernamentala, potrivit Dictionarului de psihologie sociala, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, este "o unitate sau grupare sociala, constient intemeiata, corespunzator unor necesitati obiectiv determinate si care urmareste atingerea unui scop bine stabilit".

Aceasta notiune apare mai tarziu, in 1985, si in Dictionarul de Conducere Politica si Organizare, Bucuresti, Editura Politica, 1985, ca fiind 'o asociatie de persoane cu aceleasi interese, conceptii si preocupari, unite conform unui regulament sau a unui statut, in vederea desfasurarii unor activitati organizationale pentru atingerea unor obiective comune. In functie de scopurile urmarite, de imprejurarile si formele in care isi desfasoara activitatea, organizatiile pot fi: politice, profesionale, cultural sportive, teroriste'.

Termenul de organizatie neguvernamentala (cel mai des utilizat in Romania pentru a descrie

entitati ale sectorului nonprofit) a fost definit si in Ordonanta Guvernului nr. 81/1997 privind stimularea cercetarii-dezvoltarii si inovarii, astfel: 'persoana juridica romana de drept public sau privat, de interes obstesc, nepolitica, fara scop lucrativ, recunoscuta potrivit legii ca avand personalitate juridica si care nu este investita cu exercitiul autoritatii de stat si nici nu face parte din sistemul administratiei publice'. Aceasta definitie ar putea ridica problema realei independente a acestui tip de organizatie de structurile statale.

Organizatiile neguvernamentale (asociatii, fundatii, ligi, societati) sunt, de fapt, structuri care, fiind independente de administratie, nu urmaresc nici accesul la puterea politica (la nivel local sau national) si nici obtinerea de profit (resurse financiare necesare activitatii lor avand alte surse decat activitatea economica, specifica agentilor economici). Diversele denumiri pentru organizatiile

neguvernamentale, atat in Romania, cat si in alte tari, tind sa sublinieze diferite caracteristici ale

acestora. Astfel, organizatiile neguvernamentale pot sa fie denumite: 'organizatii voluntare', 'organizatii cu scop ideal', 'organizatii non-profit' sau "organizatii fara scop lucrativ'.[3]

Conditiile impuse unei organizatii pentru a fi considerate organizatie nonprofit:

Dupa Lester M. Salamon si Helmut K. Anheier, pentru a fi considerata ca apartinand sectorului nonprofit, o organizatie trebuie:

1. sa fie formal constituita; organizatia trebuie sa faca dovada unei anumite capabilitati organizational-institutionale, precum si anumitor reguli de functionare; trebuie sa organizeze regulat intalniri, sa elaboreze si sa respecte anumite proceduri in activitatea pe care o desfasoara; inscrierea organizatiei ca persoana juridica nu este imperativa pentru respectarea acestui criteriu.

2. sa fie privata; organizatia trebuie sa fie institutional separata de administratia publica, aceasta nu exclude primirea de fonduri de la bugetul statului; sunt considerate private si organizatiile in ale caror structuri de conducere sunt prezenti reprezentanti ai administratiei publice.

3. sa respecte criteriul nondistributiei profitului; organizatia poate genera profituri din activitatile sale, dar acestea nu pot fi distribuite membrilor sau organelor de conducere, ci pot fi folosite doar pentru atingerea obiectivelor declarate.

4. sa fie autonoma; organizatia trebuie sa-si stabileasca obiectivele, proceduri interne proprii decontrol asupra activitatilor desfasurate; in acelasi timp activitatea organizatiei trebuie sa nu se subordoneze nici unei alte institutii publice sau private.

5. sa fie voluntara; organizatia trebuie sa promoveze voluntariatul si sa se bazeze pe actiuni voluntare in activitatea pe care o desfasoara. Organizatia este voluntara daca recruteaza, instruieste si implica voluntari in activitatilor ei. Prin activitatea voluntara intelegem si neretribuirea membrilor Consiliului de Administratie si a staffului organizatiei. Organizatia voluntara isi recruteaza membrii numai pe baza unei optiuni voluntare, individuale.

