Particularitatile modalitatilor si procedeelor de verificare a calitatii la receptia loturilor de marfuri

Particularitatile modalitatilor si procedeelor de verificare a calitatii la receptia loturilor de marfuri

Verificarea modalitatii de efectuare a receptiei loturilor de produse de catre expertul merceolog este necesara in principal in doua situatii:

atunci cand expertul are sarcina de a stabili factorii care au generat degradarea calitativa a unui lot de produse;

cand obiectivul expertizei si deci al litigiului, il constituie stabilirea corectitudinii cu care a fost efectuata receptia unui lot de produse.

Expertiza modalitatii de efectuare a receptiei unui lot de produse presupune verificarea tuturor activitatilor pe care comisia de receptie le presteaza cu ocazia verificarii lotului. In acest sens, expertul este obligat sa verifice atat operatiile preliminare receptiei, cat si pe cele ale receptiei propriu-zise, din punctul de vedere al respectarii legislatiei in vigoare, al corectitudinii intocmirii documentatiei necesare.

Comisiile de receptie efectueaza verificarile asupra unor loturi de produse, intelegand prin lot o cantitate sau un numar de produse de acelasi fel, obtinute din aceleasi materii prime, prin aceleasi procedee tehnologice si avand aceeasi destinatie. Loturile trebuie sa aiba caracter omogen, adica produsele ce le compun nu trebuie sa se deosebeasca prin caracteristicile care le definesc.

Dintre operatiile specifice receptiei, cu prilejul verificarii activitatii comisiilor de receptie, expertii trebuie sa cerceteze, printre altele, alegerea schemei de verificare, tehnica de extragere a esantioanelor in vederea verificarii, tehnica receptiei propriu-zise.

In functie de marimea loturilor si de frecventa sosirii acestora la receptie, verificarea calitativa se poate efectua in doua moduri:

a)   verificarea 100% (bucata cu bucata);

b)   verificarea prin esantionare;

a) Verificarea 100% consta in examinarea, sub aspect calitativ, a tuturor unitatilor de produse care intra in componenta loturilor prezentate la receptie. Cu toate ca mult timp a fost considerata cea mai eficienta din punct de vedere calitativ, in sensul ca nu oferea prezumtii, ci certitudini, statistic s-a demonstrate ca acest tip de verificare lasa sa treaca in medie 15% din produsele cu defecte existente intr-un lot. Cu alte cuvinte, 15% din produsele necorespunzatoare calitativ sunt acceptate la receptie. Aceasta verificare mai poarta numele si de ″4N″ datorita celor patru dezavantaje pe care le implica: neeconomic, neaplicabil, nefiabil si neestimativ.

b) Verificarea prin esantionare se caracterizeaza prin verificarea calitatii la un numar restrains de unitati de produs care intra in componenta esantionului. Esantioanele se preleveaza din loturile de produse dupa anumite procedee statistice capabile sa le confere caracter de reprezentativitate, adica sa posede caracteristicile medii ale produselor existente in lot. Aceasta cerinta se indeplineste stabilind in mod corect marimea esantionului, in functie de dimensiunile lotului si extragand produsele ce alcatuiesc esantionul in asa fel incat sa se acorde tuturor exemplarelor lotului o sansa egala de a fi extrase.

Datorita acestor procedee statistice, ca si extinderii rezultatelor determinate pe esantion la nivelul intregului lot sosit la receptie, verificarea prin esantionare nu ofera certitudini, ci numai prezumtii privind calitatea lotului. Aceste prezumtii sunt delimitate de marimea riscurilor pe care furnizorul si beneficiarul produselor si le asuma atunci cand cad de accord asupra practicarii acestei modalitati de verificare a calitatii de receptie.

In practica, verificarea prin esantionare este cea mai des folosita, deoarece este impusa de frecventa mare cu care loturile de produse sosesc la recetie, ca si de dimensiunile mari ale loturilor. In raport cu verificarea 100%, verificarea prin examinarea esantioanelor necesita un volum de munca mai mic, fiind mai ieftina si mai rapida, dar cere personal calificat.

O asemenea verificare este indicata atunci cand produsul este fabricat in serie, cand determinarea calitatii presupune incercari distructive, cand costul verificarii este ridicat in raport cu cel al fabricarii produsului, cand produsele sunt foarte solicitate.