Criterii somatofiziologice in selectia sportiva

Criterii somatofiziologice in selectia sportiva

Rezultatele obtinute in sfera determinarii genetice a unor caractere cu importanta pentru activitatea sportiva se datoreaza numeroaselor cercetari efectuate prin diferite metode. Referitor la tipul somatofunctional si determinarea lui ereditara s-au obtinut o serie de date prin variate metode genetice (metoda gemenilor, a asemanarii dintre parinti si copii, a arborelui genealogic etc.). Baza fenomenelor motrice o constituie insusirile somatice, fiziologice si psihice.

Printre insusirile somatice principale se numara si acelea care caracterizeaza aparatul locomotor, mai puternic conditionat genetic decat tesutul adipos. Coeficientii de corelatie si de eritabilitate sunt mai mari in acest caz pentru tesutul osos decat pentru cel muscular, iar coeficientii de corelatie ai acestor doua tesuturi sunt mai ridicati comparativ cu cei ai tesutului adipos.

Fara indoiala, insusirile esentiale nu pot fi schimbate cu ajutorul exercitiilor motrice, astfel incat sa se obtina transformari datorate exclusiv unui succes sportiv.

In acest caz este necesara selectia indivizilor cu masa, inaltimea si proportiile corpului corespunzatoare tipului constitutional ideal pentru o anumita disciplina sau proba sportiva.

Dintre multiplii parametrii morfologici, inaltimea (talia), proportiile segmentelor corporale si tipologia somatosexuala sau o insemnatate prioritara in selectie. Lungimea corpului si a extremitatilor, greutatea corpului, largimea bazinului si a coapselor, circumferinta taliei, a pieptului, a feselor, umerilor, precum si depozitele de grasime din diferite parti ale corpului s-au dovedit a fi dependente ereditar. Din acest compartiment, al cercetarilor, cel mai important aspect pentru selectia si orientarea sportiva a copiilor il constituie datele cu privire la structura corpului. Aceasta (cu deosebire "masa activa a corpului" - MAC) este, dupa cum s-a stabilit in ultimii ani, un nou parametru al capacitatilor functionale ale organismului omenesc. MAC se coreleaza bine cu VO₂ max., cu forta musculara, rezistenta si cu alte calitati motrice. Deosebirile intre indivizi, in structura corpului, se manifesta ca urmare a interactiunii dintre activitatea fizica, hrana si, dupa cum au aratat cercetarile, factorii genetici.

Structura corpului este unul dintre cele mai importante criterii de selectie pentru anumite ramuri sau probe sportive.

Inaltimea corpului si proportiile segmentelor acestuia sunt in mare masura determinate ereditar. Inaltimea corpului sau talia este o caracteristica antropometrica dintre cele mai reprezentative. Multe studii referitoare la determinarea ei genetica au fost dedicate estimarii coeficientilor de corelatie dintre inaltimea corpului parintilor si aceea a urmasilor, dintre inaltimea descendentilor de diferite varste si cea a ascendentilor de grade variate (D. A. Bailey). Studiile demonstreaza ca acesti coeficienti de corelatie dintre descendenti si ascendenti sunt foarte variabili, depinzand atat de varsta si sexul copiilor, cat si de starea materiala a populatiei. Mueller a adunat datele furnizate de 24 de studii conduse de diferiti cercetatori in diferite tari si a descoperit ca acesti coeficienti de corelatie sunt, in general, mai mari la populatia din Europa si SUA decat la celelalte populatii. Autorul mentionat explica ultima situatie prin imperecherea nepotrivita dintre parinti si subalimentarea copiilor.

Eritabilitatea inaltimii corpului inregistreaza indici superiori pe masura cresterii copiilor, indiferent de metoda de apreciere. Coeficientii de eritabilitate ating cele mai inalte valori in grupa adultilor. De aceea, rolul factorilor de mediu in determinarea inaltimii corpului descreste cu varsta. Coeficientii de eritabilitate, calculati pentru grupa de varsta cea mai mare, pot fi considerati ca masura a ereditatii inaltimii corpului.

