Basil Bernstein

Basil Bernstein

Prin dezvoltarea teoriei privind transmiterea, reproductia si schimbarea socio-culturala, Basil Bernstein a contribuit la o adevarata reorientare a sociologiei educatiei, inaugurand un nou demers teoretic prin formularea unei problematici fundamentale pentru intelegerea modului de functionare a institutiilor cultural-educative si pentru determinarea principiilor de formare a constiintei umane intr-un anumit context socio-economic. Prin teoria transmiterii culturale, Basil Bernstein se plaseaza in prelungirea teoriei reproductiei culturale elaborata de Pierre Bourdieu si Jean-Claude Passeron, completand-o . Intre transmiterea si reproductia mesajelor culturale si educationale exista o stransa legatura, un anumit mod de transmitere constituindu-se intr-un context specific de reproductie socio-culturala si a structurii de clasa. Preluand unele dintre ideile lui Émile Durkheim privind clasificarile simbolice, diviziunea sociala a muncii si rolul educatiei in societate, Basil Bernstein priveste scoala ca pe o institutie ce transmite si reproduce valorile culturale create intr-un anumit context si in conditii istorice specifice. Continutul transmis prin intermediul educatiei (cunoasterea) este esential pentru definirea profilului simbolic al oricarei institutii cultural-educative. Pe de alta parte, controlul social si modul de distribuire a puterii intr-o anumita structura sociala de clasa constituie principalii termeni de referinta in teoria sa socio-pedagogica.

Conceptia lui Basil Bernstein este apropiata de teoria interactionist-simbolica dezvoltata de George Herbert Mead, dar reuseste sa depaseasca psihologismul acesteia printr-o integrare a elementelor interactionale intr-o abordare structuralista. Interactionismul simbolic american (G. Simmel, G. H. Mead, E. C. Hughes, R. E. Park, H. S. Becker, E. Goffman s.a.) considera actiunea reciproca a fiintelor umane si a semnelor care o scot in evidenta drept fenomen social major. Entitati precum societatea, institutiile, clasele sociale sau constiinta colectiva nu exista independent de interactiunile sociale. Pentru George Herbert Mead , de exemplu, o institutie este raspunsul comun dat de membrii unei comunitati la o situatie particulara. Departe de a fi determinate de structuri sau sisteme, conduitele sociale isi au originea in propria lor desfasurare temporala. Din punctul de vedere al interactionismului simbolic, comportamentul uman nu este o simpla reactie la mediul ambiant, ci un proces interactiv de formare a acestui mediu, un proces interactiv, deoarece activitatea individuala nu este posibila decat in virtutea apartenentei la o comunitate de sens. Datorita faptului ca putem acorda aceeasi semnificatie unor semne putem intelege activitatea altcuiva, adica sa tinem seama de punctul de vedere al celuilalt referitor la ceea ce este pe cale sa se intample, sa emitem previziuni asupra activitatii sale viitoare si sa modificam propriul nostru comportament in functie de comportamentul altei persoane. George Herbert Mead raporteaza comportamentul individului la procesul de comunicare. Constiinta de sine ia nastere din relatiile dintre indivizi, din raporturile de reciprocitate, din interactiune. Stapanirea procesului de interactiune depinde de capacitatea individului de a lua rolul altcuiva si de a intelege intentiile acestuia. Aceasta stapanire presupune recunoasterea simbolului ca mediator. Ea  se manifesta printr-o raportare simbolica, adica printr-o adaptare si o dirijare a atitudinilor si, in principal, printr-o perceptie si o reprezentare a unitatilor sociale prin asteptari, anticipari, strategii. In ansamblurile sociale puternic structurate, aceasta stapanire a comunicarii interindividuale poate deveni aproape totala.

Raporturile interactionale sunt invocate de Basil Bernstein pentru explicarea unor aspecte teoretice particulare, pentru intelegerea unor aspecte particulare ale activitatii educative din diferite institutii. Teoria lui Basil Bernstein este una structuralista, care asimileaza elemente din doctrina durkheimiana si elemente interactioniste, pentru a explica matricile de transmitere si reproductie ce coreleaza diversi agenti si procese de socializare. In final, teoria transmiterii culturale ajunge sa fie complementara cu o alta teorie, cea a reproductiei culturale a lui Pierre Bourdieu. Dar in timp ce Pierre Bourdieu si colaboratorii sai de la Centre de Sociologie Européenne erau preocupati de structura reproductiei si variatele ei realizari, Basil Bernstein s-a preocupat indeosebi de procesul transmiterii. Altfel spus, pentru a intelege principiile reproductiei sociale sau culturale este util sa se expliciteze modalitatile de transmitere a sistemelor simbolice prin institutiile adecvate.

Basil Bernstein cauta sa stabileasca relatii intre structura si proces, intre elementele simbolice create  la nivel social si cele transmise si reproduse pentru a determina principiile fundamentale ale constituirii si dezvoltarii unor structuri mentale, ale unor forme ale constiintei sociale ce particularizeaza identitati specifice de clasa. Depasirea de catre Basil Bernstein a perspectivei organizationiste de studiere a realitatilor educatiei scolare, promovata de numerosi sociologi, reprezinta o consecinta a accentului pus pe explicarea aspectelor procesuale ale educatiei, caci teoria are valoare predictiva si fundamenteaza actiunea practica numai in masura in care se bazeaza pe explicatie.

Demersul teoretic intreprins de Basil Bernstein "penduleaza intre studierea unor aspecte particulare ale procesului de socializare si integrarea acestora intr-o teorie explicativa cuprinzatoare, cu o arie mult mai larga de referinta, constituindu-se ca o teorie sociologica a controlului social asa cum acesta se realizeaza in diferite contexte socializatoare intr-o societate cu diferentieri si antagonisme de clasa" . Sub influenta lui Émile Durkheim si a lui George Herbert Mead, Basil Bernstein defineste socializarea ca fiind procesul in cursul caruia un copil dobandeste o identitate culturala determinata si reactioneaza, in acelasi timp, la aceasta identitate. Ea reprezinta procesul prin care o fiinta biologica este transformata in subiect al unei culturi particulare. Prin urmare, socializarea este un proces de control complex care suscita in copil anumite dispozitii morale, intelectuale si afective, carora le da o forma si un continut determinate. In cursul sau, copilul cunoaste, prin intermediul diferitelor roluri pe care este chemat sa le exercite, diferite principii de organizare a societatii. In cursul acestui proces se realizeaza o selectie a posibilitatilor umane: domeniile in care este permisa schimbarea sunt limitate progresiv si, treptat, se instaureaza sentimentul necesitatii unei ordini sociale determinate. Basil Bernstein considera ca "efectul socializarii este sa-i faca pe oameni siguri si previzibili", intrucat in cursul acestui indelungat proces "individul devine constient, prin intermediul diferitelor coduri pe care este chemat sa le indeplineasca, de diferitele principii care actioneaza in societate". In opinia sa, socializarea este procesul prin care individul dobandeste o anumita identitate culturala, in raport cu care reactioneaza in diverse imprejurari ale vietii.

