Anatomia sistemului nervos central

Anatomia sistemului nervos central

1. Maduva spinarii este gazda neuronilor motori periferici, efectorii motilitatii reflexe voluntare si automate; deci indiferent de nivelul de unde porneste impulsul motor (receptor, cortex motor sau respectiv structuri extrapiramidale) aceasta isi gaseste finalitatea pe neuronul somatomotor in coarnele anterioare, de unde prin radacina anterioara a nervilor spinali determina contractii musculare de diferite tipuri.

Maduva spinarii este cale de trecere pentru caile ascendente - la acest nivel excitatia senzitiva putand fi integrata in arcul reflex sau transmisa spre etapele superioare, precum si pentru caile descendente sau subcorticale.

In contextul functionalitatii maduvei spinarii ca centru reflex - cu cele doua tipuri fundamentale de arcuri si acte reflexe (mono si polisinaptice), se impune cunoasterea: tipurilor de neuroni medulari (somatomotori, senzitivi- simpatici si parasimpatici, visceromotori) si a nervilor spinali., situatiilor in care organismul foloseste aceste tipuri de reflexe, buclei gama, fasciculelor ascendente si descendente - al caror traiect se va urmari in etajele superioare.

Trunchiul cerebral se doreste intr-adevar privit ca o prelungire a maduvei spinarii nu
numai atat sub aspect morfologic cat si ca functionalitate. El continua pe de o parte sa dea trecere cailor
ascendente si descendente, iar pe de alta parte functioneaza reflex (pe baza unor arcuri reflexe ce implica
nervii cranieni) ca centri de comanda pentru efectori (muschi, glande, functii metabolice) si ca centri de
integrare a aferentelor senzitive (care la fel ca si in cazul maduvei pot fi incadrate in arcuri reflexe sau pot
fi transmise etajelor superioare).

La fel ca si in cazul neuronilor somatomotori medulari si neuronii din nucleii somatomotori a trunchiului cerebral sunt unicii beneficiari ai impulsurilor motorii voluntare, automate sau reflexe (in acest ultim caz, datorita conexiunilor realizate in mare masura prin fasciculul de asociatie longitudinal medial,.exista posibilitatea ca aferenta sa se realizeze prin fibrele senzitive ale unui anume nerv cranian, iar eferenta prin fibrele motorii ale altui nerv cranian).

Nucleii proprii ai trunchiului se raporteaza la semnificatia lor functionala, data in principal de conexiunile lor, putand fi:

deutoneuroni ai caii sensibilitatii proprioceptive constiente (nucleii gracili si cuneat);

cale de legatura cu cerebelul (nucleul cuneat accesor) sau cu cerebelul si maduva (complexul olivar) realizandu-se interconexiunea intre sistemul extrapiramidal si cerebel, intervenind astfel in reglarea tonusului muschilor de actiune si a celui postural;

cale motorie secundara (nucleii pontini);

statie de releu a caii acustice (corpul trapezoid);

reglatori ai miscarii voluntare si a tonusului muscular (substanta neagra);

reglatori ai mecanismelor de feed-back cerebelos (nucleul rosu);

realizatori ai reflexelor oculo- si cefalogire in legatura cu excitatiile vizuale si acustice si ai coordonarii miscarii sinergice oculare (lama tectala).

Apartenenta unor nuclei proprii la caile extrapiramidale este evidenta, insa subliniem ca acesti nuclei nu numai ca constituie punctul de plecare a unor fascicule extrapiramidale, ci sunt conectati cu structurile superioare extrapiramidale si chiar corticale (vezi nucleii pontini si cele trei fascicole cortico-pontine).

La nivelul trunchiului cerebral se impune aprofundarea nucleilor echivalenti somatomotori, somitici si branhiali, somatosenzitivi visceromotori si viscerosenzitivi cu aferentele si eferentele lor, cunoastere ce permite dupa stabilirea originii reale si aparente, asimilarea nervilor cranieni cu origine la nivelul trunchiului cerebral (III - XII).

Fasciculele senzitive ale trunchiului cerebral sunt fie continuare a celor medulare, fie cu origine in trunchi, constituind cai ale sensibilitatiilor extero si proprioceptiva cu destinatie talamus si apoi scoarta cerebrala prin lemiscul medial.

Fibrele descendente ale trunchiului cerebral au in principal origine corticala conducand motilitatea voluntara, fasciculul piramidal (direct si incrucisat) si geniculat precum si motilitatea involuntara fiind vorba de fibre ce se termina pe nucleii proprii de unde pleaca apoi alte fibre spre cerebel si retrograd spre scoarta cerebrala sau spre maduva si apoi muschi sau spre nucleii somatomotori si apoi muschi.

Cerebelul - studiul sau implica cunoasterea configuratiei externe, intelegand prin aceasta
puntile constitutive (vermis, emisferele cerebeloase, incizuri), fetele cerebelului si mai ales pedunculii
cerebelosi - ce reprezinta caile de legatura aferente si eferente cu regiunile invecinate.

Configuratia interna este importanta sub 2 aspecte: structura macroscopica a substrantei cenusii (respectiv cei 4 nuclei cenusii) si albe, iar pe de alta parte structura microscopica a substantei albe (straturile molecular, ganglionar si granulos).

Complexitatea functionala a diferitelor formatiuni cerebeloase se coreleaza direct cu conexiunile acestora si cu aparitia lor pe scara filogenetica: arhicelebelul - locul unde ajung excitatiile din sistemul vestibular; paleocerebelul - locul unde ajung excitatiile din mezencefal si hipotalamus; neocerebelul -legatura cu emisferele cerebrale si olivele bulbare.

Diencefalul - importanta acestei regiuni rezida, la fel ca si in cazul altor regiuni ale S.N.C.-ului, din conexiunile nucleilor talamici si hipotalamici cu regiunile asociate acestor regiuni, realizate prin cai aferente si eferente.

Scoarta cerebrala implica cunoasterea configuratiei externe (santuri, fisuri, girusuri) studiate pe fete, structura microscopica si mai ales campurile corticale, cu accente pe campurile piramidale si pe ariile extrapiramidale ale neopaliumului si pe zona sensibilitatii din girul postcentral al lobului parietal.

Importante sunt si cunoasterea nucleilor cenusii ai telencefalului, regiunea sublenticulara si subtalamica alba a telencefalului (sistemul comisural).

Vascularizatia encefalului cuprinde: circulatia arteriala, sistemul carotidian, sistemul membrano-bazilar si poligonul Willis, distributia arteriala la nivelul encefalului, arterele bulbului, puntii si a emisferelor cerebrale, circulatia venoasa si sistemul capilar.

Un alt capitol de studiat este circulatia lichidului cefalorahidian si spatiile sale anatomice (panzele si plexurile coroide si sistemul ventricular).

Caile de conducere din sistemul nervos cerebrospinal reprezinta corolarul S.N.C., studiat initial pe etape, dorindu-se o vedere de ansamblu de la receptori la scoarta senzitiva si de la cortexul motor la efectorii musculari - pentru mobilitatea voluntara si automata.