Rezulta, deci, cateva concluzii care prezinta o importanta deosebita pentru selectie, si anume:

- coeficientii de corelatie dintre inaltimea corpului la parinti si la urmati cresc o data cu varsta, atingand valori maxime la grupele de varsta cele mai mari. Valorile grupei de varsta inferioara sunt relativ scazute si se formeaza la un nivel similar cu valorile analoage ale populatiilor din afara Europei;

- indicele eritabilitatii inaltimii corpului creste, de asemenea, o data cu varsta, inregistrand diferente mari in functie de metoda de estimare.

Prin urmare, inaltimea fiului poate fi prognozata pe baza inaltimii tatalui, iar a fiicei, pornind de la inaltimea mamei. Pe de alta parte insa, trebuie avut in vedere faptul ca, in general, noua generatie inregistreaza indici superiori de dezvoltare fizica comparativ cu aceea a parintilor (fenomenul de acceleratie si neotonie).

Cunoscand inaltimea corporala, se poate stabili valoarea celorlalte proportii ale segmentelor corporale. De asemenea, pentru stabilirea tipului somatic s-au facut cercetari, determinandu-se coeficientii de eritabilitate ai dimensiunilor craniului. Se stie ca exista diferite tipuri de craniu, spre exemplu, cu diametrul antero-posterior mare (dolicraniu) sau mic (brahicraniu). Stabilirea tipului somatosexual conditionat ereditar, prezinta de asemenea, importanta pentru selectia sportiva. Determinarea parametrilor morfologici genetic conditionati care definesc tipul somatosexual este absolut necesara deoarece, intr-o serie de ramuri de sport, obtinerea performantei este conditionata de o anumita rata de masculinitate sau feminitate. Astfel, la gimnastica sportiva-fete, nu va obtine performante superioare un subiect hiperestrogen cu diametrul biacromial-bitrohanterian mare, cu glande mamare voluminoase etc. Sau, la unele probe de atletism, dobandesc performante de nivel superior subiectii feminini cu o rata mai mare de masculinitate. Acest determinism biologic se afla si el sub control genetic.

Plecand de la conceptul de mozaic al androgeniei (Draper), potrivit caruia fiecare individ este dotat cu caractere feminine si masculine in diferite proportii, noi am cautat sa conturam cat mai exact conceptul de constitutie de sexualitate, alaturi de cel de constitutie somatica (somatometrica).

Autorii au numit aceste tipuri, in ordinea crescatoare a scarii: hipermasculin, masculin, hipomasculin (unidiferentiat), mixt (bisexuat), hipofeminin (unidiferentiat), feminin, hiperfeminin. Aceasta metoda permite prognoza in proportie de 90% a ratei de masculinitate sau feminitate inca din etapa antepubertara, fiind deosebit de utila in selectia sportivilor.

O insemnatate esentiala pentru selectie prezinta si stabilirea globala a tipului de constructie corporala dupa diferite metode genetice, bioelectrice etc. (Kretschmer, Scheldon, Heath-Carter, Conrad, Briant, Willoughby), cu evidentierea corelatiilor intre diferitele tipologii citate si performanta sportiva.

Totodata, in ultimul timp descifrarea dermatoglifelor (amprentelor) palmare si plantare capata o tot mai mare importanta in cadrul criteriilor morfologice de selectie. Cercetari asupra boltei plantare efectuate de St. Milcu si colaboratorii sai inca din anul 1932 atesta valoarea unghiului dintre axa anatomica (calcaneu - spatiul interdigital) si cea  functionala (calcaneu - haluce), acesta fiind intre 5⁰-7⁰ la saritori (planta cava) sau 10⁰-12⁰ la aruncatori. Lukojanov si colaboratorii sai releva dezvoltarea accelerata a motricitatii la copiii cu o mare frecventa a retelelor zonei ulnare a palmei; Nikitiuk arata dependenta dintre numarul striurilor pielii celor 10 degete si dezvoltarea indicilor de viteza si viteza-forta; noi am atestat ca existenta a peste 10 vartejuri digitale palmare poate fi un element de pronostic pentru o talie foarte inalta.

Referitor la parametrii fiziologici ai tipului somatic, pe care, din motive didactice, ii abordam impreuna cu cei morfologici, remarcam urmatoarele - este greu de facut o diferentiere neta intre cercetarile avand ca obiectiv proprietatile motorii pe de o parte, si cele care studiaza factorii fiziologici-functionali, pe de alta. Majoritatea autorilor urmaresc atat caracterele somatofunctionale, cat si diferitele acte motorii finale, investigand diversele caractere in complexitatea lor, la nivel de organe sau chiar de structura histochimica.