Abordarea lui Basil Bernstein se concentreaza pe implicatiile procesului de transmitere (comunicare) din procesul educatiei asupra reproductiei culturale si sociale. In dezvoltarea teoriei sale, el se sprijina pe unele rezultate ale cercetarilor sociologice cu privire la vorbire si limbaj, care pot fi rezumate astfel:

a) Mediul lingvistic exercita o influenta formativa asupra fiintei umane;

b) Modelul vorbirii este diferentiat de la o cultura la alta;

c) Prin vorbire, copilul dobandeste o identitate sociala specifica.

Referitor la prima chestiune, Basil Bernstein se arata nemultumit de faptul ca ea a fost ignorata de cercetarile sociologice: "De fapt, printre numeroasele studii consacrate cresterii copiilor, cu putine exceptii, nu exista analize ale influentei formative exercitate de mediul lingvistic inconjurator. Se studiaza grupurile, se discuta cu subtilitate despre ordonarea lor formala, dar implicatiile si consecintele aspectelor lingvistice ale comunicarii din cadrul lor nu par demne de atentia sociologului" . In cadrul aceleiasi culturi utilizarea limbajului este diferita, in functie de clasa sociala. In orice limbaj se disting mai multe moduri de vorbire, forme lingvistice sau coduri, a caror constituire este dependenta de relatiile sociale existente. La randul lor, codurile sunt cele care transmit cultura si, prin aceasta, conditioneaza comportamentul indivizilor. Existenta unor forme diferite ale relatiilor sociale determina coduri lingvistice diferite, ceea ce inseamna ca odata cu invatarea vorbirii se insusesc si exigentele structurii sociale care l-au creat.

Basil Bernstein sustine ca copiii din medii diferite isi formeaza, inca din primii ani de viata, coduri sau moduri de exprimare diferite, care le vor afecta experienta scolara ulterioara. Dupa cum arata Anthony Giddens , interesul sau nu se indreapta spre diferentele de vocabular sau de capacitati verbale, ci mai curand asupra diferentelor legate de folosirea limbajului, care ii diferentiaza pe copiii saraci de cei bogati.

Conceptul central in teoria elaborata de Basil Bernstein este cel de "cod socio-lingvistic", care diferentiaza modul de vorbire si formele de socializare, de invatare sociala, de realizare a relatiilor si interactiunilor sociale. Deoarece structura de clase a societatii este factorul fundamental al distribuirii codurilor, fiecarei clase sociale ii corespunde, in genere, un anumit cod. Codurile nu sunt legate insa cu necesitate de o anumita clasa sociala, ele putand fi folosite, in anumite circumstante, de catre indivizii oricarei clase sau categorii sociale. Prin insusirea codurilor, ca interiorizare a cerintelor structurii sociale, se configureaza inca din copilarie identitatea fiecarui individ, apartenenta lui la o clasa sociala.

Conceptia lui Basil Bernstein despre codurile socio-lingvistice se sprijina pe teza conform careia structura de clasa a societatii determina distributia sociala a semnificatiilor culturale sau lingvistice vehiculate de limba si procedeele interpretative generate de acestea. Punctul de vedere adoptat de Basil Bernstein este urmatorul: " . in orice limbaj pot exista mai multe cadre de consistenta si ca aceste moduri de vorbire, forme lingvistice sau coduri sunt ele insele in functie de forma pe care o iau relatiile sociale. Din acest punct de vedere, forma relatiei sociale, ori, mai general, structura sociala, da nastere unor forme lingvistice sau unor coduri distincte iar aceste coduri sunt cele care in mod esential transmit cultura si, prin aceasta, conditioneaza comportamentul" . Teoria pe care sociologul britanic o dezvolta pune accentul pe schimbarile din structura sociala, acestea reprezentand factorul care contribuie esential la formarea sau la transformarea unei culturi prin efectul produs in planul modurilor de vorbire. Sistemul de vorbire este o consecinta a formei relatiei sociale, o calitate a structurii sociale. Limbajul este un set de reguli la care toate codurile vorbirii trebuie sa se subordoneze, dar sistemul relatiilor sociale este cel ce determina aparitia oricarui cod de vorbire. Forma particulara a relatiei sociale reflecta selectiv ceea ce este spus, momentul in care este spus sau felul in care este spus.

Indivizii isi invata rolurile in cadrul procesului de comunicare. Din acest punct de vedere, "un rol este o constelatie de intelesuri invatate si insusite, prin care individul devine apt sa intre in forme de interactiune cu ceilalti intr-un mod persistent, coerent si recunoscut" . In acest fel, un rol este o activitate complexa de codificare, controland creatia si organizarea de intelesuri specifice si conditiile pentru transmiterea si receptarea lor. Intrucat sistemul de comunicare ce defineste un anumit rol este, in mod esential, cel al vorbirii, putem distinge rolurile sociale principale in termenii formelor de vorbire pe care ele le regleaza. Rolurile sociale principale sunt cele prin care este transmisa cultura. Aceste roluri sunt invatate in familie, in grupul celor de aceeasi varsta, in scoala si la munca. Acestea sunt cele patru seturi principale de roluri invatate in procesul socializarii.

Consecintele formelor specifice de vorbire sau ale codurilor vor transforma mediul inconjurator intr-o matrice de intelesuri speciale, care devin parte integranta a realitatii psihice prin actele de vorbire. Pe masura ce un individ invata sa isi subordoneze comportamentul fata de un cod lingvistic, care este expresia unui rol, diferite ordini de raportare ii devin accesibile. Complexul de intelesuri transmise de un sistem de roluri patrunde progresiv in structura mentala a individului in cursul dezvoltarii acesteia, modificand ansamblul comportamentelor sale. Transformarea lingvistica a rolului este principalul purtator al intelesurilor. Codurile lingvistice sunt cele care dau o forma particulara experientei si modeleaza identitatea sociala a omului.