Unele organizatii conditioneaza anumite servicii, dobandirea unui anumit statut sau in unele cazuri, exercitarea unei anumite profesii de inscrierea prealabila in organizatiile respective. Acele organizatii care nu au inscrise astfel de prevederi in statut, nu sunt considerate voluntare si, ca atare, nu pot fi incluse in sectorul nonprofit. In concluzie, o organizatie este voluntara cand respecta cel putin una din cele doua semnificatii ale voluntariatului, mai sus enuntate.

6. sa fie nemisionara; organizatia trebuie sa nu aiba ca scop prozelitismul; organizatiile cu caracter religios, dar care si-au definit alte scopuri (protectie sociala, caritate) sunt incluse in sectorul nonprofit.

7. sa fie apolitica; organizatia trebuie sa nu fie implicata direct in promovarea sau sustinerea candidatilor pentru alegeri locale, parlamentare sau prezidentiale; organizatia poate desfasura activitati specifice (lobby, advocacy) cu scopul influentarii politicilor publice.

Clasificarea organizatiilor neguvernamentale:[4]

Aplicarea definitiei structural-operationale in cazul Romaniei duce la incadrarea in sectorul nonprofit atat a unor persoane juridice de drept privat (cum ar fi: asociatiile, fundatiile si uniunile sau federatiile infiintate pe baza Legii 21/1924 sau a altor legi speciale, cat si de drept public (cum ar fi: Crucea Rosie), ca si a unor organizatii care promoveaza interesele membrilor (sindicate, Camere de Comert).

In metodologia Comisiei Nationale pentru Statistica, sectorul administratiei private se compune din culte, partide, sindicate, uniuni de creatie, Crucea Rosie, asociatii si fundatii. Sistemul de clasificare a activitatilor din economia nationala, aplicat de Comisia Nationala de Statistica, desi este in general concordant cu cele adoptate de Uniunea Europeana si ONU, nu permite o facila incadrare si extragere a informatiilor cantitative cu privire la activitatile nonprofit.

Fie ca sunt legal constituite sau activeaza ca grupuri sau structuri informale, organizatiile

neguvernamentale pot avea o varietate de forme de structurare: asociatii, cooperative, societati de intrajutorare, fundatii si federatii. In general, in Romania, ca si in Europa, exista trei tipuri principale: asociatii, fundatii si federatii.

Potrivit legii 21/1924, lege care defineste notiunea de asociatie si fundatie si cadrul legal de infiintare si desfiintare a lor, asociatia este conventia juridica prin care mai multe persoane isi pun in comun contributiile lor materiale, cunostintele si activitatile lor pentru a realiza un scop care nu le aduce avantaje pecuniare sau patrimoniale. Scopul asociatiei poate corespunde interesului general, interesului particular al unei anumite categorii sociale sau interesului personal. Spre deosebire de asociatie, unde numarul de persoane minim este de 20 pentru ca aceasta sa obtina personalitate juridica, la fundatie trebuie sa existe minim un fondator. Astfel, fundatia este actul prin care o persoana fizica sau morala stabileste un patrimoniu distinct si autonom de patrimonial sau propriu si il consacra in mod permanent realizarii unui scop ideal, de interes public.

Asociatiile si fundatiile nu au drepturi decat pentru a-si realiza obiectivele si nu pot primi autonomie decat dupa ce au fost autorizate.

Acestea nu pot exista decat daca a fost stabilit un organism de conducere care are competenta de-a lua decizii.

O alta clasificare a organizatiilor nonprofit se poate face dupa tipul de interes pe care il promoveaza. Astfel, unele organizatii neguvernamentale au un caracter mutual, ele fiind interesate doar in promovarea intereselor proprii ale membrilor lor. Altele insa, au o vocatie publica.