Din aceasta cauza vom prezenta parametrii fiziologici de selectie in corelatie cu determinismul lor asupra nivelului calitatilor motrice.

Viteza. Sub raport functional viteza este conditionata, in principal, de doua elemente fundamentale:

- activitatea sistemului nervos si, in principal, a scoartei cerebrale, unde se realizeaza intreaga comanda, coordonare si reglare a miscarii; durata medie de 70-82 m/s a acestor operatii poate fi redusa prin antrenament, care inlesneste formarea unor stereotipuri dinamice motrice intr-un timp mai scurt, conditionate genetic sub raportul rapiditatii de instalare;

- metabolismul de la nivelul muschiului care asigura energia necesara contractiilor musculare in conditii de anaerobioza.

Energia necesara in cazul efortului de viteza in anaerobioza rezulta din descompunerea ATP in ADP si acid fosforic in muschi, ceea ce permite realizarea cuplajului excitatie-contractie.

Refacerea legaturii fosfat-macroergice se asigura la inceput pe seama unei legaturi similare a fosfocreatinei, iar in continuare are loc glicoliza anaeroba, care conduce la eliberarea de energie cu transformarea acidului piruvic in acid lactic, ce se acumuleaza in muschi ca urmare a datoriei mari de O₂ (circulatia si respiratia nu pot asigura necesarul de O₂ intr-un timp atat de scurt impus de desfasurarea efortului) si influenteaza negativ capacitatea de contractie a muschiului.

Rezulta deci ca, in efortul de viteza, al doilea element esential, dupa nivelul functionalitatii SNC, este capacitatea de efort anaerob.

De asemenea, sub raport morfologic, s-a dovedit ca fibrele musculare care asigura viteza sunt cele albe, bogate in mitocondrii si echipament enzimatic oxidoreductor. Proportiile acestor fibre sunt genetic determinate si pot fi stabilite pe baza biopsiei musculare.

Pornind de la acest substrat morfofiziologic, constatam ca in prognozarea perspectivei sportive pentru viteza si in urmarirea ratei de progres obtinute prin antrenament prezinta o valoare deosebita urmatoarele determinari:

- timpul de reactie. Cercetarile lui A. Demeter atesta urmatoarea clasificare sportiva: pana la 180 ms - foarte bine, pana la 190 ms - bine, 210-230 ms - mediu, peste 230 ms - slab. Exista numeroase tipuri de aparate si cronografe electronice pentru aceste determinari;

- cronaximteria, electromiografia si electroencefalograma pentru nivelul de excitabilitate, stiut fiind ca viteza este conditionata de acest parametru. Electromiografia permite inregistrarea secusei musculare (contractia izolata), determinand durata, intensitatea si forma ei, comparativ cu aspectele optime ce conditioneaza sub raport neuromuscular performanta.

Cronaxia, reprezentand durata impulsului de circuit dreptunghiular cu amplitudinea egala cu dublul reobazei (intensitatea circuitului care determina o contractie musculara minima) ce produce o contractie minima, trebuie sa aiba valori cat mai scazute (sub 0,18 ms), care indica un prag ridicat de excitabilitate (alfa).

Toate acestea se pun in evidenta prin numeroase teste printre care:

- testul masinii de scris pentru viteza de repetitie (rapiditatea apasarii pe 85 de clape ale masinii de scris). Valorile optime trebuie sa reprezinte peste 110 puncte la mana stanga si peste 120 la mana dreapta (in cazul dreptacilor);

- capacitatea de efort anaerob, cu valori variabile in functie de disciplina (proba) sportiva, trebuie sa se situeze la testul de 1 minut la cicloergometru (TTR) la valori peste 3200 kgm, respectiv peste 45kgm/kgcorp, pentru o reala competitivitate;

- biopsia musculara, unde se impune gasirea unui procent cat mai mare de fibre albe;

- teste psihologice, care stabilesc nivelul de functionalitate al SNC diferentiate pentru copii (psihomotricitate, capacitate de adaptare, echilibru emotional s.a.) si juniori, pentru functii cognitive - inteligenta (Raven), memorie (Ray), atentie (Praga), perceptie, pentru personalitate (Cattel), pentru temperament (Guillfort). La acestea se adauga testele pentru analizatori si acuitate vizuala (ideal - vederea la ambii ochi), statokinezimetria cu valori cat mai ridicate pentru simtul echilibrului.