Educatia este esentialmente o activitate comunicativa, ale carei mesaje sunt identificabile in structurile specifice ale scolii, respectiv in organizarea ei institutionala si in continuturile transmise (in modalitatile de selectie si transmitere a cunoasterii educationale). Cum limbajul este principalul instrument de comunicare, Basil Bernstein a cautat sa expliciteze conceptele de baza, care ar explica structurarea socio-lingvistica a procesului de comunicare, ajungand sa precizeze determinantii sociali ai codurilor lingvistice in corelatie cu educabilitatea si socializarea. Conceptul de "cod socio-lingvistic" se refera la principiile de structurare sociala a semnificatiilor si la realizarile lingvistice contextuale ale acestora. Aceasta consta in stabilirea unor raporturi intre forma relatiilor sociale in care este integrat un individ si structura semnificatiilor relevante, astfel incat sa se identifice modalitatile prin care sistemele simbolice sunt atat realizatori, cat si posibilitati de reglementare a structurii relatiilor sociale. Codul defineste forma raportului social, restrangand manifestarile verbale ale diferentelor individuale. Persoanele se raporteaza una la alta in mod esential prin pozitia sociala sau status-ul pe care il ocupa.

Codurile socio-lingvistice indeplinesc functia de control social. Experienta copilului rezulta, pe de o parte, din contactul cu lumea si, pe de alta parte, din invatarea vorbirii, prin intermediul careia se constituie identitatea sociala. "Structura sociala, arata Basil Bernstein, devine realitatea psihologica a copilului in curs de dezvoltare prin insasi modelarea actelor sale de vorbire" . Forma relatiei sociale actioneaza selectiv asupra diverselor tipuri de coduri, care, apoi, devin expresia simbolica a relatiei si reglementeaza natura interactiunii. Prin intermediul codului se genereaza nu numai un anumit mod de vorbire, ci se transmite si se sustine o anumita forma a relatiei sau interactiunii sociale. De asemenea, tipul de cod selecteaza, sustine si generalizeaza ceea ce trebuie invatat si conditioneaza succesul invatarii. Basil Bernstein distinge doua tipuri generale de coduri: codul elaborat si codul restrans . Ele pot fi definite, la nivel lingvistic, prin probabilitatea de a prezice pentru orice locutor elementele sintactice care vor fi utilizate pentru a organiza o semnificatie intr-un cadru reprezentativ de vorbire. In cazul unui cod elaborat, locutorul va opera selectia printr-o gama larga de alternative, iar probabilitatea de a prezice elementele organizatoare este considerabil redusa. Din punctul de vedere psihologic, codul elaborat usureaza orientarea spre exprimarea intentiei intr-o forma explicita, cel restrans inhiba o astfel de orientare. Utilizarea unui cod elaborat depinde de accesul la pozitii sociale speciale, acelea care permit insusirea unui tip particular de model al vorbirii. De regula, aceste pozitii coincid cu cele ale straturilor sociale care participa la domeniile principale de decizie sociala. In cazul unui cod restrans, numarul acestor alternative este adesea foarte limitat, iar probabilitatea de a prezice aceste elemente este mult mai mare. Forma pura a unui cod restrans va fi aceea in care toate cuvintele si, in consecinta, structura de organizare, independent de gradul ei de complexitate, va fi in intregime previzibila pentru locutori si pentru auditori. Este cazul cuvantarilor de rutina, relatiilor protocolare sau al unor situatii din cadrul povestirilor. In aceste relatii, diferentele individuale nu se pot exprima verbal decat in masura in care exista posibilitatea de a alege intre secventele ori rutinele de comunicare. Ele sunt transmise esentialmente prin variatii ale semnalelor extraverbale. Codul restrans (restrictiv) este cel mai des intalnit. Mesajul ia forme diferite in functie de grup: familie, grup de prieteni, grup de munca etc. Caracteristica sa esentiala rezida in faptul ca este eficient in cadrul grupului si potrivit pentru o comunitate limitata. Vocabularul intrebuintat poate fi diferit de la un caz la altul, dar in toate cazurile este ales dintr-un fond lexical limitat. Asimilarea codului restrans, indeosebi de catre clasele sociale defavorizate, se justifica prin faptul ca acesta este un cod mai accesibil decat unul elaborat, cu modele particulare de vorbire ce ar necesita o perioada mai lunga de  invatare si un cost evident mai ridicat.

Codurile se diferentiaza, de asemenea, prin prisma modului de a le invata. Sintaxa unui cod restrans poate fi invatata intr-un mod informal si rapid. Dimpotriva, din cauza gamei largi si a selectiei dintre alternativele sintactice ale unui cod elaborat, acesta necesita o perioada mult mai mare de invatare, atat formala, cat si informala.

Scoala utilizeaza predominant sau chiar exclusiv forme ale codului elaborat, care prin natura sa este diferit de referintele experientei de viata si socializatoare ale copiilor formati dupa principiile codului restrans, practicat in cadrul familiei. Dar iata cum concepe Basil Bernstein invatarea codului elaborat de catre copil: "Invatand un cod elaborat, copilul invata sa exploreze o sintaxa speciala, sa capete si sa transmita un model special de intelesuri, sa dezvolte un proces special de constructie verbala si, foarte devreme, invata sa se  orienteze spre canalul verbal. El invata sa stapaneasca cerintele de rol necesare pentru producerea efectiva a unui cod. El devine constient de o anumita ordine de relatii (intelectuale, sociale si afective) din anturajul sau iar propria experienta se transforma prin aceste relatii. Pe masura ce codul se fixeaza prin procedeele de constructie verbala, copilul aflat in proces de dezvoltare isi poate stabili in mod voit aceste relatii prin insasi vorbirea sa" . Concluzia este simpla: daca nu stapanesti codul elaborat, nu vei reusi in sistemul de invatamant. Totusi, chiar sociologul britanic avertizeaza asupra faptului ca daca unii copii nu par a stapani codurile elaborate ale scolii nu inseamna ca nu inteleg discursul profesorului. Dificultatile intampinate se pot datora inabilitatii de a exprima idei in cod elaborat, in conditiile in care clasa este un loc al competitiei pentru stapanirea codurilor elaborate. Retinerea fata de colegi sau fata de profesor poate fi un puternic inhibitor, in situatiile care presupun performanta verbala. Pe de alta parte, adeseori situatiile in care elevii sau studentii par a intelege greu ce spune profesorul nu semnifica faptul ca acestia nu stapanesc codurile elaborate, ci reflecta folosirea in exces de catre profesori a codurilor restranse specifice comunitatii lor stiintifice. 