In categoria organizatiilor neguvernamentale de interes public sau de utilitate publica, sunt integrate acele organizatii care prin grupul, tinta si tipul de activitate demonstreaza o anumita vocatie pentru binele comunitatii. Ele deruleaza programe de interes public de care beneficiaza intreaga comunitate sau un numar mare dintre membrii sai. Organizatiile neguvernamentale se mai

numesc organizatii caritabile in Marea Britanie sau filantropice in SUA, fara ca aceste atribute sa se refere in mod explicit la acordarea de sume de bani. Intr-o acceptiune mai larga a acestor cuvinte, o actiune caritabila sau filantropica se poate referi si la punerea la dispozitia celor cu nevoi a unor servicii sau produse, sub forma gratuita sau la un pret sub cel folosit pe piata libera.

Organizatiile neguvernamentale cu vocatie publica sunt in mod deosebit

interesate de parteneriat ca metoda de punere in valoare a unor resurse care fie sunt insuficiente, fie lipsesc, dar sunt necesare pentru buna derulare a programelor lor, in cazul de fata programe de utilitate publica.

Experienta unor tari cu sisteme de drept similare cu al Romaniei (ca Germania, de exemplu), arata posibilitatea existentei unor organizatii de drept public ce functioneaza practic ca niste anexe institutionale ale statului.

Finantarea asociatiilor fara scop lucrative si a fundatiilor:

Potrivit reglementarilor in vigoare, organizatiile neguvernamentale isi pot asigura resursele

materiale si banesti, pentru realizarea scopului declarat in statut prin:

cotizatii de la membrii si simpatizantii organizatiei (cuantumul cotizatiilor se stabileste de adunarea generala a membrilor organizatiei)

donatii, pe de o parte atat de la organizatii neguvernamentale romanesti, cat si straine, iar pe de alta parte donatii individuale, precum si de la firme comerciale;

legate (dispozitii testamentare prin care o persoana fizica lasa cuiva o mostenire, un bun);

venituri din activitati proprii;

sponsorizari;

surse de finantare din partea administratiei publice.

Printre resursele de care organizatiile neguvernamentale au nevoie pentru a functiona, de o deosebita importanta sunt cele de natura financiara. Accesul limitat la resursele financiare si slaba capacitate economica a asociatiilor le face permanent vulnerabile.

Realitatea din tara noastra demonstreaza ca sponsorizarea reprezinta o cale principala si viabilade sprijin a organizatiilor neguvenamentale. Aceasta este dovedita de faptul ca pana in present aceste organizatii au fost si sunt ajutate substantial pe calea sponsorizarii de catre agentii economici din tara noastra si din strainatate, potrivit legii. Si pentru ca acest sprijin sa fie transparent si asezat in cadrul juridic al tarii noastre, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea nr. 321/19.05.1994, privind sponsorizarea, publicata in M.O. nr. 129/25.05.1994, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta si republicata in M.O. nr. 43/30.01.1998.

Rolul organizatiilor neguvernamentale in societate

In ultimii noua ani organizatiile neguvernamentale din Romania si-au recapatat identitatea siau adus o contributie importanta la modernizarea societatii. Ele si-au creat, definit si promovat o identitate proprie, formand totodata o comunitate care isi gaseste locul si rolul in societatea civila romaneasca la inceputul unui nou ciclu de guvernare.

Astfel, pe parcursul a noua ani, organizatiile neguvernamentale au preluat, pe fondul unei crize a resurselor statului, functii si roluri care inainte de 1989 reprezentau atributii exclusive ale administratiei, devenind un actor important al promovarii valorilor democratice si a schimbarilor sociale, a unor raporturi noi intre stat si societate.

Organizatiile neguvernamentale sunt caracterizate printr-o mare mobilitate in ceea ce priveste modul si directiile lor de actiune. Aceasta mobilitate reprezinta conditia lor de supravietuire, atata vreme cat functionarea lor este dependenta de o corecta identificare a nevoilor in comunitate si de atragerea resurselor necesare pentru abordarea acestor nevoi. Organizatiile neguvernamentale reprezinta un 'termometru' al comunitatii.

Dinamicitatea lor este relevanta in ceea ce priveste capacitatea comunitatii de a reactiona rapid la propriile sale nevoi, catalizand resurse pe care administratia publica nu le are. In acelasi timp, analiza directiilor de actiune ale organizatiilor ar putea da administratiei publice, semnale relevante privitoare la problemele pe care in viitorul apropiat va trebui sa le abordeze administratia.