Avand in vedere conditionarea vitezei de catre sistemul nervos si de nivelul capacitatii de efort anaerob, subliniem faptul ca ea este una din calitatile biometrice cu cel mai inalt nivel de determinare genetica.

Viteza miscarii picioarelor evidentiaza mai clar rolul factorului ereditar decat viteza miscarilor mainilor. Deci, pentru aprecierea dezvoltarii calitatilor de viteza este preferabil "testul Tapping" pentru membrele inferioare.

Perioada de varsta de 9-14 ani, pentru maini, si 9-12 ani, pentru picioare, se caracterizeaza prin reducerea controlului genetic asupra dezvoltarii vitezei miscarilor. E de presupus ca, la aceasta varsta, actiunile pedagogice corect organizate pot contribui la perfectionarea calitatilor de viteza.

Forta. Sub raportul substratului morfofiziologic, care asigura manifestarea fortei, se recunosc doua sisteme principale ale organismului, la care, bineinteles, se adauga activitatea tuturor celorlalte sisteme si aparate: sistemul nervos si sistemul muscular.

Sistemul nervos actioneaza indeosebi pe calea etajului cortical, prin doua mecanisme principale:

- punerea in actiune a unui numar cat mai mare de unitati motorii;

- asamblarea unitatilor motorii active.

Sistemul muscular este al doilea element principal care conditioneaza forta, in functie de gradul incarcaturii raportate la forta izometrica maximala.

Avand in vedere determinarea fortei de catre activitatea sistemului nervos central si de calitatea fibrelor musculare, se considera ca in acest caz ponderea ereditatii este substantiala, coeficientul de corespondenta fiind peste 0,80. Mentionam, ca exista autori care socotesc forta ca avand un determinism genetic tot atat de mare ca si viteza.

Prin aceasta prisma, criteriile fiziologice de selectie sunt in principal: stabilirea prin dinamometrie a fortei grupelor musculare functionale ce trebuie sa fie cat mai mare; determinarea tonusului cu ajutorul miotonometrului, diferentele cat mai mari intre starea de contractie si cea de relaxare indicand niveluri functionale bune; masurarea amplitudinii miscarilor articulare cu goniometrul; evidentierea capacitatii de efort aerob si anaerob pe baza elementelor biochimice prezentate in functie de nivelul incarcaturilor raportat la forta izometrica maximala; evaluarea pentru forta in regim de viteza a timpului de reactie, a cronaxiei si a electromiogramei. Valorile variaza in functie de ramura de sport si se interpreteaza individualizat.

Rezistenta. Aceasta calitate este conditionata de trei categorii de factori:

- factori anatomofunctionali ce privesc functionalitatea  tuturor organelor si indeosebi cardiorespirator, care asigura aportul de O₂ si a aparatului renal, ce conduce la eliminarea produsilor toxici rezultati in urma proceselor metabolice;

- factori biochimici, care privesc sistemul muscular si, indeosebi, locurile unde se petrec transformarile metabolice cu eliberare de energie;

- sistemul nervos si in special componentele sale simpatica si parasimpatica, ce regleaza procesele metabolice, inclusiv refacerea.

Factorii anatomofunctionali sunt reprezentati de:

- volumul pulmonar si suprafata alveolocapilara (presupune determinarea diametrelor si perimetrelor cutiei toracice in expiratia si inspiratie, precum si masurarea capacitatii pulmonare vitale, totale si reziduale);

- volumul cardiac determinat radiotelemetric (are valori de 700-750 ml. La adultul normal, ajungand la sportivi pana la 1300-1400 ml.);

- concentratia de hemoglobina in sange, la adult, se situeaza intre 14-16 g%, iar la sportivi valorile cresc pana la 19-20 g%, mai ales in conditiile de antrenament la altitudine. Dupa efort, valorile scad prin hemoliza;

- volumul sangvin total;

- capacitatea respiratorie maxima, investigatia efectuindu-se timp de 15 s., iar valoarea obtinuta inmultindu-se cu 4 pentru a nu produce fenomene de alcaloza (valorile normale sunt de 120-150 l/min.).