Codurile lingvistice au o origine sociala. Structura de clasa, bazata pe antagonisme, inegalitate si inechitate sociala, constituie factorul fundamental al distribuirii codurilor socio-lingvistice. Pozitia de clasa a familiei determina modalitatile de socializare relationala sau lingvistica a copiilor si, prin aceasta, inca din prima copilarie sunt canalizate performantele lor scolare. Structura de clasa afecteaza nu numai forma lingvistica a vorbirii, interactiunile si formele de invatare, ci si sistemele de rol familial si modalitatile de exercitare a controlului social.

Implicatiile sub-culturale ale clasei sociale dau nastere unor procedee diferite de socializare. Diferitele sisteme de norme creeaza diferite sisteme de roluri familiale, care actioneaza prin variate modalitati de control social. Sistemele normative corespunzatoare clasei de mijloc dau nastere, probabil, unor coduri elaborate, in timp ce acelea care sunt asociate clasei de jos produc indivizi ce se limiteaza la un cod restrans. Variatiile de comportament pe care le intalnim in interiorul grupurilor apartinand unei anumite clase, grupuri definite in  termenii unei ocupatii si ai instruirii primite, sunt adesea foarte mari. Variatele orientari ale sistemului rolurilor familiale pot fi legate de reteaua externa a relatiilor sociale ale familiei si de rolurile ocupationale: "Copiii socializati in clasele de mijloc si in straturile care li se asociaza, scrie Basil Bernstein, pot utiliza in acelasi timp un cod elaborat si un cod restrans, in timp ce copiii socializati in cadrul anumitor straturi ale clasei muncitoare, in special in straturile inferioare ale acesteia, ne putem astepta sa fie limitati la un cod restrans. Dar, pentru reusita scolara a unui copil, este esential ca el sa posede ori, cel putin, sa fie orientat, spre un cod elaborat" . Insuccesul scolar relativ al copiilor proveniti din straturile inferioare ale societatii poate fi o forma de handicap de origine culturala transmis copilului prin intermediul procesului lingvistic. Codul pe care-l aduce copilul cu sine la scoala simbolizeaza identitatea lui sociala. El il leaga pe copil de familie si de mediul social imediat. Codul orienteaza copilul spre anumite tipuri de raporturi, care constituie realitatea sa psihologica, realitate intarita de fiecare data cand copilul vorbeste.

Basil Bernstein sustine ca limbajul copiilor din clasa muncitoare reprezinta un cod restrictiv, un tip de vorbire legat de particularitatile culturale ale acestei clase. Multi membrii ai clasei muncitoare traiesc intr-o cultura puternic determinata de familie, in care valorile si normele sunt considerate de la sine intelese, asadar, nu mai sunt exprimate prin limbaj. Parintii tind sa isi socializeze copiii direct, prin folosirea unor recompense sau atentionari pentru a le corecta comportamentul. Intr-un cod restrans (restrictiv), limbajul este mai potrivit pentru comunicarea legata de experienta practica, decat pentru discutii despre idei cu caracter abstract, procese sau relatii. Vorbirea copiilor crescuti in familii din medii inferioare si care isi petrec timpul in grupuri de acelasi nivel se orienteaza dupa normele acestora. Spre deosebire de acestia, in cazul copiilor din clasele sociale de mijloc dezvoltarea lingvistica implica dobandirea unui cod elaborat, un stil de exprimare in care sensurile cuvintelor pot fi individualizate, pentru a corespunde cerintelor unor situatii anume. Modul in care copiii provenind din clasele mijlocii invata sa foloseasca limbajul este mai putin dependent de contextul particular. Ei sunt capabili sa generalizeze si sa exprime cu mai multa usurinta idei abstracte, sunt mai bine pregatiti in ceea ce priveste cerintele educatiei scolare formale. Aceasta nu inseamna ca copiii din clasele sociale de jos au un mod de vorbire inferior sau niste coduri de limbaj sarace. Mai degraba, modul in care ei folosesc vorbirea intra in conflict cu cultura academica a scolii. Cei care stapanesc coduri elaborate se adapteaza cu mai multa usurinta mediului scolar.

Prin trecerea copilului dintr-un context socializator reglat de codul restrans in cadrul experientei formale din cadrul scolii se produce o de-contextualizare si o re-contextualizare. Educatia scolara selecteaza, refocalizeaza si utilizeaza numai partial sau chiar deloc experienta anterioara a acestui copil si prin aceasta de-contextualizeaza. Totodata, scoala procedeaza la o re-contextualizare prin care se trece de la contextualizarea primara din cadrul familiei si al relatiilor cu prietenii la cea secundara. Performantele scolare ale elevului vor depinde tocmai de modul in care re-contextualizarea a conditionat de-contextualizarea si invers, respectiv de succesul contextualizarii secundare realizate de scoala.

Codul elaborat permite un acces mai larg la instructia scolara, unde se utilizeaza, de fapt, un astfel de cod. Mai mult, reusita scolara depinde de posedarea codului elaborat. Insuccesul scolar al unor copii, arata Basil Bernstein, este o forma de handicap de origine culturala, care le este transmis prin intermediul procesului lingvistic. Insuccesul scolar al copiilor care provin din structurile inferioare este o forma de handicapare culturala. Prin impunerea codului elaborat ca singurul legitim, scoala opereaza o selectie arbitrara a elevilor, bazata pe apartenenta la o clasa si care este raspunzatoare de mentinerea inegalitatii. In consecinta, intre viata familiala si cerintele scolare apare o discontinuitate ce nu poate fi depasita de toti copiii. Iata cum transmiterea culturala realizata prin scoala conduce la un anumit gen de reproductie sociala.