ONG-urile pot juca, deci, un rol fundamental in identificarea unor probleme ce ar putea fi trecute cu vederea de catre autoritatile publice, iar prin utilizarea resurselor umane proprii, a datelor locale si capacitatii lor organizatorice pot monitoriza activitatea agentiilor publice si le pot sprijini in realizarea obiectivelor lor.

Adeseori, ONG-urile pot acoperi anumite nevoi ale comunitatii, mai bine si mai ieftin decat o poate face sectorul public (exemple frecvente sunt oferite din domeniile asistentei grupurilor vulnerabile sau al managementului unor institutii de asistenta medicala).

Caile prin care sectorul neguvernamental poate influenta dezvoltarea comunitatii:

incurajand oficialii si agentiile guvernamentale sa adopte solutii elaborate si folosite cu succes in cadrul sectorului.

2. educand si sensibilizand publicul in privinta drepturilor prevazute de stat.

3. participand la adaptarea programelor oficiale la nevoile publice, exprimand punctul de vedere al opiniei publice si punand in valoare experientele locale.

4. colaborand cu agentii oficiale.

5. influentand politicile de dezvoltare locala a institutiilor nationale si internationale.

6. ajutand administratia publica si finantatorii sa elaboreze o strategie de dezvoltare mai eficienta prin intarirea institutiilor, cresterea calificarii profesionale a personalului, instruirea acestuia si intarind capacitatea lor manageriala.

Uneori, organizatiile neguvernamentale sunt considerate 'alternative' la solutiile administratiei.

Expresia folosita ar putea crea confuzie. Populatia unei comunitati nu este in situatia de a alege intre modelul de dezvoltare propus de administratie si cel propus de ONG-uri, pentru simplul motiv ca organizatiile nu pot lansa o asemenea oferta. Este putin probabil ca eforturile organizatiilor sa poata duce la rezolvarea in intregime a unei probleme in comunitatea locala. Lipsa de resurse este in acest caz principalul obstacol.

ONG-urile pot gasi noi solutii pentru probleme cu care se confrunta populatia, dar aceste solutii devin relevante doar daca ele pot influenta procesul de dezvoltare la nivelul intregii comunitati. Administratia si organizatiile neguvernamentale nu pot oferi alternative in competitie, ci solutii complementare ce deschid calea catre o adevarata colaborare intre ele.

Pe fondul celor aratate mai sus, ele si-au dovedit adesea eficienta in identificarea si solutionarea problemelor comunitatii, in atragerea si punerea in valoare a unor resurse umane si financiare, in evaluarea gradului de eficacitate a politicilor publice prin:

>  cresterea calitatii serviciilor publice;

>  gestionarea mai eficienta a patrimoniului public;

> rentabilizarea serviciilor publice;

> conservarea mai buna a patrimoniului public;

> reducerea cheltuielilor administrative.

In acest sens putem afirma ca necesitatea achizitionarii de servicii de catre autoritatile publice este determinata de extinderea cererii de servicii adresate sectorului public, atat din punct de vedere cantitativ, cat si din punct de vedere calitativ, in sensul ca cererea de servicii publice a devenit din ce in ce mai mare, iar solicitarile sunt din ce in ce mai diversificate fata de oferta guvernamentala. In aceste conditii, autoritatile publice au la dispozitie doua alternative: fie sa-si

imbunatateasca oferta, fie sa contracteze aceste servicii. Din punct de vedere al eficientei economice, experienta altor state (de exemplu Statele Unite, Marea Britanie, Olanda) a dovedit ca este mai avantajoasa a doua varianta; costurile pentru aceleasi servicii care inainte erau prestate de o institutie publica, in conditiile contractarii lor sunt mai reduse. Deoarece autoritatile publice sunt supuse unor constrangeri legate de functia lor redistributiva si au responsabilitate politica pentru

modul in care este gestionat bugetul public care este limitat, serviciile de interes public ar putea fi contractate de organizatii neguvernamentale.[5]