Determinarile se fac cu ajutorul spirografului si al unor normograme care permit compararea valorii in raport cu inaltimea si greutatea subiectului. Valoarea acestei determinari este conditionata si de forta musculaturii toracelui:

- volumul expirator maxim pe secunda (VEMS);

- VO₂ max. interpretat in functie de greutatea corporala, sex, varsta si cerintele impuse de ramura de sport respectiva;

- debitul cardiac maxim, care ajunge la 40-45 l/min. si este conditionat, la randul lui, atat de amplitudinea de contractie a fibrei cardiace, care determina, in principal, debitul sistolic, cat si de frecventa cardiaca;

- oxigen-pulsul maxim calculat prin raportarea VO₂ max. la frecventa cardiaca maxima (FC max.), el fiind considerat parametrul cel mai util al economiei cardiovasculare in efort;

- echivalentul ventilator maxim care este raportul dintre ventilatia maxima externa si VO₂ max., acesta reprezentand indicatorul cel mai fidel al economiei respiratorii in efort (sub 20 este excelent, 25-30 bun si peste 35 slab).

Desigur ca acesti parametrii, indeosebi cei functionali, nu sunt conditionati numai de sistemul cardiorespirator, ale carui capacitati le exprima, ci si de activitatea sistemului nervos care coordoneaza functionalitatea acestor aparate. In aceeasi masura intervin si aparatul digestiv, care asigura aportul principiilor nutritive necesare proceselor metabolice energogenetice, si aparatul de expulzare a materiei (indeosebi aparatul renal), ce contribuie la eliminarea catabolitilor, a caror concentrare in organism, la nivelul diferitelor sectoare somatoviscerale, declanseaza mecanismul de feed-back, foarte important pentru intreaga functionalitate organica si in special pentru rezistenta. In acest sens, investigarea functiei renale, care trebuie sa se prezinte la un nivel cat mai ridicat, are o importanta deosebita in selectia sportivilor pentru sporturile sau probele de rezistenta.

Factorii biochimici. In ultimul timp, cercetarile histochimice au dovedit ca elementul de baza in existenta unui prag ridicat de rezistenta metrica generala este capacitatea fibrelor musculare de a utiliza o cantitate mai mare de O₂ si de a furniza energia necesara efectuarii lucrului mecanic pe calea proceselor aerobe de fosforilare oxidativa. Aceasta capacitate o au, indeosebi fibrele rosii, care contin o cantitate sporita de mioglobina si mitocondrii mari, cu capacitate oxidativa ridicata. Cantitatea acestor fibre in muschi este genetic determinata, de unde rezulta utilitatea biopsiei musculare in momentul selectiei si orientarea corespunzatoare a viitorului sportiv. Proportia intre fibrele rosii (SF sau ST), care constituie substratul rezistentei si al fortei, si fibrele albe (FF sau FT), care conditioneaza viteza, orienteaza selectia spre ramurile de sport corespunzatoare calitatilor biometrice ale sportivului.

S-a dovedit, in ultimul timp, ca efortul de rezistenta conduce la biosinteza proteinelor mitocondriale mari si neconformarea de ribozomi citoplasmatici, respectiv RNA mitocondrial. Aceste procese au loc la nivelul unor fibre intermediare, care au o structura mixta, intre cea a fibrelor rosii si cea a fibrelor albe.

Intensitatea aceasta nu trebuie sa treaca in zona energetica anaeroba, deoarece poate declansa alte mecanisme intracelulare, ci e necesar sa se situeze la zona superioara a aerobiozei, la limita cu anaerobioza, atingand acel prag aerob-anaerob numit si zona de anduranta a efortului (stare de steady-state). Intensitatea efortului ce va situa organismul in zona de anduranta este determinata de structura genetica a fiecarui subiect si se impune a fi individualizata. Aceasta zona de anduranta se caracterizeaza printr-o concentratie a acidului lactic in sange de 4 mmol/l. In cazul in care zona de anduranta se situeaza la nivelul a 90% din consumul maxim de oxigen, capacitatea de efort aerob este foarte buna; la valori de 80-85%, situatia devine defavorabila.