Calea ascunsa de discriminare este legata de conditionarea reusitei scolare de capacitatea de a utiliza cu usurinta anumite coduri lingvistice, pe care copiii din familiile privilegiate si le insusesc inainte de a intra in scoala. Copiii care provin din familii socio-cultural modeste vin la scoala cu un cod restrans, format din schimburi imediate, concrete, fara nuanta expresiva, care nu este propriu scolii. Succesul scolar este obtinut de acei copii care detin din familie un cod elaborat, caracterizat prin bogatie lexicala si sintactica, prin grad inalt de elaborare si abstractizare.

Teoria socio-lingvistica elaborata de Basil Bernstein a provocat nu numai ample dezbateri teoretice, dar a avut si un important impact asupra practicii scolare din Marea Britanie, chiar din S.U.A. si Franta. Rezultatele cercetarilor sale au fost utilizate pentru a explica insuccesul scolar sau performantele inferioare ale elevilor proveniti din familii apartinand clasei muncitoare. Pozitia de clasa regleaza functiile ocupationale, relatiile intra-familiale si inter-familiale, precum si responsabilitatea fata de scoala. Atunci cand copiii sunt limitati la un cod restrans, in primul rand datorita subculturii si sistemului de roluri ale familiei, comunitatii si muncii, ne putem astepta sa apara probleme de educabilitate a caror sursa este nu atat codul genetic, cat modul de comunicare determinat cultural . Ideile lui Basil Bernstein, apreciaza Anthony Gidenns , ne ajuta sa intelegem de ce persoanele provenite din medii socio-economice inferioare tind sa fie "nerealizate" in scoala. O serie de trasaturi au fost asociate cu codurile de vorbire restranse (restrictive), toate fiind restrictive pentru sansele educationale ale copiilor din clasele sociale defavorizate:

a) Copilul primeste, probabil, raspunsuri limitate la intrebarile pe care le pune acasa, de aceea este posibil sa fie mai putin informat si, totodata, mai putin curios fata de lumea inconjuratoare si fata de cei care stapanesc coduri elaborate.

b) Copilului ii va fi greu sa se adapteze limbajului neemotional si abstract folosit in predare, cat si cerintelor principiilor generale ale disciplinei scolare.

c) Mare parte din ceea ce spune profesorul i se va parea de neinteles, datorita exprimarii lingvistice diferite de formele cu care era obisnuit. Copilul se poate stradui sa se adapteze la acesta "traducand" limbajul profesorului in cel care ii este familial, dar s-ar putea sa nu reuseasca sa surprinda principiile pe care profesorul intentioneaza sa i le transmita.

d) Desi copilul va intampina mici dificultati in invatarea pe de rost sau prin exercitii, el va avea totusi probleme majore in sesizarea distinctiilor conceptuale care implica generalizarea si abstractizarea.

Pornindu-se de la concluziile lui Basil Bernstein, in Anglia, S. U. A., Franta s-au incercat, la nivel de practica scolara, incepand cu anii ′60, o serie de solutii de compensare a dezavantajelor culturale ale copiilor proveniti din medii socio-culturale dezavantajate. Astfel, s-au elaborat programe de interventie pentru copiii prescolari sau din clasele primare, care sa ofere o instructie menita sa-i apropie de codul elaborat. Dar Basil Bernstein s-a aratat nemultumit de o asemenea solutie. O astfel de educatie, aprecia el, abate atentia de la scoala, ca institutie care promoveaza un cod elaborat, spre familie si copil. In consecinta, copilul ar fi incapabil sa beneficieze de scoala . Pe de alta parte, scolile care ofera programe de compensatie, organizate in cartiere marginase, nu au conditii corespunzatoare pentru o activitate educativa eficienta (clase cu numar mare de copii, fluctuatie crescuta a corpului didactic etc.), ceea ce duce la rezultate slabe, facand interventia de prisos. Solutia recomandata de Basil Bernstein este sa se acorde atentie conditiilor si mediului educational, sa se tina seama de experienta sociala pe care o poseda copilul (valida si semnificativa pentru el), oferindu-i-se posibilitatea de a utiliza in scoala codul care ii este familiar, pentru ca, treptat, sa-i devina accesibil codul elaborat.

Teoria lui Basil Bernstein privind transmiterea si reproductia culturala releva legatura dintre specificul codurilor socio-lingvistice si cel al codurilor cunoasterii educationale. Codurile socio-lingvistice sunt asimilate mai intai in cadrul familiei, iar apoi contextualizate prin educatia scolara, de unde rezulta necesitatea analizei educatiei de tip scolar pentru a determina in ce constau codurile educationale. Sociologul britanic analizeaza scoala din perspectiva teoriei sale, referindu-se la tipurile de ordine socio-morala tipice pentru ea, la structurile care constituie o astfel de organizatie la mesajele pe care aceasta le transmite prin continutul informational vehiculat, la practica didactica si tehnicile de evaluare. Fiecare din aceste domenii ale analizei sunt raportate la modul de distribuire a puterii in societate si la modalitatile de realizare a controlului social. Altfel spus, teoria lui Basil Bernstein incearca sa surprinda modul in care puterea si controlul social influenteaza transmiterea si reproductia sociala si culturala. Conceptul de "ordine socio-morala" este folosit  mai ales in acceptiunea data de Émile Durkheim: reprezentarile, credintele si valorile colective, care solidarizeaza grupurile sociale si fac posibila continuitatea si stabilitatea vietii sociale.

In studiul Sursele consensului si ale dezangajarii in educatie, Basil Bernstein distinge intre doua tipuri de ordine socio-morala existente in institutiile scolare: ordinea expresiva si ordinea instrumentala . Ordinea expresiva se refera la activitatile si comportamentele din cadrul scolii, care se concretizeaza in anumite conduite socio-morale, in caractere specifice, controland procesul de formare a convingerilor si sistemul moral. Ordinea instrumentala se refera la comportamentele manifestate in asimilarea calificarilor cognitive sau profesionale, controland procesul de transmitere a cunostintelor si procedeelor implicate in invatarea acestor calificari. Acest tip de ordine specifica institutiilor educationale este influentat indeosebi de structura economica si de clasa a societatii. Cand ordinea instrumentala ajunge sa domine practica scolara, ordinea expresiva a scolii isi pierde din eficienta in exercitarea controlului social al angajarii colective in raport cu un sistem valoric comun, iar organizarea sociala a scolii este diversificata.

In scoala, exista doua tipuri de transmitere educationala: pozitionala si centrata pe persoana, ambele controlate fie de o ordine instrumentala, fie de una expresiva. Transmiterea pozitionala se bazeaza pe conceptia ca elevul are atribute fixe si precise, in timp ce transmiterea centrata pe persoana porneste de la ideea ca elevul are atribute variabile, care se dezvolta conform influentelor exercitate de mediu. Pentru prima forma de transmitere educationala avem de-a face cu un Curriculum birocratizat, rutinizat, in timp ce pentru a doua elevii sunt angajati in construirea si definirea partiala a continutului transmis.

Problematica trecerii de la o forma la alta de transmitere educationala este legata de trecerea scolii de la o structura stratificata la una diferentiata. Structura scolara stratificata porneste de la identificarea unor atribute fixe - sex, varsta, coeficient de inteligenta etc. - ca baza pentru ordonarea explicita, pe verticala si pe orizontala, a relatiilor. Straturile sunt precis delimitate si izolate unele de altele, iar ordinea expresiva se realizeaza prin ritualuri ale dominarii si printr-un control social explicit al formei de transmitere. Intr-o structura diferentiata, priceperile cognitive sunt rezultatul unui proces firesc de dezvoltare. Grupurile sau categoriile de elevi nu mai sunt strict separate unele de altele, permitandu-se grupari dupa o gama larga de criterii. Forma de transmitere a unei ordini socio-morale implicite se bazeaza pe comunicarea interpersonala si pe vehicularea unor valori psihologizate. Controlul social este cooperativ si implicit, iar ritualurile impuse de profesor sunt inlocuite cu cele generate de elev.

Modul in care o societate selecteaza, clasifica, distribuie, transmite si evalueaza continutul educatiei reflecta atat repartitia puterii, cat si principiile controlului social. In studiul Despre clasificarea si ordonarea cunoasterii educationale, Basil Bernstein opereaza distinctia intre doua structuri sociale ideale tipice, care se afla, in mod necesar, in conflict. Prima structura sociala este bazata pe regula ca lucrurile trebuie tinute separate, iar cea de-a doua pe regula ca lucrurile trebuie puse impreuna. Aplicate in domeniul cunoasterii educationale, aceste reguli ne-ar ajuta sa intelegem modul de functionare a sistemelor de mesaje transmise prin educatie, respectiv Curriculum-ul (programa scolara si planul de invatamant), practica didactica si evaluarea . Primul sistem, Curriculum-ul, defineste ceea ce se considera drept "cunoastere valida", al doilea ceea ce este recunoscut ca "metoda valida de transmitere a cunoasterii", iar ultimul ceea ce conteaza ca "realizare valida a acestei cunoasteri" din partea elevului. Basil Bernstein distinge intre doua mai categorii de Curriculum

a) Curriculum-ul de tipul asamblare, ale carui continuturi sunt net demarcate si izolate unele de celelalte, cel care invata trebuind sa asambleze singur un grup de continuturi pentru a satisface anumite criterii ale evaluarii.

b) Curriculum-ul integrat, ale carui continuturi diferite nu sunt intrinsec independente, ci au un raport deschis unele fata de celelalte.

Transmiterea cunoasterii educationale nu se poate analiza, din punctul de vedere sociologic, in mod independent de structurile de putere si de control specifice societatii in care scoala functioneaza. Pentru a aplica aceste principii metodologice, Basil Bernstein propune doua concepte fundamentale, clasificarea si ordonarea, pentru analiza structurilor de baza ale celor trei sisteme de mesaje, Curriculum-ul, practica didactica si evaluarea, care sunt realizari ale codului continutului educatiei.

In esenta, clasificarea se refera la organizarea sociala a cunoasterii, la structura de continut a Curriculum-ului, mai exact, la relatiile dintre continuturi. Clasificarea se refera la natura diferentierii dintre continuturi, care poate fi stricta, atunci cand continuturile sunt separate net unele de altele in unitati distincte de cunoastere sau slaba (neclara) in situatiile in care delimitarile dintre continuturile specializate nu sunt transate, ci marcate de interferente. "Astfel, scrie Basil Bernstein, clasificarea se refera la gradul de mentinere a delimitarilor dintre continuturi" . Ordonarea se refera la relatiile sociale din cadrul procesului de transmitere, la determinarea structurii sistemului de mesaje cuprinse in practica didactica. Accentul este pus pe "specificul relatiei pedagogice dintre cel ce preda si cel caruia i se preda", pe interactiunile dintre profesor si elevi, in particular pe "gradul controlului pe care il au profesorul si elevul asupra selectiei, organizarii, ritmului si organizarii temporare a cunoasterii transmise si primite in relatia pedagogica" . Ea se refera la precizia limitelor intre ceea ce poate fi transmis si ceea ce nu poate fi transmis in relatia pedagogica. Acolo unde ordonarea este rigida, exista si delimitari nete, iar acolo unde ordonarea este redusa, exista o delimitare imprecisa intre ceea ce se poate sau nu se poate transmite. Asadar, la randul ei, ordonarea poate fi stricta (puternica) sau slaba, in functie de separarea intre cunoasterea comuna, extrascolara a elevului si cunoasterea educationala transmisa in scoala. Formele clasificarii si ordonarii pot varia independent unele de altele, modul lor de combinare conducand  la "tipologia codurilor cunoasterii educationale". Cele mai semnificative tipuri de coduri sunt "codul de asamblare" si "codul de integrare" . Primul dintre ele sta la baza formei traditionale de Curriculum, care cuprinde unitati precis delimitate de cunoastere, organizate fragmentar si ierarhic, transmise in cadrul unei diviziuni rigide a muncii profesorilor. Cel de-al doilea este specific pentru un Curriculum cu o structura flexibila, in cadrul caruia unitatile de cunoastere se afla in stransa relatie de interdependenta. Conform primului tip de cod organizarea procesului de invatamant este rigida, in timp ce conform cu al doilea, aceasta organizare este flexibila: rolul profesorului devine din independent interdependent, controlul social nu se mai bazeaza pe pozitia in ierarhie, ci pe relatiile interpersonale, practica de evaluare nu se reduce la un mod unic de apreciere, ci presupune moduri multiple si alternative, iar gruparea elevilor din omogena devine eterogena.