Incontestabil ca, alaturi de aceste mecanisme biochimice, in obtinerea unei rezistente sporite intervin sinapsele neuromusculare, respectiv placile neuromotorii, care sunt puse in actiune de centrii nervosi si piramidali pe calea unitatilor motorii. De aici, importanta deosebita a activitatii sistemului nervos central si, indeosebi, a zonelor de comportament rinencefalice, unde, conform ultimelor cercetari, se gasesc centrii volitionali. Prin punerea in functiune a unor sisteme de receptori endocrini intracerebrali, acestia au un rol deosebit in mentinerea activitatilor placilor neuromotorii, in ciuda starii de oboseala generata de acumularea acidului lactic in muschi.

Rezulta deci ca si rezistenta, desi reprezinta o calitate biomotrica perfectibila, prin transformarea pe calea antrenamentului a fibrelor intermediare in fibre rosii, este genetic determinata atat prin existenta pe plan periferic a unui procent de fibre intermediare in muschi si a dimensiunilor anatomice ale sistemului cardiorespirator (Williams), cat si prin functionalitatea sistemului nervos central si indeosebi a zonelor sale rinencefalice.

Rezistenta este incontestabil legata de capacitatea de refacere ce poate fi exprimata sintetic prin eficienta mecanismelor homeostatice biochimice de a reface in permanenta rezerva energetica, asigurand la nivel inalt procesele metabolice in toate sectoarele organismului si indeosebi in ceea ce ne intereseaza in efortul sportiv la nivel muscular si neuroendocrin. Prin urmare, sunt implicate toate aparatele si sistemele constitutive ale organismului uman.

In ce priveste determinismul nervos al rezistentei, subliniem importanta echilibrului intre tonusul nervos vegetativ simpatic si cel parasimpatic, fapt ce justifica introducerea in cadrul criteriilor de selectie a testelor de functionalitate simpatica si parasimpatica.

Pentru sporirea rezistentei, un rol important il are indeosebi cresterea tonusului parasimpatic pe calea stimularii receptorilor (alfa), cu atat mai mult cu cat blocarea receptorilor (beta) cu ajutorul betablocantelor  constituie manevra doping.

Indemanarea. In acceptiunea clasica, adoptata chiar in prezent de majoritatea specialistilor in domeniul educatiei fizice si sportului (antrenori, medici, cercetatori, psihologi s.a.), indemanarea este considerata o calitate motrica a aparatului locomotor, exprimata prin precizia miscarilor, respectiv a contractiilor musculare si adaptarea lor la conditiile impuse de cerintele victoriei sportive, indeosebi de realizarea unei replici motrice cat mai eficiente la actiunile adversarului. Aceasta calitate este solicitata mai ales in jocurile sportive, in scrima, in box, dar si in alte discipline si probe sportive, in care raspunsul motric in fata adversarului este esential.

Aceasta calitate, dupa parerea noastra, este conditionata in principal de activitatea corticala, respectiv de comanda primita de muschi pe caile motorii corticale si in secundar de musculatura insasi, aceasta fiind importanta doar in masura in care poseda anumite proprietati de viteza, forta si chiar de rezistenta pentru a putea raspunde prompt si corespunzator la comanda corticala primita.

Din acest considerent, nu o vom socoti o calitate biomotrica in care exista un echilibru de determinare a diferitelor sisteme si aparate, inclusiv a sistemului nervos, ci o vom aprecia ca pe o calitate psiho-neuro-motrica, intrucat ea este predominant determinata de sistemul nervos. De aceea, ea va fi prezentata o data cu tipologia constitutionala psihica, fiind strans corelata cu activitatea sistemului nervos si cu inteligenta generala a subiectului cercetat.

Dintre testele care pot constitui criterii de stabilire a nivelului de functionalitate corticala si care, implicit, furnizeaza informatii pretioase asupra potentialului de indemanare, subliniem in mod deosebit: testarea inteligentei; testele de personalitate si temperament; stabilirea tipului de sistem nervos prezentat o data cu criteriile de selectie somatofiziologice privind viteza.

Un element esential in evaluarea indemanarii il constituie conditionarea ei de catre analizatorul vestibular respectiv, implicat in mentinerea echilibrului in conditii statice si dinamice, fapt ce justifica testarea acestui parametru fiziologic in selectie (testul Romberg, statokinezimetria s.a.).