Basil Bernstein pledeaza pentru trecerea de la codul de asamblare, in care continuturile sunt separate prin granite fixe, la codul integrat, in cadrul caruia continuturile sunt puse in relatii reciproce. Dar sa vedem ce intelege el prin notiunea de "integrat": "Cand o disciplina utilizeaza teorii din cadrul altor discipline, o asemenea interrelatie intelectuala nu constituie o integrare. O astfel de relatie poate foarte bine sa faca parte dintr-un cod de asamblare la un moment dat al istoriei dezvoltarii cunoasterii. Integrarea, . , se refera cel putin la subordonarea unor discipline sau cursuri, anterior izolate intre ele, fata de unele idei de referinta care duc la slabirea delimitarilor dintre discipline" . Pot fi distinse doua tipuri de integrare, in functie de numarul profesorilor participanti. Mai intai, codul de integrare centrat pe un profesor. De exemplu, in scoala primara invatatorul dispune de o cantitate de timp mai mare pentru a lucra cu acelasi grup de copii. El poate folosi un cod de asamblare, mentinand izolarea dintre discipline sau facand ca delimitarile dintre acestea sa fie mai putin rigide. Acest tip de cod de integrare este mai usor de introdus decat cel de-al doilea: codul de integrare centrat pe mai multi profesori. Acesta de pe urma presupune raporturi multiple intre profesori, putand exista mai multe grade de integrare, dupa numarul profesorilor implicati. Doua alte variante pot fi observate: integrarea poate sa se refere la un grup de profesori care predau aceeasi disciplina, ori sa se refere la gradul de integrare a profesorilor care predau discipline diferite . In timp ce codurile de integrare au cea mai slaba clasificare, ele cunosc situatii diferite in privinta ordonarii. In cursul fazei initiale, ordonarea in care sunt implicati profesorii va fi mai slaba, dar diferiti factori vor duce in final la accentuarea ei. De asemenea, este posibil ca si ordonarea in care elevii sunt implicati sa cunoasca diferite grade. Astfel, codurile de integrare pot fi restranse la o disciplina sau pot include diferite discipline. Putem vorbi de gradul specific codului in termenii gamei de discipline diferite coordonate de cod, ori, in cazul in care acest criteriu nu se poate aplica, gradul codului poate fi masurat dupa numarul profesorilor coordonati de el. Codurile de integrare pot fi diferite in functie de aplicare: fie profesorilor, fie elevilor, fie si unora si altora.

Natura clasificarii si a ordonarii influenteaza structura de autoritate (putere), care controleaza difuzarea continutului educatiei si forma cunoasterii transmise. In acest fel, principiile puterii si controlului social sunt realizate prin codurile cunoasterii educationale si prin modul in care aceste coduri sunt asimilate si modeleaza constiinta elevilor.

Codul contine in structura sa elementele de putere si control specifice unei formatiuni sociale si de aceea trecerea de la un tip de cod la altul presupune o transformare istorica a structurilor formatiunii sociale. Prin asimilarea codului in cadrul formelor de transmitere educationala se asigura conditiile subiective ale perpetuarii unor anume structuri de putere si control. Astfel, principiile transmiterii educationale sunt asociate cu conditiile reproductiei culturale. Altfel spus, prin asimilarea unui anumit tip de cod educational, elevul isi dezvolta nu numai capacitatile intelectuale si gradul de cunoastere, ci achizitioneaza si regulile de baza sau principiile de codificare concretizate in anumite forme de clasificare si ordonare.

Fidelitatea fata de o specializare este insuflata sistematic elevilor, apoi studentilor, la fiecare nivel al carierei educationale si, in cele din urma, transmisa de ei insisi mai departe, atunci cand devin profesori. Sistemul se autoreproduce prin aceasta forma de socializare. In privinta formei specializate a codului de asamblare este o banalitate sa se afirme ca pe masura ce omul se maturizeaza, el invata din ce in ce mai mult despre tot mai putin. Maturizandu-se, individul devine din ce in ce mai diferit de ceilalti. Desigur, aceasta se intampla la un moment dat in orice cariera educationala, dar cu cat cariera este mai specializata, cu atat mai repede se intampla acest lucru. Astfel, specializarea releva foarte devreme mai curand diferentele, decat asemanarile. Ea creeaza destul de repede "o identitate educationala care este net delimitata si precisa" . Tipul specializat al codului de asamblare tinde sa respinga identitatile imprecise, deoarece acestea reprezinta o deschidere potentiala, o ambiguitate care va face problematice consecintele socializarii anterioare. Categoriile mixte (biofizician, psiholingvist etc.) nu se vor putea dezvolta decat dupa o lunga perioada de fidelitate fata de o anumita specializare. Schimbarea de identitate educationala se realizeaza printr-o re-socializare, care va duce la fidelitatea fata de o noua specializare.