De asemenea, gradul de asimetrie functionala si dominanta corticala trebuie avute in vedere in selectie. Pornind de la faptul ca exista sporturi asimetrice (lupte, scrima, box s.a.) si sporturi simetrice (canotaj, schi, s.a.), testarea gradului de simetrie care conditioneaza indemanarea prin proba de saritura cu rotare spre stanga si spre dreapta este foarte importanta. S-a dovedit ca sportivii cu un grad ridicat de asimetrie stanga (care inregistreaza valori superioare de rotare spre stanga comparativ cu cele spre dreapta) au un nivel de indemanare mai ridicat. Se apreciaza ca un subiect este simetric cand valorile de rotare spre stanga sunt egale cu cele spre dreapta.

De asemenea, s-a dovedit faptul ca persoanele la care predomina emisfera dreapta, respectiv stangacii, au circuite nervoase mult mai permeabile, functionale si un grad de indemanare sporit comparativ cu dreptacii, ceea ce justifica selectarea lor pentru sporturile unde indemanarea se situeaza pe prim-plan - scrima, box, lupte, jocuri sportive s.a.

In corelatie cu criteriile somatofiziologice de selectie trebuie sa subliniem ca in perioada de crestere, determinarea varstei biologice are o importanta deosebita pentru cei ce se ocupa de selectia si pregatirea sportiva a copiilor si juniorilor, deoarece capacitatea de efort a acestora este mai strans legata de varsta biologica decat de cea cronologica. Determinarea varstei biologice este bine sa se faca dupa cele mai stiintifice metode. Cand insa nu avem la dispozitie cabinete de radiologie si medici specialisti, aceasta se poate face folosind criterii mai simple, care prezinta totusi un suficient grad de probabilitate. Unul dintre aceste criterii este cel somatic, care consta in compararea datelor (talie si greutate) celui caruia dorim sa-i determinam varsta biologica, cu mediile pe tara ale acestor parametri. In acest scop este necesar sa se consulte tabelele referitoare la "Nivelul mijlociu de dezvoltare fizica a generatiilor in crestere" (0-18 ani) si apoi sa fie comparate cu datele subiectului. Cand dorim sa aflam, de pilda, varsta biologica a unui copil care, calendaristic, are 10 ani, comparam inaltimea si greutatea acestuia cu mediile inaltimilor si greutatilor din tabelele de referinta. Daca vom constata ca datele acestuia sunt mai mici decat cele indicate pentru varsta respectiva, vom conchide ca subiectul nu are inca 10 ani (din punct de vedere biologic); daca datele sunt mai mari, aceasta inseamna ca subiectul a depasit varsta de 10 ani. Se poate intampla ca unul dintre parametri sa-l depaseasca pe cel din tabel, iar celalalt sa fie mai mic. In acest caz se va aprecia ca respectivul are, de pilda, inaltimea unuia de 12 ani (sau cat rezulta din tabelul de referinta) si greutatea unuia de 9 ani s.a.m.d. Pentru stabilirea varstei biologice a copiilor si adolescentilor din tara noastra dupa criteriul somatic, recomandam folosirea tabelelor intocmite de Institutul de Igiena din Bucuresti.

Datele medii ale inaltimii si greutatii corporale la fetele de 4-18 ani

(dupa Tanasescu si colab.)

Datele medii ale inaltimii si greutatii corporale la baietii de 4-18 ani

(dupa Tanasescu si colab.)

Se pot face predictii, cu un suficient grad de probabilitate, privind evolutia cresterii in inaltime, daca aceasta se desfasoara normal si nu este tributara vreunei maladii congenitale sau contractate. Acest lucru are o deosebita importanta la sporturile in care dimensiunile somatice longitudinale sunt favorizante pentru obtinerea unor performante de valoare, deoarece se poate prevedea inaltimea pe care o va avea cel in cauza in momentul incetarii cresterii.

Nu este recomandabil sa se faca predictii inainte de 10 ani, deoarece numai de la aceasta varsta in sus incep sa se manifeste tendintele si au loc transformarile organice specifice perioadei prepubertare, care contrasteaza puternic cu dinamica lenta si uniforma a cresterii din ultima parte a copilariei.