Conceptul cheie al codului european de asamblare este obiectul de invatamant, ceea ce inseamna "a invata sa muncesti in interiorul unui cadru dat", mai precis, "a invata care sunt problemele ce se pot pune si cand" . Astfel, predarea oricarei discipline presupune o anumita selectie, organizare, ritm si temporizare a transmiterii cunoasterii realizate intr-o ordine pedagogica definita. Forma europeana a codului de asamblare confera cunoasterii atributele certitudinii prin procesul de socializare in formele sale specifice de ordonare. Sistemul evaluativ accentueaza importanta asimilarii unor stadii de cunoastere, mai degraba decat a formarii unor moduri de cunoastere. Cunoasterea tinde, deci, sa fie transmisa unei elite de elevi, printr-o ordonare rigida, care controleaza selectia, organizarea, ritmul si durata cunoasterii. In opinia lui Basil Bernstein, ordonarea proprie codului de asamblare socializeaza foarte de vreme copilul in conformitate cu un cadru al continutului educatiei care ignora legaturile cu realitatea cotidiana sau permite aceste legaturi intr-un mod foarte selectiv. O astfel de ordonare transforma continutul educatiei nu in ceva obisnuit, ci in ceva ezoteric, care confera o semnificatie speciala celor ce o poseda. Slabirea ordonarii pentru a o face mai putin stricta are loc, de obicei, in cazul unor copii mai putin dotati. In cazul codului de integrare, diferitele continuturi sunt subordonate unei idei, care reduce izolarea lor reciproca. In cazul codului de asamblare, diferente considerabile sunt permise in practica pedagogica si de evaluare, din cauza gradului ridicat de izolare a diferitelor continuturi. Codul de integrare nu va permite variatiile din practica pedagogica si de evaluare, care erau posibile in cadrul codului de asamblare, dimpotriva, exista o miscare catre o practica comuna si o tendinta spre un sistem comun de evaluare. Astfel, "codurile de asamblare sporesc puterea de decizie a profesorilor (in limitele, totusi, ale codului existent de clasificare si ordonare), in timp ce codurile de integrare reduc puterea de decizie a profesorilor in functie directa de gradul de strictete al codului de integrare (numarul profesorilor coordonati de un cod)" . Dar cresterea puterii de decizie a profesorilor in cadrul codurilor de asamblare este insotita de scaderea puterii de decizie a elevilor, iar diminuarea puterii de decizie a profesorilor in cadrul codurilor de integrare este insotita de o crestere a puterii de decizie a elevilor. Asadar, exista o mutatie a echilibrului puterii in raportul pedagogic dintre profesor si elev. Pentru ca integrarea sa reuseasca, trebuie sa existe o idee relationala, o conceptie privind relationarea continuturilor particulare, care sa se concentreze asupra unor principii generale cu un nivel ridicat de abstractizare. De exemplu, in raportul dintre biologie si sociologie, ideea de relatie ar putea fi, intre altele, problema ordinii si a schimbarii, analizata prin prisma ideii de cod genetic si de cod cultural. Conceptele relationale actioneaza intr-un mod selectiv asupra cunostintelor proprii fiecarei materii. Detaliile fiecarei discipline de studiu vor avea o mica importanta. Atentia se va indrepta spre structura profunda a fiecarei materii, mai curand decat spre structura sa superficiala. Aceasta va duce la o accentuare a investigarii principiilor si a conceptelor care duc la aceste principii, ceea ce va influenta orientarea practicii didactice, care va urmari mai putin asimilarea unor produse sau stari ale cunoasterii si mai mult sa sublinieze cum este creata cunoasterea. Cu alte cuvinte, practica didactica va pune accentul pe diferite cai de producere a cunoasterii in sistemul raporturilor pedagogice. In cadrul codului de asamblare, practica didactica are tendinta sa porneasca de la structurile superficiale pentru a inainta spre structurile profunde ale continutului educatiei. Dar numai elita are acces la structurile profunde, deci, la intelegerea unor noi realitati sau la cunoasterea experimentala prin care noi realitati pot deveni posibile. In schimb, in cadrul codurilor de integrare, practica didactica se va centra pe demersuri care evolueaza de la structurile profunde spre structurile de suprafata . In ce-i priveste pe profesorii de diferite specializari, codul de integrare ii va determina sa intre in raporturi sociale mutuale, care se vor constitui nu numai in domeniul extra-profesional, ci si in planul realizarii unei sarcini educative comune.  

Trecerea de la un cod la altul si, mai ales, tendinta de institutionalizare a unui cod integrat nu semnifica o simpla schimbare a principiilor transmiterii educationale si a formelor de codificare, ci isi are corespondentul in contextul social, pentru ca un astfel de proces produce o "tulburare" a structurii si distribuirii puterii, a relatiilor de proprietate si a identitatilor educationale existente, prin transformarile produse in constiinta indivizilor . Intre formele de institutionalizare a unui cod si conditiile sociale exterioare sistemului de invatamant se stabilesc raporturi de corespondenta si de conditionare reciproca, rolul determinant avandu-l structura socio-economica a societatii. Din acest motiv, incercarile de institutionalizare a unui cod integrat intr-un sistem de invatamant dintr-o societate care nu a asimilat in structurile needucationale acest tip de cod risca sa dezvolte ideologii pedagogice diferite in forma, dar cu aceleasi continuturi si consecinte sociale. Cu alte cuvinte, natura si finalitatea reproductiei culturale au ramas netransformate, desi s-au produs unele schimbari in mijloacele de realizare a acestora.

Pornind de la a invoca ideea de practica didactica prescolara centrata pe copil, care stimuleaza manifestarea libera si deplina a personalitatii acestuia, precum si de la atentia tot mai mare aratata indrumarii implicite, organizarii stimulatorii a mediului educational, Basil Bernstein distinge intre doua forme de socializare, prin pedagogia invizibila si prin pedagogia vizibila si analizeaza baza lor ideologica si de clasa . Distinctia intre cele doua pedagogii (practici didactico-educationale sau de socializare) se face pornind de la modul de transmitere a criteriilor de ordonare a mediului educativ si de la gradul de specificitate a acestor criterii. Cu cat modul de transmitere este mai implicit si criteriile mai difuze, cu atat practica didactica este mai invizibila . Cu cat criteriile sunt mai specifice, cu cat modul de transmitere este mai explicit, cu atat practica didactica este mai vizibila. Fiecareia dintre aceste doua forme de practica didactica ii corespunde o ideologie pedagogica specifica, adica un anumit mod de utilizare a teoriilor psiho-pedagogice sau sociologice si o anumita conceptie despre personalitate si dezvoltarea ei.

In ansamblu, teoria transmiterii si reproductiei culturale si educationale elaborata de Basil Bernstein reprezinta o contributie importanta la studiul mecanismelor educatiei inteleasa ca proces specific de comunicare. Analiza specificului codurilor socio-lingvistice si a conditiilor particulare de manifestare a acestora poate oferi importante premise pentru actiunea practica a educatorului de dezvoltare a limbajului elevului inrolat in cadrele formale scolare sau pentru studiul activitatii altor institutii de transmitere culturala. Teoria lui Basil Bernstein a generat chiar constituirea in Marea Britanie a unui nou curent de gandire, intitulat "noua sociologie a educatiei", care statua ca domeniu prioritar de studiu continutul invatamantului si conditiile sociale de structurare a cunoasterii educationale, propunand o paradigma interpretativa opusa pozitivismului si modelelor organizationiste de tip input-output . Obiectul de studiu al sociologiei educatiei ar trebui sa fie interactiunea profesor-elev, ca tip specific de relatie sociala si, mai ales, cunoasterea educationala organizata in forme specifice in diferite tipuri de Curriculum. Sociologia cunoasterii ar fi, astfel, asimilata studiului sociologic al educatiei.